I.

Secte de inspirație iudeo creștină:

1. Baptismul

A) Scurt istoric

Derivă din secta anabaptiştilor, înfiinţată de Nicolas Storch şi influenţată puternic de

Thomas Münzer, fost adept al lui Luther, care, în 1517 se desparte de el, numindu-l „carne
ghiftuită” pentru că nu a promovat Reforma şi în sfera socială. Are loc un război ţărănesc,
încheiat cu înfrângerea lui Münzer în 1525.
Învăţăturile anabaptiştilor:
- necesitatea botezului din nou, prin scufundare, nu prin stropire
- tăgăduirea Bibliei: adevărata Revelaţie – raţiunea
- erau contra stăpânirilor lumeşti
- Raiul pământesc de 1000 de ani
- Hristos – simplu om
- Tainele – comemorative
1532 – se răscoală sub conducerea lui Thomas Backhold.
Reorganizator: Simon Menon, care face o călătorie misionară în Europa.
Apariţia baptiştilor în forma actuală e legată de numele lui John Smith – pastor puritan
care, în 1608, emigrează din Anglia în Olanda. Se ridică împotriva botezului pruncilor şi va
sfârşi atras de menoniţi.
Un adept al său, Thomas Holwys, revine în Anglia şi va înfiinţa prima Biserică Baptistă
la Londra.
Se vor diviza în două grupuri: Baptiştii generali (ai lui Holwys, promovau conceptul de
mântuire universală) şi Baptiştii particulari (ai lui Henry Jakob, credeau în mântuirea prin
predestinaţie). Se unesc în 1791, dar vor cunoaşte multe alte divizări.

B) Doctrina

- sola scriptura, sola gratia, preoţia universală

- cred în Sf. Treime
- condiţiile mântuirii: 1. sola fide (fără fapte), 2. pocăinţa
 - „Simboluri”: Botezul (rezervat adulţilor) şi Cina Domnului – cu pâine
frântă şi vin
- Biserica – nevăzută; rugăciuni numai pentru vii
- Eshatologie: milenarismul, „starea intermediară” a sufletelor până la
Parusie

C) Cultul

- zi dedicată: duminica (şi unele sărbători)

- casa de rugăciune: sală, cu baptister, balcon, instrumente
- ora de rugăciune şi ora biblică, pigmentate cu cântări (instrumentale şi
corale)
- Cina: o dată pe lună
- Cununia – nu Taină, ci act solemn: cântări, urări, predică
- Serviciul înmormântării – acasă, cu predică şi rug. pentru vii, nu pt.
morţi

D) Organizare

Alianţa Baptistă Mondială, cu sediul la Washington, din 1905

Federaţia Baptistă Europeană – 1948
Cei mai numeroşi – în S.U.A.: Convenţia de Nord şi cea de Sud
Ramuri dizidente: 1. Biserica menonită (continuatorii anabaptiştilor, au pătruns şi la
noi)
2. Baptiştii de sâmbătă (proveniţi din mozaici şi adventişti)
3. Baptiştii unitarieni (neagă Sf. Treime)
4. Baptiştii vechi (au predestinaţia rigidă)
5. Baptiştii frăţietăţii (de culoare)
6. Baptiştii femeilor mironosiţe – au botezul pruncilor şi ierarhie feminină
7. Baptiştii cufundători
8. Baptiştii „celor 6 porunci” (un cod V.T.+N.T.)

E) Pătrunderea şi dezvoltarea în România

 Karl Scharschmit – primul baptist ce emigrează în România şi fondează o biserică
baptistă la Bucureşti în 1856
Augustin Liebig – botează, în 1865, mai multe persoane în Dâmboviţa
Antol Novak şi Mihaly Kornay – răspândesc mişcarea în Bihor, Arad, Târgu Mureş,
apoi în Dobrogea
Adorian – absolvent al Seminarului Baptist din Hamburg – devine pastor la Bucureşti
1921 – primul Congres – la Buteni (Arad)
Figurează în Legea Cultelor din 1928, ilegali între 1942-1944, recunoscuţi în Legea
Cultelor din 1948.
Astăzi: Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, cu 2 Facultăţi (Buc. şi
Oradea) şi 3 licee: Buc, Timişoara, Cluj. Au 110.000 de adepţi.

F) Prozelitismul baptist

Promovează expresia: „poporul baptist” – cuprinzând nu numai proprii adepţi, ci şi

reprezentanţii altor culte (potenţial convertiţi).
Cultivarea afectivităţii şi sensibilităţii: spectacole, botezuri, căsătorii, excursii, ziua
mamei, ziua copilului, majorat, acţiuni sociale.
Job-uri dedicate: muzicieni, medici, ingineri, profesori. Fac prozelitism la locul de
muncă („datorie faţă de Hristos”).
Meserii, burse, ajutoare, plecări în S.U.A.
Imne cântate în locuri publice: staţii feroviare, case sindicale sau de cultură.
Fac parte din Alianţa Evanghelică din România, împreună cu Evangheliştii şi
Penticostalii; folosesc Biblia „Cornilescu”, deţin Editura Stephanus.
Mijloace moderne audio-video, coruri de adulţi şi copii (notişti!); carte: „Cântările
Evangheliei”.

2. EVANGHELIŞTII

Cultul evanghelist apare în Elveţia, în sec. XIX; se numesc Chrétiens. Zic că Însuşi
Hristos este Întemeietorul lor.
Au un amestec din doctrina zwingliniană, calvină, baptistă.
 a) Specific doctrinar
Botezul e unul, dar are 3 feţe: a)cu apă
b)cu Duh Sfânt (concomitent sau ulterior faţă de cel cu apă)
c)botezul „în moartea Domnului” – starea cea mai înaltă de sfinţenie
Botezul – la maturitate
Cina (masa) Domnului – act comemorativ la care Hristos este de faţă. Se face cu pâine
(simbol al unităţii Bisericii) şi vin.
Parusia are 2 etape: 1. tainică: Hristos va veni să răpească Biserica şi nu va atinge
pământul; numai Biserica îl va vedea. 2. publică, la 7 ani de la răpire. Satana va fi legat 1000
de ani (împărăţia păcii pe pământ). Duşmanii vor fi nimiciţi, iar drepţii înviaţi.
3 categorii de participanţi la mileniu, după Apoc. 20,4: scaunele de domnie şi judecată,
sufletele martirilor şi cei ce nu s-au închinat fiarei şi n-au primit semnul ei.
4 judecăţi: - a celor credincioşi în cer
- a celor aflaţi în viaţă la Parusie, când vine Mileniul
- a păcătoşilor, la sfârşitul Mileniului
- a diavolilor
3 ceruri: - atmosfera
- stelele / acestea la judecată vor arde
- raiul, rezervat îngerilor şi drepţilor
La Parusie se va face convertirea iudeilor „ca o înviere din morţi”.

b) în România
Primul evanghelist este misionarul englez Broadbent, apoi elveţianul François Bernay,
care ţine adunări în Bucureşti (P-ţa Galaţi) şi i se alătură personalităţi precum Negruzzi şi
Brăiloiu.
Sora sa, Sarah Bernay, îi evanghelizează pe saşii din Râşnov, Codlea, Sibiu, Cisnădie.
În 1909, fam. Bernay e expulzată. Sarah se refugiază la Rusciuc, păstrând legătura cu
evangheliştii români.
„Evanghelizarea” este continuată de oameni simpli, conduşi de Ioan Petrescu.
În 1912, arhitectul elveţian Buhrer se stabileşte la Ploieşti, unde înfiinţează o „adunare”
şi prezintă autorităţilor spre aprobare un „statut”.
Grigore Fotino Constantinescu – se autointitulează „primul predicator evanghelist
român”. Fiu de ofiţer, stă 4 ani în Elveţia, se întoarce, dar, odată cu începerea războiului din
1914, se retrage la Iaşi, unde deschide o casă de rugăciune, numindu-se „predicator
evenghelist şef”. Noua grupare se răspândeşte cu repeziciune în Moldova, Basarabia şi
Bucovina. Scoate revista „Buna Vestire”, iar colaboratorul lui de la Bucureşti, Gh.
Teodorescu, editează revista „Viaţa şi lumina” şi broşuri care expun doctrina Creştinilor după
Evanghelie.

3. Adventiștii de ziua a 7-a

A) Istoric

Denumire: de la adventus – venire şi ziua sabatului = învăţături doctrinare de bază

Venirea a 2-a, numită şi Parusie (de la paristimi – gr.) a preocupat dintotdeauna pe
creştini. Este strâns legată de conceptul de „mileniu”. Mileniştii apar încă din secolul I. Sub o
formă simbolică, susţin hiliasmul şi unii dintre Părinţii şi Scriitorii Bisericeşti, dar, încă de la
început, acesta este considerat erezie.
Prezicerea Parusiei:
-anul 1000
-Fifth Monarchy Men (în timpul lui Cromwell)
-Swedenborg (Biserica Noului Ierusalim) – pretinde, în 1743, că a descoperit lumea
spiritelor bune şi rele. Aici, susţine el, au avut loc a doua venire şi judecata în 1757.
Adventismul:
1831 – William Muller – fermier baptist din Massachusetts – a început să predice despre
sfârşitul lumii: parusia şi mileniul, calculate de el a se petrece în 1843.
Calcul bazat pe textul Daniel 8,14: „curăţirea templului peste 2300 de zile”, înţelese
drept ani, socotiţi de la 457 î.Hr. (robia babilonică) = 1843.
Anul trece fără a se petrece nimic, dar un discipol al lui Muller, Samuel Snow, susţine
că e o greşeală de calcul, iar data exactă e 10 octombrie 1844, pentru că anul mozaic începe
toamna.
Data e cunoscută ca „nebunia de la Boston”- mulţi îşi vând averile, aşteptând
înfriguraţi parusia. Muller recunoaşte că s-a înşelat. Se creează derută; au loc divizări.
Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, cunoscută cu dezechilibre
psihice. Ea reinterpretează textul Daniel 8,14 în sensul curăţirii sanctuarului ceresc. Deci,
calculul n-a fost greşit; Hristos a venit, dar pe nori.
 Influenţată de căpitanul de vas Joseph Bates, ea are „revelaţia” Sabatului.
1860 – Conferinţa Generală – se înfiinţează Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.
White are, în continuare, peste 2000 de „viziuni”, până la moarte (1915). Va fi numită
de adepţi „spiritul profetic”.

B) Doctrine şi practici specifice

-Parusia în chip nevăzut în 1844 = curăţirea Sanctuarului ceresc – lucrare de judecată ce

se va încheia odată cu timpul lăsat pentru pocăinţă oamenilor.
-Sola Scriptura, sola fide, sola gratia.
-credinţa în Sf. Treime
-egalitatea legii V.T. cu cea a N.T. Consecinţe: sabatul, zeciuiala, mâncăruri curate şi
necurate, abţinerea de la alcool şi tutun.
-Botez la maturitate
-Predica: necesară (prozelitism)
-sufletul e muritor
-Cina Domnului – cu azimă şi must (simboluri), se face de 4 ori pe an, unită cu
rânduiala spălării picioarelor.
-la sfârşitul mileniului, cei drepţi înviaţi în cer coboară pe pământ, iar satana şi păcătoşii
înviaţi sunt distruşi. Începe acum raiul pământesc. Nu cred în iad şi chinuri veşnice.

C) Organizare în lume

80 de Uniuni, 10 Diviziuni şi, mai presus, Conferinţa Generală, cu sediul la Washington

din 1862.
Deţin: 5 universităţi în S.U.A., 4500 de şcoli, 500 de spitale şi clinici, 30 de avioane şi
nave, 40 de fabrici, 50 de edituri.
Fostul preşedinte R. Reagan – adept.

D) În România

1870 – Piteşti: Mihail Czechowski şi, mai apoi, Toma Aslan

1881 – Sarighiol, Dobrogea: etnici germani şi rusul Babienco
 1900-1906 – Bucureşti: Petre Paulini (student la medicină) şi ofiţerii Demetrescu şi
Panaitescu, toţi şcoliţi la Seminarul Adventist în Germania
1907 – prima Conferinţă adventistă
1920 – primul Congres, care generează Uniunea Comunităţilor Adventiste, organizată,
mai apoi, în 6 „Conferinţe”, după provinciile istorice româneşti. Deţin un Seminar la Focşani
(actualmente, la Bucureşti).
1942-44 – interzişi, apoi vor figura în Legea cultelor din 1948.
Organizare actuală: comunitatea, conferinţa şi uniunea de conferinţe.
Publicaţie: Curierul adventist

E) Cultul

Case de rugăciune cu: amvon, baptisteriu, scaune, loc pt. cor, orgă, instrumente,
instalaţii moderne
Zi: sâmbăta – care începe de la apusul de vineri
Vineri seara: cântece, rugăciuni, citiri, predică
Sâmbătă: dim.: ora de rugăciune, Şcoala de sabat şi predica
După-masă: o oră specială (de rugăciune, muzicală, pt. caritate sau pt. familie – prin
rotaţie)
Botez la majorat, printr-o singură scufundare
Cina – o dată la 3 luni, sâmbăta. Cei ce se împărtăşesc anunţă acest lucru printr-un bilet
sau prin ridicarea mâinii. Se uneşte cu spălarea picioarelor, pe perechi (bărbaţi cu bărbaţi şi
femei cu femei).
Cununia: duminica sau în alte zile (nu sâmbăta).
Serviciul înmormântării: acasă + cimitir
Punerea mâinilor: sâmbăta, se efectuează de către juriul de pastori. Ordinaţia se dă şi
femeilor.

