AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR Primul lucru de care imi vine in minte cand ma gandesc la acele vremuri sunt

uniformele pe care trebuia sa le purtam la scoala. Ideea in sine poate nu e tocmai rea, dar in acele vremuri gri erau doar odioase - prea putine pete de culoare. Tot din vremurile scolii mi-aduc aminte cum eram carati vara pe campuri la IAS-urile din jurul capitalei ca sa culegem rosii sau sa sortam cartofii ce urmau sa fie pusi in vanzare asta in vreme ce la piata era bataie pe ei. Uneori ne mai lipeam si noi de cate un sac. De fapt nu faceam decat sa-i incurcam pe taranii de acolo, mai mult stricam, dar linia partidului prima, iar linia ducea catre IAS. Ca tot veni vorba de mancare, mi-aduc aminte de cozile la carne, ulei, zahar, unt. Trebuia sa ai cunostinte, sa fi anuntat cand se baga nu stiu ce la nu stiu care alimentara. Altfel nu pupai. Chiar si painea devenise un aliment cu regim special conducerea a stabilit ca taranii vin la oras ca sa ia paine si sa o dea la porci si uite asa unii au ajuns sa ia paine pe cartela sau cu buletinul in mana. Pot sa fac o paralela intre politica partidului si indemnurile Bisericii cu privire la post si rugaciune. Intr-un fel as putea spune ca partidul era mult mai eficient: el nu avea nevoie sa te indemna la post iti lua pur si simplu ispita de langa tine. Iar despre rugaciune, slava partidului si conducatorului mult iubit era omniprezenta. Biserica spune ajuta-ti aproapele - partidul te trimitea la munca voluntara. Era o imagine de vis sa vezi cum toti inginerii lucrau in locul muncitorilor de la spatii verzi. Si eu mi-am adus aportul la construirea parcului Crangasi unde spargand primul bulgar de pamant am rupt lopata... si cu asta s-a terminat si aportul meu. Poate pana in anii 80 nu a fost chiar asa de rau, vorba unui coleg: Ba, daca Ceasca ne dadea papica i-i faceau astia statuie in fiecare intersectie! Situatia s-a agravat atunci cand tovarasul secretar general a hotarat ca trebuie sa facem totul pentru a anula datoria externa a Romaniei. Colac peste pupaza tot in acea perioada l-a apucat si megalomania contructiilor. Si asa au inceput economiile: cu agentul termic, cu apa calda, cu taiatul curentului, cu programul redus de televiziune ajungand la ridicolul unei emisii de 2-3 ore pe zi din care 1 ora era telejurnalul (actualitatile de azi), cu ratia de benzina si asa mai departe. Traficul auto in acele vremuri era o bucurie, te lafaiai pe toata strada ca nu prea erau masini nu ca nu avea lumea masini, dar n-avea benzina pentru ele, ori nu avea drept de circulatie in weekendul par sau impar. In Bucuresti transportul in comun era depasit total. Ne agatam ca disperatii de usile autobuzelor si tramvaielor nu se prea punea problema ca masina nu pleaca cu usile deschise. Despre libertatea cuvantului din acele vremuri erai liber sa multumesti partidului cat pofteai. Pe mine nu prea ma afecta ca eram prea tanar, asta pana ce am mai crescut si mi-am mai deschis ochii - cartile bune nu se mai gaseau prin librarii acolo nu erau decat operele tovarasului si odele catre dumnealui. Cartile bune, periculoase sau suspecte pentru etica si echitatea comunista, se dadeau din mana in mana. Aparitia videocasetofoanelor a fost o nebunie pentru romani. Cum filme bune mai rar la televizor si cinema eram toti ahtiati dupa filmele pe casete video. Se organizau nocturne de vizionare filme, se faceau schimburi de casete... fericitul posesor al unui videocasetofon adus de vreun aviator sau vaporean, ori primit de la rudele din strainatate, putea sa faca bani frumosi. Inchei apoteotic amintind de maretele demonstratii de 23 august organizate pentru bucuria si mandria partidului (vezi mai recent manifestatiile din Corea de Nord). M-a ferit Domnul si nu am fost convocat decat la una la ultima. Am fost uimit sa vad ca oamenilor nu le prea mai pasa. In afara de cativa politruci nimeni nu scanda, nimeni nu tinea formatia, sirul de manifestanti se subtia vazand cu ochii... pana si tovarasul secretar de sus de la tribuna si-a intors scarbit privirea de la noi. Nici boxele enorme puse strategic in fata tribunei nu mai pacaleau pe nimeni cu ovatiile ce rasunau din ele. Si asa cum s-a destramat manifestatia tot asa s-a ales praful de intunericita epoca de aur.