CODUL DE ETICĂ

I. Ce este codul etic?

O analiză amănunțită și competentă despre acest subiect realizează profesorul Valentin

Mureșan, în lucrarea Managementul eticii în organizații1. Domnia sa afirmă că principalele
probleme ce apar în construirea codurilor etice provin din amestecarea valorilor, principiilor și
regulilor morale, pe fondul necunoașterii diferențelor și raporturilor dintre ele, confuziile de acest
tip creând o imagine haotică și ducând astfel la relativizarea principiilor morale. La acest neajuns
se adaugă prejudecata conform căreia oricine poate face un cod etic dacă dovedește
comportament moral, dacă este un bun profesionist în domeniul în care activează și cunoaște
cum merg lucrurile în organizație. În plus, se consideră deseori că regulile ce compun un cod etic
pot fi reduse în mare parte la reguli ale eficienței profesionale. Însă nici competența morală
(referitoare la buna conduită), nici aceea profesională nu pot înlocui competența etică.
Etica se ocupă de înțelegerea distincției de mai sus, dintre valori, principii și reguli
morale, are în vedere studiul metodic al moralității comune, încercând să afle temeiurile pentru
cum trebuie să acționăm, fiind preocupată de coerența și de aflarea criteriilor ideale de corecție a
normelor morale din societate (acestea pot fi contradictorii sau corupte, întemeiate pe diverse
prejudecăți, tradiții, ce nu sunt prin sine garanți ai corectitudinii morale). În studiul sistematic al
fenomenului moral real, ce impune o mare diversitate tematică, etica se bazează pe diverse
metode specifice – științifice (psiho-sociologice), logice, filosofice, literare etc. – a căror utilizare
presupune pregătire și experiență. De aceea, buna creștere nu poate fi suficientă pentru a realiza
sau îmbogăți codul deontologic al profesioniștilor unui anumit domeniu, „tot așa cum abilitățile
lingvistice achiziționate în copilărie nu ne ajung pentru a îmbunătăți sau corecta DEX. Dacă ar fi
altfel, DEX nu ar mai fi îmbunătățit la Academia Română, ci pe stradă”2.

Pentru codurile etice nu trebuie să avem valori și principii în funcție de domenii, (pentru
că astfel apar confuzii și ajungem la relativism), ci trebuie să adoptăm unul sau mai multe
principii cărora să le subordonăm reguli specifice acelei meserii. Așadar, codurile deontologice
ale unor profesii nu pot avea principii diferite de cele deja existente. Trebuie mai întâi să alegem
valorile și principiile care stau la baza tuturor acțiunilor din respectivul domeniu, iar apoi să
stabilim ce reguli le apără. Mai întâi să vedem ce este un cod etic și care sunt elementele sale
componente.
Codul etic reprezintă o mulțime de reguli morale, adică datorii morale (obligații,
interdicții) care orientează sau coordonează acțiunile noastre pentru atingerea (apărarea) unor
valori vitale pentru societate, într-un mod cât mai imparțial. Pentru ca un cod etic să fie bine
structurat, este deosebit de importantă înțelegerea distincției dintre valori morale, principii
morale și reguli morale, această enumerare reflectând o ierarhie de la abstract la concret.
„Valorile morale [s.n.] sunt idealuri sau aspirații ideale, niciodată complet tangibile, cum
sunt dreptatea, fericirea sau demnitatea. Virtuțile etice sunt valori ce înfrumusețează caracterul
omului, ajutându-l să ducă o viață omenească împlinită. Principiile morale [s.n.] sunt prescripții
sau interdicții foarte generale care ne cer să aspirăm spre aceste idealuri. De exemplu, dreptatea e
o valoare morală a societății, dar ea, ca atare, nu ne spune ceva despre conținutul ei. Principiul
dreptății ne furnizează un asemenea standard normativ foarte general: «Tratează-i egal pe egali
1
Editura Universității din București, 2009, pp. 101-148.
2
Ibidem, p. 106.

