Universitatea “Al. I.

Cuza” Iasi

Facultatea de Filosofie

Specializarea: Stiinte Politice

Iulia-Elena Hristache,anul III, gr2

Minorităţi: perspective legislative

De la ignorare,negare sau oprimare la afirmare şi recunoaştere drumul minorităţilor nu a
fost unul lin şi uniform. Probabil că nicioadata în decursul istorie nu a existat o preocupare mai
mare pentru soarta lor ca cea din ultimele decenii.

Minoritatea este un cuvânt aplicat de specialist în ştiinţele sociale grupurilor subordonate în

termini de putere şi de privilegii în raport cu majoritatea sau grupul dominant.1Ȋn afara numărului
o minoritate se caracterizează prin trasături fizice sau cultural distincte, calitatetea de membru
este involuntară,tratament inegal şi conştiinţa mai mult sau mai puţin intensă a subordonării.
Diferitele grupuri minoritare sunt inegale în ceea ce priveşte,puterea, resursele, prestigiul şi
valoarea prezumată.Inegalitatea privind puterea şi statusul grupurilor sociale antrenează
inegalităţi în distribuţia resurselor materiale şi simbolice.

Conform teoriei echităţii dreptatea sociala poate fi instituită printr-o ajustare materială şi printr-o
ajustare psihologică,urmare a unei deformări cognitive a relaţiilor.2 Teoria echităţii şi teoria
primarii relative au evidenţiat procesele necesare conştientizării de către indivizi a relaţiilor
înguste şi legitime din societate.

Două sunt dimensiunile identităţii ce definesc, în mod esenţial, raporturile majoritate-minoritate

în societatea românească actuală: este vorba despre identitatea naţională şi despre identitatea
etnică.

Conceptul de identitate etnică, a părut pe scena ştiinţelor sociale abia în cea de-a doua jumatate a
secolului XX, are două accepţiuni. Una care porneşte de la elemente exterioare, fixe, legate de
limbă, religie, teritoriu, instituţii, istorie, tradiţii şi cea de-a doua, care pune accentul pe

1
Mioara Nedelcu, Minoritati:timpul afirmarii, , ,Iasi, pp 8
2
Idem, pp147
dimensiunea subiectivă, pe conştiinţa apartenenţei la un anumit, grup etnic ca element definitoriu
al identităţii etnice.3

Naţiunea reprezintă o categorie socială fundamentală pentru înţelegerea societăţilor

contemporane. Indiferent de modul în care este concepută, ca grup de indivizi ce împărtăşesc o
origine şi elemente culturale comune, sau ca grup definit prin raportarea de tip contractual a
indivizilor, ce locuiesc pe un anumit teritoriu, la un set de valori şi principii, naţiunea are drept
caracteristică fundamentală faptul că se defineşte ca nivel absolut, suprem al identităţii.4 Aceasta
perspectivă poate duce, astfel, la ipoteza că afirmarea identităţii de minoritate naţională ar scurt
circuita logica socială naţiunii.
 Relaţiile dintre minorităţi şi majoritate într-o societate multiculturală pot deveni, adeseori, sursa
de tensiuni sociale. Tendinţa majorităţii, manifestată într-un mod conştient şi explicit sau,
dimpotrivă, inconştient şi implicit, este, în general, de omogenizare, mergând până la impunerea
unor modele culturale proprii, întru asimilarea minorităţilor. La rândul lor, acestea pot ceda
presiunii sau, dimpotrivă, se vor opune, luptând pentru păstrarea identităţii lor culturale. Această
luptă, justificată de frica pierderii identităţii, duce, de multe ori, la atitudini de închidere, chiar de
izolare, respectiv la privilegierea unei construcţii identitare bazate pe o viziune esenţialistă
asupra culturii.

Legislaţie naţională privind minorităţile

În perioada post 1989 drepturile minorităţilor naţionale din România au fost promovate în
mai multe dimensiuni ale politicilor publice: prin instituţionalizarea variatelor modalităţi de
participare la actul legislativ şi executiv, respectiv prin variate măsuri legal-instituţionale menite
a asigura protejarea, păstrarea şi dezvoltarea variatelor dimensiuni ale particularităţilor identitare
5
ale minorităţilor din România (politici culturale, lingvistice, educationale şi administrative).
România este considerată un model european al relaţiilor interetnice, deoarece are legi care
sancţionează aspru discriminarea, permite minoritarilor să devină politicieni profesionişti,
acceptă învăţământul în limbile diferitelor etnii şi universităţile multiculturale.

