Sunteți pe pagina 1din 7

MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA - CONSIDERATII GENERALE

1. Introducere

Daca ar trebui sa credem veridicitatea informatiilor cuprinse in Vocabularul filozofic al


lui Andre Labande , termenul de deontologie a fost creat in 1825 de J. Bentham si a aparut in
1834 intr-o lucrare postuma a acestuia, intitulata Deontologiy or the science of morality. In
viziunea lui Labande, deontologia reprezinta teoria indatoririlor, in timp ce in Vocabularul
juridic publicat de Asociatia Henri Capitant, sub coordonarea lui G. Cornu, ea este definita
astfel: Ansamblul datoriilor inerente exercitarii unei activitati profesionale liberale, definite cel
mai adesea prin reglementari ale profesiei.
In Dictionarul explicativ al limbii romane regasim termenul deontologie ca neologism
preluat din frantuzescul deontologie, definit astfel: Disciplina care se ocupa cu datoriile
profesionale. Totalitatea regulilor si a uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici in ceea
ce priveste clientela lor. La randul sau, in Dictionarul limbii romane. Explicativ. Practic ,
regasim urmatoarea definitie: Doctrina privind normele de conduita si obligatie etica (ale unei
profesiuni).
Mai apropiata de economia lucrarii noastre, in Dictionarul de Administratie Publica al lui
Anton P. Parlagi , sintagma deontologia functionarului este definita dupa cum urmeaza:
Termen de origine greaca introdus de J. Bentham ca sinonim pentru < stiinta moralitatii >. In
sens liberal, disciplina functiei inseamna < discurs asupra a ceea ce trebuie facut > (de catre o
persoana). In stiinta administratiei , pentru a defini sfera de obligatii moral-juridice ale unui
functionar public, se utilizeaza : probitate, loialitate, responsabilitate etc.
De la inceput trebuie sa precizam faptul ca, din moment ce deontologia constituie stiinta
indatoririlor profesionale, am comite un dublu pleonasm daca am utiliza formula deontologie
profesionala, prin adaugarea complementului de nume care desemneaza membrii unei profesii.
Astfel, nu am putea vorbi despre Codul deontologic al profesiei de politist, cand ar trebui sa ne
referim pur si simplu la Codul de deontologie al politistului sau Codul deontologic al politistului.
Deontologia este practic o etica sau o morala profesionala si un drept profesional.
Creat, asa cum am precizat anterior, de filozoful hedonist englez Jeremy Bentham,
cuvantul deontologie deriva din doua cuvinte de origine greaca: deon (datorie)
si logos (stiinta). In sensul originar grec, deontos semnifica stiinta a ceea ce va trebui facut,
stiinta datoriei.
2. Despre codurile morale

Termenul de cod moral se poate extinde spre doua sensuri diferite, dupa cum il
considera individul sau societatea. Pentru a le distinge, vom folosi termenul de cod moral in
sensul perceput in mod individual, in timp ce, atunci cand ne vom referi la intelesul sau la nivel
social, il vom inlocui cu sintagma principii morale.
Principiile morale, vezi morala, sunt, de cele mai multe ori, asertiuni complexe despre
ceea ce este just sau ceea ce este injust. Din moment ce fiecare individ doreste sa perceapa ca

