Fisa de lectura Parfum de femeie

Am inceput la data de: 14.04.2013

Am terminat la data de: 16.04.2013
Titlul operei literare: Parfum de femeie
Autorul: Giovanni Arpino
Editura: Humanitas fiction
Anul primei aparitii: 1969 cu titlul originar Intunericul si mierea
Date importante din viata si activitatea scriitorului:
- A trait intre 1927 si 1987
- S-a nascut in orasul Pola, aflat in prezent pe teritoriul Croatiei
- In 1953, dupa studii universitare la Torino si indeplinirea stagiului militar, Giovanni Arpino se
casatoreste
- Acesta incepe sa lege prietenii de-o viata cu mari nume ale literaturii italiene printre care si
Italo Calvino
- Debuteaz n 1952, cu volumul Sei stato felice, Giovanni, urmat n 1957 de Il prezzo
dell'oro scrisa in versuri
- n 1960, apare romanul Un delitto d'onore, care va sta la baza faimoasei comedii a lui
Pietro Germi Divor n stil italian aparuta in 1961, cu Marcello Mastroianni n rolul
principal.
- n 1964, Arpino primete prestigiosul premiu Strega pentru romanul L'ombra delle colline.
- Seria distinciilor literare continu, cu premiul Moretti n 1969, care recompenseaz
romanul Parfum de femeie (Il buio e il miele), premiul Campiello n 1972,
pentru Randagio l'eroe i cu Super Campiello n 1980, pentru Il fratello italiano.
- Dup o via dedicat literaturii i jurnalismului, Giovanni Arpino nceteaz din via n 1987,
la Torino.
Alte opere ale scriitorului: Un delitto donore, Lombra delle colline, Randagio l'eroe, etc.
Genul literar: epic
Specia literara: roman subiectiv
Opera este structurata in: 15 capitole
Opera este scrisa in: proza
Locul desfasurarii actiunii: Genova, Roma, Neapole si imprejurimile
Timpul desfasurarii actiunii: In perioada postbelica
Tipul de narator: narator presonaj, cu focalizare interna, subiectiva, intamplarile fiind relatate la
persoana I
Teme: roman psihologic, subiectiv, postbelic si de analiza psihologica
Stefanescu Vlad
Personaje: Fausto, Ciccio, verisoara capitanului, Barbara, preotul, Vincenzo V, Ines, Candida,
Michelina, Sara, etc.

Nume Tipul personajului Trasaturi
Fausto principal Slab, fara degetele de la o mana, cu fata brazdata de
cicatrici si nevazator. (Era foarte slab, o sarma rasucita
in sacoul si pantalonii care-i accentuau si mai mult
subtirimea)
Purta mereu ochelari negri si avea asupra sa bastonul
de bambus. (Ochelarii negri care-i ajungeau pana pe
tample si mana stanga varata in manusa aruncau
reflexe slabe in penumbra)
Era morocanos, pesimist, superstitios si ii placea mereu
sa insulte, insa era o persoana generoasa, eleganta,
carismatica, inteligenta si miloasa. (Cu cravata inchisa
la culoare, cu ochelarii, cu mana rigida pe stomac, mi s-
a parut ireal, o imagine fotografica in negativ schitata in
afara lucrurilor lumii acesteia ca sa le ironizeze, sa le
faca banale indepartate)
Ii placeau petrecerile, bautura si plimbarile lungi. (Pe
cand eu am mare nevoie sa umblu pe jos. As istovi si-un
cal.)
Ciccio principal Scund, slab, cu oasele ascutite, asa cum este descris de
Fausto (Esti slab. Scandura. Oase prea ascutite. O sa
ma umplu de vanatai plimbandu-ma cu tine.)
Inteligent, politicos, rabdator si cu o capacitate
extraordinara de descriere (avem un Ciccio care
gandeste)
Era aceeasi zodie cu capitanul varsator (Doi Varsatori
impreuna scot scantei urate)
Sara secundar Era indragostita de Fausto (Nu e insa iubirea
prosteasca, lesinata si facuta praf cum cred ei.[...] Ca un
caine care se tine dupa un tip pe strada, si numai dupa
el. Si asteapta. Asteapta si n-are nevoie de explicatii)
Naiva, visatoare, copilaroasa, dar inteligenta (Trebuie
sa te faci filozoafa, nu doctorita)

Rezumat:
Primul capitol il infatiseaza pe un tanar militar care vine in permisie pentru a avea grija de un
fost capitan pe nume Fausto care, in timpul unor manevre militare pe timp de pace, si-a pierdut
degetele de la o mana si vederea datorita exploziei unui obuz. Tanarul o intalneste mai intai pe
verisoara capitanului care il primeste in casa si ii da ultimele indicatii si sfaturi inainte de intalnirea cu
Fausto. Prima intrebare pe care capitanul i-o adreseaza tanarului este daca ii poate spune Ciccio,
iar soldatul neraspunzand, ramane cu aceasta porecla pe tot parcursul calatoriei lor. Dupa o serie
scurta de intrebari si discutii si dupa ce capitanul are ocazia sa ii prezinte tanarului pe motanul sau,
Baronu, acestia se ridica pentru a face o prima plimbare pe holul casei. Aici are loc prima acomodare
a militarului cu insultele lui Fausto, cu comportamentul sau dur si cu slabiciunea sa pentru bautura.