1
și inegal pe inegali» (referindu-ne la inegalitatea sau egalitatea după merit). Deci principiul
dreptății ne cere să distribuim după merit dacă vrem să fim drepți, să nu discriminăm, să nu
părtinim în genere. O regulă morală [s.n.] particulară e o obligație sau interdicție ce normează un
set de acțiuni care țin de un domeniu particular, de exemplu în medicină, e.g. regula ca fiecare
cetățean să aibă un acces echitabil la o asistență medicală de bază e o regulă particulară a
dreptății. Trebuie să distingem mereu aceste trei niveluri. Principiile etice sunt norme care apără
valorile etice, iar regulile morale particulare sunt specificări ale principiilor pentru un anumit
domeniu de activitate”3.

II. Valorile morale

Dintre valorile morale considerate a fi axa unei societăți (aceasta depinde de adeziunea
societății respective la ele) fac parte următoarele, la care se face referire în mod frecvent:
1. Respectarea persoanei umane ca persoană, a libertății sale de decizie, a integrității și
demnității sale. Această valoare poate fi exprimată pe scurt prin sintagma „demnitatea”. Aceasta
rezultă din autonomia persoanei (voința liberă guvernată de rațiune); așadar, o altă valoare
importantă este autonomia.
2. Egalitatea fundamentală a oamenilor, distribuirea imparțială a avantajelor și costurilor,
recompensarea după merit și compensarea daunelor. Pe scurt, se poate spune „egalitatea”. Aici,
valoarea dreptății e subordonată valorii egalității.
3. Săvârșirea binelui și diminuarea răului în raport cu ceilalți oameni. Altfel spus,
„binefacerea și diminuarea răului”. Uneori ele apar separate.
4. O viață fericită, împlinită, urmare a modului virtuos de formare. Pe scurt, „fericirea”.
La acestea pot fi adăugate și altele, în funcție de societate sau chiar instituție; de
asemenea, ele (în special ierarhia lor) pot diferi de la o perioadă la alta. În societatea occidentală,
dar și la nivel global, se vorbește de peste două decenii și despre respectarea „demnității” tuturor
sistemelor vii, animale și plante.
În prezent au apărut căutări vizând un nucleu de valori comune, căutări datorate întâlnirii
frecvente dintre membrii diveselor culturi, mentalități, religii. Aceste contacte au fost prilejuite
de activitățile corporațiilor transnaționale. Se pare că un astfel de nucleu de valori, formând
fundamentul unei societăți democratice și depășind diferențele culturale, sunt: sinceritatea,
respectul, responsabilitatea, transparența, toleranța (țin de valoarea demnității), nepărtinirea
(ține de valoarea dreptății), grija și spiritul civic (țin de binefacere și diminuarea răului).

III. Principiile morale

Principiile morale stau la baza oricărui cod etic și „traduc” la nivel general valorile. Este
important să înțelegem că aceste principii (a) nu sunt absolute, ci au limite ce rezultă din nevoia
de coordonare cu ceilalți semeni (de exemplu, autonomia persoanei este limitată tocmai pentru a
nu afecta autonomia celorlalți semeni) și (b) orice principiu poate fi surclasat de altul în anumite
circumstanțe particulare (o încălcare justificată, nu o anulare a valabilității), urmărind un bine
mai mare pentru persoana vizată. Ierarhia lor nu este fixă, ci mobilă, în funcție de contextul
concret. Aceste două aspecte fac din toate principiile unele de tip prima facie (la prima vedere).
3
Ibidem, p. 102.

