Sunteți pe pagina 1din 19

INTRODUCERE

Abordarea multidimensională a politicii minorităților din România și evaluarea


stării și rolului minorităților naționale în societatea contemporană reprezintă obiectul de
studiu al acestui proiect.

Prima parte a proiectului cuprinde aspecte teoretico metodologice ale relațiilor


interetnice, unde sunt studiate și definite noțiunile de minoritate națională, grup minoritar,
minoritate etnică, precum și drepturile minorităților naționale.

In capitolul doi al proiectului se pune accentul pe reprezentarea minorităților in


presă, accordându-se o atenție deosebită reprezentării respectiv discriminării minorităților
naționale in presă și puterii pe care presa o are pentru a da glas minorităților.

Capitolul trei prezintă procesul de formare, respectiv de evoluție a minorităților


naționale in România, prin prisma aspectelor geografice, istorice dar și sociale. De
asemenea, sunt prezentate toate cele 19 minorități din țară conform ecensământului din
anul 2002.

Capitolul patru subliniază participarea activă a minorităților in viața politică a


statului, partidele și organizațiile acestora. Totodată, sunt prezentate cazurile a cinci
partide, respectiv organizații ale minorităților și anume, UDMR, Forumul democrat al
germanilor din România, Asociația macedonenilor din România, Uniunea Ucrainienilor
și Uniunea Culturală a Rutenilor din România.
RELAȚIILE INTERETNICE: ASPECTE TEORETICO-
METODOLOGICE

1.Definiții ale conceptului de minoritate națională

Termenul de minoritate naţională se referă la un grup etnic care este în inferioritate


numerică în cadrul unui anumit stat independent. O minoritate îşi poate schimba statutul
prin principiul autodeterminării, adică poate deveni o majoritate dacă îşi constituie un stat
propriu. Totuşi, în acest caz, oricum naşterea unui nou stat duce la apariţia unor noi
minorităţi naţionale deoarece graniţele statale nu sunt un criteriu sufiecient pentru a
realiza o separare distinctă între grupuri etnice.
În viziunea sociologilor termenul de „minoritate”, reprezintă un grup sau mai degrabă un
subgrup al cărui membri alcătuiesc mai puțin din majoritatea populației statului respectiv.
Acest termen este folosit pentru a reprezenta populații care dețin un alt stil de viață, în
general prin diferite aspecte ce țin în primul rând de naționalitate și de diferite accepțiuni
socio-culturale prin intermediul culturii, al religiei, al limbii ș.a.m.d. Termenul de
„majoritate” reprezintă în viziunea sociologilor, segmentul numeric de populație
dominant dintr-un stat și care domină celelalte minorități. Printr-un limbaj mai accesibil
putem afirma că „majoritate” reprezintă o „minoritate dominantă” din punctul de vedere
al numărului de indivizi.

2. Conceptul de grup minoritar şi minoritate etnică

Prin grup minoritar se înţelege un grup sociologic care nu constituie majoritatea din
totalul populaţiei unei anumite societăţi. O minoritate sociologică nu este în mod necesar
şi una numerică, de aceea pentru a evita confuziile se preferă utilizarea termenului de
„ grup subordonat” şi „grup dominant”. Conform lui Louis Wirth, un grup minoritar
reprezintă „ un grup de oameni care, din cauza caracteristicilor fizice sau culturale, se
diferenţează de ceilalţi din societatea în care trăiesc şi care sunt supuşi unui tratament
inegal, considerându-se astfel ca fiind obiectul unei discriminări colective.”1
Organizaţia Naţiunilor Unite dă o altă definiţie conceptului de minoritate etnică,
aceasta fiind descrisă ca „ grupul de cetăţeni ai unui stat, care constituie o minoritate
numerică şi împărtăşesc caracteristici etnice, religioase sau lingvistice care diferă de cele
ale majorităţii populaţiei, între aceştia existând un sentiment de solidaritate motivată din
punct de vedere implicit de o voinţă colectivă de a supravieţui şi al căroror scop este
acela de a obţine egalitatea cu majoritatea atât din punct de vedere factual, cât şi legal.
Totuşi, această definiţie nu poate fi aplicată oricărui grup etnic. De exemplu, este perfect
aplicabilă minorităţii de etnie maghiară din România, dar nu poate fi aplicată şi
minorităţii rrome, întrucât aceasta nu poate fi restrânsă în cadrul limitelor unui singur

1
Louis Wirth, “ Urbanism as a way of life”, pg.96
stat, ci este o minoritate etnică ce transcende graniţele unui singur stat, deci e prezentă în
mai multe state europene.

3. Definiţii ale conceptului de etnie

Termenul „etnie” provine din limba greacă „ethnos/enthikos”. În greacă, acest termen era
folosit pentru a se referi la păgâni, adică la cei care nu erau greci. Mai târziu, odată cu
epoca modernă, termenul şi-a lărgit înţelesul, referindu-se şi la cei care nu erau creştini.
De-a lungul secolelor, termenul a avut diverse definiţii mai mult sau mai puţin vaste.
George Vacher de Lapouge a fost primul care a introdus termenul „etnie” în anul 1896 şi
prin acesta se referea la „populaţiile omogene rasial, care nu se schimbă în ciuda
modificărilor lingvistice, culturale şi demografice”.
Deşi iniţial termenul desemna o diferenţă culturală, acesta a căpătat o gămă de înţelesuri
multiple şi de multe ori destul de diferite. Astfel, de exemplu în tradiţia anglo-americană
termenul este un fel de „substitut” pentru grupurile minoritare din cadrul unei societăţi a
unei naţiuni-stat, potrivit tradiţiei de sorgine europeană, conceptul de etnie este sinonim
pentru naţionalitatea definită istoric de teritoriu sau descendenţă.

