UNIVERSITATEA DE MEDICINA, FARMACIE, STIINTE SI TEHNOLOGIE

„GEORGE EMIL PALADE” TARGU MURES

FACULTATEA DE ECONOMIE SI DREPT
MASTERAT ADMINISTRATIE PUBLICA SI POLITICI EUROPENE

Comunicare politica si publica

Profesor coordonator:
Marian Brandusa

Masterand:
Natea Sergiu Calin

1
Discurs politic si comunicare nonverbala

-Traian Basescu-

2
1.Scurta biografie

Traian Basescu este comandant de nava si om politic. Timp de 10 ani, din decembrie
2004 si pana in decembrie 2014, a indeplinit functia de presedinte al Romaniei.
Pe 21 decembrie 2014 i-a predat mandatul de sef al statului lui Klaus Iohannis,
castigator al alegerilor prezidentiale din noiembrie 2014.
In prezent este presedintele Miscarii Populare.
Nascut pe 4 noiembrie 1951, la Basarabi, in judetul Constanta, este casatorit cu Maria
Basescu si impreuna au doua fete: Ioana si Elena.
Dupa caderea comunismului in Romania, Basescu a intrat in politica, devenind membru
al Frontului Salvarii Nationale. Dupa dezmembrarea acestei formatiuni in 1992, acesta a devenit
membru al PD.
A ocupat pe rand mai multe functii in administratia locala si centrala.
A fost primar al Capitalei in perioada 2000-2004, functie din care a demisionat cand a
devenit presedinte.
Traian Basescu a fost si ministru al Transorturilor in perioada 1991-1992 in doua
Cabinete: Guvernul Petre Roman (2) si Guvernul Theodor Stolojan si apoi in perioada 1996-
2000 in Guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile si Mugur Isarescu.
Dupa ce a fost ani de zile mana dreapta a lui Petre Roman in Partidul Democrat, l-a
inlaturat pe acesta din functie si a preluat sefia PD, fiind presedinte al partidului in perioada mai
2001 decembrie 2004.
Presa a dezvaluit ca Traian Basescu ar fi fost racolat de Securitate in 1973, pe cand era
elev al Institutului de Marina. Cu toate acestea, nu exista documente care sa demonstreze
faptul ca a fost colaborator al Securitatii.

2.Analiza discursului politic

Comunicarea politică se prezintă ca expresie a modernităţii sociale, care a atras

