POLITICI FAMILIALE ŞI

DE GEN ÎN ROMÂNIA

Bucureşti, 2009
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN
ÎN ROMÂNIA

Coordonatori:
Daniela Pescaru-Urse
Raluca Popescu

Autori:
Cosmin Briciu
Ioana Alexandra Mihai
Daniela Pescaru-Urse
Raluca Popescu
Amalia Vîrdol

2009
Contribuţia autorilor:
Daniela Pescaru-Urse (cap. 5, 6)
Raluca Popescu (cap. 1, 3, 4, 6)
Cosmin Briciu (cap. 2)
Ioana Alexandra Mihai (cap. 7)
Amalia Vîrdol - reprezentări grafice

Despre autori:
Daniela Pescaru-Urse, daniela_pescaru@yahoo.com
Sociolog, asistent universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
Universitatea din Bucureşti
Raluca Popescu, raluca@iccv.ro
Doctor în sociologie, lector universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
Universitatea din Bucureşti, cercetător ştiinţific - Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii
Cosmin Briciu, cosminbriciu@yahoo.com
Sociolog, cercetător ştiinţific Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii
Ioana Alexandra Mihai, ialmi@ialmi.ro
Sociolog, asistent universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
Universitatea din Bucureşti
Amalia Vîrdol, amaliavirdol@yahoo.com
Doctor în geografie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Politici familiale şi de gen în România / Cosmin Briciu,
Ioana Alexandra Mihai, Daniela Pescaru-Urse, ... ;
coord.: Daniela Pescaru-Urse, Raluca Popescu. - Buzău :
Alpha MDN, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-973-139-097-0

I. Briciu, Cosmin
II. Mihai, Ioana Alexandra
III. Pescaru-Urse, Daniela (coord.)
IV. Popescu, Raluca (coord.)

316

Imprimat la Tipografia ALPHA MDN

Buzău, Str. Col. Buzoianu nr. 94
Tel./Fax: 0238.721.303
E-mail: alpha@buzau.ro
www.alphamdn.ro
Layout şi coperta: Monica Balaban
CUPRINS

Cuvânt înainte.........................................................................................5
Studiul GENERAŢII ŞI GEN şi politicile familiale...................................7
Cap. 1. Profilul demografic al familiei româneşti....................................9
Cap. 2. Orientări valorice cu privire la familie în România.....................11
Cap. 3. Atitudini şi roluri de gen..............................................................16
VALORI DE GEN.................................................................................................................16
DISTRIBUŢIA SARCINILOR ÎN GOSPODĂRIE........................................................................18
LUAREA DECIZIILOR ÎN FAMILIE.........................................................................................21
Cap. 4. Necesitatea politicilor familiale şi de gen...................................23
POLITICI FAMILIALE ÎN EUROPA.........................................................................................23
POLITICI FAMILIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................27
Cap. 5. Reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie...................31
SITUAŢIA OCUPĂRII...........................................................................................................31
POLITICI DE RECONCILIERE A VIEŢII DE MUNCĂ CU VIAŢA DE FAMILIE...............................34
Transferurile financiare.........................................................................................36
Alternative la îngrijirea copilului: ajutorul informal al familiei/rudelor versus
serviciile în domeniul îngrijirii copilului..........................................................................38
Flexibilitatea la locul de muncă..............................................................................40
CONCLUZII........................................................................................................................42
Cap. 6. Fertilitate şi politici familiale......................................................43
FERTILITATE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN EUROPA - POSIBILE EXPLICAŢII ALE
COMPORTAMENTULUI REPRODUCTIV........................................................................................43
INTENŢII DE FERTILITATE..................................................................................................48
MOTIVELE INTENŢIEI DE FERTILITATE ŞI PERCEPŢII PRIVIND CONSECINŢELE.....................50
POLITICI SOCIALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA FERTILITĂŢII..................................................51
Cap. 7. Politici adresate familiilor de migranţi........................................55
Concluzii..................................................................................................61
Bibliografie..............................................................................................64
Anexa......................................................................................................67
Lista graficelor şi a tabelelor...................................................................69
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Raportul „Politici Familiale şi de Gen în
România”, elaborat de un grup de autori
tineri, dar cu experienţă deja recunos-
cută în domeniu, se înscrie în linia
documentelor-suport pentru politici
sociale în domeniul populaţiei şi dezvol-
tării pe care UNFPA le-a facilitat în ultimii
ani. El utilizează atât date din programul
Generaţii şi Gen (susţinut financiar şi de
UNFPA), cât şi din alte surse relevante
pentru a trata teme fundamentale
pentru perioada actuală, precum:
profilul demografic al familiei, fertilitatea
şi politicile familiale, politicile de gen,
reconcilierea vieţii de muncă cu viaţa de
familie, familiile de migranţi. Abordarea
comparativă, analiza situaţiei României
atât cu referire la cea a ţărilor din
Uniunea Europeană, cât şi prin analize
longitudinale sau prin analiza diferen-
ţelor intra-naţionale, între judeţe şi
regiuni, aduce o doză suplimentară de
relevanţă raportului.
Raportul are, în opinia mea, cel
puţin două valenţe incontestabile: sinte-
tizează foarte bine datele referitoare la
temele abordate într-o analiză descrip-
tivă foarte clară, utilă pentru decidenţii
din domeniu, şi propune unele soluţii
alternative, avertizând însă cu privire la
posibilele consecinţe (conform experi-
enţelor altor state care au luat măsuri
similare).
Unele dintre temele raportului
(declinul fertilităţii, distribuţia de roluri în
Cuvânt înainte
cadrul familiei, problematica ocupării)
sunt cunoscute mai mult de specialişti,
au mai fost abordate în diverse lucrări,
în cazul de faţă fiind reluate şi tratate
într-o manieră integrativă, sintetică
pentru fiecare temă în parte; altele,
precum reconcilierea vieţii de muncă cu
viaţa de familie sau politicile adresate
familiilor de migranţi sunt teme mai noi,
insuficient abordate în studiile şi
rapoartele anterioare şi sporesc odată în
plus valoarea explicativă a raportului.
Pentru România, temele abordate
în raport, circumscrise familiei şi genera-
ţiilor, sunt fundamentale atât pentru
prezent, cât mai ales pentru viitor.
Perspectivele evidente de îmbătrânire a
populaţiei implică deja riscuri sociale şi
economice enorme, care pot fi accen-
tuate sau ameliorate prin politicile
referitoare la migranţi şi, pe termen
mediu şi lung, prin redresarea fertilităţii.
Aşa cum concluzionează şi autorii,
politicile de populaţie, de încurajare a
natalităţii, nu garantează efectele pozi-
tive, în schimb lipsa lor accentuează cu
certitudine riscurile: „datele empirice
demonstrează că lipsa sprijinului
financiar destinat familiei, a politicilor de
ocupare şi a sistemului de servicii de
îngrijire a copilului conduce la declinul
continuu al fertilităţii”. Este un argument
pe care decidenţii trebuie să-l ia în
considerare atunci când tratează familia
şi politicile familiale în România, când
5

elaborează măsuri destinate copiilor şi
familiilor cu copii, familiilor de migranţi,
mamelor singure sau altor categorii
relevante.
Noutatea raportului derivă din
îmbinarea indicatorilor socio-demografici
cu analiza politicilor familiale şi cu datele
de opinie obţinute în cadrul studiului
Generaţii şi Gen. Se conturează, astfel, o
imagine comprehensivă asupra proble-
maticii familiei şi a relaţiilor de gen din
România, fundamentată atât pe analiza
nevoilor, cât şi pe evaluarea posibilelor
consecinţe ale politicilor familiale asupra
comportamentului reproductiv al
populaţiei.
Raportul mai are un merit evident:
pledează pentru evaluarea politicilor
sociale şi chiar evaluează anumite
măsuri analizate, fără a da însă verdicte.
Nevoia de monitorizare şi evaluare a
politicilor sociale este evidentă, fie că
6
CUVÂNT ÎNAINTE
vorbim de măsuri de sprijin financiar
(alocaţii, concedii de creştere a copilului
etc.) sau de servicii oferite publicului
ţintă (servicii de educaţie sau de asis-
tenţă socială, spre exemplu), dar este
foarte rar pusă în practică de decidenţi.
Remarc meritele autorilor în clari-
tatea analizelor şi modalităţile grafice
adecvate de prezentare a datelor
statistice (tabele, hărţi, grafice), dar şi
rolul major pe care UNFPA îl are în
facilitarea apariţiei unor astfel de
documente extrem de utile pentru
decidenţii politici, pentru politicile sociale
şi, implicit, pentru România.
Marian Preda,
profesor universitar,
Decan al Facultăţii de Sociologie
şi Asistenţă Socială,
Universitatea din Bucureşti
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Studiul GENERAŢII ŞI GEN
şi politicile familiale
S
copul principal al studiului
Generaţii şi Gen (SGG), lansat
sub coordonarea Unităţii pentru
Activităţi de Populaţie din cadrul
Comisiei Economice pentru Europa a
Naţiunilor Unite (UNECE), este repre-
zentat de înţelegerea transformărilor
demografice şi sociale din societăţile
europene şi a factorilor care le influen-
ţează, cu o atenţie specială asupra
relaţiilor dintre părinţi şi copii (generaţie)
şi dintre parteneri (gen). Pornind de la
datele empirice obţinute în cadrul SGG,
raportul propune o viziune integrată
asupra problematicii familiei şi genului în
România. Politicile familiale şi de gen
sunt analizate din perspectiva nevoilor,
aşteptărilor şi valorilor manifestate la
nivelul populaţiei, dar şi a consecinţelor
pe care designul acestora l-ar putea
avea asupra comportamentului repro-
ductiv.
Fertilitatea aflată sub nivelul de
înlocuire a generaţiilor în aproape toate
ţările din Europa, amânarea întemeierii
familiei, creşterea ponderii coabitărilor
nonmaritale, creşterea naşterilor în afara
căsătoriei, creşterea instabilităţii mari-
tale, dezvoltarea parteneriatelor nonrezi-
denţiale sunt printre factorii care au avut
consecinţe importante asupra evoluţiei
societăţii şi au dat motive de îngrijorare
decidenţilor politici. De câteva decenii,
majoritatea ţărilor dezvoltate se află
într-o perioadă de declin demografic şi
de îmbătrânire a populaţiei.
Statele europene diferă conside-
rabil în privinţa măsurilor de sprijin
pentru familie şi copii, pentru promo-
varea egalităţii de gen sau a celor de
sprijin pentru vârstnici. Demografii au
argumentat adeseori că o parte a dife-
renţelor între nivelurile de fertilitate la
nivelul ţărilor europene pot fi atribuite şi
politicilor familiale diferite. Comple-
mentar, diferenţele în condiţiile de viaţă
ale vârstnicilor par să corespundă unor
politici diferite privind ocuparea şi
asigurările de pensii.
Politicile sociale au suferit schim-
bări majore în ultimele decade atât în
statele foste comuniste cât şi în cele
occidentale. În perioada tranziţiei către
economia de piaţă, sistemul de suport
pentru familie a fost mai degrabă
minimal, la fel şi cel adresat vârstnicilor.
Diminuarea sprijinului public a impus
constrângeri asupra familiilor în furni-
zarea bunăstării şi a avut consecinţe în
plan demografic.
Datele SGG ne permit să identi-
ficăm măsura în care indivizii apelează la
suportul public şi măsura în care se
bazează pe reţelele familiale în furni-
7

zarea nevoilor de bază şi de îngrijire. De
asemenea, ele permit evaluarea impac-
tului politicilor publice asupra fertilităţii.
Studiul relaţiilor dintre parteneri sau
relaţiilor dintre generaţii conduce la
identificarea cauzelor comportamentelor
demografice şi constituie totodată o bază
utilă în dezvoltarea unor politici care să
răspundă acestor provocări demografice.
8
STUDIUL GENERAŢII ŞI GEN ŞI POLITICILE FAMILIALE
Mulţumim Fondului ONU pentru
Populaţie, care a făcut posibilă apariţia
acestui raport, Institutului Naţional de
Statistică pentru furnizarea datelor
statistice şi, în special, domnului pro-
fesor Marian Preda pentru sprijinul
acordat în elaborarea studiului.
Autorii
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Profilul demografic
al familiei româneşti
n România, rata nupţialităţii este
Î printre cele mai ridicate la nivel
european: 6,79 la mia de locuitori în
2006. După cea mai scăzută valoare de
5,85 la mie atinsă în 2001, nupţialitatea se
află într-o tendinţă ascendentă constantă
în ultimii ani. Datele provizorii pentru 2007
indică o creştere spectaculoasă, care ne
plasează pe primul loc în cadrul Uniunii
Europene: 8,78 la mie (valoarea este la
nivelul din anul 1990). Vârsta medie la
prima căsătorie este printre cele mai
scăzute din Europa, de 25,2 ani pentru
femei şi 28,5 ani pentru bărbaţi în 2005.
Divorţialitatea se caracterizează
printr-o mare stabilitate în timp, şi este
destul de scăzută în context european:
aproximativ 1,5 divorţuri la o mie de
locuitori. Raportat la numărul căsătoriilor,
divorţurile reprezintă aproximativ 0,20
(sau un divorţ la 5 căsătorii).
Rata fertilităţii este una dintre cele
mai scăzute la nivelul European (1,31
copii pe femeie în 2007). Valoarea cea mai
scăzută a fertilităţii a fost înregistrată în
anul 2002 (1,26), fiind într-o tendinţă uşor
ascendentă în ultimii ani. Vârsta medie la
prima naştere în România este de 25 de
ani, cu aproape 3 ani mai ridicată faţă de
1990.
capitolul 1
Naşterile în afara căsătoriei înre-
gistrează o valoare relativ scăzută la nivel
european - 26,7%. Valoarea este mai
ridicată cu 10% faţă de începutul anilor
1990; după punctul maxim atins în 2004
(29,4%), înregistrează o valoare relativ
constantă de 27-28%.
Conform datelor de la Recensă-
mântul din 2002 (INS), dimensiunea
medie a gospodăriei în România este de
2,92 persoane.
Comparativ cu celelalte ţări euro-
pene, România prezintă o pondere ridi-
cată a gospodăriilor de tip familial, iar în
cadrul acestora, o proporţie destul de
mare a familiilor extinse (gospodării cu 2
sau mai multe nuclee familiale) (tabel 1).
Cu excepţia Lituaniei, Slovaciei şi Bulgariei
care înregistrează valori cu mult mai
ridicate, România are de cel puţin două ori
mai multe familii extinse comparativ cu
majoritatea ţărilor UE.
Gospodăriile cu copii reprezintă
56,1% din totalul gospodăriilor populaţiei.
Dintre acestea, peste jumătate (52,2%)
au un singur copil, aproximativ o treime
(34,0%) au 2 copii, cele cu 3 şi mai mulţi
copii reprezentând 13,8%. Numărul
mediu de copii pe familie este de 1,21
(1,71 pentru familiile cu copii).
9
 capitolul 1 ¡ PROFILUL DEMOGRAFIC AL FAMILIEI ROMÂNEŞTI

