INTREBĂRI.

TEME PENTRU SEMINAR:

Intrebarea nr. 1: Definiți conceptele de etică și de morală!

Intrebarea nr. 2: În ce constă concepția lui Imm. Kant despre etica datoriei?
Intrebarea nr. 3: Arătați în ce constă deosebirea dintre termenii: moral-
amoral-imoral!
Intrebarea nr. 4: Conceptul/categoria fundamentală a eticii.

INTREBĂRI ȘI TEME PENTRU SEMINAR:

Întrebarea nr. 5: Ce este etica aplicată? Exemple de forme ale eticii aplicate.
Intrebarea nr. 6: Ce este etica profesională? ÎnȀelesurile eticii profesionale.
Intrebarea nr 7: Distingeti între morala profesională versus morala muncii!
Intrebarea nr 8: Preocupările eticii profesionale. Ce este profesionalismul?

NTREBĂRI ȘI TEME PENTRU SEMINAR:

Întrebarea nr. 9. Care sunt principiile de bază ale eticii profesionale?.
Intrebarea nr. 10: Ce înțelegeti prin profesionalism, ca principiu al eticii
profesionale?
Intrebarea nr 11: Ce semnifică principiul autonomiei personale?
Intrebarea nr 12: Ce este principiul consimțământului informat?
Intrebarea nr 13: La ce se referă principiul confidențialității?
Intrebarea nr 14: Principiul nonmaelficienței – beneficiului in ce constă?
Intrebarea nr. 15: La ce se referă cultura vorbirii, ca principiu al eticii
profesionale?

Raspunsuri la intrebari si teme pentru seminar.

1. Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a
comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care
guvernează problemele practice, iar morala este socotită: totalitatea
mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc;
ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau
colectivi.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de
conduită împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt
fundamentate pe distincţia între bine şi rău. Morala este ansamblul
principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate
pe distincţia între bine şi rău. Încă din explicaţiile date termenilor de bază ai
eticii am stabilit că obiectul eticii îl constituie morala. Fie că acceptăm acest
punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel care denumeşte ştiinţa despre morală
ca Filosofie morală sau Morală, obiectul său de studiu rămâne acelaşi: întreaga
sferă a moralei, cu determinaţiile sale teoretice, axate pe înţelegerea categoriilor
etice fundamentale, a binelui – reper fundamental al moralităţii şi categorie etică
fundamentală şi cu determinaţiile sale practice, legate de problematica
fundamentală a vieţii morale.

2. Etica lui Kant : legea universală şi datoria

Originalitatea lui Kant rezidă în formularea principiilor etice în conformitate cu

procedurile raţionale. Deşi Întemeierea metafizicii moravurilor (lucrare de mici
proportii, faimoasă şi dificilă) începe prin identificarea unei voinţe bune ca
singurul bun neconditionat, Kant neagă faptul că principiile acestei vointe s-ar
putea fixa prin referinta la binele obiectiv sau la telos-ul spre care ele aspiră. În
loc să considere un construct determinat al binelui pe care să îl folosească in
stabilirea a ceea ce ar trebui să facem, Kant porneşte de la principiile eticii
pentru a stabili ce înseamnă vointa bună. Singura sa intrebare este una minimală
: ce maxime sau ce principii fundamentale ar putea fi adoptate de către o
pluralitate de agenti fără a porni de la ceva specific legat de dorintele agentilor
sau de relatiile lor sociale ? Principiile care nu pot servi unei pluralităti de agenti
trebuie respinse : nici o maximă nu poate fi principiu moral dacă nu este
principiu moral pentru toti. Morala începe odată cu respingerea principiilor care
nu pot fi universalizate. Ideea este realizată sub forma unui imperativ, numit de
Kant "Imperativ Categoric" sau, mai general, Lege Morală şi care este redat
astfel : "Actionează numai conform acelei maxime prin care să poti vrea
totodată ca ea să devină o lege universală" 1 • Imperativul este piatra de temelie
a eticii lui Kant şi este utilizat pentru a clasifica maximele adoptate de către
agenti. Un exemplu al utilizării acestui imperativ categorie ar fi următorul : un
agent care adoptă un principiu al falselor promisiuni nu va dori ca acesta "să
devină lege universală". Dacă s-ar întâmpla acest lucru, încrederea s-ar prăbuşi,
iar agentul nu ar mai putea actiona pe principiul initial al falselor promisiuni.

3. Amoral este o persoană care nu știe (nu știe) cum să facă diferența între ceea
ce este greșit și ceea ce este corect. În mod literal, prefixul "a" înseamnă absența
moralității. Prin urmare, un amoral nu a acceptat standardele morale stabilite de
societate la care ar putea fi judecat. Aceasta poate include și pe cei care nu au
capacitatea de a cunoaște regulile sau de a stabili reguli de moralitate. Acest
lucru este strâns legat de modul în care vedem bebelușii, deoarece sunt ființe
nevinovate care nu înțeleg moralitatea, deși sunt doar incapabile să facă acte
imorale la această vârstă.

