Sunteți pe pagina 1din 5

PRACTICI DE COMUNICARE IN SPAŢIUL EUROPEAN

EX:Anglia se pregăteşte să divorţeze de UE 10 August 2012 - Semnele Timpului - Marea


Britanie

ELEMENTE DE ANALIZA A METAFORELOR CONCEPTUALE

Contextul aparitiei: retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, crizei europene

Participanti (actori socio-politici): David Cameron, Alastair Newton, Tony Blair.

Tip de discurs:politic

Identificarea metaforei conceptuale: domeniul tinta si domeniul sursa: domeniul tinta moneda si
domeniul sursa retragerea Marei Britanii din UE.

Identificarea expresiilor lingivstice care actualizeaza MC in text:

-„La fel cum în unele căsnicii se întâmplă ca în timp soţii să se îndepărteze unul de celălalt, aşa
s-a întâmplat şi între Anglia şi UE, deşi niciodată nu a existat mare iubire între cele două,"

- „aproape membru al UE, dar nu chiar,"

- „ criza din zona euro a alimentat sentimentele eurosceptice în Marea Britanie,"

Scenariul dezvoltat in timp/mini-naratiunea SURSA –CALE- TINTA /SCOP Etapa


scenariului:Marea Britanie vrea sa se retraga din UE in mare parte din cauza crizei economice,
multi jurnalisti sustin ca defapt UE vrea sa se retraga Marea Britanie acesta avand moneda ei si
destul de puternica si nu este la fel de afectata ca celelalte tari.

Motivarea istoricoculturala: de ce? : crizei europene

Functii retorice, argumentative, pragmatice: „La fel cum în unele căsnicii se întâmplă ca în timp
soţii să se îndepărteze unul de celălalt, aşa s-a întâmplat şi între Anglia şi UE”-retorica, „criza
din zona euro a alimentat sentimentele eurosceptice în Marea Britanie”:-argumentative.
Ex 12-pag 43

Contextul problemei/background: descrieți factorii istorici, social, politici etc. care au dus la
apariția acestei MC : Ungaria nu va permite imigranţilor să pătrundă pe teritoriul său fără a fi
controlaţi,

Contextualizarea problemei și identificarea participanților: Viktor Orban vrea sa extindă gardul


de la granita cu Romania pentru a se proteja fizic de invazia imigranţilor.Participanţi: : Viktor
Orban şi Martin Schulz.

Identificarea metaforei conceptuale (MC) și a expresiilor metaforice care o actualizează


(structura mintală, domenii conceptuale):"trebuie să fim capabili să protejăm fizic” prin
extinderea gardului

Cartarea: Setul de corespondențe care unesc cele două domenii; câmpuri semantice comune care
permit identificarea metaforică (campul/domeniul familial, al saraciei): “Gardul nu va fi rupt”
prin acesta declaratie înţelegem mai mult decât extinderea unui gard, în sensul că imigranţii nu
vor intra in tara lor.

Scenariul dezvoltat– parte a scenariului IUBIRE-CASATORIE-FAMILIE: ” incendieri ale


taberelor de refugiaţi sau grupuri care le agresează pe femeile ungare, pe soţiile şi fiicele noastre"

Efecte – retorice; pragmatice; reacții publice la această conceptualizare ; reacții în mass-media ;


reacții personale, sentimente :” Ungaria deja a depus o plângere la Curtea Europeană de Justiţie
împotriva măsurii de distribuire a 120.000 de imigranţ” acesta este reacţia pragmatică a Ungariei
în ceea ce priveşte „găzduirea” imigranţilor.

Ex 14-textul 4 pagina 50

Contextul problemei/background: descrieți factorii istorici, social, politici etc. care au dus la
apariția acestei MC :Traian Băsescu se retrage din afirmaţii cănd trebuie să explice unele
probleme,lucru foarte ciudat mai ales ca el este o persoana care îşi depăşeşte atribuţiile tot timpul
şi rare ori i-a înconsiderare legea. Din cauza acestui fapt Adrian Năstase scrie în blogul lui
comentarii la adresa acestuia.
Contextualizarea problemei și identificarea participanților. Identificarea metaforei conceptuale
(MC) și a expresiilor metaforice care o actualizează:” Traian Basescu incearca astfel sa fuga de
raspundere” în opinia deputatului PSD. Participanţi: Adrian Năstase şi Traian Băsescu.

Cartarea: Setul de corespondențe care unesc cele două domenii; câmpuri semantice comune care
permit identificarea metaforică :” Traian Basescu nu mai vrea sa fie jucator”în sensul că acesta
după cum am spus şi mai sus se băga în probleme ce nu ţineau de preşedinte , “Basescu mimeaza
comportamentul democratic" acesta dirijănd orice mişca în ţară ne fiind normal pentru postura de
preşedinte,”nu mai are combustibil pentru luptele politice care i-au placut”

Scenariul dezvoltat– parte a scenariului IUBIRE-CASATORIE-FAMILIE: "In fata poporului as


vrea sa vad cum ar arata Basescu - presedinte arbitru. Poate la fel ca Urs Mayer, pentru cei care
isi mai aduc aminte..."

Efecte – retorice; pragmatice; reacții publice la această conceptualizare ; reacții în mass-media ;


reacții personale, sentimente: "sugera ca nu tine neaparat sa il tina in functie pe Boc"
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Facultatea de Litere

Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114

Tel./ fax ++40-234-588884

www.ub.ro; e-mail: litere@ub.ro

PROIECT LA PRACTICI DE
COMUNICARE IN SPAŢIUL
EUROPEAN

Lect. univ. dr. Mihaela Culea

Student Andreea Cotioraş

S-ar putea să vă placă și