UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” din BACĂU

FACULTATEA de ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE și ADMINISTRATIVE

Domeniul: ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Specializarea: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT

Comunicarea publică în Administraţia Publică

PROFESOR:

Conf.Univ. Dr. STUDENT

RAMONA FLOREA MANOLACHE VERA

GRUPA 1.1 AP
Cuprins

Importanţa comunicării pentru administraţia publică..................3

Funcțiile comunicării în administraţia publică..............................4

Tipuri de comunicare publică.......................................................4

Elementele procesului de comunicare în administraţia publică ....5

Registrele de comunicare publică..................................................5

Tipuri de comunicare administrativă..............................................6

Nivelurile și formele comunicării în administraţia publică..............7

Concluzii........................................................................................8
Bibliografia ....................................................................................9

3
 ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ŞI COMUNICAREA PUBLICĂ

Importanţa comunicării pentru administraţia publică

Comunicarea însoţeşte activitatea instituţiei administraţiei publice, contribuind la
realizarea în bune condiţii a acesteia. Ea răspunde totodată nevoii organizaţiilor din sectorul
public de a-şi afirma rolul specific, aducând la cunoştinţa cetăţenilor obligaţiile de asumat şi
prerogativele de care dispun. Comunicarea instituţională este azi din ce în ce mai dezvoltată
în cadrul organizaţiilor publice. Astfel, marile întreprinderi publice şi instituţiile
administrative au departamente pe această temă şi îşi menţin imaginea publică graţie unei
politici şi unor activităţi susţinute. Prin natura ei, administraţia publică depinde întro mare
măsură de comunicare . Ea se întâlneşte între diferitele niveluri ierarhice ale administraţiei
publice:
-între structuri aflate pe acelaşi nivel;
- în cadrul structurilor administrative;
- între administraţie şi executorul social;
- între instituţiile administraţie publice şi autoritatea politică;
- între adminstraţia publică şi mediul social, în general;
- între funcţionarii publici;
-între aceştia din urmă şi partenerii publici ( cetăţeni, ONG- uri etc.).
Un act administrativ presupune implicarea unui mare număr de funcţionari, fiecare dintre
aceştia specializat întrun anumit domeniu şi depinzând de ceilalţi, deoarece produsul final
este rezultatul direct al eforturilor combinate ale diferiţilor participanţi la realizarea acestei
finalităţi. Comunicarea este definitorie în coordonarea adecvată şi eficientă a activităţilor
caracterizate de astfel de conexiuni
Comunicarea necesită un proces de coordonare pentru materializarea căruia este
necesară construirea unor canale de prin care ideile, cunoştinţele şi exigenţele să poată fi
transmise. Pentru ca obiectivele vizate să devină realitate, managementul public trebuie să
se asigure că deciziile sunt transmise tuturor nivelurilor ierarhice. În plus, este din ce în ce
mai important atât pentru administraţie, cât şi pentru clienţii acesteia ( autoritatea politică,
contribuabili, cetăţeni, grupuri de interese) dezvoltarea canalelor de comunicare cu lumea
de afară. Sunt create, în acest mod, condiţiile ca tot ceea ce se întâmplă în cadrul
structurilor administrative să fie comunicat publicului, în general, şi segmentelor ţintă, în
special. Pe de altă parte, administraţia beneficiază din exterior de informaţiile care îi sunt
necesare în finalizarea obiectivelor.

4
 Adaptarea şi modernizarea administraţiilor depind la fel de mult de schimbările
comportamentului celor administraţi care se consideră, tot mai mult nişte consumatori,
chiar nişte clienţi.

Funcţiile comunicării în administraţia publică :

-de a informa: a aduce la cunoştinţă informaţiile de natură administrativă, de a le pune în

valoare;
-de a asculta întrebările şi aşteptările cetăţeanului;
-de a supune dezbaterii proiectele administrative ( regulamente, norme, proiecte de
dezvoltare etc.);
-de a contribui la asigurarea relaţionării sociale ( întărirea sentimentului de apartenenţă
colectivă, luarea în considerare a cetăţeanului în calitate de actor social);
-de a însoţi schimbările comportamentelor şi pe cele ale organizării sociale.