Pe de altă parte, imoral este cineva care face lucruri care nu sunt destul de bune
în sensul moral. Folosind "im" ca prefix pentru cuvântul "moral", imoralul este
literalmente tradus ca nu moral, nemoral sau nemoral. Astfel, această persoană
continuă să facă lucruri chiar dacă știe că este într-adevăr greșită. Când acest
termen este folosit ca un adjectiv pentru a descrie trăsătura sau caracteristica
indivizilor, atunci aproape întotdeauna prezintă un sentiment de dezaprobare. O
persoană imorală poate înșelă mereu alte persoane sau poate fi implicată în
relații extramaritalice sau în alte situații care nu sunt congruente pentru status
quo. Făcând aceste acte, acest individ este un om imoral.

4.etica este o disciplină filosofică şi ştiinţifică, care are ca obiect de studiu

„morala” cu aplicabilitate în toate domeniile de activitate a omului .
5. Etica aplicată exprimă o sinteză specifică a eticii teoretice generale şi
practicii umane. Filosofii care s-au preocupat de morală au aspirat in mod
traditional la teorii normative despre ceea ce este corect sau rau, care să fie
expuse in termenii cei mai generali. Diferentele dintre teoria etică generala și
etica aplicată sunt la fel de evidente asupra
continutului ca asupra metodei. In loc să analizeze termeni generali precum
„bine”,
„rationalitate”, „idealuri” și „virtutii”, filosofii interesati de etica aplicată
participă la analiza conceptelor mai aplicate, precum confidentialitate, secretele
comerciale, responsabilitatea fată de mediu etc.
6. Etica profesională este parte a eticii aplicate şi reprezintă reflecţia asupra
aspectelor morale ale problemelor ridicate de domenii particulare stricte
(medicină, educaţie, învăţământ, afaceri publice, justiţie, asistenţa socială, mass-
media etc.).
In literattra de specialitate stnt evidenţiate două sensuri ale eticii profesionale.
Un prim sens este acela de a exprima reflecţia etică aplicată tnti camp partictlar
al activităţii umane; or, etica profesională ne apare ca o determinare ce permite
un examen mai aprofundat al problemelor morale concrete legate de exerciţitul
unei profesiuni. Cel de al doilea sens prezintă etica profesională ca un
ansamblu de reguli etice produse de un grup de profesionişti şi conceptte
special pentrt a dirija practica lor profesională. In acest al doilea sens, etica
profesională este deseori legată de termentl „cod”, cod de etică profesională
(cod de etică medicală, codtl etic al asistenttlti social etc.).
Într-un sens general, etica profesională se referă la reguli de conduită şi la
moduri
decomportament proprii realizării scopurilor şi responsabilităţilor unei profesii.
Astăzi s-a dezvoltat o diversitate de etici profesionale (etica medicală, jtridică,
massmedia, politică, etica funcţionalitatii publice, etica asistentilor social etc.),
care au o accentuată caracteristică deontologică, prin elaborarea unor coduri
profesionale cu funcţie de ghid in punerea in rol a drepturilor şi indatoririlor
subiecţilor implicaţi, a normelor şi valorilor centrale ale practicii profesionale.
Problema centrală a introdtcerii eticii in profesii, deşi există deja legi, se
datorează fapttlti că legea acţionează de regtlă dtpă ce s-a prodts incălcarea ei.
Practicile etice stnt de graniţă şi se prestptne că ar trebti să acţioneze preventiv.
Etica
profesională are menirea de a preciza practicile, drepttrile şi datoriile membrilor
tnti grup profesional, de a critica şi sancţiona malpracticile profesionale
Etica profesională este, deci, o parte a ştiinţei etice aplicate, care studiază
specificul manifestării moralei într-o activitate profesională determinată.