2
 De asemenea, trebuie să facem distincția între drepturi, datorii morale și principii
morale, una dintre greșelile frecvente fiind aceea de a identifica principiile morale cu drepturile
fundamentale. „Riguros vorbind, un drept e o relație între oameni, garantată de societate [prin
instrumente juridice, n.n.], și e corelativ cu o datorie morală care cere respectarea acelui drept.
Abia aceste datorii morale sunt particularizări ale unor principii morale mai fundamentale”4. De
exemplu, dreptul de a nu fi discriminat după sex, rasă etc. în exercitarea drepturilor e corelat cu
datoria morală de a fi imparțial în distribuirea avantajelor, iar aceasta este o specificare a
principiului moral al dreptății. Acest mod de gândire poate fi aplicat tuturor drepturilor
fundamentale enumerate în Declarația universală a drepturilor omului (1948), adoptată de
ONU.
1) Principiul respectului autonomiei: avem obligația de a recunoaște și de a nu împiedica
manifestarea capacității persoanelor de a alege liber și de a acționa neinfluențați de alții, ci pe
baza propriului sistem de valori, scopuri și credințe.
2) Principiul respectării demnității: trebuie să respectăm persoana ca valoare supremă,
adică să nu o tratăm niciodată doar ca mijloc, ci întotdeauna ca posesoarea unei valori supreme.
Din punct de vedere creștin, valoarea supremă intrinsecă omului provine din sacralitatea sa, din
faptul că el este chip al lui Dumnezeu. Pentru Kant, acea valoare este conferită de rațiunea
practică, morală, de libertatea de a-și da singur legi (capacitatea de autodeterminare) și de
responsabilitate, însă principiul kantian nu protejează nou-născuții și persoanele cu handicap care
nu au capacitate rațională de autodeterminare. În alte variante mai recente, principiul respectării
demnității protejează și animalele (ca ființe capabile de suferință și plăcere) și mediul (pentru
valoarea conferită de unicitatea sa în univers); a devenit evident că orice exploatare egoistă a
naturii este și o acțiune împotriva omului.
3) Principiul binefacerii: avem obligația de a promova acele interese care sunt importante
și legitime, cântărind beneficiile, costurile și riscurile, în scopul obținerii celui mai mare
beneficiu net pentru toți cei implicați, tratați nepărtinitor.
4) Principiul nefacerii răului: trebuie să nu săvârșim acele acte care pot produce mai
multe daune decât beneficii, cu excepția situației în care există un temei suficient pentru a nu
proceda așa. Deseori acest principiu este combinat cu acela al facerii binelui: fă binele și
diminuează răul!
5) Principiul dreptății: trebuie să distribuim nepărtinitor (imparțial, echitabil) avantajele
(bunurile și serviciile), să nu discriminăm persoanele, să le apreciem după merit, contribuție,
responsabilitate, nevoi etc., luând în calcul resursele disponibile. Din punctul de vedere al
evaluării moralității, acest principiu ia forme precum: „Ceea ce ceri altora, cere-ți și ție!” sau
„Judecă acțiunile tale cu aceeași măsură cu care le judeci pe ale altora!”. Principiul dreptății sub
această formă este numit de Valentin Mureșan „principiul universalizabilității”.
6) Principiul integrității: avem obligația să apărăm de orice implicare externă sfera de
valori și însușiri intangibile pe baza cărora oamenii își identifică modul de a fi și care, dacă sunt
afectate, are de suferit chiar identitatea lor. A ni se respecta integritatea înseamnă a se acționa
astfel încât să fim în acord cu noi înșine, cu propriul sistem de valori care ne conferă identitate.
Acest principiu se referă nu doar la persoane, ci și la profesii (integritatea profesională) și
instituții (integritatea instituțională), stabilind limitele permise pentru intervențiile din exterior
asupra nucleului intangibil de valori ale unei profesii, instituții. Se poate vorbi despre integritate
personală (vizează protejarea datelor personale, a vieții private), fizică (sănătatea fizică, dreptul
4
Ibidem, p. 117. În același paragraf, autorul afirmă: „E păcat să nu se respecte aceste distincții din moment ce există
o destul de vizibilă corelare între drepturile fundamentale și principiile diverselor coduri etice”.