4. Etnie versus rasă şi naţionalitate

Potrivit lui Valerie Alia şi Simone Bull, este necesară o distincţie între conceptul de rasă
şi etnie. În lucrarea „ Media and Ethnic minorities”, aceştia sublinează faptul că din
perspectiva lor conceptul de etnie nu este sinonim cu conceptul de rasă. De asemenea, ei
se distanţează şi de definiţiile pseudo-rasiale potrivit cărora unele trăsături fizice pot dicta
o identitate sau alta şi limba nu este considerată ca fiind suficientă pentru a trasa
identitatea unui individ. Astfel, prin etnie se face referinţa la un grup relativ mare de
persoane care se consideră sau sunt consideraţi ca împărtăşind diverse caracteristici care
îi diferenţează de alte grupuri din cadrul grupului mai larg în care trăiesc( societatea) şi în
care aceştia dezvoltă un comportament distinct trăsăturile de grup. Prin rasă se înţelege
un grup cu trăsături invariabile determinate de o moştenire istorică, asociată cu o anumită
zonă geaografică şi culturală definită, iar indivizii ce aparţin unui grup rasial pot fi
identificaţi de cele mai multe ori după culoarea pielii.
Prin urmare, deşi un grup etnic poate fi identificabil din punctul de vedere al trăsăturilor
rasiale, acesta se distanţează de un grup rasial prin faptul că poate împărtăşi caracteristici
precum religia, limba sau politica şi legea cu cele ale grupului mai mare din care face
parte. Naţionalitatea se referă strict la cetăţenia pe care o deţine un individ. Prin urmare,
indivizii din cadrul aceleiaşi ţări pot avea toţi aceeşi cetăţenie, dar asta nu înseamnă ca
aparţin aceleiaşi etnii. Deci oameni de etnii( şi rase) diferite pot avea aceeaşi
naţionalitate.
5. Drepturile minorităţilor naţionale

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat în 1992 Declaraţia drepturilor persoanelor


care aparţin unor minorităţi naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice. Potrivit acesteia,
statul este obligat să protejeze existenţa minorităţilor şi să creeze condiţii pentru
promovarea culturală a acestora. Persoanele care fac parte din minorităţi naţionale sau
etnice, religioase sau lingvistice au dreptul de a trăi potrivit culturii din care fac parte în
mod liber şi fără niciun fel de discriminare. De asemenea, ele pot participa în mod egal la
evenimente culturale, religioase, sociale şi la viaţa publică a societăţii din care fac parte şi
pot să aibă propriile asociaţii. Una dintre cele mai importante prevederi ale acestei
declaraţii apare în articolul 2, alineatul 5 şi se referă la faptul că cei care fac parte dintr-o
minoritate au dreptul de a menţine o legătură liberă cu alţi membri ai grupului din care
fac parte, precum şi cu membri ai altor grupuri.
Legea privind statutul minorităţilor naţionale în România respectă prevederile
generale ale ONU. Cu toate acestea, legea conţine puţine prevederi referitoare la mass-
media. Mai exact, nu există dispoziţii care să privească direct un mod corect de reflectare
a minorităţilor în presă. Secţiunea a treia „ Mijloacele de informare în masă” conţine
articole referitoare doar la drepturile minorităţilor de a difuza şi de a avea acces la
informaţii în limba maternă precum şi asigurarea unor emisiuni radio sau de televiziune
în limba maternă.

MODUL DE REPREZENTARE AL MINORITĂȚILOR IN PRESĂ

Diversitatea în presă

Semnificaţia diversităţii stă în însuşi denumirea sa: aceasta se referă la faptul că suntem
diferiţi, că există oameni de rase, etnii, religii naţionalităţi, vârste sau orientări sexuale
diferite. Prin urmare, diversitatea este o realitate a societăţii în care trăim.
Mass-media are rolul de prezenta realitatea lumii în care trăim. De aceea, reflectarea
diversităţii în presă şi în mass-media în general este foarte importantă. Mai ales în
Europa, unde există un număr crescând al minorităţilor religoase şi etnice, dar şi a
comunităţilor de imigranţi, mass-media are un rol foarte important în reflectarea
diversităţii. Mass-media are sau cel puţin ar trebui să aibă puterea de a da voce
minorităţilor, de a le reprezenta şi de a fi mijlocul prin care acestea să se exprime şi să-şi
exprime particularităţile culturale.
Presa nu are doar rolul de a reflecta diversitatea, ci ar trebui să o reflecte în mod corect,
obiectiv şi imparţial. Însă instituţiile de presă nu consideră promovarea diversităţii ca
fiind una dintre cele mai importante funcţii ale presei. De asemenea, facultăţile de
jurnalism nu pregătesc studenţii în domeniul legislaţiei anti-discriminare sau în
managementul diversităţii.
Reprezentarea versus discriminarea minorităţilor în presă

Reprezentarea corectă a minorităţilor în presă are la bază obiectivitatea,


imparţialitatea şi corectitudinea, dar nu doar atât. Respectarea principiului diversităţii este
o condiţie necesara pentru ca minorităţile fie ele etnice, religioase, rasiale, lingvistice etc.
să fie reprezentate în presă în mod corect. Presa are într-adevăr puterea de a da un glas
minorităţilor, însă acest lucru se întâmplă rareori, iar când acestă putere este exercită are
de cele mai multe ori simplul scop „de a absolvi cultura dominantă de orice
responsabilitate.” Atunci când presa face o distincţie clară între minorităte, respectiv
grupul minoritar şi marea majoritate, respectiv grupul dominant, pentru a trasa
caracteristici care contribuie la alcătuirea unui portret-robot negativ al individului ce
aparţine grupului minoritar, putem vorbi despre discriminarea minorităţilor şi nu
reprezentarea acestora prin intermediul presei.
Discriminarea în sens larg se referă la un tratament diferit al unui individ sau al unui
grup de persoane pe baza unor considerente diverse cum ar fi prejudecăţile sau
stereotipurile. Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 defineşte discriminarea la articolul 2
alineatul 1 astfel: „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere,restricţie sau
preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie
socială,convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,
infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are
ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în
condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic,economic, social şi cultural sau în orice alte
domenii ale vieţii publice."2
Discriminarea rasială şi etnică sunt cele mai întâlnite forme de discriminare şi se
referă la creearea de stereotipuri cu precădere negative despre indivizii care fac parte
dintr-o anumită rasă sau dintr-un anumit grup etnic. Acest tip de discriminare este foarte
frecvent în mass-media, mai ales la nivelul presei. Discriminarea poate fi atât directă,
adică intenţionată cât şi indirectă. Un exemplu de discriminare directă ar putea fi modul
în care ziarul CanCan abordează subiectele despre rromi, care sub prezentaţi în mod
intenţionat pe baza unor stereotipuri cum ar fi: hoţi, persoane periculoase pentru societate
sau oameni care s-au îmbogăţit prin mijloace mai mult sau mai puţin dubioase( cu aluzie
la furt). Ba mai mult, se foloseşte termenul de „ţigan” şi nu de „rrom”, ceea ce contribuie
la conturarea unei imagini voit negative a întregii comunităţi. Discriminarea indirectă se
referă la situaţia în care cineva comite o discriminare fără intenţie, întrucât nu acesta este
scopul său sau a materialului publicat. Discriminarea poate fi şi pozitivă, nu doar
negativă. Dacă discriminarea negativă se referă la o dezavantajare a celui vizat, la
privarea lui de un anumit privilegiu datorită apartenenţei la un grup, discriminarea
pozitivă reprezintă aducerea unor avantaje pentru a compensa multitudinea situaţiilor de
dezvantajare. Pentru a da un exemplu practic, dacă o persoană de etnie rromă salvează un
copil de la înec şi apare ulterior în presă ca un erou şi este prezentat dintr-un punct de

2
LEGE nr.324 din 14 iulie 2006
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare
vedere pozitiv şi părtinitor, fără a da dovadă de obiectivitate, se va comite o discriminare
pozitivă.

