FACULTATEA DE LITERE, STUDII EUROPENE, ISTORIA RELIGIILOR Socol Snziana Cornelia, grupa 4

IUDAISMUL
Informaii generale: Conform Dicionarului Religiilor, de Mircea Eliade i Culianu, poporul evreu i-a fcut apariia n istorie dup anul 2000 .Hr. El a descins din amoriii stabilii n Mesopotamia, la sfritul mileniului al III-lea .Hr. Dup Biblie, strmoii lui Israel sosesc n Egipt ca oameni liberi, dar cad mai trziu n sclavie, ulterior ei vor iei din Egipt, n jurul anului 1260 .Hr, condui fiind de profetul Moise, pentru a se stabili ulterior n Canaan i a forma acolo dousprezece triburi. Unul din numele proeminente de regi ai Israelului este Saul care a luptat mpotriva filistinienilor, lui i-a urmat regele David care a pacificat zona i a transformat Ierusalimul ntrun centru religios, depozitar al Chivotului Legilor. Fiul su, Solomon, care i-a urmat la tron, renumit pentru nelepciunea sa, a zidit Templul de la Ierusalim ca adpost pentru Chivot, drmat, dup moartea lui, n 687 .Hr, de ctre mpratul babilonian Nabucodonosor. Tot atunci, statul condus de Solomon s-a scindat n dou: regatul din nord, Israel, i regatul din sud, Iudeea, iar populaia Iudeii a fost luat ca scalv n Babilon, fiind ulterior eliberat de Cirus, n 539 .Hr. Atunci evreii se ntorc n Ierusalim i reconstruiesc Templul. Acest al doilea Templu va fi ars la 28 august 70 d.Hr, pentru ca ulterior Ierusalimul s fie invadat i distrus n septembrie acelai an de armata roman. Se crede c dup aceast a doua cdere a Templului religia evreiasc nu ar mai fi fost recunoscut de ctre romani, ns au trecut mai muli ani pn cnd cretinismul a devenit religie unic n imperiul Roman, iar evreilor li s-au retras toate drepturile i au fost exclui din orice funcie public. Acest statut defavorizat al evreilor s-a prelungit pn n sec. XIX-lea n toata Europa cretin, dar i n statele musulmane care a culminat apoi cu holocaustul, hashoa, n perioada 1933-1944, fcnd 6 mil. de victime. Despre profetismul evreiesc, Eliade spune c acesta a reprezentat probabil rezultatul fuziunii dintre instituia evreiasc a clarvztorilor (roehim) cu instituia nabiim-ilor 1

palestinieni. Numele acestora din urm i desemna pe profeii biblici clasici: Amos, Osea, Isaia, Ieremia, Iezechil etc., precedai de Ilie, Elisei (sec. IX-lea .Hr.) i care au demonstrat superioaritatea lui Dumnezeu, numit pe atunci YHVH asupra zeului Baal. n plus, acest profetism de tip moral, a condamnat practiciile canaaneene, de exemplu prostituia, corupia generalizat i sacrificiul sngeros, propovduind pocina. Iudaismul rabinic, cabala (mistic evreiasc), hasidismul polonez, abbatai vi Conform diaconului, profesor universitar, doctor Emilian Vasilescu, privitor la religia evreilor, aceasta a urmat linia dezvoltrii istorice a acestui popor, iar istoria religiilor menioneaz patru etape ale revelaiei: perioada patriarhilor, n care are loc chemarea lui Avraam, perioada exodului, dominat de personalitatea lui Moise i n care se pun bazele teocraiei, perioada profeilor, a cror activitate ncepe nc din perioada regalitii i se va ntinde pn trziu, dup revenirea evreilor din exil i, n sfrit, iudaismul, n care iudeii ntori din captivitatea babilonian se adun n jurul Ierusalimului i se transform ntr-o comunitate religioas. Scrierile sacre n iudaism: Religia evreilor este cunoscuta din cartile Vechiului Testament (Pentateuhul adica cele cinci carti ale lui Moise sau Tora, Cartile profetice sau Nebiim si celelalte carti, istorice si literarreligioase sau Ketubiim). Luat in contextul studiului comparat al religiilor Vechiul Testament iese in evidenta datorita singularitatii ideilor pe care le contine, dintre care cea mai de seama este aceea a legamantului (berit) dintre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dumnezeul vostru iar voi poporul meu. De ce acest lucru ? Cuvantul legamant (berit), in acceptiunea sa filozofica, cuprinde in sine doua idei fundamentale : a. de descoperire sau revelare; b. de participare sau acceptare. Nu trebuie sa ne gandim la revelatia Vechiului Testament ca fiind un grup de lectii sau prelegeri filosofice, speculative, deoarece procesul revelational este o actiune divina prin care Dumnezeu se face prezent in viata poporului Sau, il modeleaza potrivit vointei Sale, impartasindu-i o cunoastere relativa a fiintei Sale si o cunoastere clara a vointei Sale.

