ZVONUL

Zvonurile reprezintă cel mai vechi mijloc de comunicare în masă, fiind prezente și astăzi
contrar dezvoltării mijloacelor de dezvoltare a canalelor de transmitere a informației.
În încercarea de a defini zvonul, autori precum Allport, Postman sau Knapp, susțin că
zvonul este o informație care aduce date noi despre o persoană sau eveniment de actualitate,
fiind destinat spre a fi crezut. Aceștia susțin ideea conform căreia zvonul nu este altceva decât
o informație neverificată.
Definiția cea mai cunoscută a zvonului este cea a sociologului T. Shibutani, conform
căreia zvonurile sunt știri improvizate, rezultate în urma unui proces de „deliberare colectivă”.
Lucrările lui Postman și Allport au pus în evidență trei legi de transmise a zvonurilor:
- Legea uniformizării : pe măsură ce zvonul circulă, tinde să devină mai ușor de înțeles
și de relatat;
- Legea consolidării : întărirea unor detalii care dobândesc un loc central în semnificația
zvonurilor;
- Legea asimilării : conservarea conțiunutului în jurul unei teme centrale.
Lansarea zvonurilor nu se realizează la întâmplare ci se ține seama de așteptările grupurilor
umane față de situația problematică pe care o traversează. Astfel, se lansează un mesaj cât mai
apropiat de ceea ce ar dori să afle publicul la acel moment, indiferent dacă s-ar depărta mult de
adevăr.
Principalele distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor constau în: dramatizarea,
amplificarea semnificațiilor, a detaliilor, redefinirea prejudecăților ș.a.
Zvonul cunoaşte o sursă de emitere, un mediu de răspândire, un mijloc de transpunere, o
informaţie sau un mesaj şi un receptor. Acestea sunt toate elementele unui act ori proces
comunicaţional. Sursa va fi întotdeauna elementul cel mai greu de depistat, deoarece
anonimatul, una dintre trăsăturile zvonului, este ceea ce produce mesajul sub această formă.
Zvonul circulă respectând două principii de bază care-i pot garanta succesul și eficiența
funcțională și anume:
- Principiul reducției
- Principiul interesării.
În opinia sociologului Michel De Coster, prin corelarea acestor două principii rezultă
apariția unui proces de eliminare a detaliilor inițiale, pe parcursul a cinci transmiteri orale
succesive.
 Mai mult, relația dintre inițiatorii de zvon și cei care le preiau pentru a le transmite mai
departe este una de continuitate și în același timp de discontinuitate.
În categoria inițiatorilor de zvonuri fac parte persoane sau grupuri instituționalizate sau
neinstituționalizate. În rândul „propagatorilor” fac parte în principal liderii de opinie.
Zvonurile, transmise fie pe direcție verticală fie pe direcție orizontală și au următoarele
scopuri:
- De a testa starea de spirit ale grupurilor de decizie;
- De a forța/accelera luarea unei decizii;
- De a testa reacția unui grup/comunități față de o decizie.
În funcție de intenția celor care inițiază zvonul, acesta poate:
- Panica întreaga societate sau doar o comunitate de persoane
- Suplini un deficit de informație cerut de societate.
Cercetările lui Kapferer au arătat că circulația zvonurilor se bazează pe trei condiții
esențiale: credibilitatea, aparența de adevăr și dezirabilitatea conținutului informației. Circulația
lor este corelată cu forma, cantitatea, calitatea și credibilitatea informației oficiale sau formale.
Un aspect important de reținut este faptul că în societățile totalitate care monopolizează
informația formală, zvonurile sunt larg răspândite și uneori ele sunt lansate ca mijloace de
propagandă pentru a promova anumite atitudini și comportamente.