Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BEHAVIORISMUL
Cuprins
1. Introducere ............................................................................................................... . 73
2. Obiective . .................................................................................................................. 73
3. Durată …………… .................................................................................................... 73
4. Conţinutul
4.1. Precursori ai behaviorismului ……………………………………………… 74
4.2. Behaviorismul clasic: paradigma, metoda, pionierul behaviorismului clasic-
J. B. Watson ……………….... 74
4.3. Behaviorismul radical: Burrhus Frederic Skinner ………………………… 78
4.4. Neobehaviorismul - paradigma, metoda, reprezentanţi ………………….. 80
4.5. Evaluarea critică a behavorismului: merite, limite, contribuţiile
neobehaviorismului în psihologia învăţării şi în psihologia experimentală ……. 86
5. Test de evaluare a cunoştinţelor …………………………………………………… 87
6. Tema de control nr. 3 ………………..…………………………………………….. 88
1.1. Introducere
Unitatea de învăţare 9 prezintă atât behaviorismul clasic, cât şi dezvoltările
neobehavioriste, care i-au contrabalansat exagerările. Sunt prezentate implicaţiile
behaviorismului în dezvoltarea unor modele ale învăţării, în fundamentarea
demersurilor practice de modificare a comportamentului prin sistemul de întăriri
prin recompensă şi pedeapsă.
1.2. Obiective
După parcurgerea acestei unităţi de curs, studenţii vor fi capabili:
• să descrie paradigma behavioristă;
• să evalueze critic behaviorismul;
• să descrie modificările de paradigmă propuse de neobehaviorşti;
• să indice contribuţia behaviorismului la progresul psihologiei învăţării.
73
4.1. Precursori ai behaviorismului
Noua şcoală de gândire în psihologie se întemeia pe realizările unor cercetători care
favorizaseră prin activitatea lor cristalizarea ideilor behavioriste. Printre aceşti precursori se
numără:
- Max Wertheimer, unul dintre fondatorii gestaltismului, afirma că deşi behaviorismul s-a
născut în America, predecesorii săi au fost mai degrabă europeni, decât americani.
- René Descartes şi La Mettrie care concep organismul ca pe o maşină; model mecanicist
care interpretează viaţa psihică ca o funcţie a organismului integral.
- Auguste Comte – părintele pozitivismului, care afirmă că numai cunoştinţele provenite
din observaţia directă sunt valide.
- Charles Darwin: evoluţia se bazează pe selecţia comportamentelor celor mai mari reuşite
din punctul de vedere al adaptării prin accesul la reproducere al celor ce le performează.
- Psihologia funcţionalistă a lui John Dewey care se referise la rolul adaptiv pe care îl
îndeplineşte arcul reflex.
- Ivan Pavlov este considerat de Watson ca un maestru ale cărui lucrări pot servi ca „cheie”
pentru înţelegerea propriilor sale lucrări. Consideră însă neesenţială cunoaşterea şi analiza
modalităţilor fiziologice de producere a reflexului, behaviorismul fiind afiziologic.
Concepţia behavioristă valorifică studiile lui Pavlov (condiţionare clasică) şi cele de
reflexologie ale lui Bechterev.
74
Numai pentru pasionaţi...
Şobolanul a devenit animalul predilect al psihologiei americane începând de la
jumătatea secolului al XIX-lea. În epocă se domesticeau şobolani folosiţi în
popularele lupte dintre ei. Crescătorii au constat că şobolanii albinoşi, născuţi
întâmplător, erau mult mai uşor de domesticit şi erau mai puţin agresivi decât cei
bruni. Mai mulţi cercetători, urmând exemplul medicului elveţian Adolf Meyer,
au folosit şobolani albi pentru experienţe în aşa de mare măsură, încât oponenţii
noului curent au acuzat psihologia americană că ar fi o psihologie a
comportamentului şobolanului.
Paradigma behavioristă derivă din pragmatism, curent de gândire prin care adevărul
este identificat cu utilul (vezi tema Funcţionalismul).
Principiile explicative ale behaviorismului
- psihologia studiază reacţiile, adaptările, mişcările, acţiunile şi comportamentele
induse de stimulii din mediu (Watson, 1924, apud Viney, 1993, p. 306); toate aceste
răspunsuri pot fi motorii sau verbale.
- mintea umană, în mod analog minţii animalului, este o „cutie neagră” (black box) în care
se petrec procese ce nu pot fi studiate direct, aşadar psihologia nu-şi poate extinde
domeniul asupra lor atâta timp cât are pretenţia de a fi o ştiinţă;
- conştiinţa şi viaţa psihică sunt deducţii pe care le facem, pornind de la datele de
observaţie, fără a fi siguri de validitatea lor;
- singurele date ce pot fi studiate cu o metodologie riguros ştiinţifică sunt stimulii (externi!)
