Etica in afaceri si politica.

Moralitate elementara si responsabilitate sociala

Etica in afaceri si politica. Moralitate elementara si responsabilitate sociala, Ed. Universitatii din
Bucuresti, 2006.

Autor: Vasile MORAR

An aparitie: 2012

Numar de pagini: 396

Ipoteza centrală a cărţii poate fi redată prin conceptul de morală elementară. În chip simplificat aceasta
înseamnă că orice activitate umană (inclusiv, deci, sfera afacerilor şi viaţa publică) solicită un element
de moralitate; acest element seamănă cu „elementele” din celebrul tablou al lui Mendeleev, în sensul
că, aşa cum niciun element chimic nu poate lipsi din natură, tot astfel, din tabelul moralităţii nu pot
lipsi elemente precum: presupoziţia existenţei celorlalţi, intenţia bună, capacitatea empatizării,
tendinţa spontană sau raţională de a universaliza maxima voinţei tale, şi, deloc la urmă, rezultatul,
consecinţa, fapta ta.

Afacerile adevărate şi politica veritabilă sunt însoţite în mod necesar, într-o societate democratică, de
moralitate elementară. Dacă acest lucru nu se petrece, atunci vom avea de-a face cu fenomene ce încap
în denumiri precum: stat oligarhic, „democraţie mimetică”, „democraţie a privilegiilor. Încă din cele
mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi să reglementeze relaţiile dintre ei prin norme care să aibă
ca scop protejarea fiecărui individ al comunităţii, a comunităţii ca întreg sau a anumitor segmente ale
acesteia (familie, trib, gintă, popor, naţiune, etnie, organizaţie etc.)

Etica în afaceri este una din ramurile specializate ale eticii aplicate, care se preocupă cu principiile
morale şi cu problemele morale sau etice care apar în cadrul mediului de afaceri. Ea reflectă filosofia
aferentă mediului de afaceri, o ramură a filosofiei care se preocupă cu aspectele filosofice, politice şi
etice ale economiei şi mediului de afaceri.

Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a comportamentului,
moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele practice, iar morala este
socotită: totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc;
ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau colectivi.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de
către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău.
Morala este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică),
bazate pe distincţia între bine şi rău.

Astfel au fost formulate două teorii cu privire la înţelegerea conceptelor de etică şi morală:

1.a) Teoria similarităţii – cei doi termini au înţeles similar

2.b) Teoria complementarităţii – cei doi termeni cu toate că se referă la acelaşi domeniu al vieţii
sociale au semnificaţie diferită, dar completându-se reciproc.

Relaţia între etică şi morală, aşa cum o defineşte Paul Ricoeur, este una „perfect aplicabilă
întreprinderii“, mediului economic şi de afaceri, în genere. Orice salariat este autonom dar el trebuie
să-şi asigure încrederea celorlalţi. De asemenea, fiecare va trece prin adecvarea proiectului său la cel
al instituţiei, al companiei sau firmei care l-a angajat. Mai mult, prin raportare la mediul său extern
întreprinderea poate fi considerată autonomă, dar, în acelaşi timp, ea trebuie să se asigure de
concurenţa sau de cooperarea celorlalţi, respectând adecvarea la funcţionarea pieţei

Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea de a

funcţiona eficient pe piaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea
presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii
în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca careva
pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.

Un autor de manual precum R.T. De George va afirma esenţializat că etica afacerilor se referă la o
perspectivă etică (implicată sau explicită) asupra modului în care o companie sau un individ înţeleg să
facă afaceri. Aceasta înseamnă, în primul rând că, etica afacerilor este o descriere a felului în care cei
implicaţi în aceste activităţi pot fi etichetaţi ca fiind morali, imorali sau amorali. În al doilea rând, mi
se sugerează că simpla descriere nu este suficientă în acest caz pentru că, în fond în modală avem de-a
face nu numai cu ceea ce este, ci mai ales cu ceea ce ar trebui să fie.Etica în afaceri este studiul
situaţiilor, şi al deciziilor care au loc în sfera afacerilor, prin prisma a ceea ce este moralmente bun sau
rău.

În privinţa relaţiei dintre etică şi „credinţa mea religioasă“, autori precum Peter Singer şi James
Rachels18, vor considera că deşi majoritatea religiilor universale susţin standarde etice înalte totuşi nu
se poate susţine, pentru acest motiv, că etica este întotdeauna întemeiată numai pe religie: ar rezulta că
ea ar fi valabilă doar pentru persoanele religioase. Or, etica se adresează în egală măsură atât sfinţilor
cât şi ateilor,atât celor ce aparţin unei religii cât şi celor ce aparţin „altor religii“

A gândi întreaga lume a afacerilor dintr-o perspectivă etică înseamnă a ne raportala această „realitate“
ca stând sub semnul valorilor şi al normelor. Simplu spus: noi toţi trăim, fie că vrem, fie că nu vrem,
într-un univers valoric-normativ. Acesta este anterior fiecăruia dintre noi ca indivizi, iar socializarea
noastră nu este nimic altceva decât felul în care asimilăm şi modificăm acest aliaj dintre valorile în
care credem şi normele pe care le respectăm.

De asemenea, preferinţele ne deosebesc de ceilalţi, pe când valorile (de pildă, cele morale) ne unesc
într-o comunitate spirituală supraindividuală; iar, ceea ce ne face să sesizăm şi să preţuim valorile, nu
ţine numai de plăcerile sau înclinaţiile noastre capricioase, ci, ţine de judecata raţională – singura
facultate aptă să conceapă şi să legitimeze ceea ce este general şi durabil în condiţia umană.

