Mariile Religii

COMPETENŢE SPECIFICE:

1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul

unei prezentări orale sau scrise

3.1. Recunoaşterea asemănărilor şi

diferenţelor dintre sine şi celălalt, dintre
popoare, dintre grupuri

3.2. Utilizarea dialogului intercultural

5.3. Utilizarea adecvată a coordonatelor

temporale şi spaţiale relative la un subiect
istoric

INTRODUCERE

Cele patru religii fundamentale

ale lumii sunt:

Iudaismul

Budismul

Creştinismul

Islamul

IUDAISMUL

Iudaismul este religia poporului evreu, primul popor

monoteist din istorie.

Evreii credeau într-un singur zeu, Iahve (Cel ce este),

adică Dumnezeu.

Cartea sfânta a poporului evreu este Biblia (Vechiul

Testament).

De-a lungul timpului au mai apărut şi alte opere

religioase care completează

sau explică textul Vechiului Testament:Talmudul

(“Învăţătura”), adună norme şi reguli ce trebuie
respectate de evrei; Kabbala (“Cartea splendorii”) scrisă
de Moise din Leon, în secolul al XIII-lea.

IUDAISMUL

Iudaismul este religia poporului evreu, primul popor

monoteist din istorie.

Evreii credeau într-un singur zeu, Iahve (Cel ce este),

adică Dumnezeu.

Cartea sfânta a poporului evreu este Biblia (Vechiul

Testament).

De-a lungul timpului au mai apărut şi alte opere

religioase care completează

sau explică textul Vechiului Testament:Talmudul

(“Învăţătura”), adună norme şi reguli ce trebuie
respectate de evrei; Kabbala (“Cartea splendorii”) scrisă
de Moise din Leon, în secolul al XIII-lea.

LOCAŞURI DE CULT

sanctuare, temple = locuri de rugăciune dar

şi de sacrificii de animale ce erau arse pe altare cu prilejul

sărbătorilor religioase.

Templul din Ierusalim = cel mai important

sanctuar, considerat “Casa lui Dumnezeu”, a fost construit de

Solomon după consolidarea statului evreu. Templul era alcătuit din
două încăperi impunătoare: sala principală, în care aveau acces
numai preoţii, şi “Sfânta Sfintelor” , cea de-a două sală spre care
accesul se făcea printr-o uşă păzită de doi heruvimi (făpturi
mitologice) şi în care nu putea pătrunde decât Marele preot , o dată
pe an. În ultima sală erau păstrate “Tablele Legii”. Templul a fost
dărâmat de babilonieni (587 î.e.n.). Sub protecţia persanilor, a fost
construit cel de-al doilea templu dar şi acesta a fost distrus de
romani (70 e.n.). S-a păstrat , până astăzi, doar “Zidul plângerii”,
loc de rugăciune al evreilor;

Sinagogile = lăcaşuri de cult apărute o dată cu fenomenul diasporei.

SĂRBĂTORILE POPORULUI EVREU

Sabatul (sâmbata) = zi de lecturăa Torei şi de rugăciune;

Roş Haşana = sărbătoarea anului nou;

Yom Kippur(Purificarea) = cea mai mare sărbătoare iudaica precedată de post, în cadrul
căreia iudeii cer iertarea păcatelor;

Sukkot (Sărbătoarea Corturilor)=sărbătoarea culesului;

Purim = salvarea evreilor de la masacru de către Estera;

Pesah (Paştele evreiesc) = se sărbătoreşte fuga din Egipt, eliberarea evreilor din robie.

BUDISMUL

Religie întemeiată de prinţul nepalez, Siddhartha

Gautama (cca. 567-487 î.e.n.), supranumit de
către discipolii săi Buddha (în sanscrită
“Iluminatul”), care a descoperit “cele patru
adevăruri” pentru eliberarea de suferinţă şi calea
spre “nirvana”(eliberare);

Învăţăturile lui Buddha sunt cuprinse în „Sutre”,

textele sacre ale religiei budiste;

Budismul s-a răspândit pe tot continentul asiatic,

unde au apărut mănăstirile budiste, numite
stupa;

Cel mai important centru religios budist rămâne

Tibetul;
Doctrina buddhistă

“cele patru adevăruri nobile” care îl pot ajutape om să

găsească calea eliberării de ciclul reîncarnărilor
(renaşterilor) şi atingerea stării de Nirvana:

adevărul privind natura suferinţei: naşterea, bătrâneţea,

boala;

adevărul despre cauzele suferinţei: ataşamentul omului

faţă de plăcerile vieţii.

necesitatea înlăturării suferinţei prin renunţarea la cauzele

care o produc, prin eliminarea dorinţei şi detaşarea de
ambiţiile lumeşti prin meditaţie.

căile de urmat pentru eliminarea suferinţei: credinţă,

dreptate, cugetare, cuvânt, hotărâre, “efortul faptei , al
comportării şi al meditaţiei”.

CREŞTINISMUL

Originile creştinismului

Iudeea – unde apare credinţa monoteistă într-o forţă permanentă, Dumnezeu, unic şi
total, numit Jahwe. În cadrul religiei mozaice ea se va fructifica în forma consolidată a
iudaismului, o religie profetică ce susţine ideea unui salvator cu numele de Mesia.