3
Alexandra Jivan, Minoritati: identitate şi coexistenta, Institutul Intercultural, Timişoara,2000,pp10
4
Dogariu,Dan, Naţiunea şi provocările(post)modernităţii,editura Tritonic,Bucureşti,2009, pp22
5
Năstase,Adrian,Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale,V4 Reglemetări în dreptul
românesc1989-1998, pp45
 Legea aflată în vigoare reglementează statutul juridic al minorităţilor naţionale din
România.Minorităţile naţionale sunt recunoscute ca factori constitutivi ai statului român.

Prin minoritate se înţelege orice comunitate de cetăţeni români, care trăieşte pe teritoriul
României din momentul constituirii statului modern, numeric inferioară populaţiei majoritare,
având propria identitate etnică,exprimată prin cultură, limbă sau religie, pe care doreşte să o
păstreze, să o exprime, şi să o dezvolte. 6Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt
cetăţeni români, care îşi exprimă liber şi neîngrădit apartenenţa la o comunitate naţională,sau
minori ai căror părinţi, ori alţi reprezentanţi legali au declarat, conform legii,această apartenenţă.

În înţelesul prezentei legi elementele identităţii sunt: limba, cultura,monumentele istorice,

patrimoniul cultural mobil, tradiţiile şi religia.Aceste elemente se păstrează, se exprimă şi se
dezvoltă prin instituţii de învăţământ, de cultură, prin mijloace de informare în masă, precum şi
prin instituţiile cultelor recunoscute de lege.Statul recunoaşte şi garantează persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sunt
îndreptăţite fără nici o discriminare la protecţia egală a acesteia.Statul încurajează spiritul de
toleranţă şi dialogul intercultural şi va lua măsuri efective pentru promovarea respectului
reciproc, întelegerii şi cooperarii dintre toţicetăţenii, indiferent de identitatea etnică,
culturală,lingvistică ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al
mijloacelor de informare.Orice discriminare sau incitare la discriminare pe criteriul apartenenţei
la o comunitatenaţională atrage răspunderea contravenţională a persoanei vinovate, dacă nu intră
sub incidenţa legii penale.

Nu constituie discriminare, potrivit legii, măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele
juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi,
vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în
raport cu alte persoane,grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile afirmative ce
vizează protecţia grupurilor defavorizate.

6
Lege privind statutul minoritatilor nationale din Romania,art2,3
Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a învăţa în limba maternă, de a
beneficia de educaţie şi învăţământ în unităţi şi instituţii de stat cu predare în limba maternă la
toate nivelurile, formele şi tipurile de învăţământ, în condiţiile legii.7
Statul asigură persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale atât protejarea şi conservarea
moştenirii culturale, cât şi dezvoltarea creativităţii contemporane.Minorităţile naţionale au
dreptul la instituţii culturale de drept public.8
Legea reglementeaza şi statutul Consiliu Minorităţilor Naţionale. Consiliul Minorităţilor
Naţionale, denumit în continuare CMN, este un organism compus din organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în parlament, prin care acestea colaborează în
scopul garantării dreptului de a exprima, păstra şi dezvolta identitatea etnică,culturală, lingvistici
şi religioasă a minorităţilor naţionale din România
Minoritarii din România au fost din totdeauna bine reprezentaţi în Parlament, la ora actuală
există 18 organizaţii înregistrate ale minorităţilor naţionale, în afara celei maghiare, care au
dreptul de a-şi trimite în Parlament, o dată la fiecare 4 ani, câte un reprezentant. Aceste
organizaţii reprezintă etniile rroma, italiană, albaneză, macedoneană, croată, bulgară, ucraineană,
sarbă, elenă, turcă, tătară, turco-musulmană, slovacă, cehă, armeană, rutenă, germană, evreiască,
poloneză şi a ruşilor lipoveni.
Organizaţiile minorităţilor care nu obţin în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator
au dreptul, potrivit legislaţiei, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un
număr de voturi egal cu cel puţin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară
pentru alegerea unui deputat.9 Legea electorală este însă considerată discriminatorie şi acuzată de
conservarea unui cerc vicios de procedură, în condiţiile în care unele etnii precum secuii,
aromânii şi ceangăii nu sunt reprezentaţi în Consiliul Minorităţilor Naţionale, iar accesul în
aceasta structură se poate face doar câştigând mandate în Parlament.

