Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere
Termenul de cod moral se poate extinde spre doua sensuri diferite, dupa cum il
considera individul sau societatea. Pentru a le distinge, vom folosi termenul de cod moral in
sensul perceput in mod individual, in timp ce, atunci cand ne vom referi la intelesul sau la nivel
social, il vom inlocui cu sintagma principii morale.
Principiile morale, vezi morala, sunt, de cele mai multe ori, asertiuni complexe despre
ceea ce este just sau ceea ce este injust. Din moment ce fiecare individ doreste sa perceapa ca
aceste principii morale izvorasc din sine, este destul de rar sa gasim ceva simplu in cadrul acestor
principii sau in etica unui sau altuia dintre semenii nostri, ceea ce face dificila judecata despre
principiile morale ale altuia. Dificultatea izvoraste din faptul ca morala provine adeseori din
religie si reflecta, la fel de des, imaginile codurilor culturale si nu pe cele strict morale.
O varianta comuna, reunificata, a principiilor morale o constituie legea, in care statul
fixeaza pedepsele sau compensatiile solicitate pentru una sau alta dintre actiunile particulare,
care nu incalca principiile morale devenite norme obligatorii de comportament in societate. In
anumite culturi, relatia dintre principiile morale si lege este absoluta. Aici vorbim despre faptul
ca principiile morale servesc drept ghid pentru conduita individuala.
Printre exemplele de principii morale putem mentiona regulile nobilei simtiri ale
budismului, cele 10 porunci respectate de iudaism, crestinism si islam, sau cele 10
comandamente indiene. Un concept, mai avansat si mai cuprinzator, este cel de etica, care
stabileste un echilibru intre argumentele pro si contra unei decizii individuale, in functie de cel
mai mare bine general. Numeroase coduri etice se aseamana cu cele morale, dar majoritatea
codurilor sunt mai putin stricte si nu presupun separarea binelui de rau, in forma obisnuita. Etica
consta in evaluarea efectelor pozitive si negative ale uneia sau alteia dintre actiunile umane, in
argumentele pentru sau impotriva acestora si in luarea unei decizii in favoarea celui mai
mare bine dintre un numar mai mare ale eventualitati si variante posibile.
Conceptul cel mai legat de principiile morale este cel de Cod moral, pe care il
consideram propriu fiecarui individ. Subintelegem ca acceptiunea diferentelor de gandire dintre
indivizi este extrem de importanta, mai importanta decat Creatorul si legile divine. In unele
sisteme religioase sau filozofice, cum ar fi taoismul sau gnosticismul, acest concept este
considerat ca o baza a intregii estetici si, deci, si pentru chestiunile morale ale individului.
Principiile morale sunt, deci, vazute in cadrul unor sisteme coercitive care izvorasc mai mult din
politica decat din morala.
Codul moral al unui individ reprezinta modalitatea in care o persoana va aplica propria
notiune despre morala. Aceasta notiune este centrata pe individ, insa se poate extinde la mai
multe persoane sau la un grup. Functie de acest cod, individul ii vede pe ceilalti ca meritand sa
fie tratati in forma in care ar dori el insusi sa fie tratat.
Pe de alta parte, Codul moral reprezinta modalitatea prin care un individ aplica in
practica valorile sale morale si credintele personale. El este descris in diferitele teorii etice ca o
frontiera a rationalitatii in cadrul eticii insasi. Din acest punct de vedere, Codul moral este o
notiune estetica care nu poate fi partajata in mod direct cu ceilalti.
O persoana care se afla in afara codului moral al unui individ nu mai este protejata de
acest cod. Astfel, conceptul de cod moral ne permite sa explicam ipocrizia aparenta a celui care
pretinde ca are si respecta principiile etice. De exemplu, el poate fi intrebuintat de catre un
credincios pentru a explica pentru ce aproba razboiul sau pedeapsa cu moartea pentru unele
crime , chiar daca propria sa religie interzice omorul. Astfel, cei care aproba moartea sunt iesiti
din sfera de aplicare a propriului cod moral.