F) Prozelitism

-Actualizarea studiilor biblice

-Burse tinerilor studioşi: Conservator, Medicină etc.
-speculează frica de Eshaton
 -Control asupra adepţilor: mutarea cu domiciliul se face numai cu scrisoare de
recomandare
-Nu se admit căsătorii mixte, ci numai cu convertirea prealabilă a soţului /soţiei
-sistem educaţional: şcoala de sabat
-cinstirea ostentativă a sâmbetei: afişe, solicitări privind programarea unor examene sau
alte activităţi duminica, nu sâmbăta.
-microgrupuri profesionale – echipe de meseriaşi care nu lucrează sâmbăta
-oferte de job-uri în Spania, S.U.A., Israel
-concerte, spectacole

G) Dizidenţe

Adventiştii reformişti (în România – Gh. Catană, în Ardeal)

„Profetul” Satmari din Piatra Neamţ – „familii edenice”

4. Penticostalii
A) Istoric

1901 – Întemeietor: Carol Parham, pastor baptist din Kansas – susţine că asupra sa şi a
unui grup de 13 persoane s-a pogorât Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi
Se răspândesc mai ales în S.U.A. (California), Norvegia, Germania

B) Doctrina

Botezul cu apă nu este suficient: se desăvârşeşte prin botezul cu Duh Sfânt, care conferă
daruri: vorbirea în limbi, vindecări, profeţii. El se săvârşeşte cu su fără punerea mâinilor,
înainte sau după botezul cu apă.
„Revelaţia deschisă”: Răpirea Bisericii la Parusie, Mileniul, Satan legat, apoi dezlegat,
învierea păcătoşilor, judecata.
Ritualuri: ungerea cu untdelemn a bolnavilor, consacrarea pastorilor şi a caselor de
rugăciune, prin punerea mâinilor.
 Vorbirea în limbi, însoţită de tremurături, spasme, salturi, bătăi din palme, plâns.
Aşa-zise limbi „îngereşti”- bolboroseli.
Duhul Sfânt – creatură, „locţiitorul lui Hristos pe pământ”.
Text invocat: I Cor. 14,2: „în limbă insuflată, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu”
în comparaţie cu:
Fapte 2, 1-12: apostolii au vorbit oamenilor, în peste 15 limbi.
Adevărul e că în Corint nimeni nu i-ar fi înţeles, dacă ar fi vorbit în limbi străine.
Motivaţia glosolaliei: predicarea Evangheliei la neamuri.
Marcu 16, 17-18: în limbi noi vor grăi – adică necunoscute
Fapte 10, 44-46: şi păgânii vorbesc în limbi – şi ei sunt chemaţi
I Cor. 12, 28-30: Oare toţi vorbesc în limbi? – restricţie, nu limbi inexistente
I Cor. 13,8: Darul limbilor va înceta – este o harismă, cu efect limitat la perioada
apostolică. Glosolalia a avut 3 scopuri: răspândirea rapidă şi eficientă a Evangheliei,
demonstrarea puterii creştinismului, arătarea universalităţii creştinismului.
René Poche, în cartea Lucrarea Duhului Sfânt descrie, printre alte manifestări
penticostale: smucituri violente, ţipete, lătrături, leşinuri. Înrudiţi sunt quakerii.

C) Răspândire pe glob

Grupări şi fracţiuni:
1. Credinţa Apostolică
2. Adunările lui Dumnezeu
3. Biserica lui Dumnezeu
4. Biserica Penticostală a Sfinţilor
5. Biserica Elim
6. Biserica Evangheliei depline
7. Penticostalii negri
8. Biserica Apostolică de ziua a şaptea (în România – la Cluj)
9. Biserica lui Dumnezeu Apostolică botezată cu Duhul Sfânt –
Universaliştii (în România – la Arad)
10. Biserica Nou Apostolică (condusă de Apostoli-Patriarhi)

D) În România
 Primul penticostal – Pavel Budeanu, arădean întors din S.U.A. după 1910.
Ion Bododea – pastor baptist din Brăiliţa – devine şeful Bisericii lui Dumnezeu
Apostolice.
Prima casă de adunare – a soţilor Bradin (1922).
Interzişi în 1925 şi 1942, dar recunoscuţi după 1944.
Au un Seminar la Buc. (Cotroceni), din 1976.
Revista lunară: Buletinul cultului penticostal.
Fac parte din Alianţa Evanghelică, deţin Stephanus.
Organizare: adunări, comunităţi, uniune. Se remarcă rromii lui Cioabă.
Primii ca număr între neoprotestanţii din România: 1,2%.

E) Cult

Botezul – copiilor mari (să înţeleagă că Hristos este Mântuitorul lor personal).
Cina: cu azimă şi must – se săvârşeşte fără deosebire de dată.
După Cină – spălarea picioarelor;
Căsătoriile – numai între penticostali;
Ordinaţia pastorilor şi diaconilor – în unele comunităţi, şi femei;
Zi: duminica;
Dări către Cezar, jurământul – acceptate cele către autorităţi.

F) Prozelitism

Colaborări suspecte de corupţie cu unele autorităţi locale: amplasarea de case de

rugăciune fără autorizaţie;
Broşuri;
Oferirea „darurilor Duhului”;
„Vindecări” divine, care uneori eludează ştiinţa medicală;
Atacuri la adresa Ortodoxiei;
Atragarea membrilor familiilor şi cunoscuţilor;
Foarte mulţi adepţi copii şi tineri.
 5. MARTORII LUI IEHOVA

Alte denumiri: studenţi în Biblie, milenişti, russellişti.

a) Istoric

Fondator: Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist. Bogat,
călătoreşte la Locurile Sfinte şi-şi sistematizează primele idei doctrinare: iminenţa sfârşitului
lumii, inexistenţa iadului, conceptul de Armaghedon, mileniul.
Strânge, în 1872, primii „studenţi în Biblie”. Acordă o mare importanţă V.T.
Specificul acestei grupări: predilecţia pentru calcule ale Parusiei. Exemple:
1874 – primul eşec, dar şi prima „consolare”: „Hristos vine ca un fur”.
1875 – de la 625 î. Hr. – anul robiei şi ultimul jubileu, se adaugă 50 de jubilee (2500 de
ani), pentru a se ajunge la Mileniu – Marele Jubileu.
1878 – înviază şi apostolii, la 3 ani şi ½ de la venirea „în duh”
1914 – o nouă venire „pe nori”, Hristos îşi strânge aleşii (144.000) cu care va guverna
din cer peste paradisul pământesc. Această lucrare continuă şi astăzi, iar încheierea ei este
iminentă. Calculele pt. acest an se bazează pe textul Apoc. 12, 6-14 – echivalenţa între 1260
de zile şi sintagma: o vreme, vremuri şi jumătate de vreme. Forţând lucrurile (considerând
pluralul vremuri ca dual), iehoviştii adună: 3 timpuri şi ½, care trebuie socotite în cele 1260
de zile, rezultând un timp = 360 de zile. 7 timpuri = 360x7=2520 zile (606 î.Hr. – 1914 d.Hr.).
1925 – noul lider, Rutherford, afirmă: „starea de lucruri a lui Satan diavolul se va
termina până cel mai târziu la 31 decembrie 1925”. Calcul: primul jubileu al lui Moise a avut
loc în 1575 î.Hr. Adunând 70 de jubilee (3500 de ani) rezultă anul 1925.
1975 – propus de un alt lider, N.H. Knorr. Calcul: de la facerea lumii până în 1975 sunt
fix 6000 de ani (cele 6 zile ale creaţiei), care se continuă cu odihna milenistă (ziua a 7-a).
2000 – îi fascinează pe iehoviştii de rând; capii, însă, sunt reţinuţi. După atâtea eşecuri,
preferă o variantă ambiguă : sfârşitul lumii va veni până la trecerea generaţiei aflată în viaţă în
1914, anul venirii lui Hristos pe nori.
 De la apariţia lor, iehoviştilor le sunt interzise manifestările, datorită orientărilor lor
antisociale şi antinaţionale. Rutherford şi alţi lideri au fost închişi între 1916-1919, datorită
îndemnurilor antimilitare. Vor interpreta acest fapt ca pe o împlinire a profeţiei apocaliptice a
martorilor credincioşi, care vor învia după 3 zile şi ½ (Apoc.11,11).

B) Doctrina

-numele lui Dumnezeu – Iehova – prezent în traducerea lor eretică a Bibliei (New
World Translation) de 7210 ori
-nu cred în Sf. Treime
-Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar şi după
aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail
-Duhul Sfânt – energie impersonală
-calculează parusia, evidenţiază „semnele” ei, susţin frenetic mileniul – împărăţie
pământească de 1000 de ani
-nu cred în suflet, nici în iad şi chinuri
-învierea aleşilor „din memoria divină”
-împărţirea celor mântuiţi în clase: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu Hristos,
restul pe pământ
-citesc şi interpretează Biblia asiduu, în special cărţile Daniel şi Apocalipsa, cu descrieri
terifiante: Armaghedonul – război final între bine şi rău
-nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinţii, moaştele
-neagă crucea; afirmă că Hristos a fost răstignit pe un par
-nu au sărbători şi sunt foarte ostili atât celor creştine (Paşte, Crăciun), cât şi celor laice
-nu au Sf. Taine
-prozelitismul – cerinţă expresă; ridicat la rang de dogmă

C) Practici ce contravin moralei creştine

-interzicerea transfuziilor, a altor tratamente medicale, vaccinuri, transplanturi

-refuzul apărării patriei: guvernarea mondială – „regatul lui Iehova”, nerespectarea
drapelelor, imnelor, refuzul exercitării dreptului la vot;
-izolarea socială, refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor prozelitiste
 -acuzaţii de posedare demonică a tuturor organizaţiilor religioase, sociale, politice,
naţionale şi internaţionale

D) În România

-ardeleanul Ioan B. Sima, întors din S.U.A. în 1920 – primul promotor; în 1927 îşi dă
seama de rătăcirea milenistă
-preiau organizaţia ungurii Kiss şi Szabo
-interzişi între 1927-1944 şi 1948-1989
-încearcă să organizeze un congres mondial la Bucureşti în 1996 – respins
-recunoscuţi drept cult în 2000

E) Prozelitism

-în familie şi societate – vizite celebre pentru studii „gratuite” ale Bibliei la domiciliu
-unele semnale de violenţă, prectici imorale
-revistele cu cel mai mare tiraj de pe glob: Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, broşuri,
pliante, cărţi
-cartea: Să aducem argumente din Scripturi – manual de prozelitism
-congrese megalomanice pe stadioane
-sistemul educaţional: şcoli particulare, forme de grupare impuse, respingerea
internatelor şcolare
-restricţii: T.V., P.C. (pentru membri); folosirea lor pt. publicitate

F) Cult

- 5 adunări /săptămână, dedicate pregătirii activităţilor prozelitiste: Întrunirea de

serviciu, Şcoala de minister teocratic, Întrunirea publică, Studiul Turnului de veghere, Studiul
de carte
-clădiri: „Sălile Regatului”
-congrese
-prozelitism normat: rapoarte de teren
-nunta, înmormântarea – prilejuri prozelitiste
-„comemorarea morţii lui Isus” – întâlnire anuală cu un numeros public
 -botez în piscine, la congrese
- recunoaşterea drept cult religios – tendinţă de autodeterminare, stârneşte mânia unor
aripi extremiste (ex.: dizidenţa Asociaţia Credinţa Adevărată a Martorilor lui Iehova din
România – cu sediul la Cluj, care reproşează, în principal, organizaţiei-mamă, tocmai acest tip
de colaboraţionism cu statul „satanizat”).

6. Mormonii sau „Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele din urmă”

-fondator: Joseph Smith (1844), căruia i s-a arătat îngerul Moroni şi i-a spus că nişte
noi revelaţii se află ascunse pe două plăci de aur. I le descoperă, el le traduce şi le publică,
după care îngerul i le ia înapoi. „Revelaţiile” sunt: Cartea lui Mormon, Perla de mare preţ şi
Doctrină şi legăminte. Acestea se adaugă Scripturii, pe care o completează, fiind la fel de
valabile şi „inspirate”.
-doctrină: „revelaţiile” mormone descriu istoria lui Lehi, care a plecat din Ierusalim în
anul 586 î. d. Hr., împreună cu familia sa, străbătând marea şi oceanul, până în America. Aici
se dezvoltă ca naţiune, iar Hristos însuşi le face o vizită după înălţarea la cer. Au loc lupte
între nefiţi şi lamaniţi (urmaşii lui Lehi), a căror descriere se întinde pe multe pagini în cărţile
„sfinte” amintite. Asemănarea este izbitoare cu textele Scripturii, încât se poate vorbi, dacă nu
de plagiere, cel puţin de o inspirare copioasă, atât după V.T. cât şi după N.T., atât în ceea ce
priveşte stilul, cât şi o parte de conţinut. De altfel, împărţirea pe cărţi, capitole şi versete se
face după modelul biblic (Ex.: Cartea a treia a lui Nefi, cap…,vers…).
-cred în Iisus şi Sf. Duh, ţin duminica, au posturi, dau zeciuieli şi consideră că toţi
oamenii, inclusiv morţii, trebuie botezaţi, pentru a nu rămâne în închisoarea spirituală.
Fac un prozelitism intens în toată lumea, pentru a atrage cât mai multe nume la
„cimitirul nemuririi” şi „cartea vieţii” din Salt Lake City.
-promovează conceptul „căsătoriilor eterne” – inclusiv de tip poligam – cu un mare
respect pentru femei, care aparţin soţului pentru veşnicie. Poligamia la mormoni este
prezentată, mai nou, ca o umbră a trecutului, cauzată de interdicţia de a se căsători fetele
mormone cu necredincioşi. Se pare că fenomenul a fost eradicat în prezent, dar în trecut a fost
la originea mai multor conflicte, în urma cărora mormonii au fost obligaţi să se stabilească în
zona Lacului Sărat şi să fondeze Salt Lake City.
-în România: pătrund încă din 1899, prin Mişa Markov şi Arghir Dimitrov
-înregistraţi legal în 1993.
 -desfăşoară un prozelitism intens în locuri publice, prin misionari bine pregătiţi, tineri,
elegant îmbrăcaţi, cu ecusoane în piept. Oferă literatură: Cartea lui Mormon, Povestiri din
cartea lui Mormon (pentru copii, bogat ilustrată). Organizează cursuri gratuite de limba
engleză. Oferă „ajutoare” materiale şi se implică în proiecte sociale.