atenţia pe măsură ce dezvoltarea sistemului democratic avea să transforme politica într-
un domeniu de interes public. Aceasta apare sub forma unei activităţi strategice ce
necesită competenţe diverse şi tipuri diferite de resurse, un câmp în care se
intersectează diverse modalităţi de persuadere a electoratului.
Prin comunicare se asumă, întâi de toate, o identitate. Faptul de a comunica are
mereu ca finalitate exprimarea acestei identităţi. Astfel, comunici pentru a avea
identitatea voită în situaţia de comunicare în care te găseşti.
În oricare situaţie de comunicare, fiecare „actor” interpretează un rol menit să-i
asigure în final controlul situaţiei, altfel spus, capacitatea de a se face cunoscut în rolul
său. La un anumit moment, fiecare emite enunţuri plasându-se în diferite puncte de
vedere, iar locutorul se joacă cu identitatea interlocutorului, rezervându-i diverse locuri.
Traian Băsescu este unul dintre politicienii cunoscuţi datorită temperamentului
său sangvinic, dar în special pentru limbajul său verbal deosebit de colorat şi uneori
agresiv. Studiindu-i declaraţiile verbale şi reacţiile, psihologii au creionat deja ce tip de
abordare şi înţelegere a realităţii are, vulnerabilităţile sale şi modul de reacţie al
acestuia la stress.
In data de 19 aprilie 2007, când Parlamentul a propus suspendarea lui ,pe motiv
că ar fi încălcat Constituţia, Preşedintele ,Traian Băsescu rosteşte un discurs prin care
insuflă încredere în randul populaţiei, urmărind susţinerea din partea poporului. Sosirea
Preşedintelui în Piaţa Univesităţii provoacă mare larmă. Acesta îşi creează imaginea
unui om patriot prin fluturarea steagului României înainte de a îşi tinea discursul. După
3
o mică pauză în care Traian Băsescu aruncă o privire asupra publicului pentru a se
acomoda cu audienţa, acesta salută poporul într-o manieră oficială:”Bună seara”iar
feed-back-ul din partea audienţei nu întârzâie. Din punct de vedere al comunicării
paralingvistice imagine lui Băsescu este cea de om stăpân pe sine şi impunător: timbrul
vocii este unul sobru,tonalitatea este diversificată pentru a accentua „punctele forte”ale
discursului, viteza rostirii este una medie, care nici nu plictiseşte, nici nu oboseşte
audienţa , volumul fiind puternic deoarece discursul este ţinut în aer liber intervenind
astfel sursa de zgomot. În acest discurs întâlnim elemente de kinezică care conferă
acestuia complexitate. Afirmaţiile Preşedintelui sunt întărite de gesturile de reglaj
(„avizul Curţii Constituţionale”),de mişcări afective(zâmbeşte la începutul discursului) şi
ilustratorii:ideografe(„înainte de a ne despărţi”),mişcări ritmice(„se pare că până se
îndeplinesc toate formalităţile”), bastoane( prin care Preşedintele încearcă să atragă
atenţia publicului ,încearcă să domine).Ceea ce ne uimeşte la discursul acesta este
modul prin care Băsescu reuşeşte să obţină linişte:prin folosirea unei embleme(ridică
mâna sus spre public)şi acesta încetează cu aclamaţiile. Ţinuta vestimentară este una
corespunzătoare unui Preşedinte de stat iar faptul că acesta nu poate sta în acelaşi loc
denotă că este puţin agitat. Expresia feţei lui Băsescu este una nu tocmai senină,am citi
de pe faţa lui mai degrabă o temere mascată pe cât posibil de acesta. Discursul nu pare
a fi unul elaborat înainte , Preşedintele vorbeşte liber şi are momente de ezitare.
Aceasta dă dovadă de naturaleţe, de capacitatea Preşedintelui de adaptare la orice
situaţie şi de spiritul creativ şi oratoric al acestuia. Există o singură situaţie în care
Preşedintele, aclamat de mulţime îşi pierde ideea(Un Preşedinte …un Preşedinte….)
continuând cu altă idee..Important este că nu s-a pierdut cu totul şi a intervenit imediat
cu altă frază. Totodată aceste aclamaţii ale mulţimiii adunate îi oferă Preşedintelui prilej
de reculegere. Pe parcursul întregului discurs, Băsescu păstrează acel contact vizual cu
publicul ceea ce inspiră încredere publicului şi încredere în sine. Băsescu aflându-se în
mijlocul poporului , este adesea întrerupt de public, de aceea discursul acesta este
presărat de secvenţe fatice precum: „ăăă”, „vă rog”, „dar..dar”. Alături de secvenţele
fatice sunt şi micro-expresiile precum:repetarea cuvintelor ( forţa poporului..forţa
poporului, vă asigur..vă asigur,am..am..am), prelungirea ultimei silabe (Românieiiii,
neee întâlnim din nouuu) şi frazele corectate (am rugămintea/am marea rugăminte).
Aceste mărci ale ezitării au apărut în mare parte din cauza publicului care părea că nu
mai sfârşeşte cu aclamaţiile. Discursul lui Băsescu îndeplineşte cele 3 caracteristici
necesare unui dicurs convingător (logos, patos, ethos), se supune în cea mai mare
parte regulilor formale ale gramaticii, este coerent şi respectă codul de comunicare
cunoscut şi acceptat de public.
Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane (Iasi, 24 ianuarie 2008), Presedintele
Traian Basescu, după formula de introducere specifică unui eveniment de sărbătoare şi
categoriei de auditoriu căreia îi este adresată Bună ziua!, acesta face uz, prin
exprimarea sa, de funcţia expresivă şi conativă a limbajului:Îmi face plăcere să revin la
Iaşi, nu-mi face plăcere că politizaţi o sărbătoare a moldovenilor, în primul rând.
Astfel, emiţătorul, în această situaţie, preşedintele, comunică atât un fapt obiectiv
reprezentat de revenirea sa la Iaşi, dar şi se comunică deopotrivă pe sine însuşi, în
sensul că exprimă ceva subiectiv şi contingent, legat de propriile trăiri – îmi face
plăcere/ nu-mi face plăcere. Se exprimă astfel ideea asumării unui tip de atitudine şi

