Proiect realizat de :

Blaj Andreea
Chitic Andrei
Iovu Iuliana Alexandra
Vilcinschi Ionela Alexandra
 Sărăcia reprezintă o situaţie caracterizată prin lipsa
(insuficienţa) mijloacelor materiale necesare vieţii. Sărăcia
are forme şi grade diferite de severitate în funcţie de natura
lipsurilor privind mijloacele de subzistenţă ce afectează
persoane, familii, colectivităţi, grupuri sociale sau chiar
societăţi în ansamblul lor. Între factorii răspunzători de
amploarea sărăciei se reţin în primul rând: nivelul de
dezvoltare economică, situaţia pieţei forţei de muncă, gradul
de ocupare şi şomajul, caracteristicile locurilor de muncă,
tipul de control asupra resurselor materiale, inflaţia, modul
de distribuţie şi de redistribuţie a veniturilor, caracteristicile
demografice, sociale şi culturale, stilul de viaţă.
Se evidențiază mai multe tipuri de sărăcie și anume:
Sărăcia relativă
•presupune un standard de viață decent, dar care, raportat la aspirațiile colective de viață, creează
disconfort, frustrare. Indică lipsa resurselor necesare participării normale și demne la viața
colectivității.

Sărăcia absolută
•reprezintă inexistența unor condiții minime de viață (hrană, îmbrăcăminte, locuință) necesare
supraviețuirii în condițiile societății. Acest tip de sărăcie nu înseamnă înfometare, ci condiții de
viață insuficiente și lipsa resurselor pentru participarea la viața socială.

Sărăcia severă

•presupune condiții modeste de viață, pline de lipsuri și restricții, care împiedică o funcționare
socială normală, dar care nu exclude posibilitatea ieșirii din sărăcie.

Sărăcia extremă
•presupune o lipsă gravă a resurselor financiare încât condițiile de viață ale respectivei persoane
sunt inacceptabile pentru o societate civilizată. Acest tip de sărăcie alterează demnitatea ființei
umane, producând degradări rapide ale capacităților de funcționare socială normală.
În mediul rural, problema principală o constituie sărăcia de
tip tradiţional, asociată cu nivelul redus de modernizare şi
cu viaţa economică dominată de agricultură. În afara
acestor doi factori, mediul rural este dezavantajat şi în ceea
ce priveşte infrastructura fizică, utilităţile publice, condiţiile
de locuit şi accesul la serviciile sociale fundamentale şi
distribuirea neechilibrată a resurselor administrative şi
bugetare, care constituie o altă cauză majoră a sărăciei
rurale.
 Ocupațiile
predominant
agricole
Densitatea Intercunoa
populației șterea
redusă puternică

Sărăcia
Raporturi cu
societatea
rurală Comportame
ntele
omogene,
globală
dominate de
reduse
tradiție

Relațiile
Volumul sociale locale,
populației primare,
redus informale și
de rudenie

Sărăcia rurală este de
2,4-3,4 mai mare decât
sărăcia urbană
Sărăcia rurală este mai rigidă la
creșterea economică decât
Sărăcia rurală este de sărăcia urbană pentru că
aproximativ trei ori mai majoritatea investițiilor și a
profundă decât sărăcia valorii adăugate sunt
urbană concentrate în servicii și
industrie, domenii ale economiei
sub-dezvoltate în mediul rural

