MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA - CONSIDERATII GENERALE

1. Introducere

Daca ar trebui sa credem veridicitatea informatiilor cuprinse in Vocabularul filozofic al lui

Andre Labande , termenul de deontologie a fost creat in 1825 de J. Bentham si a aparut in
1834 intr-o lucrare postuma a acestuia, intitulata Deontologiy or the science of morality. In
viziunea lui Labande, deontologia reprezinta teoria indatoririlor, in timp ce in Vocabularul juridic
publicat de Asociatia Henri Capitant, sub coordonarea lui G. Cornu, ea este definita astfel:
Ansamblul datoriilor inerente exercitarii unei activitati profesionale liberale, definite cel mai
adesea prin reglementari ale profesiei.
In Dictionarul explicativ al limbii romane regasim termenul deontologie ca neologism
preluat din frantuzescul deontologie, definit astfel: Disciplina care se ocupa cu datoriile
profesionale. Totalitatea regulilor si a uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici in ceea
ce priveste clientela lor. La randul sau, in Dictionarul limbii romane. Explicativ. Practic ,
regasim urmatoarea definitie: Doctrina privind normele de conduita si obligatie etica (ale unei
profesiuni).
Mai apropiata de economia lucrarii noastre, in Dictionarul de Administratie Publica al lui
Anton P. Parlagi , sintagma deontologia functionarului este definita dupa cum urmeaza:
Termen de origine greaca introdus de J. Bentham ca sinonim pentru < stiinta moralitatii >. In
sens liberal, disciplina functiei inseamna < discurs asupra a ceea ce trebuie facut > (de catre o
persoana). In stiinta administratiei , pentru a defini sfera de obligatii moral-juridice ale unui
functionar public, se utilizeaza : probitate, loialitate, responsabilitate etc.
De la inceput trebuie sa precizam faptul ca, din moment ce deontologia constituie stiinta
indatoririlor profesionale, am comite un dublu pleonasm daca am utiliza formula deontologie
profesionala, prin adaugarea complementului de nume care desemneaza membrii unei profesii.
Astfel, nu am putea vorbi despre Codul deontologic al profesiei de politist, cand ar trebui sa ne
referim pur si simplu la Codul de deontologie al politistului sau Codul deontologic al politistului.
Deontologia este practic o etica sau o morala profesionala si un drept profesional.
Creat, asa cum am precizat anterior, de filozoful hedonist englez Jeremy Bentham,
cuvantul deontologie deriva din doua cuvinte de origine greaca: deon (datorie) si logos (stiinta).
In sensul originar grec, deontos semnifica stiinta a ceea ce va trebui facut, stiinta datoriei.
2. Despre codurile morale

Termenul de cod moral se poate extinde spre doua sensuri diferite, dupa cum il
considera individul sau societatea. Pentru a le distinge, vom folosi termenul de cod moral in
sensul perceput in mod individual, in timp ce, atunci cand ne vom referi la intelesul sau la nivel
social, il vom inlocui cu sintagma principii morale.

Principiile morale, vezi morala, sunt, de cele mai multe ori, asertiuni complexe despre
ceea ce este just sau ceea ce este injust. Din moment ce fiecare individ doreste sa perceapa ca
aceste principii morale izvorasc din sine, este destul de rar sa gasim ceva simplu in cadrul
acestor principii sau in etica unui sau altuia dintre semenii nostri, ceea ce face dificila judecata
despre principiile morale ale altuia. Dificultatea izvoraste din faptul ca morala provine adeseori din
religie si reflecta, la fel de des, imaginile codurilor culturale si nu pe cele strict morale.
O varianta comuna, reunificata, a principiilor morale o constituie legea, in care statul
fixeaza pedepsele sau compensatiile solicitate pentru una sau alta dintre actiunile particulare,
care nu incalca principiile morale devenite norme obligatorii de comportament in societate. In
anumite culturi, relatia dintre principiile morale si lege este absoluta. Aici vorbim despre faptul ca
principiile morale servesc drept ghid pentru conduita individuala.
Printre exemplele de principii morale putem mentiona regulile nobilei simtiri ale
budismului, cele 10 porunci respectate de iudaism, crestinism si islam, sau cele 10
comandamente indiene. Un concept, mai avansat si mai cuprinzator, este cel de etica, care
stabileste un echilibru intre argumentele pro si contra unei decizii individuale, in functie de cel mai
mare bine general. Numeroase coduri etice se aseamana cu cele morale, dar majoritatea
codurilor sunt mai putin stricte si nu presupun separarea binelui de rau, in forma obisnuita. Etica
consta in evaluarea efectelor pozitive si negative ale uneia sau alteia dintre actiunile umane, in
argumentele pentru sau impotriva acestora si in luarea unei decizii in favoarea celui mai mare
bine dintre un numar mai mare ale eventualitati si variante posibile.
Conceptul cel mai legat de principiile morale este cel de Cod moral, pe care il consideram
propriu fiecarui individ. Subintelegem ca acceptiunea diferentelor de gandire dintre indivizi este
extrem de importanta, mai importanta decat Creatorul si legile divine. In unele sisteme religioase
sau filozofice, cum ar fi taoismul sau gnosticismul, acest concept este considerat ca o baza a
intregii estetici si, deci, si pentru chestiunile morale ale individului. Principiile morale sunt, deci,
vazute in cadrul unor sisteme coercitive care izvorasc mai mult din politica decat din morala.
Codul moral al unui individ reprezinta modalitatea in care o persoana va aplica propria
notiune despre morala. Aceasta notiune este centrata pe individ, insa se poate extinde la mai
multe persoane sau la un grup. Functie de acest cod, individul ii vede pe ceilalti ca meritand sa
fie tratati in forma in care ar dori el insusi sa fie tratat.
Pe de alta parte, Codul moral reprezinta modalitatea prin care un individ aplica in practica
valorile sale morale si credintele personale. El este descris in diferitele teorii etice ca o frontiera a
rationalitatii in cadrul eticii insasi. Din acest punct de vedere, Codul moral este o notiune estetica
care nu poate fi partajata in mod direct cu ceilalti.
O persoana care se afla in afara codului moral al unui individ nu mai este protejata de
acest cod. Astfel, conceptul de cod moral ne permite sa explicam ipocrizia aparenta a celui care
pretinde ca are si respecta principiile etice. De exemplu, el poate fi intrebuintat de catre un
credincios pentru a explica pentru ce aproba razboiul sau pedeapsa cu moartea pentru unele
crime , chiar daca propria sa religie interzice omorul. Astfel, cei care aproba moartea sunt iesiti
din sfera de aplicare a propriului cod moral.
Un Cod moral este de presupus ca se naste din experienta, in special din exemplul moral
dat de parinti, din dezvoltarea lenta a ansamblului de conditii, de inhibitii si de reprezentari ale
binelui in cursul intregii vieti de experiente de cunoastere. Acest Cod moral, mereu in schimbare,
nu poate fi comunicat direct, insa aplicarea cotidiana a acestuia poate inspira, influenta si educa
pe ceilalti.
O serie de teorii ale moralei, in special teoria relativismului cultural, dar si numeroase
ramuri ale teologiei, pun putin pret pe valori in ideea de a comunica codul la moral sau de a cauta
o armonizare a chestiunilor morale in afara strictului necesar de a evita un conflict frontal. O idee

opusa este ca toate codurile morale pertinente pot fi puse in comun in cadrul unui proces de
control social si al invatarii bunei conduite. O asemenea credinta induce un anumit grad de
standardizare a comportamentelor pe calea principiilor morale impartasite de catre toti indivizii si
sanctionate de lege.

3. Sensurile si fundamentele eticii

Am convenit asupra faptului ca deontologia este partea eticii care se ocupa de indatoririle
profesionale, de datoriile specifice unei profesii, dar si ca etica este stiinta care studiaza normele
morale: viata, obisnuintele, defectele, caracterele. Etica este o disciplina practica si normativa
care are scopul de a ne spune cum trebuie sa traim si sa ne comportam. Exista diverse forme de
etica, care se diferentiaza prin gradul lor de generalizare , prin obiectul lor sau prin
fundamentarea lor . In toate aceste situatii, etica trebuie sa raspunda la intrebarea: Ce si cine
face, pentru a face bine ?
Etica generala stabileste criteriile de a judeca daca o actiune este buna sau rea si pentru
a stabili motivatiile si consecintele unui act sau ale unei fapte. Finalitatea eticii face din aceasta o
activitate eminamente practica. Vorbim despre faptul ca nu este vorba de a stabili ceva nou
pentru ea insasi, ci de a oferi solutii pentru a actiona in mod responsabil. Ea este, astazi,
perceputa ca fundamentul eticii aplicate, al eticii individuale, al eticii sociale si ale diferitelor forme
de etica specializata, care se confrunta cu problemele normative ale propriului domeniu
particular.
Este o chestiune delicata incercarea de a determina raporturile dintre morala si etica,
intrucat diferenta dintre cei doi termeni este, ea insasi, diferenta dintre mai multe moduri de
gandire. In sensul sau cel mai rudimentar, termenul de etica este sinonim cu morala si semnifica
o practica care are drept obiect stabilirea unei forme de a trai conform cu scopurile vietii umane:
cautarea bunei cuviinte sau a virtutii.
Totusi, o diferentiere curenta consta in a intelege prin morala ansamblul de norme
specifice unui grup social sau unei populatii la un moment dat al istoriei acestora si de a apela la
etica pentru a face bine, incepand cu momentul conceperii actiunilor individuale. Astazi, utilizam
termenul de etica pentru a codifica reflectiile teoretice critice cu privire la moralitatea actiunilor.
Vorbim, spre exemplu, despre comitetul de etica in interiorul institutiilor administrative sau al
institutiilor politienesti. Etica are fundamentele sale in luarea unor decizii, asa-zis rationale,
plecand de la dialogul liber intre cunostinte, ca bogatii de traditii si de coduri ideologice asimilate.
O alta distinctie este propusa de catre o serie de filozofi contemporani pentru a putea
defini morala ca ansamblul datoriilor si etica ca realizarea rezonabila a dorintelor si aspiratiilor .
Morala este, de asemenea, atasata unei traditii idealiste, de tip kantian, care distinge intre
ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, in timp ce etica este alaturata unei traditii materialiste, de
tip spinozian, care incearca doar sa imbunatateasca realul printr-o atitudine rezonabila de a cauta
bunastarea in toate.
Dreptul si normele sale este deosebit fata de morala si de etica, in sensul ca nu se
pronunta cu privire la valoarea actelor, bine sau gresit, bun sau rau, si nu defineste decat ceea ce
este permis sau interzis, deci aparat de stat, intr-o societate data. Pe de alta parte, deontologia
este, la randul sau, ansamblul obligatiilor pe care o profesiune se angajeaza sa le respecte
pentru a garanta o practica conforma cu etica.
Exista o serie de domenii legate de etica. De pilda, etica este mai intai inseparabila de
filozofie, in punctul in care se confunda cu filozofia morala. Drept urmare, se considera frecvent
ca etica este o ramura principala a filozofiei, in special a filozofiei morale.