In cel de-al doilea capitol, cei doi pornesc sa se plimbe inainte de a pleca spre Genova.
Capitanul ii ia portofelul tanarului impreuna cu actele si foaia de invoire, fara a pastra insa si
bancnotele, pentru a fi sigur ca tanarul nu va putea fugi. Dupa cateva intrebari despre mediul din
care vine tanarul, Fausto are o discutie cu controlorul pe care il insulta in mod continuu si caruia i se
plange de conditiile din tren si de tara. Ajunsi in Genova, capitanul se hotaraste sa isi cumpere atat
lui, cat si lui Ciccio un costum nou pentru a-l face pe acesta sa renunte la uniforma militara pe care
nu o doreste in preajma sa. Dupa ora doua, cei doi se duc la barbier, iar mai apoi, sa cineze inainte
de a se intoarce la hotel unde in jurul serii va fi livrat costumul pe care capitanul la comandat. Inainte
de a se culca, Ciccio ii citeste cu voce tare articolele matrimoniale din ziar in timp ce Fausto ii scrie
verisoarei sale o ilustrata rautacioasa. In toiul noptii tanarul militar se trezeste si vazand bagajele
capitanului asezate meticulos, acesta doreste sa arunce o privire, gasind revolverul in valiza sa.
In continuare, capitanul se imbraca in noul costum si pleaca impreuna cu tanarul la o anume
Mirka despre care soldatul sustine ca a a vazut-o cu o zi inainte. Astfel, Fausto este primit de catre
femeie, iar Ciccio ramane cu o fetita pe nume Barbara care ii povesteste despre conceptiile ei
copilaresti legate de lumea ce o inconjoara. Cand femeia se intoarce, o trimite pe fetita pe balcon
insa aceasta refuza in mai multe randuri in ciuda amenintarilor mamei. Tanarul este intrebat daca
doreste o cafea si mai apoi chestionat cu privire la planurile de casatorie ale capitanului. Ramasi
singuri, Ciccio deschide o discutie legata de casatorie care se termina cu o serie de jigniri adresate de
catre capitan si de indemnul sau de a-l parasi in momentul in care acesta afla ca soldatul a umblat in
valiza sa si i-a gasit revolverul. Pe drum nu-si vorbesc, iar in momentul in care ajung la hotel
capitanul ii spune ca se vor revedea abia la ora trenului.
Al cincilea capitol ii surprinde pe cei doi in tren in drumul spre Roma. In timp ce capitanul
doarme, tanarul il admira si il invidiaza in acelasi timp, simtindu-se mediocru pe langa acesta. Fausto
se trezeste in urma unei zdruncinaturi bruste si incepe sa discute cu Ciccio despre scopul venirii la
Roma si despre trecutul sau amoros. Atmosfera este destinsa, iar capitanul nu se dezlipeste de
tigarile si strica sa de whiskey in tot acest timp. Dupa ceva timp, un domn intra in compartiment si
este imediat asaltat de intrebarile si propunerile capitanului. Acesta nu rezista mult si paraseste
compartimentul cu putin timp inainte ca trenul sa ajunga la Roma. Ajunsi la hotel, capitanul ii cere
soldatului sa-i citeasca horoscopul, iar mai apoi se urca in taxi pentru a-l vizita pe varul lui Fausto
care era preot. Dupa o lunga discutie intre cei doi veri, Fausto ii propune preotului sa vina cu el la
Neapole insa acesta din urma il refuza. Discutia are o nota de caldura si armonie, insa acest fapt este
contrazis in finalul capitolului sase de catre Fausto care sustine ca dorea doar sa scape de el.
Capitolul sapte incepe cu ziua de duminica, capitanul alegand sa amane plecarea la Neapole
cu inca o zi. Acesta doreste sa viziteze gradina zoologica din Roma unde il pune pe Ciccio sa intarate
un leu mascul doar ca el sa il auda cum rage. Mai apoi, cei doi se instaleaza intr-un restaurant unde
tanarul zareste un orb in cealalta parte a pietei. Fausto ii da bani pentru a-i cumpara biletele
nevazatorului, inca o fapta buna pe care capitanul o neaga la finalul conversatiei cu chelnerul,
afirmand ca orbii sunt oameni rai, iar bunatatea este plictisitoare. Ajunsi la o cafenea, Fausto doreste
sa se asigure ca tanarul il vede ca pe un prieten avertizandu-l ca exista o posibilitate ca la un anumit
moment sa ii ceara o favoare. Dupa ce petrec noaptea intr-un bar alaturi de o tanara, cei doi pleaca
mahmuri spre gara unde se urca in trenul spre Neapole. Ajunsi in compartiment, capitanul spune in
mai multe randuri fraza Neapole si moartea, un prim indiciu pentru incidentele ce vor urma.