şi răspunsurile produse de aceşti stimuli, rezumate în formula S → R;
- aceste două categorii de fenomene pot fi măsurate (au o natură cantitativă, nu numai
calitativă).
- datele psihice ce pot fi luate în considerare sunt numai cele referitoare la relaţia S-R;
75
- Comportamentul are structură dinamică, dimensiuni, durată, intensitate.
Postulate teoretice
- în sfera comportamentului (uman şi animal) determinismul este strict;
- comportamentul se reduce la procese psihomecanice – musculare şi glandulare;
- orice comportament, indiferent de complexitate, este analizabil în termeni de secvenţe ale
răspunsului;
- procesele de conştiinţă, dacă există, nu pot fi studiate ştiinţific, de aceea a apărut
denumirea „Psihologie fără conştiinţă”;
- comportamentele sunt învăţate;
- învăţarea este condiţionată (limitată) de disponibilităţile prescrise ereditar.
Metodologia
- Watson enumeră patru metode de cercetare: 1) observaţia, cu sau fără instrumente , 2)
testele, 3) relatările verbale, 4) reflexul condiţionat (Schultz şi Schultz, 2012, p. 322 ş.u.).
- experimente de învăţare pe animale;
- a fost studiată importanţa exerciţiului pentru învăţare, a stării de pregătire şi a efectului
sau întăririi;
- s-a acordat importanţă designului experimental şi izolării variabilelor;
- treptat, în experimente au fost introduse şi variabile intermediare.
76
- prin observaţii zilnice a 100 de nou-născuţi, a întocmit un „repertoriu comportamental la
naştere”;
- studii asupra condiţionării fricii la copiii mici, demonstrând că frica, furia, ataşamentul
sunt rezultate ale condiţionării – terapia de condiţionare şi decondiţionare a fobiilor.
Exemple
Experimentul cu micul Albert
Albert avea 11 luni, era foarte curios, se juca fără frică cu obiecte şi animale mici
(iepuri, cobai). Se temea doar de zgomotul produs de lovirea unei bare metalice.
Watson a produs în mod repetat zgomotul atunci când Albert încerca să atingă un
şoarece alb de pluş. Copilul tresărea şi începea să plângă. După mai multe
reprize, Albert începea să plângă de îndată ce vedea şoarecele; devenise fobic la
cobai. La cinci zile după această achiziţie, în faţa copilului au fost plasate pe
rând: 1) cuburi, cu care s-a jucat ca de obicei, 2) cobaiul, Albert plânge, 3) din
nou cuburile, joc liniştit, 4) cobaiul, semne de teamă, 5) cuburi, linişte, 6) un căţel
care îl face să tresară şi să se retragă. Pe rând, au fost urmărite reacţiile la o haină
de blană, un pachet deschis de vată, părul lui Watson, masca de Moş Crăciun. Pe
nici unul dintre aceste obiecte Albert nu vrea să le atingă.
77
- şi-a pus în practică ideile behavioriste referitoare la educaţie în creşterea propriilor copii,
pe care i-a numit chiar copii behaviorişti (Braunstein şi Pewzner, 2005, p. 159).
Limite
A absolutizat importanţa învăţării şi a educaţiei în determinarea comportamentului, fiind un
continuator al concepţiei lui John Locke. Este criticat pentru perspectiva caricatural
mecanicistă, deterministă asupra omului.
78
• stimulul de discriminat
• răspunsul operant
• consecinţe ale comportamentului, numite şi agenţi de întărire
Exemple
Dispozitivul experimental standard (Cutia Skinner) 1
Cutie în care este închis un animal înfometat (porumbel, şoarece). Atunci când
animalul atinge o pârghie, i se administrează o porţie de hrană. La început,
animalul apasă pârghia doar din întâmplare, apoi din ce în ce mai des. Animalul
învaţă să atingă pârghia pentru a primi hrana.
Procedura de condiţionare a animalelor a permis învăţarea de comportamente
complexe: discriminarea figurilor geometrice, a culorilor.
1
Mariné, C., Escribe, C. (1998). Histoire de la psychologie. Du behaviorisme au cognitivisme. Paris: In Press,
p. 85-87.
79
- nu neagă existenţa stărilor interne (mentale sau fiziologice), dar consideră că nu au nici o
utilitate funcţională în determinarea şi controlul comportamentelor. Stările interne pot fi
considerate curele de transmisie între stimul şi răspuns, însă nu modifică în nici un fel
relaţia S – R. De aceea, este contraproductiv să se consume timp cu analiza acestor stări.
