Subiectul 1. Noțiuni generale de etică. Necesitatea eticii.

Obiective:
să cunoască semnificația termenilor. etică, morală, deontologie,
să clasifice normele morale;
să distingă principiile etice,’
să estimeze rolul funcțiilor eticii,’
să analizeze infiuența valorilor etice asupra personalității.

Conținut :
Etica - știință filosofică.
Concepte de bază ale eticii: norme, principii, funcții.
Valorile etice: universale, personale, cardinale.

Necesitatea eticii. Marile probleme cu care se confruntă omenirea (degradarea mediului, pericolul
ecologic global, conflictele dintre națiuni, degradarea moral-spirituală a oamenilor etc.) cer o rezolvare
urgentă, prin folosirea celor mai eficiente mijloace și forme de educație umană.
În fața eticii profesionale stă un șir de probleme care pot fi împărțite în teoretice și aplicate, în care
cercetarea problemelor de ordin metodologic, prelucrarea specifică a aspectelor morale a muncii,
prezentarea cerințelor față de modelul etic a1 profesionistului. Unul din scopul eticii este de a ridica
nivelul moral în pregâtirea profesională.
Modelul de personalitate perfectă din punct de vedere moral conține: trainice cunoștințe teoretice, cultură
politică, orientare ideologică și, desigur, posibilități reale de a se dezvolta în baza acestor calități și de a se
realiza în domeniul social, politic, ideologic.
Totodată, cursul de etică profesională va ajuta elevul de ași modifica comportamentul, atitudinea în
vederea angajării eficiente. Se cunoaşte că, dacă în perioada de pînă la 1990 era important să fii un bun
specialist, astăzi cînd concurența pe piața muncii este destul de impunătoare, pentru un specialist, nu este
destul doar de a fi bine pregătit, ci se cere și un comportament etic. Prin acest fapt se explică și interesul
sporit pentru valori și pentru educația morală, etică și spirituală din ultimul deceniu al sec. XX și astăzi.

Etica - știință filosofică.

Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav, caracter). Pornind de la cuvîntul
ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă specifică de calități
umane, numite de e1 virtuți etice. Aceste virtuți reprezintă niște caracteristici ale caracterului și
temperamentului omului, care mai sunt numite și calități spirituale.
Urmărind scopul de a traduce exact noțiunea de etică din limba greacă în limba latină, Cicero marele
filozof a1 Romei antice, a creat noțiunea de moralis (morav, obicei, caracter). Cicero scria despre
filozofia morală înțelegînd prin ea aceeaşi sferă a cunoașterii pe care Aristotel o numea etică.
În istoria filozofiei au fost întreprinse uri șir de tentative de a scoate la iveală distincțiile dintre noțiunile
de morală și moralitate deoarece în accepția inițială termenii etică, moralâ și moralitate , erau utilizați ca
șinonime.
Hegel este primul care face distincție între acești termeni și tratează morala ca fiind felul în care sunt
percepute acțiunile de către individ, manifestată prin trăirea vinovăției, iar moralitatea felul în care se
manifestă în realitate faptele omului. În tradiția culturală și lingvistică prin moralitate se subînțeleg
principiile fundamentale de comportare umană, iar prin morală-formele de comportare obişnuită. Astfel
poruncile lui Dumnezeu, țin de moralitate, iar povețile unui părinte, pedagog etc., țin de morală.
În majoritatea limbilor contemporane aceste trei cuvinte se utilizează ca șinonime și se înlocuiesc
reciproc.
Pentru oamenii ce nu sunt preocupați de filozofie, cuvîntul etică sugerează un ansamblu de standarde în
raport cu care un grup sau o comunitate umană decide să-și regleze comportamentul, pentru a deosebi ce
este bine sau acceptabil în urmărirea scopurilor lor de ceea ce nu este astfel. Se vorbeşte în acest sens de o
etică a afacerilor de o etică medicală, de o etică juridică, e.t.c.
Etica reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morale, precizând ce
este bun și ce este rău în datoriile și obligațiunile morale corespunzătoare unei anumite societăți.
Utilizarea diferitor temeni — „ etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu este întâmplătoare.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanțe diferite: etica este teoria şi ştiința
moralei, in timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine
greacă în timp ce morala işi are originea în cuvîntul latin mos-moris (moray-moravuri), de unde a apărut
şi termenul moralis, etimologia termenului morală.
În literaturã, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite in relațiile sociale, iar cele morale —
in evaluarea internă (lăuntrică) a personalității. Dar in ambele cazuri este vorba despre bine şi rău, corect
şi incorect, adevărat şi greşit.
În societatea modernă, etica s-a extins în aproape toate domeniile „acaparând” şi businessul.
Etica, conform dicționarului este “ştiința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de
dezvoltare și cu rolul in viața socială”.
Toți autorii sunt de acord că obiectul eticii î1 constitule căutarea unui răspuns la intrebarea „Ce este
binele”?
Etica este o ştiință atit filozofică cît și ştiințifică, deoarece in cadrul ei sunt elucidate două grupe de
probleme:
probleme teoretice propria-zise ce se referă la natura şi esența moralei,
probleme ce țin de modul in care ar trebui sâ procedeze omul, după ce principii și norme să se conducâ
in viață.
In mediul professional termenul preferat este cel de etică. In limbajul comun, termenul morală este mai
degrabă legat de viața privată. Respectăm morala in viața privată şi etica în viața publicá (politică, civică,
profesională).
Deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizație, instituție, profesie sau o
parte a acesteia, prin intermediul organizațiilor profesionale care devin instanța de elaborare, aplicare şi
supraveghere a aplicării acestor reguli.
Moralitatea este un ideal în sens normativ al termenului ideal. Moralitatea exprima ceea ce ar trebui sä
facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raționali, binevoitori, imparțiali, bine in- tenționați.

