2.1. Semnificaţia conceptelor de etică profesională şi deontologie.

Etica profesională este ştiinţa ce reglementează, printr-o serie de norme etice, comportamentul
reprezentanţilor unor grupuri sociale specifice, ce aparţin unei anumite profesii.
Ea presupune totalitatea îndatoririlor strict legate de activitatea profesională desfăşurată în
societate.
Conceptul de Etică profesională s-a constituit ca ştiinţă în rezultatul conştientizării şi stabilirii
unor relaţii reciproce între profesioniştii dintr-o sferă de activitate şi societate în genere,
rezultatul fiind Codul Etic, ce constituie un fel de contract sau înţelegere între comunitate şi
grupul profesional. Spre exemplu, „Jurământul lui Hippocrates", „Codul onoarei judecătorului",
„Codul etic al notarului" etc.

Etica profesională este determinată de particularităţile specifice ale unor profesii, de interesele

corporative, de cultura profesională. Oamenii ce îndeplinesc funcţii profesionale similare sau

identice, îşi elaborează tradiţii specifice şi se asociază în baza unor principii de solidaritate

profesională în stare să păstreze reputaţia grupului profesional dat.

Norma se poate impune în societate ca obicei care poate să influenţeze conduita oamenilor,
exercitând o adevărată presiune normativă prin măsurile luate de o colectivitate faţă de membrii
care nu se conformează obiceiurilor. Iar în spatele obiceiurilor stă comunitatea.

Normele există şi în calitate de instrucţiune şi reprezintă, în acest caz, mijloacele ce trebuie

utilizate spre obţinerea unui anumit scop. Normele morale, prin natura lor, reprezintă ceva ce nu

exista ca nişte reguli, dar unele dintre ele pot fi (spre exemplu, într-o instituţie oamenii îşi iau

obligaţia să-şi ţină promisiunile făcute).

Atunci când normele morale se manifestă ca reguli, ele interacţionează cu regulile juridice,
fără să se suprapună. Însă, regulile juridice sânt instrumente cu virtuţi politice, prin care se
asigură binele public, reglementat prin intervenţia opiniei publice, mai ales a instanţelor
judecătoreşti. Pe când regulile morale nu reprezintă aceste trăsături. De aici specificul
deontologiei, ea este disciplină morală, reprezentând totodată baza moralei profesionale.

În cadrul fiecărei profesii există problemele sale morale specifice, dar dintre toate
profesiile pot fi remarcate o grupă specială în care aceste probleme apar, de cele mai multe ori
şi cer o atenţie sporită vis-a-vis de funcţiile îndeplinite.
Etica profesională are importanţă, în primul rînd, pentru profesiile obiectul cărora este omul.
Acolo unde reprezentanţii unei profesii anumite, în virtutea specificului ei, se găsesc într-o
comunicare permanentă şi continuă cu alţi oameni, şi poate avea o influenţă asupra lumii lor
interioare, asupra interacţiunilor morale, etica profesională poate avea influenţe considerabile
asupra destinului omului. Există nişte coduri morale specifice ale reprezentanţilor acestor
profesii. Ca exemple pot servi: etica învăţătorului, etica medicului, etica agricultorului, etica
inginerului, judecătorului etc.

Existenţa codurilor morale ale unor anumite profesii denotă ascensiunea progresului social
şi umanizarea continuă a societăţii.

Aşadar, etica profesională reprezintă, în primul rând, nişte coduri morale specifice ale
exponenţilor unor profesii anumite.
Deontologia ( deontos- nevoie, necesitate, ceea ce se cuvine, obligaţie şi logos- ştiinţă,
studiu; deontologie- ştiinţa despre obligaţii, datorii) este o parte a eticii, care se ocupă cu studiul
normelor şi obligaţiilor specifice fiecărui domeniu de activitate, unei anumite profesiuni, care
studiază problemele fişei de post, reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o
organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, în raporturile din cadrul acesteia, în
raporturile cu clienţii sau cu publicul, prin intermediul organizaţiilor profesionale, care devin
instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere.
Deontologia supraveghează respectarea normelor etice profesionale prin Comitete de Etică cu
sancţiuni corespunzătoare pentru nerespectare, până la excluderea din profesie.

Etica profesională se construieşte pe baza unor principii:

Principiul egalităţii în faţa normelor. În faţa principiilor şi normelor morale, ca şi în

faţa legii, toţi sunt egali, la fel ca şi în faţa lui Dumnezeu, dacă ne referim la aspectul
religios.

Principiul clarităţii şi clarificării ( conceptelor sau poziţiilor ).

Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o problemă
morală şi să acţioneze în consecinţă.

Ce implică etica pentru viaţa profesională?

Factorii care îi fac pe oameni să îşi pună probleme etice la nivelul vieţii profesionale sunt:
 Rezistenţa individuală;
 Conflictele de roluri;
 Alegerea între moduri de viaţă;
  Schimbările sociale;
 Schimbările din societate;
 Responsabilitatea pentru standarde.

Motivaţiile eticii profesionale pot fi:

 externă, care se găseşte în afara noastră, facem bine sau rău sub presiunea şefului, a
familiei, a societăţii, din frică de Dumnezeu etc.

 internă, care se află în interiorul nostru şi este doar capriciul nostru, al fiecăruia.

Etica drepturilor.

Drepturile sunt esenţiale pentru orice discurs etic şi pentru construirea oricărui cod etic
democratic.

Atunci când drepturile sunt stabilite la nivelul unei profesii, subiecţii drepturilor pot fi
profesioniştii, clienţii, beneficiarii, utilizatorii, consumatorii, acţionarii, proprietarii,
contribualii etc.

Drepturile sunt uneori conflictuale între ele. De exemplu, dreptul la libera exprimare se
ciocneşte de respectul pentru convingerile religioase sau de dreptul la o bună imagine a
persoanei sau a instituţiei.