MINORITĂȚILE NAȚIONALE: ASPECTE SOCIALE, ISTORICE ȘI


GEOGRAFICE

Minoritățile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populația


României.. La ultimul recensământ efectuat în anul 2002, procentul minorităților, dintr-
un total de aproximativ 22 de milioane de locuitori, reprezenta circa 12%. Cele mai
importante minorități etnice prezente în România sunt în primul rând cele reprezentate de
maghiari și rromi, urmate de germani, ucrainieni, ruși lipoveni, evrei, turci, tătari, armeni,
bulgari, sârbi, croați, cehi, slovaci, polonezi, greci, albanezi și italieni, în România zilelor
noastre fiind recunoscute oficial 18 minorități etnice, reprezentate în Parlamentul
României.

RROMII
In țara noastră trăiesc astăzi 409.723 rromi, ceea ce reprezintă 1,8 la suta din
populația țării. Cei mai mulți dintre rromi s-au stabilit in Mureș, București, Bihor, Sibiu,
Dolj, Cluj, Brașov. Asupra numărului exact al rromilor există încă numeroase discuții,
organizațiile de romi afișând cifra de 1,5�2 milioane.
De unde au venit rromii? Prima atestare documentară a existenței unor comunități
de rromi este din anul 1068, din vremea Imperiului Bizantin. Rromii au fost denumiți în
diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact. Despre locul de origine al rromilor
există mai multe teorii. Unii specialiști (romanologi) consideră ca aceștia ar proveni din
Egipt, in timp ce alții avansează ipoteza nord�vestului Indiei, in provincia Punjab. Este
sigur însă că migrația rromilor catre Europa – alături de alte grupuri etnice orientale, s�a
făcut treptat, cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Țara Românească, Moldova,
Transilvania, dar și in vestul continentului. Asiduu cercetați in Europa (din 1521), despre
rromii din Romania există numeroase surse documentare, dar in consemnări ale
călătorilor străini. În schimb, ei sunt atestați, sub aspect juridic și social, doar ca robi
domnești, mănăstirești sau boierești, încă din primele documente ale cancelariilor Țărilor
Române (3 octombrie 1385).
Rromii in perioada comunista. In anii 80, programul național al PCR – "Integrarea
țiganilor", derulat prin Ministerul de Interne, viza doar infracționalitatea acestora și un
recensământ neoficial "preventiv". După această perioadă, intr�un cadru general al
politicilor față de minorități ("indiferent de naționalitate"), minoritatea rromilor a dispărut
chiar și ca entitate subînțeleasă. După colapsul economic din anii 80, excluderea rromilor
de pe piața muncii s-a generalizat.
Situația actuală a rromilor. La scurtă vreme după răsturnarea regimului comunist,
rromii au fost recunoscuți ca minoritate națională. Deși acest lucru a presupus câștigarea
unor drepturi politice și civile, deteriorarea situației economice și sociale a rromilor a
continuat. Diferitele comunități de rromi (circa 40 existente) au înființat numeroase
formațiuni politice și organizații civice. La 25 aprilie 2000, Guvernul a aprobat o
Strategie de îmbunătățire a situației rromilor, un program pe 10 ani care iși propune
ridicarea nivelului social și economic al rromilor și integrarea lor in societate.
Președintele Partidei rromilor- Nicolae Păun.

MAGHIARII
În România trăiesc 1.619.368 maghiari (7,13 la sută din populația țării), cei mai
mulți în județele Harghita, Mureș, Bihor, Covasna și Cluj.
Cum au apărut maghiarii în România? In secolul al V�lea d.H, triburi de huni
conduse de Atilla și care au venit probabil din ținuturile Volgăi s-au stabilit în bazinul
carpatic și Panonia. În 896, aceștia au intrat in posesia actualului teritoriu al
Transilvaniei, după ce au reușit să înfrângă rezistența unor triburi locale. In 946 este
pentru prima dată atestată documentar, in estul Transilvaniei, prezența secuilor, probabil
un trib de origine turcică, care aveau un rol militar, de apărare a granițelor.
Cum sunt organizați maghiarii? După căderea regimului comunist s-a înființat
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), care s-a angajat în apărarea și
reprezentarea intereselor comunității maghiare din România. UDMR a participat cu liste
proprii la toate alegerile de după 1990. Astăzi, Uniunea este reprezentată în Parlament de
12 senatori și 27 de deputați. Scopurile principale ale UDMR sunt recunoașterea
minorităților naționale ca factor constitutiv al statului, crearea unor condiții sociale care
să permită ca toți cetățenii să-și poată asuma liber și să-și poată păstra și cultiva
identitatea națională, realizarea statului de drept, bazat pe separarea puterilor etc.

GERMANII
Numărul germanilor din România este de aproximativ 111.301, ceea ce reprezintă
0,52 la sută din populația țării. Dintre aceștia, cei mai mulți trăiesc in județele Timiș,
Sibiu, Satu Mare, Caraș-Severin, Brașov.
In perioada interbelică, tensiunile apărute în relația cu noua formațiune statală i-a
făcut pe germanii din țară vulnerabili la ideile naționalist-socialiste. Intervenția
Germaniei hitleriste în problemele minorității germane-strămutarea germanilor din
Bucovina, Basarabia și Dobrogea, instalarea unei conduceri naționalist-socialiste in
fruntea grupului etnic, înrolarea a 60 de mii de germani în "Waffen�SS", au dus, după
război, la deportarea a 70 de mii de germani din România, bărbați și femei, în URSS și,
pentru cei rămași in țară, la deposedarea de proprietățile private și comunitare, precum și
la suspendarea temporară a drepturilor cetățenești. În 1950, germanii din România au
reprimit dreptul de vot, dar abia în 1956 și-au redobândit casele și gospodăriile. În urma
unei înțelegeri între guvernele român și cel al Germaniei federale, în anii ’70 a inceput
"exportul" masiv al etnicilor germani din România. Minoritatea germană a înființat
Forumul Democrat al Germanilor- președinte, Klaus Johannes, reprezentant in
Parlament- Ovidiu Ganț.