Contribuţii:
- pe baza teoriei sale au fost dezvoltate metode de învăţare programată;
- a evidenţiat aspectele comune ale învăţării prin condiţionare operantă la om şi la animale;
Raportul recompensă-pedeapsă
Experimentele pe animale i-au permis lui Skinner să descopere că uneori cobaii evitau
pedeapsa fără a abandona comportamentul care o provocase. De aceea, el a propus trei
mecanisme reglatorii ale comportamentului:
Întărirea pozitivă: consecinţa comportamentului aşteptat de experimentator este apariţia unui
stimul agreabil (cobaiul este recompensat pentru comportamentul său).
Întărirea negativă: consecinţa comportamentului este întreruperea sau absenţa stimulului
negativ
Pedeapsa: consecinţa comportamentului nedorit de experimentator este aplicarea unui stimul
aversiv cu scopul de opri acest comportament.
2
Schultz şi Schultz, 2012, p. 344 ş.u.
80
¾ procesele cognitive si reglatorii sunt incluse în schema aplicativă a comportamentului, ca
variabile intermediare;
¾ variabilele de natură fiziologică sunt şi ele luate în considerare ca variabile intermediare,
renunţându-se la paralelismul psihofiziologic profesat de către Wundt;
¾ comportamentul şi procesele psihice incluse în el sunt considerate un tot unitar;
¾ direcţii de evoluţie teoretică înspre convergenţa cu alte curente teoretice (asociaţionism,
funcţionalism, structuralism, gestaltism, psihologie cognitivă);
¾ extinderea concepţiei behavioriste le nivel social, de către psihologul Albert Bandura şi
antropologul George H. Mead.
Reprezentanţi ai neobehaviorismului
Edward Chase Tolman (1866 – 1959)
3
Lecadet şi Mehanna, 2006, p. 208.
81
Între variabilele cauză şi comportamentul generat de ele se interpun factori
neobservabili, care pot fi doar inferaţi, deduşi, factori numiţi de Tolman variabile
intermediare. Încă din 1929, Robert Sessions Woodworth, care a studiat la Universitatea
Columbia sub îndrumarea lui James McKeen Cattell, a propus expresia stimul – organism –
răspuns, menită să evidenţieze activitatea organismului între momentul receptării stimulului
şi cel al emiterii răspunsului. Nu este suficient să cunoşti stimulul pentru a anticipa răspunsul,
este de asemenea necesar să se ţină seama de funcţionarea organismului între cele două
momente, dată fiind interacţiunea permanentă dintre individ şi mediu. Variabilele
intermediare, în concepţia lui Tolman erau atât de natură cognitivă, cât şi motivaţională.
Variabilele intermediare pun accentul pe rolul proceselor psihice în geneza comportamentului.
Conceptualizarea acestui nou tip de variabile este legată de noţiunea de structură din teoria
gestaltistă.
Printre variabilele intermediare se numără intenţionalitatea, Tolman considerând că
orice comportament este orientat spre un scop: al pisicii care încearcă să iasă din cutie, al
cobaiului care învaţă să străbată labirintul pentru a ajunge la mâncare, al omului care studiază
muzica. Tolman a utilizat termenul gestaltist de insight (preluat de la Köhler în urma
experimentelor asupra maimuţelor din Teneriffe) pentru a arăta că în explorarea labirintului
cunoaşterea de către cobai a configuraţiei acestuia le facilitează accesul la mâncare. Pentru a
demonstra această afirmaţie, el a construit un labirint supraînălţat care i-a permis cobaiului să
perceapă în ansamblu structura labirintului înainte de a alege drumul spre mâncare. 14 cobai
din cei 15 implicaţi în experiment au ales calea cea mai scurtă 4 , dovedind că au învăţat să
răspundă nu la stimuli izolaţi, ci la stimuli aflaţi în relaţie cu alţii, într-un context dat;
învăţarea a fost generată de nevoi care l-au condus pe cobai spre urmărirea scopului. Învăţarea
implică elaborarea unor structuri mentale formate din informaţii furnizate de senzaţii şi
percepţii, un scop şi o modalitate de legătură între ele reprezentată de comportament. Prin
repetare, indicii perceptivi, iniţial neutri, dobândesc semnificaţie pentru subiect şi îi vor
orienta răspunsurile comportamentale în vederea atingerii scopului.
Un alt concept propus de Tolman (1948) este harta cognitivă: în timpul învăţării se
elaborează o structură mentală cu organizare şi activitate proprie. Ea se organizează în jurul
unor aşteptări şi anticipări în raport cu scopul urmărit; conţin modalităţi de acţiune pentru
atingerea scopului, ca şi avantajele şi dezavantajele implicate de fiecare dintre ele. Această
reprezentare este similară formei propuse de gestaltişti (Viney, 1993, p. 336; Lecadet şi
Mehanna, p. 208).