ISUS HRISTOS (sau Christos)

Creştinismul este religia întemeiată pe învăţătura şi

persoana lui Isus Hristos: Isus Hristos s-a născut la

Bethleem, în Iudeea ocupată de romani, în anul 6 sau 4
î.e.n.; A fost botezat, la 30 de ani , de Ioan
Botezătorul; Însoţit de cei 12 ucenici , el a împărtăşit
mulţimilor cuvântul lui Dumnezeu şi a înfăptuit o serie
de minuni. Mesajul său era adresat tuturor oamenilor,
depăşind astfel cadrul impus de iudaism care se adresa
numai evreilor; La Ierusalim , a fost arestat de romani
, judecat şi condamnat la moarte, fiind răstignit în anul
30 e.n.

NOUL TESTAMENT
Principalele texte referitoare la viaţa şi

mesajul lui Isus Hristos, ce alcătuiesc Noul Testament

(Legea Nouă) sunt:

Cele patru Evanghelii scrise de către Matei, Marcu, Luca

şi Ioan;

Faptele Apostolilor;

Epistolele apostolului Pavel;

Apocalipsa lui Ioan.

Noul Testament completează Vechiul Testament

alcătuind,

împreună cu acesta, Biblia.

Răspândirea creştinismului

Datorită mesajului creştin ce propăvăduieşte egalitatea

oamenilor şi iubirea aproapelui, răspândirea noii religii
s-a făcut rapid; În primele trei secole din mileniu creştin,
noua religie este pesecutată de împăraţii romani (Nero,
Domiţian, Traian, Diocleţian); 311 – împăratul Galerius
a dat un edict de toleranţă pentru creştinii din imperiu;
313 – Edictul de la Milan – creştinismul devine religie
oficială în Imperiul Roman. Constantin cel Mare a fost
primul împărat creştin, considerând creştinismul ca
singura religie care putea asigura unitatea statului
roman; 391 – împăratul Teodosie cel Mare scoate în
afara legii religiile politeiste, creştinismul rămânând
singura religie acceptată în Imperiul Roman;
Creştinismul a devenit o religie universală.

Schisma Bisericii creştine

395 – divizarea politică a Imperiului Roman a

determinat şi divizarea Bisericii creştine: catolică
şi ortodoxă; Disensiunile dintre cele două biserici
crestine s-au adâncit tot mai mult datorită:
divergenţelor dogmatice, folosirea azimei de către
catolici, întâietatea funcţiei (fiecare dintre cei doi
conducători – papa şi patriarhul – se considera
îndreptăţit să pretindă a avea un rang superior
celuilalt, evanghelizarea barbarilor şi extinderea
autorităţii;1054, Marea Schismă – ruperea
legăturilor dintre cele două Biserici, Papa şi
Patriarhul excomunicându-se reciproc.

ISLAMUL

propăvăduieşte stăpânirea de sine şi

supunerea;

reprezintă adeziunea la pacea lui Allah;

recunoaşte iudaismul şi creştinismul,

considerându-se continuarea lor,

toate având la baza Vechiul Testament;

este ultima religie monoteistă.

Mahomed (571-632)

Este creatorul unei noi religii, monoteiste, religia

islamică, ce are la bază credinţa într-un Dumnezeu unic
– Allah (Islam = supunere faţă de Allah); este Profetul lui
Allah, cu rolul de a transmite “învăţătura celor cinci
stâlpi ai credinţei”: mărturia de credinţă, rugăciunea,
milostenia, postul şi pelerinajul la Mecca ; 622 – hegira,
plecarea lui Mahomed de la Mecca la Medina, alungat de
aristocraţia ostilă învăţăturilor sale. Data hegirei
marchează începutul erei musulmane; 630 – după
unificarea triburilor arabe, prin convertirea la islamism,
Mahomed revine la Mecca proclamând cultul lui
Allah;632- la moartea lui Mahomed, conducătorul
comunităţii islamice a primit numele de calif (locţiitorul
lui Mahomed Profetul), iar statul arab cel de Califat;
După moartea Profetului au apărut, în lumea
arabă, două curente religioase care se
contraziceau în privinţa numirii succesorului lui
Mahomed: suniţii (tradiţionalişti, nu susţin
califatul ereditar , acceptând califi în afara
familiei lui Mahomed ) şi şiiţii ( susţin califatul
ereditar pe linia descendenţilor lui Mahomed);
Religia islamică s-a răspândit în Pen. Arabia,
nordul Africii, sudul Spaniei, Orientul Apropiat,
Podişul Iran, nordul Indiei.

CORANUL

Învăţătura islamică este cuprinsă în cartea sfântă

a musulmanilor, Coranul, conform căreia
musulmanii (cei care au primit islamul): trebuie
să se închine lui Allah, prin rugăciuni zilnice, în
moschei, lăcaşurile de rugăciune ale
musulmanilor; să facă măcar o dată în viaţă
pelerinaj la Mecca (oraşul sfânt al musulmanilor
unde se află templul Kaaba ce are încrustată
“piatra neagră”; să fie cumpătaţi, să
dispreţuiască bogăţia, să-i ajute pe cei săraci,
văduvele şi orfanii; să ţină postul Ramadanului;
să participe la djihad (războiul sfânt) pentru
apărarea şi expansiunea Islamului.