Urmatorul capitol surprinde atat intalnirea dintre Fausto si locotenentul Vincenzo, cat si
intalnirea dintre Ciccio si tanarul arhivar care avea grija de locotenent. Acesta din urma ii prezinta
casa si ii pune cateva intrebari legate de activitatile zilnice ale capitanului. Dupa cina, sosesc patru
fete: Ines, Candida, Michelina si Sara cu care cei doi veterani petrec restul serii. Atmosfera este
destinsa si placuta, fetele asigurand atat bautura cat si voia buna. In continuare, Ciccio il avertizeaza
pe capitan ca permisia sta sa ii expire. Acesta din urma insa, ii spune sa dea vina pe el facand tot
posibilul sa nu i se mai puna si alte intrebari. Locotenentul propune o petrecere la care sa participe
toata lumea, fiecare facand pregatiri pentru a iesi totul cat mai bine. Asadar, Fausto il trimite pe
Ciccio sa ii duca costumul cel alb la curatatorie si sa cumpere zece sticle de sampanie afirmand ca nu
mai are incredere in altcineva. Inainte ca tanarul soldat sa plece, acesta aude o discutie intre capitan
si colonel despre un anumit eveniment pe care se pare ca il planuisera in prealabil, fara insa sa isi
dea seama despre ce este vorba. Dorind sa afle locatia unei vopsitorii, soldatul se intalneste cu Sara
cu care are o discutie lunga si contradictorie legata de felul in care cei doi il percep pe capitan. Fata
isi recunoaste atat gelozia cat si dragostea pe care i-o poarta lui Fausto intreband despre escapadele
amoroase ale capitanului din drumul spre Roma.
Capitolul zece surprinde inceperea petrecerii cu intarzierea locotenentului si cu mici jocuri
care o fac pe Sara sa aiba o criza de gelozie refuzand orice alta legatura cu cei de la petrecere. Putin
mai tarziu tanarul soldat il gaseste pe capitan in baie total schimbat in felul in care vorbea. Acesta se
ofera sa ii dea tanarul ceasul sau aurit, insa soldatul refuza multumindu-se doar cu portofelul promis
de Fausto la inceput. Ciccio il asigura pe capitan ca va conduce fetele acasa in timp ce acesta spunea
despre sine ca este un om mort. Dupa putin timp dupa ce au iesit din cladire Sara observa faptul ca
Fausto a stins lumina. Inainte ca cineva sa mai traga vreo concluzie, din interiorul camerei se aude un
foc de arma. In timp ce Sara si tanarul urca pe scari speriati se aude cel de-al doilea foc de arma.
Ajunsi la locul incidentului, cei doi il gasesc pe locotenent pe fotoliu cu un fir de sange scurgandu-se
din dreptul urechii, iar pe Fausto in picioare fara a fi in stare de nimic. Sara il implora pe Ciccio sa o
ajute sa il ia pe capitan de acolo. Dupa ce ii administreaza un somnifer, Sara impreuna cu tanarul fug
cu capitanul la o casa parasita detinuta de mama fetei, lasand atat pistolul, cat si celelalte dovezi ale
crimei la fata locului. Dupa ce il aseaza pe colonel in interiorul casei, pe un sul de covoare vechi,
Ciccio reuseste sa adoarma mai putin de jumatate de ora. Dupa ce se dezmeticeste, Sara il intampina
cu o discutie legata de modul in care cei doi ar fi trebuit sa procedeze, iar mai apoi il trimite sa
cumpere cafea, briose, un ziar si o lumanare. Odata intors, cei doi hotarasc sa il mai lase pe capitan
sa mai doarma inca o ora inainte de a-l trezi, incheind discutia cu convingerea ca locotenentul a
supravietuit. Dupa ce fata incearca sa-l trezeasca pe capitan fara a reusi, Ciccio se duce chiar el sa
incerce. Capitanul dezamagit de nereusita sa din seara precedenta, il indeamna pe soldat sa o duca
pe Sara cat mai departe. Putin mai tarziu, veteranul face primii pasi ajutat de Ciccio, iesind in gradina
casei. Aici tanara il intampina si isi lasa frau liber sentimentelor, comportandu-se cu el mai protectiv
ca niciodata, in timp ce tanarul militar intra in casa pentru a-si imbraca uniforma.