In al doilea caz, berit este o asertiune ontica, deoarece arata relatiile actuale care se stabilesc, ca rezultat al descoperirii, intre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi poporul Meu. Importanta Vechiului Testament consta in aceea ca in el gasim in mod clar o deschidere neechivoca a lui Dumnezeu spre omul credincios, deschidere prin care omul este chemat la Dumnezeu prin ascultare fata de vointa Sa. Atunci cand vorbim de literatura rabinica vorbim de Misna; comentariile la Misna poarta denumirea de Ghemara. Misna si Ghemara formeaza impreuna Talmudul.

Mishnah (Misna) contine o colectie de legi (halachoth) cu caracter religios sau civil, compilate de rabinul Iuda (135-217), urmas al lui Simeon ben Gamaliei. Mishnah este scrisa in limba ebraica si este impartita in sase ordine (sedarim): a) Zeraim (semintele), elaboreaza preceptele Bibliei cu privire la drepturile celor saraci, preoti si leviti si la unele ocupatii, cum ar fi agricultura. b) Moed (sarbatorile) prezinta legile sabatului, ale celorlalte sarbatori si posturi, biblice sau nonbiblice si normale dupa care se fixeaza calendarul evreiesc. c) Nahsim (femeile) se ocupa cu legile privind casatoria, divortul si alte norme privind relatiile dintre sexe. d) Nezikim (distrugeri), legea si procedura criminala si civila a iudeilor. Aici mai este inclus un capitol numit Etica parintilor (Pirke Aboth), care prezinta traditia orala de la Moise la Sharnmai si Hillel. Fixeaza diferite norme sociale, economice si politice. a) Kodashim (locurile sfinte) - Normalizeaza jertfele si datoriile preotilor in serviciile lor. f) Tohoroth (purificatiile) prezinta legile curatirii si necuratiei rituale a diferitelor lucruri si persoane . Talmudul s-a pastrat in doua versiuni: una palestiniana si alta babiloniana. Prima versiune cuprinde peste 39 din tratatele Mishnah. A fost compilat in Tiberia la scoala lui Jochanan ben Nappacha (199-279). Talmudul babilonian a fost editat de mai multe persoane (cunoscute sub numele generic de amoraim), sub conducerea rabinului Ashe (354-427), presedintele Academiei iudaice de la Sura si de Rab Aina. Lucrarea a fost continuata de Rab Aina II (473499. Maimonides face mai tarziu o editie prescurtata. Aceasta se mai foloseste inca. Pozitiile fata de Talmud se deosebesc intre ele. Evreii liberali il considera ca pe un document istoric, facand distinctie intre documente general valabile si documente care exprima pareri 3

individuale. Evreii ortodocsi recunosc validitatea absoluta a Talmudului ca intreg si il pun aproape pe acelasi picior de egalitate cu Vechiul Testament. De-a lungul secolelor, Talmudul nu s-a bucurat de prea mare cinste din partea Bisericii Romano-Catolice. Se stie ca atat papa Inocentiu al IV-lea (1243-1254) cat si papa Benedict (1394-1424) au poruncit distrugerea si arderea publica a Talmudului, intrucat ei il considerau ca pe un element de rezistenta fata de crestinism. In prezent Talmudul este lucrarea dupa care credinciosii evrei isi conduc viata. Cu toate acestea Talmudul nu poate fi luat in totalitatea sa ca un cod care are autoritate juridica absoluta. Aceasta se datoreaza faptului ca partile haggadice nu pretind si nici nu pot sa fie impuse credinciosilor spre crezare, ele fiind expresia credinciosiei, viselor, convingerilor si cunoasterii rabinilor venerabili, iar acest lucru nu este suficient pentru ca el sa fie evaluat ca un adevarat crez. Pe de alta parte, halaka releva pozitii divergente, intre care credinciosul trebuie sa aleaga. El ramane totusi un izvor de studiu pentru fixarea normelor de conduita. Talmudul este in esenta caracterizat de un pragmatism foarte accentuat. Acest pragmatism se extinde pana si la notiunile legate de credinta in Dumnezeu. Credinta este preamarita numai in masura in care conduce la fapte bune. Din punct de vedere talmudic, a cunoaste pe Dumnezeu si a actiona contrar vointei Lui este mai rau decat a I se nega cu totul existenta . Rugciunea n iudaism: Partea introductiva a rugaciunii iudaice consta dintr-o solemna atragere a atentiei asupra credintei intr-un singur Dumnezeu, Iahve, si indeamna la glorificarea imparatiei lui : "Sema Israel, Iahve Elohenu, Iahve echad !" "Baruk Sem kebod malkuto leolam va'ed!" (Asculta Israele, Iahve este Dumnezeul nostru, Iahve este unul singur ! Binecuvantat fie numele slavei imparatiei sale in vecii vecilor !". Continutul rugaciunii ebraice depinde pe de o parte de serviciul divin ca atare - ora de oficiere, felul slujbei religioase, dar si de sarbatoarea din an. In "binecuvantarile" rostite la sarbatoarea corturilor sau a colibelor, hag hasukoth, predomina binecuvantarea.

