COMPETENŢE SPECIFICE: 1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări orale sau scrise 3.1. Recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre sine şi celălalt, dintre popoare, dintre grupuri 3.2. Utilizarea dialogului intercultural 5.3. Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un subiect istoric INTRODUCERE Cele patru religii fundamentale ale lumii sunt: Iudaismul Budismul Creştinismul Islamul IUDAISMUL Iudaismul este religia poporului evreu, primul popor monoteist din istorie. Evreii credeau într-un singur zeu, Iahve (Cel ce este), adică Dumnezeu. Cartea sfânta a poporului evreu este Biblia (Vechiul Testament). De-a lungul timpului au mai apărut şi alte opere religioase care completează sau explică textul Vechiului Testament:Talmudul (“Învăţătura”), adună norme şi reguli ce trebuie respectate de evrei; Kabbala (“Cartea splendorii”) scrisă de Moise din Leon, în secolul al XIII-lea. LOCAŞURI DE CULT sanctuare, temple = locuri de rugăciune dar şi de sacrificii de animale ce erau arse pe altare cu prilejul sărbătorilor religioase. Templul din Ierusalim = cel mai important sanctuar, considerat “Casa lui Dumnezeu”, a fost construit de Solomon după consolidarea statului evreu. Templul era alcătuit din două încăperi impunătoare: sala principală, în care aveau acces numai preoţii, şi “Sfânta Sfintelor” , cea de-a două sală spre care accesul se făcea printr-o uşă păzită de doi heruvimi (făpturi mitologice) şi în care nu putea pătrunde decât Marele preot , o dată pe an. În ultima sală erau păstrate “Tablele Legii”. Templul a fost dărâmat de babilonieni (587 î.Hr.). Sub protecţia persanilor, a fost construit cel de-al doilea templu dar şi acesta a fost distrus de romani (70 d.Hr.). S-a păstrat , până astăzi, doar “Zidul plângerii”, loc de rugăciune al evreilor; Sinagogile = lăcaşuri de cult apărute o dată cu fenomenul diasporei. SĂRBĂTORILE POPORULUI EVREU Sabatul (sâmbata) = zi de lectură a Torei şi de rugăciune; Roş Haşana = sărbătoarea anului nou; Yom Kippur(Purificarea) = cea mai mare sărbătoare iudaica precedată de post, în cadrul căreia iudeii cer iertarea păcatelor; Sukkot (Sărbătoarea Corturilor) =sărbătoarea culesului; Purim = salvarea evreilor de la masacru de către Estera; Pesah (Paştele evreiesc) = se sărbătoreşte fuga din Egipt, eliberarea evreilor din robie. BUDISMUL Religie întemeiată de prinţul nepalez, Siddhartha Gautama (cca. 567-487 î.Hr.), supranumit de către discipolii săi Buddha (în sanscrită “Iluminatul”), care a descoperit “cele patru adevăruri” pentru eliberarea de suferinţă şi calea spre “nirvana”(eliberare); Învăţăturile lui Buddha sunt cuprinse în „Sutre”, textele sacre ale religiei budiste; Budismul s-a răspândit pe tot continentul asiatic, unde au apărut mănăstirile budiste, numite stupa; Cel mai important centru religios budist rămâne Tibetul; Doctrina buddhistă “cele patru adevăruri nobile” care îl pot ajuta pe om să găsească calea eliberării de ciclul reîncarnărilor (renaşterilor) şi atingerea stării de Nirvana: adevărul privind natura suferinţei: naşterea, bătrâneţea, boala; adevărul despre cauzele suferinţei: ataşamentul omului faţă de plăcerile vieţii. necesitatea înlăturării suferinţei prin renunţarea la cauzele care o produc, prin eliminarea dorinţei şi detaşarea de ambiţiile lumeşti prin meditaţie. căile de urmat pentru eliminarea suferinţei: credinţă, dreptate, cugetare, cuvânt, hotărâre, “efortul faptei , al comportării şi al meditaţiei”. Stupa Ruwanveli Saya din Anuradhapura, Sri Lanka CREŞTINISMUL Originile creştinismului Iudeea – unde apare credinţa monoteistă într-o forţă permanentă, Dumnezeu, unic şi total, numit Jahwe. În cadrul religiei mozaice ea se va fructifica în forma consolidată a iudaismului, o religie profetică ce susţine ideea unui salvator cu numele de Mesia. ISUS HRISTOS Creştinismul este religia întemeiată pe învăţătura şi persoana lui Isus Hristos: Isus Hristos s-a născut la Bethleem, în Iudeea ocupată de romani, în anul 6 sau 4 î.Hr.; A fost botezat , la 30 de ani , de Ioan Botezătorul; Însoţit de cei 12 ucenici , el a împărtăşit mulţimilor cuvântul lui Dumnezeu şi a înfăptuit o serie de minuni. Mesajul său era adresat tuturor oamenilor, depăşind