7. Armata salvării
După 1989 în România a apărut şi Armata Salvării, un grup creştin ce s-a desprins din
metodism, având ca întemeietori pe William Booth şi soţia sa. Gruparea a luat fiinţă în 1865
şi avea ca specific activitatea filantropică sub deviza celor “3 S”: supă, săpun, salvare. Prin
regulamentul de funcţionare a mişcării din 1878, Booth dă acesteia un caracter qvasi-militar,
“soldaţii” fiind grupaţi în “batalioane”, “divizii” şi “teritorii” (pe fiecare ţară) conduşi de
“ofiţeri” şi, la nivel naţional, de “general”. Armata Salvării se implică în asistenţa socială, în
spitale, lagăre de refugiaţi, închisori, evanghelizând grupurile marginalizate, drogaţi, alcoolici
etc. colaborând cu celelalte Biserici deşi din 1978 a părăsit CEB, din cauza lipsei de
entuziasm în materie de pacifism.

8. Copiii Domnului

Apare în Italia, se organizează în S.U.A., în 1968.

-„Marele Profet” – David Moses sau Unchiul Mo
-mistică bazată pe sexualitate: adepţii trăiesc în colonii, mai mult dezbrăcaţi, consumă
droguri şi pretind că „practică iubirea” (în fapt, prostituţia, prin formule precum „pescuitul
prin cochetărie”).
-asociaţiile de membri se identifică prin apelativul „Familia”; şi în România există sub
masca unor fundaţii.
-consumatori de droguri: marijuana şi haşiş
 9. Falșii Mesia. Moon (Asociaţia pentru unificarea creştinismului
mondial)

-fondată în Coreea de Sud de Moon Sun Myung – „noul Mesia” – exclus de la

penticostali. Acesta a scris „Principiile divine”. Se consideră cel ce termină lucrarea începută
de Hristos şi stopată prin răstignirea lui. El trebuia să găsească o femeie perfectă, împreună cu
care să reînnoiască lumea. Aceasta va fi a 5-a soţie a lui Moon, o studentă de 18 ani, căsătorită
cu el când acesta avea peste 50. Secta deţine averi uriaşe, cu care Moon (aflat în clasamentul
„top” al bogaţilor lumii) şi-a cumpărat titluri ştiinţifice. Moon speculează religios afilierea
politică la mişcările anticomuniste, spunând că regatul lui Dumnezeu pe pământ nu se poate
realiza din cauza comunismului.
-doctrină: trăim zilele din urmă, când avem de-a face cu mişcări şi manifestări de tip
„Cain şi Abel” (inclusiv revoluţiile şi războaiele, profeţind cel de-al treilea război mondial).
Predică: „Haideţi să-l înfrângem împreună pe Satan!” – promovează înfricoşarea adepţilor.
-practici: oficierea de mii de „căsătorii” simultan (în 1995 – recordul: peste 360.000 de
perechi). Se recomandă poligamia şi libertinajul (aşa se strâng sute de mii de cupluri). Sunt
impuse: postul negru, rugăciunile istovitoare, prestarea de muncă neplătită în întreprinderile
sectei – până la 16 ore pe zi!
-în România: se organizează sub paravanul unor asociaţii de studenţi, profesori, femei.

10. Sathya Sai Baba.

Un alt personaj dubios ca oricare dintre aceşti semănători de iluzii în mediul credulilor
vremii noastre este şi Sathya Sai Baba, născut în 1926 care pretinde a fi reîncarnarea lui Shiva
şi Shakti, a mai multor întemeietori de religii între care şi Iisus Hristos, el fiind cel care
asigură unificarea şi împlinirea marilor religii ale lumii. La 14 ani a avut o experienţă care l-a
marcat pentru toată viaţa, anume a strigat o dată cu atâta putere încât a rămas inconştient toată
ziua. Considerându-1 posedat, părinţii l-au supus unui tratament psihiatric pe care datorită
severităţii şi durităţii copilul l-a abandonat. A început să facă “minuni”, materializând
bomboane şi flori, considerând că el este reîncarnarea spiritului unui mistic indian “proslăvit
ca Dumnezeu”, Sai Baba din Shirdi, mort cu opt ani înainte de naşterea lui.289 Sai (“mama
divină”) şi Baba (“tată divin”) indică pretenţia lui Sathya de a fi “Dumnezeu”, “puterea divină
care nu are limite”.290 Aceasta presupune extinderea autorităţii sale la scară universală, mai
ales că pretinsele sale minuni, precum materializarea obiectelor, vindecări, citirea gândurilor
de la distanţă, apariţii în mai multe locuri în acelaşi timp, clarviziune, erau conforme cu
dorinţele grupurilor pe care le manipula, grupuri avide de exotism şi de miraculos, de situaţii
diametral opuse exigenţelor credinţei şi vieţii spirituale, isterizate şi hipnotizate fanatic de
liderul fără scrupule.
Sai Baba, în logica religiei indiene, susţine că toţi oamenii sunt de natură divină, fiind
expresia particulară a lui Brahma prin ceea ce este divin în ei - atman - însă nu toţi
conştientizează divinitatea lor şi nu o realizează.

Sai Baba, spre deosebire de ceilalţi oameni, susţine că şi-a realizat divinitatea şi de
aceea el doreşte să-i ajute pe toţi cei care doresc să beneficieze de mila şi grija sa. Cel care
doreşte să-şi realizeze divinitatea proprie trebuie să se dedice meditaţiei pe texte sacre -
mantre - şi să se prosterneze la imagini, aparţinând sau înfăţişând pe Rama, Krishna, Iisus. Cel
mai indicat este a omagia fotografia lui Sai Baba.
Dincolo de aceste declaraţii, viaţa particulară a lui Sai Baba a scandalizat pe unii dintre
adepţii săi, prin imoralitate, deturnare de fonduri, prin deconspirarea puterilor sale bazate pe
trucuri şi iluzionism.
Grav este că adepţi ai lui Sai Baba au apărut şi în România, la Bucureşti fiinţând o
filială numită “Centrul de Studii şi cercetări spirituale Sai Baba”, ce propagă învăţăturile
acestuia, şi anume nouă reguli de comportament, zece principii ale lui Sai Baba şi unele teze
ale doctrinei lui.
Sai Baba, adepţii acestuia din România, în broşurile editate, afirmă, spre a semăna
confuzie, că “Baba nu propagă un cult sau o religie nouă, ci urmăreşte să întărească şi să
dezvolte credinţa omului indiferent de religia căreia aparţine”.292 Cu siguranţă că aceşti
adepţi în frunte cu liderul lor nu au nici un interes în a afirma şi proclama credinţa ortodoxă
cu toată aparenta naivitate pe care o afişează
 II. Sectele cu fundament religios oriental:

1. Hare Krishna – Asociaţia internaţională pentru conştiinţa lui Krishna

-întemeietor: Swami Prabhupada – S.U.A., 1960.

-doctrină: Krishna – Dumnezeu unic, creator al lumii. Cunoaşterea lui se face prin
Bhakti-yoga (yoga devoţiunii). Dumnezeu este Spirit. Toţi oamenii trebuie să ajungă la
conştiinţa interioară de natură „divină”. Sufletul = antimaterie. Cred în reîncarnare.
-manual: Bhagavat – Gita. Scrieri sacre: Vedele.
-practici: veşmânt tradiţional indian (galben-portocaliu), raşi în cap (cu şuviţă-n
creştet); răspândesc literatura specifică; se adună în săli speciale, cântă mantre, ard lumânări
şi beţişoare parfumate.
-yoga este de două feluri: 1.ascendentă, atunci când pleacă de la simţuri, prin minte,
ajungându-se la starea de brahman.
2.descendentă (recomandată de Hare Krishna): descoperirea sufletului, trezirea
conştiinţei spre a vibra în armonie cu Krishna. Aceasta este mai accesibilă europenilor, pentru
că nu impune restricţii, în afara regimului vegetarian.

2. Meditaţia transcendentală
-fondată de indianul Maharishi Mahesh Yogi; apare în S.U.A., în 1959. Actualmente:
peste 5 milioane de adepţi pe glob.
-scop: răspândirea tehnicii de meditaţie numită „a inteligenţei creatoare”;
-origine hindusă: tehnicile au, în opinia adepţilor, mai mult efecte psihice decât
religioase. De aceea, ei susţin că nu sunt o religie, ci o practică naturală.
-meditaţia a ajuns să fie predată în şcoli şi Universităţi şi practicată în mânăstiri
apusene.
-există peste 10.000 de instructori de meditaţie. Ei predau, contra cost, „cele 16
rugăciuni de iniţiere”. Este aleasă câte o mantra – formulă de incantaţie, asupra căreia se
meditează câte 20 de minute, dimineaţa şi seara. Efecte: influenţează benefic spiritul, reduce
tensiunea cerebrală, înlătură stresul. Este suficient, zic ei, ca toţi oamenii să mediteze de două
ori pe zi, să se cufunde în eul lor profund, pentru a se elibera, ajungând astfel la Absolut.
Promovează „efectul Maharishi”: dacă rădăcina pătrată din populaţia globului practică în mod
concomitent meditaţia transcendentală, se manifestă un efect de câmp, care: reduce
conflictele, sporeşte randamentul, îmbunătăţeşte starea economică (toate acestea prin
înlăturarea stresului din „conştiinţa colectivă”).
-au dorinţa de globalizare; speră într-o viitoare conducere unică pe glob.
-în România: pătrunde clandestin în anii 1980, printre intelectuali şi practicanţi de
yoga. În 1992, se înregistrează oficial, cu sediul la Cluj şi denumirea „Asociaţia din România
a Societăţii Internaţionale de Meditaţie Maharishi Ayur-Veda”. Cursurile de meditaţie se
propagă rapid prin Case de cultură: primele gratuit, următoarele plătite. Pentru obţinerea
gradului de instructor se aplică o şcolarizare intensivă.

3. Ananda Marga (Calea Fericirii)

-org. în India de către Baba – mare guru; pătrunde în Europa (Elveţia) şi S.U.A.
-se pretinde salvatoarea credinţei.
-Doctrină: odată la câteva mii de ani, vine un reformator care-i readuce pe oameni pe
calea morală. Aşa au apărut ei, adepţii acestei grupări. În rândurile lor se găsesc oameni de
ştiinţă (medici, informaticieni, biologi, astronomi), care explică şi adaptează în sistem budist
şi hindus noile cuceriri ale ştiinţei. Susţin că fiinţa umană e legată de energia cosmică prin 7
centre energetice (chakre). Au teoria despre „microvita” – o formă primitivă de viaţă, care
face legătura între fizic şi psihic, are rol terapeutic şi poate fi ajutată prin practici yoga şi
meditaţii specifice. Cred în reîncarnare.
-Practici: se guvernează după un Regulament: adeptul trebuie să-şi schimbe numele, să
se îmbrace oranj, să cedeze 2% din venituri grupării. Ceremoniile au loc în imobile speciale,
în faţa unor planşe cu rugăciuni în sanscrită. Ritualurile constă în: meditaţii
(relaxare+somnolenţă), alternând cu cântări orientale şi dansuri. Liderii au aspectul unor
călugări budişti; se numesc dada (frate) şi didi (soră).
-planează asupra unor adepţi ai Ananda Marga acuzaţii că ar fi la originea unor
incendieri, asasinate etc.
-în România: conferinţe, ceremonii rituale, organizare de asistenţă socială – colectare şi
distribuire de ajutoare la spitale de copii, centre de reeducare etc.
 4. Mişcarea Neo - Sannyas (Osho Rajneesh).
În religia hindusă sannyasi sunt persoane în vârstă ce abandonează viaţa socială
pregătindu-se de moarte printr-o asceză riguroasă, îmbrăcaţi în haina portocalie, luând un
nume nou şi purtând la gât colierul cu 108 perle -mala.

Scopul lor este “unirea cu Cosmosul” 335 pentru realizarea căruia trebuie să facă trei
lucruri: 1) să redevină precum copiii, eliminând societatea, civilizaţia, cultura; 2) să uite
trecutul a cărui povară apasă greu şi 3) să se unească cu cosmosul etern prin linişte interioară
opusă total stării de reflecţie, gândirii.