Tabelul 1: Tipuri de gospodării în ţările UE (2000-2002)

Gospodării familiale Gospodării non-

non-familiale
Cu un nucleu Cu 2 sau
sau mai Mai multe Persoane
familial multe nuclee persoane singure
familiale
Norvegia 60,8 0,5 1,1 37,7
Finlanda 57,4 2,8 2,5 37,3
Danemarca 56,0 3,8 3,4 36,8
Elveţia 61,3 2,0 36,0
Germania 61,3 1,9 1,0 35,8
Olanda 65,7 0,7 33,6
Austria 62,6 1,7 2,2 33,5
Estonia 61,5 1,8 3,1 33,5
Lichtenstein 64,4 1,1 1,9 32,5
Franţa 66,3 0,6 2,0 31,0
Republica Cehă 66,5 1,3 2,0 30,3
Marea Britanie 63,2 3,6 3,0 30,2
Luxemburg 1,8 29,3
Lituania 48,1 22,8 0,4 28,7
Ungaria 67,7 3,2 2,9 26,2
Letonia 65,9 5,8 3,4 25,0
Italia 71,2 1,4 2,5 24,9
Polonia 69,0 4,6 1,6 24,8
Bulgaria 58,6 15,6 3,1 22,7
Slovenia 71,5 4,8 1,9 21,9
Irlanda 70,9 0,4 7,1 21,6
Spania 72,8 2,9 4,0 20,3
Grecia 73,6 2,8 3,9 19,7
Slovacia 59,9 19,0 1,7 19,4
România 72,1 7,3 1,8 18,9
Portugalia 77,7 3,1 1,9 17,3
Cipru 79,0 2,9 2,1 16,0

Sursa: calculele pe date Eurostat (date din cele mai recente recensăminte naţionale după 2001)
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=0,1136184,0_45572595&_dad=portal&_schema=PORTAL

În concluzie, România are una dintre
cele mai ridicate nupţialităţi în context
european, într-o tendinţă uşor ascen-
dentă în ultimii ani, o divorţialitate mai
degrabă scăzută şi cu o mare stabilitate în
timp, vârste tinere la încheierea căsătoriei
şi la naşterea copiilor. Rata fertilităţii este
una dintre cele mai scăzute din Europa, iar
tendinţele de redresare din ultimii ani sunt
mai degrabă nesemnificative. Modelul de
convieţuire românesc conservă preferinţa
pentru gospodăriile de tip familial, legal
constituite. Cuplurile căsătorite cu copii
sunt preponderente în stilurile de viaţă
familială, însă modelul dominant tinde să
fie cel al familiilor cu un singur copil.

10
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Orientări valorice cu privire
la familie în România
R
elaţia dintre valori şi compor-
tamente demografice este una
centrală în explicarea tendinţelor
demografice din Europa Occidentală încă
din anii 1960. Această abordare este
cunoscută în literatura de specialitate
drept “A doua tranziţie demografică”
(Lesthaeghe, R.; G. Moors, 2000; Van de
Kaa, D., 1997).
Schimbarea atitudinilor, normelor şi
valorilor a jucat un rol proeminent în
explicarea declinului fertilităţii precum şi
în explicarea altor aspecte ale evoluţiei
familiei: structura şi funcţiile familiei,
relaţiile de gen şi relaţiile dintre generaţii.
Valorile privind relaţiile dintre generaţii,
percepţiile referitoare la rolul suportului
public în bunăstarea familiei şi indivizilor
comparativ cu cel oferit de reţelele de
rudenie sunt diferite de la o societate la
alta şi explică diferenţele în comporta-
mentele demografice.
Toate cercetările pe tema familiei
demonstrează că ataşamentul românilor
faţă de familie rămâne foarte ridicat,
aceasta ocupând primul loc în ierarhia de
valori. Românii au o atitudine mai degrabă
tradiţională cu privire la familie şi la rolul
său în societate, considerând-o o instituţie
fundamentală şi sursa cea mai importantă
de satisfacţie a vieţii.
capitolul 2
Datele SGG arată că pentru marea
majoritate a românilor căsătoria este în
continuare valorizată, reprezentând o
instituţie socială importantă. Doar 7%
consideră căsătoria drept o instituţie
demodată, acordul fiind mai mare în
rândul tinerilor. Datele din alte cercetări
internaţionale comparative (European
Values Study / World Values Study) indică
faptul că ţările cu o răspândire mai largă a
valorilor postmaterialiste nu mai atribuie
aceleaşi semnificaţii căsătoriei, rolul
acesteia de instituţie fundamentală în
societate fiind reconsiderat. Dimpotrivă,
ţările foste socialiste, la fel ca şi România,
păstrează un ataşament ridicat faţă de
această instituţie.
Stilurile de viaţă alternative sunt slab
acceptate. Aproximativ un sfert se declară
de acord cu coabitarea consensuală, în
absenţa intenţiei de căsătorie. Acceptarea
divorţului este totuşi larg răspândită -
aproximativ două treimi consideră normal
ca un cuplu a cărui căsătorie este neferi-
cită să divorţeze, chiar dacă au copii.
A avea copii reprezintă o datorie
morală, dar şi un mijloc de împlinire.
Aproximativ 80% consideră că trebuie să
ai copii pentru a fi împlinit în viaţă, atât
pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Modelul clasic al familiei nucleare este
11

puternic valorizat, peste 90% considerând
că un copil are nevoie atât de mamă, cât şi
de tată pentru a putea creşte fericit.
Totuşi, 57% cred că o femeie poate creşte
singură un copil, chiar dacă nu doreşte o
relaţie stabilă cu un bărbat. Deşi valoarea
poate părea surprinzător de mare, accep-
tarea destul de largă a acestei situaţii
trebuie privită nu ca pe o opţiune compor-
tamentală, ci ca pe o manifestare a tole-
ranţei faţă de familiile monoparentale.
Românii nu sunt toleranţi însă faţă
de homosexualitate: doar aproximativ
10% cred că ar trebui să aibă aceleaşi
drepturi ca şi cuplurile heterosexuale.
Gradul de toleranţă este mai ridicat la
tineri, în mediul urban şi la persoanele cu
un nivel mai ridicat de educaţie. Datele
SGG sunt concordante cu rezultatele altor
cercetări pe baze de date comparative la
Graficul 1: Atitudini privind relaţiile intergeneraţionale: părinţi faţă de copii (%)
120
4,4
100
19,5
80
60
76,1
40
20
0
Bunicii trebuie să aibă grijă
de nepoţi dacă părinţii
copiilor nu pot să facă
acest lucru
acord parţial şi total
12
cmk
capitolul 2 ¡ ORIENTĂRI VALORICE CU PRIVIRE LA FAMILIE ÎN ROMÂNIA
nivel internaţional (Voicu B. şi Voicu M.
coord., 2007). România este o ţară mai
degrabă intolerantă în context european.
Atitudinea deschisă este caracteristică
unei minorităţi. Religiozitatea crescută
(România este printre cele mai religioase
ţări din Europa), nivelul scăzut de educaţie
pe ansamblul populaţiei (ponderea celor
cu studii superioare în România este scă-
zută în context european), ponderea mare
a ruralului în care predomină valori de tip
tradiţional reprezintă posibile explicaţii
pentru intoleranţa românilor. Românii au
de asemenea o încredere scăzută în
oameni în general. Încrederea este ridi-
cată doar în cazul familiei şi rudelor, mai
puţin în vecini, prieteni sau cunoscuţi iar
faţă de necunoscuţi este redusă. Capitalul
social relaţional redus, bazat pe relaţiile
de rudenie şi în interiorul grupului de
4,3
21,1
22,9
34,5
72,9
44,4
Părinţii ar trebui să asigure Dacă copiii lor adulţi au
ajutor financiar copiilor nevoie de acest lucru,
lor adulţi atunci când părinţii trebuie să-şi
aceştia se confruntă cu adapteze propria viaţă
dificultăţi financiare pentru a-i putea ajuta
nici acord, nici dezacord dezacord parţial şi total
 cmk

POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

apartenenţă reprezintă de asemenea o dezacordul faţă de sacrificiul părinţilor

explicaţie importantă a intoleranţei româ- pentru copii este chiar scăzut (aproxi-
nilor (Voicu B., 2005). mativ o cincime), restul fiind indivizi
România nu are un model de pără- indecişi.
sire timpurie a casei părinteşti. Mai puţin În consecinţă, atitudinea generală
de jumătate sunt în favoarea indepen- faţă de relaţiile dintre membri familiei este
denţei copiilor în jurul vârstei de 18-20 conservatoare şi poate fi descrisă în
ani. De altfel relaţiile dintre părinţi şi copii următorii termeni: părinţii sunt datori să
sunt foarte strânse chiar şi la maturitatea îşi susţină copiii şi la nevoie chiar să se
acestora. sacrifice pentru ei.
Aproape 80% consideră că bunicii În acelaşi timp, aproximativ 90%
trebuie să aibă grijă de nepoţii lor dacă dintre respondenţi cred că şi copiii ar tre-
părinţii au nevoie de acest lucru şi trei bui să-şi asume responsabilitatea pentru
sferturi consideră că părinţii trebuie să îngrijirea părinţilor atunci când au nevoie
acorde ajutor financiar copiilor lor adulţi de acest lucru, peste 80% că ar trebui să
dacă e cazul. Chiar şi acordul faţă de faptul ofere un sprijin financiar părinţilor lor când
că părinţii trebuie să-şi adapteze propria aceştia se confruntă cu dificultăţi, şi
viaţă pentru a-i ajuta pe copiii lor adulţi aproximativ 70% că ar trebui să-i ia pe
dacă aceştia au nevoie, deşi nu este majo- părinţi să locuiască la ei când aceştia nu se
ritar, este totuşi ridicat (44%). De fapt mai pot îngriji singuri.

Graficul 2: Atitudini privind relaţiile intergeneraţionale: copii faţă de părinţi (%)

1,4 2,1 6
100
9,6
15,5
90
35,6 22,8
41,5
80
70
60
50 33,2
89
82,5
40 39,4
71,2
30
20 31,2
19,1
10
0
Copiii ar trebui să-şi Copiii ar trebui să-şi Când părinţii au Copiii ar trebui să Copiii ar trebui să-i
asume răspunderea adapteze viaţa nevoie, fiicele ar ofere un sprijin ia pe părinţi să
pentru îngrijirea profesională la trebui să-şi asume financiar părinţilor locuiască la ei când
părinţilor atunci au nevoile părinţilor lor o mai mare parte de lor când aceştia se aceştia nu se mai
nevoie răspundere decât fiii confruntă cu pot îngriji singuri
dificultăţi financiare

acord parţial şi total nici acord, nici dezacord dezacord parţial şi total

13
 capitolul 2 ¡ ORIENTĂRI VALORICE CU PRIVIRE LA FAMILIE ÎN ROMÂNIA

Totuşi, acordul faţă de adaptarea Peste jumătate dintre respondenţi consi-

propriei vieţi profesionale la nevoile
părin-ţilor este scăzut (mai puţin de o
cincime). De asemenea, respondenţii nu
au fost de acord nici cu faptul că fiicele ar
trebui să-şi asume o mai mare responsa-
bilitate decât fiii în îngrijirea părinţilor.
Aşadar şi copiii sunt datori să îşi
susţină părinţii, prin îngrijire şi financiar,
însă ideea sacrificiului este mai slabă.
Deşi reprezintă o relaţie bazată pe reci-
procitate, putem conchide că respon-
sabilitatea părinţilor faţă de copii este
apreciată ca fiind mai importantă decât
cea a copiilor faţă de părinţi.
Complementar, şi la nivelul general
este confirmată favorizarea copiilor şi
tinerilor, credinţa că trebuie susţinuţi de
către societate ca şi de către familie.
deră că tinerii şi persoanele cu copii ar
trebui să aibă prioritate în ocuparea unui
loc de muncă atunci când acestea sunt
puţine.
Modul în care românii consideră că
trebuie să ne îngrijim de diferitele cate-
gorii defavorizate de persoane din socie-
tate arată o atitudine tradiţională, în care
rolul reţelelor familiale în rezolvarea pro-
blemelor este fundamental. Funcţia de
îngrijire a familiei, una dintre cele mai
importante în trecut, a fost în societăţile
moderne preluată parţial de către stat şi
comunitate. Datele SGG demonstrează
însă că românii cred în continuare că
îngrijirea copiilor şi vârstnicilor sau a
altor persoane dependente reprezintă
datoria familiei.

