Notițe din carte „Viață liturgică” - autor JEAN CLAUDE

LARCHET

I. TEMPLUL CREȘTIN ȘI CELELALTE ELEMENTE ALE CULTULUI.

1. Bisericile sunt orientate spre răsărit pentru că de acolo apare soarele - simbol al lui
Hristos și lumina - simbol al harului. Tot de la răsărit va apărea Hristos și la Sfârșitul
veacurilor. Mențiune despre acest lucru avem în Constituțiile Apostolice. Biserica este o
corabie care îi duce pe credincioși spre Împărăția lui Dumnezeu. - p.13
2. În viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul - Biserica este chip sau icoana a
întregului cosmos (ființe văzute- naos și nevăzute- altar) = la început Biserica era formată din
naos și altar. De asemenea tot Sfântul Maxim Mărturisitorul compară Biserica cu ființa umană
= naosul - trupul, altarul - sufletul, Sf. Masă - mintea, intelectul. Biserica este și simbol al
sufletului (mai exact, face referire la cele 2 facultăți ale sufletului mintea -altarul, rațiunea -
naosul)- p. 23-28.
3. Sfântul Simeon al Tesalonicului: cele 2 părți ale Bisericii, adică altarul și naosul
reprezintă cele 2 firi ale lui Hristos divină și umană/ simbolizează cerul și pământul/ altarul,
naosul, pronaosul - simbol al Sfintei Treimi.
4. Iconostasul sau catapeteasma Bisericii - veacul IX. Semnificația duhovnicească =
ea este o mărturie a realității că Biserica este trup al lui Hristos. Element de distingere între
naos și altar (lumea văzută, pământească și nevăzută, cerească), dar și elemnte unificator între
cele 2 lumi. Unește cele 2 testamente: Vt - prooroci, profeți și Nt- Maica Domnului, Sf. Ap.
Ascunde altarul = ne arată că Dumnezeu și tainele sunt într-o anumită măsură tainuite, dar
totodată ne și revelează lumea de dincolo. Iconostasul este teofanie = manifestarea lui
Dumnezeu/ este recapitulare a întregii istorii sfinte/ typos al Împărăției cerurilor.
5. Candelele din Biserică (prezente încă de la începutul creștinismului) - FA 20, 7-8.
Sfântul Sofronie al Ierusalimului face legătură între: Hristos - lumina lumii și lumina
candelor. Ele sunt mărturii ale strălucirii lui Hristos și a sfinților în lumea întreagă, semn al
prezenței vii a Mântuitorului și a sfinților. Ele sunt: un dar adus lui Dumnezeu (uleiul adus de
credincioși), îl cinstim pe Dumnezeu, simbol al stărilor noastre sufletești (lumina Duhului
care ne luminează pe calea vieții/ simbol al transparenței sufletelor), simbol al rugăciunii
neîntrerupte, simbol al bucuriei și al căldurii divine prefigurând fericirea din Împărăția
cerurilor. TĂMÂIA = cinstim duhovnicește pe sfinți, simbol al miresmei lui Dumnezeu,
simbol al energiilor divine, al virtuților lui Dumnezeu, al harului, semn al rugăciunii care se
înalță către ceruri.
6. Scaunele în Biserică = influență catolică, ele pot fi puse pentru cei bolnavi și
bătrâni, poziția normală a credincioșilor este cea în picioare. Poziția în picioare = simbol al
învierii și a vieții celei noi dăruite tuturor de Hristos, Jertfă, Respect, ne face mult mai activi.
7. Sfântul Gherman Patr. Constantinopolului, SFÂNTA MASĂ = simbol al mesei
unde a cinat Hristos pentru ultima dată cu ucenicii lui. Sfântul Simeon al Tesalonicului =
SFÂNTA MASĂ = locul unde stă Dumnezeu, al mormântului lui Hristos, locul unde
sălășluiește slava Lui. Ea este făcută din piatră, fiindcă îl îchipuie pe Hristos Care este piatra
cea din capul unghiului.
8. NAOSUL, luminile din naos simbolizează stelele. Naosul ne arată frumusețea
creației în starea ei de dinainte de cădere. Amvonul de unde se citește Sf. Evanghelie de către
diacon = simbolizează piatra rostogolită de la mormântul Domnului, pe care stătea îngerul
care le-a anunțat femeilor mironosițe vestea cea bună.
9. PRONAOSUL = parte a bisercii destinată pregătirii (aici stăteau catehumenii în
primele veacuri, și tot acolo sunt citite exorcizările de la Sf. Botez). În Muntele Athos,
pronaosul este despărțit de naos printr-o perdea, care după Sfântul Simeon al Tesalonicului
reprezintă zidul care despărțea pe om de Dumnezeu, dar care Hristos s-a pogorât și l-a
sfărâmat.

II.

Ceasul I = are în centru tema luminii - Hristos Lumina divină; Ceasul III = atunci s-a
pogorât Duhul Sfânt; Ceasul VI = pomenim răstignirea Mântuitorului; Ceasul IX = se
pomenește în continuare Răstignirea Mântuitorului (Mc. 15, 25).

Psaltirea = cartea de rugăciune prin excelență a Bisericii; rezumatul, expresia

condensată a Sfintei Scripturi; ea răspunde tuturor nevoilor vieții duhovnicești, se referă la
toate situațiile cu care omul se poate confrunta în viața duhovnicească. Îl învață pe om
atitudinile pe care trebuie să le aibă față de ele în relația cu Dumnezeu. Idei: Israelul - Hristos
sau Biserica sau chiar persoana însăși a credinciosului; vrăjmașii - diavolul, patimile,
ispitelem gândurile rele; războaiele - lupta duhovnicească.
Slujbele zilnice: 1. toate sărbătorile au un fundament scripturistic = formă de
comemorare. 2. în veacul al IV- lea s-a stabilit forma pe care o au astăzi, iar conținutul lor în
veacurile al VIII-lea și al IX-lea. 3. temeiuri scripturistice ale rugăciunii zilnice: FA 2,46; FA
20, 36 -38; Lc. 24, 53; Mt. 7, 7-12; Ef. 6,18; Col. 4,2. 4. găsim deja din primele scrieri
patristice îndemnul de a ne ruga în fiecare zi la ore fixe (Didahia celor 12 Ap. etc.); 5. în
Tradiția Apostolică găsim menționat faptul că rugăciunea de seară începea cu ritualul
aprinderii luminilor de seară - simbol al lui Hristos plus o rugăciune de mulțumire.