7. Morala reglementează conduita omului in toate sferele vieţii sociale, inclusiv

in procesul de muncă. Alături de principiile morale general umane se formează
şi cerinţe speciale faţă de muncă, inglobate in conceptul morala a muncii, prin
care se inţelege totalitatea normelor elaborate in experienţa de viaţă a oamenilor
şi care permit ca activitatea de muncă să devină socialmente importantă. Morala
muncii capătă intruchipare reală in activitatea profesională. Iată de ce, multă
vreme, morala muncii şi morala profesională erau considerate ca identice nu
doar in conştiinţa de masă, dar şi in literatura etică de specialitate.
In cel mai general sens, orice morală profesională este şi morală a muncii, dat
fiind că
cerinţele morale fundamentale inaintate faţă de muncă − conştiinciozitatea,
spiritul de
disciplină, responsabilitatea, iniţiativa creatoare etc. se referă la toate
profesiile.Ceea ce inseamna faptul ca morală profesională nu poate fi
identificat cu cel de morală a muncii.
8. Etica profesională adaptează principiile morale general umane la gentrile
particulare de activitate profesională. Etica profesională se preocupă de
chestiuni de conduită greşită şi corectă, calităţi bune şi rele, precum şi de
responsabilităţile profesionale, specifice relaţiilor la locul de muncă. In acelaşi
timp, etica profesională reflectă deosebirile dintre cerinţele morale inaintate faţă
de specialist şi normele de conduită general umane sau acceptate de societate in
intregime. In societăţile profesionale se formează cerinţe, deosebite de cele
obişntite, faţă de specialist. Drept urmare, profesionistul adesea acţionează nu
aşa precum o cer normele relaţiilor interpersonale, datoria/obligaţiunea
personală sau familială. Cel mai mic, de exemplu, il poate dezaproba, condamna
pe cel mai mare (dacă el este judecător), femeia poate ruga un bărbat să se
dezgolească (dacă ea este medic), tatăl poate refuza să-şi apere feciorul (dacă el
este avocat) etc. Profesionistul adresează intrebări „indecente” din punctul de
vedere al filistinului. El acţionează numai aşa cum ii este permis, pentru a-şi
face bine datoria.
Profesionalismul − un principiu etic fundamental al oricărei profesii,
care uneşte specialiştii din diferite domenii din întreaga lume.
Profesionalismul presupune, în primul rând, conştientizarea şi
îndeplinirea responsabilă a datoriei, înţelegerea sensului slujirii
oamenilor, societăţii. Profesionalismul înseamnă centrare maximă pe
activitatea pe care o îndeplineşti şi evitarea situaţiilor ce ar putea
aduce daune, prejudicii beneficiarilor. Profesionistul nu are dreptul la
greşeli
9. Principiile de baza ale eticii profesionale sunt:
-Autonomia personală
-Profesionalismul
-Consimtamantul informat
- Respectarea dreptului la proprietate
-Non-maelficienta
-Colegialitatea
-Dreptul la critica
-Principiul ecologic
10. Profesionalismul ca principiu etic fundamental se refera la profesii, care
uneste specialistii din diferite domenii. Profesionalismul presupune:
constoentozarea si indeplinirea responsabilitatii, concentrare maxima pe
activitate, evitarea situatiilor ce pot provoca daune si prejudicii, capacitatea de a
putea rezolva diverse probleme.
11. Autonomia personala: semnifică posibilitatea de a alege cursul pe care
dorim să-l aibă acţiunile noastre profesionale, în baza faptului că avem
discernământ, ne cunoaştem bine profesia, interesele, ştim care este
binele propriu, dar nici nu ignorăm binele colectiv.
12. Consimţământul informat − este parte integrantă a autonomiei,
înţeleasă ca cerinţă generală de raportare la beneficiar ca la subiectul
nobil al activităţii profesionale, deci fără a presupune cumva posibilitatea
manipulării oamenilor.
13. Confidenţialitatea − păstrarea secretului profesional este un principiu
comun general pentru toate profesiile. Se consideră că păstrarea
secretului profesional a venit în etica specialităţilor din jurământul lui
Hipocrat.
14. Non-maelficiența – este un principiu inspirit de medicină și a fost
exprimat pentru prima dată de părintele acestui domeniu, Hipocrate:
primum non nocere – înainte de toate, să nu faci rău! Acest principiu,
dacă este formulat pozitiv, poartă denumirea de principiul beneficiului
(beneficiența). Acesta presupune ca orice profesionist din domeniile
medicale, terapeutice sau chiar și acela al asistenței sociale să fie
preocupat de asigurarea binelui pentru clienții săi. Respectarea si
aplicarea acestui principiu al beneficiului în practică nu este întotdeauna
un lucru ușor, deoarece, în anumite condiții, el presupune ocolirea
principiului autonomiei personale. De exemplu, dacă în numele acestui
principiu specialistul acționează, în cazul unei persoane, pentru oprirea de
către acesta a consumului de alcool sau droguri, atunci, chiar dacă acest
lucru este evident în favoarea sănătății sale, autonomina acestei
persoane este afectată. Ca atare, deși beneficiența este o obligație
profesională, ea ridică problema deciziei asupra situatiilor în care este
justificat să se urmarească un anume beneficiu, în ciuda riscurilor
implicate si a celor în care urmărirea beneficiului prezumat trebuie
abandonată din cauza riscurilor colaterale.
15. Cultura vorbirii atat orale cat şi scrise,se refera la stăpânirea liberă a limbii
materne, precum şi cunoaşterea limbilor străine, reprezintă condiţia
profesionalismului în multe specialităţi, constituind adesea miezul eticii
profesionale.