Apoi, etica este intim legata de meta-etica, cu toate ca in dezbaterile contemporane se

considera ca trebuie facuta o diferentiere neta intre ele. Meto-etica, drept urmare, are obiectul de
a analiza materia enunturilor, normelor si procedurilor eticii. Ea constituie disciplina care ii permite
eticii sa se intoarca in mod reflexiv asupra ei insasi.
Un alt domeniu inseparabil este politica, mai precis filozofia politica. Este traditional in
filozofie de a considera cetatea drept cadrul natural si ca prelungire a comandamentelor etice. Nu
in ultimul rand, dar intr-o masura mai mica, este traditionala legarea eticii si a filozofiei actiunii, si
aceasta, dupa Aristotel, in masura in care teoria actiunii intereseaza o serie de probleme
fundamentale pentru etica, ca o problema de responsabilitate a agentului sau functionarului, de
intentionalitatea unei actiuni sau de a defini ceea ce inseamna un functionar.
4. Semnificatiile codurilor deontologice
A intrat in obisnuinta ideea de a reuni intr-un corp normativ sau intr-un ansamblu de reguli,
ce compun un cod sau o carta de etica, toate cunostintele fundamentale despre ceea ce este just
si convenabil pentru buna exercitare a unei profesii. Astfel, trebuie sa precizam, de la inceput ca,
deontologia, in sens de reguli si datorii care reglementeaza o profesie, reuneste sub forma unui
cod regulile privitoare la responsabilitatea membrilor profesiunilor organizate in ordine
profesionale. Plecand de aici, la inceputuri, unii autori considerau ca aceste profesiuni sunt
exclusiv liberale. Astazi, insa, codurile deontologice reglementeaza toate formele de activitate
profesionala: medicala generalisti, medical veterinara, chirurgie, dentisti, farmacisti, infirmieri,
arhitecti, agenti bancari, experti contabili, agronomi, administratori, chimisti, notari, parlamentari,
magistrati, politisti, mediatori, avocati s.a.
Trebuie sa adaugam ca, in ecuatia redactarii si aplicarii codurilor, sindicatele joaca un rol
din ce in ce mai activ, cu concursul asociatiilor patronale, in elaborarea codurilor deontologice
aplicabile propriilor membri. A se vedea, Codul deontologic al lucratorilor sociali, Codul
deontologic al functiei publice, Codul deontologic al agentilor politiei municipale, Codul
deontologic al jandarmeriei s.a.
De-a lungul duratei intregii lor cariere, profesionistii sunt supusi unor obligatii deontologice
particulare a caror incalcare poate fi sanctionata chiar prin pedepse penale, atunci cand
incalcarile iau formele prevazute de legea penala, sau prin aplicarea de sanctiuni disciplinare,
prevazute de Codul lor deontologic, atunci cand ei savarsesc acte care aduc atingere datoriei de
probitate, de integritate, de onoare sau de buna conduita.
Organizatiile profesionale exercita si ele un control jurisdictional, prin reprimarea incalcarii
valorilor codului deontologic. Ele sanctioneaza functionarii indisciplinati sau contravenienti; la
nevoie, in cazul unor incalcari grave, ele pot recurge la excluderea din corpul profesional in urma
unor proceduri disciplinare. Codurile deontologice enunta reguli de comportament pe care
functionarul trebuie sa le respecte atat in timpul exercitarii profesiei sale, cat si, uneori, in viata
cotidiana. Spre exemplu, barourile de avocati adopta norme deontologice a caror esenta si
necesitate rezida din raporturile pe care avocatul le intretine cu protejarea interesului public.
Principiul protejarii interesului public anima, in principal, codul deontologic al profesiei si se
adauga principiului integritatii, care este garantat astfel mult mai bine. De aceea, normele
principale pe care le contine codul se refera la probitate, la competenta si la calitatea serviciului,
la sinceritate si onestitate, la respectarea secretului profesional, la impartialitate, la inexistenta
conflictelor de interese, la incompatibilitatea functiilor, la curtoazie, la respect si la buna credinta.
Regulile deontologice , de natura esentialmente morala, sunt sanctionate prin norme de
drept. De aceea, deseori si cu just temei, se afirma ca principiile deontologice isi gasesc sursa in
morala si in sanctiunile in drept. In general, autoritatea legislativa sanctioneaza codurile pe care
autoritatile administrative le elaboreaza impreuna cu asociatiile profesionale. Insa, dezbaterea

asupra problemei de a sti daca normele deontologice deriva din lege sau din morala nu s-a
incheiat. Juristii sustin ca sanctiunea data de autoritatea administrativa fac din acele percepte
morale incalcate prevederi juridice, din moment ce ignorarea dispozitiilor unui cod antreneaza
aplicarea unor sanctiuni disciplinare. Pentru juristi, deontologia este, in mod automat, o sursa a
dreptului profesiei in cauza. Alti autori sustin, insa, ca morala este singura sursa a deontologiei.
Trebuie sa vedem, pe de alta parte, ca deontologia figureaza in nomenclatura
dictionarelor, vocabularelor si lexic-urilor de drept. Codurile deontologice se regasesc si pe siteurile juridice. De altfel, vorbind despre functionarii publici, si in mod special, despre politisti, vom
constata ca membrii organizatiilor politienesti raspund de faptele de ordin profesional fie in fata
propriilor consilii de disciplina (pentru incalcarile mai simple decurgand din propriul cod
deontologic), fie in fata unei autoritati judiciare (pentru fapte mai grave, cu un mare pericol social
si/sau urmari grave). De altfel, constituie greseala profesionala orice act care contravine legii si
regulamentelor si orice ignorare a regulilor deontologice. Si aceasta constituie dovada ca
deontologia deriva din drept.
Insa, daca este adevarat ca aceste coduri deontologice sunt corpuri de norme aplicabile
disciplinei profesionale, trebuie sa precizam ca ele sunt astfel cu titlu indirect. Rolul lor este, mai
inainte de toate, de a reuni principalele reguli morale care reglementeaza o practica profesionala
anume. De aceea, trebuie sa fim de acord cu aceste afirmatii nascute si probate de-a lungul
timpului:
1
Codurile deontologice au rolul esential de a servi drept ghiduri pentru intrebarile de
constiinta ale unui functionar;
2
Un cod nu urmareste, in primul rand si nici in exclusivitate, sa defineasca ceea ce constituie
o inconduita profesionala si nu tinde nici sa evalueze importanta diverselor reguli existente sau a
gravitatii pe care o implica incalcarea lor;
3
Functiile de a stabili cazurile de inconduita, gravitatea incalcarii regulilor si a urmarilor
acestora revin organelor de conducere ale profesiei;
4
Scopul regulilor deontologice este de a servi drept ghid; drept urmare, codurile deontologice
incurajeaza autoreglementarea.
Putem spune, astfel, ca deontologia apartine domeniului moralei profesionale. De aceea,
putem vorbi, cu just temei, printr-o asociere directa cu dreptul si deontologia profesiei de politist,
de avocat, de notar, de magistrat. In anumite momente, si in multe dintre prescriptiile sale, ea
tinde sa se alinieze regulilor moralei, insa, prin aplicabilitatea pe care o are, se apropie de
normele dreptului. Este un amalgam care trebuie apreciat ca un fruct al legaturii necesare dintre
dreptul profesional si morala profesionala. Sub forma dreptului disciplinar, deontologia a intrat
practic in dreptul pozitiv prin a deveni ceea ce ne convine sa afirmam: dreptul deontologic.
5. Despre bine si rau
Dupa cum vom vedea, pe intregul parcurs al lucrarii, vom opera cu notiuni conexe
problemelor moralei, eticii si deontologiei. Printre acestea, binele si raul, in sens filozofic, ajuta la
proiectarea sensului deontologic al actiunilor umane in raport cu urmarile acestora. In sens
metafizic, binele desemneaza si semnifica ceea ce este dezirabil pentru om, colectivitate si
societate. El este, deci, in parte legat de deziderate si mai precis de dezideratul definit ca
pozitivitate. Cu alte cuvinte, binele este inteles ca ceva care creeaza valori si nu ca ceva care
distruge sau creeaza lipsuri. Binele formeaza, impreuna cu opusul sau, raul, un cuplu conceptual
major al filozofiei morale. Notiunile de bine si de rau au fost si sunt utilizate mai frecvent in
context religios; este bine ceea ce se conformeaza poruncilor divine si rau ceea ce se opune
acestora. Din punctul de vedere al ateilor, semnificatia si pertinenta acestor concepte fac obiectul
unor multiple analize divergente, incepand cu problema continutului celor doua notiuni si

