Subiectul cărţii:

     În opera “Micul prinţ”  este readus la viaţă universul copilariei inocente  printr-o suită de parabole
a căror unitate este asigurată de povestirile personajului principal care, în calătoria lui pe pământ, îşi
spune povestea unui aviator aflat în pană în mijlocul deşertului. Prinţul se afla într-o călătorie iniţiatică
având drept scop descoperirea de sine.
    Planeta de pe care venea Micul Prinţ (află autorul mai târziu) era de mărimea unei case şi se
numea asteroidul B-612, el trăia singur pe ea, avea doar o floare şi trei vulcani, din care unul stins, pe
care îi curăţa în fiecare săptămână. Floarea lui, care era foarte pretenţioasă vroia să fie udată mereu,
să stea sub un clopot de sticlă ca să nu-i fie frig noaptea. Era o floare specială, care putea să
vorbească şi să-şi exprime sentimentele
   Micul Prinţ începe să-i facă mărturisiri autorului cum că, se temea ca pe planeta lui micuţă vor creşte
baobabi, care sunt nişte arbori înalţi cât bisericile. De aceea el a vrut o oaie care să poată mânca
puieţii de baobabi. Ca sa nu-i mănânce oaia floarea, pilotul i-a desenat acesteia o botniţă, iar florii o
armură ca să fie protejată.
    Povestea ilustrează trăirile micuţului, credinţa şi viziunea sa asupra vieţii. Şi astfel ni se revelează
portretul său. Descoperim că cel mai mult Micului Prinţ îi plăceau apusurile de soare. Planeta fiind
foarte mică era suficient să se mute cu scaunul pentru a vedea un nou apus. Astfel el văzuse într-o zi
patruzeci şi trei de apusuri.
   În capitolele cărţii autorul ne prezintă toate planetele pe care le-a vizitat Micul Prinţ, călătoriile şi
descoperirile sale.
    Pe prima planetă, se afla un rege care era în căutare de supuşi. Acest rege părea a fi un om corect.
El susţinea că este stăpânul stelelor.
   Pe următoarele planete, se întâlni cu un vanitos, care trăia doar pentru a fi admirat şi pe care, Prinţul
nu l-a înţeles ; cu un beţiv care nici el nu ştia de ce bea; cu un businessman care pretindea că stelele
sunt ale lui şi le tot calcula spunând că le pune la bancă.
   Planeta a cincea era cea mai mica dintre toate. Aici trăia un lampagiu care respecta cu sfinţenie un
consemn care îi spunea că dimineaţa şi seara trebuia să aprindă şi să stingă felinarul. Lampagiul i se
păru prima persoană care nu era caraghioasă şi care făcea un lucru util.
   Cea de-a şasea planetă, era de zece ori mai mare decât celelalte. Pe ea trăia un geograf. Acesta îl
sfătui pe Micul Prinţ să meargă pe planeta Pământ. Află tot de la el noţiunea efemerului şi nu îi plăcu,
deoarece dacă efemerul ar exista şi pe planeta sa, ar rămâne fără floarea lui preferată, aceea care are
patru ghimpi pentru apărare.
  Ca urmare, cea de-a şaptea planetă pe care a poposit Micul Prinţ a fost planeta Pământ. Aici el a
fost uimit de întinderea nemarginită a acestuia. Primul personaj cu care s-a întâlnit aici a fost şarpele.
A mai găsit o sumedenie de flori ca ale lui şi rămăsese dezamăgit când realiză că floarea sa nu era
unică, aşa cum crezuse iniţial. Aceasta îi spusese cândva că e unică în lume.
   Se întâlni în drumul său cu o vulpe, care îi arată diferenţa dintre floarea lui şi restul florilor. Diferenţa
consta în faptul că floarea lui era „îmblânzită” deoarece micuţul avusese grijă de ea, încărcând-o cu
atenţie şi dragoste. Vulpea îi spuse să meargă în grădină şi să observe că trandafirii pe care îi văzuse
şi crezuse că sunt la fel cu floarea lui, erau altfel, căci creşteau singuri, nu erau răsfăţaţi şi îngrijiţi de
cineva anume, precum era floarea sa de către el. Vulpea îi cere să o îmblânzească pentru că şi ea ar
vrea să-i devină prietenă.
   De la vulpe află un lucru înţelept, acela că « oamenii mari nu mai au timp de nimic, cumpără
lucruri de-a gata de la neguţători ». Şi că de multe ori ,,graiul e izvorul unor neînţelegeri , că
limpede poţi vedea doar cu inima deoarece ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor ».
   În vizita lui pe pământ, Micul Prinţ s-a mai întâlnit cu un acar şi cu un neguţător de hapuri
perfecţionate care potolesc setea.
 Autorul la un moment dat întrerupe confesiunile copilului, deoarece nu mai aveau apă şi riscau să
moară de sete. Decid să caute o fântână, iar în cele din urmă o şi descoperă.
  Spre sfârşitul poveştii, pilotul află de la Micul Prinţ că plecase de pe planeta lui micuţă de un an de
zile şi că ar fi trebuit să se întoarcă acasă exact în acea noapte. De aceea Micul Prinţ vorbise cu
şarpele veninos ca să-l otrăvească (adică să-l omoare fizic)  pentru a ajunge acasă.
   Dupa plecarea Micuţului cu păr de aur, autorul îşi aminteşte că a uitat să pună legătoarea de piele la
botniţa oii, şi că ar exista posibilitatea ca aceasta să cadă, iar floarea să fie mâncată de oaie. Şi
totuşi...nu se va întâmpla asta deoarece Micul Prinţ va fi acolo şi va veghea. Şi fericirea se va scrie din
nou...

