Variantă BAC-tema 1

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:

A. „Lui Nerva [...] i-a urmat la tron Ulpius Traianus, [...] învingând pe Decebal el a supus Dacia şi a
transformat în provincie romană ţinuturile de dincolo de Dunăre, pe care le stăpânesc acum taifalii, victofalii
şi tervingii. Această provincie are o circumferinţă de un milion de paşi. După moartea lui Traian a fost făcut
împărat Aelius Hadrianus. [...] el a rechemat armatele din Asiria [...]. A încercat să facă acelaşi lucru şi în
Dacia, dar l-au oprit de la aceasta prietenii săi, ca nu cumva să fie daţi pe mâna barbarilor o mulţime de
cetăţeni romani; deoarece Traian, după cucerirea Daciei, adusese o mulţime foarte mare de oameni din toate
colţurile lumii romane pentru popularea oraşelor şi cultivarea ogoarelor: căci Dacia fusese secătuită de
bărbaţi în urma lungului război al lui Decebal. [...] Dacia, pe care Traian o alipise imperiului dincolo de
Dunăre, a fost pierdută. Grecia, Macedonia, Pontul, Asia au fost devastate de goţi. Pannonia a fost pustiită de
către sarmaţi şi cvazi. [...] După acesta a luat puterea imperială Aurelian, de loc din Dacia Ripensis; [...]
acesta a învins cu multă vitejie pe goţi. Datorită diferitelor sale războaie norocoase, el a restabilit puterea
romană în vechile ei hotare”.
(Eutropius, Scurtă istorie de la întemeierea Romei, sec. al IV-lea)

B. „Invadarea și ocuparea Valahiei a fost liniștită și imperceptibilă, începutul ei, care trebuie să fi fost încă în

perioada dominației cumane, neputând fi precizată. La fel de puțin menționată este și așezarea vlahilor de
sud pe pământul Greciei care a avut loc ca urmare a migrației albanezilor începând cu secolul al XII-lea.
Multă vreme și mulți dintre ei au zăbovit doar o parte a anului pe văile și câmpiile țării care a fost numită
apoi după numele lor Valahia, considerând încă câmpiile din Haemus drept adevărata patrie, cămin
părintesc, până să ajungă la așezări stabile în nord. Așa migrează și astăzi mocanii din Moldova nu numai în
Dobrogea, dar până în Macedonia și Grecia [...]. Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din
Moesia se poate explica împrejurarea surprinzătoare că populația valahă se întâlnește la nord de Dunăre
numai după începutul veacului al XIII-lea, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, până ce vor umple în
mare măsură țara numita azi Valahia și apoi țările din jur, în timp ce în Moesia, locul de odinioară al
primului lor stat, au dispărut până la nivelul unei enclave sporadice”.

(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, 1871)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi un împărat roman precizat în sursa A. 2 puncte

2. Precizaţi secolul în care a fost elaborată sursa B. 2 puncte
3. Menţionaţi câte un spaţiu istoric precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că etnogeneza românească a avut loc

în spațiul sud-dunărean. 3 puncte

5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două cauze ale abordării romanității românilor de către istorici. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două documente medievale în care sunt menționați românii ca locuitori la
nord de Dunăre.
SUBIECTUL II (30 de puncte)
Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:

A.„Spre mijlocul celei de a doua jumătăți a veacului al XV-lea se constată o scădere a preocupării
umaniștilor europeni față de pericolul otoman, provocată în parte de dezinteresul cu care au fost întâmpinate
apelurile lor de cei cărora le erau destinate. Izbânda lui Iancu de Hunedoara la Belgrad, în vara anului 1456,
urmată de victoriile lui Vlad Țepeș şi ale lui Ștefan cel Mare au oprit pentru câteva decenii ofensiva
otomană, îndreptată acum în alte direcții cu mai mult succes. Pe de altă parte, Umanismul italian ieșise din
faza culminantă, iar cel nordic încă nu-şi atinsese maturitatea. Toate acestea explică rărirea referințelor la
romanitatea românilor în legătură cu expansiunea otomană. Pe prim plan apare acum Moldova. Prestigiul ei
crescuse enorm datorită victoriilor lui Ștefan cel Mare. [...] Mărturiile despre romanitatea moldovenilor nu
vin numai din direcția maghiară, ci în egală măsură şi de la al doilea concurent la suzeranitate asupra
Moldovei, Polonia. La loc de frunte trebuie amintite scrierile italianului Filippo Buonaccorsi Callimachus
(1438-1496), ajuns la curtea iagellonă principal consilier politic, atât în problemele interne cât şi mai ales în
cele externe. În activitatea sa neobișnuită a întreprins numeroase călătorii, printre care şi în Moldova. În
scrierile sale istorice, românii sunt menționați de mai multe ori. În două lucrări e afirmată şi originea romană
a poporului român, de fiecare dată însă în strânsă legătură cu politica polonă față de Moldova.”
(Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei)

B.„Începutul celui de-al doilea deceniu al veacului al XVI-lea aduce mari schimbări pe plan
internațional cu implicații asupra soartei țarilor române. În Imperiul Otoman criza dinastică se sfârșește cu
urcarea pe tron a lui Selim I (1512-1520). Noul sultan reia programul expansiunii otomane. Această nouă
ameninţare determină în apus pe papa Leon al X-lea (1513-1521) să acorde o atenţie sporită închegării unei
coaliţii ofensive antiotomane. Conciliul de la Lateran din primăvara anului 1514 era menit să dezbată această

problemă. Din partea Poloniei participă la acest conciliu Jan Laski, arhiepiscopul de Gnezno. Ca şi Filippo
Buonaccorsi Callimachus cu ani în urmă, prelatul polon expune un amplu plan de măsuri concrete în vederea

stăvilirii ameninţătoarei ofensive otomane; el nu uită nici celălalt scop al conciliului: unirea celor două
biserici, pentru care face de asemenea propuneri constructive. [...] Finalitatea politică a discursului lui Jan
Laski este evidentă. Ea se reflectă cu claritate şi în pasajul despre români: acești coloni romani sunt capabili
de a ridica o însemnată armată împotriva turcilor; în același timp, ei nu trebuie lăsați sub influența cneazului
moscovit, de care-i apropia credința comună, dar îi separa originea complet diferită; toate acestea, dar mai
ales originea lor, justifică «grația Sfântului Scaun».”

(Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiți umanistul italian precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la originea românilor. 2 puncte
3. Menționați câte un spațiu istoric precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că romanitatea moldovenilor este
precizată în istoriografia maghiară. 3 puncte
5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentați două caracteristici ale istoriografiei referitoare la etnogeneza românească, din România
postbelică. 6 puncte
7. Menționați un element de continuitate în abordarea romanității românilor în secolele al XVIII-lea și al
XIX-lea, în spațiul românesc. 4 puncte
SUBIECTUL III(30 puncte)
Citiți cu atenție sursele istorice de mai jos:
A. „Ce înțelegem prin ideea romanității românilor? Aceasta este, în primul rând, ideea despre descendența
romană a românilor din coloniștii romani transplantați în Dacia traiană; de aici decurge logic o serie de idei
înrudite și adiacente, dar care fac parte din ansamblul categoriei istorice de romanitate a românilor. Aceste
idei complementare sunt: ideea stăruinței elementului roman în Dacia abandonată de Aurelian năvălirilor
barbare; ideea unității de neam a românilor din întregul teritoriu locuit de ei; ideea latinității limbii române,
ideea esenței romane a unor obiceiuri și datini populare.”
(Adolf Armbruster, Romanitatea românilor)
B. „Teza autohtoniei românilor se bazează pe continuitatea neîntreruptă a populației, de la geto-daci la daco-
romani. În afara triburilor geto-dace care s-au supus romanilor, deci n-au fost exterminate,toponimia,
hidronimia (...) Daciei romane, faptul că din provincie s-au recrutat numeroase trupe auxiliare și, îndeosebi,
descoperirile arheologice dovedesc prezența neîntreruptă a autohtonilor atât în Dacia, cât și în Moesia. După
anul 602, în urma micșorării numărului slavilor din nordul Dunării, raportul de forțe s-a schimbat în favoarea

autohtonilor, dispunând de o organizare social-politică mai adecvată împrejurărilor istorice. În cursul

conviețuirii cu slavii, daco-romanii au reușit să-i asimileze și să dea naștere românilor.”

