Sunteți pe pagina 1din 3

Cap. IV. MARI RELIGII 1.

IUDAISMUL - RELIGIA MOZAICĂ


(sursa: Mihaela Nancu, Memorator pt. cl. a 9-a, Ed. Booklet, Buc., 2007)

Este religia poporului evreu, primul popor monoteist din istorie. Evreii credeau într-un singur zeu, Iahve (Cel ce este). Cartea
sfântă a poporului evreu este Biblia (Vechiul Testament), şi cuprinde: Tora sau Pentateuhul, cuprinde calea de urmat, poruncile
lui Iahve, care i-au fost transmise lui Moise pe Muntele Sinai.
Pentateuhul cuprinde cinci cărţi:

-Geneza, care conţine informaţii despre conceperea lumii de către Dumnezeu;

-Exodul, descrie întâmplări legate de fuga din Egipt;

-Leviticul, conţine legi, norme ce privesc desfăşurarea cultului iudaic (sacrificii şi purificări);

-Numerii, conţine date privind istoria poporului evreu, încercările prin care au trecut aceştia până au ajuns în Palestina;

- Deuteronomul, conţine cele zece porunci, calea ce i-a fost relevată lui Moise de către Iahve pe Muntele Sinai;

Profeţii, parte a Torei (ce cuprinde Cărţile lui Samuel, Cartea regilor, Cartea cronicilor, Judecătorii), este o istorie a poporului
evreu dar relevă, în acelaşi timp, şi profeţiile prorocilor care au reuşit să intre în legătură cu Iahve;
Scrierile:
- cuprinde psalmi, proverbe (ale lui Solomon), încercări de a explica cauza morţii şi a suferinţelor umane (Cartea lui Iov) etc.

De-a lungul timpului au mai apărut şi alte opere religioase care completează sau explică textul Vechiului Testament:

-Talmudul („Învăţătura”), adună norme şi reguli ce trebuie respectate de evrei;

-Kabbala („Cartea splendorii”), scrisă de Moise din Leon în sec. al XIII-lea.

Cultul iudaic: cuprinde rugăciunile adresate lui Yahve şi respectarea sărbătorilor iudaice.

Lăcaşuri de cult:

-sanctuare, temple, care erau loc de rugăciune dar şi de sacrificii de animale ce erau arse pe altare cu prilejul sărbătorilor
religioase, sub îndrumarea unui preot;

-Templul din Ierusalim, cel mai important sanctuar, considerat „Casa lui Dumnezeu”, a fost construit de Solomon după
consolidarea stalului evreu. Templul era alcătuit din două încăperi impunătoare: sala principală, în care aveau acces numai preoţii,
şi „Sfânta Sfintelor”, cea de-a doua sală spre care accesul se tăcea printr-o uşă păzită de doi heruvimi (făpturi mitologice) şi în
care nu putea pătrunde decât Marele preot, o dată pe an. În ultima sală erau păstrate „Tablele Legii”. Templul a fost dărâmat de
babilonieni (587 î.Hr.). Sub protecţia persanilor, a fost construit cel de-al doilea templu distrus de romani (70 d.Hr.). Astăzi s-a
păstrat doar „Zidul plângerii”, loc de rugăciune al evreilor; sinagogile, lăcaşuri de cult apărute o dată cu fenomenul diasporei.
Sărbătorile religioase ale evreilor:
-Sabatul (sâmbăta), zi de lectură a Torei, de rugăciune;
-Roş Haşana (sărbătoarea anului nou);
-Yom Kippur (Purificarea), cea mai mare sărbătoare, precedată de post, când iudeii cer iertarea păcatelor;
-Sukkot (sărbătoarea culesului);
-Purim (salvarea evreilor de la masacru de către Estera);
-Pesah (Paştele evreiesc), se sărbătoreşte fuga din Egipt şi eliberarea din robie. În anul 63 î.Hr., Iudeea a fost cucerită de romani
şi inclusă în provincia Siria.

