CELE 5 CANOANE ALE RETORICII

Chiar dacă pare o fi o pseudo-știință, retorica, de fapt, este o artă, una greu de învățat și
foarte practică. Fie că vrei să începi un război și să nimicești o națiune întreagă sau vrei să
convingi vânzătorul de la piață să scadă din prețul unui produs, retorica a fost și va fi una
dintre cele mai fatale calități pe care o persoană le poate avea. Și acest fapt era știut încă
de către clasicii greci, care, de fapt, au și pus baza acestei arte.

Astfel, procesul de persuasiune presupune livrarea unui discurs care, pentru a avea succes,
are nevoie de pregătire și trebuie să parcurgă 5 etape pentru aceasta, i. e. cele 5 canone ale
retoricii.

#1. Inventio (invenția)

Această etapă presupune dezvoltarea și rafinarea argumentelor. După Aristotel, aceasta
presupune “descoperirea și celor mai bune metode de persuasiune.” Deși pare a fi ceva
ușor, aceasta e de fapt cea mai grea etapă, pentru că trebuie să începi de la zero și să
construiești carcasa viitorului discurs. Ce trebuie să iei în considerație în această
etapă: audiența ta (frica, dorințele și nevoile ei); probele tale (statistici, date concrete,
recenzii etc); modalitatea de persuasiune (logică, emotivă sau autoritară); forma
discursului (lung sau scurt; cu pauze sau fără etc).

#2. Dispositio (aranjarea)

Aranjarea constă în simpla aranjare a unui discurs sau text pentru a asigura o putere maximă
de convingere a acestuia. Astfel, aceasta ar trebui, conform clasicilor, să consiste din:

 Introducere, care constă în introducerea subiectului și asigurarea credibilității;

 Prezentarea datelor, unde ar trebui să prezinți câteva date pentru ca publicul să fie la curent cu problema
abordată de către tine. N-o face drept propoziții simple, ci compune o poveste. Povestește, accentuând sau
dezaccentuând anumite lucruri care îți pot distruge argumentele;
 Divizare. După ce ai enumerat toate datele și faptele care au fost necesare, fă un sumar rapid a ceea ce
urmează să prezinți. Cel mai bun exemplu începe cu fraza “Astăzi vreau să vorbesc despre 3 lucruri….”
 Dovada. Aceasta este partea de bază a argumentului tău, unde îți prezinți propriile idei și jonglezi cu datele
prezentate precedent, care pot fi repetate de câteva ori, însă nu exage;
 Refutația. Aici, un retorician bun ar trebui să admită punctele slabe din discursul său și să le comenteze.
Deși pare a nu avea sens la început, această tactică arată publicului că ai modestie intelectuală și ai putea
să analizeze unele dubii pe care audiența le are. Astfel, scoțând la iveală punctele slabe ale discursului,
înainte ca publicul să o facă, obții avantaj persuasiv.
 Concluzia. Marii retoricieni au zis că, deși un text trebuie să aibă o concluzie, nu e îndeajuns să-ți rezumi
discursul. Aici trebuie să apelezi la emoțiile și așteptările publicului. Una dintre cele mai bune concluzii în
discursurile moderne poate fi văzută la finalul discursului lui Martin Luther King, Jr – “I have a dream.”

#3. elocutio (stilul)

Nu contează doar ce spui, ce și cum o spui. Nu contează cât de important e mesajul tău –
dacă nu-l înfrumusețezi cu stil, nimeni n-o să te asculte. Astfel, ucenicii lui Aristotel au
dezvoltat 4 virtuți ale stilului:
1. Corectitudine la nivel de gramatică și sintaxă. Această virtute este necesară pentru că, pe de o parte, face
transmiterea informației mai ușoară, iar pe de altă parte, pentru că, dacă o persoană nu are educația sau nu
simte nevoie de a studia gramatica unei limbi, de ce ar trebui cineva să-i asculte discursul?
2. Claritate. Folosește un limbat simplu. Imaginează-ți explici ceva unui copil de 15 ani. Dacă el va înțelege,
atunci majoritatea adulților vor înțelege. Folosește propoziții scurte și cuvinte simple, pentru că, conform
opiniei majorității, un limbaj simplu denotă o persoană inteligentă.
3. Decență. Folosește cuvintele potrivite pentru ocaziile potrivite. În esență, această virtute însemană “Spune
lucrul potrivit, la timpul potrivit și în locul potrivit.”
4. Ornament, care presupune înfrumusețarea mesajului cu figuri de stil, fie ele metafore, comparații sau
antanaclasis.

#4. memoria (memorarea)

Acest canon este format din 3 elemente:

Memorarea unui discurs. În antichitate, toate discursurile era redate oral, citirea acestuia
de pe foaie fiind considerată drept o slăbiciune. Și aveau un motiv. Care persoană îți pare
mai convingătoare? Cea care citește de pe foaie sau cea care discută cu publicul?
Memorabilitatea unui discurs. Una dintre calitățile de bază a unui discurs, pe lângă
capacitatea acestuia de a crea emoții și dubii în interiorul cuiva, trebuie să fie și memorabil.
Astfel, trebuie să folosești figuri de stil, exemple sau chiar mimici care vor asigura faptul
că audiența ta va memora discursul tău. Ce rost are să ții un discurs, dacă publicul va uita
totul când la ieși pe ușă?
Păstrarea unui arsenal de notițe. Toate geniile privesc înainte de pe umerii unor giganți.
Astfel, dacă vrei să devii un retorician bun, trebuie să înveți de la cei mai buni. Dar trebuie
totuși să înveți. Păstrează un carnet unde să-ți notezi toate citatele care crezi că te vor ajuta,
ideile care ți-au plăcut și chiar și propriile idei geniale.

#5. actio (livrarea)

La fel ca și stilul, livrarea se referă la modul în care un mesaj este transmis. Astfel, dacă
stilul se ocupă cu limbajul pe care-l folosești, livrarea este preocupată cu mecanica
discursului, i. e. limbajul corpului, tonul vocii și altele.

Astfel, pentru a te asigura că mesajul este livrat bine, trebuie să fii atent la pauze, pentru
că acestea pot capta atenția publicului; la limbajul corpului, care implică postura corpului,
a capului, dar și modul în care te plimbi prin sală; la ton, variația căruia poate face diferența
între un public atent și adormit. Nu fi un robot. De asemenea, trebuie să ai grijă
ca gesticularea să nu fie exagerată, dar nici să nu lipsească. Viteza cu care vorbești trebuie
să fie în concordanță cu emoțiile tale (rapidă – frică sau bucurie, lentă – tristețe, melancolie
sau admirație). De asemenea, pentru un efect cât mai impunător, trebuie să-ți privești
audiența în ochi, dar trebuie să ai grijă la durată. Dacă îi privești prea scurt, s-ar putea să
fii catalogat drept nervos; prea mult – o să începi a speria oamenii.