EVREII
Astăzi, în România mai trăiesc 9.103 evrei (0,04 la suta din populație), grupați în
București, Timiș, Iași, Cluj, Bihor, Arad, Suceava, Bacău, Neamț, Galați.
Prezența primilor evrei pe teritoriul actualei Românii este semnalată încă din
perioada Daciei romane, acest lucru datorându-se incadrării unor evrei in legiunile
romane și trupele auxiliare. Primele documente scrise privitoare la evreii din Transilvania
datează din timpul regilor Ladislau I și Coloman (secolele XI si XII) și sunt în general
oștile evreilor.
Situația actuală. În timpul regimului comunist, îndeosebi în anii când la Putere s-a
aflat Nicolae Ceaușescu, acesta din urmă s-a folosit de intențiile statului Israel de a-i
proteja pe evrei împotriva abuzurilor și a acceptat "exportarea" aproape în totalitate a
comunității evreiești din Romînia. După 1990, evreii sunt reprezentați cultural și politic
de către Federația Comunităților Evreiesti din România (FCER- președinte Aurel
Vainer, reprezentant în Parlament, Dorel Dorian) care coordonează activitatea a patru
centre importante (din București, Iași, Cluj, Oradea). În învățamântul de stat există și
două centre de studii iudaice, la Universitatea din Cluj și la cea din București.

TURCII
În România trăiesc astăzi 29.080 turci (0,13 la suta din totalul populației), răspândiți
în Constanța, Tulcea, București, Călărasi, Brăila.
După 1990, turcii s-au organizat, formând Uniunea Democrată Turcă din
România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze și să transmită valorile
culturale și tradiționale ale etnicilor turci. Președintele Uniunii- Osman Fedbi, iar
reprezentantul acesteia in parlament este Iusain Ibram.

UCRAINIENII
În România trăiesc astăzi 66.483 ucrainieni (0,29 la sută din totalul populației),
majoritatea în Maramureș, Suceava, Timiș, Caraș-Severin, Tulcea și Satu Mare.
Așezările ucrainene din nordul Moldovei și Maramureș, situate în zonele vecine cu
masivul etnolingvistic ucrainean și în prelungirea acestuia, sunt cele mai vechi din țară.
Mărturii arheologice și lingvistice arată că o populatie slavă de răsărit s-a așezat pe aceste
meleaguri încă din secolul al VI�lea, trăind alături de populația autohtonă românească, în
timp ce cea mai mare parte a satelor locuite astăzi de ucraineni sunt menționate în vechile
acte istorice din secolele al XIV�lea si al XV�lea.
Interesele politice, dar și tradițiile culturale și istorice ale comunității ucrainene din țara
noastră sunt reprezentate de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR). Ucrainienii
sunt reprezentați in Parlament de către deputatul Ștefan Tcaciuc, iar președintele Uniunii-
Ștefan Buciută.

TĂTARII
In România trăiesc 24.649 tatari (0,11 din populatia țării), în Constanța, Tulcea,
București, însă organizațiile acestora estimează un număr aproape dublu. Imediat dupa
Revolutie a luat ființă Uniunea Democratică Turcă Musulmană din România, care se
dorea "organizatie etno-confesională a populației turco-tătare din România". Dar, la scurt
timp, UDTMR s-a divizat in Uniunea Democratică Turcă din România și Uniunea
Democrată a Taăarilor Turco-Musulmani din Romania. Din punct de vedere religios,
credinciosii tatari se afla sub obladuirea Muftiului Osman Negeal. In 1998, pentru
serviciul religios musulman existau 80 de lăcașuri sfinte, între care o moschee. In 1995,
in urma unui protocol intre statul român și cel turc, seminarul musulman din Medgidia s-
a transformat in Liceul Teologic Musulman "Kemal Ataturk", sponsorizat de guvernul
turc.
ITALIENII
Nu există date statistice referitoare la italienii din România, deoarece această
minoritate a fost încadrată în categoria "alte minorități" cu ocazia ultimului recensamint.
Comunitatea italiană din România estimează o cifră de aproximativ 9.000 de italieni.
Pe aceste meleaguri, italienii au venit mai întâi cu probleme comerciale, mai ales in
porturi –-Galați, Brăila, Constanța, sau invitați de domnitorii români ca medici, profesori
de arme, profesori de muzică. Începând din secolul al XVIII�lea, italienii au inceput să
vină masiv in România, îndeosebi specialiști in domeniul construcțiilor, pictori, sculptori,
decoratori, zidari. După 1990, marea majoritate a italienilor de la noi fac parte din
Comunitatea Italiană din Romania, inființată la Iași, în 1990. Etnicii italieni au fost și
sunt extrem de prezenți în viața publică din România, din rândul acestei comunități
ridicându-se unele personalități precum doctorul Pesamosca, criticul literar Adrian
Marino, actorii Ileana Stana Ionescu (reprezentantul lor in Parlament) și Misu Fotino,
regizorul Sorana Coroama�Stanca, pictorul Angela Tomaselli, compozitorul Horia
Moculescu sau comentatorul sportiv Cristian Topescu. Președintele comunității este
Mircea Grosaru, el fiind și reprezentatntul actual in Parlament.

GRECII
Numărul estimat al grecilor din România este de 3.897, ceea ce reprezintă 0,02 la sută din
populația țării. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în București, Tulcea, Constanța, Brăila,
Galați, Hunedoara, Bacău, Dolj.
Organizația cetățenilor români apartinând minorității elene din țara noastră este Uniunea
Elenă din Romania (UER- reprezentant in Parlament Cumbias Romina, președinte-
Dragoș gabriel Zisopol). Uniunea a fost fondată la București, în 1989, și a dobândit
personalitate juridică în 1990. UER, care este compusă din 20 de comunități teritoriale, a
înființat clase sau secții de invățare a limbii elene, iar in trei orase (Bucuresti, Brăila și
Constanța), începând din 1999, functionează clase mixte cu predare in limba elenă, in
cadrul sistemului de învățământ românesc. UER a reușit, după 1990, să redobândească
mai multe dintre proprietățile confiscate de regimul comunist, dintre care amintim Teatrul
"Elpis" din Constanta sau Cinematograful Elen si Restaurantul "Olimp" din Galati.