întemeietorul sectei este Rajneesh Chandra Mohar (193 \-l 990) care şi-a luat numele
de Bhagwan Shree Rajneesh (Bhagwan -Dumnezeu) după ce s-a autodeclarat ca reîncarnare a
lui Buda şi Guru ce “dezvăluie divinul”,336 la Bombay în 1970. în 1974 întemeiază

5. Misiunea luminii divine

-sectă fondată şi condusă de Maharaj Ji – „cel mai tânăr Mesia” (n. 1958).
-o nouă „cunoaştere” energia vitală din noi înşine, revelată prin experienţa a 4 meditaţii:
1. la cuvântul „vibraţie”, 2. la lumină, 3. la muzica celestă 5. la nectar.
-mare putere financiară. Liderul trăieşte o viaţă luxoasă în Colorado – S.U.A.

6. Sahaja Yoga
-originară din India, f. bogată, studiază în Anglia şi întemeiază o religie bazată pe
iubirea de mamă.
-şi-a îndreptat atenţia spre ţările din Europa de Est. În România s-a înregistrat încă din
1991 „Asociaţia Sahaja-Yoga România”.
- se consideră „mama sfântă” şi „noua fecioară a României” (blasfemii la adresa
Maicii Domnului). A organizat întruniri cu numeros public (intrare liberă) la Sala Palatului,
Sala Polivalentă etc.
-doctrină: omul se naşte cu energie (sahaja = înnăscut, spontan), adunată în 7 chakre
de-a lungul şirei spinării şi aşezată apoi în osul sacral (energia kundalini).
-cult: adepţii se strâng în jurul tabloului „Mamei” (idol), luminat cu lumânări. I se
adresează mantre şi rugăciuni (printre care şi Tatăl nostru…). Sunt executate anumite tehnici
şi poziţii de yoga (sahaja-yoga) cu totul speciale: trezirea chakrelor, aruncarea „răului” la
pământ etc. Condamnă toate celelalte tipuri de yoga.
-îi consideră iniţiaţi pe Iisus, Mohamed, Buda etc.

7. Sri Chinmoy - Grupul de Meditaţie Sri Chinmoy

Mişcarea este întemeiată de Chinmoy Kumar Ghose, născut în 1931 la Skalpura -
Bengal, iniţiat de către Sri Aurobindo şi investit de acesta cu autoritatea de a “salva
Occidentul de profunda decădere spirituală”.344 Mişcarea este acceptată să funcţioneze pe
lângă ONU ca grup de meditaţie în 1975, iar din 1983 se intitulează “The Peace Meditation at
the United Nations”, organizând în diferite părţi ale lumii marşuri pentru pace.
Gruparea se vrea o practicantă în modernitate a unei “yoga integrale” prin devoţiune
faţă de Brahma şi prin realizarea de sine pe “calea inimii”, a iubirii. Doctrina mişcării este o
expresie a monismului Vedantei, adeptul trebuind să realizeze “şinele” pe calea meditaţiei.
Prin meditaţie el se identifică cu “Şinele Suprem -Brahma” - prin exerciţii clasice de yoga şi
repetarea rapidă a cuvântului “Suprem - Brahma” de 20 de ori, fixând cu privirea un punct
desenat pe perete la înălţimea ochilor. Totuşi Sri Chinmoy propune realizarea unirii cu el
însuşi, identificat cu Brahma. De aceea adepţii sunt sfătuiţi să folosească o fotografie
transcendentală345 a lui Sri Chinmoy. “Concentraţi-vă asupra acestei fotografii şi intraţi în
mine prin frunte unde este al treilea ochi al meu, ochiul vederii interioare”346 recomandă
gurul adepţilor săi, asigurându-i că vor deveni una cu divinitatea şi cu adevărul subzistent în
el însuşi. Adeptul ajunge la idolatrie, adorând de fapt pe Sri Chinmoy căruia i s-a fabricat şi o
biografie fabuloasă cu realizări spectaculoase în plan literar, artistic şi sportiv; scrierea a 750
de cărţi ce cuprind poeme, piese de teatru, eseuri filosofice, 140.000 de picturi şi 6.000 de
piese muzicale şi performanţe atletice în decatlon şi maraton. La această publicaţie se adaugă
şi pretenţia sa că ar fi fost guru oficial al ONU. De fapt mişcarea reprezintă o formă de Bhakti
- yoga, o cale a iubirii - spre a se ajunge la iubire şi unitatea omenirii prin depăşirea stărilor
mentale particulare ce aduc confuzie şi durere.

8. MISA – „Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut”

-lider: Gregorian Bivolaru – acuzat de mai multe infracţiuni, refugiat – azilant în

Suedia;
 -ţin conferinţe, cursuri şi practici yoga în manieră „modernă”; propun aşa-zisa
echilibrare fizică şi psihică, dezvoltarea conştiinţei de sine etc.
-regim alimentar naturist, cu deviaţii extreme (urinoterapia);
-practici sexuale, pornografice, imorale, incestuoase.
-se înscriu, mai amplu, în curentul New Age. Zic că sunt, în continuare, ortodocşi;
unii se spovedesc (şi chiar sunt împărtăşiţi!), alţii renunţă la spovedanie şi împărtăşanie.

9. Sokka Gakkai (Societatea creatoare de valori)

-fondată în 1930 de Makiguchi – şintoist japonez, promovează învăţătura călugărului
budist Nichiren, considerat o reîncarnare a spiritului lui Buda. În 1965, devine al treilea partid
politic, ca importanţă, în Japonia. Deţine o universitate şi are înregistraţi 7 milioane de adepţi.
-practici: abstinenţă, rugăciune, adorarea florii de lotus, îndoctrinare severă, supunere
maximă cerută adepţilor, prozelitism activ.

10. AUM
O sectă teroristă japoneză, doreşte distrugerea civilizaţiei actuale şi înlocuirea ei cu
o “lume nouă”, a supravieţuitorilor celui de-al treilea război mondial, pe care întemeietorul
Shoko Asahara, în “călătoria sa în viitor” a prevăzut-o. Secta AUM Shinri K.yo, Adevărul
suprem AUM, a fost întemeiată în 1981 de către Asahara împreună cu soţia şi câţiva prieteni.
Provenind dintr-o familie săracă şi infirm, Asahara pleacă în Himalaya unde se iniţiază în
budism şi ajunge la “iluminare” considerându-se reîncarnarea lui Buda şi a lui lisus Hristos.
Torturat psihic de idei apocaliptice prevesteşte sfârşitul lumii pentru anul 1997. Reuşind să
atragă numeroşi specialişti din producţia de armament, chimişti pentru producţia de substanţe
toxice, el experimentează planul diabolic pe nevinovaţii călători cu metroul din Tokyo unde în
1995 împrăştie gazul sarin ce a făcut numeroase victime. Ca şi alte grupări aşa-zis religioase
dar care fac apoteoza distrugerii şi a morţii, AUM, cu ramificaţii importante în Rusia, dar cu
simpatizanţi şi în România, a fost scoasă în Japonia în afara legii, iar liderul şi membrii
marcanţi ai sectei “locotenenţii” şi aproape o sută de adepţi fanatici au fost arestaţi, procesul
judiciar fiind în curs de desfăşurare.

11. Bahaismul
-fondată de iranianul Baha’u’llah (sec. XIX), are sediul central pe Muntele Carmel
(Palestina). În lume sunt mai multe milioane de adepţi.
 -istoric: Baha’u’llah a fost unul dintre adepţii lui Mârza Ali Muhamad – un reformator
şiit din sudul Persiei, prigonit, închis şi exilat vreme de 40 de ani, timp în care a trimis scrisori
şi memorii tuturor şefilor de state şi de religii din vremea sa. Ceea ce n-a reuşit el, va
desăvârşi discipolul său, Baha’u’llah.
-doctrina: toate religiile au o sursă divină comună. Adepţii Baha’i au un respect
deosebit pentru celelalte religii, de aceea pretind că au o mare toleranţă şi nu fac prozelitism.
Singura formă de atragere a adepţilor este exemplul personal.
-Dumnezeu a trimis oamenilor profeţi pentru a le dezvălui voinţa divină: Krishna,
Moise, Iisus, Mohamed, Baha’u’llah (învăţătura lui Moise = bobocul, a lui Iisus = floarea, a
lui Baha’u’llah = fructul).
-Cărţi sfinte: Biblia şi Coranul – toate anunţă venirea lui Baha’u’llah.
-scopul pretins: de a stabili unirea între oameni. Consideră că toţi cei ce doresc unitatea
omenirii sunt deja baha’i (chiar dacă nu şi-au exprimat apartenenţa la baha’ism).
-practici: rugăciunea are un caracter individual. Trupul e considerat „slujitorul
sufletului” – de aceea sunt interzise: drogurile, alcoolul etc. Ţin congrese în toată lumea. Au
un calendar cu 19 luni a 19 zile, + 4-5 zile intercalate, numite „ale ospitalităţii”.
-în România: o poziţie favorabilă baha’ismului are Regina Maria a României.
-s-au semnalat în anii 1950 printre saşii transilvăneni.
-în anii 1980 – printre studenţii străini, iranieni şi irakieni, în cămine.
-în 1991 s-au înregistrat ca Asociaţie legală. Pretind că au 7000 de adepţi.
 III. Mişcări religioase cu fundament esoterico-ocultist:

1. “Tradiţia paralelă”

“Tradiţia paralelă” reprezintă astăzi reminiscenţe din sincretism-u) generat din

confruntarea gândirii greceşti cu civilizaţia Egiptului şi a Orientului Mijlociu, expresia cea
mai elocventă constituind-o gnosticismul, “manifestarea deosebită a acestei tradiţii”.
“Tradiţia paralelă” s-a îmbogăţit mai ales în Evul Mediu, când au proliferat în mod
deosebit cultele secrete, ştiinţele oculte şi învăţăturile esoterice. Kabbala, un sistem foarte
complicat de cunoaştere ce are ca bază semnificaţia literelor ebraice. Biblia este considerată
ca un “sistem de simboluri ce conţin un adevăr ascuns în valoarea alegorică şi numerică a
cuvintelor şi a literelor”368. Kabala are un rol important în conturarea şi cristalizarea acestui
curent. Un alt curent îl constituie doctrinele şi practicile alchimiste ce se doreau a fi o “căutare
a plenitudinii şi totalităţii umane şi cosmice printr-un dublu procedeu: conjunctio - căsătoria
contrariilor şi transmutatio - transformarea realităţii spre stadiul ultim al perfecţiunii”,369
aflarea pietrei filosofale.
Nu poate fi trecut cu vederea nici rolul vrăjitoriei în procesul cristalizării “tradiţiei
paralele” aceasta fiind o expresie a vechilor credinţe populare ale Europei de Nord
manifestată chiar sub forma unui cult religios ce constă din practici magice, incantaţii, rituri
secrete, invocarea morţilor. Vrăjitoria reprezintă un mijloc, un preocedeu de iniţiere, de
înţelegere a sensului existenţei. însă rolul major în perpetuarea “tradiţiei paralele” revine
“societăţilor secrete”, “organizaţiilor iniţiatice” 370 alcătuite din alchimişti, kabbalişti şi
hermetişti, organizaţi în corporaţii profesionale ce se recunoşteau după semne foarte precise şi
care practicau rituri de iniţiere, aşa cum erau templierii, catarii, albigenzii.
Renaşterea a reprezentat mediul cultural propice pentru apariţia şi înflorirea “tradiţiei
paralele”, prin diversitatea doctrinelor ce se îndepărtau de învăţătura Bisericii.
Neoplatonismul, ocultismul, alchimia, astrologia, kabbala, numerologia lui Pitagora îşi
disputau locul în cetate iar prezenţa acestor curente de gândire însoţite de diferite practici
iniţiatice reprezintă atât o reîntoarcere la vechile superstiţii pre-raţionale şi în acelaşi timp şi o
reacţie la “raţionalismul miop al aristotelismului scolastic” pe care încercau să-l depăşească
printr-un salt în “profunzimile inconştientului şi ale simbolurilor” Reprezentantul cel mai
ilustru al “tradiţiei paralele” în această perioadă a fost Paracelsus.
 în perioada modernă “tradiţia paralelă” a fost îmbogăţită mai ales prin rozacrucieni a
căror doctrină este sistematizată de J. V. Andreae în lucrările sale Fama Fraternitatis Rosae
Cruciş şi Confessio Fraternitatis. în modernitate, “tradiţia paralelă” este caracterizată ca “un
vast sistem teosofic, un creştinism esoteric, puternic influenţat de hermetism, kabbala iudaică,
neoplatonism şi gnoză” 372 * “Tradiţia paralelă” cunoaşte influenţe puternice prin J. Bohme,
(1753-1821», F.X. von Baader (1765-1841), Joseph Balsamo (1743-1795), Joseph de Maistre
(1753-1821), Emmanuel Swedenborg (1688-1772), Novalis, “iluminaţi” ce se considerau
membrii Bisericii adevărate, “Biserica interioară”, accentuând conceptul de totalitate,
înţelegând universul ca o fiinţă dotată cu suflet viu ce asigură armonia tuturor existentelor. De
asemenea ei acordau o mare importanţă lumilor invizibile, intermediare, şi situaţiei omului
înainte de căderea în păcat, accentuând caracterul androgin al omului primordial, mântuirea
fund de fapt reintegrarea în această stare originară.