(Al.Graur, Gh.Ștefan, Dicționar de istorie veche a României)

Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:
1. Numiți, pe baza sursei A, un conducător politic roman. 2 puncte
2. Precizați o informație referitoare la ideea romanității românilor la care face referire sursa A. 2 puncte
3. Menționați câte un spațiu istoric precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieți litera corespunzătoare sursei care susține rolul slavilor în etnogeneza românească. 3 puncte
5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informații ( cauză, respectiv efect) 7 puncte
6. Prezentaţi două teorii referitoare la romanitatea românilor din motive politice între secolele
XVIII – XIX. 6 puncte
7. Menţionaţi o cauză a abordării romanității românilor în perioada Evului Mediu. 4 puncte
Subiectul IV
Citiți, cu atenție, sursa de mai jos:

„Inochentie Micu a fost primul care a elaborat un program complex de emancipare politică și socială
a națiunii române din Transilvania. Pentru înfăptuirea acestui program, episcopul român a dus o luptă dârză,
impresionantă prin consecvența, ardoarea și convingerea ei, prin spiritul eroic al luptătorului. În cursul
acestei lupte, Inochentie Micu a închegat progresiv un ansamblu de argumente istorice și politice care vor
intra în arsenalul luptelor programatice ale românilor din veacurile XVIII-XIX. Între aceste argumente -
arme de luptă - un loc important îl ocupă romanitatea neamului, vechimea și continuitatea românilor deci
noțiuni și categorii istorice luate din conștiința colectivă a românilor și politizate activ de Inochentie Micu.
Începând cu Inochentie Micu, ideea romanității românilor (care includea și cea a vechimii, stăruinței și
unității neamului) se transformă dintr-o stare latentă a conștiinței colective într-o idee - forță politică,
mânuită și activizată de înșiși românii, după ce cu veacuri înainte și străinii își dăduseră seama de importanța
ideii romanității ca forță politică. Lupta inițiată de Inochentie Micu, continuată și extinsă de urmașii săi,
provoacă o violentă reacție din partea reprezentanților națiunilor constituționale, care se văd amenințate în
privilegiile lor tradiționale. La argumentele științifice și îndreptățite invocate de campionii luptei românilor,
ei răspund cu contraargumente și contradovezi, dintre care unele vizează argumentele istorice ale lui
Inochentie Micu. Trecând peste tonul vehement care amintește de cel al contemporanilor maghiari ai lui
Iancu de Hunedoara și Mihai Viteazul, observam că adversarii românilor nu știu să opună vechimii și
priorității istorice a românilor, a originii lor romane, decât teorii neștiințifice, tendențioase, menite să
„dovedească” caducitatea unor realități și argumente luate din conștiința românilor și ancorate aici de
veacuri. Acum se nasc primele teorii tendențioase despre originea neromană a românilor, despre prezența lor
recentă în Transilvania ca urmare a unei imigrări târzii. Pe de altă parte se reactivează acum teorii mai vechi,
umaniste, despre pretinsa vechime antică a ungurilor și sașilor.”
(Adolf Armbruster, Romanitatea românilor, istoria unei idei)

Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe:

1. Numiți o personalitate ecleziastică la care face referire sursa dată. 2 puncte
2. Precizați un secol la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menționați două argumente utlizate de români ca arme de luptă în secolul al XVIII-lea, la care se referă
sursa dată. 6 puncte
4. Menționați, din sursa dată, reacția provocată de lupta lui Inochentie Micu și cauza acestei reacții.
6 puncte
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acțiunea lui Inochentie Micu, susținându-l
cu două informații selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia ideile privind romanitatea românilor
au fost influențate de contextul politic existent în secolele al- XVIII-lea -al XIX-lea. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) 4
puncte