3
la viață, interdicția de a manipula zestrea genetică), socială și economică (dreptul de a beneficia
de un minimum de protecție socială), morală (credințe, valori, virtuți), juridică (dreptul de a
primi respect egal din partea judecătorilor), integritatea academică a profesorilor (corectitudinea
privind activitatea didactică și de cercetare), integritatea academică a universităților (vizează
valorile ce conferă identitate instituției de învățământ superior), integritatea cercetătorului
(formată de valorile onestității și responsabilității).
7) Principiul vulnerabilității: avem obligația de a purta o grijă specială celor vulnerabili,
cărora le pot fi amenințate autonomia, demnitatea sau integritatea.
8) Principiul precauției: nu trebuie să acționăm în moduri ce pot fi dăunătoare în viitor,
chiar dacă nu putem prevedea exact care vor fi daunele și cine vor fi cei afectați.
9) Principiul dublului efect: este morală acțiunea care are consecințe previzibile bune, dar
și rele (însă justificate moral) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) acțiunea nu e rea
în sine; b) consecința bună e intenționată, iar cea rea este neintenționată (nedorită), însă
previzibilă; c) consecința rea nu e un mijloc în producerea consecinței bune; d) există un temei
serios pentru acceptarea consecinței rele. De exemplu, intervenția forțelor speciale pentru a salva
ostateci, fiind însă previzibile și pierderi civile colaterale.
10) Principiul subsidiarității: cei care dețin autoritate trebuie să recunoască dreptul
persoanelor subordonate de a participa la decizile ce îi afectează direct, în acord cu principiul
respectului demnității și cu responsabilitatea lor pentru maximizarea binelui comun.
11) Principiul publicității: avem obligația de a face ca regulile morale pe baza cărora
acționăm, precum și temeiurile lor, să fie cunoscute și recunoscute de toți cei implicați. Aceasta
înseamnă în ultimă instanță că o acțiune sau decizie morală trebuie să poată fi acceptată de toată
lumea; deci ea nu trebuie să fie expresia voinței unei elite care vrea să o impună celorlalți
membri ai societății. De asemenea, caracterul public al unei decizii sau acțiuni îl face responsabil
pe autorul ei în fața comunității.
12) Principiul solidarității: trebuie să acționăm astfel încât să împărtășim atât avantajele
cât și poverile, în mod egal și drept; comunitatea trebuie să participe la sprijinirea persoanelor
care nu își pot asigura nevoile sociale, la sporirea coeziunii sociale. Acest principiu reflectă
virtutea creștină a ajutorării celor defavorizați și tradiția politicilor sociale din Europa.
13) Principiul egalității: avem obligația să acționăm în vederea asigurării șanselor pentru
toate persoanele și pentru înlăturarea oricăror forme de discriminare.
14) Principiul fericirii: trebuie să acționăm pentru cultivarea acelor virtuți care sprijină
împlinirea umană și profesională.
De reținut că principiile morale nu se confundă cu regulile morale, cu regulile bunei
conduite, cu regulile de eficiență la locul de muncă (de bună practicare a meseriei), cu drepturile
(acestea rezultă din principii), cu responsabilitățile (adică datorii – față de societate, instituție,
colegi, clienți etc.). În lipsa înțelegerii diferențelor dintre termenii enumerați, această
terminologie poate deruta serios pe cei care ar trebui să fie lămuriți de un cod etic în privința
drepturilor și a datoriilor pe care le au. De exemplu, nu pot fi numite „principii” (dar nici „reguli
morale”) următoarele cerințe: „promptitudine, eficiență și servicii de calitate în relațiile cu
partenerii și clienții companiei” (cerință de eficiență), „promovarea unei imagini pozitive a
companiei în exterior” (este o regulă prudențială, adică vizează propriul interes). De asemenea,
nu au ce căuta într-un cod etic: constatările („Tratăm echitabil toți clienții”), stilul bombastic,
afirmațiile laudative („Fiecare salariat este considerat o personalitate”), jurămintele, promisiunile
(„Vom lupta pentru apărarea valorilor instituției”).

