De ce nu se-amestecă totul?

De ce nu se-acoperă
Pielea lucioasă a pământului cu blană?
De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.

B.
Exprimă-ţi opinia, într-o compunere de 10-15 rânduri, referitoare la atitudinea
îngerului din finalul textului dat.
În compunerea ta trebuie :
- să prezinţi mesajul poeziei şi semnificaţia atitudinii îngerului în contextul
acestui mesaj ;
- să ilustrezi opinia ta cu exemple adecvate, selectate din textul dat ;
- să utilizezi un conţinut adecvat tipului de text si cerinţei formulate;
- să respecţi limita minimă de spaţiu indicată.

Ana Blandiana este una dintre scriitoarele importante ale literaturii române. În
această poezie, din câte îmi dau seama, ea vorbeşte despre vârsta inocentă a copilăriei.
Copilul din poezie îmi pare un copil ca oricare altul. La o anumită vârstă, copiii
descoperă lumea şi încep să-şi pună întrebări despre ea. Tot ce îi înconjoară devine obiect
al curiozităţii lor. Vor să ştie totul şi, dacă nu li se explică, inventează singuri explicaţii.
Puterea de invenţie a unui copil este deosebită. Copilul Anei Blandiana, de exemplu, se
miră de ce lucrurile nu se amestecă. De ce pământul nu are blană ca animalele şi de ce pe
spinarea animalelor nu creşte iarbă ? De ce pomii şi păsările nu fac schimb de aripi şi
rădăcini ? De ce nu ciripesc pietricelele ? Aceste întrebări mi se par mie de o
fermecătoare inocenţă. Iar ultima întrebare scoate în evidenţă inteligenţa copilului. El se
miră că nu poate să urască. Cred că Ana Blandiana de fapt asta vrea să evidenţieze :
capacitatea copilului de a iubi. Toate se amestecă pe lumea asta, dar nu iubirea şi ura la
copil.
Care e rostul apariţiei îngerului atunci? Mai ales că e un înger cam plictisit şi
obosit, care nu pare a înţelege nimic din comportamentul copilului. Eu văd două variante
de interpretare. Probabil că poeta vrea să sugereze că orice copil este protejat de un înger,
dar copilul este mai pur şi mai curat chiar decât un înger. Sau îngerul este părintele, care,
într-adevăr, protejează copilul, dar de multe ori nu este în stare să îl înţeleagă sau este
prea obosit ca să-l înţeleagă.
 Oricum ar fi, părerea mea este că Ana Blandiana reuşeşte, prin poezia ei, să
exprime duioşie şi înţelegere faţă de copii. În acelaşi timp, poate vrea să pună în antiteză
două moduri de a vedea lumea: perspectiva plină de dragoste a copilului şi perspectiva
sceptică a adultului (“îngerul”), obosit de greutăţile vieţii.