Graficul 3: Atitudini privind îngrijirea şi suportul financiar pentru categorii în nevoie

2
100
15,9 13,3
90
80
70 67,5 32,7

60 89,4 92,3
50
84,8
40
30 51,4
21,8
20
10 10,7 8,4 6,1
2,3 1,6
0
Îngrijirea Îngrijirea copiilor Îngrijirea şcolarilor Sprijinul financiar Sprijinul financiar
persoanelor în preşcolari după programul de pentru persoanele pentru tinerii care
vârstă în nevoie la şcoală în vârstă în nevoie au copii în nevoie

datoria societăţii în aceeaşi măsură datoria societăţii şi a familiei datoria familiei

14
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Aproximativ 90% consideră că familia
trebuie să îi îngrijească pe copii şi aproxi-
mativ 70% pe vârstnici. Suportul financiar
trebuie însa să vină de la stat. Peste
jumătate dintre respondenţi consideră că
sprijinul financiar pentru vârstnici şi peste
80% că sprijinul financiar pentru tinerii cu
copii drept este o sarcină mai mult sau în
primul rând a societăţii. Răspunsurile la
aceste întrebări indică o atitudine tradi-
ţională cu privire la familie şi paternalistă
cu privire la rolul financiar al statului.
Prin urmare, orientările valorice ale
românilor cu privire la familie sunt mai
degrabă de tip conservator. Românii valo-
rizează familia clasică, construită prin
căsătorie şi prea puţin stilurile alternative
de viaţă. Sunt în general intoleranţi faţă de
comportamente sociale mai nonconfor-
miste. De asemenea valorizează puternic
copiii, care reprezintă o datorie morală dar
şi o modalitate de împlinire. Relaţiile
dintre generaţii sunt de tipul susţinerii
puternice şi reciproce. Şi părinţii, şi copiii
trebuie să se ajute, uneori chiar cu preţul
sacrificării unor oportunităţi şi al adaptării
propriei vieţi. De altfel reţelele familiale
au un rol esenţial în rezolvarea proble-
melor. Perspectiva mai generală asupra
rolului familiei comparativ cu cel al statului
şi comunităţii indică aceeaşi atitudine tra-
diţională, însă cu accente paternaliste.
Familiei îi revine preponderent funcţia de
îngrijire, iar societăţii cea de susţinere
financiară.
15

capitolul 3
Atitudini
şi roluri de gen
VALORI DE GEN
Relaţia de cuplu în contempora-
neitate tinde tot mai mult către o relaţie
bazată pe autonomia partenerilor,
simetrică şi egalitară. Una dintre cele
mai importante transformări ale
ultimelor decenii cu privire la familie este
democratizarea sa.
Transformările de la nivelul atitu-
dinilor de gen au generat importante
schimbări în comportamentele indivizilor,
fiind asociate de multe ori cu vulnerabi-
litatea maritală. În mod tradiţional se
considera că diviziunea tradiţională a
muncii domestice în funcţie de gen
contribuie la stabilitatea maritală dezvol-
tând o dependenţă reciprocă între par-
teneri.
Schimbarea balanţei activităţilor
poate destabiliza dependenţa reciprocă
a celor doi soţi, conducând la o serie de
efecte negative, între care cel mai
alarmant este diminuarea intenţiei de a
avea copii (soţia nu se mai identifică cu
rolul de mamă). Pe de altă parte,
specializarea rolurilor poate constitui un
dezavantaj şi poate pune în pericol
bunăstarea familiei, impunând presiuni
prea ridicate asupra bărbatului în rolul
16
capitolul 3 ¡ ATITUDINI ŞI ROLURI DE GEN
sau de „cap al familiei” şi principal
aducător al venitului. V. Oppenheimer
(1994) consideră că familia-echipă, cu
roluri similare, este în fapt mai stabilă.
Flexibilitatea rolurilor din cuplurile
egalitare le face mai adaptative la
situaţiile de criză. O diviziune mai
flexibilă a rolurilor, poate reduce respon-
sabilităţile asociate rolului de mamă
pentru femei şi poate creşte recompen-
sele asociate rolului de tată pentru
bărbaţi.
Studiile empirice par să confirme
ambele perspective, surprinzând un
impact contradictoriu al ideologiilor de
gen asupra stabilităţii maritale. Femeile
mai emancipate în concepţii au aspiraţii
profesionale care pot intra în conflict cu
cele familiale şi este mai probabil să se
căsătorească mai puţin, să facă mai
puţini copii şi să divorţeze mai mult.
Dacă atitudinile egalitariste induc un
comportament mai puţin centrat pe
familie în cazul femeilor, în cazul
bărbaţilor situaţia este cu totul diferită.
Aceştia dezvoltă atitudini profamiliste, îşi
doresc mai mulţi copii şi sunt mai
implicaţi în creşterea copiilor. Acceptă
mai uşor participarea femeii pe piaţa
muncii şi contribuie mai mult în
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
gospodărie, făcând ca relaţia să fie mai
puţin conflictuală.
Schimbările mai rapide în rolurile
femeii (implicarea pe piaţa muncii)
comparativ cu cele domestice ale
bărbatului reprezintă probabil factorul
principal în explicarea acestui efect
contradictoriu al atitudinilor. Implicarea
femeii pe piaţa muncii a diminuat
considerabil implicarea sa în viaţa de
familie. Pentru echilibrarea situaţiei,
soţul ar fi trebuit să preia din sarcinile
cărora femeile nu le mai puteau face
faţă, tendinţă care s-a manifestat însă
mai lent.
Conform datelor SGG, atitudinile
faţă de drepturile şi rolul femeii în
familie şi societate descriu stereotipul
tradiţional al femeii, ataşată de familie şi
copii. Aproape jumătate consideră că în
cuplu femeia este bine să fie mai tânără
şi că rolul de casnică poate oferi acelaşi
sentiment de împlinire ca un loc de
muncă plătit. Două treimi cred că este
mai bine să rămână copilul cu mama
decât cu tatăl, dacă părinţii divorţează.
De asemenea, bărbaţii sunt consideraţi
lideri politici mai buni decât femeile.
Distribuţia acestor răspunsuri confirmă
preponderenţa stereotipurilor privind
rolurile de gen tradiţionale: rolul instru-
mental al bărbatului şi superioritatea lui
în viaţa publică (politică) şi rolul expresiv
al femeii şi superioritatea ei în viaţa de
familie.
În acelaşi timp însă, românii susţin
implicarea femeii pe piaţa muncii: peste
jumătate nu sunt de acord că un venit
mai mare al femeii faţă de partener se
va reflecta negativ relaţia, fiind mai
degrabă indecişi în privinţa faptului că
un copil preşcolar are de suferit dacă
mama sa lucrează. Totuşi, numai aproxi-
mativ o treime susţin că femeile ar
trebui să poată hotărî singure cum să
cheltuiască banii, fără să fie nevoie să
ceară permisiunea partenerului.
Şi datele empirice din alte cercetări
comparative la nivel european
(EVS/WVS) indică faptul că susţinerea
modelului femeii casnice este redusă în
România şi se află într-o tendinţă
descendentă. Analize ale valorilor de gen
(Voicu M. 2004; Voicu M & Voicu B.,
2002) arată că România împărtăşeşte un
patern comun majorităţii ţărilor foste
comuniste, caracterizat prin participarea
masivă a femeilor pe piaţa muncii,
dublată de o largă susţinere valorică,
similară cu ţările nordice şi semnificativ
mai mare decât în societăţile vestice.
Spre deosebire de statele nordice însă,
egalitatea de pe piaţa muncii nu este
dublată şi de egalitatea din interiorul
gospodăriei, femeile fiind cele care
performează majoritatea treburilor
domestice. Clasica diviziune a muncii în
cadrul gospodăriei se menţine, femeia
având în fapt două servicii, unul pe piaţa
muncii şi altul acasă. Supraaglomerarea
femeii cu sarcini în cadrul gospodăriei în
cazul României şi în cazul ţărilor estice în
general reprezintă în acelaşi timp şi un
indicator al standardului de viaţă scăzut
(Popescu R., 2002).
Românii susţin egalitatea între sexe
pe piaţa forţei de muncă şi atunci când
sunt puţine locuri de muncă. Diferenţa
17

între cei care sunt în favoarea egalităţii
(aproximativ 40%) şi cei care favori -
zează bărbaţii (o treime) este însă mică.
Opiniile bărbaţilor şi ale femeilor sunt
total diferite în această privinţă: doar
32% dintre bărbaţi sunt în favoarea
egalităţii accesului pe piaţa muncii în
condiţii de criză, comparativ cu jumătate
dintre femei. Educaţia este de ase-
menea un factor important: egalitatea
este susţinută de numai o treime dintre
cei cu educaţie primară şi de peste
jumătate dintre cei cu educaţie medie şi
superioară.
În consecinţă, românii au o atitu-
dine suportivă faţă de dublul rol al
femeii - de soţie şi mamă dar şi de
lucrătoare pe piaţa muncii. Este bine ca
femeia să lucreze, acest fapt asigu-
rându-i independenţa şi contribuind la
bunăstarea familiei fără să aibă efecte
negative asupra copiilor. Totuşi, răspun-
surile confirmă persistenţa stereoti-
purilor privind rolurile de gen tradiţio-
nale. Familia continuă să rămână o
condiţie esenţială a realizării personale a
femeii. Participarea pe piaţa muncii,
realizarea profesională este tolerată
dacă reprezintă o alegere complemen-
tară şi nu o opţiune de viaţă. Femeile
continuă să fie reprezentate prin rolul lor
legat de familie şi copii.
DISTRIBUŢIA SARCINILOR ÎN
GOSPODĂRIE
Munca domestică reprezintă o
sursa importantă a bunăstării familiei şi
membrilor ei, care adesea nu este
18
capitolul 3 ¡ ATITUDINI ŞI ROLURI DE GEN
recunoscută ca atare. Alături de activi-
tatea prestată pe piaţa muncii, cea
desfăşurată în familie aduce o contri-
buţie la fel de importantă la standardul
de viaţă a indivizilor. Activităţile domes-
tice presupun abilităţi specifice, efort,
timp. Performarea lor de către membrii
familiei reduc substanţial cheltuielile
familiei. Aceleaşi nevoi asigurate de
către servicii specializate ar conduce la
un cost ridicat. Numeroase estimări
arată că numărul de ore dedicat mun-
cilor casnice este comparabil cu cel
pentru activităţi productive (Hărăguş
P.T., 2005).
Modul în care se împart sarcinile
domestice a fost explicat obiectiv prin
reciprocitate sau schimb, în funcţie de
timpul disponibil (face mai mult parte-
nerul care are mai mult timp liber) sau
în funcţie de resursele de care dispune
fiecare partener (face mai mult cel care
are câştigă mai puţini bani, cel depen-
dent material). Analizând numai aceşti
factori, cercetările nu au reuşit să
explice pe deplin diferenţele de gen care
persistă în gospodărie: chiar femeile
angajate cu normă întreagă sau cele
care câştigă mai mulţi bani lucrează în
gospodărie mai mult decât soţii lor. Mai
mult, bărbaţii dependenţi financiar de
soţiile lor performează chiar mai puţină
muncă în gospodărie, fapt care a fost
explicat prin dorinţa de a compensa
„eşecul de gen” (Greenstein T. N, 2000).
Explicaţia a fost în consecinţă comple-
tată de factorul subiectiv, de ideologia
de gen pe care o împărtăşesc partenerii.
Deşi animată de idealul egalităţii,
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

familia românească a conservat struc- Totuşi, deşi responsabilitatea

tura inegală a rolurilor. Însăşi experienţa
convieţuirii între cei doi parteneri
conduce în final la dezvoltarea unor
roluri specifice, inegale. În timp se
remarcă existenţa unor arii separate de
autoritate (Chipea F., 2001). Dacă în
primii ani de la căsătorie intimitatea face
ca deciziile să se ia prin negociere, în
timp, fiecare îşi dezvoltă competenţe în
arii diferite.
Datele SGG indică, aşa cum era de
aşteptat, că majoritatea treburilor
casnice revin femeii. Bărbatul se ocupă
cu reparaţiile din casă şi din jurul casei,
femeia cu restul: cu treburile gospodă-
reşti - gătit, spălat, călcat, curăţenie şi în
mare parte şi cu creşterea şi îngrijirea
copilului. Multiple analize anterioare pe
familia românească (Chipea F., 2001,
Voicu M., 2004, Popescu R., 2002)
confirmă acelaşi model.
principală a sarcinilor domestice revine
femeii, unele dintre acestea sunt mai
egal distribuite între parteneri. Orga-
nizarea activităţilor sociale comune,
cumpăratul alimentelor, plata facturilor
sunt mai degrabă sarcini egalitare, în
timp ce gătitul, spălatul, curăţenia sunt
sarcini preponderent feminine iar micile
reparaţii sarcini preponderent masculine.
Mediul de rezidenţă joacă un rol
important în explicarea distribuţiei rolurilor
în gospodărie. Explicaţia o reprezintă
atitudinile de gen mai ega-litare din
mediul urban şi adeziunea faţă de o
distribuţie tradiţională a rolurilor domestice
în rural. Educaţia reprezintă de asemenea
un factor important în diviziunea rolurilor
domestice. În cazul femeilor, cu cât creşte
educaţia cu atât ele sunt mai puţin
implicate în sarcinile domestice, în timp ce
pentru bărbaţi cu cât educaţia creşte cu

Tabelul 2: Distribuţia sarcinilor domestice

Mai ales Ambii Mai ales Altcineva din
respondentul parteneri partenerul gospod ărie sau
gospodărie
din afara ei
bărbaţi 2,68 8,29 85,43 3,6
pregătirea hranei femei 87,81 7,53 1,39 3,28
bărbaţi 2,53 13,06 80,12 4,3
spălatul vaselor femei 83,42 11,18 1,53 3,88
bărbaţi 8,24 20,58 52,54 4,73
efectuarea curăţeniei femei 53,35 20,95 6,73 5,82
mici reparaţii în casă bărbaţi 84,06 6,8 3,38 5,63
şi în jurul casei femei 2,69 6,71 82,34 8
organizarea bărbaţi 8,13 80,43 6,6 0,95
activităţilor sociale
comune femei 8,31 79,97 6,49 1,06
plătitul facturilor şi bărbaţi 30,58 45,26 21,35 1,73
ţinerea evidenţei
banilor femei 23,66 45,97 26,72 2,57
cumpăratul bărbaţi 13,4 49,13 35 2,48
alimentelor femei 36,17 47,96 12,43 3,53

19
 capitolul 3 ¡ ATITUDINI ŞI ROLURI DE GEN

atât este mai evidentă implicarea lor
crescută (comparativ cu a partenerului).
Explicaţia este şi de această dată ideologia
de gen, mai egalitară la persoanele cu
nivel ridicat de educaţie.
Între rolurile domestice, cele legate
Tabelul 3: Îngrijirea copilului
de creşterea şi îngrijirea copilului sunt cele
mai egalitare. Deşi majoritatea activi-
tăţilor de îngrijire intră în continuare în
principal în sarcina femeii, totuşi bărbaţii
sunt mai implicaţi comparativ cu alte
sarcini.