aceste principii morale izvorasc din sine, este destul de rar sa gasim ceva simplu in cadrul acestor
principii sau in etica unui sau altuia dintre semenii nostri, ceea ce face dificila judecata despre
principiile morale ale altuia. Dificultatea izvoraste din faptul ca morala provine adeseori din
religie si reflecta, la fel de des, imaginile codurilor culturale si nu pe cele strict morale.
O varianta comuna, reunificata, a principiilor morale o constituie legea, in care statul
fixeaza pedepsele sau compensatiile solicitate pentru una sau alta dintre actiunile particulare,
care nu incalca principiile morale devenite norme obligatorii de comportament in societate. In
anumite culturi, relatia dintre principiile morale si lege este absoluta. Aici vorbim despre faptul
ca principiile morale servesc drept ghid pentru conduita individuala.
Printre exemplele de principii morale putem mentiona regulile nobilei simtiri ale
budismului, cele 10 porunci respectate de iudaism, crestinism si islam, sau cele 10
comandamente indiene. Un concept, mai avansat si mai cuprinzator, este cel de etica, care
stabileste un echilibru intre argumentele pro si contra unei decizii individuale, in functie de cel
mai mare bine general. Numeroase coduri etice se aseamana cu cele morale, dar majoritatea
codurilor sunt mai putin stricte si nu presupun separarea binelui de rau, in forma obisnuita. Etica
consta in evaluarea efectelor pozitive si negative ale uneia sau alteia dintre actiunile umane, in
argumentele pentru sau impotriva acestora si in luarea unei decizii in favoarea celui mai
mare bine dintre un numar mai mare ale eventualitati si variante posibile.
Conceptul cel mai legat de principiile morale este cel de Cod moral, pe care il
consideram propriu fiecarui individ. Subintelegem ca acceptiunea diferentelor de gandire dintre
indivizi este extrem de importanta, mai importanta decat Creatorul si legile divine. In unele
sisteme religioase sau filozofice, cum ar fi taoismul sau gnosticismul, acest concept este
considerat ca o baza a intregii estetici si, deci, si pentru chestiunile morale ale individului.
Principiile morale sunt, deci, vazute in cadrul unor sisteme coercitive care izvorasc mai mult din
politica decat din morala.
Codul moral al unui individ reprezinta modalitatea in care o persoana va aplica propria
notiune despre morala. Aceasta notiune este centrata pe individ, insa se poate extinde la mai
multe persoane sau la un grup. Functie de acest cod, individul ii vede pe ceilalti ca meritand sa
fie tratati in forma in care ar dori el insusi sa fie tratat.
Pe de alta parte, Codul moral reprezinta modalitatea prin care un individ aplica in
practica valorile sale morale si credintele personale. El este descris in diferitele teorii etice ca o
frontiera a rationalitatii in cadrul eticii insasi. Din acest punct de vedere, Codul moral este o
notiune estetica care nu poate fi partajata in mod direct cu ceilalti.
O persoana care se afla in afara codului moral al unui individ nu mai este protejata de
acest cod. Astfel, conceptul de cod moral ne permite sa explicam ipocrizia aparenta a celui care
pretinde ca are si respecta principiile etice. De exemplu, el poate fi intrebuintat de catre un
credincios pentru a explica pentru ce aproba razboiul sau pedeapsa cu moartea pentru unele
crime , chiar daca propria sa religie interzice omorul. Astfel, cei care aproba moartea sunt iesiti
din sfera de aplicare a propriului cod moral.
Un Cod moral este de presupus ca se naste din experienta, in special din exemplul moral
dat de parinti, din dezvoltarea lenta a ansamblului de conditii, de inhibitii si de reprezentari ale
binelui in cursul intregii vieti de experiente de cunoastere. Acest Cod moral, mereu in schimbare,
nu poate fi comunicat direct, insa aplicarea cotidiana a acestuia poate inspira, influenta si educa
pe ceilalti.

O serie de teorii ale moralei, in special teoria relativismului cultural, dar si numeroase
ramuri ale teologiei, pun putin pret pe valori in ideea de a comunica codul la moral sau de a
cauta o armonizare a chestiunilor morale in afara strictului necesar de a evita un conflict frontal.
O idee opusa este ca toate codurile morale pertinente pot fi puse in comun in cadrul unui proces
de control social si al invatarii bunei conduite. O asemenea credinta induce un anumit grad de
standardizare a comportamentelor pe calea principiilor morale impartasite de catre toti indivizii
si sanctionate de lege.