Concepte de bază ale eticii: norme, principii, funcții.

Normele morale sunt enunțuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un
individ conştient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.
Normele morale au de regulă în componență două elemente:
un element calitativ, categoric.’ ce trebuie să facă, care recomandă sau impune ceea ce e bine să fact sau
să fii,
un element imperativ, ipotetic. arată ce este dezirabil (ce ar trebui) să facem, care se concretizează in
expreșia trebuie să faci sau trebuie să fii.
O normă poate sá conținä :
interdicțü (de exemplu: Să nu ucizi decát in legitimă apărare!),
permisii (Poți să nu te supui ordinelor dacă ele încalcă drepturile omului) sau
obligații (Tine-ți promisiunile!).
După unit autori normele morale pot ft clasificate astfel:
Norme etice generale sau universale. - sunt prezente în toate tipurile de comunitãți umane, au durabilitate
în timp şi influențează întreaga gamă de relații şi activități umane. Exemplu: cinstea, demnitatea,
sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credințä.
Norme etice particulare. - se adresează unor comunități umane determinate, au o anumită variație în timp
şi influențează relații sau activitáți umane particulare. Exemplu: normele vieții de familie şi mai ales
normele morale specifice unor activități profesionale, pe care se fundamentează deontologia profesională
a medicilor, a avocaților, etc.

Norme etice speciale. - se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse și uneori în ocazii speciale. O parte
din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale.
Exemplu: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante.
Așa dar normele morale sunt niște norme sociale ce reglează comportamentul omului în societate, relațiile
omului față de semenii săi și față de sine.
Respectarea lor este asigurată de forța opiniei publice, de convingerile interioare ale personalității cu
privire la bine și rău, echitate și inechitate, virtute și viciu, e.t.c.
In realizarea și îndeplinirea normelor morale depind de respectarea anumitor principii, principiile trebuie
să conțină valori nobile.
Prin principiile morale ințelegem un șir de norme de conduită, o modalitate de coordonare a normelor
morale dintre oameni.
In etică se disting principii: fundamentale și particulare.
Distingem trei principii fundamentale:
principiul renunțării —reprezintă renunțarea la ordinea reală și la cea normativ- valorică a colectivității.
Este specifică mai multor tipuri istorice de morală: moralei budiste, moralei creștine, moralei stoice.
principiul individualismului- este un principiu al rațiunii de afirmare a individului împotriva celorlalți și
împotriva colectivității;
principiul colectivismului- este principiul oricărei morale și moralități, deoarece omul este o ființă socială,
el trăieşte în colectiv și în diverse forme de colectivitate și de comunitate umană.
Stabilitatea într-o colectivitate nu este posibilă fară respectarea de către toți a unui minim de cerințe
morale ale vieții în comun și fară funcționarea opiniei de grup, care asigură integrarea indivizilor în viața
colectivă și corectarea comportamentelor inadecvate.