utilizarea lor in sens profan si pana la proiectia posibilitatii de utilizare in teoria moralei laice.
Conceptul filozofic de bine, si greutatea pe care o are in teoria moralei, este un termen
care figureaza in numeroase opere, iar interpretarile date difera oarecum:
1
Este diferentiat binele, ca valoare categorica suprema, ideala, de binele in sens relativ
restrans, in sens filozofic; un act enuntat drept bine, este, deci, daca este de efectuat, un lucru
pe care trebuie sa-l realizam si, daca este deja efectuat, un lucru deja aprobat;
2
In analiza efectuata de Kant, apare expresia binele suveran, care desemneaza atat ideea
de demnitate , de proba, ceea ce nu este decat o referire la morala, cat si ca studiu de intregire
absoluta;
3
In conceptia filozofului Rudolf Steiner , ceea ce se numeste bine decurge adesea dintr-un
automatism moral; este facut intr-o forma constrangatoare. De aceea, adevaratul bine este cel
care deriva, cel mai adesea, dintr-un automatism moral si pe care il executam cu placere .
Raul descrie un anume tip de comportament sau de stadii ale unei fapte distrugatoare,
destructurate sau imorale si este sursa unor referinte morale sau fizice. In conceptia lui Leibniz,
este posibila distinctia dintre: a) raul fizic, ca suferinta care afecteaza o creatura inteligenta si
sensibila; b) raul metafizic, sau imperfectiune a naturii si c) raul moral, ca greseala.
Dintre problemele pe care le suscita si incita existenta raului, doua sunt cele care prezinta
o importanta particulara: a) de a sti ce este raul si de ce exista si b) de a sti daca este posibila
valorizarea raului.
Ceea ce este rau devine, prin definitie, o problema. El constituie o problema intr-un cadru
de puritate morala si comportamentala. In principiu, trebuie sa fim de acord cu unele lucruri: toate
religiile, spre exemplu, dar si toate legislatiile intr-un cadru ateic prevad cam aceleasi interdictii
fundamentale: omorul, furtul, mutilarea (chiar si cea cu scop ritualic), producerea de suferinte,
excrocheria, violul, incestul, adulterul, minciuna s.a. Decalogul constituie un exemplu de
interdictii fundamentale. Aceste interdictii, deseori considerate a fi religioase, se aplica atat
mediului credinciosilor dar si intregii colectivitati umane.
In practica, numeroase sunt situatiile care indeamna la reflectare, la gasirea unor
raspunsuri: nu ar putea fi admis de a face un rau putem evita un rau mai mare ? O ucidere poate
evita un razboi sau un genocid, ori o tortura, un atentat terorist ? O serie de actiuni si atitudini
umane nu provoaca suferinte umane, cum ar fi homosexualitatea sau avaritia si totusi unii le
considera imorale. De aici, dificultatea de a defini raul in sens moral . Dar ce ar reprezenta binele,
daca nu ar exista raul ? Ce ar fi interesul pentru viata, daca moartea nu ar exista ?
Etiologia raului si domeniile de manifestare ale acestuia sunt vaste, iar limitele spatiale si
conceptuale deosebit de variabile : a) raul cauzat de natura (cutremure de pamant, furtuni ale
vantului, valurile uriase s.a.) sau de animale (atacurile animalelor feroce); b) raul cauzat de catre
om prin ignoranta (crimele savarsite in numele unor ideologii, pentru a face bine patriei, rasei,
principiilor virtutii s.a.) , prin disfunctii ale vointei, adica prin faptul de a face altceva decat ceea ce
ai intentia sa faci, sau din prostie, lipsa de inteligenta ori stupiditate, izvorata dintr-un defect de
gandire, deci de judecata, care leaga teoria de practica si determina persistenta vointei in acest
defect .
In religie, se considera ca raul reprezinta intoarcerea de la Dumnezeu, prin incalcarea
poruncilor sale, prin privarea voluntara de la gratia Divina; presocraticii considerau ca faptul de a
depasi granitele naturii (ale ratiunii si ale cuvantului, cum afirma Heraclit) constituie o injustitie,
deci un fapt imoral; neoplatonistii considerau si vedeau in rautati un spectacol demn de zei;
gnosticii faceau distinctia dintre Dumnezeu si lume ,,Lumea este facuta din materie si se opune
spiritului, cum binele se opune raului ; pentru Leibniz exista raul metafizic, raul fizic si raul moral,

iar raul exista pentru ca este necesar pentru buna indeplinire a actiunilor superioare; pentru Kant,
este rea orice actiune si orice comportament care nu poate fi generalizat tuturor oamenilor fara a
declansa haosul ; Nietzsche considera ca nu toate lucrurile rele sunt condamnabile, observand
ca suferinta poate fi o sursa de placere si ca nu exista fenomene morale, ci numai o interpretare
morala a fenomenelor; John Rowls considera ca o situatie poate fi considerata ca justa, dreapta,
daca ceea ce ne revine fiecaruia dintre noi ne face indiferenti fata de persoana alteia si observa
ca, in multe societati, exista ideea inlocuirii unor privilegii cu indatoriri pentru a mentine echilibrul
si ca, nu mai exista privilegii ci doar oportunitati suplimentare de a face bine, insotite de sanctiuni,
daca aceste indatoriri nu sunt indeplinite ; scriitorul Norman Spinrad apara ideea ca rareori
conflictele reprezinta o opozitie dintre bine si rau, ci adeseori un conflict intre doua viziuni diferite
si incompatibile ale binelui; in viziunea marxist-leninista, raul era definit ca un ansamblu de forte
reactionare care impiedicau dezvoltarea revolutiilor proletare; filozoful Michel Henry afirma ca
viata este buna prin natura si scopul ei iar raul corespunde a tot ceea ce atenteaza la
normalitatea vietii si isi gaseste originea in moarte .
In viziunile religiilor monoteiste, raul devine o veritabila problema teleologica. Drept
urmare, este dificil de admis ca Dumnezeu provoaca direct raul si, de asemenea, de a admite ca
diavolul este suficient de independent pentru a face tot ceea ce vrea. Alte religii ne conduc in
lumea misterelor: numai Dumnezeu cunoaste binele si raul, omul nu a fost creat pentru a gandi
raul, existenta si sursa sa .
6. Despre just si injust

La fel de importante pentru analiza pe care o propunem beneficiarilor nostri sunt si

conceptele de justitie, de just si de injust raportate la comportamentul oamenilor in serviciu, in
societate sau in propria familie. Aici nu ne referim exclusiv nici la ideea de justitie si nici la ideea
de institutie judiciara, ci mai mult la ceea ce este just, adica in conformitate cu adevarul, cu
echitatea, cu legitimitatea si cu legalitatea, cu ordinea lucrurilor, cu realitatea sociala la un
moment dat. Opusul lui just ne conduce la ideea de nedrept, incorect, nelegitim, nepermis,
inechitabil, nelegal, imoral s.a.
La fel, noi abordam justitia si ca virtute morala. Denumirea de justitie o regasim in
latinescul Justitia, care deriva din justus = conform dreptului, la randul lui provenit din jus/juris =
drept. Sensul originar al lui jus este religios, avand conotatia de jurare, de angajare printr-o
formula sacra; drept consecinta, in antichitate juramantul era sacru, reprezentand angajamentul
de a suporta o pedeapsa in cazul incalcarii sau a nerespectarii acestuia . Justitia latina a separat
chestiunea binelui de lumea religioasa, incepand cu cele douasprezece table, afirmand ca ea
este construita pentru a face bine si nu rau in societate .
Justitia este virtutea prin care fiecaruia i se acorda drepturile. Ea se intemeiaza pe
respectarea drepturilor altuia. Institutiile judiciare fac dreptul si impun respectarea acestuia in
numele legii si al adevarului. Din punct de vedere moral si filozofic justitia este, totusi, un termen
ambiguu, intrucat poate desemna justitia care exista intr-o societate (ca institutie judiciara) sau
justitia ca trasatura de caracter al fiecarui individ, deci ca virtute moral-etica. Diferenta dintre cele
doua sensuri este evidenta . Din aceasta cauza apare o tensiune fundamentala in cadrul
filozofiei politice si morale: justitia sociala trebuie sa se intemeieze pe virtutile cetatenilor si, daca
nu, acest fapt nu antreneaza oare conflicte intre un om just si acelasi om in calitate de cetatean ?
Un bun cetatean, care respecta prevederile legilor si normelor moral-etice, poate fi, in acelasi
timp, si injust din punctul de vedere al virtutii ? Inversand lucrurile, un om just este necesarmente
si un bun cetatean ?
Se cuvine sa precizam ca termenul de justitie, in sens de virtute, apartine in mod esential
filozofiei morale antice si se opune conceptiei liberale moderne.

Justitia sociala este un concept socio-economic care, plecand de la conceptia ca

societatea are aspecte injuste, cere ca aceste nedreptati sau incorectitudini sa fie corectate. In
sens negativ, se afirma ca este injust tor ceea ce nu este socialmente acceptabil. Spre exemplu,
inegalitatile salariale dintre meserii, care presupun calificari diferite, sunt cel mai adesea
considerate ca juste, pentru ca sunt socialmente acceptate de catre majoritatea populatiei. Sunt
extrem de rare cazurile cand un lucrator obisnuit revendica salariul unui cadru superior . Deci nu
putem confunda justitia sociala cu egalitatea. Este esential sa facem proiectia spre o societate
mai justa, ceea ce nu este un scop in sine, intrucat vor exista intotdeauna si inechitati. Actiunile
care urmaresc sa acorde fiecarui membru al sau sanse de reusita vorbesc intotdeauna despre
egalitate de sanse. Este interesanta afirmatia filozofului Rawls, fost profesor la Universitatea
Harvard, decedat in anul 2002, care avea garantia ca societatea poate fi justa daca respecta trei
principii, in urmatoarea ordine: 1) garantarea libertatilor de baza pentru toti; 2) egalitatea
echitabila la sanse; 3) mentinerea numai a acelor inegalitati care sunt profitabile celor
defavorizati. Corectiile necesare pentru a mentine un asemenea echilibru pot fi legislative,
sociale, financiare si culturale. Aceasta conceptie a ramas de referinta pentru conceptul
contemporan de justitie sociala .
7. Acceptiunea termenului de datorie
Plecand de la definitia general acceptata si acceptabila a conceptului de deontologie, in
care termenul datorie se constituie in axa semantica a acestuia, trebuie sa ne propunem sa
largim putin semnificatiile sale. Am vazut ca datorie inseamna ceea ce trebuie facut, care
corespunde semnificatiei precise a grecescului odeon. Pe de alta parte, ceea ce trebuie facut
raspunde normelor morale (cutumiare si juridice) si a denumirii de nomos din care latinii au facut
norma. Acestea sunt si sensurile pe care le preluam si noi: o norma care pretinde ca Datoria
este necesitatea de a indeplini o actiune prin respectarea normelor stipulate in lege.
Stiinta indatoririlor este, in acelasi timp, si stiinta normelor si a regulilor. In acest sens,
putem vorbi despre logica deontologica sau despre logica normelor. Astfel, deontologia unei
profesiuni este constituita din ansamblul normelor care guverneaza exercitiul profesiunilor si care
fixeaza indatoririle acelei profesiuni.
Deontologia diverselor profesiuni, liberale sau nu, astfel definita, a fost mult timp de
natura cutumiara, cu trasaturi ce o apropiau de morala, in general. Abia in secolul trecut, normele
scrise ale dreptului au fost introduse si in acest domeniu, iar astazi izvoarele acestor norme sunt
destul de diverse.
Este evident ca principalul izvor al normelor deontologice este legea legi ordinare sau
legi organice, decrete lege, hotarari ale guvernelor, care se constituie in cadrul normativ al
exercitarii profesiilor, in statute ale profesiilor sau in instructiuni de aplicare a acestora. Actelor
normative originare si instructiunilor sau regulamentelor li se adauga asa-numitele reguli
corporatiste continute de regulamentele de ordine interioara ale fiecarei organizatii profesionale in
parte , ca celule de baza ale organizatiilor profesionale. Aceste regulamente poarta marca
particularitatilor fiecarei organizatii, in parte, si sunt mai riguroase si mult mai detaliate decat
legea.
In ceea ce priveste organizatiile politienesti, cele mai multe state au promulgat statute ale
politistilor si coduri etice sau deontologice ale politiei ori ale politistilor . La nivel european, in a
doua jumatate a secolului trecut si inceputul secolului XXI, pe fondul intensificarii cooperarii
internationale pentru combaterea crimei organizate si actiunilor teroriste, mai ales la nivelul
Consiliului Europei, au existat preocupari pentru introducerea si aplicarea unor norme comune
privind indatoririle politistilor si conduita acestora. Astfel, urmare a eforturilor Consiliului Ministrilor
Consiliului Europei, in anul 1979, a fost adoptata Declaratia privind politia, o prima tentativa de
conturare a liniilor directoare privind etica si deontologia pentru politie, urmata, dupa evolutiile
istorice din 1989, de Recomandarea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 2001/10 si
Codul european de etica al politiei. Pe baza acestuia, Consiliul Europei a invitat statele membre