2. BUDISMUL - RELIGIA INDIANĂ

Religie întemeiată de prinţul unui principat nepalez, Siddhartha Gautama (cca. 567- 487 î.Hr.), supranumit de către discipolii
săi Buddha (în sanscrită „Iluminatul”).
La vârsta de 29 de ani, tânărul prinţ, izolat de lume în palatul său, a reuşit să cunoască lumea exterioară şi a descoperit
suferinţele acesteia (moartea, bătrâneţea, boala, sărăcia).
Este momentul în care el a hotărât să-şi părăsească familia, să renunţe la lume şi să caute o cale de eliberare de suferinţă. După o
perioadă de ascetism de şase ani, Gautama a descoperit „CELE PATRU ADEVĂRURI” pentru eliberarea de suferinţă şi calea
spre „NIRVANA” (ELIBERARE). Acest lucru s-a petrecut după 49 de zile de meditaţie la umbra unui smochin, timp în care a
făcut faţă încercărilor la care l-a supus Mara (Moartea).
După aflarea celor patru adevăruri atinge Nirvana (Iluminarea, bodhi), devine Buddha. Buddha a predicat timp de 40 de ani după
care a intrat în paranirvana (s-a stins).

Doctrina buddhistă: conţine „cele patru adevăruri nobile” care îl pot ajuta pe om să găsească calea eliberării de ciclul
reîncarnărilor (renaşterilor) şi atingerea stării de Nirvana (de „topire în absolut”):
1. adevărul privind natura suferinţei: naşterea, bătrâneţea, boala, moartea; \

2. adevărul despre cauzele suferinţei: ataşamentul omului faţă de plăcerile vieţii, faţă de ceilalţi, dorinţa de a trăi şi de a fi
fericit determină suferinţa şi, totodată, neputinţa omului de a ieşi din ciclul reîncarnărilor;

3. necesitatea înlăturării suferinţei prin renunţare la cauzele care o produc, prin eliminarea dorinţei şi detaşarea de ambiţiile
lumeşti ceea ce permite eliberarea sufletului din ciclul renaşterilor şi accesul spre Nirvana;

4. căile de urmat, opt la număr, pentru eliminarea suferinţei: credinţă, dreptate, cugetare, cuvânt, hotărâre, „efortul faptei, al
comportării şi al meditaţiei”; aceste căi asigură mântuirea si eliberarea de reîncarnări.

Buddhismul se adresa tuturor oamenilor şi se împotrivea sistemului castelor impus în societatea indiană. Învăţăturile lui Buddha
nu au fost scrise în timpul vieţii sale. Discipolii lui Buddha au scris predicile acestuia şi astfel ni s-au păstrat până astăzi
„Sutrele”, textele sacre ale religiei budiste. Budismul s-a răspândit pe tot continentul asiatic.

Au apărut mănăstirile budiste, numite stupe, iar călugării budişti au încercat să împărtăşească tuturor mesajul acestei religii. Cel
mai important centru religios budist rămâne Tibetul. Curentele budiste au apărut în sec. al III-lea î.Hr., în cadrul unui conciliu
budist:

-Mahayana, curent moderat care considera că toţi oamenii au acces la Nirvana dacă au o conduită morală corectă şi cunosc
compasiunea faţă de ceilalţi. Acest curent s-a răspândit în Tibet, China, Coreea, Mongolia, Japonia. în Japonia s-a dezvoltat
budismul zen ce are la bază concentrarea şi disciplina fizică (artele marţiale), contemplarea;

-Hinayana (Theravedana), curent riguros, susţine că Nirvana este accesibilă celor aleşi, care duc o viaţă monahală riguroasă,
ascetică. S-a răspândit în Indochina şi Birmania.