3. Sensurile si fundamentele eticii


Am convenit asupra faptului ca deontologia este partea eticii care se ocupa de indatoririle
profesionale, de datoriile specifice unei profesii, dar si ca etica este stiinta care studiaza normele
morale: viata, obisnuintele, defectele, caracterele. Etica este o disciplina practica si normativa
care are scopul de a ne spune cum trebuie sa traim si sa ne comportam. Exista diverse forme de
etica, care se diferentiaza prin gradul lor de generalizare , prin obiectul lor sau prin
fundamentarea lor . In toate aceste situatii, etica trebuie sa raspunda la intrebarea: Ce si cine face,
pentru a face bine ?
Etica generala stabileste criteriile de a judeca daca o actiune este buna sau rea si pentru a
stabili motivatiile si consecintele unui act sau ale unei fapte. Finalitatea eticii face din aceasta o
activitate eminamente practica. Vorbim despre faptul ca nu este vorba de a stabili ceva nou
pentru ea insasi, ci de a oferi solutii pentru a actiona in mod responsabil. Ea este, astazi,
perceputa ca fundamentul eticii aplicate, al eticii individuale, al eticii sociale si ale diferitelor
forme de etica specializata, care se confrunta cu problemele normative ale propriului domeniu
particular.
Este o chestiune delicata incercarea de a determina raporturile dintre morala si etica,
intrucat diferenta dintre cei doi termeni este, ea insasi, diferenta dintre mai multe moduri de
gandire. In sensul sau cel mai rudimentar, termenul de etica este sinonim cu morala si semnifica
o practica care are drept obiect stabilirea unei forme de a trai conform cu scopurile vietii umane:
cautarea bunei cuviinte sau a virtutii.
Totusi, o diferentiere curenta consta in a intelege prin morala ansamblul de norme
specifice unui grup social sau unei populatii la un moment dat al istoriei acestora si de a apela la
etica pentru a face bine, incepand cu momentul conceperii actiunilor individuale. Astazi, utilizam
termenul de etica pentru a codifica reflectiile teoretice critice cu privire la moralitatea actiunilor.
Vorbim, spre exemplu, despre comitetul de etica in interiorul institutiilor administrative sau al
institutiilor politienesti. Etica are fundamentele sale in luarea unor decizii, asa-zis rationale,
plecand de la dialogul liber intre cunostinte, ca bogatii de traditii si de coduri ideologice
asimilate.
O alta distinctie este propusa de catre o serie de filozofi contemporani pentru a putea
defini morala ca ansamblul datoriilor si etica ca realizarea rezonabila a dorintelor si aspiratiilor .
Morala este, de asemenea, atasata unei traditii idealiste, de tip kantian, care distinge intre
ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, in timp ce etica este alaturata unei traditii materialiste, de
tip spinozian, care incearca doar sa imbunatateasca realul printr-o atitudine rezonabila de a
cauta bunastarea in toate.

Dreptul si normele sale este deosebit fata de morala si de etica, in sensul ca nu se


pronunta cu privire la valoarea actelor, bine sau gresit, bun sau rau, si nu defineste decat ceea ce
este permis sau interzis, deci aparat de stat, intr-o societate data. Pe de alta parte, deontologia
este, la randul sau, ansamblul obligatiilor pe care o profesiune se angajeaza sa le respecte pentru
a garanta o practica conforma cu etica.
Exista o serie de domenii legate de etica. De pilda, etica este mai intai inseparabila de
filozofie, in punctul in care se confunda cu filozofia morala. Drept urmare, se considera frecvent
ca etica este o ramura principala a filozofiei, in special a filozofiei morale.
Apoi, etica este intim legata de meta-etica, cu toate ca in dezbaterile contemporane se
considera ca trebuie facuta o diferentiere neta intre ele. Meto-etica, drept urmare, are obiectul de
a analiza materia enunturilor, normelor si procedurilor eticii. Ea constituie disciplina care ii
permite eticii sa se intoarca in mod reflexiv asupra ei insasi.
Un alt domeniu inseparabil este politica, mai precis filozofia politica. Este traditional in
filozofie de a considera cetatea drept cadrul natural si ca prelungire a comandamentelor etice. Nu
in ultimul rand, dar intr-o masura mai mica, este traditionala legarea eticii si a filozofiei actiunii,
si aceasta, dupa Aristotel, in masura in care teoria actiunii intereseaza o serie de probleme
fundamentale pentru etica, ca o problema de responsabilitate a agentului sau functionarului, de
intentionalitatea unei actiuni sau de a defini ceea ce inseamna un functionar.
4. Semnificatiile codurilor deontologice
A intrat in obisnuinta ideea de a reuni intr-un corp normativ sau intr-un ansamblu de
reguli, ce compun un cod sau o carta de etica, toate cunostintele fundamentale despre ceea ce
este just si convenabil pentru buna exercitare a unei profesii. Astfel, trebuie sa precizam, de la
inceput ca, deontologia, in sens de reguli si datorii care reglementeaza o profesie, reuneste sub
forma unui cod regulile privitoare la responsabilitatea membrilor profesiunilor organizate in
ordine profesionale. Plecand de aici, la inceputuri, unii autori considerau ca aceste profesiuni
sunt exclusiv liberale. Astazi, insa, codurile deontologice reglementeaza toate formele de
activitate profesionala: medicala generalisti, medical veterinara, chirurgie, dentisti,
farmacisti, infirmieri, arhitecti, agenti bancari, experti contabili, agronomi, administratori,
chimisti, notari, parlamentari, magistrati, politisti, mediatori, avocati s.a.
Trebuie sa adaugam ca, in ecuatia redactarii si aplicarii codurilor, sindicatele joaca un rol
din ce in ce mai activ, cu concursul asociatiilor patronale, in elaborarea codurilor deontologice
aplicabile propriilor membri. A se vedea, Codul deontologic al lucratorilor sociali, Codul
deontologic al functiei publice, Codul deontologic al agentilor politiei municipale, Codul
deontologic al jandarmeriei s.a.
De-a lungul duratei intregii lor cariere, profesionistii sunt supusi unor obligatii
deontologice particulare a caror incalcare poate fi sanctionata chiar prin pedepse penale, atunci
cand incalcarile iau formele prevazute de legea penala, sau prin aplicarea de sanctiuni
disciplinare, prevazute de Codul lor deontologic, atunci cand ei savarsesc acte care aduc atingere
datoriei de probitate, de integritate, de onoare sau de buna conduita.
Organizatiile profesionale exercita si ele un control jurisdictional, prin reprimarea
incalcarii valorilor codului deontologic. Ele sanctioneaza functionarii indisciplinati sau
contravenienti; la nevoie, in cazul unor incalcari grave, ele pot recurge la excluderea din corpul
profesional in urma unor proceduri disciplinare. Codurile deontologice enunta reguli de
comportament pe care functionarul trebuie sa le respecte atat in timpul exercitarii profesiei sale,