sa adopte Coduri de etica ale politiei tinand cont de elementele continute de recomandare si sa
instituie sisteme de monitorizare a aplicarii principiilor esentiale privind conduita serviciilor
politienesti si ale personalului acestora.
8. Conexiunile termenului de conduita
Daca termenul de conduita este definit prin expresii precum fel de a se putea
,comportare sau maniera de a este firesc sa detaliem aceste expresii pentru a le
detalia semnificatiile. Astfel, potrivit DEX, prin comportament intelegem: 1) modalitate de a activa
in anumite imprejurari sau situatii; 2) ansamblul manifestarilor obiective ale oamenilor si ale
animalelor prin care se exteriorizeaza viata zilnica; 3) mod de a se purta, tinuta, conduita; 4)
totalitate a modalitatilor de reactie a organismului fata de mediul inconjurator; 5) mod in care un
organism reactioneaza fata de factorii de mediu.
Conceptul de conduita este conex si altor termeni si expresii, dintre care, pentru tematica
pe care o propune prezenta analiza, sunt de retinut urmatorii:
1
adevar: concordanta intre ceva si realitatile obiective; oglindire fidela a realitatii in gandire;
ceea ce corespunde realitatii;
2

carenta: lipsa, deficienta, neglijenta, lacuna, neajuns, pacat, scadere sau slabiciune;

3
cinste: onestitate, probitate, corectitudine; face trimitere la corectitudine, incompatibilitate,
integritate, loialitate, onorabilitate, credinta, devotament, fidelitate, statornicie; poate fi tradus prin
calitate morala si sentimentul demnitatii, dreptatii si al constiinciozitatii, care servesc drept
calauza in conduita omului;
4
corectitudine: insusirea de a corespunde normelor sau regulilor; care corespunde uzantelor
sociale sau organizationale; atitudine ireprosabila si de respect pentru principiile moralei sociale;
5
defect: lipsa, scadere sau imperfectiune morala ori ceea ce nu este conform unor reguli
stabilite intr-un domeniu; se mai poate traduce prin cusur, insuficienta, lacuna, nedesavarsire,
rautate, lichelism, anomalie, sminteala;
6
delasare: atitudine de nepasare sau neglijenta fata de o activitate inceputa; a parasi sau
abandona o munca inceputa;
7
drept: actiune facuta potrivit dreptatii si adevarului; dar si putere, prerogativa legal
recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii
sau totalitate a principiilor si prevederilor general admise pentru realizarea personalitatii umane
ori totalitatea regulilor care reglementeaza relatiile intr-o societate;
8
dreptate: principiu moral si juridic care presupune a recunoaste si a da fiecaruia ceea ce i se
cuvine;
9
incorect: care este lipsit de cinste, de onestitate; care este rau, gresit, eronat, inexact,
necinstit, inselator;
10 integritate: insusirea de a fi integru, cinstit, corect, incoruptibil; sentiment al demnitatii,
dreptatii si constiinciozitatii, care serveste drept calauza in conduita omului;
11 insuficienta: stare a ceea ce este insuficient si/sau incapacitatea unui sistem social de a
functiona normal, de a asigura acoperirea sarcinilor si responsabilitatilor;
12 indatorire: datoria de a face ceva, obligatie; obligatie morala, sarcina obligatorie;

13 just: conform cu adevarul sau echitatea; care actioneaza si judeca in conformitate cu

dreptatea; care este intemeiat pe lege;
14 lipsa: lucru care lipseste dintr-un ansamblu, faptul de a avea lacune, scaderi; face trimitere la
deficiente, defecte, la ceea ce lipseste din ceva:
15 moravuri: totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui grup social sau ale unei persoane; el
face trimitere la decenta in comportare, la moralitate, la conduita morala;
16 narav: obicei, deprindere rea, viciu, pasiune, patima, obicei rau; face trimitere la caracter, la
firea umana, la deprinderi nedorite;
17 neajuns: lipsa unor insusiri necesare, fiinta care nu are judecata sanatoasa; face trimitere la
lipsuri, la scaderi de cantitate sau calitate, de eficienta sau eficacitate;
18 neglijenta: atitudine de nepasare, de delasare in indeplinirea unei datorii, tradare prin forma a
culpei constand prin atitudinea cuiva care nu prevede consecintele pagubitoare ale faptelor sale;
19 norma: regula, dispozitie obligatorie fixata prin lege sau prin uz; regula privitoare la modul de
comportare a omului in societate, la obligatiile fata de ceilalti si fata de societate;
20 obligatie: sarcina obligatorie, datorie morala;
21 onestitate: caracter onest, integru, cinstit, comportament onest, corect;
22 oportun: care se intampla la momentul potrivit, adecvat situatiei si imprejurarilor;
23 ordine: stare de oranduiala, disciplina si de sistematizare, de succesiune regulata a lucrurilor,
actiunilor, gesturilor;
24 perfectiune: fiinta sau lucru perfect si/sau starea de a fi desavarsit; poate fi tradus si prin
insusirea de a fi perfect;
25 prerogativa: imputernicire acordata in exclusivitate unui organ al statului sau unei persoane
oficiale;
26 principiu: totalitatea regulilor si notiunilor de baza ale unei discipline; regula sau norma de
actiune; idee de baza pe care se intemeiaza un sistem, un serviciu social;
27 regula: lege pe baza careia se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; modalitate
de a rezolva o serie de probleme, de a indeplini o serie de activitati, indatoriri, obligatii, operatiuni;
28 responsabilitate: indatorirea de a raspunde de un fapt, o sarcina, o atributie, de actele si
faptele proprii; capacitatea unui subiect constient de a lua o decizie intr-o situatie particulara;
29 responsabilitate administrativa: obligatia ce revine organelor administratiei publice de a da
socoteala pentru actele si faptele sale si ale functionarilor sai;
30 viciu: pornire nestapanita spre rau, apucatura rea, obisnuinta anormala nedirijata de vointa
sau de ratiune; face trimitere la desfrau, dezmat, destrabalare, presiuni necontrolate;
9. Expresii specifice limbajului deontologic
Urmarind tripticul morala etica deontologie, cu care vom opera pe larg in toate

ipostazele pe care le presupune abordarea comportamentului etic al functionarilor publici si al

politistilor, consideram ca este utila si prezentarea definitiilor date termenilor si expresiilor
specifice limbajului deontologic din sfera administratiei publice.
Mentionam ca, in scop didactic, am preluat definitiile care se regasesc, in principal, in
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, precum si in alte dictionare de specialitate, cum ar fi
Dictionarul de Administratie Publica, realizat de Anton P. Parlogi, aparut la Editura Economica,
Bucuresti, in anul 2000, astfel:
30 abatere: orice indepartare de la o regula, norma de conduita sau directie prestabilita;
incalcarea unei obligatii de catre o persoana;
31 abatere administrativa: fapta ilicita a unei persoane care incalca normele de procedura,
comite fapte sau emite acte administrative neconforme cu normele dreptului administrativ;
32 abatere disciplinara: forma a abaterii administrative manifestata prin fapta ilicita comisa de
catre o persoana care are calitatea de salariat in legatura cu sarcinile sale de serviciu;
33 abilitare: act prin care o autoritate publica investeste o persoana/institutie sa exercite
atributele sale in conditiile de forma prestabilite;
34 abuz de autoritate: fapta functionarului public care utilizeaza puterea atribuita in scopul
exercitarii functiei in mod nejustificat sau in alte scopuri decat cele pentru care a fost investit;
35 abuz de putere: actul unei autoritati sau institutii publice prin care se incalca competenta sau
regulile de functionare stabilite prin lege; fapta functionarului de a folosi functia publica in care a
fost investit dincolo de limitele stabilite prin actul de investitura;
36 act administrativ: manifestarea unilaterala de vointa a unei autoritati publice sau a unui
functionar public cu scopul de a naste, modifica sau stinge raporturi juridice in regim de putere
publica;
37 act de control: actele administrative incheiate in urma unor verificari asupra
persoanelor/serviciilor subordonate a caror valorificare se poate face direct, in momentul
controlului, prin aplicarea masurilor de corectie sau ulterior, in cadrul unor proceduri determinate;
38 administratia: totalitatea functionarilor din aparatul guvernamental si din administratia locala
prin care se realizeaza puterea executiva a statului respectiv administrarea intereselor
colectivitatilor locale;
39 administratia publica: activitate care are legatura cu administrarea statului in sfera puterii
executive; arta si stiinta conducerii aplicata in sectorul public; sisteme de autoritati, organisme si
agenti insarcinati sa realizeze puterea executiva;
40 agent: functionarul public a carei autoritate se manifesta in mod unipersonal pentru
asigurarea politiei intr-un domeniu specializat: circulatia rutiera, sanatate publica, mediu, control
financiar, silvic s.a.;
41 alegerea functionarilor: selectionarea agentilor publici in mod liber, de catre conducatorul unei
autoritati sau serviciu public;
42 alternativa: optiunea cetateanului pentru una sau alta dintre actiunile posibile ale
administratiei publice cu privire la un drept al sau;
43 analiza muncii: studiu determinat cu privire la natura muncii, conditiile desfasurarii ei,
responsabilitatile functionarilor si rezultatele partiale si/sau finale ale unei activitati;