Mai intai se aduc laude lui Dumnezeu pentru statornicia Sa in cuvant si in fapta, pentru ca este nadejdea neclintita a umanitatii. Apoi se cere lui Dumnezeu sa se indure de casa lui cea sfanta, de Sion, casa care este, totodata, "casa vietii noastre", adica a credinciosilor, dar si a sufletului napastuit: "Binecuvantat fii, Doamne, Dumnezeul nostru, imparate al lumii, stanca a intregii lumi, drept in toate generatiile (hadoroth), Dumnezeul cel adevarat (haneeman), care vorbeste si face, care vorbeste si hotaraste, ale carui cuvinte sunt adevar si dreptate... InduraTe de Sion, ca el e casa vietii noastre... Binecuvantat fii Tu, Doamne, care veselesti Sionul intru fiii lui. Veseleste-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, cu Ilie proorocul, robul Tau si cu Imparatia casei lui David, Unsul Tau. In curand sa vina si sa se bucure pentru casa noastra. Pe tronul lui nu va sedea strain si altii inca nu vor stapani slava lui. Caci cu Numele cel sfant al Tau Te-ai jurat Lui ca nu se va stinge lumina lui in vecii vecilor. Binecuvantat sa fii Doamne, scutul lui David, pentru Lege si pentru osteneala si pentru prooroci si pentru Ziua aceasta a corturilor, pe care ne-ai dat-o, Doamne, Dumnezeul nostru, spre bucurie si spre veselie... Pentru tot iti multumim si Te binecuvantam, fii binecuvantat Tu, Numele Tau, pe buze, toata viata, totdeauna, din veac si pana-n veac. Binecuvantat sa fii Tu, Doamne, Care sfintesti pe Israel si vremurile". Rugaciunea zilnica individuala nu lipseste, chiar daca rugaciunea publica are o preponderenta deosebita. Omul Legii Vechiului Testament este dator sa se roage lui Dumnezeu in fiecare zi, de trei ori. Rugaciunea de dimineata este cea mai solemna, cand cel ce se roaga trebuie sa poarte tallithul, adica panza speciala pentru rugaciune, si filacteriile (tefilin). Rugaciunea propriu-zisa, Amidah, este precedata de Sema Israel, introdusa de doua binecuvantari ; una laudand pe Dumnezeu, ca a creat lumina (la rugaciunea de dimineata), si alta laudand dragostea lui Dumnezeu pentru Israel marturisita de Sfanta Scriptura. Initial, Amidah, continea 18 binecuvantari (semone este), dar in prezent sunt, in total, 19. Importanta este si rugaciunea inainte de somn. Omul stie ca somnul este deosebit de starea de trezvie, in care poate sa-si poarte grija de sine. Dupa credinta lui - sufletul se indeparteaza de trup si singura nadejde pentru retrezirea la viata este doar Dumnezeu : "Fa sa ne culcam, Doamne Dumnezeul nostru, in pace, si scoala-ne, imparatul nostru, spre viata. Intinde peste noi cortul pacii Tale, indrepteaza-ne printr-un sfat bun din parte-Ti, si ajuta-ne pentru Numele Tau. Ocroteste-ne si inlatura de la noi : vrajmas, ciuma, sabie, foamete si mihnire ; inlatura ispititorul din urma noastra, si in umbra aripilor Tale adaposteste-ne. Caci Tu, Atotputernicule, esti pazitorul si mantuitorul nostru ; caci atotputernic imparat, milostiv si 5