Un nume important legat de “tradiţia paralelă” este cel al ^ui Rene Guenon care
promovează ideea existenţei unei “tradiţii primordiale şi universale din care au ieşit ulterior
toate religiile”'' urmat de discipolii săi, între care cel mai important este Fnthjof Schuon.

Reluare în registru contemporan a vechilor idei gnostice, adeptul de astăzi al acestui

curent se simte un alienat în societate pentru că nici o instituţie, nici un sistem nu satisfac
pretenţiile sale intelectuale şi spirituale. El se consideră posesor al unicei şi adevăratei
cunoaşteri E ştie, cunoaşte, pentru el nu mai există mister în faţa căruia puter- .e sale să se
blocheze. Gnosticul de astăzi este capabil să surmonteze cnce obstacol şi consideră că prin
“iluminare, intuiţie transcendentală S3u revelaţie”374 el are acces la cunoaşterea supremă ce
depăşeşte contradicţiile, de exemplu antiteza religie-ştiinţă însă modelul gnostic al cunoaşterii
vizează o depăşire a separaţiei dmtre subiectul cunoscător şi obiectul de cunoscut prin intuiţie,
experienţă imediată, stare de conştiinţă modificată, ce înglobează diversele nivele ale realităţii
într-o entitate holisticâ, simultană, integrată şi care în cele din urmă duce la abolirea
identităţii, la depersonalizare, la iluzorie identificare cu natura, cu cosmosul sau cu divinul în
sens panteist. Pentru realizarea stării de conştiinţă superioară, individul are nevoie de un
maestru spiritual şi de iluminarea interioară, la care se ajunge mult mai rapid prin călăuzirea
de către maeştri. Dar această iluminare nu are nimic comun cu actul iluminării creştine prin
care Dumnezeu se descopetă omului în mod supranatural pentru mântuirea lui şi prin care
omul de asemenea se desăvârşeşte spiritual sporind în asemănarea cu Dumnezeu.
 Iluminarea ocultistâ constă în “descoperirea adevărului ascuns în abisul sinelui personal.
Este o autorevelaţie prin care discipolul învaţă să descopere şi să recunoască adevărul pe care
îl purta în sine... Revelaţia este autodescoperirea eului abisal”375 şi nicidecum a adevărurilor
mântuitoare descoperite de Dumnezeu şi care depăşesc posibilităţile umane de înţelegere şi
sunt astfel acceptate prin credinţă.

In gnoza actuală nu are importanţă “conţinutul cunoaşterii ci conştiinţa cunoaşterii”

adică faptul de a fi copleşit de fluxuri energetico-informaţionale, ce nu mai pot fi sistematizate
conceptual şi controlate de eul raţional. După cum spune R. Bergeron “gnoza contemporană
vizează dezvoltarea unei conştiinţe noi, a unei supraconştiinţe care pătrunde timpul şi spaţiul,
desemnată cu numeroase nume precum satori, samadhi, fana, conştiinţă transcendentală,
conştiinţă cosmică. Gnozele contemporane sunt religii ale conştiinţei”.376 Aceasta înseamnă
că ele neagă divinitatea, o confundă cu eul uman sau cu cosmosul şi sunt un monolog interior
şi nu o relaţie existenţială, copleşită de iubire între două persoane, respectiv omul căutător de
Dumnezeu pentru împlinirea sa integrală şi Dumnezeu care se revelează în actul mântuitor al
iubirii Sale.

Prin aceasta neognosticismul contemporan operează o mutaţie paradigmatică în modelul

gnostic accentuând nu atât elementele invizibile şi cosmice cât mai ales omenescul care e
ridicat, propulsat la o dimensiune divină prin faptul că, conştiinţa de sine, cunoaşterea
propriului eu înseamnă cunoaşterea divinului.377

2. SPIRITISMUL

Etimologie: de la spirit – pretenţia adepţilor că pot să comunice cu spiritele, mai ales cu

morţii (necromanţie).
Exemple biblice: Vizita lui Saul la vrăjitoarea din Endor, Simon Magul (Fapte, cap. 8),
Elima (Fapte, cap. 13).
Definiţie: Spiritismul este credinţa în existenţa spiritelor şi posibilitatea de a obţine de
la acestea „comunicări” şi soluţii prin diferite procedee.
Istoric: în antichitate – epopeea lui Ghilgameş
-la asiro-babilonieni existau „mese” pentru chemarea spiritelor (după Strabon)
-Avesta – Cartea sacră a perşilor
 -Cartea morţilor la egipteni
-Spiritismul modern începe în America de Nord:
-1848 – în locuinţa lui Weckmann din Hydesville, familia Fox aude lovituri ciudate în
mobilă, comunică printr-un alfabet scris pe hârtie cu un „spirit”, de la care află că în acea casă
fusese asasinat Carol Reyn, în urmă cu 5 ani.
-adepţii spiritismului se organizează în societăţi şi, în 20 de ani, ajung la 10 milioane.
Publică reviste şi chiar ţin cursuri de spiritism în colegii şi facultăţi în cadrul unor universităţi
americane.

Doctrină

-Dumnezeu e mărginit, apare din haos, nu din eternitate. El este spirit sau o asociaţie
infinită de spirite.
-există dumnezei inferiori, subordonaţi, precum şi îngeri. Există dumnezei pentru
fiecare galaxie, sistem solar şi planetă: pentru galaxii se numesc „Tată”, pentru sisteme solare
„Fiu” şi pentru planete „Duh Sfânt”. Există, deci, mai multe „Treimi”: forţa pozitivă, cea
negativă şi cea neutră.
-Dumnezeu nu e atoateştiutor, ci primeşte informaţii comunicate de ceilalţi dumnezei.
-Dumnezeu este arhitect; el a făcut lumea din materie preexistentă, astfel: 1. un eter
(fluid) 2. spiritul mineral 3. spiritul vegetal 4. spiritul animal 5. spiritul uman 6. înger planetar
7. înger solar ş.a.m.d., până la Fiinţa supremă. Dumnezeu creează şi azi, însă indirect.
-Hristos nu e Dumnezeu, ci Profetul celei de-a doua revelaţii (prima fiind a lui Moise,
iar a treia a spiritiştilor). El este „dumnezeul sistemului nostru solar”. S-a întrupat pentru a ne
grăbi evoluţia. El e un simplu om, medium spiritist, însă supus greşelii. Revine pe pământ ca
spirit. A cerut iertarea vrăjmaşilor pentru a nu-şi căuta răzbunarea în altă viaţă ulterioară.
Învierea lui Hristos a fost mistificată de ierarhia Bisericii; spiritiştii sunt cei ce o revelează…
-Fiecare spirit (la plante, animale şi om) este înconjurat de un fluid mineral (perispirit).
Evoluţia spiritelor se face prin reîncarnări. Spiritele pot fi: pure, mijlocii, imperfecte. Lanţul
existenţelor succesive până la purificarea deplină este un împrumut din religiile orientale (din
Upanişade). Spiritul uman a trecut prin minerale, plante, animale. Reîncarnarea e hotărâtă de
spiritele superioare (predestinaţie).
-omul e compus din trup, perispirit şi spirit. Perispiritul are: corp astral şi corp mintal.
Moartea este separarea trupului de spirit şi perispirit; spiritul şi perispiritul sunt duse lângă
altele similare.
 -există 4 universuri, care se învârtesc în jurul sferei divine centrale, formând o cruce.
-în lumea de dincolo există case, mijloace de divertisment (teatre etc).
-Biserica nu e infailibilă, nu poate să mântuiască pe nimeni. Mântuirea se realizează
prin evoluţie (reîncarnări).
-ritualurile spiritiste sunt şarlatanii. Cauze: A) sunt chemate numai spirite celebre
(Napoleon, Eminescu ş.a.), care nu se ridică, prin ceea ce afirmă, la nivelul impus de
activitatea lor din viaţa cu trup. Reprezentanţi de seamă, precum Lombroso, Flammarion,
William James – n-au mai dat nici un semn după moarte, deşi aşa pretindeau. De multe ori s-
au constatat trişări, artificii, trucuri (barba falsă a lui Abdulah).
B) Sugestia şi autosugestia, iluzia colectivă, halucinaţia, starea de transă, hipnoza, la
care contribuie liniştea profundă şi atmosfera de mister.
C) Stressul (adepţii – fiinţe dezechilibrate – îşi doresc liniştea)
D) Durerea şi exaltarea (B.P.Hasdeu).

Tăgăduiri: Marie Curie, experienţele de la Sorbona şi congresele „demonstrative”

(1968-1996) – eşecuri.
Posibile explicaţii ştiinţifice:
-existenţa subconştientului uman, care acţionează în somn, dar şi în stare de hipnoză,
transă, delir
-zgomote: contractarea rapidă a unor muşchi
-voci: ventriloci – şarlatani
-forţa fizică extraordinară
Atitudinea B.O.R.:
-în Ortodoxie, fenomenul e izolat, de aceea nu s-a produs o condamnare clară a acestuia,
ca în Biserica Romano-Catolică
-Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie condamnă spiritismul
-Sf. Ioan Gură de Aur: „nu căutaţi să aflaţi din gura morţilor adevăruri pe care
Scripturile vi le oferă în toate zilele”
-Fer. Augustin arată că legăturile dintre cei vii şi cei morţi sunt cu totul excepţionale:
„Duioasa mea mamă nu m-ar părăsi în timpul somnului meu”.
-s-au înfiinţat secţii speciale pentru „somn hipnotic” şi „delir spiritist” la spitalele de
specialitate din România (Nr.9-Gh. Marinescu), la fel ca la Londra, Paris, Moscova etc.
-s-a constatat preluarea şi adaptarea fenomenului în lumea sectară actuală.
Concluzii:
 1.nu e exclusă legătura dintre cei vii şi cei morţi; ea se face numai în cazuri
excepţionale, din voia lui Dumnezeu, cu mărturia (girul) Bisericii (exemple în vieţile
sfinţilor).
2.fenomenele şi manifestările „neobişnuite” şi „paranormale” – înşelătorii
3.Biserica Ortodoxă interzice cu desăvârşire practica spiritistă şi necromanţia
4.grija pastoral-misionară sporită faţă de cei ce suferă pierderi grele prin moartea celor
dragi.
5.combaterea spiritismului este o operă de însănătoşire morală.
6.catehizarea aparte a celor căzuţi.
7.combaterea „senzaţionalului” şi a unor mijloace mass-media care-l promovează
8.pastoraţia preventivă – prin preoţi şi profesori de religie.

3. “Noua Gândire”
este un curent ocultist modem ce îşi propune să înveţe “legile puterii creatoare a
gândirii”."* Inteligenţa este fundamentul lumii fizice şi cauza reală a evenimentelor si de
aceea o accentuare a gândirii pe diferite coordonate ale existenţei antrenează împliniri majore.
Astfel gândul la sănătate aduce celui bolnav vindecarea, gândul la succes aduce reuşita,
gândul la bogăţie aduce în cele din urmă bogăţie. Pe lângă inteligenţa umană există o
inteligenţă cosmică. Această inteligenţă este “cauză a universului şi izvor al vieţii numită de
“Noua Gândire” “Unul Mental”, “Spiritul Totului” sau “Conştientul infinit”389 care de altfel
este unicul agent creator în întregul univers.
Dumnezeu reprezintă manifestarea legilor cosmice ce se află în echilibru şi armonie,
trecând de la ceea ce este inferior la ceea ce este superior, respectiv de la regnul vegetal la cel
animal şi în cele din urmă la om. Dumnezeu este unica inteligenţă iar inteligenţa umană este o
scânteie din inteligenţa divină unică. Asfel omul este de natură divină, este divin şi Dumnezeu
şi omul se identifică, sunt una. în om, Dumnezeu devine conştient de Sine, Inteligenţa cea una
se cunoaşte pe Sine şi îşi produce efectele benefice în lume prin activarea gândirii omului care
este o emanaţie din Dumnezeu.
Omul este aşadar suprema realitate şi de aceea el este responsabil pentru destinul său şi
prin el însuşi realizează eliberarea psihică, mentală, spirituală conştientizând energia cosmică
prezentă în sine. Prin conştientizarea de sine, prin faptul că înţelege că este divin, omul devine
hristic, hristificat. Realizarea de sine, care este eliberare, constă în a sesiza unitatea ontologică
dintre inteligenţa umană şi Inteligenţa divină cosmică. Aceasta îi dă posibilitatea omului de a
împlini tot ceea ce doreşte: vindecare fizică, eliberare psihică, dezvoltare spirituală, succes în
viaţă şi reuşită în afaceri, chiar dacă ajunge la astfel de rezultate după o succesiune de
reîncarnări.
Despre Mântuitorul Iisus Hristos “gândirea nouă” consideră că El este cel mai mare
psiholog, cunoscător perfect al Inteligenţei cosmice pe care a utilizat-o pentru a crea armonie
în jurul Său. Minunile, vindecările Sale sunt un exemplu de canalizare a energiei universale
pentru a o pune la dispoziţia oamenilor prin iubire. Hristos este însuşi “modul nou de
gândire”.391 Biblia pentru “noua gândire” este o “sumă de psihologie spirituală dinamică, un
manual de creativitate psiho-spirituală” 392 însă doar iniţiaţii îi cunosc mesajul esoteric, codul
secret.
Printre expresiile concrete ale acestei mişcări amintim “ştiinţa creştină”, “ştiinţa divină”,
“ştiinţa religioasă’.
Ştiinţa creştină, un model de gândire panteistă, îşi are rădăcinile în filosofia lui Hegel,
însă “părintele” mişcării în dimensiunea ei religioasă este considerat Phinear P. Quimby
(1806-1866) care a avut ideea de a regăsi puterea vindecării prin Evanghelie.393 Pentru
Quimby, preocupat de vindecarea bolilor, acestea îşi aveau cauzele în gândire, în inteligenţă şi
în spatele fiecărei boli se ascunde o idee falsă. Secretara lui Quimby, Mary Baker Eddy, care a
considerat că s-a vindecat pe această cale, a întemeiat “Biserica lui Hristos, Scinteist” (omul
de ştiinţă). Cartea de bază a sectei este lucrarea lui Baker Eddy 'Ştiinţa şi sănătatea cu cheia
Scripturilor ’, un amalgam ciudat de elemente din filosofia. lui Hegel şi Berkeley şi de terapie
mentală din Franz Mesmer şi Quimby. Ştiinţa creştină propune o viziune monistă şi
emanaţionistă despre existenţă. Astfel Dumnezeu este totul în toate, El este bun iar Binele este
Spirit; pentru că Spiritul, Dumnezeu este totul, nu există materie iar Viaţa, Dumnezeu, Binele
atotputernic, elimină, neagă moartea, răul, păcatul, boala care sunt iluzorii, proiecţii ale unei
conştiinţe eronate.
Având centrul la Boston-S.U.A., Ştiinţa Creştină mai numără astăzi câteva sute de mii
de adepţi.
Cu “Ştiinţa divină” se înregistrează un proces de “descreştinare” a “Noii
Gândiri”. Secta este întemeiată de Emmet Fox, mare admirator al lui A. Kardec şi el însuşi la
rândul său rosacrucian, spiritist şi lider al unui templu al Ştiinţei creştine. Accentuarea ideii de
reîncarnare este esenţială în doctrina sectei.
“Ştiinţa religioasă” sau “Biserica ştiinţei Mentalului” prin unul dintre liderii săi, Emest
Holmes de la Los Angeles, prezintă doctrina
 4. TEOSOFIA