44 ancheta: operatiune prin care se efectueaza cercetarea unor fapte in scopul de a determina
scopul, justificarea necesitatii, consecintele acestora, responsabilitatea si raspunderea
functionarilor pentru eventualele prejudicii survenite;
45 aparare: faptul de a interveni in ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l sustine impotriva unei
actiuni ostile;
46 aplicarea sanctiunii: moment consecutiv constatarii abaterii materializat printr-o sanctiune
disciplinara in raport cu imprejurarile, timpul, formele, pericolul si consecintele abaterii comise;
47 aprecierea functionarului: caracterizarea nivelului de pregatire profesionala, conduita in
serviciu, executarea sarcinilor si rezultatele obtinute de catre persoana care indeplineste o functie
publica;
48 autocontrolul: forma a controlului administrativ care se realizeaza de catre insesi autoritatea
sau functionarul pentru propria activitate, conduita sau actele/faptele realizate, in scopul aplicarii
corectiilor necesare sau a inlaturarii eventualelor ilegalitati ale activitatii;
49 autonomia locala: exercitarea functiei decizionale de catre autoritatile autonome locale in
adoptarea politicilor si aplicarea masurilor necesare dezvoltarii comunitatilor in conformitate cu
interesele cetatenilor;
50 autoritate publica: activitate de putere publica pentru exercitarea si realizarea functiei
executive conferite prin lege;
51 avertisment: sanctiunea aplicata de catre agentul constatator, o comisie de cercetare sau un
organism central pentru fapte cu un grad scazut de pericol social;
52 birocratism: fenomenul de formalizare a administratiei publice prin care ea lucreaza dupa
propriile reguli, fara legatura cu cerintele politice, economice, culturale s.a.;
53 bunuri publice: lucruri care apartin domeniului public, prin uz sau destinatie si sunt supuse
unui regim special guvernat de principiile inalienabilitatii, imprevizibilitatii si insesizabilitatii;
54 caducitate: caderea in desuetudine, inutilitatea unei norme/legi care nu mai corespunde
realitatii sociale sau nu mai este folosita de nimeni;
55 calificativ: aprecierea graduala a activitatii unui functionar public prin puncte, note, de catre
autoritatea superioara sau seful sau ierarhic;
56 cariera: statutul legal al functionarului public care avanseaza pe scara ierarhica si se bucura
de garantii privind securitatea pozitiei ocupate si a activitatii desfasurate;
57 certificat profesional: actul administrativ de atestare a competentei si experientei necesare
indeplinirii unor functii, obtinut, de regula, prin examen sau concurs de verificare a cunostintelor in
domeniul de specializare determinat;
58 civic: sfera activitatii cetatenesti in comparatie cu activitatea autoritatilor, institutiilor si
functionarilor publici;
59 civil: sfera structurilor specifice de organizare cetateneasca in comparatie cu structurile
jurisdictionale, administrative si legislative ale statului;
60 clase de functionari: denumirea data diferitelor categorii de functionari din administratia
publica;

61 coercitiune: activitatea prin care organele si autoritatile publice ii determina pe cetateni sa

aplice sau sa respecte legea;
62 convietuire: faptul de a trai laolalta cu unul sau mai multi indivizi; a trai impreuna intr-o
colectivitate, comunitate;
63 comanda: ordin/dispozitie a unei autoritati ierarhice sau de conducere obligatorie pentru
structurile subordonate si/sau pentru functionarii publici din subordine;
64 comisie: grup de persoane constituit prin dispozitie administrativa de catre o autoritate publica
pentru executarea unei sarcini de cercetare a unui fapt/act administrativ, abateri administrative si
prezentarea concluziilor in fata unei autoritati deliberative;
65 compartiment: sector de activitate din cadrul unei institutii publice;
66 competenta: totalitatea atributiilor pe care le exercita o autoritate publica, un compartiment al
unei institutii publice sau un functionar public;
67 competenta personala: capacitatea functionarului public de a-si indeplini atributiile
profesionale;
68 comunitate: totalitatea locuitorilor dintr-o localitate, care impartasesc aceleasi credinte,
norme, valori si idei de viata;
69 concurs: forma de recrutare a functionarilor publici prin verificarea cunostintelor in domeniul in
care urmeaza sa-si exercite atributiile;
70 conditie de fond: caracteristicile obligatorii de legalitate, competenta sau procedura ale
fiecarui act administrativ, a caror nerespectare atrage nulitatea acestuia;
71 conditie de forma: caracteristici neesentiale de forma, dotare, inregistrare ale actului
administrativ, a caror nerespectare atrage dupa sine nulitatea relativa a acestuia;
72 conformitate: modul in care functionarul public raspunde intocmai si la timp la deciziile luate
de conducatorul institutiei sau compartimentului;
73 consemn: dispozitie, ordin cu privire la un act, fapt sau procedura care pot fi realizate numai
in conditiile strict determinate de lege, regulamente sau instructiuni;
74 constrangere: forta care se exercita asupra unui functionar public sau asupra unei persoane
pentru a o determina sa comita o fapta, sa dreseze un act ilegal;
75 contencios: controlul judiciar asupra activitatii administratiei publice; controlul de legalitate si
de oportunitate asupra actelor administrative;
76 contestatie: cererea prin care se urmareste modificarea sau anularea unui act/fapt
administrativ;
77 contract administrativ: regimul juridic aplicabil contractelor incheiate de o autoritate/institutie
a administratiei publice care au drept obiect folosirea bunurilor din domeniul public sau privat al
unitatilor administrative;
78 control: forma de verificare, evaluare si apreciere a activitatii unei autoritati/institutii
administrative/functionar public;

79 control administrativ: activitate de verificare a modului in care sunt indeplinite sarcinile

administratiei publice realizat de persoane din interiorul institutiei (intern) sau de persoane
ierarhic superioare (ierarhie);
80 control formal: gruparea formelor de control in functie de timp, loc, modul de pregatire si
executare, persoanele competente s.a.;
81 control specializat: controlul activitatilor administratiei publice dintr-un domeniu realizat de
catre persoane/institutii special create pentru supravegherea si corectarea baterilor de la normele
de drept public;
82 coordonare: functie a administratiei publice concretizata in conducerea coerenta si simultana
a activitatilor de indeplinire a deciziilor administrative;
83 coruptie: denumirea generica pentru infractiunile savarsite de functionarii publici, care iau
mita, primesc foloase necuvenite sau se bucura de alte avantaje pentru a indeplini sau a nu
indeplini atributiile la care este obligat prin natura serviciului;
84 curriculum vitae: documentul scris in care sunt mentionate date autobiografice, scolile
absolvite, experienta si functiile indeplinite intr-un anumit domeniu de catre o persoana care
doreste sa ocupe o anumita functie public;
85 cutuma: denumire data pentru orice regula de conduita recunoscuta de societate si care, prin
recunoastere oficiala devine regula juridica;
86 dauna: prejudiciu suferit de catre o persoana juridica sau fizica ca urmare a neindeplinirii
obligatiilor de serviciu de catre un functionar public;
87 decizie administrativa: hotarare luata de catre o autoritate administrativa care are drept obiect
organizarea executarii sau executarii in concret a legilor; are forma unui act scris si produce
efecte juridice in regim de putere publica;
88 declaratie: relatare in forma orala sau scrisa facuta de o persoana in fata unei autoritati a
administratiei publice cu privire la fapt/act determinat;
89 delegare: actul administrativ prin care seful unei structuri administrative transmite catre unul
sau mai multi functionari din subordine indeplinirea anumitor sarcini;
90 delegare de autoritate: actul administrativ prin care o persoana/autoritate transmite unui
subordonat competenta de decizie intr-un anumit domeniu;
91 delegare de competenta: procedura administrativa prin care o autoritate a administratiei
publice desemneaza o alta autoritate administrativa deliberativ/executiva sa exercite numai unele
dintre atributiile sale;
92 democratie sociala: dreptul cetatenilor de a se asocia, constitui in grupuri, asociatii sau
organizatii ale societatii civile;
93 derogare: actul administrativ cu caracter de exceptie prin care se admite abaterea de la o
anumita conduita reglementata, in principiu pentru o perioada limitata de timp si potrivit unei
proceduri speciale;
94 deontologia functionarului: sfera obligatiilor moral-juridice ale functionarului public: probitate,
integritate, loialitate, conformitate, responsabilitate etc.;
95 deconcentrare: transferul unor atributii de la autoritatile centrale la autoritatile de specialitate

locale;
96 descentralizare: infiintarea, organizarea si functionarea, controlul si desfiintarea serviciilor
publice de catre autoritatile administratiei publice locale;
97 desistare: renuntarea la savarsirea unui fapt administrativ reprobabil sau la o pretentie ori la o
actiune in justitie;
98 din oficiu: obligatie specifica autoritatilor administratiei publice de a se autosesiza in cazul
unor acte/fapte care incalca normele legale pentru a restabili legalitatea;
99 disciplina: conduita impusa de reglementarile unor institutii/autoritati ale administratiei publice;
100discretionar: modalitate de actiune din partea unei autoritati/functionari publici, prin incalcarea
legii prin utilizarea puterii pe care o detin;
101discriminare: modalitatea de a deosebi persoanele dupa criterii de rasa, sex, religie, limba,
opinie, stare sociala sau materiala, prin care se produce defavorizarea unora si favorizarea
altora;
102dispozitie: actul unei autoritati administrative privind modalitatea de exercitare a atributiilor
care ii revin;
103domeniul administrativ: totalitatea bunurilor mobile si imobile de care administratia publica are
nevoie sa le utilizeze pentru indeplinirea atributiilor sale;
104domeniul privat: bunurile imobile si mobile aflate in proprietatea autoritatilor administratiei
publice care nu folosesc interesului general;
105domeniul public: totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin statului al carui regim
juridic exced dreptului civil, intrebuintate pentru satisfacerea interesului general;
106drept de petitionare: posibilitatea recunoscuta cetatenilor de a adresa cereri autoritatilor
administratiei publice;
107drept public: ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile dintre stat si
cetatean, precum si dintre institutiile componente ale statului;
108echitate: obligatia functionarului public de a aplica corect legea tuturor partilor unui raport
juridic de a respecta drepturile si obligatiile ce-i revin si de a satisface in mod egal interesele,
drepturile si libertatile tuturor cetatenilor;
109egalitatea sanselor: posibilitate acordata functionarilor publici de a avansa in cariera numai pe
baza meritului personal;
110egalitate de tratament: respectarea principiului potrivit caruia partile unui raport juridic se
bucura de acelasi regim, de aceleasi drepturi si obligatii;
111egalitate in drepturi: presupune lipsa privilegiilor sau discriminarilor pentru orice persoana in
raporturile cu autoritatile administratiei publice;
112eroare de fapt: reprezentarea falsa, inexacta cu privire la situatia reala in momentul incheierii,
infaptuirii unui act/fapt administrativ, care poate inlatura caracterul ilicit al acestora si a
raspunderii functionarului public;