In capitolul treisprezece, este surprinsa grija capitanului fata de cei doi tineri. Acesta afirma
ca nu doreste sa le creeze probleme din cauza sa si incearca sa se gandeasca la o solutie pentru a
indrepta lucrurile. Dupa o discutie in contradictoriu cu Sara legata de dragostea fetei pentru capitan
si de felul in care tanara se comporta fara vreo urma de rationament, tanarul pleaca pana la
magazinul din apropiere. Pe drum, se intalneste cu arhivarul Micchic care ii povesteste felul in care
s-au intamplat lucrurile si ce are de facut cand toata lumea va fi interogata, ajungand la concluzia ca
exista mari posibilitati ca totul sa se termine cu bine. Dupa ce ii povesteste totul capitanului, acesta il
asigura pe soldat ca nu ii va creea neplaceri si se hotarasc sa se urce in masina arhivarului pentru a
merge sa fie interogati cu indoiala ca totul ar putea fi o cursa. La finalul discutiei Fausto ii promite
Sarei ca nu o va mai alunga si astfel, pleaca cu totii, nu inainte ca veteranul sa se aranjeze meticulos.
Ultimul capitol surprinde despartirea dintre Ciccio si cuplul proaspat format. Fausto isi
exprima regretul cu privire la plecarea tanarului si il asigura ca ii va proteja spatele, avand grija atat
de lucrurile sale pe care le-a lasat la hotel cat si de stergerea dovezilor. Dupa o saptamana, briciul si
costumul au fost livrate la cazarma, iar soldatul descopera ca incidentul a fost musamalizat fara ca
acesta sa fie facut public. Finalul romanului se incheie cu admiratia tanarului pe care i-o poarta
capitanului si cu inspiratia pe care acesta i-o creeaza, fiind fascinat de vointa si de taria de caracter a
veteranului care reprezinta pentru el un adevarat ideal in ceea ce priveste depasirea greutatiilor
vietii.

Moduri de expunere:
- Naratiune
- Descriere
- Dialog
- Monolog interior
Caracterizarea personajului principal:
Capitanul Fausto este unul dintre personajele principale ale romanului. Acesta reuseste sa
surprinda atat prin complexitatea caracterului sau, cat si prin modul in care reuseste sa centreze
atentia tuturor celorlalte personaje asupra sa.
Caracterizat in mod direct de catre tanarul soldat, Fausto este un barbat foarte slab (o
sarma rasucita in sacoul si pantalonii care-i accentuau si mai mult subitirimea), care prezinta atat o
maturitate psihica, cat si fizica. Acesta si-a pierdut degetele de la o mana o data cu vederea, in
timpul unor manevre de razboi pe timp de pace. Astfel, fata sa este brazdata de cicatrici, iar bastonul
de bambus si ochelarii sai negrii nu lipsesc din garderoba sa zilnica (Fara protectia ochelarilor, fata ii
aparea ca o masca a masacrului.). Toate aceste trasaturi fizice sugereaza o experienta de viata
vasta, capitanul luand parte la multe evenimente de-a lungul vietii sale, evenimente care sunt
perfect evidentiate atat prin intermediul comportamentului, cat si prin aspectul sau fizic. In ciuda
tuturor acestor dezavantaje fizice, Fausto se dovedeste a fi unul dintre cele mai carismatice si
elegante personaje din roman, avand in permanenta grija de felul in care arata si se prezinta in fata
societatii. (Cu cravata inchisa la culoare, cu ochelarii, cu mana rigida pe stomac, mi s-a parut ireal, o
imagine fotografica in negativ schitata in fata lucrurilor lumii acesteia ca sa le ironizeze, sa le faca
banale indepartate).
Ca trasaturi de caracter, colonelul este fara doar si poate cel mai complex personaj al
romanului, imbinand o multitudine de calitati si defecte care sunt scoase la iveala in diferite ipostaze
si evenimente. Morocanos, pesimist, si irascibil, Fausto reuseste sa le faca viata celor din jurul sau un
adevarat calvar, aruncand cu insulte ori de cate ori intalneste un element care nu se afla pe aceasi
lungime de unda cu parerile si conceptiile lui. Acesta se dovedeste a fi ,totodata, si precaut, cerandu-
i soldatului portofelul sau ca garantie pentru a se asigura ca nu il va lasa balta intr-un moment
neasteptat. Slabiciunea pentru femei si viciile sale pe care le duce la extrem il fac sa para un personaj
resemnat care incearca sa-si reverse toata frustrarea si depresia provocata de pierderea vederii in
bautura, tigari si petreceri, dezumanizandu-se. Furia sa interioara (un acoperamant perfect pentru
furia deznadajduita care zacea in el) este scoasa la iveala in diferite ipostaze precum: discutia
despre patrie, armata sau moarte. Cu toate acestea, Fausto da dovada de trasaturi de caracter
demne de toata admiratia, care ajung sa fie apreciate si chiar invidiate de tanarul soldat pe masura
ce il descopera pe capitan (L-am invidiat, confuz, pentru ceea ce izbutise sa faca din el insusi.).
