1.

Principalul rol al cursului de etică și integritate academică este acela de a le

furniza atât informații de natură juridică, referitoare la legile, metodologiile și
regulamentele care se aplică la acest nivel de pregătire universitară, cât și
exemple concrete, care ilustrează consecințele încălcării normelor eticii.

2. D.p.d.v. juridic, cea mai importantă lege care reglementează statutul

personalului din cercetare-dezvoltare este Legea 206/2004, pe care studenții
masteranzi și doctoranzi trebuie să o cunoască în primul rând. - este singura lege din
România care definește noțiunile de plagiat, autoplagiat și încălcare a drepturilor de
autor și prevede sancțiunile care se aplică în fiecare caz.

3. Cursul de etică și integritate academică este benefic pentru pregătirea

studenților masteranzi în vederea desfășurării unei activități didactice și științifice
ghidate de valori academice precum profesionalismul, dreptatea, echitatea,
onestitatea, transparența și respectul.

4. Sensul termenului etică: morală vine din limba latină de la adjectivul

moralis,-is; cel care a folosit pentru prima dată, în scrierile sale, noțiunea de morală a
fost Marcus Tullius Cicero; Din capitolul I al tratatului său de morală, vedem cum
adjectivul moralis derivă de la substantivul mos, moris =„datină, obicei”.
Corespondentul grecesc al noțiunii de morală este etică. În opera lui Homer el
înseamnă „vatra strămoșilor, locuința unei familii sau patria”. Cu acest înțeles (=
datină, obicei) apare noțiunea de ηθος (etos)și cea de mos, moris în NT, în Ep. I Cor.
15, 33, în care Sf. Pavel citează din poetul Menandru: „Tovărăşiile rele strică
obiceiurile bune”. Izvoarele moralei teologice sunt Sfânta Scriptură: Ep. 2 Tim. 3,
16-17: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre
mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” și Sfânta Tradiție
(tradiția și canoanele apostolice, hotărârile sinoadelor ecumenice și particulare, cultul
divin, viețile sfinților, scrierile Sfinților Părinți, etc). Firea și rațiunea umană pot fi
considerate al treilea izvor al moralei (omul se aseamănă cu Dumnezeu prin
rațiune și libertate și dacă el cugetă și trăiește după rațiune împlinește voia lui
Dumnezeu).

5. Legea morală – legea juridică: Etimologic, conceptul de lege vine din

limba latina lex, legis, sau de la verbul ligo, ligare = a lega, a obliga. Orice lege
exprimă un anumit raport sau relație între două sau mai multe lucruri sau ființe.( in
domeniul științelor naturii.). În domeniul justiției sau al dreptului, legea este
expresia scopului social al Omului și de aceea are în vedere, în primul rând,
faptele exterioare.
Legea morală „obligă” conștiința la săvârșirea binelui și oprește săvârșirea
răului. Evident că a „obliga” nu înseamnă a „constrânge” conștiința în sensul legii
juridice. Legea juridică se poate impune prin forța constrângerii. Legea juridică
se interferează permanent cu legea morală, însă aceasta din urmă o depășește
pentru că are în vedere și atitudinea „interioară” a Omului: De exemplu, legea
juridică poate să constrângă pe cineva să-și ajute material părinții sau copiii, însă
nu-l poate constrânge să aibă atitudine filială sau paternă de respect și prețuire.
Legea, în sensul juridic, are ca scop, așa cum am văzut, binele social, însă pentru
realizarea lui este nevoie și de apărarea binelui individual și menținerea unui
comportament moral „exterior”.

6. Moral, imoral, non-moral: Vom observa că, spre exemplu, acțiunile pe care
le evaluăm se vor încadra în trei mari categorii: acțiuni care contravin cerințelor
moralității („imorale”), acțiuni ce realizează o cerință morală („morale”, sau
„moralmente dezirabile”), respectiv acțiuni oarecum indiferente sau neutre din punct
de vedere moral. - acțiuni comune, fără nici un impact semnificativ asupra vieților
noastre sau ale celor din jur. ex: („mi-am deschis computerul azi dimineață”).