4
chiar, a unei orientări a auditoriului către o anumită direcţie dorită, pentru a masca sau a
ascunde realitatea.
Logica de succesiune a secvenţelor este prezentă în discursul preşedintelui, de
data aceasta tematică, fiind reprezentată de Unire şi istoria acesteia, care face apel la
bagajul informaţional al auditoriului, dată fiind locaţia evenimentului. Astfel, președintele
evocă trecutul istoric și astfel fundamentează necesitatea shimbărilor enunțare ulterior.
Ca lider simbolic, preşedintele se adresează naţiunii, în cazul discursului analizat
este vorba de o colectivitate care are o anumită istorie , ca lider politic – el comunică în
numele unui stat, iar în calitate de cetăţean, se adresează opiniei publice :„noi, românii”.
Se poate afirma că discursul preşedintelui urmează o anumită gradaţie ideatică
şi posedă acel ritm care încearcă a „confisca” auditoriul, iar repetiţia expresiei avem
nevoie creează un efect deosebit asupra acestuia, atrăgând astfel atenţia asupra
esenţei acţiunilor vizate prin discurs:
Avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului român. Avem
nevoie de continuarea proceselor de modernizare a justiţiei în România. Avem nevoie
de instituţii ale administraţiei de stat care să-i servească pe români, în primul rând.
Avem nevoie de modernizarea agriculturii, a educaţiei, avem nevoie a sănătăţii –
sistemul de sănătate care trebuie să răspundă nevoilor românilor.
Acelaşi impact asupra auditoriului este întreţinut şi prin repetiţia cuvântului
„solidar”:
Toate acestea sunt obiective pe care le putem realiza dacă suntem solidari.
Solidari, în primul rând, cu aspiraţiile românilor, solidari cu viitorul nostru, solidari cu
ideea că România nu poate să rămână o ţară care să se plimbe în zona de
mediocritate.
Aspectul dinamic al limbajului discursului pare a fi prezent în încheiere, fiind
susţinut de propozitii în care actorul politic – preşedintele- implică auditoriului şi face
apel la sensibilitatea acestuia prin folosirea apelativelor dragi ieşeni, dragi moldoveni:
„Dragi ieşeni, dragi moldoveni, vă doresc o sărbătoare plină de bucurii, vă doresc
să fiţi solidari, iar ziua de 24 ianuarie să fie întotdeauna o sărbătoare a dumneavoastră
şi, în acelaşi timp, o sărbătoare a românilor!”
Tot prin aceste apelative utilizate în discurs, președintele restabilizează legătura
cu auditoriul, aceste apelative având funcție conativă, retorică, persuasivă.
Sloganul, element al retoricităţii şi instrument al performanţei discursive, este
prezent în încheierea discursului, făcând trimitere la realitatea imediată :„(...)să trăiţi
bine!”
Folosirea seducţiei prin utilizarea anumitor cuvinte, aşa cum este cazul
apelativului folosit de preşedinte „dragi” putem presupune că se intenţionează un act de
manipulare, mergând până la a „forţa” o persoană să fie receptor împotriva voinţei sau a
intenţiei sale prin intermediul actului de promisiune şi redat foarte clar de sloganul
preşedintelui din finalul discursului:„(...)să trăiţi bine!”, toate acestea accentuează ideea
conform căreia textul analizat este stucturat astfel încât să servească intenţiilor dorite
de emiţător.
In campania electorala pentru Primaria Capitalei din 2020, de la celebrul “Să trăiţi
bine!” la recentul “Revin la Primărie!”, Traian Băsescu păstrează aceeaşi linie electorală
(voit simplă, am putea spune cu iz marinăresc) de om politic “poporan”, jovial şi hâtru.