Def. + etimologie: din lb. gr. – cunoaşterea desăvârşită a înţelepciunii divine.

-se consideră gnoza modernă, religia adevărată a viitorului, fără ceremonii inhibante.
-apogeu al sincretismului eretic religios. Originea sa este în Orient, ca sistem filosofic
mistic, care falsifică învăţăturile Bisericii, înlocuindu-le cu propriile concepţii
-pretinde „refacerea” unităţii Bisericii prin declararea adevărului universal, pe baza
sincretismului.
-pretinde împăcarea religiei cu ştiinţa modernă.

Organizare:
-sec XIX: Helena Blavatsky îşi părăseşte soţul, bătrânul general rus Nikifor Blavatsky şi
pleacă în Asia Mică, unde se întâlneşte cu magicianul Metaman, cu care practică spiritismul.
Ajunge în Italia, dorind să-l atragă pe Garibaldi, e rănită, va pleca la Paris, unde va practica
magia. În 1870, pleacă la Cairo, unde se reîntâlneşte cu Metaman. Aici practică hipnoza, dar
este expulzată. Se întoarce la Paris, unde îl cunoaşte pe colonelul american Samuel Olcott.
Pleacă, în S.U.A., se căsătoresc, şi, în 1875, înfiinţează Societatea teosofică. Căutând să
dovedească netemeinicia spiritismului, fac pelerinaje în India şi Tibet. Sunt expulzaţi din
S.U.A şi fug în India, unde îl atrag şi pe baronul de Palma, care le lasă întreaga avere.
-Helena moare, iar Olcott îşi amenajează un castel în India, adevărat centru de cultură,
unde este atrasă şi următoarea lideră, englezoaica Annie Bessant, care va organiza multe
filiale ale grupării în Europa.
-adevăratul maestru al teosofiei: Krishnamurti, poet şi eseist indian, preia societatea
după Bessant. Numit „mare maestru” şi „mesia indian”, el a rămas păgân până la moarte.
Plăcut, cult, poliglot, a susţinut conferinţe la marile universităţi ale lumii (inclusiv în
România, la Iaşi, în 1930), răspândind teosofia pe mapamond.
În România: încă din 1924 s-a ţinut un congres teosofic la Bucureşti, fără prea mare
succes. Sunt atrase personalităţi culturale: Zoe Palade, Maria Sachelarie, Bucura Dumbravă,
alţi poeţi şi scriitori. Au reapărut după 1989, tot între poeţi, prin muzee şi edituri; atrag foarte
mult tineret.

Definiţie: Teosofia este acea mişcare de nuanţă spiritistă care susţine ideea unei pretinse
cunoaşteri nemijlocite a „esenţei lui Dumnezeu”, cu ajutorul unei „iluminări”.
 Doctrină:
-Dumnezeu există, dar e imanent – în natură (panteism)
-Iisus Hristos – simplu om, dar pildă de perfecţiune
-fiecare epocă are mântuitorul ei: Buda, Hristos, Krishnamurti.
-nu există dogme şi autoritate bisericească: fiecare religie e adevărată, dar teosofia e
religia perfectă
-sufletul există în natură, nu-i creat de Dumnezeu (Dumnezeu=natura).
-moartea e necesară, pentru reîncarnări succesive. Sufletul trece prin mai multe corpuri,
evoluează numai spre bine.
-omul=animal superior, nu e deosebit de alte vietăţi. Se interzice consumul de carne.
-scopul ultim al vieţii: atingerea Fiinţei Universale.
-lumea e predestinată (karma).
-cosmosul e în continuă transformare.
-nu există iad. Acesta se defineşte prin suferinţele sufletului întrupat.

5. ANTROPOSOFIA

-mişcare religioasă derivată din teosofie, care-l pune în centrul atenţiei pe om.
Fondator: Rudolf Steiner, fost secretar general al secţiei germane a Societăţii teosofice;
-studiază la Viena, ajunge doctor în filozofie la Rostok; a studiat şi medicina umană şi
veterinară;
-s-a separat de Annie Bessant, care, ca să se răzbune, l-a numit „catolic” şi „iezuit”,
acuzându-l că practica magia neagră.
-Steiner e sincretist şi acceptă evoluţionismul. Deviza sa este: „înţelepciunea nu este
decât în adevăr”.
-spre deosebire de teosofie, care falsifică creştinismul, antroposofia pretinde că rămâne
în sânul creştinismului, ca o cale nouă de a ajunge la unirea cu Dumnezeu prin cunoaştere.
Steiner pune toate religiile pe acelaşi plan şi susţine importanţa dogmelor catolice pentru
soluţionarea marilor probleme din Biserica apuseană.
-în 1925 scrie „Teze antroposofice” – în care promovează noul concept: „deificarea
naturii umane” oferită exclusiv iniţiaţilor.
 -mişcarea antroposofică premerge curentului sincretic New Age.

Doctrină

-Dumnezeu e confundat cu creaţia. Se vede influenţa darwinistă: generaţia spontanee

-înţelepciunea este în Adevăr = Dumnezeu (valoare eternă, impersonală). Se neagă
învăţătura că Dumnezeu este Persoană (Treime de Persoane).
-Hristos e o „apariţie” – dovadă a reîncarnării, după cele 2 genealogii (Matei şi Luca).
Sunt 2 persoane cu acelaşi nume (Iisus), care au contribuit la întruparea entităţii lui Hristos: 1.
Hristos – fiul omenesc (al lui Solomon, din spiţa lui Zoroastru) – supus erorii, dificultăţilor
morale, şi 2. Hristos, fiul lui Natan, cu eul în 3 corpuri: corp fizic, corp eteric şi corp astral.
-Forţele transmise de Buda şi Zoroastru copilului Iisus din Natan l-au pregătit pentru
primirea entităţii lui Hristos. La botezul în Iordan, Zoroastru părăseşte fiinţa lui Iisus, iar locul
lui este luat de entitatea hristică.
-un nou concept: „fantoma” lui Hristos – forma originară a corpului, care absoarbe
materia, pe care o abandonează la moarte. Moartea e o degenerare a „fantomei”, cauzată de
influenţe demonice, care-l atrag pe om spre „cenuşă” (humă, pământ). În cazul lui Hristos,
acesta a fost atras de sare (Matei 5,13), care nu se strică. Acelaşi verset vorbeşte, însă, şi de
lumina lumii – fapt trecut cu vederea de exegeza antroposofică.
-Când Hristos era pe cruce, „fantoma” sa a rămas intactă. Uns cu miresme, acestea I-au
volatilizat trupul. Astfel, „fantoma”, lipsită de elementele terestre, dă iluzia învierii şi dă
naştere unor confuzii (a se vedea dialogul cu Maria Magdalena). Hristos, aşadar, oferă un
„germene” pentru reconstituirea stării iniţiale a „fantomei” noastre.
-teoriile lui Steiner se apropie de detractările ateilor şi criticilor Bibliei de la Tubingen,
care propun demitizarea Bibliei, „moartea lui Dumnezeu” etc.
-Reîncarnarea sufletului = peregrinare, metempsomatoză
-Sufletul trăieşte între corp şi spirit. Ca spirit, omul trebuie să fi existat înainte de
naşterea sa. Se reîncarnează acelaşi spirit care a moştenit facultăţile create în vieţile
anterioare.
-Sufletul omenesc e o parte din lumea sufletelor, aşa cum corpul face parte din lumea
fizică. Lumea sufletelor e formată din „granule sufleteşti” şi e guvernată de 2 forţe
fundamentale: simpatia şi antipatia. Are 7 regiuni: a poftei arzătoare, a excitabilităţii fluide, a
dorinţelor, a plăcerii şi durerii, a luminii sufleteşti, a puterii sufleteşti active, a vieţii sufleteşti.
Ele se întrepătrund.
 -Spiritul este centrul fiinţei omeneşti, trupul este mijlocul prin care spiritul cunoaşte
lumea fizică, iar sufletul este mijlocitorul între spirit şi trup. După moarte, sufletul e legat
numai de spirit. Poftele trupeşti continuă după moarte pentru o vreme; spiritul va fi eliberat de
suflet după ce acesta se va lepăda de orice predispoziţie spre existenţa fizică (ecranizare
celebră: Fantoma mea iubită).
-împărăţia spiritelor – o lume a Marelui Tot, a topirii în Nirvana – are mai multe
regiuni: 1. cu arhetipurile lumii fizice (făcându-se abstracţie de viaţă: doar forme de minerale,
plante, animale, oameni); 2. arhetipurile vieţii (numită şi „viaţa curgătoare”); 3.arhetipurile a
tot ceea ce este sufletesc (adică trăiri interioare); 4. de legătură între primele 3 regiuni; 5.-7. –
secrete (conţin forţele creatoare ale arhetipurilor înseşi; intenţiile care stau la temelia lumii).
-pelerin prin împărăţia spiritelor, sufletul, între 2 reîncarnări, ajunge la inexistenţă.
Numai spiritul, odată „copt”, se reîncarnează. Dacă îşi atinge scopul reîncarnărilor succesive,
el nu se va mai reîncarna, ci va rămâne în lumea spiritelor, participând, prin înţelepciunea sa,
la înţelepciunea divină.

6. A.M.O.R.C - Ordinul rosacrucian

reprezintă o continuare a societăţii secrete a Rozacrucienilor şi este fondat de H.
Spencer-Lewis (1883-1939) în 1909. Acesta ar fi primit misiunea de a reînvia Fraternitatea
rozacruciană începând din S.U.A. Doctrina sectei “confidenţială şi privată, este o filosofie
iniţiatică vie şi practică, ducând la armonie cosmică şi stăpânirea sinelui datorită cunoaşterii
legilor secrete ale macrocosmosului şi microcosmosului”.415
Despre Hristos, AMORC consideră că este “Marele Maestru Iisus” născut din
Fecioara, dar El nu este primul mare maestru, Avatar sau Fiu al lui Dumnezeu. Pe lângă el
există numeroşi fii ai lui Dumnezeu precum Krishna, Buda, Zoroastru, Lao-Tse, Platon,
Apolonius din Tayna, Pitagora. Pentru a justifica înţelepciunea şi cunoştinţele lui Hristos,
AMORC învaţă că Acesta a urmat un periplu iniţiatic în marile centre spirituale începând cu
muntele Cârmei, în Egipt, India, Tibet, Grecia. Astfel, El a desăvârşit “branşarea” la “spiritul
cosmic al conştiinţei divine”.416
Negând moartea şi învierea lui Iisus, AMORC creează un Iisus gnostic, “scânteie divină
a conştiinţei cosmice care, datorită cunoaşterii şi iluminării interioare, a regăsit Calea
divinizării”,417 devenit Hristos. Centrul mondial este la San Jose în California, AMORC
numărând astăzi câteva milioane de adepţi ce se adună în temple, amintind de arhitectura
templelor egiptene având în frunte marea lojă.