Un Cod moral este de presupus ca se naste din experienta, in special din exemplul moral
dat de parinti, din dezvoltarea lenta a ansamblului de conditii, de inhibitii si de reprezentari ale
binelui in cursul intregii vieti de experiente de cunoastere. Acest Cod moral, mereu in schimbare,
nu poate fi comunicat direct, insa aplicarea cotidiana a acestuia poate inspira, influenta si educa
pe ceilalti.
O serie de teorii ale moralei, in special teoria relativismului cultural, dar si numeroase
ramuri ale teologiei, pun putin pret pe valori in ideea de a comunica codul la moral sau de a
cauta o armonizare a chestiunilor morale in afara strictului necesar de a evita un conflict frontal.
O idee opusa este ca toate codurile morale pertinente pot fi puse in comun in cadrul unui proces
de control social si al invatarii bunei conduite. O asemenea credinta induce un anumit grad de
standardizare a comportamentelor pe calea principiilor morale impartasite de catre toti indivizii
si sanctionate de lege.
cat si, uneori, in viata cotidiana. Spre exemplu, barourile de avocati adopta norme deontologice a
caror esenta si necesitate rezida din raporturile pe care avocatul le intretine cu protejarea
interesului public. Principiul protejarii interesului public anima, in principal, codul deontologic
al profesiei si se adauga principiului integritatii, care este garantat astfel mult mai bine. De aceea,
normele principale pe care le contine codul se refera la probitate, la competenta si la calitatea
serviciului, la sinceritate si onestitate, la respectarea secretului profesional, la impartialitate, la
inexistenta conflictelor de interese, la incompatibilitatea functiilor, la curtoazie, la respect si la
buna credinta.
Regulile deontologice , de natura esentialmente morala, sunt sanctionate prin norme de
drept. De aceea, deseori si cu just temei, se afirma ca principiile deontologice isi gasesc sursa in
morala si in sanctiunile in drept. In general, autoritatea legislativa sanctioneaza codurile pe care
autoritatile administrative le elaboreaza impreuna cu asociatiile profesionale. Insa, dezbaterea
asupra problemei de a sti daca normele deontologice deriva din lege sau din morala nu s-a
incheiat. Juristii sustin ca sanctiunea data de autoritatea administrativa fac din acele percepte
morale incalcate prevederi juridice, din moment ce ignorarea dispozitiilor unui cod antreneaza
aplicarea unor sanctiuni disciplinare. Pentru juristi, deontologia este, in mod automat, o sursa a
dreptului profesiei in cauza. Alti autori sustin, insa, ca morala este singura sursa a deontologiei.
Trebuie sa vedem, pe de alta parte, ca deontologia figureaza in nomenclatura
dictionarelor, vocabularelor si lexic-urilor de drept. Codurile deontologice se regasesc si pe siteurile juridice. De altfel, vorbind despre functionarii publici, si in mod special, despre politisti,
vom constata ca membrii organizatiilor politienesti raspund de faptele de ordin profesional fie in
fata propriilor consilii de disciplina (pentru incalcarile mai simple decurgand din propriul cod
deontologic), fie in fata unei autoritati judiciare (pentru fapte mai grave, cu un mare pericol
social si/sau urmari grave). De altfel, constituie greseala profesionala orice act care contravine
legii si regulamentelor si orice ignorare a regulilor deontologice. Si aceasta constituie dovada ca
deontologia deriva din drept.