Mai ales Ambii Mai ales Altcineva din Copiii

respondentul parteneri partenerul gospod ărie şşii
gospodărie în
înşişi
şişi
din afara ei
îmbracă pe copil Bărbaţi 2,61 19,05 65,85 2,9 9,6
Femei 70 14,85 0,92 2,16 12,08
culcă copiii Bărbaţi 2,75 22,54 63,09 1,71 9,9
Femei 64,14 20,35 0,93 2,08 12,49
stă acasă cu copiii Bărbaţi 3,49 14,56 76 4,68 1,26
când sunt bolnavi Femei 78,41 11,87 2,07 6,05 1,61
se ocupă de joacă şi Bărbaţi 5,54 60,28 25,2 2,02 6,96
de timpul liber al Femei 32,22 52,63 3,78 2,39 8,96
copilului
îl ajută la teme pe Bărbaţi 6,59 44,37 44,96 0,75 3,34
copil Femei 49,91 38,59 4,79 1,3 5,4
se ocupă de Bărbaţi 5,96 29,07 33,78 4,27 26,93
transportul copilului Femei 34,19 26,69 5,21 5,21 28,7

Petrecerea timpului liber cu copilul laţie între implicarea în sarcinile domestice

este de departe cea mai egal distribuită
activitate, peste jumătate dintre
respondenţi, atât femei cât şi bărbaţi,
admiţând că o desfăşoară împreună.
Îndrumarea copilului la teme şi trans-
portul copilului sunt de asemenea
activităţi care se desfăşoară mai mult în
comun. Alte activităţi precum îngrijirea
copilului bolnav, îmbrăcatul şi trimiterea la
culcare a copilului sunt preponderent
efectuate de femeie. Analizând compa-
rativ pe tipuri de activităţi, putem
concluziona că sarcinile legate de
îngrijirea efectivă a copilului aparţin mai
degrabă femeii în timp ce sarcinile legate
de educaţia şi formarea copilului sunt mai
degrabă sarcini egalitare.
În cazul bărbaţilor nu există o core-
şi de creştere a copilului şi satisfacţia faţă
de împărţirea acestor sarcini. În cazul
femeilor însă, satisfacţia femeilor faţă de
viaţa de familie este influenţată de impli-
carea bărbatului în treburile gospodăreşti:
cu cât partenerul se implică mai mult, cu
atât satisfacţia soţiei creşte. În condiţiile
în care femeia este activă pe piaţa muncii
şi aduce o contribuţie financiară compara-
bilă cu a bărbatului în familie, aşteptările
acesteia vizează implicarea într-o mai
mare măsură a bărbatului în gospodărie.
Indiferent de gen, persoanele
inactive, mai puţin educate şi cele care
trăiesc în parteneriate neoficializate sunt
mai puţin satisfăcute de împărţirea sarci-
nilor de creştere a copiilor. Femeile care
trăiesc în uniuni informale, inactive, cu

20
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
educaţie scăzută, din mediul rural sunt
cele mai puţin satisfăcute. Satisfacţia faţă
de împărţirea sarcinilor domestice este de
altfel concordantă cu distribuţia acestora.
Sunt mai puţin satisfăcuţi cei care perfor-
mează mai mult, cei care resimt mai
puternic inegalitatea de rol.
Adesea cuplul primeşte ajutor de la
alţi membri ai gospodăriei (copii, părinţi
etc.) în realizarea muncilor domestice. În
creşterea copilului cele mai des menţio-
nate surse ale ajutorului sunt reprezen-
tate de „mama”, „soacra” sau „bunica”
(totalizând aproximativ 80% din răspun-
suri). Destul de rar respondenţii au men-
ţionat forme de ajutor instituţionalizat
pentru creşterea copilului. Alte forme
posibile de îngrijire sunt menţionate de
către o mică parte a populaţiei. Dacă
aproape 80% dintre respondenţi au ape-
lat la grădiniţă (datorită funcţiei educative
şi probabil şi datorită obligativităţii anului
pregătitor pentru şcoală), la creşă au
apelat numai 15%, la dădacă sau bonă
numai 4% iar la centre de tip internat sau
centre de zi aproximativ 1%. Instituţia
grădiniţei rămâne singurul suport larg
accesat în formarea şi îngrijirea copilului
Externalizarea sarcinilor domestice
ca ajutor plătit în gospodărie sau cumpă-
rarea serviciilor necesare de pe piaţă
(mâncat în oraş, apelarea la spălătorii şi
curăţătorii, la servicii specializate de
curăţenie a casei etc.) este foarte puţin
răspândită în România. Numai 1.7% din
respondenţi au răspuns că apelează la
ajutor plătit. Cifra reprezintă în fapt un
semnal de alarmă. Nu trebuie interpretat
că indivizii nu ar avea nevoie de astfel de
servicii, ci mai degrabă ca nu şi le pot
permite. Performarea tuturor muncilor
casnice de către membrii familiei şi în
interiorul familiei simbolizează nivelul de
trai scăzut al populaţiei.
În concluzie, în aceeaşi tendinţă
semnalată în ultimele decenii la nivel
European, şi în România tradiţionala divi-
ziune a muncii în familie este în proces de
modificare. Diferenţierea rolurilor a
rămas, însă cu o flexibilitate mai ridicată.
Sexul rămâne variabila esenţială în expli-
carea modului în care se distribuie activi-
tăţile, influenţa fiind semnificativă chiar şi
în cazul celor mai egalitare dintre sarcini,
cele legate de creşterea şi educarea co-
pilului. Grădiniţa rămâne singurul serviciu
public larg accesat de către familie.
Externalizarea sarcinilor domestice este
întâlnită în mod excepţional. În continuare
muncile casnice sunt performate de către
membrii familiei şi în interiorul familiei,
fiind un indicator al standardului de viaţă
scăzut al populaţiei.
LUAREA DECIZIILOR ÎN FAMILIE
Puterea de decizie privind admi-
nistrarea treburilor casnice şi a celor
legate de creşterea şi îngrijirea copilului
pare să fie în general egal distribuită între
parteneri. Marea majoritate a subiecţilor
au declarat că deciziile sunt luate în
comun. Peste trei sferturi au declarat că
gestionarea bugetului este făcută în
comun.
Familia egalitară este preferată. Cu
cât nivelul de educaţie este mai ridicat, cu
atât preferinţa pentru familia egalitară
21

este mai mare. Aşa cum era de aşteptat, în
rural este mai răspândit modelul bărba-
tului care conduce, pe fondul culturii de tip
tradiţional încă dominante, în timp ce în
urban opţiunile majoritare vizează o
relaţie egalitară.
Datele SGG ne arată că media
scorului de implicare în luarea deciziilor în
cazul femeilor este semnificativ mai
ridicată decât media în cazul bărbaţilor.
Rezultatele SGG sunt concordante şi cu
alte cercetări care analizează luarea
deciziilor în familie (Popescu R, 2007). Pe
lângă implicarea considerabil mai ridicată
22
capitolul 3 ¡ ATITUDINI ŞI ROLURI DE GEN
a femeii în treburile casnice, remarcăm în
unele familii şi o putere de decizie uşor
mai mare a acesteia în administrarea
acestor sarcini. Femeia este aşadar
„stăpâna casei”: nu numai că face mai
multe în casă şi în privinţa copiilor, dar ea
şi decide într-o mai mare măsură ce
trebuie făcut. Totuşi, având în vedere
răspunsurile la celelalte întrebări care
încearcă să surprindă structura de
autoritate şi ideologia de gen, nu putem
afirma cu certitudine că în familiile din
România femeile au o putere maritală mai
mare.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Necesitatea politicilor
familiale şi de gen
D
iminuarea anumitor funcţii pe
care le asigura în mod tradi-
ţional, paralel cu răspândirea
formelor alternative de viaţă familială au
crescut vulnerabilitatea familiei şi au
condus la necesitatea intervenţiei
statului.
Nevoia de sprijin din partea
statului în viaţa de familie este diferită
de la o societate la alta şi depinde de
condiţiile concrete de viaţă a membrilor
ei, de tradiţii şi orientări, de aspiraţii şi
mentalităţi etc. Fundamental este faptul
că intervenţia statului trebuie să fie
rezultatul unui consens general.
În toate ţările occidentale dezvol-
tate există un asemenea sistem de
suport care însă se bazează pe obiective
diferite, mai mult sau mai puţin expli-
cite: susţinerea constituirii şi stabilităţii
familiei, a calităţii vieţii familiale şi a
relaţiilor parentale, asigurarea unui
nivel minim de trai pentru toate familiile,
susţinerea familiei în realizarea efectivă
a funcţiilor ce o privesc. Politicile pot
viza obiective mai generale precum
redistribuirea pe orizontală şi/sau pe
verticală a resurselor, compensarea
veniturilor mici, sau obiective sectoriale
legate de educaţie, sănătate, locuire.
capitolul 4
Alte obiective pot ţine de o anumită
viziune a vieţii de familie sau a rolului
femeii pe piaţa muncii, vizând echili-
brarea obligaţiilor profesionale cu cele
familiale.
POLITICI FAMILIALE ÎN EUROPA
În ciuda aspectelor comune, există
diferenţe între ţări în privinţa resurselor,
acoperirii şi organizării politicilor familiale
şi de gen. La nivelul Uniunii Europene se
conturează câteva modele specifice de
politici familiale. Cercetările au vizat mai
ales vechile state membre, statele
socialiste fiind de obicei analizate şi
grupate în aceeaşi categorie.
Tipul scandinav. Politicile familiale
în ţările Scandinave sunt orientate către
trei scopuri: facilitarea participării
mamelor pe piaţa muncii, ameliorarea
responsabilităţilor de îngrijire a copiilor,
egalizarea relaţiilor de gen în responsa-
bilităţile domestice şi pe piaţa muncii
(Neyer G., 2003). Serviciile de îngrijire
pentru copii sunt larg accesibile la
costuri scăzute (Esping-Andersen G.,
1999). Accesul larg la servicii este
acordat pe baza dreptului universal al
copilului la îngrijire. Suportul destinat
23

familiei este mai degrabă în servicii
decât în beneficii financiare.
Transferurile sociale din aceste ţări au
crescut în ultimele decade (Esping-
Andersen G, 2002) şi ca urmare a
suportului în creştere acordat familiilor.
Tipul mediteraneean. În ţările Sud-
Europene, politicile familiale legate de
creşterea copiilor nu sunt dezvoltate.
Beneficiile şi serviciile sunt reduse în
condiţiile unui cost al copilului ridicat.
Concediul parental nu este plătit.
Alocaţiile pentru copii nu sunt universale
şi sunt extrem de scăzute la nivel
comparativ european. În acelaşi timp
politicile de ocupare sunt deficitare şi iar
riscul şomajului este crescut.
Celelalte tipuri sunt mai puţin
coerente şi mai greu de identificat. Nu
par să corespundă tipologiilor clasice ale
statelor bunăstării. Politicile familiale în
ţările Continentale variază între
schemele Scandinave şi cele Sud-
Europene. Franţa şi Belgia au o politică
de suport pentru angajarea mamelor pe
piaţa muncii, având sisteme de îngrijire
publice sau subvenţionate bine puse la
punct. Franţa susţine mamele prin
beneficii variate iar Belgia pune accentul
pe flexibilitatea muncii. Olanda şi Marea
Britanie urmează un principiu similar de
facilitare a participării pe piaţa muncii şi
a beneficiilor aferente.
În Austria şi Germania politicile
facilitează ieşirea temporară a mamelor
de pe piaţa muncii, singura soluţie
disponibilă fiind serviciile de îngrijire din
sectorul privat. Beneficiile familiale sunt
generoase, dar serviciile legate de
24
capitolul 4 ¡ NECESITATEA POLITICILOR FAMILIALE ŞI DE GEN
îngrijirea copilului sunt mai degrabă
insuficiente. Măsurile de creştere a
copilului nu sunt integrate cu cele legate
de ocupare astfel încât formează un
ansamblu mai degrabă incoerent (Neyer
G., 2003).
Studiile asupra politicilor familiale
au evidenţiat că impactul acestora
depinde şi de modul în care se armo-
nizează cu alte politici sectoriale.
Legătura acestora cu politicile de
ocupare şi caracteristicile pieţei muncii
este indisolubilă. Participarea pe piaţa
muncii şi îngrijirea copiilor nu pot fi
considerate două aspecte distincte, în
consecinţă politicile familiale sunt
interdependente cu cele privind ocu-
parea, în vederea realizării obiectivului
reconcilierii dintre muncă şi viaţa de
familie. În acelaşi timp, sistemul de
prestaţii legate de creşterea şi îngrijirea
copiilor este esenţial, ca şi modul în care
este organizată şi împărţită distribuirea
beneficiilor şi serviciilor între stat, piaţă,
femei şi bărbaţi. Politicile familiale au o
puternică componentă de gen şi este
deosebit de important gradul în care
acestea reuşesc să reducă dependenţa
femeii.
Interesul privind politicile familiale
a apărut mai ales ca rezultat al
preocupărilor legate de tendinţele socio-
demografice (Hantrais L., 1999). Toate
statele membre ale Uniunii Europene, ca
şi alte societăţi postindustriale se
confruntă cu probleme sociale asociate
fenomenului de îmbătrânire a populaţiei
şi creşterea dezechilibrului între gene-
raţii, schimbării condiţiilor de pe piaţa
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
muncii, creşterea sărăciei şi excluziunii
sociale. Tendinţele demografice, ca şi
schimbările comportamentelor familiale,
se consideră a fi probleme-cheie, puncte
de plecare în trasarea politicilor sociale.
Deşi la nivelul Uniunii Europene
există un acord general privind necesi-
tatea suportului pentru familie, nu există
o politică familială comună. Poziţiile
statelor membre în această privinţă sunt
diferite, o armonizare a obiectivelor sau
instrumentelor fiind dificil de realizat.
Articolul 33 din “Carta Drepturilor
Fundamentale” legitimează implicarea
Uniunii Europene în dezbaterea privind
politica familială. Definirea şi implemen-
tarea politicilor se consideră că trebuie
să rămână opţiunea Statelor Membre şi
Graficul 4: Cheltuieli totale cu protecţia socială în anul 2005 (Preţuri curente - % PIB)
Legenda
12.4 - 14.2
14.2 - 19.7
19.7 - 24.3
24.3 - 27.9
27.9 - 31.5
Non UE
Media europeană a cheltuielilor so-
ciale este de 26,9% din PIB în anul 2006,
având variaţii foarte mari între ţări: Franţa
sau Suedia cheltuiesc peste 30% din PIB,
a autorităţilor locale, conform principiului
de bază al subsidiarităţii. Comitetul
Economic şi Social recomandă UE să
încurajeze Statele Membre în a integra
dimensiunea familiei în politicile econo-
mice şi sociale (CESE 423/2007).
Comisia Europeană nu are încă un
Comitet privind Politicile Familiale. Există
21 de Comitete în cadrul Comisiei
Europene însă niciunul nu acoperă
problemele familiei, acestea rămânând
în responsabilitatea Directoratului
General pentru Muncă, Probleme Sociale
şi Oportunităţi Egale. Comisia Europeană
nu are de asemenea o «Carta Verde» a
Familiei. Din 1984 au fost elaborate 95
de asemenea documente, niciunul
destinat problemelor familiei.
Sursa datelor: EUROSTAT
mai mult decât dublu faţă de Ţările Baltice
(Estonia 12,4%, Letonia 12,2% şi Lituania
13,2% din PIB). România are o valoare a
cheltuielilor sociale scăzută în context
25
 capitolul 4 ¡ NECESITATEA POLITICILOR FAMILIALE ŞI DE GEN

European - 14%. Paternul este comun cu
majoritatea ţărilor foste socialiste care
cheltuie în general aproximativ jumătate din
media UE, la diferenţe considerabile de
ţările Europei Occidentale.
În contrast, media europeană a chel-
tuielilor privind familia este de numai 2,1%
din PIB. Deşi cheltuielile privind pensiile sau
sănătatea continua să crească, cheltuielile
privind familia s-au menţinut la aproximativ
acelaşi nivel. La începutul anilor 1990 erau
2,1 % din PIB, cât sunt şi în prezent.
Disparităţile între ţări sunt ridicate, ceea ce
conduce la inegalităţi majore în furnizarea
suportului social pentru familie: 3,9% din
PIB în Danemarca şi Luxemburg, mai puţin
de 1% în Spania şi Polonia.
În totalul cheltuielilor sociale, familia
şi copiii deţineau locul al treilea, cu o
pondere medie de 8% în 2006.