cat si, uneori, in viata cotidiana. Spre exemplu, barourile de avocati adopta norme deontologice a
caror esenta si necesitate rezida din raporturile pe care avocatul le intretine cu protejarea
interesului public. Principiul protejarii interesului public anima, in principal, codul deontologic
al profesiei si se adauga principiului integritatii, care este garantat astfel mult mai bine. De aceea,
normele principale pe care le contine codul se refera la probitate, la competenta si la calitatea
serviciului, la sinceritate si onestitate, la respectarea secretului profesional, la impartialitate, la
inexistenta conflictelor de interese, la incompatibilitatea functiilor, la curtoazie, la respect si la
buna credinta.
Regulile deontologice , de natura esentialmente morala, sunt sanctionate prin norme de
drept. De aceea, deseori si cu just temei, se afirma ca principiile deontologice isi gasesc sursa in
morala si in sanctiunile in drept. In general, autoritatea legislativa sanctioneaza codurile pe care
autoritatile administrative le elaboreaza impreuna cu asociatiile profesionale. Insa, dezbaterea
asupra problemei de a sti daca normele deontologice deriva din lege sau din morala nu s-a
incheiat. Juristii sustin ca sanctiunea data de autoritatea administrativa fac din acele percepte
morale incalcate prevederi juridice, din moment ce ignorarea dispozitiilor unui cod antreneaza
aplicarea unor sanctiuni disciplinare. Pentru juristi, deontologia este, in mod automat, o sursa a
dreptului profesiei in cauza. Alti autori sustin, insa, ca morala este singura sursa a deontologiei.
Trebuie sa vedem, pe de alta parte, ca deontologia figureaza in nomenclatura
dictionarelor, vocabularelor si lexic-urilor de drept. Codurile deontologice se regasesc si pe siteurile juridice. De altfel, vorbind despre functionarii publici, si in mod special, despre politisti,
vom constata ca membrii organizatiilor politienesti raspund de faptele de ordin profesional fie in
fata propriilor consilii de disciplina (pentru incalcarile mai simple decurgand din propriul cod
deontologic), fie in fata unei autoritati judiciare (pentru fapte mai grave, cu un mare pericol
social si/sau urmari grave). De altfel, constituie greseala profesionala orice act care contravine
legii si regulamentelor si orice ignorare a regulilor deontologice. Si aceasta constituie dovada ca
deontologia deriva din drept.
Insa, daca este adevarat ca aceste coduri deontologice sunt corpuri de norme aplicabile
disciplinei profesionale, trebuie sa precizam ca ele sunt astfel cu titlu indirect. Rolul lor este, mai
inainte de toate, de a reuni principalele reguli morale care reglementeaza o practica profesionala
anume. De aceea, trebuie sa fim de acord cu aceste afirmatii nascute si probate de-a lungul
timpului:
1

Codurile deontologice au rolul esential de a servi drept ghiduri pentru intrebarile de


constiinta ale unui functionar;

Un cod nu urmareste, in primul rand si nici in exclusivitate, sa defineasca ceea ce


constituie o inconduita profesionala si nu tinde nici sa evalueze importanta diverselor
reguli existente sau a gravitatii pe care o implica incalcarea lor;

Functiile de a stabili cazurile de inconduita, gravitatea incalcarii regulilor si a urmarilor


acestora revin organelor de conducere ale profesiei;

Scopul regulilor deontologice este de a servi drept ghid; drept urmare, codurile
deontologice incurajeaza autoreglementarea.