indurat esti Tu. Pazeste, dar, iesirea si intrarea noastra, ca sa fie spre viata si pace de acum si pana in veci. Laudat fii, Doamne, care pazesti poporul Tau Israel intotdeauna". Sacrificiul n iudaism: Spre deosebire de celelalte religii, iudaismul are o conceptie cu totul diferita despre sacrificiu si aceasta datorita spiritului in care a fost instituit, precum si scopului pentru care a fost savarsit. In iudaism sacrificiul nu este identic cu notiunea de religie, ci mai degraba este un simbol care contribuie la indreptarea celui credincios in fata lui Dumnezeu si o manifestare a dragostei divine fata de faptura sa. Sacrificiul exprima relatia dintre Dumnezeu si omul credincios. Sacrificiul arderii de tot sau holocaustul Acest gen de sacrificii reprezinta oferta totala, prin ardere absoluta, a darurilor facute lui Dumnezeu. Fiind cel mai complet si mai desavarsit gen de sacrificiu din Vechiul Testament, holocaustul reprezinta adorarea lui Dumnezeu, prin care se ofera integral atat trupul cat si sufletul spre sfintire si renastere la o viata noua. Sacrificiul nesangeros Vechiul Testament abunda in exemple de sacrificii nesangeroase. Cain aduce sacrificii din roadele pamantului (Fac. IV, 3), Melchisedec, regele Salemului, il intampina pe Avraam cu un sacrificiu nesangeros de paine si vin (Fac XIV, 18 si 19). Simbolic, aceste sacrificii reprezinta pe credinciosul care, prin oferirea hranei sale zilnice, se daruieste integral, trup si suflet, lui Dumnezeu. Sacrificiul de comuniune In Vechiul Testament exista mai multe feluri de sacrificii de comuniune, cum ar fi : sacrificiul legamantului, sacrificiul mielului pascal, sacrificiul de pace etc. Aceste sacrificii tintesc la intarirea comuniunii intre Dumnezeu si poporul Sau, pe de o parte, si la stabilirea de relatii bune, de impacare intre membrii aceluiasi popor, pe de alta parte.

Sacrificiile expiatorii sau de curatire Intre aceste sacrificii putem aminti sacrificiul zilei impacarii (iom hakkipurim), care este adus in scopul unei curatiri generale, in cadrul caruia atat arhiereul cat si preotii si poporul se curata de pacate. Aceasta zi a fost instituita in amintirea iertarii poporului ales de pacatul idolatriei in care cazuse cu ocazia ridicarii vitelului de aur (Ies. XXXII, 4). In afara de acest sacrificiu mai exista sacrificii care se aduc atat pentru pacat cat si pentru culpa (Levit. IV, 26, 31, 35, 5, 10, 13 ). Potrivit conceptiei ebraice, principul vietii (nephesh), se afla in sange, care se varsa pe altar pentru mantuirea sufletelor. (Levit. XVII, 11). Intrepatrunderea care exista intre suflet si sange sbabileste o alianta vitala intre cei uniti printr-o legatura de sange si este totodata agentul potential in consolidarea relatiilor tribale si in efectuarea unei intercomuniuni intre uman si sacru. Sacrificiul la profeti si in psalmi In scrierile profetice si o parte din psalmi notiunea de sacrificiu este prezentata sub o noua perspectiva, a unei spiritualizari sau interiorizari personale. Accentul este pus pe ofranda personala interioara adusa lui Dumnezeu mai degraba decat pe jertfele materiate. Isaia vorbeste despre dezgustul pe care Dumnezeu il are fata de sacrificiile pur exterioare, accentuand totodata asupra punerii in practica a unor exigente morale care izvorasc din dreptatea interioara : "Ce-mi foloseste multimea jertfelor voastre ... M-am saturat de arderile de tot cu berbeci si de grasimea viteilor grasi si nu mai vreu sange de tauri, de miei si de tapi ... Cand ridicati mainile voastre spre mine, eu imi intorc ochii, aiurea... Mainile voastre sunt pline de sange, spalati-va, curatiti-va ... Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduve" (Isaia I,11-17). Psalmistii la randul lor accentueaza mai mult asupra faptei morale decat a varsarii rituale de sange in scopul ispasirii (Psalm XXXIX, 9, 11). Trupul n iudaism:

Trupul si sufletul sunt elementele esentiale care stau la baza conceptiei despre om in Vechiul Testament si in traditia iudaica de mai tirziu. Omul este o unitate fiintiala care rezulta din unirea dintre trup si suflet. El nu are trup si nu are suflet, ci este in acelasi timp trup si suflet. Reprezentarea unitara a persoanei umane are profunde implicatii privind viata eshatologica. Faptul ca omul este descris ca "o persoana vie" (Geneza 2, 7), o fiinta care traieste si nu este considerat ca suma a doua entitati, ci unitate care se exprima pe doua planuri fiintiale, spiritual si pamantesc, implica ideea necesitatii participarii intregii persoane umane la viata vesnica. Aceasta conceptie privind unitatea fiintiala dintre trup si suflet este prezenta si in gandirea iudaica de mai tarziu in contextul invataturii privind invierea cea de apoi si nemurirea. Este interesant de observat ca in limba ebraica nu exista un cuvant anume pentru trup separat de suflet. Atunci cand se fac referiri la natura fizica a omului este intrebuintat termenul "carne", "trup viu" (Geneza 2, 23, 24) si simbolizeaza slabiciunea, caracterul trecator al fiintei umane (Isaia 40, 6). Curatenia trupeasca face parte din "Legea sfinteniei", in care sunt prescrise ablutiunile rituale si restrictiile la mancare. De altfel, intreaga Lege a Vechiului Testament cuprinde un numar mare de prescriptii care sintetizeaza atitudinea fata de trup. Scopul lor prim este intr-adevar curatenia trupeasca, dar prin aceasta curatenie insul uman este pus intr-o legatura speciala fata de Yahve. Un exemplu elocvent in acest sens este ritualul circumciderii. Prin savarsirea actului de circumcidere, lasand la o parte aspectul igienic al acestuia, avem in fata noastra o marturisire a faptului ca persoana in cauza apartine de acum inainte poporului ales, obliganduse sa pastreze legamantul cu Yahve. nmormntarea la evrei: Evreii trateaza cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru acest trup vine din credinta in lumea de dincolo. In ea nu se poate intra oricum, fapt pentru care intalnim diverse acte necesare trecerii in lumea vesniciei. Taharah este denumirea data spalarii trupului pentru ingropare. Dupa ce au fost rostite rugaciunile pentru iertarea pacatelor celui decedat, trupul este invelit in "tachrichim, o panza alba de in. Dupa ce a fost pus in aceasta panza, trupul trebuie sa ramana neatins, dar supravegheat pana la inmormantare. Exista si obiceiul ca unele persoane sa fie invesmantate 8

in "tallit, salul de rugaciune. In acest caz, salul este taiat la margini, in semn ca el nu mai poate fi intrebuintat. In general, iudaismul interzice autopsiile si imbalsamarea. Cere ca trupul sa fie nemutilat in momentul inmormantarii si doreste ca acesta sa se descompuna in mod natural. Inmormantarea trebuie sa aiba loc cat mai curand dupa moarte. Numai in cazuri exceptionale este permisa inmormantarea in alta zi decat cea a decesului. Suferinta provocata de moarte unei rude este exprimata prin ruperea hainelor (Kriyah). Participantii la doliu trebuie sa aiba o anumita varsta. Astfel, varsta minima pentru cei ce vor tine doliu este de 12 ani pentru fete si 13 ani pentru baieti. La inmormantare se citesc psalmi (de obicei Psalmul 23) impreuna cu rugaciunile El Maleh Rachamim si Ztiduk Hadin. Dupa inmormantare urmeaza o perioada de doliu. Prima perioada se numeste Shiva si tine sapte zile. In aceasta perioada cei indoliati nu lucreaza, plang pe cel decedat si stau acasa pentru a primi persoanele care-i consoleaza. La plecarea vizitatorilor se rostesc cuvintele: "Atotprezentul sa te mangaie, impreuna cu toti aceia care jelesc pentru Sion si Ierusalem. E o perioada in care cei ce poarta doliu, stau pe scaune joase, etc A doua perioada de doliu "Sheloshim, care inseamna "30 este perioada cand cei ce poarta doliu se intorc la lucru, dar nu se mai ingrijesc de ei: nu se barbieresc, nu-si taie unghiile, nu se tund, nu poarta haine curate si nu merg la petreceri. Dupa "Sheloshim, urmeaza o perioada de unsprezece luni, in care fiul sau fiica (in cazul in care nu exista un fiu) va recita zilnic din "Kaddish- rugaciune de slava adresata lui Dumnezeu. Kaddishul trebuie recitat in prezenta unui minyan (10 barbati evrei).