Graficul 5: Cheltuieli sociale pe diferite domenii, la nivelul Uniunii Europene (UE 27) în 2006

Urmaş; 6,2 Locuinţă; 2,3

Excluziune
socială; 1,3
Şomaj; 5,6
Familie / copii; Bătrâneţe; 40
8

Invaliditate; 7,5

Boală /
Îngrijirea
sănătăţii; 29,2 Sursa: Eurostat

Graficul 6: Beneficii sociale acordate pentru familie şi copii (% total beneficii sociale)

Legenda
4.4 - 5.1
5.1 - 7.5
7.5 - 10.3
10.3 - 12.9
12.9 - 16.9
Non EU

Sursa datelor: Eurostat

26
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
România conservă un patern al
cheltuielilor comun la nivelul UE, în care
cele mai mari cheltuieli sunt pentru
bătrâneţe şi îngrijirea sănătăţii.
Graficul 7: Cheltuieli sociale pe diferite domenii în România în anul 2006
Urmaş ; 1
Şomaj; 2,7
Familie / copii;
8,9
Invaliditate; 7,4
Boală / Îngrijirea
sănătăţii; 44
POLITICI FAMILIALE ÎN ROMÂNIA
Sistemul actual de prestaţii
familiale cuprinde o gamă variată de
beneficii în bani şi servicii, existând
forme directe de suport pentru copii
(alocaţiile pentru copii, bunuri şi servicii
specifice) şi forme indirecte, de susţi-
nere a familiei în general şi implicit a
copilului (ajutorul social, servicii
familiale). Configuraţia complexă a
sistemului de suport are însă o istorie
recentă. Beneficiile în bunuri şi gratuităţi
oferite copiilor şi familiilor lor au fost
până de curând neglijate iar serviciile de
asistenţă socială, în ciuda adoptării
Cheltuielile privind familia şi copiii sunt
uşor peste media europeană, deţinând
în ierarhia cheltuielilor de asemenea
locul al treilea.
Excluziune
socială; 1,2
Bătrâneţe; 34,8
Sursa: Eurostat
începând cu 2001 a unor legi care au
definit iniţial cadrul de configurare şi
ulterior metodologia de implementare a
sistemului, se confruntă în continuare cu
un deficit de dezvoltare. Chiar dacă în
1995 a fost instituit un sistem de
acordare de ajutor social pentru familiile
sărace (multe dintre ele cu copii) acesta
nu a devenit funcţional decât prin
restructurare, începând cu anul 2002.
În aceste condiţii, cele mai
importante instrumente pentru suportul
direct al standardului de viaţă al copilului
în familie l-au constituit mult timp
alocaţiile de stat pentru copii şi pentru
familiile cu copii, cu un nivel extrem de
27
 capitolul 4 ¡ NECESITATEA POLITICILOR FAMILIALE ŞI DE GEN

scăzut - mai puţin de 5% din salariul copii precum şi prin modificarea

mediu. Abia în 2004 suportul financiar condiţiilor de eligibilitate.
pentru familiile cu copii a fost consolidat După 2004 este din ce în ce mai
semnificativ, prin introducerea unei evidentă tendinţa de focalizare a siste-
alocaţii pentru familia monoparentală mului de beneficii, fiind oferită o singură
(pentru care nu existase anterior un alocaţie cu caracter universal (alocaţia de
suport specific), prin creşterea stat pentru copii) iar celelalte acor-
cuantumului alocaţiei pentru familiile cu dându-se prin testarea mijloacelor.

Tabelul 4: Numărul beneficiarilor şi ponderea în PIB a costurilor unor alocaţii pentru copii şi familii în anul 2007
Număr Pondere în
beneficiari PIB
Alocaţia de stat pentru copii 4.207.224 0,51%
Alocaţia familială complementară 576.844 0,07%
Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală 221.194 0,04%
Indemnizaţia pentru creşterea copilului 189.990 0,35%
Stimulentul pentru creşterea copilului 16.608 0,006%
Alocaţia pentru copiii nou-născuţi 187.457 0,009%
Trusoul pentru nou născuţi 142.360 0,005%
Alocaţia de încredinţare pentru plasament familial 48.081 0,01%
Ajutor financiar pentru sprijinirea familiilor nou-constituite 133.942 0,02%
Sursa: MMFPS pentru numărul de beneficiari şi calculele autorilor cu privirea la valoarea ponderii în PIB. PIB-ul în anul 2007 a fost de 404.708,8
milioane lei conform INS.

Dintre transferuri, alocaţiile pentru În ciuda indexărilor anuale,

copii şi familiile lor au cel mai mare valoarea reală a alocaţiei de stat pentru
număr de beneficiari: aproximativ 4,2 copii s-a erodat puternic după 1989,
milioane de copii alocaţia de stat pentru ajungând să reprezinte în 2007 un sfert
copii, peste 570 mii familii alocaţia din valoarea sa iniţială. În comparaţia cu
complementară şi aproximativ 220 mii salariul mediu pe economie (şi acesta
familii alocaţia pentru familiile monopa- redus în termeni reali în mod
rentale, deţinând cumulativ o pondere substanţial) alocaţia a înregistrat o
însemnată în PIB: peste 0,6% în 2007. scădere de la de la un nivel iniţial de
Cumulat cu indemnizaţia de creştere a aproximativ 10% din salariul mediu (în
copilului şi alte stimulente, valoarea 1989) la sub 3% în 2006 şi 2007.
beneficiilor depăşeşte 1% din PIB.

28
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

Graficul 8: Evoluţia alocaţiei pentru copii ca procent din salariul mediu.

12

10,5
10 9,7

8
7,2 7,3

6 5,9 6,1
5,6 5,3 5
4,2 4,1 4,2 4,4
4
3,6 3,3 3,5
3
2,65 2,4
2

0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Sursa: INS, pentru 2005-2007 calculele pe date INS şi MMFPS

De la introducerea lor, alocaţiile uşoară. Şi în 2007 s-a aplicat o altă

pentru familiile monoparentale şi cele indexare, însă valoarea lor reală a
complementare au fost indexate abia la continuat să se degradeze comparativ cu
sfârşitul anului 2005 (noile cuantumuri anul 2004, momentul la care au fost
aplicându-se din 2006), astfel încât introduse. Indexarea din 2007 nu a făcut
valoarea relativă a acestora, ca pondere decât să conserve nivelul relativ al
în salariul minim, a fost în scădere anului 2006.

Tabelul 5: Valoarea alocaţiilor - ponderea cuantumului în salariul minim pe economie

Alocaţia familială Alocaţia de susţinere pentru

complementar
complementară ă familia monoparental
monoparentalăă
2004 2005 2006 2007 2004 2005 2006 2007
Familii cu 1 copil 11.4 10.3 9.2 9.2 15.5 17.1 13.5 13.3
Familii cu 2 copii 13.4 12.1 10.8 10.8 17.9 19.9 15.9 15.9
Familii cu 3 copii 15.3 13.8 12.2 12.0 20.7 22.9 18.1 18.0
Familii cu 4+ copii 17.1 15.5 13.5 13.3 23.3 25.8 20.5 20.2
Sursa: calcule pe baza datelor MMFPS pentru valoarea alocaţiilor şi INS pentru valoarea salariului minim

Beneficiile sociale pe care le cheltuieli sociale scăzute sunt în general

primeşte familia au un impact major cele cu ratele sărăciei copilului ridicate.
asupra situaţiei copilului. În general Analize privind sărăcia copilului în
nivelul cheltuielilor sociale privind familia România au demonstrat că dacă transfe-
şi rata sărăciei copilului sunt asociate. rurile financiare destinate familiilor nu ar
Cu cât cheltuielile sociale destinate fi distribuite, rata sărăciei copilului ar fi
familiei sunt mai ridicate, cu atât sărăcia cu aproximativ 40% mai mare - 33,2%
copilului este mai scăzută. Ţările cu comparativ cu 24,5% (Zamfir C., 2005).

29

Nivelul acestor beneficii prezentate
anterior asigură mai degrabă
supravieţuirea indivizilor, fără să ofere
resurse pentru dezvoltare copiilor.
Problema impactului acestui suport
financiar rămâne deschisă: scoaterea din
sărăcie nu înseamnă asigurarea unui
nivel de viaţă decent, necesar de
dezvoltare a copilului. Pe de altă parte,
nu trebuie neglijate efectele secundare a
acestor beneficii: susţinerea difuză a
întregii familii, în detrimentul nevoilor
copilului. Studiile pe această temă
(Zamfir C., 2005; Mărginean, 2004;
Stănculescu, 2004; Banca Mondială,
2003) demonstrează că pentru multe
dintre familiile aflate în sărăcie principala
30
capitolul 4 ¡ NECESITATEA POLITICILOR FAMILIALE ŞI DE GEN
s u r s ă d e ve n i t o re p re z i n t ă a c e s t e
alocaţii destinate îngrijirii copiilor.
Suportul financiar rezolvă numai în
parte problemele sărăciei, având lacune
importante pe alte dimensiuni. Pentru
familiile cu copii confruntate cu o sărăcie
severă e vitală dezvoltarea unor servicii.
Centrarea pe copil nu poate fi realizată
suficient prin mijloace financiare (ca
urmare a efectului de dispersare a
suportului financiar - din alocaţiile
pentru copii trăieşte întreaga familie) ci
prin programe de acordare de bunuri şi
servicii, destinate să integreze copilul în
mediul de viaţă mai larg (Zamfir E,
2002), să lărgească perspectivele de
mobilitate / realizare socială.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Reconcilierea vieţii profesionale
cu viaţa de familie
S
tructura socio-demografică a
statelor dezvoltate impune în
egală măsură o creştere a ratei
fertilităţii şi o creştere a ratei de
ocupare1 a populaţiei.
Gradul redus de ocupare şi pon-
derea crescută a persoanelor inactive
sunt nu numai rezultatul deficitului de
locuri de muncă, dar şi al unei disponi-
bilităţi scăzute a indivizilor de a participa
activ pe piaţa muncii. Responsabilităţile
familiale datorate îngrijirii persoanelor
dependente sau suprasolicitării prin
îndeplinirea sarcinilor gospodăreşti pot
reprezenta o motivaţie puternică pentru
abandonarea încercărilor de avea o
ocupaţie aducătoare de venit. Opţiunea
rămânerii în gospodărie este interpretată
în termeni negativi atât din punct de
vedere macro-social (sectorul domestic
a d u c e o va l o a r e a d ă u g a t ă s c ă z u t ă
economiei în ansamblu), cât şi din punct
de vedere micro-social (în condiţiile în
care rămânerea în gospodărie nu
reprezintă rezultatul alegerii individuale,
ci al unor restricţii de ordin economic,
structural). Se constată o discre-
panţă între nevoia de oportunităţi
1
Rata de ocupare este raportul dintre populaţia ocupată şi populaţia totală în vârstă de 15-64 ani,
exprimat procentual (conform definiţiei Institutului Naţional de Statistică).
capitolul 5
egale de includere pe piaţa muncii
şi nevoile presupuse de funcţiona-
rea optimă a familiei, iar înlătu-
rarea acestei discrepanţe este
urmărită prin formularea unor
măsuri de reconciliere a vieţii
profesionale cu viaţa de familie.
Tradiţional responsabilizate cu
îndeplinirea sarcinilor familiale, femeile
sunt segmentul de populaţie cel mai
afectat de dificultatea de împăcare a
vieţii de familie cu nevoia de a avea un
loc de muncă în economia remunerată.
Pornind de la aceste premise, capitolul
de faţă prezintă o situaţie a femeii din
România, din perspectiva angrenării în
activităţile familiale şi profesionale şi
propune o analiză comparativă a măsurii
în care reconcilierea vieţii de muncă cu
cea de familie este încurajată în
societatea românească.
SITUAŢIA OCUPĂRII
Alături de scăderea fertilităţii,
diminuarea populaţiei active şi a
populaţiei ocupate este o problemă care
s-a accentuat dramatic în societatea
31
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE

românească în ultimii 19 ani. Dacă în următori (aprox. 59% în anul 2007).

anul 1989 aproximativ 82% din
populaţia aptă de muncă era încadrată
într-o ocupaţie, după anul 1989,
ponderea persoanelor ocupate scade
continuu, atingând un minim în anul
2005 (57,7%) şi crescând uşor în anii
Femeile au fost afectate de scăderea
gradului de ocupare într-o proporţie mai
mare decât bărbaţii, persoanele ocupate
reprezentând la momentul anului 2005
aproximativ 51% din totalul femeilor
apte de muncă.