3. CREŞTINISMUL

Originile creştinismului. Iisus Christos s-a născut în Palestina, în anul 5 sau 4 î.Hr.
Abatele dobrogean Dionisie cel Mic (sec. al VI-lea), a ales ca dată de începere a calendarului creştin anul naşterii lui Iisus
Christos pentru care a stabilit ca reper anul 753 de la întemeierea Romei.

Creştinismul este legat de viaţa şi moartea lui Christos, de existenţa sa istorică. Principalele texte referitoare la viaţa şi mesajul
lui Iisus Christos, ce alcătuiesc Noul Testament (Legea Nouă) sunt: cele patru Evanghelii scrise de către Matei, Marcu, Luca
şi Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele apostolului Pavel şi Apocalipsa lui Ioan.

Noul Testament completează Vechiul Testament alcătuind, împreună cu acesta, cartea sfântă a creştinilor, Biblia. Din aceste
texte aflăm că Iisus este Mesia, că el a fost născut din Fecioara Maria într-o iesle şi că este fiul lui Dumnezeu.
Iisus a fost botezat, la 30 de ani, de Ioan Botezătorul, ultimul profet care propovăduia venirea lui Dumnezeu pe pământ şi care a
recunoscut în Iisus Christos pe fiul lui Dumnezeu.
Însoţit de cei 12 ucenici el a împărtăşit mulţimilor cuvântul lui Dumnezeu şi a înfăptuit o serie de minuni. Mesajul său era adresat
tuturor oamenilor, depăşind astfel cadrul impus de iudaism care se adresa numai evreilor.

Lupta pentru supravieţuire a creştinismului.


Persecuţiile. Împăraţii romani au emis o serie de edicte pentru pedepsirea creştinilor, din diferite motive: Nero (54-68), a fost
primul persecutor al creştinilor, acuzându-i de incendierea Romei (64). Persecuţiile lui Nero au avut ca victime pe apostolii Petru
şi Pavel.
Domiţian (81-96), în anul 95, a ordonat pedepsirea creştinilor datorită refuzului acestora de a plăti impozitul perceput de la iudei
după dărâmarea templului din Ierusalim;
Traian (98-117), decide persecutarea creştinilor pentru că refuzau serviciul militar şi să participe la cultul imperial;
Septimius Sever (193-211), Maxim Tracul (235-238), Decius (249-251), Valerian (235-260), de asemenea, au emis edicte
pentru uciderea conducătorilor bisericii creştine şi pentru desfiinţarea creştinismului în Imperiu.
În timpul lui Diocleţian (284-305) şi Galeriu (303-311) creştinii au suferit cele mai grele persecuţii: dărâmarea lăcaşurilor,
interzicerea adunărilor, arderea cărţilor, pedepsirea creştinilor. Datorită persecuţiilor, primii creştini se întâlneau pe ascuns, în
catacombe dar acest lucru nu a împiedicat dezvoltarea bisericii creştine, creşterea numărului de comunităţi creştine conduse de
episcopi.
Vocaţia universală a creştinismului:
• 311 - Galeriu a dat un edict de toleranţă pentru creştinii din imperiu.

• 312 - Înainte de bătălia de la Podul Milvius, Constantin a avut viziunea unei cruci împreună cu mesajul „sub acest semn
vei învinge”.

• 313 - Edictul de la Milan - creştinismul a devenit religie oficială . Constantin cel Mare a fost primul împărat creştin,
a înălţat bazilici creştine, a încurajat creştinismul. Considera că este singura religie care poate asigura unitatea statului roman.

• 325 - Constantin cel Mare a prezidat Conciliul ecumenic de la Niceea.


• Teodosius I (379-395) - creştinismul a devenit singura religie acceptată . A ordonat închiderea templelor (386) şi a
interzis jocurile olimpice (393).

• Disputele dintre papă şi patriarh au culminat cu Marea Schismă (1054) - ruperea legăturilor dintre cele două Biserici. Papa
şi Patriarhul s-au excomunicat.

S-ar putea să vă placă și