5
 In cercetarea pe marginea discursului politic se observa că dintre toate formele
de deixis, deixisul personal apare cel mai frecvent în acest tip de discurs, în special prin
intermediul pronumelor personale la persoana I, singular şi plural (eu, noi – de regulă,
cei ce reprezintă Binele), dar şi a pronumelui la persoana a II – a şi a III – a plural (voi ,
ei – adversarii politici, cei ce reprezintă Răul). Utilizarea acestui tip de deixis (în exces)
oferă discursului politic o puternică tentă egocentristă şi uşor megalomană: “PMP-ul e
un partid care respectă electoratul din Bucureşti, care îşi face obligaţiile constituţionale
de partid politic. Adică…luptă politic cu toată capacitatea pe care o are. Iar…în
momentul de faţă, PMP-ul nu avea un candidat mai potrivit pentru Bucureşti decât…EU.
[…] Ca întotdeauna, după ce mă apuc de ceva îmi caut o motivaţie. Mi s-a părut că este
dreptul Bucureştenilor să beneficieze de experienţa pe care EU am acumulat-o în 30 de
ani de politică, în funcţiile de Ministru, de Primar General, de Preşedinte al României
şi…de europarlamentar. Dar dincolo de a fi parlamentar am fost 10 ani membru în
Consiliul European. Asta înseamnă o experienţă fabuloasă. […] Această experienţă EU
o pun la dispoziţia bucureştenilor.”
Din punctul de vedere al strategiilor retorice, domnul Traian Băsescu se bazează
foarte mult pe ethos şi logos şi mai puţin pe pathos în anunţarea candidaturii sale
(pentru mai multe informaţii despre strategiile retorice – ethos, pathos, logos, kairos –
consultă articolul anterior, care analizează discursul domnului Tăriceanu). În cazul său,
ethosul este susţinut de argumente solide: prezentarea experienţei de fost primar al
Bucureştiului, apelul la experienţa prezidenţială şi cea ministerială, precum şi cireaşa de
pe tort – experienţa de europarlamentar şi membru în Consiliul European. Un alt
instrument retoric pe care mizează domnul Băsescu este logosul susţinut de
argumentul următor: în calitate de europarlamentar şi membru în Consiliul European, a
căpătat o anumită credibilitate, dar şi o anumită dexteritate în a şti „cum să aduci bani
de la Bruxelles”. Statutul de europarlamentar nu este musai o garanţie a atragerii cu
uşurinţă a fondurilor nerambursabile, însă strict ca exerciţiu retoric, argumentul
domnului Băsescu îşi îndeplineşte obiectivul: poate atinge, cu destul de multă uşurinţă,
o anumită pătură a electoratului. „În ceea ce mă priveşte mi-am găsit şi aici o motivaţie
extraordinară. Aş avea ocazia să adaug nişte lucruri importante la trecerea mea prin
politică. Ştiu cum să aduc bani pentru proiectele Bucureştiului de la Bruxelles. Sunt
suficient de credibil acolo ca să îmi treacă proiectele Bucureştiului cu uşurinţă şi…acest
lucru ar face ca în Bucureşti să reuşim să schimbăm parametrul esenţial. Calitatea
vieţii.”
O strategie (mixtă) interesantă este îmbinarea pathosului (apelul la emoţie,
sensibilizarea auditoriului prin ideea de sacrificiu – politicianul este dispus să renunţe la
venituri substanţiale pentru a se dedica interesului cetăţenilor) cu logosul (apelul la
logica auditoriului – este evident, la o primă vedere, că un europarlamentar câştigă mai
bine decât un primar) prin intermediul autoironiei: „Ştiţi ceva? Altfel sunt foarte bine
plătit ca europarlamentar…(zâmbet/ râs) şi n-am să iau în lei, câţi bani iau ca
europarlamentar în euro, dar chiar cred că MERITĂ făcut acest lucru sau făcută
această ofertă către bucureşteni.