113executarea actului administrativ: punerea in executare a actului administrativ in scopul de a

produce efectele juridice urmarite prin adoptarea lui;
114executarea amenzii: procedura administrativa prin care se percepe cuantumul sumei de bani
stabilite de agentul constatator, din veniturile sau bunurile contravenientului sau prin instituirea
popririi ori prin decontare bancara;
115executare silita: forma a constrangerii administrative prin care o persoana fizica/juridica este
obligata sa execute direct sau indirect o datorie, prin sechestru, poprire asiguratorie, vanzare
silita sau confiscarea bunurilor;
116extravilan: totalitatea suprafetelor de teren aflate in afara perimetrului delimitat al
oraselor/comunelor si care nu sunt construibile;
117fals: document, act scris intocmit cu viclenie si care nu reflecta adevarul, realizat fie prin
contrafacerea scrierii sau alterarea acestuia, fie prin consemnarea unor imprejurari care nu
corespund adevarului, sau prin omisiunea consemnarii lor;
118fapt administrativ: fapt social, o activitatea desfasurata intr-o comunitate umana, prin care se
realizeaza o suma de valori stabilite de puterea politica, care presupune o organizare
administrativa coerenta;
119fapt social: actiunea indivizilor care compun societatea in scopul de a modifica modul de
organizare, functionare sau normare a acesteia;
120fenomen administrativ: activitatea sociala desfasurata in mod organizat pentru realizarea
valorilor stabilite de autoritatile superioare si/sau exterioare administratiei publice;
121formalism: caracter excesiv, greoi, de indeplinirea sarcinilor de catre administratia publica; o
activitate lipsita de temei legal si logic pe care o desfasoara un functionar/autoritate publica;
122forma: modalitatea de realizarea a vointei de a incheia un act administrativ, care este scrisa in
majoritatea actelor administrative;
123forta majora: un eveniment, exterior vointei umane, neprevazut si de neinlaturat, care
impiedica o persoana sa-si execute obligatiile legale;
124forta publica: totalitatea institutiilor si a mijloacelor utilizate pentru mentinerea ordinii si linistii
publice; atribut al puterii administrative de a constrange pe cetateni sa respecte legea si/sau
dispozitiile administrative;
125functie de executie: activitatea administratiei publice de pregatirea executarii si/sau executia
in concret a legii si a dispozitiilor administrative;
126functie publica: complexul de putere si competenta, de drepturi si obligatii, organizat de lege
pentru satisfacerea unui interes general, in vederea ocuparii de un titular care urmareste
realizarea scopului pentru care a fost creata functiunea respectiva;
127functionar public: persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de
modalitatea investirii, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul institutiilor
publice sau al altor persoane juridice de interes public;
128garda financiara: corp de control administrativ financiar specializat, militarizat, care
functioneaza ca serviciu de specialitate al Ministerului Finantelor Publice;
129gestionarea serviciilor publice: forma de organizare si functionare a serviciilor publice sub

autoritatea administratiei centrale/locale;

130gestiune publica: forma de administrare directa de catre stat/institutiile publice a bunurilor si
serviciilor;
131grad profesional: treapta, nivelul la care ajunge un functionar public;
132impozit local: plata obligatorie a unei sume de bani de catre locuitorii unei unitati
administrativ-teritoriale in scopul constituirii fondului general la dispozitia consiliilor locale;
133inalienabilitate: interdictia de a instraina bunurile care apartin domeniului public al statului,
atat prin acte civile cat si prin acte administrative (exceptand concesionarea, inchirierea sau
folosinta in alte moduri);
134incompatibilitate: interdictia legala pentru o persoana de a ocupa concomitent doua functii, in
principiu contradictorii, pentru a se asigura libertatea de actiune pentru persoana care ocupa o
functie publica si de a i se ocroti posibilitatea morala si intelectuala;
135incompetenta: lipsa de atitudine a unei institutii de a indeplini anumite acte/fapte juridice si
situatia in care o persoana este lipsita de dreptul legal de a cerceta o fapta sau un act;
136independenta: dreptul unei persoane care exercita o functie publica de a actiona liber, potrivit
propriei constiinte morale si juridice;
137inoportunitate: situatie in care continutul actului administrativ vine in contradictie cu
faptul/fenomenul pe care il reglementeaza;
138institutia: structura administrativa care are ca obiect de activitate un anumit domeniu;
139inspectorat: serviciu public de specialitate care are ca atributie supravegherea modului in care
institutiile din subordine isi indeplinesc obligatiile;
140interdictie: masura de protectie sau de sanctiune prin care se interzice exercitarea unor
drepturi politice, profesionale sau civile;
141interes public: necesitate sociala, legiferata ca atare, care impune administratiei publice sa
organizeze si sa realizeze servicii publice aferente;
142intravilan: totalitatea terenurilor aflate in interiorul unei localitati care sunt destinate
constructiilor cu caracter urban;
143interimat: perioada de timp, de obicei strict limitata, in care o functie publica, devenita
vacanta, este ocupata de o alta persoana;
144investitie publica: fonduri alocate de autoritatile administratiei publice pentru realizarea unor
obiective/lucrari de interes general pe raza lor administrativa;
145inviolabilitate: imunitatea de care se bucura o persoana publica pe durata exercitarii
mandatului;
146incadrare: introducerea intr-o structura administrativa a unui functionar public prin angajarea
unei persoane intr-o functie publica prin examen/concurs dau prin numire de catre autoritatea
competenta;
147incetarea functiei: situatie in care functionarului public ii inceteaza raportul de serviciu din
cauza demisiei, eliberarii din functie, pensionarii, ori a destituirii din functia publica;

148indrumare: dreptul recunoscut autoritatilor administrative superioare de a coordona activitatea

subordonatilor in sensul executarii legale a deciziilor administrative luate;
149inscris: document scris care poarta informatiile privind un raport juridic;
150insemne oficiale: desene, semne heraldice, forme asezate pe drapele, panouri sau firme
pentru a reprezenta statul/autoritatea administrativa;
151intreprinderi publice: societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei
publice locale detine majoritatea capitalului si a dreptului de decizie; persoane juridice care
produc bunuri sau servicii in regim economic independent in scopul satisfacerii unui interes
general;
152investitura: actul prin care unei persoane i se acorda o functie publica sau prin care o
persoana este desemnata intr-o functie publica;
153judet: unitate administrativ-teritoriala cu personalitate juridica, avand in componenta comune,
orase si municipii; o comunitate de locuitori cu aceleasi obiceiuri, credinte, relatii si interese
economice si social-culturale;
154juramant: formula solemna a declaratiei unei persoane ca spune adevarul; formula solemna
de investire a unei persoane intr-o functie publica, prin care cel investit isi ia angajamentul de a
respecta obligatiile de serviciu;
155justitie: denumire generica pentru toate instantele judecatoresti, a institutiilor si functionarilor
care participa la aplicarea legilor;
156jurisdictie: sfera drepturilor pe care o instanta/judecator le poate avea; sfera instantelor care
au aceeasi competenta de a solutiona o anumita categorie de litigii; durata a procesului sau
dreptul magistratului de a supraveghea actiunile partilor;
157jurisprudenta: totalitatea hotararilor date de instantele de judecata in referire la o speta;
solutia data de instanta de judecata prin interpretarea unei norme legale sau a principiilor de
drept;
158legalitate: sfera principiilor si normelor dreptului care trebuie respectate de catre institutii si
cetateni; conditie a actului administrativ constand in conformitatea acestuia cu legea si celelalte
acte normative;
159legitima aparare: fapta savarsita de o persoana pentru a inlatura un atac material, direct,
imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia, sau impotriva unui interes public sau obstesc si
care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc;
160legitimitate: expresie a concordantei dintre vointa alegatorilor si conduita guvernarii; tot ceea
ce este corect, normal, potrivit cu o regula sau cu prevederile legale;
161libera circulatie: dreptul constitutional al fiecarui cetatean de a-si stabili domiciliul/resedinta in
oricare localitate din tara, de a calatori in strainatate, de a emigra, precum si de a reveni in tara;
162licitatie publica: procedura administrativa obligatorie prevazuta de lege pentru concesionarea
bunurilor si serviciilor ce apartin domeniului public sau privat al statului/unitatilor administrativteritoriale;
163limba oficiala: limba utilizata de cetatenii unui stat in relatiile cu autoritatile publice ale statului
respectiv;

164mandat: institutie a dreptului constitutional referitoare la reprezentantii alesi prin care acestia
sunt tinuti pentru atingerea unui rezultat determinat derivand din interesul public general sau
local;
165mediere: activitate desfasurata, individual sau de catre comisii constituite, in scopul
armonizarii a doua opinii contrare, in scopul solutionarii amiabile a diferendelor dintre doua sau
mai multe subiecte de drept;
166memoriu: documentul scris prin care o institutie/o persoana isi expune opiniile/instructiunile;
167metoda: ansamblu mai mult sau ai putin sistematizat de procedee si actiuni utilizat pentru
atingerea unui obiectiv;
168militie: corp de armata cu caracter nepermanent care era chemat la arme in caz de pericol;
denumire data aparatului specializat cu mentinerea ordinii publice in perioada de dictatura;
169minister: autoritate specializata a administratiei publice care realizeaza politica
guvernamentala la nivel central;
170ministru: seful autoritatii administrative centrale de specialitate;
171minoritatea faptuitorului: cauza care inlatura caracterul ilicit al faptei, si din cauza lipsei de
discernamant datorate varstei; din punct de vedere administrativ, minoritatea sub 14 ani inlatura
total raspunderea administrativa iar intre 14-16 ani reduce la jumatate cuantumul amenzilor;
172misiune: insarcinare, rol incredintat unui functionar public;
173modificarea actului: operatiune prin care se schimba o anumita parte a unui act administrativ,
realizata fie de organul emitent, fie de autoritatea supraordonata in cazul tutelei administrative;
174motivarea actului: partea introductiva a unui act administrativ care cuprinde termenele de fapt
si de drept care fac necesara emiterea actului si mentiuni referitoare la indeplinirea procedurilor
legale pentru adoptare;
175motivarea personalului: totalitatea mijloacelor si procedeelor folosite pentru a-i determina pe
functionarii publici sa realizeze atributiile de serviciu la un nivel performant;
176mustrare: sanctiune disciplinara care consta in atentionarea functionarului public care a
savarsit o abatere, pentru prima data;
177neconformitate: lipsa de corespondenta dintre continutul actului administrativ si normele
juridice aplicabile;
178neglijenta: fapta functionarului public care incalca din neglijenta (lipsa de prevedere a
consecintelor pagubitoare) o sarcina de serviciu prin executarea ei defectuoasa sau prin
neexecutarea ei si produce o paguba ori o tulburare grava a activitatii institutiei;
179neutralitate politica: atitudinea unui functionar public de a nu fi atras in jocuri politice si de a
nu servi, prin activitatile desfasurate, interesele unuia sau altuia dintre partidele politice aflate la
guvernare;
180nivel de competenta: pozitia pe care o ocupa o autoritate publica/functionar public in sistemul
autoritatilor publice; nivelul cunostintelor si a abilitatilor personale pe care le poseda un functionar
public;