Graficul 9: Rata de ocupare în rândul femeilor şi al bărbaţilor (România)

80
70
60
50
femei
40
bărbaţi
30
20
10
0
1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 Sursa: Eurostat

Un grad de ocupare mai scăzut şanse aproximativ egale cu ale

decât al bărbaţilor se înregistrează cu
precădere la populaţia feminină cu nivel
de educaţie scăzut şi mediu, decalajul
păstrându-se constant în timp (Graficul
nr. 10). Femeile cu studii superioare au
bărbaţilor, în ocuparea unui loc de
muncă, fapt reflectat de diferenţele mici
în gradul de ocupare înregistrat la nivelul
celor două categorii de populaţie.

Graficul 10: Rata de ocupare pe sexe şi nivel de instruire (România)

100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Superior Mediu Scăzut Superior Mediu Scăzut Superior Mediu Scăzut Superior Mediu Scăzut
2000 2004 2006 2007
TOTAL Masculin Feminin Sursa: AMIGO, INS

32
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Marea majoritate a femeilor ocupă
un loc de muncă salarizat (aproximativ
67% din totalul femeilor ocupate), restul
concentrându-se în categoria lucrătorilor
familiali neremuneraţi (aprox 20%) şi,
într-o proporţie redusă, în categoriile
patronilor şi lucrătorilor pe cont propriu.
Diferenţele de gen se păstrează şi în ce
priveşte statutul profesional: femeile sunt
supra-reprezentate în categoria lucrăto-
Graficul 11: Populaţia ocupată după sex şi statut profesional (România)
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Total Salariat
MASCULIN
Sursa: Amigo, INS
Ocuparea în rândul femeilor a
evoluat complet diferit în România faţă de
situaţia din statele europene dezvoltate.
Astfel, dacă în spaţiul occidental se
constată o creştere progresivă a ocupării,
realizată pe parcursul unei perioade lungi
de timp, în cazul României, ocuparea
femeilor atinge cote maxime în timpul
perioadei comuniste (ca urmare a unor
măsuri de încurajare dar şi de constrân-
gere), după care, începând cu anul 1989,
mare parte a femeilor angrenate pe piaţa
muncii îngroaşă rândurile şomerilor, al
2
Prin politicile formulate la nivel european se urmăreşte atingerea unui grad de ocupare a femeilor de
60%, până în anul 2010 (Consiliul European, 2002).
rilor familiali neremuneraţi şi subrepre-
zentate în categoria patronilor şi a
lucrătorilor pe cont propriu. O asemenea
distribuţie se reflectă într-o dependenţă
economică mai crescută a femeilor din
categoria lucrătorilor familiali neremu-
neraţi şi o mai mică libertate de organi-
zare a programului de lucru (atribut
specific ocupaţiilor din categoria lucrăto-
rilor pe cont propriu şi a patronilor).
Patron Lucrător pe Lucrător
cont propriu familial
neremunerat
FEMININ
pensionarilor (prin pensionare anticipată),
al persoanelor descurajate sau al casni-
celor care au renunţat să mai caute un
loc de muncă.
La nivelul anului 2007, rata de
ocupare a femeilor din România atingea
nivelul de 52,8%, valoare inferioară
mediei existente la nivelul Uniunii
Europene (58,3%)2 . Singurele state cu
medii mai mici proveneau fie din zona
Europei de sud (Grecia, Italia), fie din
zona de state foste comuniste (Polonia,
Croaţia, Ungaria).
33
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE
Graficul 12: Rata de ocupare a femeilor în 2005
Legenda
23.8 - 33.7
33.7 - 53.8
53.8 - 62.1
62.1 - 71.9
71.9 - 80.5
Alte ţări
În concluzie, ocuparea în rândul
femeilor din România se caracterizează
printr-un decalaj semnificativ în raport
cu media europeană, precum şi prin
vulnerabilitatea mai crescută a femeilor
în raport cu bărbaţii. Reţinem în acelaşi
timp, procentul crescut al persoanelor
salariate în totalul femeilor ocupate, fapt
ce evidenţiază gradul relativ înalt al
stabilităţii locului de muncă, dar şi
premisele unei anumite rigidităţi în ce
priveşte posibilitatea de gestionare a
timpului dedicat muncii şi de împăcare a
sarcinilor profesionale cu cele familiale.
POLITICI DE RECONCILIERE A
VIEŢII DE MUNCĂ CU VIAŢA
DE FAMILIE
Istoria recentă a statelor dezvoltate
dezvăluie o anumită incompatibilitate
34
între nivelul de implicare a femeilor în
îndeplinirea sarcinilor familiale şi cel de
implicare pe piaţa muncii. Această
incompatibilitate s-a reflectat fie într-un
grad scăzut de ocupare, fie într-o
diminuare a responsabilităţilor familiale,
prin reducerea numărului de copii ce
revin unei femei. În acest context, s-au
accentuat discuţiile privind rolul măsu-
rilor şi al politicilor în împăcarea vieţii de
familie cu cea de muncă. Creşterea
gradului de independenţă a femeii faţă
de sectorul domestic, în condiţiile
păstrării unui nivel optim de funcţionare
a familiei, este posibilă în măsura în care
se produce o distribuire mai echita-
bilă a sarcinilor domestice între cei
doi soţi sau în condiţiile în care
gospodăria deţine pârghiile nece-
sare externalizării acestor sarcini
către sectorul serviciilor publice
sau private. Ambele direcţii au fost vi-
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

zate prin intermediul politicilor familiale, privind fertilitatea şi/sau participarea la

dar măsurile de încurajare a externalizării
sarcinilor gospodăreşti, prin caracterul lor
neutru, puţin invaziv la adresa libertăţii de
alegere a indivizilor, sunt considerate mai
eficiente, asociindu-se cu un efect mai
semnificativ asupra deciziilor indivizilor
piaţa de muncă (Neyer: 2006).
Măsurile pe care statele europene
le-au adoptat în această direcţie au fost
diferite, fapt ce s-a reflectat în diferen-
ţieri mari în ce priveşte rata de fertilitate
şi nivelul de ocupare al femeilor din

Cele mai bune performanţe se înregistrează la nivelul statelor europene nordice (Suedia, Norvegia,
Finlanda) care prin politicile adoptate au stimulat atât creşterea fertilităţii, cât şi a ratei de ocupare
a femeilor. Reconcilierea vieţii de muncă cu viaţa de familie este asigurată pe fondul unei impozitări
crescute care permite susţinerea unui sistem public de servicii de îngrijire a copilului, cu o acoperire
universală a familiilor. În plus, politicile care vizează creşterea egalităţii de gen au încurajat într-o
mai mare măsură decât în restul ţărilor europene preluarea de către bărbaţi a unor sarcini
domestice, tradiţional feminine.
Statele liberale se caracterizează, de asemenea, prin fertilitate şi ocupare crescute, dar
performanţele sunt efectul posibilităţii achiziţionării serviciilor de îngrijire a copilului în regim privat
şi al unei flexibilităţi crescute a pieţei muncii. Dezvoltarea şi accesarea serviciilor private sunt
încurajate de o impozitare scăzută care se asociază cu o inegalitate socială şi economică crescută
(cei cu salarii mari îşi vor permite să plătească serviciile de îngrijire oferite de persoane care accepta
o remunerare scăzută). Mai mult, dacă în marea majoritatea statelor europene piaţa muncii este
rigidă şi puţin permeabilă la noi intrări, piaţa muncii din zona liberală este una deosebit de flexibilă,
atât ieşirile (voluntare sau involuntare) cât şi intrările realizându-se cu uşurinţă. Acest fapt a
dezvoltat o atitudine mai puţin negativă a mamelor cu privire la ideea întreruperii activităţii
ocupaţionale în vederea naşterii şi îngrijirii copiilor.
Deşi complet diferite din punctul de vedere al strategiilor de reconciliere, cele două exemple au în
comun o anumită independenţă a familiilor în raport cu sarcinile familiale, independenţă derivată din
posibilitatea a se degreva de o serie de sarcini domestice, prin externalizarea acestora către zona
serviciilor (fie ele publice sau private).
Performanţe scăzute atât din punctul de vedere al ratei de fertilitate, cât şi al ratei de ocupare se
înregistrează în cadrul ţărilor central europene (Germania, Austria) şi sudice (Grecia, Italia,
Portugalia). În cazul ţărilor central europene, efectul decisiv l-au avut politicile familiale pasive care
au încurajat dependenţa de veniturile partenerului (de regulă, bărbat) şi au redus gradul general de
angajabilitate al femeilor. Cu toate acestea, ocuparea femeilor, deşi nu a avut o evoluţie
spectaculoasă, a fost într-o continuă creştere, politicile statului nefiind adecvate acestor
comportamente noi pentru societate. Fertilitatea scăzută a acestor populaţii este rezultatul
inadecvării politicilor la evoluţiile comportamentelor indivizilor în plan familial şi ocupaţional. Cazul
ţărilor sudice este emblematic pentru prototipul statului pasiv în faţa problemelor de ordin
demografic şi economic.

În România, conform datelor de îngrijirii persoanelor dependente sunt

anchetă ale Institutului Naţional de
Statistică3, peste o treime din populaţia
activă are în îngrijire persoane depen-
dente (copii, adulţi în vârstă sau cu
handicap). Responsabilităţile datorate
mai crescute în cazul grupei de vârstă
25-44 ani (59,2%) şi mai scăzute în
cazul tinerilor (12,9%) şi al persoanelor
de peste 45 ani (17%). Copiii sunt
persoanele care necesită îngrijire în cele

35
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE

mai multe dintre cazuri (94%), incidenţa 3. Flexibilitatea la locul de muncă

responsabilităţilor faţă de adulţi depen-
denţi fiind mai scăzută, inclusiv ca ur-
mare a reprezentării mai slabe a gospo-
dăriilor cu mai multe nuclee familiale.
Pornind de la aceste date, anali-
zăm, în continuare, gradul în care
politicile familiale şi contextul general
economic sprijină persoanele în vârstă
de muncă în îndeplinirea sarcinilor
familiale şi împăcarea acestora cu
sarcinile profesionale.
Având în vedere măsurile de
reconciliere implementate în ţările cu
vechime în domeniu, structurăm analiza
pe următoarele trei paliere:
1. Transferurile financiare
menite să ofere o compensare
pentru posibilele pierderi de
venit şi să asigure un minim de
trai decent în perioada în care
obligaţiile de îngrijire restricţio-
nează posibilitatea de angajare;
2. Alternative la îngrijirea
copilului: ajutorul informal
al familiei/rudelor versus
serviciile în domeniul îngri-
jirii copilului. Prin aceste
măsuri este încurajată re-
intrarea pe piaţa muncii a per-
soanelor responsabilizate cu
îndeplinirea sarcinilor familiale.
(înţeleasă ca accesul la locuri de
muncă adaptate situaţiei familiale,
din punct de vedere al timpului
petrecut la locul de muncă, al
restricţiilor de program etc.);
— Transferurile financiare
Indemnizaţia de maternitate şi
indemnizaţia de îngrijire a copilului
(concediul parental) sunt principalele
transferuri financiare româneşti care se
înscriu în intenţia de reconciliere a vieţii
de familie cu viaţa de muncă. Prin
nivelul acestor beneficii, România se
poziţionează în categoria ţărilor cu
politici generoase, indemnizaţia pentru
îngrijirea copilului fiind acordată pe o
perioadă lungă de timp şi după un
algoritm care permite o înlocuire înaltă a
4
veniturilor anterioare ale părintelui .
Dreptul angajatului la o perioadă
minimă de concediu de îngrijire paren-
tală este stipulat la nivel european5, dar
durata şi cuantumul beneficiului diferă
mult de la un stat la altul. Astfel, dacă
din punctul de vedere al ratei de înlo-
cuire a veniturilor anterioare, condiţiile
din România sunt comparabile cu cele
din statele nordice6, din punctul de vede-
re al perioadei de acordare, beneficiile

3
Sursa datelor: Ancheta Reconcilierea vieţii de muncă cu viaţa de familie, INS, 2005.
4
Beneficiul se asociază cu o rată înaltă de înlocuire a veniturilor începând cu anul 2008, când se revine
la formula calculării cuantumului ca procent din veniturile anterioare.
5
Este vorba de directiva nr. 96/34/EC, care introduce obligativitatea statelor membre de a garanta o
perioadă de minim trei luni părinţilor care solicită concediu pentru îngrijirea copiilor.
6
Suedia, Norvegia Finlanda - agreează formula acordării unor beneficii ce presupun o rată crescută de
înlocuire a veniturilor (între 80 şi 100%), dar perioada mai scurte de acordare (între 15 şi 52 de
săptămâni). În cazul Finlandei, după expirarea primelor 26 de săptămâni, părinţii pot beneficia de
indemnizaţie pentru îngrijirea copilului, în cuantum nediferenţiat, până la împlinirea vârstei de 3 ani.

36
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

româneşti se aseamănă, mai degrabă, salariate cu studii liceale, profesionale şi

7
cu cele din statele vest-europene .
Indemnizaţia de maternitate este
acordată pe o perioadă de maxim 126
de zile, din care minim 42 de zile trebuie
să reprezinte concediul de lăuzie.
Concediul parental se acordă pe o
perioadă mai lungă de timp (maxim 2
ani sau 3 ani, în cazul copiilor cu
handicap), costurile bugetare presupuse
fiind semnificativ mai crescute decât în
cazul indemnizaţiei de maternitate.
Gândită iniţial ca procent din sa-
lariul anterior, în anul 2004 indemnizaţia
pentru creşterea copilului devine
beneficiu fix, atingând o valoare de 85
% din salariul mediu brut pe economie
(aprox. 789 lei lunar). Începând cu anul
2007, concomitent cu mărirea alocaţiei
pentru copii, valoarea este stabilită la un
nivel fix, de 600 lei lunar.
Modalitatea de calcul a indemni-
zaţiei de creştere a copilului a avut
implicaţii directe asupra numărului de
nou născuţi (Gheţău, V.: 2007). Astfel,
dacă în anul 2003, beneficiul repre-
zentând procent din salariul anterior al
părintelui se asociază cu o creştere a
numărului de nou-născuţi mai ales la
nivelul femeilor cu studii superioare (şi,
deci, cu salarii mai mari), din momentul
calculării acestuia ca procent din salariul
mediu pe economie, numărul de nou
născuţi creşte şi în cazul femeilor
gimnaziale. (Gheţău, V.: 2007). Discuţiile
legate de inechitatea indusă de acor-
darea unor beneficii egale în condiţii de
salarizare inegală, precum şi constatarea
reducerii potenţialului de încurajare a
fertilităţii8 au dus la revenirea, începând
cu sfârşitul anului 2008, la calcularea
indemnizaţiei în funcţie de veniturile
9
anterioare .
Din punct de vedere al diferenţelor
de gen, concediul pentru îngrijirea co-
pilului are un caracter neutru, permiţând
în egală măsură accesarea lui de către
tată sau mamă. Cu toate acestea,
bărbaţii sunt sub-reprezentaţi în tota-
litatea beneficiarilor, însumând aproxi-
mativ 19-20 % din totalul acestora 1 0 .
Datele SGG evidenţiază faptul că nu
numai utilizarea beneficiului este mai
scăzută în cazul bărbaţilor, dar şi apre-
cierea lui ca un factor important pentru
decizia de a (mai) avea copii (aprox.
52% dintre femei în comparaţie cu
aprox. 48 % dintre bărbaţi).
Pe lângă oferirea unui sprijin
financiar pentru îngrijirea copilului nou-
născut, programul este gândit şi ca o
măsură de activizare a persoanelor sau
de susţinere a celor care optează pentru
varianta reîntoarcerii timpurii la locul de
muncă. În cazul reîntoarcerii la locul de
muncă înainte de expirarea perioadei
maxime, este prevăzută acordarea de

7
În aceste ţări, beneficiul se acordă pe o perioadă de până la trei ani, dar începând cu cel de-al doilea
an de acordare, cuantumul este unic, nediferenţiat în funcţie de valoarea veniturilor anterioare.
8
Ca urmare a stagnării beneficiului pe perioada 2004-2007 la aproximativ 800 lei lunar, incluzând
alocaţia pentru copii.
9
85 % din media veniturilor profesionale din ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei lunar.
10
Sursa datelor: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale (http://www.mmuncii.ro/ro/).

