B.

Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi un personaj

din textul Inocenţii de Ioana Pârvulescu.
În compunerea ta, trebuie:
‒ să prezinţi două trăsături ale personajului ales, prin valorificarea fragmentelor date;
‒ să evidenţiezi două modalităţi de caracterizare a personajului ales, prin câte o secvenţă
comentată;
‒ să ai un conţinut adecvat cerinţei;
‒ să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.

În acest fragment de text ni se înfățișează o întâmplare trăită de un grup de copii în vacanța de vară. Ei
cunosc, undeva, „la marginea de sus a orașului cu case vechi”, un anticar bătrân și ciudat, cu care se
distrează de minune.

Personajul principal al fragmentului este chiar anticarul. Își avea „magazinul de comori” într-o curte
„plină de iarbă și tufe”. Copiilor li se pare un pic ciudat, ca un personaj de roman. Avea o barbă imensă,
„cu fire albe” și ochi foarte strălucitori, deasupra cărora sprâncenele se arcuiau „ca streșinile”. Părea că
se abține mereu să râdă. Era foarte palid însă. Misteriosul bătrân se dovedește foarte prietenos. El îi
primește cu mare drag pe copii, le arată tot felul de „obiecte de scamatorie” și se joacă cu ei, inventând
mereu ceva nou în jocurile lor vechi. Le pune probleme de logică, „mai interesante decât cele de la
școală”, și îi răsplătește cu bomboane atunci când reușesc să răspundă corect. Copiii sunt atât de
încântați, încât trec „aproape în fiecare zi pe la el” și ajung să îl considere prietenul lor.

Autoarea reușește să contureze portretrul unui personaj fascinant, folosind atât caracterizarea directă,
cât și pe cea indirectă. Prin caracterizare directă, făcută de către fetița-narator, este schițat, de exemplu,
portretul fizic al anticarului. Epitetul „cât toate zilele”, hiperbola „ar fi încăput un cuib de pitulice acolo”
și comparația „sprâncenele erau ca streșinile de la casa noastră” dau un aer fabulos chipului anticarului,
contracarat imediat de imaginea jucăușă a gurii și de luminițele din ochi. Imaginea de vrăjitor prietenos
este amplificată prin caracterizare indirectă. Din tot ce face anticarul rezultă bunătatea lui și
generozitatea față de copii. De exemplu, le arată copiilor tot felul de „obiecte de scamatorie”.
Enumerația „baghete magice..., șaluri colorate..., sfere roșii..., cărți de joc..., porumbei albi” subliniază
fascinația provocată asupra copiilor.

În concluzie, prin combinarea mai multor tipuri și modalități de caracterizare, Ioana Pârvulescu reușește
să contureze credibil portretul unui personaj minunat, pe care orice copil și-ar dori să îl întâlnească.