181norma: regula de conduita obligatorie, cu caracter general si impersonal, stabilita prin lege
sau un alt act normativ, prin care se asigura justitia sociala, legalitatea, indeplinirea obiectivelor si
scopurilor incorporate in interesul public general;
182norma de drept administrativ: specie a normelor juridice care reglementeaza raporturile
sociale specifice activitatii administratiei publice centrale si locale, institutiilor publice si
functionarilor publici;
183notar public: functionarul public investit cu autoritate de stat care redacteaza, certifica sau
autentifica acte/contracte civile la cererea persoanelor fizice si juridice, ofera consultatii notariale,
indeplineste procedura succesorala si exercita alte atributii prevazute de legea notariala;
184notificare: act sau comunicare oficiala de aducere la cunostinta a continutului unui act
administrativ, cu indeplinirea obligatiei de a face dovada transmiterii sale persoanelor juridice sau
fizice interesate;
185nulitate: sanctiune juridica prin care actul/contractul administrativ este desfiintat pentru motive
ce tin de incalcarea legii, a conditiilor de fond si de forma, sau a procedurii prin care este aparat
interesul public al statului sau al colectivitatilor locale;
186obicei: regula de conduita impusa ca forma de relatie sociala unei repetari indelungate in
cadrul unei colectivitati;
187obiectiv: scopul social si politic stabilit prin lege si alte acte normative care trebuie realizat de
catre autoritatile publice si cetateni;
188obligatia functionarului public: indatoririle legale pe care functionarul public trebuie sa le
respecte (de a-si exercita functia personal, de a se subordona ierarhic, de a exercita exclusiv
functia publica si de confidentialitate);
189obstesc: tot ceea ce apartine comunitatilor, organizatiilor cooperatiste si altor forme de
asociere intre persoanele fizice si juridice;
190ofensa adusa autoritatii: fapta de a aduce atingere onoarei sau de a ameninta in public un
functionar public in legatura cu activitatea acestuia, prin forme care aduc atingere autoritatii;
191ofiter: functionarul public care are atributii de politie si ocupa un loc superior in serviciul
politienesc, care aplica sanctiuni contraventionale celor care incalca normele legale din domeniile
date in competenta;
192omisiune: fapta functionarului public de a nu-si indeplini o atributie de serviciu, desi era
obligat sa o execute;
193onoare: consideratia de care se bucura un functionar public din partea societatii civile si a
corpului profesional din care face parte;
194operatiuni administrative: activitati concrete indeplinite de functionarii publici pentru realizarea
sarcinilor administratiei publice in contextul mai general al legalitatii administrative;
195oportunitate: stare de fapt care rezida in concordanta dintre continutul actului si
fenomenul/raportul social pe care il reglementeaza si momentul cel mai propice pentru aducerea
la indeplinire a dispozitiilor sale;
196optiune: procesul constient de alegere, dintre mai multe posibilitati, a mijloacelor si metodelor
cele mai favorabile pentru atingerea unui scop si adoptarea unei hotarari/decizii in acest sens;

197ordin: dispozitia superiorului ierarhic care trebuie adusa la indeplinire de subordonati, emis de
o autoritate administrativa unipersonala centrala sau locala, in executarea legii;
198ordine publica: 1) totalitatea sistematizata si concentrata a parerilor individuale care se refera
la o problema sau un domeniu de interes care poate influenta comportamentul individual, de grup
si macro social, precum si politica guvernamentala; 2)ansamblu de norme juridice prin care este
protejata societatea precum si activitatea generala de aplicare in fapt a normelor prin care se
urmareste indeplinirea/realizarea interesului public; suma conditiilor esentiale pentru
desfasurarea unei vieti sociale normale; 3)stare care asigura activitatea normala a organelor
statului, si a celor publice, stare de pace si liniste sociala, respectarea drepturilor cetatenilor;
199organ: personal/grup investit cu autoritatea de a indeplini o functie administrativa;
200organigrama: reprezentarea grafica a structurii interne a unei institutii/serviciu public;
201organizare: ansamblul masurilor luate pentru a asigura desfasurarea eficienta a activitatilor
unei institutii/autoritati publice in conformitate cu scopul activitatii acesteia; procedura de
structurare in sistem a autoritatilor care compun administratia, cat si stabilirea structurilor si
functiilor acestora;
202organizare administrativ teritoriala: delimitarea teritoriului national in unitati administrative
si de populatie relativ compacta;
203organizatii neguvernamentale: persoane juridice constituite sub forma fundatiilor sau
asociatiilor care nu realizeaza activitati lucrative si nu indeplinesc functii publice;
204participare: exercitarea atributiilor unui organism colegial prin participarea tuturor membrilor
acestuia;
205pasaport: act de identitate care da dreptul posesorului de a parasi tara si sa patrunda pe
teritoriul altor state;
206patrimoniu: totalitatea bunurilor mobile si imobile, a veniturilor si a creantelor ce apartin
statului/unitatilor administrativ-teritoriale;
207pedeapsa: forma de constrangere morala si/sau fizica aplicata in scopul reeducarii unei
persoane care a comis o fapta ilicita;
208permis: act administrativ prin care o autoritate publica, in limitele competentei, autorizeaza o
persoana sa desfasoare anumite activitati, in anumite conditii;
209persoana de drept public: colectiv de oameni instituit conform legii, inzestrat cu patrimoniu,
care se organizeaza si functioneaza in scopul realizarii unor functii statale si a interesului general;
210petitie: cerere pe care o persoana fizica/juridica o adreseaza unei autoritati a administratiei
publice pentru a-si realiza un scop personal;
211planuri urbanistice: acte de autoritate ale administratiei publice prin care sunt stabilite directiile
mari de dezvoltare, sistematizare, circulatie, mediu si constructii intr-o unitate administrativteritoriala;
212plangere: cererea prin care o persoana fizica sau juridica solicita anularea unei masuri
administrative, a unui proces-verbal de constatare a contraventiei pe motiv de nelegalitate;
213politici publice: ansamblul mijloacelor folosite pentru relatiile dintre administratie si public;
ansamblul programelor pentru realizarea unor obiective de interes general;

214politie: serviciu public folosit pentru mentinerea si restabilirea ordinii publice; activitatea de
supraveghere a respectarii normelor de convietuire general obligatorii;
215populatie: totalitatea persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul unui stat/unitate
administrativ-teritoriala si care se afla sub jurisdictia acestora;
216posesiune: stapanirea materiala efectiva a unui bun imobiliar sau mobil;
217prefect: agentul public numit de Guvern in teritoriu pentru conducerea serviciilor publice
descentralizate si supravegherea legalitatii actelor emise de celelalte autoritati publice;
218prerogativa: dreptul unei persoane/autoritati de a exercita anumite atributii conferite prin lege;
219prescriptie: dobandirea sau pierderea unui drept prin trecerea timpului sau stingerea unui
drept prin neexercitarea lui in termenul prevazut de lege;
220prestator de servicii: persoanele/autoritatile a caror activitate este circumscrisa normelor
juridice administrative;
221previziune: functie a conducerii prin care se anticipeaza evolutia probabila a proceselor
sociale, politicile economice si administrative si se fundamenteaza deciziile;
222prevenire: faptul de a lua masuri de informare, de atentionare, de avertizare si/sau de a lua
masuri de a inlatura ceva periculos mai inainte ca acesta sa produca pagube sau alte urmari
periculoase;
223primar: autoritatea publica, cu rol executiv, aleasa prin vot direct de catre cetateni pentru a
exercita conducerea serviciilor publice de interes local, sens in care emite dispozitii in sfera sa de
competenta;
224primarie: aparatul propriu al consiliilor locale format din primar, vice primar, secretar si
functionari publici; institutie publica cu activitate permanenta care aduce la indeplinire hotararile
consiliului local si solutioneaza problemele curente ale comunitatii locale;
225procedura: ansamblul principiilor, regulilor si formelor juridice utilizate de o autoritate publica
pentru rezolvarea atributiilor sale;
226promovare: trecerea unui functionar public dintr-o functie inferioara intr-una superioara;
227protectie: faptul de a ocroti, apara, proteja; ansamblu de masuri care protejeaza o persoana,
o colectivitate, bunurile, drepturile si libertatile cetatenesti;
228putere executiva: activitatea specifica de conducere a societatii la nivel central si local de
catre autoritatile administratiei publice; capacitatea de a decide la nivel statal si local si de a-si
alege mijloacele si a utiliza metodele de actiune in mod autonom;
229putere executiva: ansamblul prerogativelor pentru a promova interesul general si dreptul
autoritatilor publice de a reglementa domeniile nedefinite de lege sau de a emite norme speciale
pentru aplicarea legii;
230raport: document scris cu privire la legalitatea si oportunitatea unui proiect de act normativ,
informatii despre functionarii publici, constatarile unor studii, analize, acte de control s.a.;
231raport de drept administrativ: raport juridic in care unul dintre subiecte este intotdeauna o
autoritate publica, obiectul il constituie actiunea/inactiunea persoanelor institutiei care participa la