În literatura de specialitate întâlnim următoarele funcții ale eticii:

 Funcţia cognitivă- se manifestă sub trei aspecte
- aspectul explicativ care relevă factorii cauzali, generatori ai moralei, factori legaţi de geneză, structura,
progres moral.
- aspectul descriptiv ocupat cu problemele explicite ale vieţii morale (calităţi, defecte,vicii, virtuţi, etc.)
- aspectul analitico-sintetic cel care elaborează modele teoretice ale moralei pe baza analizei fenomenelor
legate de moralitate.
 Funcţia educativă
- legată de transpunerea în practica a unor modele morale prin implementarea ”de facto„ a unor valori în
conştiinţa colectivă sau individuală.
 Funcţia normativă
- este cea axiologică, cu referire la constituirea de norme morale. Ea vine să suplinească lipsa unor norme
legale prin constituirea unei ”instanţe morale”.
 Funcţia persuasivă
- fiind receptată ca o rezultantă a funcţiilor normativă şi cognitivă, urmăreşte aspectele concrete ale
vieţii morale, ducând spre actul convingerii.
Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci și de a constitui uri ghid
practic, real, în îndrumarea și ameliorarea vieții morale a societății
Rolul eticii este să ajute oamenii să decidă cc este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și care sunt
motivațiile morale în acțiunile pe care le întreprind

Valoriile etice: universale, personale, cardinale.

1. Onestitate, Sinceritate, Încredere – cinstit și deschis, evită minciunile, furtul sau înșelatul.
2. Integritate — are principii, denotă curaj demonstrându-și convingerile, apără adevărul.
3. Grijă / Compasiune / Bunăvoință – dorește binele, e generos, face acte de caritate, bun la suflet,
îi pasă de cei din jur, amabil.
4. Respectarea regulilor civice – respectă legea și regulile, participă la îmbunătățirea comunității.
5. Curaj – face ceea ce e corect chiar și cu prețul de a fi respins sau de a se pune în pericol.
6. Dispus la sacrificiu – oferă tot ce are pentru a-i ajuta pe ceilalți, se pune în ajutorul celor slabi
sau nevoiași.
7. Autocontrol – poate rămâne calm și rațional, chiar și în condiții de stres, tentație etc. Nu
răspunde violent atunci când alții îl pun jos și aruncă cu noroi.
8. Corectitudine – îi tratează pe ceilalți așa cum vrea să fie tratat. Se comportă la fel cu toată lumea,
nu face discriminări.
9. Cooperativ – se înțelege bine cu ceilalți, dispus să facă compromisuri. Crede cu tărie în concepte
ca vecini, societate, țară, lume.
10. Perseverență – muncește din greu, nu renunță ușor, continuă să încerce până reușește, are
încredere în sine.
11. Respectarea promisiunilor – respectă angajamentele, de încredere.
12. Nu face rău – e orientat spre pace și deși e conștient de capacitatea sa de a face rău, evită să îl
facă, atât fizic cât și psihic.
13. Orientare după excelență și mândria muncii – dă tot ce e mai bun din el, nu este afectat de
presiuni, probleme, provocări pentru a face mai puțin decât poate.
14. Asumarea responsabilității – este responsabil, demn de încredere, e conștient de consecințe și
își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni sau omisiuni, nu dă vina pe alții.
15. Empatie – e capabil să identifice sentimentele și punctele de vedere ale celorlați pentru a putea
 înțelege mai bine pe cei din jur.
16. Acționează în beneficiul celorlalți – ia decizii care au impact pozitiv asupra celorlalți.
17. Respect – Cunoaște și respectă drepturile, libertatea și demnitatea celorlalți.
18. Răbdare – știe că produsele bune, acțiunile și rezultatele bune au nevoie de timp. Poate să
amâne răsplata personală.
19. Iertător – e capabil să lase supărările și lucrurile dureroase în spate. Tinde să pună capăt
conflictelor și nu caută răzbunare.
20. Face pace  – e capabil să facă compromisuri, să rezolve conflictele pe cale pașnică, să găsească
soluții la probleme astfel încât toată lumea să fie avantajată. Apreciază calmul și siguranța.