Sărăcia rurală, ca și sărăcia urbană,

este predominant temporară, dar
ponderea gospodăriilor care nu
Sărăcia rurală
reușesc să iasă din sărăcie în anii
de creștere economică este
este problema-
semnificativ mai mare, dată fiind cheie a sărăciei
suprareprezentarea în mediul
rural a gospodăriilor de țărani și din România
de lucrători pe cont propriu
Aproape jumătate din populaţia României, mai exact 47%, trăieşte în
mediul rural (Recensământul Populaţiei din 2002, INS), ceea ce
diferenţiază ţara noastră atât de ţările CEE în tranziţie (excepţie Polonia),
cât şi de ţările Uniunii Europene, în care populaţia rurală reprezintă sub
20%.
Majoritatea studiilor economice şi sociologice recente, dar şi planurile de
dezvoltare spaţială elaborate la nivelul judeţelor,documentele oficiale
precum Planul Naţional de Dezvoltare 2004–2006 pun în discuţie
discrepanţa majoră între zonele urbane şi cele rurale. Un judeţ sau o
regiune este cu atât mai sărac(ă) cu cât judeţul sau regiunea respectivă are
o pondere mai ridicată a populaţiei rurale.
Doar 17% din satele din România sunt conectate la reţelele de
distribuţiei a apei şi doar în jur de 8% gospodării rurale au locuinţe
dotate cu apă curentă. Spre deosebire, toate municipiile şi oraşele
sunt echipate cu sisteme de producţie şi distribuţie a apei potabile
şi peste 85% din locuinţele urbane sunt dotate cu apă curentă.
În multe sate, problema principală nu este lipsa apei curente, ci
aprovizionarea cu apă şi calitatea redusă a apei disponibile.
Conform Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare
Rurală, capacitatea reţelei de furnizare de apă potabilă din mediul
rural este departe de a acoperi necesarul de apă din locuinţele
rurale.
Lipsa de dotări de bază măreşte gradul de expunere a populaţiei
rurale la boli infecţioase şi, în acelaşi timp, reprezintă un factor de
poluare şi daune pentru mediul înconjurător. La rândul lor, aceşti
factori duc la scăderea calităţii vieţii şi la risc de sărăcire ca urmare
a unor dezastre naturale.
Mediul rural este serios deprivat şi cu privire la infrastructura
şi instituţiile care facilitează participarea socială.
În mediul rural românesc, infrastructura financiar-bancară ca
şi infrastructura culturală (teatre, muzee, cinema) sunt sub-
dezvoltate, gradul de integrare monetară este foarte redus, iar
utilizarea instrumentelor de asigurare este şi ea deficitară
(doar 6% dintre gospodăriile rurale care au pământ şi-au
asigurat în 2002 producţia agricolă) (EuroBarometrul
Rural, 2002).
 Modelele cauzale ale sărăciei din România demonstrează că,
dintr-un complex de factori testaţi (factori demografici, de
ocupare, de venituri şi cheltuieli, de locuire, patrimoniu şi
proprietăţi, de educaţie şi sănătate, de reţele sociale şi factori
comunitari), ocuparea şi educaţia reprezintă factorii determinanţi
cei mai puternici. Cu alte cuvinte, cu cât o gospodărie are mai
mulţi membri ocupaţi, cu atât riscul ei de a cădea în sărăcie este
mai redus. Cu cât mai educaţi sunt adulţii dintr-o gospodărie,
toate celelalte fiind egale, cu atât mai mic este riscul său de a fi în
sărăcie.
 Dacă înainte de 1989 rata abandonului școlar era foarte scăzută,
transformările economice și sociale rapide de la începutul deceniului trecut
au determinat creșterea bruscă a abandonului în rândul elevilor din toate
nivelurile de educație, dar în special pentru cei din mediul rural. La sfârșitul
anului școlar 2011/2012, rata abandonului școlar pentru învățământul
postliceal a fost de 2,6 mai mare în mediul rural decât în mediul urban.
 O problemă deosebită o prezintă și serviciile pentru sănătate
acordate locuitorilor din mediul rural. În perioada 2000-2012 s-au
menținut și chiar au crescut diferențele între mediul urban și cel
rural. Astfel, dacă în 2000, în mediul rural comparativ cu mediul
urban, în grija unui medic reveneau de 5,3 ori mai mulți
locuitori, iar în grija unui cadru mediu sanitar 5,7 ori mai mulți
locuitori, în 2012, aceste raporturi erau de 7,5 ori în cazul
medicilor și de 7,3 ori în cadrul personalului mediu sanitar.
 În ultimii ani, cu excepția mortalității din cauza tumorilor,
ratele de mortalitate au fost substanțial mai mari în mediul rural
comparativ cu cel urban.
Ratele de mortalitate din cauza bolilor aparatului circulator
sunt semnificativ mai mari în mediul rural decât în mediul urban
(964,0 decese la 100000 locuitori față de 590,8 decese la 100000
locuitori, în anul 2012 ). Cea mai mare rată s-a înregistrat în
mediul rural, în 2002 , de 1010,8 decese la 100000 locuitori. După
bolile de inimă, tumorile maligne reprezintă cea de-a doua cauză
a mortalității în România.
 Modelul de ocupare, pe sectoare de activitate, diferă
semnificativ pe cele două medii de rezidență.
Rata de ocupare pentru persoanele care trăiesc în mediul
rural este sensibil mai mare decât a celor din mediul urban
din cauza dimensiunii mari a proporției populației care
lucrează pe cont propriu în agricultură.
 Și structura salariaților pe medii de rezidență este mult
diferențiată, numai puțin peste un sfert (25,5%) din numărul
total al salariaților fiind persoane rezidente în mediul rural.
 În perioada 2002-2012, ponderea celor care lucrează în agricultură din
numărul total al persoanelor ocupate și care își desfășoară activitatea pe cont
propriu din mediu rural era între 93 și 95%.
Agricultura își pune amprenta și asupra șomajului, rata șomajului în mediul
rural fiind cu 3,5 puncte procentuale (2012 ) mai mică decât în mediul urban.