Generozitatea si mila lui ies la iveala in momente neasteptate precum cel in care capitanul il trimite
pe soldat sa ii cumpere biletele orbului, dand dovada de o compasiune neanticipata de nimeni, insa,
pe care o neaga in cele din urma, ca de fiecare data cand el este asociat cu prototipului omului bun si
generos. De asemenea, capitanul reuseste sa trezeasca niste sentimente de mult pierdute datorita
tanarului soldat si mai ales datorita Sarei, acceptand spre finalul romanului sa ramana alaturi de fata
si asigurandu-l pe Ciccio ca va face tot posibilul sa nu ii faca probleme. Asadar, procesul de
reumanizarea sau renastere a personajului principal atinge in ultimele capitole cele mai inalte cote,
romanul incheindu-se cu depasirea obstacolului suprem din viata capitanului moartea, pe care a
cautat-o si a dorit-o o lunga perioada de timp si pe care el o considera o intalnire decisiva cu sine
insusi, ultimul bilant. Loialitatea de care au dat dovada cei doi in urma tentativei sale nereusite de a
se sinucide a trezit fara indoiala in capitan un nou fel de a vedea viata, un nou mod de a trai pe care
alege sa il impartaseasca cu Sara, promitandu-i ca nu o va mai alunga niciodata de langa el.
Asadar, capitanul Fausto este unul dintre cele mai originale si interesante personaje atat ale
literaturii italiene, cat si ale celei universale, reusind sa surprinda prin complexitatea caracterului sau
si prin capacitatea sa incredibila de evolutie si de transformare in ciuda greutatilor cu care se
confrunta in mod constant, trecand de la resemnare, furie si pesimism la dragoste, prietenie si
speranta, aceasta trecere fiind perfect sugerata de catre naratorul personaj in finalul ultimului
capitol: Dar daca dimpotriva el e aici aproape sau altundeva si daca, in pofida temnitei negre care-l
strange de atatia ani, continua sa aprina bricheta, biciuie vazduhul cu bastonul de bambus,
ironizeaza si jigneste si bea avand-o pe Sara alaturi atunci pana si cea mai dificila conditie a trairii
e tot trairea.
Titlul operei:

Titlul Parfum de femeie este alcatuit din substantivele simple nearticulate parfum si
femeie, despartite de prepozitia de. Primul termen al structurii sugereaza singura esenta pe care
capitanul o putea simti in conditiile in care se afla, aceasta referindu-se defapt la spiritul viu si tanar
si la caracterul unic pe care Sara il are si pe care i-l transmite lui Fausto prin nenumarate metode, in
timp ce substantivul femeie se refera la cea care ii ofera capitanului o noua perspectiva asupra
vietii, si anume Sara. Asadar, titlul anunta inca de la inceput o urma de mister si totodata, o posibila
poveste de dragoste caracterizata de tandrete si intimitate sufleteasca.

Citate preferate:
avem un Ciccio care gandeste.
Stii oare de ce inca nu m-am omorat? [...] Fiindca dac-as crapa n-as mai supara pe nimeni
Nu mila, fiindca mila singura vine si se duce si nu e de folos, ci un mod diferit de a concepe lumea,
viata, de a vedea si a percepe viata in sensurile ei cele mai tainice, si de a rade de viata asta, de a
rade in ea cu ea de binele si de raul ei, asa cum stie el sa faca fie si cu atata cruzime...
Dar daca dimpotriva el e aici aproape sau altundeva si daca, in pofida temnitei negre care-l strange
de atatia ani, continua sa aprina bricheta, biciuie vazduhul cu bastonul de bambus, ironizeaza si
jigneste si bea avand-o pe Sara alaturi atunci pana si cea mai dificila conditie a trairii e tot
trairea
Note de lectura si opinii personale:
Romanul Parfum de femeie este fara doar si poate unul dintre cele mai interesante
romane pe care le-am citit vreodata, atat alaturarea celor doua personaje (capitanul Fausto si
tanarul soldat) pe tot parcursul firului narativ, cat si exceptionalele trasaturi de caracter ale
vetranului, indemnandu-ma sa nu mai las din mana aceasta carte si sa ma las total absorbit de acest
univers fictional unic si original.