raport, continutul este dat de sfera drepturilor si obligatiilor pe care le au partile, modificarea este
de regula unilaterala iar stingerea se face de regula printr-un act administrativ;
232raspunderea administratiei publice: forma a raspunderii juridice prin care autoritatile
administratiei publice raspund patrimonial pentru daunele cauzate prin faptele si actele lor;
233raspunderea administrativa: forma a raspunderii juridice antrenata prin neindeplinirea sau
indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu de catre un functionar public;
234raspunderea disciplinara: forma a raspunderii juridice care intervine pentru savarsirea unei
abateri disciplinare de catre un functionar public;
235raspunderea civila: forma a raspunderii juridice care intervine in situatia in care functionarul
public cauzeaza un prejudiciu patrimoniului public sau in paguba unei persoane fizice ori juridice;
este denumita si raspundere patrimoniala, intrucat repararea prejudiciului cauzat de fapta
functionarului se face pecuniar (baneste);
236raspunderea penala: forma a raspunderii juridice antrenata in cazul in care functionarul public
savarseste o infractiune de coruptie ori o alta infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciul;
237recomandare: actul administrativ prin care o institutie sau un serviciu public propune o
persoana pentru ocuparea unui post pe baza rezultatelor bune inregistrate in activitatea
anterioara;
238reconstituire: operatiune prin care autoritatile administrative refac acte cu caracter individual;
239rectificare: operatiune prin care autoritatile administratiei publice indreapta erorile materiale
comise in actele administrative, fie prin completarea actului cu elementele lipsa, fie prin stergerea
mentiunilor gresite;
240recurs administrativ: (gratios) procedura administrativa interna care consta in solutionarea
plangerilor, sesizarilor sau contestatiilor de catre insasi autoritatea emitenta a actului;
241reglementare: activitate avand drept scop stabilirea unor reguli prin acte cu caracter normativ
sau individual;
242regulament: act administrativ de organizare interna prin care o autoritate a administratiei
publice stabileste norma cu caracter general si obligatoriu pentru functionarii, institutiile si
serviciile publice de sub autoritatea lor;
243relatii de autoritate: forma de realizare a puterii executive prin subordonarea cetatenilor fata
de autoritatile publice statale si/sau locale;
244relatii formale: relatii care se stabilesc intre functionarii publici, in temeiul reglementarilor
legale, de forma relatiilor de serviciu, de supraordonare si de subordonare sau de colaborare;
245relatii ierarhice: relatii specifice de ierarhizare a autoritatilor publice in sistemul administratiei,
in conformitate cu care se manifesta subordonarea, respectiv supraordonarea;
246relatii publice: modalitatile concrete de realizare a comunicarii dintre un serviciu public sau o
autoritate administrativa si beneficiarii acestora;
247reputatie: consideratia de care se bucura o autoritate sau un functionar public in plan sociomoral, concretizata in aprecierea pozitiva a celorlalte persoane sau institutii cu care intra in relatii;
248responsabilitate: capacitatea unei persoane de a-si asuma responsabilitati si de a-si

reprezenta consecintele actelor/faptelor pe care le comite;

249resurse publice: totalitatea bogatiilor solului si subsolului, a materiilor prime si materiale, a
rezervelor, creantelor si a celorlalte valori de care dispune o unitate administrativ-teritoriala pentru
a-si realiza sarcinile economico-sociale si de care dispune in mod autonom;
250resedinta: locul in care o persoana fizica isi stabileste locuinta sau o persoana juridica isi
stabileste sediul social;
251retractare: actul prin care o persoana/institutie publica isi retrage afirmatia anterioara sau se
dezice de o fapta anterioara;
252retrogradare: trecerea unui functionar public din functia pe care o detine in functia imediat
inferioara ca urmare a savarsirii unor abateri;
253revocare: retragerea de catre o institutie/autoritate publica a unui act administrativ pe motiv
de ilegalitate sau pe motiv de inoportunitate;
254sanctiune disciplinara: forma a constrangerii administrative aplicate functionarului public care
incalca disciplina muncii in institutia in care este angajat;
255sarcinile administratiei publice: obligatiile pe care le are administratia, in functie de specificul
destinatarilor cu care se realizeaza raporturile de drept public, se stabilesc misiunile si se
specializeaza structurile administrative;
256sarcinile autoritatilor publice: sfera drepturilor si obligatiilor, stabilite prin lege sau prin alte
acte normative, care trebuie indeplinite de persoanele/autoritatile alese sau numite in functii
publice;
257sechestru: masura asiguratorie dispusa de o instanta judecatoreasca, constand in
indisponibilizarea bunurilor mobile si imobile ale unui contravenient in vederea repararii
prejudiciului produs prin contraventie si/sau pentru garantarea executarii pedepsei amenzii sau a
pedepsei confiscarii averii;
258secret profesional: obligatia functionarului public de a nu dezvalui informatiile pe care le afla
in virtutea indeplinirii prerogativelor sale; ansamblul informatiilor pe care le acceseaza un
functionar public in exercitarea atributiilor sale;
259sector privat: ansamblul organizatiilor care lucreaza in afara sectorului public; totalitatea
bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea privata;
260sector public: ansamblul serviciilor, institutiilor si autoritatilor cu caracter de stat sau comunal,
alimentate de la bugetul central sau local; totalitatea functionarilor din serviciile si institutiile
publice;
261securitate: faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe
care il da cuiva absenta unui pericol; protectie, aparare impotriva unor pericole, amenintari sau
primejdii;
262selectia functionarilor: modalitatea de recrutare a persoanelor, care urmeaza sa ocupe functii
publice, pe baza unor criterii; activitate de verificare a competentei profesionale a functionarilor
publici in vederea promovarii in functii;
263servicii publice descentralizate: servicii publice subordonate ierarhic ministerelor sau altor
institutii guvernamentale, care se organizeaza la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale: judete,
municipii, orase, comune;

264servicii publice locale: servicii organizate de unitatile administrativ-teritoriale pentru

administrarea bunurilor de utilitate publica, pentru furnizarea unor bunuri de necesitate generala
sau prestarea de activitati de interes general;
265serviciu public: activitate de interes general prestata de o persoana privata, intrebuintand
prerogativele puterii publice, sub controlul administratiei;
266standard: act oficial prin care sunt precizate toate prescriptiile tehnico-economice pe care
trebuie sa le indeplineasca un serviciu pentru a satisface o anumita trebuinta sociala;
267stare de necesitate: cauza care inlatura caracterul ilicit al faptei, intrucat faptuitorul a fost
obligat de imprejurari sa o savarseasca;
268stare de urgenta: masuri luate pentru a face fata unei situatii exceptionale;
269stare exceptionala: situatia exceptionala determinata de calamitati naturale, epidemii si
epizotii sau alte cauze in care sunt instituite masuri de protectie a persoanelor sau bunurilor
amenintate;
270statut: act juridic de natura administrativa prin care se defineste atat caracterul obligatoriu al
exercitarii autoritatii de catre un functionar public instituit intr-o functie publica, cat si obligatia de a
nu renunta la prerogativele cu care a fost investit, conferite in consideratia interesului public;
cadru de conduita profesionala si morala a diferitelor categorii de functionari publici: militari,
politisti, medici, profesori s.a.;
271structura administratiei publice: sistemul ierarhizat, sub conducerea unei autoritati supreme,
in subordinea caruia functioneaza serviciile publice descentralizate in relatii de supraordonare
subordonare;
272structura functionala: modalitatea sistemica de distribuire a sarcinilor administratiei publice
intre diferitele autoritati, in conformitate cu competenta lor materiala si teritoriala;
273structura organizationala: modalitatea in care este constituita o organizatie/institutie publica;
274subordonare: relatie specifica administratiei publice potrivit careia dispozitiile sefului ierarhic
sunt obligatorii pentru functionarii de sub autoritatea sa;
275subsidiaritate: dreptul si obligatia autoritatilor publice de a solutiona direct problemele de
interes local fara a fi necesara interventia statului; fenomen al descentralizarii interventiei publice
pana la nivelul la care o activitate devine mai eficienta;
276suplinire: institutia juridica prin care se permite inlocuirea unei persoane titulare functiei
publice cu o alta persoana care sa exercite functia pe timpul cat lipseste titularul;
277suprematia legii: principiu potrivit caruia toate autoritatile publice trebuie sa se subordoneze
numai legilor;
278suspendare: institutie juridica prin care un act juridic inceteaza temporar sa produca efecte
juridice , desi nu a fost desfiintat;
279sanse egale: posibilitatea tuturor functionarilor publici de a promova in functie pe baza
meritelor, a competentei si a experientei dobandite in functiile anterioare;
280santaj: constrangerea unei persoane fizice prin violenta ori amenintare, sa dea, sa faca, sa nu
faca, sau sa sufere ceva, in scopul de a dobandi in mod injust un anumit folos;

281taxa: plata facuta de o persoana fizica/juridica unei autoritati publice pentru asigurarea
prestarii unui serviciu;
282teritoriu: factor determinant al organizarii puterii executive in sensul constituirii autoritatilor
publice la nivelul fiecarei diviziuni administrativ-teritoriale;
283termen: interval de timp in care trebuie exercitat un drept, trebuie indeplinit un act, sau trebuie
executata o cerinta a legii;
284titlu: inscris prin care se face dovada unui drept invocat;
285tutela administrativa: institutie a dreptului administrativ care reglementeaza juridic modul in
care autoritatile ierarhic superioare supravegheaza, controleaza si reformeaza actele emise de
autoritatile ierarhic superioare;
286ultraj: infractiune comisa prin insulta, fie prin calomnie, fie prin amenintare in mod direct sau
prin mijloace de comunicare directa, contra unui functionar aflat in exercitiul functiunii sau pentru
fapte indeplinite in exercitiul functiunii;
287unitate administrativ-teritoriala: diviziune a teritoriului national, omogena din punct de vedere
cultural, etnografic, economic, social in care se organizeaza autoritati de administratie publice
prin intermediul carora se realizeaza atat politica statala cat si cea locala;
288urbanism: activitate avand ca obiect adoptarea unor masuri cu caracter tehnic, administrativ,
economic si social pentru dezvoltarea armonioasa, rationala si umana a localitatilor;
289urmarire silita a bunurilor: procedura judiciara de urmarire a bunurilor si veniturilor unei
persoane care a comis o contraventie/infractiune cu scopul de a despagubi partea civila pentru
executarea confiscarii averii;
290uzurpare de calitati oficiale: actiune ilegala a unei persoane/institutii de a prelua si exercita
atributii care nu sunt de competenta sa; folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau
urmata de indeplinirea unui act determinat de acea calitate;
291vacanta functiei: situatia in care titularul unei functii publice se afla in imposibilitatea de a-si
exercita atributiile, din motive obiective (deces, imbolnavire grava) sau subiective (demisie,
refuz);
292viata publica: viata administrativa a unui stat sau activitatea cuiva in legatura cu functiile de
stat care le ocupa;
293venituri bugetare: sursele banesti ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale, ale
institutiilor si serviciilor publice, provenite din taxe, impozite si alte surse prevazute de lege;
294viciu de consimtamant: imprejurare de fapt cu caracter fizic sau psihic care altereaza vointa
juridica a unei persoane in momentul incheierii actului/comiterii faptului;
295vinovatie: atitudinea psihica a unei persoane fata de savarsirea unei contraventii/infractiuni,
precum si cu privire la rezultatul faptei sale ilicite;
296violare: fapta care incalca normele/institutiile juridice interne;
297violenta: atitudine violenta prin care se afecteaza o persoana prin actiunea alteia, inclusiv prin
actiunea autoritatilor publice;

298zona: suprafata de teren, apa sau aer, de pe teritoriul unui stat care are un regim juridic
special, diferit de restul tarii (contigua, demilitarizata, interzisa, de securitate s.a.).