7. Frăţia albă universală

are ca întemeietor pe macedoneanul Omraam Michael Aivanov (1899-1986). Mişcarea
a luat fiinţă în 1947, la Paris, şi se prezintă ca o şcoală de iniţiere cu o doctnnă sincretistă ce
cuprinde adevăruri ascunse, secrete, ce nu pot fi descoperite decât prin iniţiere. Aivanov
pretinde că a dobândit ştiinţa secretă de la un maestru tibetan. în realitate, opera sa este o
compilaţie inspirată din scrierile bogomiliste, din teosofie şi ocultism în genera,. Mişcarea se
vrea o lojă a marilor iniţiaţi condusă de Aivanov, “maestrul desemnat de cer”, un mare iniţiat
cu putere de “esenţă ierarhică”, cu autoritate divină. Gruparea dezvoltă teoria unei religii
solare pentru că soarele aduce înţelegerea lumii şi puterea divină Razele soarelui sunt mici
particole inteligente care pătrund în creeru! uman şi-l ajută pe om să înţeleagă creaţia şi
creaturi o Soarele este simbolul unei noi religii universale al cărei promotor este A*vanov. al
19-lea mare maestru al umanităţii, care va aduce lumii o viată nouă, de sănătate, pace,
armonie, bogăţie, creativitate, în “Regatul lui Dumnezeu şi al Epocii de Aur”.418 Hristos este
“un spirit solar”, prezent în tot universul în calitate de principiu cosmic şi de Fiu al lui
Dumnezeu, iar pentru noi oamenii El îşi face simţită prezenţa prin soare.
Membrii sectei practică contemplaţia şi yoga soarelui (Sarya-yoga) dimineaţa la
răsăritul soarelui pentru a primi energia acestuia, lecturi din opera lui Aivanov, iar hrana este
vegetariană. Centrul mişcării este la Sevres-Paris.

8. Eckankar
este o mişcare ocultă situată în linia teosofiei, întemeiată de Paul Twitchell în 1964,
care se consideră cel de-al 9711 ea “maestru Eck-viu”, serie ce începe cu Gakko, primul Eck,
acum 6 milioane de ani care a învăţat pe oameni “ştiinţa călătoriei sufletului”.419 învăţătura
Eckankar, proclamată astăzi de către urmaşul Iui Twitchell, Darwin Gross, ajută la eliberarea
sufletelor prizoniere şi Ia conducerea lor spre realizarea de sine în împărăţia lui Dumnezeu.
Conducătorul mişcării “Eck viu”, “omul-Dumnezeu”, “fiul lui Dumnezeu” este singurul
care prin învăţătura sa ajută pe oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este
formată din 11 sfere (6 celeste şi 5 demonice) pe care sufletul le străbate prin 10 iniţieri.
Sufletul depăşeşte zonele inferioare ale universului (minerală, plantară, animală) spre a ajunge
în cele din urmă, prin reîncarnări succesive, în milioane de ani, la iluminare. De fapt prin
această metodă guru-1 se adresează unor adepţi dezorientaţi şi inadaptabili social şi comunitar
care încearcă să scape de condiţionările nefaste ale timpului, de spaţiu şi de materie,
inducându-le o aşa-zisă stare “de conştiinţă totală.”420

9. Mişcarea Graal-ului
este întemeiată în 1924 de Oskar Emst Bemhardt (1875-1941) care şi-a luat numele de
Abd-Ru-Shin, prezentându-se drept Fiul omului anunţat de Iisus Hristos. O. E. Bemhardt se
proclamă deţinător al unei vechi cunoaşteri al cărei simbol este Graalul.
– sectă ce readuce în atenţie mitul medieval al Graalului – o cupă dintr-un smarald uriaş
în care Iosif din Arimateea a adunat sângele lui Hristos, găsită de cavalerul medieval Parsifal,
fapt ce alimentează legendele despre regele Arthur şi cavalerii mesei rotunde. Secta apare în
1932 şi e înfiinţată de germanul Oskar Bernhardt, care-şi schimbă numele în Abd-ru-shin.
Acesta scrie şi difuzează cartea În lumina adevărului, în care oferă răspunsuri la toate
problemele existenţiale, mai ales la declinul vieţii spirituale, contracarat printr-o cunoaştere
gnostică: „Divinul poate fi atins printr-o cunoaştere superioară”. Susţine reîncarnarea, dar
neagă metempsihoza (renaşterea omului în animal e incompatibilă structurii fiinţei umane).

10. Biserica scientologică

-fondată şi condusă de L. Ron Hubbard (California, 1991). Deţine averi uriaşe. Practică
prozelitismul, cu ţinte precise: personalităţi publice, mai cu seamă din lumea show-biz. În
unele ţări (ex.: Germania) e interzisă.
-scop: crearea unei lumi mai bune, prin înţelegerea realităţilor vieţii.
-foloseşte metode ştiinţifice psihanalitice şi valorifică elemente doctrinare din budism şi
hinduism (reîncarnarea). Inventează dianetica –„ştiinţa modernă a sănătăţii mintale”,
folosindu-se de un aparat numit electrometru, care şterge „impresiile penibile” (numite
engrame).
-regim strict: pedepsirea nesupuşilor, urmărirea celor excluşi.
 11.Ufolatrii
Ufolatrii sunt adepţii tipului de religiozitate nouă care încearcă să integreze dimensiunea
ştiinţifică ce marchează esenţial timpul nostru într-o viziune despre lume în care cerul, altă
dată sediul lui Dumnezeu şi al lumii îngerilor, demitologizat de modernitate este remitologizat
într-un spirit secularizat.431 Asfel cerurile nu mai sunt locuite de lumile angelice nesfârşite ci
de fiinţe mai evoluate decât oamenii, de civilizaţii extraterestre care îşi trimit mesagerii spre
Terra pentru a ajuta pe oamenii de astăzi să depăşească crizele multiple cu care se confruntă.
Observarea obiectelor zburătoare neidentificate OZN, (U.F.O.) începând mai ales cu cazul
Roswell, în 1947, a dat naştere la diferite interpretări şi la apariţia ufolatrilor. Aceştia se
împart în trei categorii mai largi şi anume:
- prima categorie include acele persoane, profesionişti şi amatori, care încearcă o
abordare ştiinţifică a fenomenului O.Z.N. plecând de la datele ce pot fi verificate.
- a doua categorie o constituie cei care încearcă să integreze fenomenul OZN într-un
model religios, fiinţele extraterestre ce intră în contact cu omenirea aparţinând unei lumi
superioare ce va salva pe cei aleşi de pe pământ, acesta urmând să fie nimicit.
-a treia categorie sunt cei care deja stucturează o nouă religie în urma aşa-ziselor
contacte cu extratereştrii. Cei de pe pământ contactaţi de către extratereştri sunt fiinţe
intermediare între divinitate şi umanitate.
Grupări ufolatre reprezentative ca “religii de înlocuire pentru oamenii atraşi de ceea ce
este straniu sau pierduţi în lumea prea rece şi raţionalizată”432 sunt Iso-Zen şi mişcarea
raeliană.

12.Grupul Iso-Zen
-mişcare originară din Orient, mai ales din Japonia şi India.
-provine din budismul zen, înfiinţat în sec. XIII de maestrul Dogen în Japonia.
-în Europa, secta zen e adusă de Taisen Deshimaru, autorul cărţii Zen adevărat (tradusă
şi la noi şi publicată în 1993, la Ed. Axis mundi). Tot el a înfiinţat „Asociaţia internaţională
Zen” şi a organizat peste 100 de „dojo” (grupe) de zen. La Paris au un templu special,
considerat „mănăstire”. Pentru România şi Ungaria, lider spiritual zen este Yvon Bec.
-Doctrină: tema centrală este „zazen”, de la „za” = a te aşeza şi zen = meditaţie,
concentrare => a te aşeza la meditaţie, într-o poziţie intensă de concentrare.
-Panteism: Dumnezeu este energia fundamentală a Universului.
 -Practici: adepţii par obosiţi, neglijenţi şi practică meditaţia în locuri publice, adesea
împreună cu cerşetoria sub forme mascate: cântă, pictează etc.
-„concentrarea” se realizează în urma aşezării pe o pernă neagră, rotundă, în poziţia
„lotus”, cu respiraţia controlată.
-alte practici: ikebana, caligrafia, ceremonia ceaiului, parfumuri, pictură, teatru,
alimentaţie vegetală, arte marţiale.

13. Raelienii
-apar în Franţa (Rael – jurnalist – 1973), adoră extratereştrii şi OZN-urile. Oamenii de
ştiinţă de pe alte planete au creat viaţa pe pământ folosind ADN-ul. Susţin clonarea umană.
Au apărut şi în România (site+publicaţii în româneşte).

14.NEW AGE
-mişcare mistico-păgână şi sincretistă la dimensiuni cosmice.
-nu e o religie, însă are caracter religios. Nu e o filozofie, dar propune o viziune proprie
asupra lumii şi omului. Nu e nici ştiinţă, dar pretinde că se foloseşte de legi „ştiinţifice”.
Combină ezoterismul şi ocultismul, gândirea mitică şi magică, astrologia şi superstiţiile.
Adepţii, în cea mai mare parte, se pretind creştini, însă „evoluaţi” în gândire şi concepţie; o
mică parte provin din spectrul sectar mistico-păgân (Fraternitatea Albă, Graal-ul). Mulţi dintre
ei sunt, la origine, spiritişti, teozofi, antropozofi. Au legătură cu francmasoneria, în special
prin ritul scoţian şi rosacrucieni.
-Nu au: fondator, sediu social, cărţi sacre, lider, dogme etc.
Reprezentanţi: Carl Gustav Jung, Huxley, Lessing, fizicianul Capra. Mai nou: Dan
Brown (Codul Da Vinci); Ecranizări celebre: Harry Potter, Stăpânul inelelor etc.

Doctrina: se fundamentează, potrivit specialiştilor, pe „cei 4 stâlpi”:

1. pretenţia de a „împăca” religia cu ştiinţa.
-Universul este un uriaş corp viu unic; toate fiinţele sunt înrudite, formează o familie.
Omul nu e liber şi răspunzător de faptele sale; e o parte din întreg. Susţinerea panteismului.
Negarea creaţiei.
2. Religiile orientale
 -sunt promovate pentru că întruchipează cel mai bine acel vis al unităţii primare şi al
contopirii.
-taoismul: -organismul viu unic – forţele opuse yin şi yang – se menţin în echilibru
reciproc.
-yin – femininul: obscur, pasiv, învăluitor, introvertit, sintetic
-yang – masculinul: luminos, activ, creator, extravertit, analitic
-credinţa în reîncarnare; practicile yoga
-New Age aduce, în paralel, şi reproşuri creştinismului: că se bazează pe dogmă şi
morală impuse din exterior; că dezbină (a produs conflicte, schisme, războaie); că exagerează
cultul şi canoanele, fără să lase omul să-şi manifeste „sinele”; că vorbeşte de păcat, care de
fapt nu există; că nu are trăire, experienţă tainică…Practic, omul new-age-ist îşi pierde
calitatea de persoană.
3. Noua „psihologie”
-concepţia „sinelui” – aproape de Dumnezeu, dacă nu chiar Dumnezeu însuşi –
promovată de Jung
-se vorbeşte de un inconştient colectiv, prezent în toţi oamenii
-stările şi trăirile excepţionale avute de sfinţi se repetă în fiecare din noi, sub formă de
beatitudine, plenitudine, experienţă mistică, suprasenzorială – acesta e Dumnezeu, sau măcar
ceva din El.
-concepţii noi: rebirth, (noua naştere), chanelling (intrarea în contact cu lucruri sau
fiinţe de dincolo de lumea văzută).
4. Astrologia
-ezoterismul, cunoaştere tainică – prin „citit în stele” şi horoscoape
-în 2000, soarele a intrat în constelaţia Vărsătorului, începând astfel Noua Eră (New
Age), în care se va schimba cursul lumii şi al istoriei.
Vechi ere:
-Taur – Imperiile Mesopotamiei
-Berbec – era mozaică
-Peşti – era creştină (ihtis)
-Vărsător – New Age

Premergători ai New Age: gnoza şi gnosticii, Simon Magul etc.