astfel cadrul impus de iudaism care se adresa numai evreilor; La Ierusalim , a fost arestat de romani , judecat şi condamnat la moarte, fiind răstignit în anul 30 d.Hr., în vinerea sfântă ce precede Paştele evreilor; Învierea , după trei zile de la răstignire , reprezintă dovada naturii divine a lui Isus. NOUL TESTAMENT Principalele texte referitoare la viaţa şi mesajul lui Isus Hristos, ce alcătuiesc Noul Testament (Legea Nouă) sunt: Cele patru Evanghelii scrise de către Matei, Marcu, Luca şi Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele apostolului Pavel; Apocalipsa lui Ioan. Noul Testament completează Vechiul Testament alcătuind, împreună cu acesta, Biblia. Răspândirea creştinismului în Europa până în anul 1300 Răspândirea creştinismului Datorită mesajului creştin ce propăvăduieşte egalitatea oamenilor şi iubirea aproapelui, răspândirea noii religii s-a făcut rapid; În primele trei secole din mileniu creştin, noua religie este pesecutată de împăraţii romani (Nero, Domiţian, Traian, Diocleţian); 311 – împăratul Galerius a dat un edict de toleranţă pentru creştinii din imperiu; 313 – Edictul de la Milan – creştinismul devine religie oficială în Imperiul Roman. Constantin cel Mare a fost primul împărat creştin, considerând creştinismul ca singura religie care putea asigura unitatea statului roman; 391 – împăratul Teodosie cel Mare scoate în afara legii religiile politeiste, creştinismul rămânând singura religie acceptată în Imperiul Roman; Creştinismul a devenit o religie universală. Schisma Bisericii creştine 395 – divizarea politică a Imperiului Roman a determinat şi divizarea Bisericii creştine: catolică şi ortodoxă; Disensiunile dintre cele două biserici crestine s-au adâncit tot mai mult datorită: divergenţelor dogmatice, folosirea azimei de către catolici, întâietatea funcţiei (fiecare dintre cei doi conducători – papa şi patriarhul – se considera îndreptăţit să pretindă a avea un rang superior celuilalt, evanghelizarea barbarilor şi extinderea autorităţii;1054, Marea Schismă – ruperea legăturilor dintre cele două Biserici, Papa şi Patriarhul excomunicându-se reciproc. ISLAMUL propăvăduieşte stăpânirea de sine şi supunerea; reprezintă adeziunea la pacea lui Allah; recunoaşte iudaismul şi creştinismul, considerându-se continuarea lor, toate având la baza Vechiul Testament; este ultima religie monoteistă. Mahomed (571-632) Este creatorul unei noi religii, monoteiste, religia islamică, ce are la bază credinţa într-un Dumnezeu unic – Allah (Islam = supunere faţă de Allah); este Profetul lui Allah, cu rolul de a transmite “învăţătura celor cinci stâlpi ai credinţei”: mărturia de credinţă, rugăciunea, milostenia, postul şi pelerinajul la Mecca ; 622 – hegira, plecarea lui Mahomed de la Mecca la Medina, alungat de aristocraţia ostilă învăţăturilor sale. Data hegirei marchează începutul erei musulmane; 630 – după unificarea triburilor arabe, prin convertirea la islamism, Mahomed revine la Mecca proclamând cultul lui Allah;632- la moartea lui Mahomed, conducătorul comunităţii islamice a primit numele de calif (locţiitorul lui Mahomed Profetul), iar statul arab cel de Califat; După moartea Profetului au apărut, în lumea arabă, două curente religioase care se contraziceau în privinţa numirii succesorului lui Mahomed: suniţii (tradiţionalişti, nu susţin califatul ereditar , acceptând califi în afara familiei lui Mahomed ) şi şiiţii ( susţin califatul ereditar pe linia descendenţilor lui Mahomed); Religia islamică s-a răspândit în Pen. Arabia, nordul Africii, sudul Spaniei, Orientul Apropiat, Podişul Iran, nordul Indiei. CORANUL Învăţătura islamică este cuprinsă în cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, conform căreia musulmanii (cei care au primit islamul): trebuie să se închine lui Allah, prin rugăciuni zilnice, în moschei, lăcaşurile de rugăciune ale musulmanilor; să facă măcar o dată în viaţă pelerinaj la Mecca (oraşul sfânt al musulmanilor unde se află templul Kaaba ce are încrustată “piatra neagră”; să fie cumpătaţi, să dispreţuiască bogăţia, să-i ajute pe cei săraci, văduvele şi orfanii; să ţină postul Ramadanului; să participe la djihad (războiul sfânt) pentru apărarea şi expansiunea Islamului.