37
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE

stimulente financiare în valoare de 100 ajutorul provenit din partea altor

11
lei lunar . Numărul de persoane benefi-
ciare de stimulente este scăzut,
situându-se la nivelul a 9% din totalul
beneficiarilor12. Deşi în creştere în ultimii
13
ani , fenomenul ieşirilor din concediu
înainte de încheierea perioadei maxime
pare puţin dezvoltat în societatea ro-
mânească, părinţii beneficiari preferând
rămânerea în gospodărie pentru îngri-
jirea copilului, în detrimentul reîntoar-
cerii la locul de muncă. Având în vedere
faptul că perioada de acordare este
relativ lungă, utilizarea beneficiului până
la expirare poate ridica o serie de
probleme în încercarea de re-intrare a
părintelui pe piaţa muncii. Studii compa-
rative realizate la nivel european
subliniază faptul că perioadele scurte
sau moderate ale concediului parental se
asociază cu creşterea ocupării în rândul
femeilor, în timp ce perioadele mai lungi
cu scăderea participării mamelor pe
piaţa muncii (Neyer: 2006). În concluzie,
indemnizaţia de îngrijire a copiilor, prin
buna înlocuire a veniturilor în timpul
perioadei de îngrijire, se poate solda cu
consecinţe pozitive în ce priveşte
fertilitatea, dar are un potenţial scăzut
de facilitare a reintegrării părinţilor pe
piaţa muncii. Pentru realizarea acestui
deziderat este importantă măsura în
care familia are la îndemână alternative
pentru îngrijirea copiilor, apelul la
persoane (membri ai familiei sau
persoane din afara acesteia) şi formele
instituţionalizate de îngrijire fiind cele
mai uzitate dintre acestea.
— Alternative la îngrijirea copi-
lului: ajutorul informal al familiei/
rudelor versus serviciile în dome-
niul îngrijirii copilului
Implicarea altor membri ai gospo-
dăriei sau a unor rude/prieteni în
îndeplinirea sarcinilor domestice repre-
zintă o practică des întâlnită mai ales în
ţările sudice ale Europei, ca urmare a
menţinerii unei importanţe crescute a
familiei extinse şi a unor obligaţii familiale
maxime asupra membrilor gospodăriei.
Din acest punct de vedere, prin ponderea
(mai) crescută a gospodăriilor cu mai
multe nuclee familiale, România prezintă
premisele dezvoltării unui model fami-
lialist14 de îngrijire a copiilor. Însă distri-
buţia tipurilor de gospodărie şi implicaţiile
ei asupra problematicii îngrijirii copilului
trebuie abordate cu precauţie. În primul
rând, trebuie analizată măsura în care
gospodăria de tip multi-nucleu este
rezultatul opţiunilor indivizilor sau,
dimpotrivă, rezultatul constrângerilor
legate de obţinerea unei locuinţe (nu
este de neglijat faptul ca fenomenul
extinderii gospodăriilor multi-nucleare s-a

11
Până la momentul măririi alocaţiei la 200 lei lunar, valoarea indemnizaţiei era de 300 lei.
12
Sursa datelor: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale (http://www.mmuncii.ro/ro/).
13
În anul 2006, ponderea beneficiarilor de stimulente era de doar 6 %.
14
Termenul a fost propus de autorul scandinav Gøsta-Esping Andersen pentru a desemna modelul de
state în care responsabilităţile legate de întreţinerea gospodăriei şi îngrijirea copiilor sunt plasate în
exclusivitate la nivelul membrilor familiei.

38
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
dezvoltat cu precădere după anul 1989).
În al doilea rând, nu întotdeauna gene-
raţiile mai în vârstă au o stare de
sănătate care să le permită implicarea în
sarcinile domestice şi de îngrijire a
copilului. La nivelul tuturor statelor se
constată o mărire a vârstei la care se
naşte primul copil, fapt ce se reflectă în
mărirea decalajului între generaţia
vârstnicilor şi generaţia tinerilor. La
momentul naşterii generaţiei tinere,
vârstnicii ajung ei înşişi să facă parte din
categoria persoanelor dependente, având
nevoie la rândul lor de sprijinul persoa-
nelor active. În acest context, generaţia
adultă, activă, trebuie simultan să
îngrijească generaţia tânără şi să ofere
sprijin generaţiei vârstnice, reprezentând
15
o „generaţie sandwich” , nevoită să îşi
dubleze efortul în direcţia sarcinilor de
îngrijire a persoanelor dependente.
Deşi comparativ cu copiii, bătrânii
reprezintă o mică parte a persoanelor
care necesită îngrijire, la nivelul familiilor
cu copii investigate în cadrul studiului
„Generaţii şi Gen”, se constată o
tendinţă scăzută de implicare a rudelor
sau a cunoscuţilor în îngrijirea/creşterea
copiilor. Mai puţin de 20% dintre
respondenţi declară că primesc un ajutor
sistematic din această direcţie.
Un procent similar de respondenţi
15
Raphael, D., & Schlesinger, B. (1993). Caring for elderly parents and adult children living at home.
Social Work Research & Abstracts, 29, 3-10.
16
Creşă, grădiniţă, bonă, servicii la domiciliu etc.
17
European Council (2002). Presidency Conclusions. Barcelona European Council, 15 and 16 March
2002.
18
Sursa datelor: Statistica educaţiei, Institutul Naţional de Statistică, 2005.
19
Sursa datelor: articolul Bona de la stat poate câştiga 1600 lei, autor Oana Crăciun, Antoaneta Etves,
publicat în ziarul Cotidianul, din 6 mai 2008.
apelează la serviciile instituţionalizate de
îngrijire a copilului (creşă, grădiniţă,
internat, grupuri organizate, baby sitter
etc.). Dacă serviciile oferite de grădiniţă
sunt accesate de aproape 80 % dintre
intervievaţii care apelează la forme de
ajutor instituţionalizat 1 6 , creşa este
accesată în mai mică măsură, bona şi
restul tipurilor de îngrijire regăsindu-se
la nivelul unui segment foarte redus de
populaţie.
Copiii în vârstă de până la şase ani
sunt cuprinşi într-o mică măsură într-un
serviciu formal de îngrijire. Această
situaţie plasează România în urma celor
mai multe state europene şi face dificilă
atingerea dezideratului european de
asigurare a unui nivel de cuprindere de
90 % în rândul preşcolarilor de 3-6 ani şi
17
de 33% în rândul copiilor de 0-3 ani .
Dacă în cadrul segmentului de vârstă 3-
6 ani, rata de cuprindere în învăţământul
preşcolar se situa la nivelul a aprox
75% 18 , copiii încadraţi într-o formă de
îngrijire instituţională reprezintă mai
puţin de 3 % din totalul copiilor de 0-3
ani19.
Aşadar, segmentul de vârstă care
interesează cel mai mult din perspectiva
reconcilierii vieţii de muncă cu viaţa de
familie este şi segmentul cel mai puţin
acoperit de serviciile de îngrijire forma-
39
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE

lizată. Numărul creşelor a scăzut dra- achiziţionării, prin intermediul unor

20
matic imediat după anul 1989 , cererea măsuri fiscale sau de subvenţionare a
depăşind cu mult numărul de locuri costului asociat acestor servicii.
disponibile21. Oferta de servicii publice în Deducerile fiscale pentru achiziţionarea
domeniul îngrijirii copiilor este nu numai serviciilor de îngrijire a copiilor, subven-
redusă, dar şi mult diferenţiată în funcţie ţionarea serviciilor private sau încura-
de tipul localităţii şi mediul de rezidenţă. jarea reţelelor private de bone, baby-
Spre deosebire de transferurile finan- sitteri la domiciliu sunt considerate
ciare, care au o acoperire uniformă la instrumente eficiente în degrevarea
nivel naţional, oferta de servicii publice părinţilor de sarcinile de îngrijire a
este influenţată semnificativ de copiilor. Asemenea măsuri sunt practi-
contextul local, de resursele locale şi de cate pe scară largă în Franţa, Belgia,
modul în care sunt acestea gestionate. Australia şi se asociază cu rate crescute
Dacă numărul locurilor în creşe şi ale fertilităţii şi cu creşteri (moderate)
grădiniţe este insuficient la nivelul ale ocupării în rândul femeilor23.
Bucureştiului şi al oraşelor mari, În România, politicile fiscale şi
problema cunoaşte accente şi mai publice nu încurajează dezvoltarea
dramatice la nivelul oraşelor mai mici şi serviciilor private de îngrijire a copiilor.
în mediul rural. Părinţii nu beneficiază de deduceri
Deficitul de încadrare a copiilor în fiscale ale acestor costuri, iar subven-
vârsta de până la 3 ani în servicii de ţionarea serviciilor, deşi posibilă, prin
îngrijire reprezintă o problemă cu atât programul tichete pentru creşă, este
24
mai gravă cu cât la împlinirea vârstei de puţin aplicată de către angajatori .
doi ani, concediul de îngrijire a copilului
se încheie. Copiii în vârstă de 2-3 ani — Flexibilitatea la locul de
pot fi preluaţi de oferta privată, dar ca muncă
urmare a numărului redus de locuri22 şi a
costurilor asociate, această soluţie este Flexibilitatea la locul de muncă
la îndemâna unui segment restrâns de înţeleasă ca posibilitatea părintelui de a-
populaţie. şi ajusta programul de lucru în funcţie
Dezvoltarea ofertei private de de nevoile familiale este un factor
servicii depinde simultan de capacitatea important în reconcilierea vieţii de
financiară a familiilor şi de încurajarea familie cu cea de muncă. Gradul de
20
În anul 1990 se înregistrau 840 asemenea unităţi, în timp ce în 2005, erau înregistrate 290 de creşe,
cu un număr de aproximativ 14000 de paturi care acoperă mai mult de 600000 de copii de această
vârstă.
21
La nivelul anului 2007, existau 26 000 de cereri nesoluţionate (conform articolului Legea tichetelor
pentru creşă - o taină pentru părinţi, apărut în cotidianul Gândul, ediţia din 25 septembrie 2008).
22
173 unităţi în anul 2004-2005, conform publicaţiei INS, Statistica educaţiei, 2005.
23
În aceste state se înregistrează rate ale ocupării mai scăzute decât în ţărilor nordice, dar mai
crescute decât în Germania, Austria şi în statele europene sudice.

40
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

flexibilitate pe piaţa muncii depinde atât
de politicile promovate de stat (încura-
jarea locurilor de muncă part-time,
garantarea concediilor pentru îngrijirea
copilului etc.), cât şi de disponibilitatea
angajatorului de a oferi un mediu
propice pentru împăcarea celor două
categorii de sarcini.
În spaţiul statelor europene
dezvoltate, contractele de muncă part-
time sunt considerate o nişă de succes
pentru femeile care doresc reintrarea pe
piaţa muncii, în condiţiile păstrării unei
bune părţi a obligaţiilor familiale. Nu
întâmplător, la nivelul statelor europene
ocuparea cu timp parţial de lucru este
preponderent caracteristică populaţiei
feminine (la nivelul UE 25, aproximativ
33 % dintre femei sunt ocupate în regim
parţial de lucru, în timp ce numai 7,7 %
dintre bărbaţi sunt încadraţi cu un
program de lucru similar). Din acest
punct de vedere, situaţia din România
este una atipică, ocuparea parţială fiind
nu numai puţin răspândită în rândul
femeilor, dar şi într-o foarte mică măsură
superioară ratei de ocupare în regim
parţial înregistrată la nivelul bărbaţilor
25
(10,4% faţă de 9,2% ). Femeile cu un
program parţial de lucru se regăsesc mai
ales în mediul rural, (conform studiului
„Generaţii şi Gen”, aproximativ 31%
dintre femeile ocupate în rural lucrează
după un program parţial faţă de numai 4
% în mediul urban). Rezultă, deci, că
programul parţial acoperă cu prepon-
derenţă categoria lucrătorilor familiali
neremuneraţi şi într-o mai mică măsură
pe cea a lucrătorilor pe cont propriu. În
fapt, această distribuire a ocupaţiilor
part-time semnalează o vulnerabilitate
financiară crescută a populaţiei feminine
angrenate în aceste ocupaţii. Acesta
este un alt aspect care diferenţiază
profund situaţia din România de situaţia
înregistrată la nivelul statelor europene
dezvoltate.
Aşadar, ocupaţiile part-time ale
femeilor românce reprezintă în mică
măsură o soluţie pentru reconcilierea
vieţii de muncă cu viaţa de familie, ca
urmare a faptului că nu permit asigu-
rarea unui nivel decent al veniturilor din
muncă şi nu se asociază cu o bună
protecţie a angajatului la locul de
muncă.
Disponibilitatea pentru asigurarea
un mediu flexibil de lucru este destul de
redusă în rândul angajatorilor din
România. Datele SGG pun în evidenţă
faptul că o proporţie scăzută a anga-
jaţilor salariaţi (aprox. 15%) are
posibilitatea de a-şi aranja timpul de
lucru într-un mod flexibil, care să per-

24
Relevantă în acest sens este opinia formulată de către preşedintele Uniunii Creşelor, Daniela Cîmpan:
„Este o abureală, dacă pot spune aşa, cu aceste tichete. Nici patronul nu are interesul să cheltuiască
nişte bani în plus, nici noi (n.r. - creşele) nu avem posibilitatea să recuperăm diferenţa de bani. Aceşti
bani se duc la bugetul administraţiei locale, nu rămân la creşe pentru îmbunătăţirea condiţiilor.
Greşeala a fost că nimeni nu ne-a întrebat şi pe noi, oamenii din sistem, cum ar trebui să facă legea”
(opinie preluată din articolul Legea tichetelor pentru creşă - o taină pentru părinţi, apărut în cotidianul
Gândul, ediţia din 25 septembrie 2008).
25
Sursa: Eurostat, date valabile la nivelul anului 2006.