În cartea sa Reîntoarcerea lui Cristos, Alice Bailey a scris că El a fost doar o „idee”,
care s-a întrupat în: Buda, Hermes, Zarathustra, Iisus, Mani etc.
 Alte elemente favorizante sau definitorii pentru New Age:
-stressul: omul contemporan visează la o lume fără conflicte, o lume de conciliere şi de
fraternitate universală, la armonia între trup şi suflet, între trecut, prezent şi viitor.
-eul – hipertrofiat
-sincretismul: poţi să aparţii liniştit mai multor religii
-triumful „ecumenismului”
-adevărul este „ce e bun pentru tine” (egoism)
-alt dicton: Iubeşte şi fă ce-ţi spune inima! – la baza distrugerii familiei, a creşterii ratei
divorţurilor, a concubinajelor, a pornografiei infantile şi pedofiliei, a acceptării şi promovării
publicitare a perversiunilor şi păcatelor contra firii.
-promovarea conceptelor de pace şi armonie universale; mobilizarea generală a forţelor
„de bine” şi „pentru bine” (yoga, meditaţia, relaxarea), dar şi premoniţia unor lupte grele,
apocaliptice (Armaghedonul, filmul Stăpânul inelelor etc.).
-Adevărul nu stă în teoretizare, ci în practică: După roade se cunoaşte pomul… (Notă:
În fapt, adevărul stă în strânsă legătură cu discernământul, nu cu raportul teorie/practică).
-Autosuficienţa omului, considerat aprioric bun. Omul n-are nevoie de revelaţie,
răscumpărare sau har. N-are păcat.
-credinţa e o formă de a se experimenta pe sine. Presupune, deci, o lucrare de
introspecţie; dar nu se pot depăşi barierele eului propriu. Rugăciunea = coincidenţă cu eul cel
mai profund.
-cosmologia panteistă: lumea apărută prin emanaţie, din sufletul ei, Dumnezeu.
-suferinţa e absurdă şi sterilă. Răscumpărarea vine prin tehnici: relaxare, activarea
potenţialului energetic (bio-energo-terapie), nu prin suferinţa lui Hristos. Moartea = accesul la
o nouă reîncarnare, urmată de altele, până la Nirvana.
-astrologia, „semnele” etc. conduc spre abstractizare. Se elimină concretul: naşterea
reală a lui Hristos realizează unirea între Dumnezeu şi om (după Sf. Atanasie şi Sf Maxim:
Hristos – Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască). Contrar acestei idei,
New Age vorbeşte de mistica unirii (toate sunt una, în chip impersonal).
-Hristos este un fel de „inimă” a materiei (după Teilhard de Chardin); El ar atrage spre
sine ca un magnet întreaga realitate materială. Se exclude, deci, istoricitatea lui Hristos: faptul
că se naşte, pătimeşte, se jertfeşte, moare şi înviază. După înviere, îşi păstrează semnele
rănilor.
 -ocultism, vrăjitorie, magia prezentată ca fiind „albă” – benefică pentru om şi natură
(ex.: „Harry Potter”). În realitate, orice formă de magie este „neagră” – se realizează cu
puterea demonică, opusă harului dumnezeiesc.
Concluzie: New Age ne lasă absolut singuri, cu toată pleiada de constelaţii, religii, guru,
horoscoape, calcule numerologice, premoniţii şi predispoziţii etc. Ne condamnă să devenim,
pentru noi înşine, propriul Mântuitor (culmea egoismului!).

Tipologii sectare

Astfel Bryan Wilson144 de la Oxford stabileşte şapte tipologii sectare cu elemente

interferenţe ce se regăsesc sau se structurează ulterior în diferite secte.

a) Tipul conversionist este reprezentat de sectele marcate de o viziune dualistă,

maniheică despre lume. în viziunea lor lumea este coruptă, rea. Ca remediu pentru ieşirea din
această lume există secta. Prin convertire la secta ce se autopropune ca singura alternativă a
mântuirii, omul se regăseşte pe sine. Acest tip de sectă este reprezentat în general de sectele
fundamentaliste caracterizate prin individualism şi “trezire” (revival), printr-un “ecumenism
naiv”, emoţional.145 Secte conversioniste sunt evanghelista, baptiştii, darbyştii, “Discipolii
lui Hristos”, fraţii Plymouth, metodiştii, acele “mişcări ale sfinţeniei” (“Holyness
movements”), “Bisericile lui Dumnezeu”, penticostalii, Armata Salvării etccare au structurat
laicismul protestant american prin “egalitatea şanselor spirituale”, prin patemalism şi
participare comună la viaţa Duhului şi respingerea oricărui “aparat eclesial”.146 Acest model
este deosebit de atrăgător într-un mediu în care individul este alienat spiritual, devenind marfă
de export în contextul pluralismului creştin în toată lumea şi mai ales în spaţiile eclesiale
tradiţionale pentru destructurarea şi eliminarea Bisericilor.

b) Tipul revoluţionar cuprinde acel spectru de secte în general eshatologice care

nemulţumite de situaţia actuală a lumii aşteaptă intervenţia directă a lui Dumnezeu spre a
instaura o împărăţie teocratică prin membrii sectei respective. Astfel, prin calcule ale unor
date biblice, printr-o combinaţie arbitrară de numere, aceste secte fixează date exacte pentru
venirea a doua a lui Hristos şi începutul domniei de 1.000 de ani, respectiv a mileniului cu cei
aleşi. Ani precum 1843, 1844, 1875, 1925, 1975, 2000 etc. sunt date fixate de
aceşti “calculatori serioşi ai mileniului” pentru sfârşitul apocaliptic al lumii şi începutul
teocraţiei.

între sectele revoluţionare se numără adventiştii, iehoviştii, mormonii, fiecare în parte

considerându-se instrumente, agenţi ai planului lui Dumnezeu de instaurare a mileniului.
Aceşti sectari dau însă o falsă interpretare textului Apocalipsei care se referă la domnia lui
Hristos în Biserica Sa, la slujirea Sa împărătească până la “predarea împărăţiei Tatălui” (I
Corinteni 15, 24; Apoc. 20, 4, 8).147

c) Tipul introvertit sectar este reprezentat de către acele grupări care consideră că
singura modalitate de a împlini legea evanghelică, poruncile lui Hristos, este retragerea din
lume, “izolarea ca o condiţie a mântuirii”.148 Locul izolării, al retragerii este şi spaţiul
lucrării efective, sigure a Sfântului Duh. Aceste grupări au întemeiat în general colonii izolate
de ceilalţi membri ai societăţii de care se diferenţiază şi se particularizează printr-o viaţă de
pietate, de “sfinţenie” personală intensă: printr-un limbaj care, rupt de comunicarea cotidiană,
devine arhaic, prin îmbrăcăminte specifică, prin endogamie (cei care contractează căsătorii cu
alţi membri decât ai sectei sunt expulzaţi), prin “sacralizarea” unor activităţi din care se
întreţine comunitatea.

în acest fel se poate vorbi de o “fosilizare sectară”, de o încremenire în trecut, membrii

unor astfel de secte, de altfel, fiind insensibili total la dinamica societăţii, la reforme sau
revoluţii sociale. De asemenea acest tip de sectă nu face nici prozelitism, membrii nefiind
interesaţi de o expansiune geografică şi de creşterea numerică a comunităţii, prin convertirea
altora la grup. Membrii unor astfel de secte sunt interesaţi doar de o perfecţionare spirituală
individualistă.

„ Astfel de secte sunt anabaptiştii, hernhuterii, amishii, quakerii,m în aceste secte

domină un spirit fratern, de coeziune internă a grupului şi de relaţii de o deosebită afectivitate
între membri.
 d) Tipul 4,manipulativ” cuprinde un spectru larg de secte, de mişcări religioase,
mai ales de nuanţă ocultistă, esoterică şi gnostică ce caracterizează ceea ce generic se numeşte
“noua religiozitate”.150
Sectele din această tipologie au o doctrină monistă, sunt panteiste şi propun “o viziune a
lumii ce consideră multiplicitatea fiinţelor ca manifestare iluzorie a unităţii metafizice,
absolute şi divine, hristice”. Fundamentul absolut, ultim, al realităţii, constă din energia
spirituală, divină, hristică, conştientă, mentală sau cosmică iar demersul spiritual al
individului uman trebuie orientat, călăuzit spre a se alimenta din energia divină. Această
energie dă posibilitatea membrilor unei grupări să obţină “armonia cu sine, cu ansamblul
cosmosului” şi chiar “o stăpânire absolută care este principiul libertăţii interioare”.151

Invazia de ocultism şi ezoterism se explică printr-o ofensivă a ceea ce se numeşte

generic “filosofia perenă” sau “tradiţia paralelă”,152 procesul de aşa-zisă “redescoperire a
anticei înţelepciuni religioase” cum arată W. A. Visser't Hooft.153 Acest proces are loc pe
fondul unei decreştinări şi secularizări a Occidentului. Această filosofie şi tradiţie în contextul
actual reprezintă de fapt acea direcţie opusă creştinismului, veche dar înnoită prin contribuţia
unor ocultişti mai vechi şi mai noi care combină printr-o imaginaţie bogată şi o sensibilitate
deosebită - “sindromul gnostic” - cum caracterizează celebrul analist al gnosticismului Hans
Jonas154 această atitudine şi această viziune a lumii - elemente din diferite tradiţii religioase,
ale Greciei, Iranului, Indiei, şamanismului asiatic, iudaismului rabinic şi kabalistic, alchimiei,
societăţilor secrete modeme, spiritismului, teosofiei New-Age-ului.

Alcătuite din “iniţiaţi”, membrii acestor grupări esoterico-ocultiste se consideră ca

făcând parte dintr-o “Biserică interioară” a “iluminaţilor”. Ei pun accentul pe “Totalitate” -
holism - şi au o viziune despre univers bizară. Astfel universul este “prevăzut cu suflet
viu” şi numeroase “fiinţe intermediare” ajută pe om să se reintegreze stării de
androginitate iniţială, dinainte de cădere.155

Liderii însă îi folosesc pe membrii sectei nu pentru a-i călăuzi pe o cale spirituală spre
mântuire ci pentru a le înşela speranţele şi a-i deposeda de bunurile lor. Este cazul mai ales al
sectelor sincretiste de astăzi, ce utilizează concepte ale religiilor Indiei, şi ai căror lideri se
folosesc de metodele psihologice inductive spre a inocula membrilor sectei idei fixe, spre a-i
fanatiza şi a-i manipula pentru interese proprii, speculându-le credulitatea, paralizându-le
voinţa, transformându-i în sclavi ai unor reţele oculte, ai capriciilor erotice ale unor “guru”,
prin îndoctrinare forţată şi programe zilnice extenuante.156 Aceasta explică şi sinuciderile
care trebuie înţelese ca un avertisment clar despre ce înseamnă a inocula, a induce idei fixe,
scenarii de “paradis” unor categorii umane credule şi uşor de manipulat.

Analizând stările comportamentale ale unor astfel de lideri sectari, H. Ch. Chery le face
următorul portret psihologic: “Tendinţa ocultistă corespunde unei oarecare dispoziţii a
sufletului, puţin răspândită, dar mai răspândită decât o credem în mod obişnuit: gustul de
secret şi de complicitate, nevoia de distincţie interioară, pofta de insolit şi miraculos, dorinţa
de certitudine intelectuală şi de siguranţă a mântuirii, voinţa de putere ce duce la intrigă mai
curând decât la poruncă şi caută mai curând realităţile liniştite decât onorurile publice. E aici
esenţial comportamentul unui aristocrat. Ocultistul este un aristocrat al sentimentului religios,
cu tot ceea ce comportă acest cuvânt; orgoliu şi uneori vanitate puerilă, cu aceste dispoziţii
amestecându-se perversitatea, senzualismul, sadismul, direcţie în care ocultismul virează cu o
înfricoşătoare uşurinţă, trecutul şi prezentul oferind destule mărturii”.157

e) Tipul taumaturgic oferă un model spiritual nou, anume acela al primatului

miracolului asupra învăţăturii de credinţă, “al taumaturgicului împotriva Ortodoxiei”.158 La
membrii acestor secte abundă mesajele din lumea supranaturală, mesaje spirituale care
prevestesc catastrofe în cazul lipsei de convertire la o anumită sectă.
Membrii grupărilor din această categorie trăiesc psihoza unor evenimente extrordinare,
de aceea psihicul lor labil este uşor influenţabil şi văd peste tot intervenţia directă a divinităţii.

De fapt aceste secte sunt mai aproape de magie şi de spiritism şi de aceea în sânul lor se
încearcă consolarea acelor categorii de persoane care sunt la limita unor situaţii, care au
pierdut pe cei apropiaţi şi foarte uşor cred în realitatea comunicării cu cei de dincolo, în
telepatie, curioşi de a afla mai multe despre cei dispăruţi. Astfel de secte sunt anîoinismul,
ştiinţa creştină, spiritiştii, Umbanda,159

f) Tipul reformist propune o schimbare radicală a structurii lumii şi societăţii pe

baza unor principii mai curând idealiste, nerealiste. Aceste grupări religioase rigoriste pretind
că întruchipează “conştiinţa lumii”160 şi de aceea duc o campanie de eliminare a ceea ce este
rău, negativ în viaţa omenirii. Ele consideră că vor reuşi să aducă o pace mondială, prin
eliminarea conflictelor, a războaielor, ceea ce religiile tradiţionale nu au reuşit. Aceasta se va
face prin “apelul de conştiinţă”161 ceea ce desigur dezvăluie la aceste grupări o necunoaştere
a complexităţii existenţei umane. Oamenii, în confruntarea cu aspectele negative ale vieţii
trebuie să se fortifice şi să învingă, ceea ce este în spiritul însăşi al Revelaţiei, al împărăţiei lui
Dumnezeu care se dobândeşte prin exerciţiu şi efort spiritual, moral, prin angajarea solidară în
comunitatea umană spre reînnoirea ei permanentă. Astfel de secte sunt quakerii, Prietenii
omului dar şi cea a iehoviştilor şi cele milenariste în general care propoveduiesc o lume nouă.

g) Tipul utopic în tradiţia tuturor utopiilor filosofice sau sociale, este ilustrat de
acele secte religioase ce îşi propun să construiască o lume nouă după o formulă comunitară
locală, specifică. Aceste grupări, izolându-se de lume, formează colonii unde membrii lor îşi
conformează viaţa după anumite programe stricte pe care vor să le extrapoleze la lumea
întreagă spre reorganizarea acesteia într-o perspectivă comunitară. Astfel de secte sunt cele
ale menoniţilor, fraţilor moravi, tolstoienilor, huterienilor.