Sufletul n iudaism: In limba ebraica exista doi termeni care redau cu aproximatie notiunea de suflet si duh, si anume: nephesh si ruah. Semnificatia cuvantului nephesh a fost probabil gat, esofag si de aici, prin extensiune, ceea ce iese prin gat, adica suflarea, sau suflul vietii, ceva asemanator 9

conceptului

latin

de

anima.

Locul clasic pentru nephesh este in Geneza 2, 7, unde se face referire la "duhul de viata" insuflat de Dumnezeu, omului, multumita caruia omul devine fiinta vie sau suflet viu (nephesh haya). Acest concept este intarit printr-o alta dezvoltare semantica a cuvantului nephesh, care a ajuns sa denote, in perioada vechi testamentara, orice fel de dorinta, aspiratie sau impuls vital. Astfel, nephesh se face simtit in dorinta de a manca si a bea (Deuteronom 12, 15; 20;1 Sam. 2, 16; Mica 7, 1), dar si in impulsurile de reproducere (Ieremia 2, 24). Spre deosebire de prima nuanta semantica, care acentua asupra elementului individualitatii, aceasta notiune releva dorinta insului de a se mentine viu, de a trai. In acest context al mentinerii si continuarii vietii, mai intervine o a treia nuanta semantica, care prezinta sufletul (nephesh) ca fiind indestructibil legat de sentiment si emotii. Durerea si mahnirea (I Samuel 1, 10; 30, 6; Ezechil 27, 31; Iov 27, 2; Isaia 15, 4), bucuria si pacea (Ieremia 6, 16; Plangeri 17; Psalm 86, 4; 94, 19), dorul si dragostea (Psalm 63, 2; Geneza 34, 3; 44, 30;I Samuel 20, 17; Cantarea Cantarilor 1, 7; 3, 1), ura, mania, ciuda si oboseala (Isaia 1, 14; Ieremia 15, 3; Iov 10, 1 ; Ezechil 23, 17) toate exprimate prin nephesh. Oriunde se intalnesc aceste emotii sau sentimente acolo este prezent si nephesh. Este interesant de observat ca atunci cand nephesh este prezentat ca subiect al unor senzatii psihice, el devine o potentialitate spirituala a omului. Continutul ideatic al lui nephesh este largit si intregit prin folosirea altor termeni vitali pentru intelegerea conceptiei iudaice primare despre suflet, si anume ruah (duh, spirit) si leb (inima). Asociatia existenta dintre acesti termeni nephesh, ruah si leb a determinat pe unii ganditori sa sugereze un trihotomism fiintial in ceea ce priveste conceptia iudaica despre om. Omul, dupa acestia, ar fi format din trup, suflet si spirit. O astfel de pozitie nu poate fi sustinuta intrucit nephesh nu este opus lui ruah, ci pus paralel cu acesta (Isaia 26, 9; Iov 7, 11). Ba mai mult, cei trei termeni nu sunt enumerati in acelasi text si nici pusi in opozitie. La inceput ruah a fost folosit pentru a desemna puterea care caracteriza energia fizica si mintala a omului, asa cum a fost cazul lui Ilie (II Regi 2, 15). In general, el denota toate aspectele vietii emotionale. Atunci cand este intrebuintat in legatura directa cu fiinta umana, el este prezentat ca lacas al sentimentelor umane. Viata launtrica a omului cu intensitatea si multiplicitatea proceselor ei se reflecta mai ales in importanta pe care psihologia vechi-testamentara o atribuie inimii - leb. Cand profetul Osea 10

caracterizeaza comportamentul lipsit de sens al regatului nordic, el spune ca Efrem nu are inima, adica nu are intelegere si cunoastere (Osea 7, 11; 4, 11).

Bibliografie: http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/ ELIADE,M, CULIANU, I,P, Dicionar al religiilor, traducere C.Baltag, ed. Polirom, 2007; ELIADE, M, Istoria Credinelor i Ideilor Religioase, vol I, traducere c. Baltag, ediia a II-a, ed. tiinific, Bucureti, 1991; STAN, A, RUS, R, Istoria religiilor pentru nvmntul preuniversitar, ed. IBMBOR, Bucureti, 1991; VASILESCU, E, Istoria religiilor, ediia a III-a, editura Didactic i pedagogic, Bucureti, 1998

11