Persoana de naraţie:
  Este autorul care reproduce aventurile Micului Prinţ. Chiar dacă a ajuns la maturitate spiritul de copil
nu l-a părăsit pe autor, de aceea a ales prin intermediul personajului principal să ne facă cunoscute
trăirile sale de atunci, învăluindu-le în haina înţelepciunii ce-o poartă acum Micul Prinţ.
   Este o experienţă pe care fiecare om o trăieşte, într-o formă sau alta, în drumul prin care bate la
porţile maturităţii, păşind peste punţi nebănuite ale vieţii, purtând încă în suflet aspiraţii nerostite, vise
care doar prin intermediul unei poveşti primesc imboldul să zboare.
  Naratorul porneşte de la o întâmplare din copilăria sa, (după cum am amintit mai sus),  aceea când a
creionat un elefant înghiţit de un şarpe boa. Pentru adulţi, imaginea respectivă părea o pălărie, dar
mai târziu, când devenise aviator, omuleţul din deşert a recunoscut ce era în desen; numai că Micul
Prinţ vroia să i se deseneze o oaie, care să nu fie nici bătrână, nici bolnavă şi nici berbec.

-Raportul dintre narator şi personaj:

   Se creează un raport de prietenie, de confesiune a unor realităţi ale vieţii, care îi dă autorului şansa
de a se simţi copil încă o dată.
    Se întâmplă în textul  ,Micul prinţ” ca un copil şi un adult să aibă acelaşi limbaj, să aibă lucruri în
comun, apropierea  făcându-se astfel mult mai uşor.

-Raportul narator-martor:
  Naratorul este un martor imaginar al călătoriilor prinţului. El ni le reproduce aşa cum i-au fost
povestite de către acesta. De fapt, ne sunt prezentate tablourile dragostei, prieteniei şi ale poeziei,
sentimente de care adultul uită adesea. Ochii unui copil reuşesc în această poveste să prindă esenţa
lucrurilor vieţii.