Tolman a descris modul în care şoarecii învaţă să cartografieze mediul dintr-o cuşcă
de experiment. După ce antrena şoarecii să folosească un anumit culoar al cuştii pentru a
ajunge la hrană, bloca acel culoar. Şoarecii descopereau uşor un alt culoar, necunoscut şi
neutilizat până atunci pentru a ajunge la hrană. Concluzia era că şoarecii au învăţat planul
4
Vauclair, 1980, p. 332.
82
cuştii, şi-au elaborat o „hartă cognitivă” pe care sunt localizate atât recompensei în raport cu
punctul lor de plecare, cât şi posibilele trasee de a ajunge la ea.
Învăţarea latentă a fost observată la cobai, dar se manifestă şi la oameni, atunci când
învăţarea nu se obiectivează imediat într-un nou comportament şi nu este influenţată de
aplicarea unei recompense. În experimentul clasic prin care Tolman şi Honzik (1930) au
demonstrat existenţa acestei forme de învăţate s-au folosit trei grupuri de cobai plasaţi în
labirint şi având libertate de mişcare. Primul găsea zilnic hrană la capătul labirintului, al
doilea nu a găsit niciodată recompensa, iar la grupul al treilea hrana a fost introdusă doar în a
11-cea zi. Viteza de explorare a crescut şi numărul greşelilor a scăzut puternic astfel că în a
12-cea zi grupul al treilea a ajuns la aceeaşi performanţă ca şi grupul recompensat constant cu
hrană.
83
Concepte de bază propuse de Tolman:
- Comportamentul este o activitate adaptativă, intenţionată prin care organismul îşi
organizează elementele ambientului din perspectiva mijloacelor şi scopurilor sale.
- Cogniţia = rezultatul unui proces fundamental de învăţare a indicilor perceptivi (“sign
learning”), prin care individul dobândeşte o cuno3aştere intuitivă a mediului.
- Constructul cognitiv = stare de pregătire în care scopurilor le sunt asociate mijloace;
este un set relativ independent de starea motivaţională: ştiu cum să-mi procur un
anumit lucru, chiar dacă nu am în prezent nevoie de el (expectanţe).
- Dimensiunea majoră orientării într-un mediu este a şti “ce duce la ce” - organizarea
acelui mediu în termeni de mijloace – scop.
- Disponibilităţi mijloace – scopuri sunt reprezentări mentale, care facilitează
comportamente afective viitoare, interconectate.
- Situaţiile de adaptare sunt diferite şi necesită tipuri de învăţare diferite în care sunt
cuprinse aspecte motivaţionale, perceptive, expectanţe, abilităţi de comportare
(patternuri motrice).
- Învăţarea latentă
84
- a introdus în schema clasică S → R constructe ipotetice sau variabile intermediare:
noţiunea de impuls (drive) pentru motivaţiile primare (foame, sete, somn) şi
deprindere (habit) pentru reacţia întărită are tendinţa de a fi repetată; modifică
schema behavioristă clasică S → R în forma relaţiei S → O → R;
- a sistematizat cunoştinţele din domeniu pentru a da o explicaţie unitară
comportamentului ca sistem S – O – R.
- Cu cât este mai mare amânarea întăririi într-un lanţ comportamental dat, cu atât este
mai slab potenţialul de reacţie la stimulul respectiv”
Exemple
Experimentul cu păpuşa Bobo
http://www.scientia.ro/blogul-scientiaro/1025-albert-bandura-si-experimentul-
bobo-doll-papusa.html
85
controlează administrarea întăririlor controlează învăţarea, în timp ce în viziunea lui Bandura,
cine controlează modelele în societate controlează învăţarea.
Bandura propune conceptul de eficacitate de sine percepută (engl. self-efficacy) care
exprimă convingerea subiectului că este capabil să îndeplinească cu succes o anumită sarcina,
starea de eficacitate punându-şi amprenta asupra performării comportamentelor.
Un argument în plus pentru importanţa acordată de Bandura proceselor cognitive în
determinarea comportamentelor, este afirmaţia sa că mai important decât programul de
întărire în sine este ceea ce crede subiectul despre tipul de program.
86
Alte aplicaţii ale behaviorismului şi neobehaviorismului: formarea deprinderilor
motrice, modelarea comportamentului prin recompense si pedepse, psihoterapia
comportamentalistă.
87
6. Tema de control nr. 3
Analizaţi comparativ două curente psihologice sau activitatea a doi psihologi.
Bibliografie
88