4
 IV. Regulile morale

Dacă principiile morale sunt repere generale în judecata morală, fără a specifica ce să
facem sau să nu facem în anumite circumstanțe, în schimb, regulile morale au tocmai acest rol,
ele fiind datorii (și drepturi) ce rezultă din principii. Principiile sunt fundamente ale regulilor,
oferindu-ne criterii pentru crearea, pentru formularea, interpretarea și criticarea lor. Regulile sunt
prescripții comportamentale concrete, iar numai principiile reprezintă ghidul de bază în
identificarea unei probleme de natură etică și pentru rezolvarea unor dileme morale. Principiile
constituie elementul universal într-un cod etic și ne fac să simțim apartenența la un etos comun
european (sau chiar universal, care e dezideratul UNESCO), ferindu-ne de cădere în relativism.
De reținut, așadar, că principiile morale sunt principii morale ale omului, nu ale jurnalistului,
medicului, psihologului, profesorului etc. Totuși, respingerea relativismului moral nu duce la o
respingere a particularităților locale, instituționale și a unei diversități limitate a principiilor, în
funcție de domeniu: jurnalism, psihologie, afaceri, cercetare în bioetică, domeniul academic etc.
Regulile morale promovează în mod direct valorile vitale pentru societate, într-un mod
imparțial, au o valabilitate universală datorată principiilor pe care se bazează, și sunt impuse de
societate cu acordul autonom al subiecților lor.
Exemple de specificare – prin reguli morale – a celor mai utilizate principii:
- principiul respectului autonomiei aplicat în etica medicală și în psihoterapie ia forma
unei reguli numită pe scurt „consimțământul informat”, care îl obligă pe medic să respecte
dreptul pacientului de a decide singur urmarea unui tratament în condiții de (a) informare
adecvată privind boala și tratamentul, (b) libertate de alegere, (c) capacitate de a înțelege
informația, (d) capacitate de a lua singur decizii. La nivelul eticii sociale și politice, principiul
respectului autonomiei este exprimat prin următoarele reguli: „Statul nu trebuie să împiedice
nejustificat acțiunile cetățenilor săi”, „Statul nu trebuie să intervină cu niciun fel de piedici
asupra libertății cetățenilor de a decide probleme legate de viața privată”, „Statul trebuie să
respecte diversitatea culturală”. În jurnalism, de acest principiu aparține regula privitoare la
libertatea de expresie și comentariu. În practica psihologilor, a medicilor dar și în alte profesii
avem regula: „Să respecți intimitatea și confidențialitatea!”.
- de principiul respectului demnității țin regulile: „Să nu minți!” (poate cea mai
importantă în jurnalism), „Să fii corect în privința mijloacelor de culegere a informațiilor!”
(jurnalism), „Să respecți sursele!” (jurnalism); „Să-ți respecți contractele!” („Să-ți respecți
promisiunile!”) – domeniul relațiilor comerciale.
- principiul binefacerii (fă binele!) dă naștere unor reguli morale specifice precum
acestea: „Apără drepturile altora!”; „Acționează pentru a preveni daunele produse altora!”; „Să
ajuți persoanele aflate în pericol!”; „Ca medic/psihoterapeut, urmărește întotdeauna să
însănătoșești pacienții!”; „Ajută-i pe cei nevoiași/cu dizabilități!”, datoria solidarității și
cooperării în vederea scopurilor stabilite, datoria de a împărtăși beneficiile, datoria protejării
generațiilor viitoare, datoria de a proteja mediul etc.
- principiul nefacerii răului poate fi exprimat prin regula „Nu omorî deliberat ființe
umane nevinovate!”; „Nu produce niciun fel de prejudicii altora în mod deliberat!”; „Să nu
acționezi în conflict de interese!” (evitarea nepotismului).
- principiului dreptății i se subordonează în domeniul medical reguli de genul: „Fiecare
cetățean trebuie să aibă un acces echitabil la asistența medicală de bază”; „Triajul persoanelor în
spital să fie făcut pe baza unui principiu al egalității persoanelor”; în jurnalism avem regula: „Să
nu faci discriminări în prezentarea faptelor și evenimentelor!”.

5
 - principiul integrității este exprimat în jurnalism prin reguli precum: „Să refuzi un
demers jurnalistic care este împotriva propriilor tale convingeri!” (regulă numită „clauza de
conștiință”), „Să nu ironizezi credințele religioase ale celorlalți!”, „Să nu accepți mita!” (pentru
că acceptarea de mită duce la încălcarea clauzei de conștiință).
- de principiul vulnerabilității aparține datoria de a sprijini și proteja persoanele fără
capacitate de consimțământ. „Să ajuți persoanele cu dizabilități!”.
După enumerarea regulilor de mai sus reiese că, pentru jurnaliști, cele mai importante
principii sunt: cel al respectului demnității, al respectului autonomiei, principiul dreptății și cel al
integrității.
După realizarea codului etic trebuie căutate metode de implementare a lui, de
interiorizare (de către personalul organizației sau de către toți cei cărora li se adresează) a
normelor morale componente, trebuie stabilite sancțiunile; de asemenea, e necesară aflarea celor
mai bune mijloace de îmbunătățire a codului, pentru că el trebuie să răspundă problemelor
morale concrete. Se poate spune că un bun cod etic, susținut de toate celelalte mijloace care îl fac
viabil, reprezintă pentru organizații, din punct de vedere moral, ceea ce reprezintă un bun sistem
imunitar pentru organismele vii în fața agenților patogeni.