Pot spune ca, in ciuda aparentelor, Fausto este un element care schimba vieti in cel mai bun
si constructiv sens al cuvantului. Acesta reuseste sa enerveze, sa supere, sa insulte si sa creeze
confilcte dar in acelasi timp, sporeste in celelalte personaje fascinatie, apreciere si invidie. Acest
lucru se datoreaza in principal personalitatii sale puternice si interesante care isi pune amprenta
asupra tuturor celor care intra in contact cu el. Daca analizam cu atentie evolutia lui Ciccio de-a
lungul calatoriei lor, vom observa cat de mult isi schimba perspectiva asupra lucrurilor din jurul sau si
conceptia asupra numeroaselor elemente cu care se confrunta precum: viata, moartea, dragostea,
etc. De la un soldat inteligent, insa fara experienta de viata ajunge sa devina un om schimbat, un om
care vede cu proprii sai ochi ce intorsatura pot lua anumite evenimente si cat de multe poate
acumula inauntrul sau un individ care ajunge sa vada moartea ca pe cel mai ispititor obiectiv al sau
si toate acestea petrecandu-se in doar cateva zile. Daca se poate vorbi de un buildungsroman sau nu,
ramane la aprecierea criticilor literari, insa dupa parerea mea acest roman este o veritabila dovada
de educatie in ceea ce priveste viata, o calatorie initiatica in care mentorul ii arata discipolului
sau o parte a vietii care este inteleasa de putini oameni si care, in acelasi timp, provoaca fascinatia
multor psihologi si pasionati ai universului interior al unei persoane.
Indepartandu-ma de latura psihologica a acestui roman, nu pot nega placerea si
binedispunerea provocata de atitudinea de-a dreptul hilara si in acelasi timp cinica a personajului
principal. Vorbele sale taioase si felul in care imprastie cu insulte oriunde merge te face sa crezi ca
enervand pe altii este singurul lucru care il poate bine dispune. Apogeul acestui contrast apare
atunci cand Fausto ii spune lui Ciccio ca stie ca motanul sau, Baronu, il uraste deoarece ii vorbeste
urat. Cu toate acestea, nu poate, insa, trece neobservata caldura si dragostea care iese la iveala
atunci cand vorbeste desprea animalul sau de companie. Asadar, aceasta rautatea care enerveaza si
in acelasi timp incanta, nu este altceva decat una de fatada, pe care el decide sa o pastreze pentru a
nu uita vreodata ca el trebuie sa traiasca in intuneric, ca asa este menit sa fie, atitudine
deficitara care este schimbata in mod neasteptat de catre Sara si Ciccio de-a lungul acestui roman.
Conchizand, aceasta opera este mai mult decat o fictiune impartita in capitole. Este o lectie
de viata, un exemplu de autodepasire, un tablou care pare pictat de un exceptional pictor bivalent ce
reuseste sa zugraveasca in cele mai potrivite culori laturile antitetice ale aceleiasi lumi. Aceasta lume
despre care vorbesc este sufletul lui Fausto, un suflet care este salvat in cele din urma de cei pe care
tocmai el i-a imbunatatit si i-a facut sa aibe o cu totul alta perspectiva asupra lui, si mai ales asupra
vietii.
Opinii si referinte critice:
Pentru mine, a scrie romane inseamna a depune o marturie poetica despre lumea in care traim. Eu
insfac realitatea si ii extrag esentele ascunse, misterioase, exemplare. Giovanni Arpino
Giovanni Arpino si-a dorit sa fie si a fost mereu un adevarat vanator de povesti. Il Giornale
Calatoria celor doi soldati, gravitand in jurul lui Fausto, antieroul care isi asuma un rictus cinic
damnarea, incercand sa-si amorteasca suferinta cu alcool, evoca ironic epopeea homerica. Arpino
este un maestru al personajelor complexe.
Comparatie intre film si carte:
Dupa cum am enuntat mai sus, Giovanni Arpino isi publica pentru prima oara romanul in
1969 sub titlul Intunericul si mierea. Desi circumstantele in care titlul se schimba in Parfum de
femeie sunt incerte, majoritatea iubitorilor de film si literatura si in special criticii cinematografici,
sustin ca aceasta conversie a avut loc datorita primei ecranizari a romanului, si anume Profumo di
Donna sau Parfum de femeie in 1972 in regia lui Dino Risi. Succesul acestei pelicule a dus la
publicarea unei noi editii a cartii, al carei titlu devine cel pe care il cunoastem astazi cu totii. Cu toate
acestea, ecranizarea operei literare din 1992 este considerata cea mai de succes, reprezentand chiar
o adevarata capodopera a cinematografiei universale, si in special a celei americane. Regizorul si
producatorul acestui film este Martin Brest, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun regizor, iar
actorul principal si castigatorul premiului Oscar pentru cel mai bun actor este Al Pacino. Acesta din
urma infatisaza rolul colenelului-locotenent Frank Slade, care este prototipul veteranului de razboi
ce isi pierde vederea in urma unui nefericit accident asemeni capitanului Fausto din roman. Cel care
ii este alaturi de-a lungul calatoriei lor este Charlie Simms, un stundent cu bursa sociala la Baird
University, personaj jucat de Chris ODonnell.