Tema

 Ambele opere literare trateaza aceeasi tema calatoria „Micul Print” este o povestire
simbolica, profunda, adresata oamenilor mari, spre a nu uita ca si ei au fost candva copii.
Construita cu mijloacele fabluosului , povestirea prezinta calatoria unui copil,”Micul Print”,
care colinda prin univers, trecand de pe o planeta pe alta. Planeta,in acceptiunea pe care o
capata la Saint-Exupery, devine simbolil altei lumi figurand atat o realitate exterioara,
cosmica in sensul comun al termenului, cat si, mai ales,orealitate interioara, diferita de la un
indivit la altul. Micul Print, copilulu angajat intr-o calatorie fabuloasa, nu este alteceva decat
un erou al cautarii, care ratacind de pe o planeta pe planeta pe alta, parcurge un traseu
initiatic, corespunzator unei profunde experiente de cunoastere. Cea de-a saea planeta pe
care anjunge este locuita de unde geograf, un batran savant retras in spatele „unor carti
uriase”.Intalnirea „Micului Print” cu geograful este reprezentata de autor prin intermediul
dialogului. Naratiunea devinde o sceneta, iar cele doua roluri surprind de fapt doua
varste:copilul si maturul.Rolul copilului este in mod dominant interogativ. Intrebarile pe care
le adreseaza in casaacda, tradeaza dorinta de a afla si de a intelege,proprie varstei
indecente. Celalalt rol al maturului, este nu numai al unei varste, deci al unui nivel de
cunoastere. Din dialogul cu batranul, savant, Micul Print afla lucruri noi: ca geaograful este
diferit de explorator, ca exista adevar si neadevar. Exploratorul umbla, cauta, vede, intelege
si transmite informatiile, pe cand geograful le aduna, le verifica, le intelege le sistematizeaza
si le sintetizeaza. Micul Printmai afla un lucru, si anume ca in lume exista forme eterne si
forme efemere.Acest lucru il intristeaza pe copilul legat de floarea de pe planeta lui, pentru
ca il face sa inteleaga ca viata este fragila si efemera. In „Micul Print” calatoria este inscrisa
in fabulos, fiindu-i astfel subliniata valoarea simbolica, pe cand in romanul lui Radu Tudoran
calatoria este urmarita intr-o viziune relista, care intretine ideea de autentiatate. Romanul
consemneaza aventurile prin care trece in cursul unei calatorii, echipajul goeletei romanesti
„Speranta” comandata de Anton Lupan.Echipajul, alcatuit din cativa membri- capitanul Anton
Lupan,Gherasim,Ieremia,Haramb,Cristea Busuioc,Ismail,Mihu si mai tarziu Adnana,parcurge
marile si oceanele lemii, pornind de la gurile Dunarii, pentru a ajunge in indepartata Tara de
Foc, in cautarea unui prieten pierdut. In drumul lor au de infruntat dificultati si obstacole
neobisnuite:atacuri ale piratilor,sicane ale autoritatilor, din porturi, ferdum si uragane, lipsa de
apa, calduri insuportabile sau ploi reci, care ii uda pana la piele, boli sau halucinatii.
Angajarea in necunoscut, presupune in mod obisnuit o dubla coordonata a experientei de
cunoastere: cea geagrafica costand in contactele cu teritorii si oameni noi, cu obiceiuri noi,
dar si cu primejdii noi si cea moeala, pe de alta parte, legata de limitele omenesti ale
fiecaruia. Momentul surprins reprezinta o secventa din suita de intamplari legate de
traversarea Atlanticului, in apropierea coastei de vest a Africii. Echipajul trebuie sa infrunte
aici un dusman necunoscut :armatanul, vantul fierbinte care rascloeste nisipurile Saharei
purtandu-le pana la mari departari.In calea lui armatanul parjoleste si usuca totul.Nu numai
natura, ci si omul sufera acestui vant fierbinte, care sufoca,orbeste si deshidrateaza.
Indiferent de cheia, realista sau fabuloasa, pe care o preopune autorul, calatoria semnifica
intotdeauna o iesire din orizontul cunoscut si intrarea intr-un necunoscut al lumii.Dar acest
necunoscut nu este numai al spatiilo strabatute , ci in egala masura se dovedestea fi si al
orizontului interior.Necunoscutul din noi, dezvaluit in confrutarea cu necunoscutul din afara
noastra, iata un teritoriu complementar al experientei de cunoastere pe care o face posibila
calatoria. Nu intamplator, calatoria reprezinta asa cum apare in basemele populare o cale a
imbogatirii, dar si a incercarii, pentru ca drumul este presarat cu obstacole si
primejdii.Imbogatirea, sub aspect simbolic semnaleaza nonfideantiala dintre cel care pleaca
si cel care vine.Practic, imbogatirea consta in ceea ce aflam despre altii, dar si in ceea ce
aflam despre noi, despre ceea ce suntem cu adevarat. Fascinatia necunoscutului o regasim
si in poezia simbolistilor.La noi tema poate fi urmarita la Alexandru Macedonski („Noapte de
decembrie”) sau la Ion Mihulescu („Romanta celor trei corabii”). Romantismul dezvolta si
manifesta tema care devine simbolul celebrei calatorii ramantice reprezentand aspiratia spre
locurile, indepartate, unde era cautat exoticul, neobisnuitul. Incepand cu Jules Verne („20 de
mii de leghe sub mari”, „Calatorie spre centrul pamantului” etc.) tema calatoriei a patruns in
zona paraliteraturii S.F., care a cunosct o puternica dezvoltare in secolul al XX-lea

tema  Tema calatoriei este valorificata de scriitorul si aviatorul francez

Antoine de Saint-Exupery prin intermediul planetelor si a traseului
parcurs de Micul print, astfel ca fiecare plecare de pe o planeta pe alta
reprezinta o treapta de initiere, prilej pentru erou de a se dezvolta asa
cum se cuvine emotional si intelectual.