Tipuri de comunicare publică în administraţie :

-comunicarea de informare şi de explicare, inerentă legitimităţii mesajului public, chiar

dacă este vorba de informaţii privind funcţionarea practică a instituţiilor, de informaţii pe
care serviciile publice sunt datoare să le furnizeze cetăţenilor sau de reguli civice, care
trebuie reamintite în mod permanent;
-de promovare sau de valorizare: atât a instituţiilor publice şi a serviciilor oferite de
acestea publicului, cât şi a recomandărilor care dezvăluie ce s-a convenit a fi considerate
drept cauze sociale;
-de discutare sau de propunere spre dezbatere a proiectelor de schimbare instituţională,
de alegere a ofertelor politice.
În comunicarea administrativă, relaţia tradiţională, pur juridică, client-furnizor este
înlocuită printro relaţie de cooperare, rezultatul acestei schimbări profunde fiind
dezvoltarea unor relaţii de tip nou în care "clientul" devine co-participant la întregul ciclu de

5
realizare a serviciului/produsului oferit: co- proiectare, co-decizie, co-execuţie şi co-evaluare
.
Comunicarea are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis un mesaj, el nu mai
poate fi „ oprit” în drumul lui către destinatar. Orice mesaj are un conţinut manifest şi unul
latent, adeseori acesta din urmă fiind mai semnificativ; semnificaţia dată unui mesaj poate fi
diferită atât între partenerii actului de comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj; i.
în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sferă de cuprindere
mai mare.

Elementele procesului de comunicare în administraţia publică

Procesul de comunicare în administraţia publică cuprinde următoarele elemente

- instituţiile administraţiei publice ( primării, consilii judeţene, prefecturi, Guvern etc.) şi
cetăţenii : sunt principalele elemente şi elementele active ale comunicării administrative. Ele
au roluri interschimbabile, pe măsura derulării relaţiei de comunicare-receptare. Astfel, pe
rând, aceste elemente sunt emiţător şi receptor în procesul de comunicare. În administraţia
publică însă comunicarea poate avea loc nu doar între instituţia administrativă şi cetăţean, ci
şi între două astfel de instituţii ( între o primărie şi consiliul judeţean, de pildă), între o
instituţie administrativă şi un ONG sau între o instituţie a administraţiei publice locale sau
centrale cu o organizaţie politică. Instituţiile administraţiei publice. Sunt persoane juridice,
autorizate de către o autoritate publică să realizeze un serviciu public de interes general.

-Cetăţeanul. In cadrul comunicării publice, cetăţeanul este un interlocutor ambivalent. Prin

tradiţie, el a respectat sau a suportat autoritatea instituţiilor publice. In acelaşi timp, el a
protestat constant contra muţeniei sau contra mesajelor confuze ale acestora. Cetăţeanul
doreşte să fie informat, să fie luat în considerare, ascultat, asociat. Criticile sale au, nu de
puţine ori, un caracter protestatar faţă de modul în care autorităţile publice îi deservesc şi
faţă de politica publică însăşi. Tendinţa sa critică se justifică prin speranţa de a vedea
modificate, simplificate procedurile birocratice.

- Grupurile de interese , care aparţin sferei nonguvernamentale şi care fac apel la interesul
public, nefiind explicit partizane, au o influenţă mare asupra formării opiniilor. Nu în ultimul
rând, conducătorii de stat, principalii lideri de partide reprezintă un stimulent, o
condiţionare a constituirii opiniilor celorlalţi. e. Feed-back-ul constă într-un mesaj în sens
opus celui transmis de către emiţător. De obicei, acesta se transmite pe alt canal decât cel
pe care s-a realizat comunicarea directă. Responsabilul din administraţie trebuie să acorde
mare atenţie acestuia, prin intermediul lui putând afla aprecieri despre calitatea şi utilitatea
muncii sale în relaţiile cu publicul, despre eficienţa comunicării către public.

6
 Registrele de comunicare publică

pot fi:
- de informare şi de explicare , inerentă legitimităţii mesajului public, fi că este vorba de
informaţii privind funcţionarea practică a instituţiilor, de informaţii pe care serviciile publice
sunt datoare să le furnizeze cetăţenilor, fie că este vorba de reguli ale jocului civic, care
trebuie reamintite în permanenţă:
- de promovare sau de valorizare atât a instituţiilor publice şi a serviciilor pe care la oferă
publicului, cât şi a temelor sau recomandărilor care dezvăluie ceea ce s-a convenit să fie
considerate mari cauze sociale:
- de discutare sau de propunere spre dezbatere a proiectelor de schimbare instituţională,
de alegere de societăţi şi de oferte politice**.**

Tipuri de comunicare administrativă

După scopul urmărit:

-comunicare oficială ;
-comunicare neoficială.
După frecvenţa comunicării:
-permanentă ;
-periodică;
-aperiodică ( ori de câte ori este nevoie).
După genul de activitate căruia îi este destinată:
-instructivă ( educaţională, de formare);
-profesională ( în procesul de muncă);
-mediată ( prin intermediul altcuiva sau a unui mijloc tehnic).
Din punct de vedere al relaţiilor ce se stabilesc între administraţie şi cetăţeni:
7
-comunicare verbală ( orală);
-comunicare în scris ;
-comunicare nonverbală ;
-comunicare virtuală ( on-line).
După obligaţia pe care o au instituţiile publice
-punerea la dispoziţie a datelor publice ;
-relaţia serviciilor publice cu utilizatorii ;
-promovarea serviciilor oferite publicului ;
- campaniile de informare de interes general ;
-valorizarea instituţiei publice ( comunicarea instituţională).

NIVELURILE ŞI FORMELE COMUNICĂRII ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Comunicarea în administraţia publică se poate realiza pe patru niveluri relativ distincte:

intrapersonal, interpersonal, în grup, de masă.
Comunicarea interpersonală Este comunicarea individului cu el însuşi. Prin intermediul ei,
omul se cunoaşte şi se judecă pe el însuşi. Se întreabă şi îşi răspunde. Gândeşte, analizează
şi reflectează. Evaluează decizii sau repetă mesajele destinate altora. Este necesară şi
importantă pentru echilibrul psihic şi emoţional al persoanei.
Comunicarea interpersonală este comunicarea cu celălalt. Ne ajută să-i cunoaştem pe
semeni şi pe noi înşine, prin imaginea lor despre noi. Datorită dialogului interpersonal se
stabilesc, se întreţin şi uneori se distrug relaţii umane.
Comunicarea în grup
Este comunicarea realizată între indivizi în cadrul grupului sau organizaţiei din care fac
parte. In cadrul grupului (organizaţiei), individul îşi petrece mare parte din viaţa socială şi
profesională. Aici se împărtăşesc cunoştinţe şi experienţe, se rezolvă probleme şi se dezvoltă
idei noi.
Comunicarea joacă în grup multiple roluri:
- de informare: o noutate se cere împărţită grupului;
- de coordonare: să facă posibilă acţiunea comună eficientă;
-de motivare: să stimuleze cooperarea şi implicarea în atingerea obiectivelor;
8
 -de control: să clarifice îndatoririle, să stabilească autoritatea şi responsabilităţile;
-emoţională: să permită exprimarea trăirilor, sentimentelor etc.;
-de influenţare reciprocă.
Din perspectiva comunicării, este importantă distincţia dintre grupuri primare (familia,
echipa de muncă, grupa de studenţi etc.) şi grupuri secundare ( de exemplu angajaţii unei
instituţii administrative). Grupurile primare sunt caracterizate prin asociere intimă, relaţii tip
faţă "în faţă" şi cooperare. Sunt grupuri mici, cu principii şi reguli informale. Grupurile
secundare sunt definite prin relaţii reci, impersonale, contractuale. Ele sunt grupuri mari,
care au forme, principii şi reguli formale.
Comunicarea de masă
Este comunicarea realizată pentru publicul larg de către instituţii specializate şi cu
mijloace specifice. Ea de realizează prin intermdediul mass-media: televizunea, radioul,
cinematograful, ziare, reviste etc.

Concluzii

Comunicării publice îi revine în principal rolul de a convinge că instituția publică, atât prin politicile

instituţionale implementate, cât și prin deciziile adoptate, urmăreşte îndeplinirea unui interes general. Prin

demersurile de comunicare instituțională realizate se urmărește obținerea adeziunii cetăţenilor. Cetăţeanul

ar trebui să fie în permanență informat cu privire la existenţa şi modul de funcţionare a serviciilor publice.

De asemenea, cetățeanul trebuie ascultat atunci când dorește să-și exprime un punct de vedere referito

r la politicile publice ale instituției, respectiv, atunci când îşi exprimă nemulţumirea față de serviciile primite

din partea instituțiilor publice, ținându-se pe cât posibil, cât mai mult cont de dorinţele şi nevoile

cetățeanului. Relațiile publice sunt considerate a fi o funcție managerială distinctă, care ajută la stabilirea

și menținerea limitelor comunicării reciproce și la cooperarea dintre o organizație și publicurile sale.

9
 Bibliografia
Comunicare în Administraţia Publica, Cconferențiar Universitar Ramona Florea;

Wikipedia…Wikimedia ,scribd.pdf.Antonio Sandu. Curs de comunicare în administraţia publică.