Insa, daca este adevarat ca aceste coduri deontologice sunt corpuri de norme aplicabile
disciplinei profesionale, trebuie sa precizam ca ele sunt astfel cu titlu indirect. Rolul lor este, mai
inainte de toate, de a reuni principalele reguli morale care reglementeaza o practica profesionala
anume. De aceea, trebuie sa fim de acord cu aceste afirmatii nascute si probate de-a lungul
timpului:
1
Scopul regulilor deontologice este de a servi drept ghid; drept urmare, codurile
deontologice incurajeaza autoreglementarea.
normele dreptului. Este un amalgam care trebuie apreciat ca un fruct al legaturii necesare dintre
dreptul profesional si morala profesionala. Sub forma dreptului disciplinar, deontologia a intrat
practic in dreptul pozitiv prin a deveni ceea ce ne convine sa afirmam: dreptul deontologic.
5. Despre bine si rau
Dupa cum vom vedea, pe intregul parcurs al lucrarii, vom opera cu notiuni conexe
problemelor moralei, eticii si deontologiei. Printre acestea, binele si raul, in sens filozofic, ajuta
la proiectarea sensului deontologic al actiunilor umane in raport cu urmarile acestora. In sens
metafizic, binele desemneaza si semnifica ceea ce este dezirabil pentru om, colectivitate si
societate. El este, deci, in parte legat de deziderate si mai precis de dezideratul definit ca
pozitivitate. Cu alte cuvinte, binele este inteles ca ceva care creeaza valori si nu ca ceva care
distruge sau creeaza lipsuri. Binele formeaza, impreuna cu opusul sau, raul, un cuplu conceptual
major al filozofiei morale. Notiunile de bine si de rau au fost si sunt utilizate mai frecvent in
context religios; este bine ceea ce se conformeaza poruncilor divine si rau ceea ce se opune
acestora. Din punctul de vedere al ateilor, semnificatia si pertinenta acestor concepte fac obiectul
unor multiple analize divergente, incepand cu problema continutului celor doua notiuni si
utilizarea lor in sens profan si pana la proiectia posibilitatii de utilizare in teoria moralei laice.
Conceptul filozofic de bine, si greutatea pe care o are in teoria moralei, este un termen
care figureaza in numeroase opere, iar interpretarile date difera oarecum:
1
Este diferentiat binele, ca valoare categorica suprema, ideala, de binele in sens relativ
restrans, in sens filozofic; un act enuntat drept bine, este, deci, daca este de efectuat, un
lucru pe care trebuie sa-l realizam si, daca este deja efectuat, un lucru deja aprobat;
In conceptia filozofului Rudolf Steiner , ceea ce se numeste bine decurge adesea dintrun automatism moral; este facut intr-o forma constrangatoare. De aceea, adevaratul bine
este cel care deriva, cel mai adesea, dintr-un automatism moral si pe care il executam cu
placere .
Raul descrie un anume tip de comportament sau de stadii ale unei fapte distrugatoare,
destructurate sau imorale si este sursa unor referinte morale sau fizice. In conceptia lui Leibniz,
este posibila distinctia dintre: a) raul fizic, ca suferinta care afecteaza o creatura inteligenta si
sensibila; b) raul metafizic, sau imperfectiune a naturii si c) raul moral, ca greseala.
Dintre problemele pe care le suscita si incita existenta raului, doua sunt cele care prezinta
o importanta particulara: a) de a sti ce este raul si de ce exista si b) de a sti daca este posibila
valorizarea raului.
Ceea ce este rau devine, prin definitie, o problema. El constituie o problema intr-un cadru
de puritate morala si comportamentala. In principiu, trebuie sa fim de acord cu unele lucruri:
toate religiile, spre exemplu, dar si toate legislatiile intr-un cadru ateic prevad cam aceleasi
interdictii fundamentale: omorul, furtul, mutilarea (chiar si cea cu scop ritualic), producerea de
suferinte, excrocheria, violul, incestul, adulterul, minciuna s.a. Decalogul constituie un exemplu
de interdictii fundamentale. Aceste interdictii, deseori considerate a fi religioase, se aplica atat
mediului credinciosilor dar si intregii colectivitati umane.