ARMENII
În România trăiesc 2.023 armeni (0,01 la sută din populație), grupați în București și
Constanța, dar și în Transilvania (considerați armeni catolici).
În 1990, după răsturnarea regimului comunist, la București a luat ființă Uniunea
Armenilor din Romania (UAR), organizație politică și culturală, al cărui prim
președinte a fost Varujan Vosganian. După o intrerupere de peste 30 de ani, școala
armeană și-a redeschis porțile, școlarizând anual 120 de copii. UAR a avut un rol
important, în Comisia pentru minorități a Frontului Salvării Naționale, în decizia privind
reprezentarea in CPUN a fiecărei minorități naționale legal constituite, cu trei
reprezentanți. Rolul a avut un rol important în includerea în Constituție și apoi în Legea
electorală a oportunității ca organizațiile minorităților nationale să poata fi reprezentate in
Parlament. UAR a avut, de asemenea, un rol semnificativ în includerea in buget,
incepând din 1992, a unor sume pentru activitățile culturale și organizatorice ale
minorităților naționale. Ca recunoaștere a acestor merite, deputatul armean (astăzi,
Varujan Pambuccian) este și lider al grupului parlamentar al minorităților naționale din
Camera Deputatilor.

BULGARII
Numărul bulgarilor din România este de 9.935 (0,04 la sută din populația țării),
aceștia locuind in Timis, Arad, Dimbovita, București, Constanța și Tulcea.
Majoritatea etnicilor bulgari din România au emigrat din ținuturile bulgare la nord
de Dunăre, în timpul stăpânirii otomane. Astăzi, această populație se compune din două
comunitati distincte - cea a bulgarilor banățeni (catolici) și cea a bulgarilor din Sudul
României (Oltenia, Muntenia și Dobrogea), care sunt ortodocși. După răsturnarea
regimului comunist de la noi, tinând cont de prezența celor două comunități distincte, s-
au format două organizații. Limba bulgara se studiaza facultativ de către copiii de origine
bulgară, in satele bulgarilor banățeni și in câteva școli din București și din județul
Giurgiu. În 1999, la București a fost redeschisă, în paralel cu Liceul român din Sofia,
vechea Școală bulgară, cu limba de predare bulgară. Presedintele Uniunii Bulgare din
Banat- Nicolae Mircovici., iar presedintele Uniunii Democrate Bulgare- Maria Mirela
Dinu.

ALBANEZII
Nu există date statistice referitoare la etnicii albanezi din Romania, deoarece aceasta
minoritate a fost încadrată in categoria "alte minorități" cu ocazia ultimului recensîmânt
din România. Oraganizațiile etnice estimează totusi că există circa zece mii de albanezi
care trăiesc în România.
Comunitatea albaneză este atestată documentar istoric de peste 400 de ani pe actualul
teritoriu românesc. Veniți aici din cauza persecutiilor administrației otomane, albanezii-
îndeosebi militari, negustori, demnitari, s-au integrat destul de ușor în mediul politic și
cultural românesc și datorită unor afinități de limbă, obiceiuri. Numiți de Nicolae Iorga
"veri de sânge cu romanii", albanezii vor ajunge aici negustori, meseriasi și lucrători
destoinici, oameni de stiință și cultură. După 1990, cea mai mare parte a comunității
albaneze din România s-a grupat în jurul Uniunii Culturale a Albanezilor. Alegerile din
2000 au consemnat intrarea în Parlament a Oanei Manolescu, fiind si astazi reprezentanta
și președinta Ligii. (Liga Albanezilor din România).

RUȘII LIPOVENI
În România trăiesc 29.774 lipoveni (0,17 la suta din populatie), în Tulcea,
Constanța, Iași, Suceava, Brăila.
Etnie de origine slavă orientala, rușii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României,
îndeosebi în Dobrogea, începând de la mijlocul secolului al XVII�lea, după schisma
bisericii ortodoxe ruse. Dacă până in 1989 existenșa comunitatii rusilor lipoveni nu a fost
recunoscută oficial, acum, conform datelor oficiale ale ultimului recensamint, numărul
estimat al lipovenilor din România este de circa 29.700, iar cel al rușilor de 8.900, ceea ce
reprezintă 1,7 la sută din populația țării. Din septembrie 1998, la Iași apare revista de
cultura lunară, bilingvă, Kitej�Grad. Ei sunt reprezentați de Comunitatea rușilor
lipoveni al carei președinte este Miron Ignat.
POLONEZII
În România trăiesc circa 4.247 polonezi (0,02 la sută din populație), în Suceava,
București, Hunedoara, Timiș.
Destinele polonezilor de pe teritoriul Romaniei reflectă cu fidelitate istoria
popoarelor român și polonez, ca și raporturile stabilite intre ele de-a lungul timpului. Cu
mai bine de 600 de ani în urmă, regele Cazimir cel Mare impinsese granițele Poloniei
până la granițele Moldovei, inaugurând o lungă perioadă de concurență cu Ungaria,
pentru a-și asigura suveranitatea asupra teritoriilor românești și a celor de la Marea
Neagră.
În 1990, a luat ființă Uniunea Polonezilor din Romania "Dom Polski" (cu sediul
central la Suceava, reprezentantul acesteia fiind președintele Ghervazen Longher), care
editează, din 1991, revista lunară bilingvă "Polonus". Preşedintele Uniunii Polonezilor
din România, Ghervazen Longher este, în acelaşi timp, deputat în Parlamentul României
din partea minorităţii poloneze.

SÂRBII
Uniunea Sârbilor din România (USR) este un partid politic care reprezintă
minoritatea sârbă din România. Preşedinte este Slavomir Gvozdenovici care nu mai face
parte şi din grupul minorităţilor naţionale din camera Deputaţilor a Parlamentului
României, reprezentantul minoritatii in Parlament fiind Dusan Popov.
Uniunea Sârbilor din Romania a fost înfiinţată la 29 martie 1992. Are
aproximativ 30 de filiale locale şi aproximativ 5.500 de membri activi. Reprezintă
minoritatea sârbă; aceasta, la ultimul recensământ din 2002, număra 20.411 de etnici
sârbi în toată România, concentraţi mai ales în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi
Mehedinţi.
USR organizeaza anual un maraton al dansului şi cântecului sârbesc (în luna
aprilie), un festival coral (în luna mai), editeaza saptamânalul Nasa reci (Cuvântul nostru)
şi un trimestrial literar Knjizeveni Zivot (Viaţa literară). Acordă asistenţă autorităţilor
locale pentru funcţionarea şcolilor în limba sârbă (îndeosebi Liceului Dositei Obradovici
din Timişoara).