Desi povestea filmului pare total diferita de cea din roman, cele doua universuri fictionale
converg in numeroase puncte. Prima diferenta majora intre cele doua capodopere este durata
actiunii. In roman, tanarul soldat care vine in permisie are grija de capitan pe durata a sapte zile,
decaland data exacta in care trebuia sa se intoarca la cazarma cu inca o zi, in timp ce in film, Charlie,
cauta o slujba in weekend-ul ce cuprinde si Ziua Recunostintei pentru a strange bani de bilete de
avion ca sa se poata intoarce acasa in Oregon, in perioada Craciunului. Detaliile oferite de catre
regizor despre tanarul personaj sunt mult mai numeroase decat cele despre tanarul soldat din
varianta literara, in roman neinsistandu-se pe aceste detalii. Avand in vedere ca am relatat
intamplarile din roman in fisa de lectura de mai sus, voi insista mai mult pe firul actiunilor din film,
contrastand doar elementele esentiale si reliefand mai mult mijloacele artistice utilizate de cei doi
creatori.
Inainte ca Charlie sa se intalneasca cu cel de care va avea grija timp de trei zile, el ii cunoaste
familia acestuia formata din fiica sa Karen Rossi si sotul sau Donny si cei doi copii ai lor. Dupa ce
Charlie, face cunostinta cu Frank care il intampina cu arsenalul sau de insulte, cei doi pleaca in New
York fara sa anunte pe nimeni, spre marea surprindere a tanarului student. In calatoria lor pe care
Frank o numeste un tur al placerilor, cei doi merg la restaurante de lux, stau la un hotel renumit,
conduc un Ferrari, etc. Insa, acest tur este planuit de catre colonel sa se incheie cu moartea sa,
dorind sa se impuste in camera de hotel. Avem asadar, o asemanare importanta cu varianta lui
Arpino. Protagonistul doreste sa calatoreasca, sa se bucure de viata si sa isi puna lucrurile in ordine
inainte de pasul suprem, ca o ultima spovedanie inainte de trecerea in nefiinta. Daca ultima etapa a
acestui proces este oprita in roman de catre Sara, o fata care se indragosteste nebuneste de el, in
varianta ecranizata, colonelul se ataseaza de tanarul student care, intr-un moment critic, il salveaza
smulgandu-i arma din mana si mai apoi dandu-i motive pentru care Frank ar merita sa traiasca. Se
creeaza, asadar, o legatura parentala intensa, colonelul reusind sa umple golul pe care lipsa tatalui
sau natural l-a creat, iar studentul reusind sa schimbe atitudinea si viziunea celui care planuise
momentul mortii in cel mai mic detaliu.
In alta ordine de idei, cel care are grija de veteranul nevazator are un portret mult mai
complex si elaborat in capodopera cinematografica. Charlie Simms este un personaj cu probleme, un
personaj care are nevoie de ajutor si care nu numai ca sprijina, dar este la randul sau sprijinit de
catre colonel. Acesta a fost martorul unui incident petrecut in campusul universitatii, iar miza tacerii
lui era enorma. Daca si-ar fi tradat colegii, ale caror situatii financiare erau infinit mai bune, nu numai
ca felul in care era vazut de ceilalti s-ar fi schimbat, dar si-ar fi tradat si propriile sale principii. Cu
toate acestea, insa, tacerea sa insemna nimic altceva decat exmatricularea, distrugerea singurei sale
sanse de a-si depasi conditia modesta in care se afla, iar adevarul insemna posibilitatea de a se
transfera la Harvard University in mod gratuit. Simtind greutatea ce-l apasa, Frank nu numai ca il
ajuta cu sfaturi pe tot parcursul calatoriei, dar este chiar el insusi prezent ca si tutore al studentului
la comisia de disciplina din cadrul universitatii ce avea sa decida definitiv soarta acestuia prin decizia
directorului si a comisiei in legatura cu incidentul petrecut in campus.
Analizand din punct de vedere al numarului de personaje, vom observa ca actiunea filmului,
desi mult mai elaborata, este construita in jurul catorva personaje cheie. Absenta unui personaj
feminin care sa ii fie alaturi cum este Sara, lipseste in film, colonelul marturisind dupa tentativa sa de
sinucidere ca singurul lucru care l-a tinut in viata in tot acel timp a fost gandul ca intr-o zi va gasi o
femeie cu care sa isi imparta viata. Celelalte 3 fete Candida, Ines si Michelina lipsesc o data cu
locotenentul Vicenzo, personaje care se pare ca nu afecteaza si nu influenteaza cu nimic hotararile si
deciziile personajului principal. Fratele lui Fausto care era preot este inlocuit in film cu Willie, un
personaj cu care colonelul nu are o relatie atat de apropiata si care pare ca il dipretuieste pentru
ceea ce a facut in trecut. Pe de alta parte, exista cateva personaje ale caror personalitati sunt
intruchipate de alte persoane, sau chiar unele care nu apar deloc in roman. Un bun exemplu este
Manny, soferul limuzinei, care le este la dispozitie pe tot parcursul calatoriei. De asemenea, Barbara,
fetita copilaroasa din roman poate fi cu usurinta asemanata cu fata doamnei Rossi care pare la fel de
imatura, insa nu la fel de inteligenta. Asadar, numarul personajelor nu afecteaza cu nimic firul
povestii care, in opinia mea, este mult mai elaborat decat cel din roman.