Din cauza ocupării pe cont propriu în agricultură, rata șomajului pentru tineretul din
mediul rural este semnificativ mai mică decât a tinerilor din mediul urban (anul 2012)
Veniturile populației din mediul rural sunt mai mici decât cele ale
persoanelor care trăiesc în mediul urban și diferă și sub aspectul
componenței, veniturile în natură având o proporție semnificativă
în totalul veniturilor realizate de gospodăriile din sate și comune.
 Jumătate din populația României trăiește la sate și comune
unde principalul angajator este „agricultura”, în mare parte de
tip tradițional.
Un rol important revine și sistemului educațional, populația de
la sate având o pondere foarte mare a celor cu nivel scăzut de
instruire (aproape jumătate).
Politicile economice și sociale trebuie orientate spre
consolidarea mediului de afaceri în mediul rural prin dezvoltarea
de activități de servicii, în scopul înființării de locuri de muncă
decente și asigurării oportunităților de angajare.
 În zonele rurale din România există decalaje majore în ceea ce privește
calitatea vieții . Acestea se reflectă prin prisma tuturor componentelor
socio-economice(economie rurală, servicii, infrastructură, capacitate
administrativă etc.) generând necesitatea de reducere a sărăciei și a riscului
de excloziune socială.
Infrastructura și serviciile de bază neadecvate reprezintă o piedică în calea
egalității de șanse și a dezvoltării socio-economice a zonelor rurale.
Deficiențele ce decurg dintr-o infrastructură locală slab dezvoltată determină și o
parte din decalajele de accesibilitate a formelor educaționale.
În aceste condiții gradul redus de educație în domeniul agricol, provocat inclusiv de
lipsa facilităților în acest sector, determină un management neperformant al
fermelor și, implicit, contribuie la adâncirea gradului de sărăcie în mediul rural.
 O infrastructură de bază adecvată va crea premisele atractivității mediului rural
atât ca mediu de rezidență, cât și ca mediu de afaceri, ceea ce poate oferi posibilități noi
de angajare și reducere a sărăciei.
Infrastructura și serviciile de bază în comunitățile rurale sunt neadecvate atât din punct
de vedere al calității, dar mai cu seamă al funcționalității.
Pentru crearea unor condiții decente de viață se pot propune acțiuni ca:
-investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică din spațiul
rural;
-investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural din spațiul rural;
Ca și activități:
-crearea, îmbunătățirea și diversificarea facilităților de dezvoltare economică, a infrastructurii
fizice și a serviciilor de bază;
-îmbunătățirea infrastructurii rutiere de interes local și a infrastructurii cu apă/apă uzată, ceea
ce va contribui la diminuarea tendințelor de declin social și economic și la îmbunătățirea
nivelului de trai în zonele rurale.
-îmbunătățirea infrastructurii educaționale și crearea unui sistem educațional mai atractiv și
performant , corelat cu cerințele de pe piața muncii, ceea ce va contribui la dezvoltare
economică.
 O altă latură vizează crearea de condiții pentru dezvoltarea de noi locuri
de muncă în activități productive, activități meșteșugărești, activități
turistice etc. Aceste măsuri urmăresc să creeze oportunități de angajare în
mediul rural și să diminueze tendința locuitorilor de a migra către zonele
urbane.
Un alt aspect important îl reprezintă nivelul scăzut de educație din
mediul rural. Migrația tinerilor este un aspect care contribuie la scăderea
numărului absolvenților de licee agricole, fenomenul fiind generat de un
grad limitat de oportunități pentru tânăra generație de a se dezvolta pe plan
profesional în zonele rurale.
Printre cauzele migrației tinerilor către mediul urban se numără și
nivelul scăzut de atractivitate al spațiului rural din punct de vedere socio-
economic, precum și nivelul scăzut al abilităților dobândite prin educație.
 În prezent, există o conectivitate slabă la internet în zonele
rurale, cauzată atât de lipsa unei infrastructuri moderne TIC,
cât și veniturile slabe ale populației rurale.
Există necesitatea dezvoltării unei rețele de comunicații în
zonele rurale, inclusiv a unor servicii de internet în principalele
puncte de interes (centre comunitare, biblioteci, administrații
locale etc. ) care să permită îmbunătățirea informării, un
schimb mai bun de cunoștințe.
Modernizarea infrastructurii TIC și a serviciilor de
comunicații în comunitățile locale va facilita o participare mai
intensivă a populației la procesul de creștere economică.
Bulai, Alfred, Concepte fundamentale în sociologie, Ed. Paideia, 2009;
Otovescu, Dumitru, Sociologie generală,Ed. Beladi, 2009;
Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, 2009;
http://www.cnpv.ro/pdf/analize2010_2011/studiu-saracie-2010.pdf
http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-2008/05-ELISAP.pdf
http://www.insse.ro/cms/
http://madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/rndr/buletine-tematice/PT15.pdf
https://docs.google.com/document/d/1ealBCphOXqIf0KfSriBOg9zf1dHQR1nJvPJgrTYbbW4/edi
t?ouid=108509502468935973504&usp=docs_home&ths=true
www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2016/03/RRSS12_2015_A03.pdf