7
Moroianu,Irina, Drepturile omului în România. Protectia drepturilor persoanelor apartinând minoritatilor
nationale, Bucuresti, 1993, pp25.
8
Năstase,Adrian,op cit. , pp56.
9
Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art9
Pozitia europeană privind minorităţile

Ţările europene evoluează în direcţia unei integrări economice şi politice tot mai accentuate
în contextul derulării unor procese interne de descentralizare şi de indentificare naţională.
Ȋn concepţia UE imigranţii trebuie să beneficieze atât de politici generale ale integrări celor mai
defavorizaţi,cât şi de măsuri specifice,luând în considerare caracteristicile lor particulare.
Pentru a răspunde presiunilor unor grupuri de imigranţi şi ale unor organisme publice,guvernul a
găsit soluţia de compromis a infiinţării instituţiei Ombudsman-ului,având ca măsuri lupta
împotriva discriminării,implicând supravegherea legislaţiei în vigoare şi exercitarea unor funcţii
de consiliere în cazuri speciale.10
Uniunea Europeana încurajează „construcţii regionale” inter-etnice care ar descuraja
parohialismul şi segregarea de-a lungul liniilor etnice, asigurându-se în acelaşi timp că anumite
principii de acţiune afirmative sunt respectate.
Multe instituţii ale Uniunii Europene se ocupă de aceste probleme. La începutul anului 2008,
Parlamentul European a căzut de acord asupra unei strategii comune în vederea integrării
minoritatilor în viaţa politică şi economică. Comisia Europeană s-a distanţat oficial de orice
discriminare şi stigmatizare a minoritatilor , subliniind în acelaşi timp disponibilitatea Uniunii
Europene de a lupta pentru drepturile lor.11

Concluzii
Mioara Nedelcu, op.cit.pp204
10

Ignăţoiu,Emanuela, Egalitate si nondiscriminare în jurstprudenta Curtii Europene de Justitie, Editura C. H. Beck,

11

Bucureşti, 2008, pp45.

 De la 1 ianuarie 2007, România a devenit Stat Membru al Uniunii Europene, calitate care
implică atât drepturi cât şi obligaţii. Toate aceste drepturi şi obligaţii derivă din tratatele şi
legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţarea ei şi până în prezent, tot acquis
comunitar pe care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii Europene.
Identitatea europeană oferă o identitate „cosmopolită” alternativă pentru membrii minorităţii,
care încă se identifică cu ţara lor mamă. O identitate „etnică” şi una „europeană” par a coexista
fără intermedierea identităţii „regionale”.

Mecanismele politice care îşi propun să asigure comunităţilor minoritare dreptul la păstrarea
propriei identităţi, ca, de exemplu, cele care au fost puse în practica în ultimii ani în România, nu
pot, singure, să garanteze relaţii pozitive între minorităţi şi majoritate. Cu siguranţa, faptul că
minorităţile au o voce în parlament, că există un Consiliu al Minorităţilor Naţionale, care este
consultat în orice problemă referitoare la comunităţile respective sau ca organizaţiile
minorităţilor naţionale primesc subvenţii guvernamentale pentru funcţionare şi activităţi,
constituie elemente importante în vederea promovării unor bune relaţii între minorităţi şi
majoritate.

Bibliografie
1.Mioara Nedelcu, Minoritaţi:timpul afirmării, editura Institutul European , Iaşi

2. Ignăţoiu,Emanuela, Egalitate şi nondiscriminare în jurstprudenţa Curţii

Europene de Justiţie, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008.

3. Moroianu,Irina, Drepturile omului în România. Protecţia drepturilor

persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, Bucureşti, 1993.
4. Alexandra Jivan, Minoritati: identitate şi coexistenţă, Institutul Intercultural,
Timişoara,2000.
5. Dogariu,Dan, Naţiunea şi provocările(post)modernităţii,editura
Tritonic,Bucureşti,2009.
6. Năstase,Adrian,Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale,V4
Reglemetări în dreptul românesc1989-1998.

Legislaţie

.
1.Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind
Statutul aleşilor locali.
2.Lege privind statutul minorităţilor naţionale din România.