Vorbind de elemente noi, se poate observa o calitate exceptionala a lui Frank Slade. Aceasta
este strans legata de titlul filmului. El are capacitatea de a recunoaste parfumurile sau esentele pe
care femeile cu care se intalnea le utilizau, fascinand atat prin rafinamentul sau, cat si prin simturile
sale ascutite care se dovedesc a fi numeroase. Un bun exemplu il constituie acel simt pe care
oamenii de stiinta il numesc cel de-al 7-lea simt, o combinatie intre simtamantul sufletului si cel al
miscarilor chinestezice. Acesta este motivul pentru care capitanul anticipeaza ceea ce face tanarul
fara sa-l vada si pentru care ghiceste problemele baiatului pe care le-am dezvoltat mai devreme. Pe
langa aceste calitati exceptionale, Frank ii spune baiatului topul preferintelor sale, care in roman pot
fi doar deduse. Pe primul loc se afla femeia, despre care colonelul are un discurs exceptional la
bordul avionului spre New York, acesta constituind si un prim indiciu al caracterului sau unic si
original. Foarte aproape de aceasta slabiciune, sunt plasate automobilele Ferrari pe care Frank le
adora. Acesta este si motivul pentru care alege ca inainte sa se sinucida, sa mearga cu Charlie la
reprezentanta Ferrari si sa testeze unul dintre bolizi. La inceput, acesta este condus de tanarul
student, iar mai apoi de Frank, spre marea ingrijorare a baiatului, care atinge cele mai inalte cote in
momentul in care o patrula de politie ii someaza sa opreasca.
In final, as dori sa pun in evidenta mijloacele prin care Martin Brest reuseste sa surprinda
caracterul complex al personajului principal, punand in evidenta atat trasaturile acestuia, cat si a
celorlalte personaje prin elemente ce fac acest film o adevarata capodopera a cinematorgrafiei
universale. Un prim element este comunicarea, si mai exact, dialogul. Acesta este mult mai complex
in varianta ecranizata, personajele utilizand replici elaborate asociate cu gesturi si modalitati de a
comunica specifice fiecarui personaj in parte. Astfel, acestea reusesc sa transmita emotii si sa isi
exprime punctul de vedere prin tot ceea ce fac, zic si arata, utilizand atat limbajul oral, cat si pe cel al
corpului. Un bun exemplu il constituie scena in care Frank merge impreuna cu Charlie sa isi viziteze
fratele de Ziua Recunostintei. El si familia acestuia par ca il intampina cum se cuvine si ca vizita lui
este binevenita, insa in realitate, lucrurile stau total diferit. Din gesturile si pe fetele lor se poate citi
stanjenirea, deranjarea si frustrarea pe care acestia o au datorita vizitei colonelului, aceste
sentimente transformandu-se chiar intr-o veritabila iritare si stare de nervozitate, in momentul in
care Randy, nepotul sau, reaminteste tuturor felul in care Frank si-a pierdut vederea. Colonelul se
imbatase si astfel, a scos cuiele unor grenade care au explodat si care au facut ca Frank sa fie cel mai
norocos dintre victimele prezente la fata locului, asa cum reiese din vorbele lui Randy. Utilizand
drept pretext felul in care nepotul sau il striga pe Charlie, colonelul se napusteste asupra acestuia si il
lipeste de perete amenintandu-l cu moartea. Seara se sfarseste cu plecarea celor doi, insa nu inainte
ca Frank sa ii spuna pe un ton trist si dezamagit fratelui sau, Willie, ca el insusi nu este bun de
nimic. Aceasta scena, impreuna cu multe altele sunt caracterizate de o incarcatura emotionala
extraordinara, care nu poate fi comparata cu cea din roman, regizorul avand la indemana mult mai
multe mijloace pentru a o crea, precum: imaginile redate de camera, replicile actorilor sau coloana
sonora.
Asadar, atat imaginatia regizorului, cat si calitatile si talentul exceptional al actorilor, fac din
acest film o capodopera cinematografica care reuseste sa tina spectatorii in suspans si sa ii faca sa
traiasca fiecare scena a acestui film cu o intansitate emotionala incredibilia, ducand nucleul actiunii
din roman la un cu totul alt nivel, invaluindu-l in dinamism si emotie.