În primul rând, chiar daca aplicarea unei norme vreme îndelungata duce la formarea unor deprinderi,
un model normativ trebuie sa fie asumat de catre individ în mod constient. Din acest motiv, reflexele
automate, stereotipurile si orice tip de obisnuinta - buna sau rea - care au fost dobândite fara voie si pe
nesimtite de catre subiect nu apartin domeniului normativ.

În al doilea rând, o norma este un model de comportament individual, ce are însa o semnificatie si o
valabilitate supraindividuala.

Valorile morale cuprind intreaga existenta umana, fiind repere de baza ale vietii noastre sufletesti si
spirituale. Unele sunt fundamentale (cardinale), altele sunt secundare sau derivate; unele tin de scopuri
(denumite valori finale), altele de mijloace (valori instrumentale); unele privesc lucrurile (opere,
bunuri), altele privesc persoanele (caracter, personalitate); anumite valori au caracter facultativ, altele
au un caracter obligatoriu. Acestea din urma sunt sprijinite si aparate, promovate de sisteme normative
care include reguli si sanctiuni morale, juridice, religioase etc.

Specificul si particularitatile exprimarii valorilor morale in afaceri deriva tocmai din asumarea
responsabilitatii fata de succesul firmei. In afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul,
dragostea fata de aproape, filantropia etc.) pot duce la prabusire, la faliment, cu toate consecintele
imorale ce deriva dintr-o catastrofa organizationala.

Filosofia afacerii trebuie sa compatibilizeze morala cu finalitatea specifica. Sintagma lui Niccolo
Machiavelli “scopul scuza mijloacele” este specifica afacerilor, in masura in care nu depaseste limitele
unui model normativ propus de societate. In realitate, orice business este supus unor norme/reguli ce
definesc “jocul”. Respectarea “regulilor jocului”, atunci cand acestea sunt rationale si stimulative este
suficienta pentru a defini responsabilitatea in coordonatele “eticii afacerii”.

Din motive istorice şi de cultură a muncii, americanii şi japonezii au impus,primii, codurile etice
pentru firme, companii, întreprinderi sau diverse profesii.Conţinutul acestora diferă de cel al codurilor
europene, pentru motive legate, pe de o parte, de sistemul juridic american, şi, pe de altă parte, de
spiritul comunitar al japonezilor.

Pentru a înţelege ceva din natura acestui raport etică-politică este necesar să facem câteva precizări.
Astfel, s-a observat demult că cei vechi, anticii în genere, ştiau destul de exact care sunt sensurile
Binelui (această valoare era considerată centrală şi pentru etică şi pentru politică), dar ei nu se
interesau atunci, în mod preponderent, să vadă şi care sunt drepturile omului. În schimb, modernii, la
rândul lor, nu au decât vagi şi înceţoşate idei cu privire la Bine. Se pare însă, notează Levi Strauss,
„că, deşi modernii nu prea cunosc sensurile Binelui, în schimb, ei ştiu destul de precis care sunt
drepturile lor şi, evident, datoriile celorlalţi“.

Prin urmare, etica afacerilor nu este nici numai o modă pasageră, nici numai o invenţie intelectuală a
unor teoreticieni dornici să „experimenteze“ noi tărâmuri pentru etică, ci ea este un răspuns complex şi
adecvat dat de societăţile democratice postmoraliste pentru a-şi regla şi autoregla parcursul prin
gestionarea conflictelor sociale şi economice, prin administrarea contradicţiilor organizaţionale11 şi
prin armonizarea intereselor de bunăstare cu cele de apreciere şi autoapreciere morală.

Etica afacerilor , studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele manageriale şi
conduita corectă în afaceri.A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil.
Aceasta deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în
funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se fundamentează.

Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din principalele elemente
ale succesului. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să dezvolte la propriii salariaţi un comportament
etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât personalului propriu necesar în procesul de
încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.

Firmele de renume din întreaga lume au elaborat astfel de coduri de etică, ele constituindu-se într-o
adevărată carte de vizită prin care se creează imaginea asupra modului în care acestea înţeleg să facă
afaceri şi să-şi trateze partenerii.

În firmele etice, prin cultura organizaţională se promovează un echilibru între etică şi profit, iar
valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni
se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului acelora care iau decizii greşite. Deciziile sunt
juste, cinstite şi profitabile, iar la baza lor stau un set de valori etice, care pot fi definite astfel:
„tratează pe ceilalţi cu respect, preocupare şi cinste, aşa cum tu însuşi ai dori să fii tratat”; „fabrică şi
vinde produse, astfel încât să fii satisfăcut atunci când tu şi familia ta le-aţi folosi”; „tratează mediul
înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta”.

Comportament etic în afaceri înseamnă respectarea riguroasă, benevolă, a unor principii precum:
încrederea şi sinceritatea între partenerii de afaceri, corectitudinea în negocieri şi în îndeplinirea
obligaţiilor contractuale; respectarea întocmai a tuturor angajamentelor asumate, reciprocitatea
avantajelor oferite şi a riscurilor. Urmărirea profitului pe termen lung exclude un comportament
rapace şi iresponsabil faţă de consumatori, salariaţi, furnizori, creditori, competitori etc. O afacere care
se ghidează după principii morale sănătoase este o afacere prosperă.