Putem spune, astfel, ca deontologia apartine domeniului moralei profesionale. De aceea,


putem vorbi, cu just temei, printr-o asociere directa cu dreptul si deontologia profesiei de politist,
de avocat, de notar, de magistrat. In anumite momente, si in multe dintre prescriptiile sale, ea
tinde sa se alinieze regulilor moralei, insa, prin aplicabilitatea pe care o are, se apropie de

normele dreptului. Este un amalgam care trebuie apreciat ca un fruct al legaturii necesare dintre
dreptul profesional si morala profesionala. Sub forma dreptului disciplinar, deontologia a intrat
practic in dreptul pozitiv prin a deveni ceea ce ne convine sa afirmam: dreptul deontologic.
5. Despre bine si rau
Dupa cum vom vedea, pe intregul parcurs al lucrarii, vom opera cu notiuni conexe
problemelor moralei, eticii si deontologiei. Printre acestea, binele si raul, in sens filozofic, ajuta
la proiectarea sensului deontologic al actiunilor umane in raport cu urmarile acestora. In sens
metafizic, binele desemneaza si semnifica ceea ce este dezirabil pentru om, colectivitate si
societate. El este, deci, in parte legat de deziderate si mai precis de dezideratul definit ca
pozitivitate. Cu alte cuvinte, binele este inteles ca ceva care creeaza valori si nu ca ceva care
distruge sau creeaza lipsuri. Binele formeaza, impreuna cu opusul sau, raul, un cuplu conceptual
major al filozofiei morale. Notiunile de bine si de rau au fost si sunt utilizate mai frecvent in
context religios; este bine ceea ce se conformeaza poruncilor divine si rau ceea ce se opune
acestora. Din punctul de vedere al ateilor, semnificatia si pertinenta acestor concepte fac obiectul
unor multiple analize divergente, incepand cu problema continutului celor doua notiuni si
utilizarea lor in sens profan si pana la proiectia posibilitatii de utilizare in teoria moralei laice.
Conceptul filozofic de bine, si greutatea pe care o are in teoria moralei, este un termen
care figureaza in numeroase opere, iar interpretarile date difera oarecum:
1

Este diferentiat binele, ca valoare categorica suprema, ideala, de binele in sens relativ
restrans, in sens filozofic; un act enuntat drept bine, este, deci, daca este de efectuat, un
lucru pe care trebuie sa-l realizam si, daca este deja efectuat, un lucru deja aprobat;

In analiza efectuata de Kant, apare expresia binele suveran, care desemneaza


atat ideea de demnitate , de proba, ceea ce nu este decat o referire la morala, cat si ca
studiu de intregire absoluta;

In conceptia filozofului Rudolf Steiner , ceea ce se numeste bine decurge adesea dintrun automatism moral; este facut intr-o forma constrangatoare. De aceea, adevaratul bine
este cel care deriva, cel mai adesea, dintr-un automatism moral si pe care il executam cu
placere .

Raul descrie un anume tip de comportament sau de stadii ale unei fapte distrugatoare,
destructurate sau imorale si este sursa unor referinte morale sau fizice. In conceptia lui Leibniz,
este posibila distinctia dintre: a) raul fizic, ca suferinta care afecteaza o creatura inteligenta si
sensibila; b) raul metafizic, sau imperfectiune a naturii si c) raul moral, ca greseala.
Dintre problemele pe care le suscita si incita existenta raului, doua sunt cele care prezinta
o importanta particulara: a) de a sti ce este raul si de ce exista si b) de a sti daca este posibila
valorizarea raului.
Ceea ce este rau devine, prin definitie, o problema. El constituie o problema intr-un cadru
de puritate morala si comportamentala. In principiu, trebuie sa fim de acord cu unele lucruri:
toate religiile, spre exemplu, dar si toate legislatiile intr-un cadru ateic prevad cam aceleasi
interdictii fundamentale: omorul, furtul, mutilarea (chiar si cea cu scop ritualic), producerea de
suferinte, excrocheria, violul, incestul, adulterul, minciuna s.a. Decalogul constituie un exemplu
de interdictii fundamentale. Aceste interdictii, deseori considerate a fi religioase, se aplica atat
mediului credinciosilor dar si intregii colectivitati umane.