6
3.Comunicarea nonverbala

În toate apariţiile sale publice, Traian Băsescu afişează un paralimbaj care

demonstrează că preşedintele nu este nicidecum cel care ar vrea să pară. Adică un om
din popor, blajin şi care spune doar adevărul. În discursurile sale verbale, Traian
Băsescu obişnuieşte să utilizeze anumite „ticuri“ nonverbale, în special mişcări ale
mâinilor, care demonstrează acest lucru. Astfel, ori de câte ori face băi de mulţime,
Traian Băsescu afişează în permanenţă un anumit comportament care întruchipează
siguranţă şi care vrea să demonstreze că „sunt unul dintre voi“: zâmbet larg, mişcări
ample, figură relaxată, ba chiar umilă, în momentul în care strânge mâini, se apleacă
puţin de fiecare dată (gest care vrea să demonstreze că este un om căruia nu-i e frică şi
că e un om din popor, la fel de important cu cel căruia îi strânge mâna), ţinută lejeră
(fără cravată şi sacou). Numai că acest limbaj nonverbal nu-i este caracteristic
preşedintelui, ci este doar unul de ocazie. Studiindu-i atent limbajul trupului în diverse
situaţii, se poate ajunge la concluzia că preşedintele Băsescu nu e nici pe departe cel
care ar vrea să pară: o persoană blajină, umilă, sigură pe ea, receptivă sau care spune
întotdeauna adevărul. De exemplu, aşa cum spuneam, de foarte multe ori preşedintele
îşi ajustează limbajul verbal cu mişcări ale mâinilor, gesturi care în limbaj nonverbal
denotă că acesta este o persoană caracterizată de asprime, agresivitate şi uneori
îngrijorare. Astfel, în mai toate discursurile sale, Traian Băsescu uzează de degetul
arătător, îndreptându-l mai mereu către auditori, gest care reflectă agresivitatea şi
autoritatea dusă la extrem a persoanei care îl foloseşte. (n.r. - de exemplu, în Roma
antică, viaţa unui gladiator era cruţată de împărat dacă acesta îndrepta degetul mare în
sus; dacă degetul era îndreptat în jos, gladiatorul era condamnat la moarte).
Deseori, Traian Băsescu are obiceiul să îndrepte degetul arătător spre auditoriu,
gest interpretat de specialişti în paralimbaj drept o atenţionare din partea celui care îl
face, pentru cei care nu i-ar împărtăşi convingerile, opiniile, valorile la care el se
raportează. Nu de puţine ori, atunci când ţine discursuri oficiale, pentru a-şi demonstra
determinarea, Traian Băsescu obişnuieşte să ridice câte o mână având pumnul strâns,
gest care în limbajul nonverbal denotă ostilitate şi mânie. Un alt gest care l-a consacrat
pe Băsescu în diverse ocazii este şi acela al frecatului mâinilor sau al încheierii sacoului
în diverse momente oficiale, fapte care - declară specialiştii - trădează frustrare,
tensiune şi nervozitate. Mai mult, în anumite momente, atunci când gesticulează cu
mâna, preşedintele are obiceiul de a-şi uni degetele la vârfuri, fapt interpretat de
specialiştii în limbajul trupului drept o barieră pe care şeful statului o pune în calea
comunicării. În ultima vreme, Băsescu a mai căpătat un „tic“ nonverbal. Acela de a
apropia degetul mare de la mână de cel arătător, ceea ce denotă raportarea în
subconştient la care exprimă ideea de „minuscul“. Specialiştii spun că ideea de a repeta
respectivul gest cu podul palmei îndreptat în jos se poate traduce şi prin aceea că
primul om din stat vrea să exprime prin acest limbaj nonverbal autoritate, forţă şi
dominare. Mai mult, atunci când apare în diverse intervenţii publice şi când vorbeşte
despre fapte petrecute în trecut sau cere diverse informaţii, Băsescu are obiceiul de a-şi
mişca privirea dintr-o parte în alta. Ceea ce în limbaj nonverbal se traduce prin faptul că
avem de-a face cu o persoană care nu spune adevărul.

7
Bibliografie:

Beciu Camelia, Politica Discursivă – Practici politice într-o campanie electorală,

EdituraPolirom, Iaşi, 2000.
McNair Brian, Introducere în comunicare politică, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
Roşca Viorica, Mediatizarea discursului electoral, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
Rovenţa-Frumuşani Daniela, Analiza discursului-ipoteze şi ipostaze, Editura
Tritonic Bucureşti, 2005.
Sălăvăstru Constantin, Discursul puterii-încercare de retorică aplicată, Editura
Institutul European, Iaşi, 1999.
Sinescu Călin, Comunicare politică, Editura Universitară, Bucureşti, 2007.
Tătaru Oana. Retorica promisiunii în discursul politic actual în Analele
Universităţii „OVIDIUS”, Vol. 5, 2008
adevarul.ro
dcnews.ro
zaraovidiublogspot.com

8
9