POLITICI PRIVIND MINORITĂȚILE ÎN ROMÂNIA


Minoritarii, activi in viața politică

Romania este considerată un model european al relațiilor interetnice, deoarece are


legi care sanctionează aspru discriminarea, permite minoritarilor să devină politicieni
profesioniști, acceptă învățământul în limbile diferitelor etnii și universitățile
multiculturale.

Minoritarii din România au fost dintotdeauna bine reprezentați în Parlament, chiar


dacă in structurile legislative ei au promovat legi care tin mai degrabă de reglementarea
unor domenii economice decât de drepturile propriilor etnii. La ora actuală există 18
organizații înregistrate ale minorităților naționale, în afara celei maghiare, care au dreptul
de a-și trimite în Parlament, o dată la fiecare 4 ani, câte un reprezentant. Aceste
organizații reprezintă etniile rromă, italiană, albaneză, macedoneană, croată, bulgară,
ucraineană, sârbă, elenă, turcă, tătară, turco-musulmană, slovacă, cehă, armeană, rutenă,
germană, evreiască, poloneză și a rușilor lipoveni.

Organizatiile minorităților care nu obțin în alegeri cel puțin un mandat de deputat


sau de senator au dreptul, potrivit legislației, la un mandat de deputat, dacă au obținut, pe
intreaga țară, un număr de voturi egal cu cel puțin 10% din numărul mediu de voturi
valabil exprimate pe țară pentru alegerea unui deputat. Legea electorală este însă
considerată discriminatorie și acuzată de conservarea unui cerc vicios de procedură, in
condițiile in care unele etnii precum secuii, aromânii și ceangăii nu sunt reprezentați în
Consiliul Minorităților Naționale, iar accesul în această structură se poate face doar
câștigând mandate în Parlament.

Din punct de vedere politic, minoritățile naționale sunt reprezentate în Parlament,


participă la guvernare și sunt consultate de către Guvern. Conform articolului 59 (2) din
Constituție privind alegerea camerelor Parlamentului, se stabilește acest drept de
reprezentare automată care stipulează: "organizațiile cetățenilor aparținînd minorităților
nationale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate in
Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condițiile legii electorale". Acest drept
a fost recunoscut și garantat și prin intermediul legii 70/1991 privind alegerile locale, care
prevede in articolul 2 că cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, rasă, limbă,
religie, sex, convingeri politice sau profesie exercită în mod egal drepturile electorale.

In România functionează mai multe partide și organizații ale minorităților naționale.


Cele reprezentate în Parlament sunt:
Uniunea Democrată Maghiară din România
Forumul Democrat al Germanilor din România
Partida Romilor Social Democrată
Uniunea Sârbilor din România
Uniunea Armenilor din România
Uniunea Democrată a Tătarilor TurcoMusulmani din România
Uniunea Democrată Turcă din România
Uniunea Ucrainenilor din România
Uniunea Culturală a Rutenilor din România
Uniunea Polonezilor din România – DOM POLSKI
Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România
Uniunea Bulgară din Banat – România
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România
Federația Comunităților Evreiești din România
Uniunea Croaților din România
Asociația Macedonenilor din România
Liga Albanezilor din România
Uniunea Elenă din România
Comunitatea Italiană din România.

Partide ale minorităților etnice din România

CAZUL UDMR

Formațiunea politică a etnicilor maghiari s-a constituit la București în 25 decembrie


1989, când s-a creat un Comitet Executiv Provizoriu, care a lansat un Apel pentru
organizarea comunității maghiare la nivelul țării.
Uniunea funcționează având la bază principiul autoadministrării interne, separând
sferele decizionale, executive și de control. Organul decizional al Uniunii este Congresul.
UDMR este diferită de celelalte formațiuni politice și in privința criteriilor pentru
alegerea membrilor săi pentru listele parlamentare. Un prim aspect este criteriul impus
candidaților de a indeplini un set de calități profesionale și politice, astfel încât cei aleși
să posede cât mai multe din aptitudinile politicienilor profesioniști. In al doilea rând,
Uniunea a instituționalizat sistemul alegerilor interne, prin care etnicii maghiari își
desemnează candidații favoriți, marja de manevră a conducerii centrale a UDMR pentru a
modifica ierarhia indicată, fiind destul de restrânsă.
Femeile au o slabă reprezentare in Uniune, mai mică decât in celelalte partide din
România.
Identitate ideologică: Primul document programatic important al UDMR este
″Declarația de la Cluj″ din 25 octombrie 1992, care a pus bazale teoretice ale
programului de autonomie si autoguvernare etnică, pornind de la ideea că ″maghiarimea
din România , ca subiect politic este un factor constitutiv al statului și ca atare partener
egal al națiunii române″. Acest program a fost transformat in ianuarie 1995 intr-um
″Program de autonomie al UDMR″.3
Reguli ale acțiunii politice: 1. UDMR se poate alia cu orice formațiune politică, cu
excepția partidelor-oglindă (PRM), adică partdele care au orientarea ideologică centrala
naționalismului. 2. atingerea obiectivelor poate fi realizată prin colaborare cu partidele de
guvernământ ale etniei majoritare(românii). 3. Când relațiile dintre București și
Budapesta sunt apropiate , UDMR reprezintă liantul pentru acestea, iar când relațiile sunt
tensionate, UDMR nu dorește să joace rolul de agent activ al disputei.( ″ Partide politice
și minorități din România în secolul XX″, p.289).
Bilanțul participării la guvernare a UDMR este unul pozitiv pentru comunitatea
maghiară: a reușit să modifice Legea Învățământului pentru a permite educația la toate
nivelele in limba maghiară, Legea administrașiei locale ce permite folosirea ca limbă
oficială a limbii materne in localitățile in care minoritățile depasesc 20% din
populație.Insă, UDMR nu a reușit să impuna creacrea unei universități de stat in limba
maghiară, soluția acceptată de partidele românești fiind consacarea caracterului
multicultural al Universității ″Babeș-Bolyai″.
Alegeri parlamentare
Alegerile parlamentare din 2004
La alegerile locale din 2004 UDMR s-a clasat pe locul 4, pe listele sale fiind aleşi
189 primari, 111 consilieri judeţeni şi 2.488 consilieri locali. În prezent cinci consilii
3
Markó Béla, ″Programul de autonomie al UDMR″, Cluj Napoca, 1995
judeţene (Bihor, Covasna, Harghita, Mureş şi Satu Mare) sunt prezidate de reprezentanţii
UDMR, iar candidaţii ei au fost aleşi primari în mai multe localităţi cu populaţie
majoritară românească, la Satu Mare, Reghin, Jimbolia, Marghita.
Alegerile parlamentare din 2008
La alegerile locale din 2008 UDMR s-a clasat pe locul 4, pe listele sale fiind aleşi
184 primari, 89 consilieri judeţeni, 2.195 consilieri locali şi 4 preşedinţi de consilii
judeţene. În prezent patru consilii judeţene ( Covasna, Harghita, Mureş şi Satu Mare) sunt
prezidate de UDMR, iar candidaţii ei au fost aleşi primari în mai multe localităţi cu
populaţie majoritară românească, la Satu Mare, Reghin, Jimbolia, Marghita.
La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul 4, cu 30 de parlamentari aleşi.
Afilieri
Uniunea Democrată Maghiară din România este membră a Uniunii Democrate
Europene (EDU), al Uniunii Federale a Comunităţilor Etnice Europene (FUEV), al
Organizaţiei Naţiunilor şi Popoarelor Nereprezentate (UNPO) şi are statutul de membru
asociat al Partidul Popular European (EPP).