In practica, numeroase sunt situatiile care indeamna la reflectare, la gasirea unor


raspunsuri: nu ar putea fi admis de a face un rau putem evita un rau mai mare ? O ucidere poate
evita un razboi sau un genocid, ori o tortura, un atentat terorist ? O serie de actiuni si atitudini
umane nu provoaca suferinte umane, cum ar fi homosexualitatea sau avaritia si totusi unii le
considera imorale. De aici, dificultatea de a defini raul in sens moral . Dar ce ar reprezenta
binele, daca nu ar exista raul ? Ce ar fi interesul pentru viata, daca moartea nu ar exista ?
Etiologia raului si domeniile de manifestare ale acestuia sunt vaste, iar limitele spatiale si
conceptuale deosebit de variabile : a) raul cauzat de natura (cutremure de pamant, furtuni ale
vantului, valurile uriase s.a.) sau de animale (atacurile animalelor feroce); b) raul cauzat de catre
om prin ignoranta (crimele savarsite in numele unor ideologii, pentru a face bine patriei, rasei,
principiilor virtutii s.a.) , prin disfunctii ale vointei, adica prin faptul de a face altceva decat ceea
ce ai intentia sa faci, sau din prostie, lipsa de inteligenta ori stupiditate, izvorata dintr-un defect
de gandire, deci de judecata, care leaga teoria de practica si determina persistenta vointei in acest
defect .
In religie, se considera ca raul reprezinta intoarcerea de la Dumnezeu, prin incalcarea
poruncilor sale, prin privarea voluntara de la gratia Divina; presocraticii considerau ca faptul de a
depasi granitele naturii (ale ratiunii si ale cuvantului, cum afirma Heraclit) constituie o injustitie,
deci un fapt imoral; neoplatonistii considerau si vedeau in rautati un spectacol demn de zei;
gnosticii faceau distinctia dintre Dumnezeu si lume ,,Lumea este facuta din materie si se opune
spiritului, cum binele se opune raului ; pentru Leibniz exista raul metafizic, raul fizic si raul
moral, iar raul exista pentru ca este necesar pentru buna indeplinire a actiunilor superioare;
pentru Kant, este rea orice actiune si orice comportament care nu poate fi generalizat tuturor
oamenilor fara a declansa haosul ; Nietzsche considera ca nu toate lucrurile rele sunt
condamnabile, observand ca suferinta poate fi o sursa de placere si ca nu exista fenomene
morale, ci numai o interpretare morala a fenomenelor; John Rowls considera ca o situatie poate
fi considerata ca justa, dreapta, daca ceea ce ne revine fiecaruia dintre noi ne face indiferenti fata
de persoana alteia si observa ca, in multe societati, exista ideea inlocuirii unor privilegii cu
indatoriri pentru a mentine echilibrul si ca, nu mai exista privilegii ci doar oportunitati
suplimentare de a face bine, insotite de sanctiuni, daca aceste indatoriri nu sunt indeplinite ;
scriitorul Norman Spinrad apara ideea ca rareori conflictele reprezinta o opozitie dintre bine si
rau, ci adeseori un conflict intre doua viziuni diferite si incompatibile ale binelui; in viziunea
marxist-leninista, raul era definit ca un ansamblu de forte reactionare care impiedicau
dezvoltarea revolutiilor proletare; filozoful Michel Henry afirma ca viata este buna prin natura si
scopul ei iar raul corespunde a tot ceea ce atenteaza la normalitatea vietii si isi gaseste originea in
moarte .
In viziunile religiilor monoteiste, raul devine o veritabila problema teleologica. Drept
urmare, este dificil de admis ca Dumnezeu provoaca direct raul si, de asemenea, de a admite ca
diavolul este suficient de independent pentru a face tot ceea ce vrea. Alte religii ne conduc in
lumea misterelor: numai Dumnezeu cunoaste binele si raul, omul nu a fost creat pentru a gandi
raul, existenta si sursa sa .