CAZUL ″FORUMULUI DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMANIA″

Forumul Democrat al Germanilor din România, (FDGR, germană Demokratisches


Forum der Deutschen in Rumänien, DFDR) este un partid politic al minorităţii
germanilor din România. Formaţiunea politică a fost înfiinţată în timpul Revoluţiei din
decembrie 1989. FDGR este continuatorul Partidului German din România, formaţiune
politică din perioada interbelică.
Primul preşedinte al FDGR a fost Thomas Nägler. În prezent funcţia de preşedinte
al FDGR este îndeplinită de Klaus Johannis, primarul municipiului Sibiu, iar ca
reprezentant in Parlament- Ovidiu Ganț.

În urma alegerilor locale din 2004, FDGR a deţinut majoritatea în Consiliul Local
Sibiu (cu 16 din 23 de consilieri) şi în Consiliul Judeţean Sibiu (11 din 33 de consilieri),
al cărui preşedinte este Martin Bottesch. Tot pe listele FDGR a fost ales primarul
municipiului Mediaş, precum şi primarul oraşului Cisnădie.
La alegerile locale din 2008 FDGR a obţinut 53,23% din voturile pentru Consiliul
Local Sibiu (14 consilieri locali), iar Martin Bottesch, preşedinte în funcţie al consiliului
judeţean şi candidat al FDGR pentru un nou mandat, a fost reales, întrunind majoritatea
preferinţelor. În premieră după 1990, un fotoliu de consilier local a revenit Forumului
German la Timişoara, ca urmare a Alianţei pentru Timiş, încheiate între PNŢCD, PNL şi
FDGR.

CAZUL ″ASOCIAȚIEI MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA″

Asociația Macedonenilor din Romania - A.M.R., a fost inființată în anul 2000 ca


urmare a inițiativei unui grup de macedoneni .
Macedonenii sunt recunoscuți ca minoritate națională în România din anul 2000,
alături de alte etnii (armeana, albaneza, bulgara, ceha, croata, evreiasca, elena, germana,
italiana, maghiara, poloneza, rusa lipoveana, rroma, ruteana, slovaca, sarba, tatara, turca
si ucraineana).
Din anul 2001 asociația este membră, alături de organizațiile tuturor celorlalte etnii
din România, in Consiliul Minorităților Naționale, organ consultativ de specialitate al
Guvernului României.
Incă din anul inființării sale A.M.R. a reușit să obțina sprijinul etniei macedonene și
implicit voturile necesare pentru a avea reprezentare parlamentară.
La alegerile din anul 2004 susținerea primită de către AMR din partea
macedonenilor a fost și mai mare, etnia macedoneană fiind reprezentată acum in
Parlamentul Romaniei,Camera Deputatilor, de către Liana Dumitrescu, vicepreședinte
AMR, iar președinte- Dumitrescu Constantina.
Scopul Asociatiei Macedonenilor din Romania - A.M.R. este acela de a:
- Reprezenta public, promova și ocroti interesele etniei macedonene din Romania;
- Aprofunda cunoașterea culturii, limbii și istoriei macedonenilor;
- Apăra și lărgi drepturile individuale ale membrilor minorității macedonene din
România;
- Intări raporturile de colaborare romano-macedonene.

CAZUL ″UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA″

Încă din 2000 a fost inregistrată oficial Uniunea Culturală a Rutenilor din Romania.
In acelaşi an a participat la alegerile generale obţinand un loc de deputat in persoana dr.
Gheorghe Firczak, preşedintele uniunii, care a fost reales şi la scrutinul parlamentar din
2004.
Scopul declarat al uniunii este acela de cunoaştere, păstrare şi popularizare a
istoriei, tradiţiilor şi a valorilor culturale ale rutenilor.
Din primăvara anului 2001, UCRR a devenit membru asociat al Consiliului
Mondial al Rutenilor iar din iunie 2003, membru cu drepturi depline.
La 21 octombrie 2004 o delegaţie a uniunii a participat in Polonia la Consiliul
Mondial al Rutenilor, considerat de o importanţă deosebită pentru rutenii din lumea
intreagă. Cu prilejul acestei reuniuni, s-a pus in aplicare un proiect mai vechi al
Consiliului Mondial al Rutenilor, de a acorda unui reprezentant al rutenilor din Romania
postul de vicepreşedinte al Consiliului Mondial. Manifestările culturale pe care le
desfăşoară au demonstrat Consiliului Mondial al Rutenilor şi, prin acest organism,
rutenilor din lumea intreagă, că acestia militează pentru revitalizarea, pentru
reconştientizarea existenţei rutenilor şi in Romania, la fel cum se intamplă in intreg
spaţiul Europei central-răsăritene.
Intre 18 şi 20 februarie 2005 a avut loc la Preşov (Slovacia) o altă şedinţă a
Consiliului Mondial al Rutenilor, eveniment care a pregătit lucrările celui de-al 8-lea
Congres mondial al rutenilor ce a avut loc in iunie 2005. La reuniune participanţii au
apreciat faptul că Romania este singura ţară din Europa Centrală şi de Est unde rutenii
sunt reprezentaţi in Parlament.
CAZUL ″UNIUNEA UCRAINIENILOR DIN ROMANIA″

Potrivit art. 62 din Constituţia României şi prevederilor legilor electorale ale României,
UUR este o organizaţie similară partidelor şi organizaţiilor politice.
Uniunea Ucrainenilor din România este membră a Congresului Mondial al Ucrainenilor
(SKU), a Congresului European al Ucrainenilor (EKU), a Consiliului Mondial Ucrainean
de Coordonare (UVKR) şi a Asociaţiei pentru legăturile cu ucrainenii de peste hotarele
Ucrainei (Asociaţia „Ucraina - Lume").
Uniunea Ucrainenilor din România este organizaţie reprezentativă parlamentară a
comunităţii ucrainene, face parte din Consiliul pentru Minorităţile Naţionale din
România, iar prin publicaţiile ei, din Asociaţia Presei Minorităţilor Naţionale din
România.
Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor
privind păstrarea, exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi
religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene, cât şi în renaşterea şi formarea
unităţii şi conştiinţei naţionale, apărarea drepturilor individuale şi colective ale membrilor
săi şi de a întări raporturile de colaborare româno-ucrainene.
În vederea realizării acestui scop, UUR are următoarele atribuţii:
• apără drepturile, demnitatea şi interesele comune ale persoanelor aparţinând
minorităţii ucrainene;
• colaborează cu organele administraţiei publice centrale şi locale în vederea
îmbunătăţirii condiţiilor social-culturale în zonele locuite de ucraineni;
• desfăşoară activităţi în mass-media, colaborează cu presa scrisă şi
audiovizuală cu scopul de a reflecta viaţa minorităţii ucrainene din România,
de a populariza cultura, istoria şi tradiţiile ei şi de a ridica prestigiul Ucrainei
şi al poporului ucrainean;
• acţionează pentru cunoaşterea reciprocă şi întărirea bunei vecinătăţi între
popoarele român şi ucrainean;
• întreţine relaţii cu reprezentanţele diplomatice ale Ucrainei în România, cu
instituţiile de stat ale Ucrainei, cu organizaţiile neguvernamentale ucrainene
din patria istorică;
• reprezintă minoritatea ucraineană la toate nivelurile în relaţiile cu organele
oficiale ale puterii de stat din România şi cu organizaţiile neguvernamentale
interne şi externe;
• propune candidaţi proprii la alegerile locale şi parlamentare;
• editează şi difuzează ziare, reviste, lucrări beletristice şi ştiinţifice, precum şi
alte publicaţii;
• Organele de conducere administrative şi control ale UUR sunt:
Congresul-organul suprem de conducere_ se convoacă o dată la patru ani. Atunci
când împrejurările o cer, poate fi convocat şi Congresul extraordinar.
Congresul se convoacă de către Consiliul UUR cu cel puţin 60 de zile înainte de data
desfăşurării lui.Delegaţii la Congres se aleg în cadrul conferinţelor filialelor judeţene
ale UUR potrivit normelor de reprezentare stabilite de către Consiliul UUR.
Comitetele judeţene ale UUR aleg invitaţii la Congres. Delegaţii şi invitaţii la
Congres sunt confirmaţi de către Consiliul UUR. Invitaţii la Congres nu au drept de
vot.
Hotărârile referitoare la problemele fundamentale privind activitatea UUR, precum şi
modificările la Statutul Uniunii, se adoptă de către Congres cu votul a cel puţin două
treimi din numărul delegaţilor prezenţi. Forma de vot este stabilită de delegaţi.
Comisia de Cenzori, aleasă la Congres şi formată din preşedinte şi 4 membri,
controlează trimestrial modul în care sunt îndeplinite hotărârile Congresului referitoare la
execuţia bugetului şi cum se păstrează bunurile materiale ale UUR. Pe baza constatărilor
face propuneri corespunzătoare Consiliului UUR.
Comisia de Etică şi Morală, aleasă de Congres şi compusă din preşedinte şi patru
membri, controlează modul de soluţionare a cererilor membrilor UUR, urmăreşte dacă se
respectă prevederile Statutului UUR, supune atenţiei Consiliului UUR abaterile de la
normele de etică şi morală ale membrilor Uniunii şi propune modalităţile de soluţionare a
conflictelor.
Ucrainienii sunt reprezentați in Parlament de către deputatul Ștefan Tcaciuc, iar
președintele Uniunii- Ștefan Buciută.

CONCLUZIE

Romania este considerata un model european al relatiilor interetnice, deoarece are legi
care sanctioneaza aspru discriminarea, permite minoritarilor sa devina politicieni
profesionisti, accepta invatamantul in limbile diferitelor etnii si universitatile
multiculturale.

Se urmărește o dezvoltare corectă şi echilibrată a relaţiilor între etniile conlocuitoare pe


teritoriul României, din acest motiv s-au constituit structuri, instituţii de stat, dar şi
instituţii neguvernamentale, ce vor reglementa aceste relaţii, s-a optat pentru aprobarea
unei legislaţii adecvate cu privire la drepturile şi obligaţiunile minorităţilor naţionale şi
promovarea unor acţiuni ce vor contribui la evoluţia cantitativă şi calitativă a politcii
integraţioniste, contribuind la consolidarea statalităţii şi a stabilităţii sociale.

In general, cu unele excepții tragice, minoritățile etnice s-au bucurat în România modernă
de drepturi și libertati care le-au permis să-si conserve și promoveze specificul etnic sau
cultural. Nu trebuie trecute însă cu vederea unele momente triste din istorie, precum
perioada de robie a rromilor, masacrarea a numeroși evrei și țigani în anii ’40, politicile
de deznaționalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecării din țară a germanilor și
evreilor în timpul regimului comunist.
BIBLIOGRAFIE

Vasile, Ciobanu, Sorin, Radu, (2009), ″Partide politice și minoritățile României sec.XX″,
Sibiu, Editura Techno Media

Ferreol, Gilles, 2005, ″Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale″ , București,


Polirom

Ion, Diaconu, (1998), “Minorităţile, identitate şi egalitate”, Bucureşti, Polirom

Document electronic, 2010, accesat 10 mai 2010


http://www.dri.gov.ro/index.html?page=min_nationale04