41
 capitolul 5 ¡ RECONCILIEREA VIEŢII PROFESIONALE CU VIAŢA DE FAMILIE
mită rezolvarea prolemelor personale.
Din acest punct de vedere, angajaţii cu
contracte pe perioadă determinată par a
avea o libertate mai crescută - 20% faţă
de 14% dintre angajaţii cu contract de
muncă pe perioadă nedeterminată.
CONCLUZII
Sistemul românesc de reconciliere
a vieţii de muncă cu viaţa de familie
promovează cu precădere măsuri bazate
pe transferuri financiare, care asigură un
nivel înalt (relativ la perioada anterioară
naşterii) al veniturilor, dar care, prin
perioada îndelungată de acordare se
poate asocia cu îngreunarea reintrării pe
piaţa muncii. Dacă în statele europene
dezvoltate beneficiile pentru îngrijirea
copilului sunt mai generoase pentru
copiii de rang superior, beneficiul
românesc, în cuantum egal pentru toţi
copiii până la rangul trei, are efect
nediferenţiat asupra naşterilor, indiferent
42
de rangul copilului. În plus, dacă la
nivel european se constată o preocupare
pentru sprijinul îngrijirii copiilor până la
vârste mai ridicate, sistemul românesc
asigură o bună acoperire doar pentru
categoria de copii în vârstă de 0-2 ani.
Lipsa serviciilor publice, gradul scăzut de
accesibilitate al celor private, precum şi
nivelul înalt al beneficiilor financiare
încurajează accesarea concediului
parental până la expirarea perioadei
maxime stipulate de lege. Cei mai mulţi
copii în vârstă de 2-3 ani rămân desco-
periţi, ca urmare a numărului redus de
locuri în serviciile de tip creşă şi ca
urmare a imposibilităţii de înca-drare în
învăţământul preşcolar la vârste mai mici
de trei ani.
În fine, actualele reglementări nu
încurajează achiziţionarea serviciilor de
îngrijire în regim privat, neexistând
stimulente financiare de tipul deducerilor
fiscale sau al unor subvenţii financiare
funcţionale.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

capitolul 6

Fertilitate
şi politici familiale

FERTILITATE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN decade. Valoarea medie UE a atins un

EUROPA - POSIBILE EXPLICAŢII punct maxim de 2,77 copii pe femeie la
mijlocul anilor 1960, după care a început
ALE COMPORTAMENTULUI
să scadă vertiginos în anii 1970, apoi mai
REPRODUCTIV lent în anii 1980 (tabelul nr. 7, din anexă).
Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în
26
Ratele fertilităţii se află sub nivelul 1995, ulterior instalându-se o uşoară
de înlocuire a generaţiilor de peste 3 tendinţă ascendentă.

Graficul 13: Rata totală a fertilităţii - 2005

Legenda
1.24 - 1.35
1.35 - 1.5
1.5 - 1.86
Lipsă date

26
În subcapitolul de faţă vom folosi cu precădere rata totală a fertilităţii, definită ca numărul mediu de
copii pe care o femeie de vârstă fertilă i-ar naşte într-un an calendaristic, dacă ratele de fertilitate pe
grupe de vârstă ar rămâne neschimbate pe parcursul vieţii sale fertile (Populaţia, definiţii şi indicatori -
ghid publicat de Population Reference Bureau, www.unfpa.ro). Indicatorul surprinde fertilitatea într-un
an calendaristic şi nu ia în considerare efectul de amânare a naşterilor. Totuşi, este cel mai folosit
pentru analiza comparativă a comportamentului reproductiv.
43

Fertilitatea scăzută este o situaţie
comună la nivelul statelor occidentale,
dar evoluţia comparativă a ratei fertili-
tăţii prezintă diferenţe surprinzătoare:
ţările care aveau cele mai mari rate de
fertilitate la mijlocul anilor 1970 (cele
sudice şi Irlanda) au înregistrat cea mai
drastică scădere, având în prezent cele
mai scăzute valori (Italia - 1,32, Grecia -
1,33, Spania - 1,38). Mai mult, ţările
care aveau cele mai mici rate în
perioada anilor `70, înregistrează astăzi
unele dintre cele mai ridicate valori la
nivel european (ţările nordice). Cele mai
mari niveluri se găsesc în Islanda şi
Franţa (peste 2), Irlanda şi Norvegia
(1,9).
Spre deosebire de statele occiden-
tale, statele foste socialiste înregistrează
rate în continuă scădere începând cu
anul 1990. Cea mai scăzută valoare este
întâlnită în Slovacia (1,24), iar cea mai
crescută în Estonia, singurul stat fost
comunist în care rata fertilităţii depăşea,
în anul 2006, valoarea de 1,5 copii la o
femeie de vârstă fertilă. În România,
rata fertilităţii a descrescut continuu
până în anul 1995, după care a cunoscut
o relativă stagnare, stabilizându-se în
jurul valorii 1.3 (graficul nr. 19, din
anexă).
Deşi scăzută în ansamblu, fertili-
tatea în România variază mult în funcţie
regiune şi de caracteristicile socio-
demografice ale familiei. Cele mai
crescute valori sunt înregistrate în zona
de nord est, la care se adaugă un judeţ
sudic (Călăraşi) şi unul central
(Covasna). La polul opus, al zonelor cu
44
capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE
valori aflate la limita inferioară a
fertilităţii (1,2 sau mai mici), se situează
o categorie extinsă, ce cuprinde judeţe
din sud, sud-est şi centru. Diferenţele
mari de la un judeţ la altul se explică
printr-o serie de factori contextuali, ce
ţin de specificităţile culturale, sociale,
economice şi demografice ale acestor
zone. Astfel, în nord est se concentrează
judeţe care, tradiţional, prezintă un nivel
crescut al fertilităţii, această tendinţă
având un potenţial efect stimulativ
asupra comportamentelor reproductive
ale generaţiilor actuale. În plus, nivelul
economic din zonă, mai scăzut compa-
rativ cu media naţională, „predispune” la
o fertilitate mai înaltă, cunoscut fiind
faptul că femeile cu nivel de trai şi
educaţie scăzute se asociază cu rate mai
crescute ale fertilităţii. Zona cu fertilitate
scăzută acoperă o mare varietate de
judeţe, cu profiluri socio-demografice şi
economice diferite. Sunt cuprinse atât
judeţe în care dezvoltarea economică
înregistrează valori mari comparativ cu
media naţională (Bucureşti), cât şi unele
dintre cele mai sărace judeţe ale ţării
(Olt, Teleorman).
Declinul dramatic al fertilităţii în
ţările foste socialiste a fost explicat ca o
consecinţă directă a transformărilor
socio-economice rapide şi dificile de
după 1990 sau ca un rezultat al unei
tendinţe pe termen lung instalate încă
din perioada socialistă. Explicaţiile se
grupează, aşadar, în două categorii
(Philipov, 2001):
a. Abordarea economică. Înrău-
tăţirea situaţiei economice, scăderea
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
venitului familiei, creşterea nesiguranţei
economice, deprivării relative şi în mod
special creşterea costului copilului sunt
factori importanţi ai declinului.
b. Abordarea culturală. Schim-
bările în norme, valori, atitudini, au
determinat adaptări ale comportamen-
tului demografic, economic şi social,
declinul fertilităţii fiind numai unul dintre
Graficul 14: Rata totală a fertilităţii în anul 2005, pe judeţe
Legenda
1.17 - 1.24
1.24 - 1.32
1.32 - 1.41
1.41 - 1.49
1.49 - 1.62
România = 1.33
Studii recente asupra determinan-
ţilor fertilităţii (Fahey, T., Spéder, Z.,
2004) identifică câteva elemente esen-
ţiale pentru descrierea comportamen-
tului reproductiv: vârsta medie la
prima naştere, nivelul educaţional
şi statutul ocupaţional al femeii,
ponderea femeilor fără copii,
ponderea persoanelor singure,
ponderea familiilor numeroase,
aceste „ajustări”. Procesul de schimbare
a valorilor este abordat similar cu cel din
ţările occidentale (secularizare, individu-
alizare, emanciparea femeii), familiile
dezvoltând metode subversive de a
rezista politicilor pronataliste ale
regimului socialist. Sfârşitul perioadei
socialiste a accelerat schimbările şi
declinul fertilităţii.
Sursa datelor: I.N.S.
nupţialitatea şi divorţialitatea etc.
Creşterea vârstei medii la prima
naştere este un fenomen cvasigenera-
lizat la nivelul statelor europene, cu
implicaţii directe asupra nivelului de
fertilitate. Astfel, se consideră că amâ-
narea momentului primei naşteri nu
presupune în mod obligatoriu „recupe-
rarea” la vârste mai înaintate, ci se
asociază mai degrabă cu reducerea
45

numărului total de copii pe care o familie
ajunge sa-i aibă. Din această perspec-
tivă, mulţi specialişti consideră că
încurajarea natalităţii timpurii (sau
descurajarea naşterilor târzii) ar putea
să contribuie la echilibrarea nivelului
fertilităţii. Un argument frecvent invocat
este nivelul crescut al fertilităţii din SUA,
văzut ca o consecinţă directă a mode-
lului fertilităţii la vârste mai timpurii
(Lesthaeghe, R.; G. Moors, 2000).
Evoluţia din statele foste comuniste
evidenţiază, însă, o situaţie paradoxală:
modelul naşterilor la vârste scăzute nu
se asociază cu rate înalte ale fertilităţii,
ci dimpotrivă, înregistrează valori semni-
ficativ mai scăzute comparativ cu ţările
din Europa Occidentală. România, cu o
Graficul 15: Vârsta femeilor la prima naştere-2005
Legenda
<25.2
25.2 - 26.7
26.7 - 27.9
27.9 - 29.8
Lipsă date
27
Institutul Naţional de Statistică.
46
capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE
vârstă medie la prima naştere cu 3 ani
mai mică decât media europeană,
înregistrează valori ale fertilităţii dintre
cele mai scăzute la nivel european.
Situaţia este explicabila dacă avem în
vedere comportamentul reproductiv pe
categorii de vârstă. Astfel, fertilitatea în
România este mai crescută numai
pentru categoriile de vârstă scăzută, la
vârste mai înaintate (peste 24 ani)
fertilitatea românească are valori cu
mult mai scăzute decât cea înregistrată
la nivel european. Valorile ridicate la
vârste mici sunt date în special de
femeile nesalariate (în anul 2005,
aproximativ 75 % dintre naşterile
apărute până la vârsta de 24 ani au
provenit de la femei nesalariate27).
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
Nivelul de instruire şi, corelat cu
acesta, statutul ocupaţional induc variaţii
majore în comportamentul reproductiv al
femeilor. Se apreciază în acest sens că
educaţia în creştere a afectat în mod
negativ fertilitatea, costul de oportuni-
tate asociat naşterii fiind direct propor-
ţional cu perspectivele de carieră
profesională ale femeii. Naşterea unui
copil va presupune mai multe pierderi
în cazul femeilor cu un statut ocupa-
ţional înalt şi perspective profesionale
generoase, percepţia asupra acestor
pierderi influenţând în mod direct
deciziile privind fertilitatea. În plus, o
poziţie mai bună pe piaţa muncii nu se
asociază în mod automat cu sentimentul
stabilităţii economice. Sentimentul incer-
titudinii economice se manifestă şi la
categoriile superioare din punct de
vedere educaţional şi ocupaţional, în
timp ce la nivelurile inferioare, mijloacele
financiare se reflectă mai degrabă în
posibilităţile reduse de control al natali-
tăţii. Distribuţia fertilităţii în România
relevă validitatea acestor explicaţii în
condiţiile în care majoritatea noilor
născuţi provin de la mame care nu au
un loc de muncă aducător de venituri
(Graficul nr. 17).
Comportamentul reproductiv a
suferit modificări în ultimele decenii, nu
atât din perspectiva disponibilităţii
femeilor de a avea copii28, cât mai ales
din perspectiva numărului de copii pe
care acestea ajung să-l aibă. În
28
Subiectul este dezbătut pe larg în subcapitolul Intenţii de fertilitate.
29
Rangul copilului se referă la poziţia acestuia, stabilită în funcţie de ordinea cronologică a apariţiei
nou-născuţilor vii din familie.
ansamblu, se constată o diminuare a
29
ponderii copiilor de rang superior , fapt
ce se reflectă în mod direct în scăderea
ratei totale a fertilităţii (Tabelul nr. 8, din
anexă.). În acest sens, cu excepţia
câtorva cazuri, se remarcă o relaţie
invers proporţională între ponderea nou-
născuţilor de grad 1 şi rata totală a
fertilităţii: ţările cu o pondere crescută a
copiilor de rang 1 prezintă o rată scăzută
a fertilităţii. În mod surprinzător, copiii
de rang superior au o pondere mai
scăzută în ţările cu niveluri inferioare de
dezvoltare economică, abandonarea/
amânarea momentului de lărgire a
familiei reprezentând o strategie de
adaptare la condiţii de instabilitate şi
incertitudine economică. La nivelul
anului 2005, nou-născuţii din România
se concentrează cu preponderenţă în
categoria copiilor de rang 1 (52% din
totalul nou-născuţilor), valoare conso-
nantă cu nivelul redus al ratei totale a
fertilităţii. Copiii de rang superior provin
mai ales de la mame inactive sau
şomere, care prezintă un potenţial redus
de susţinere materială a acestora.
Decalajul cel mai crescut se remarcă la
nivelul copiilor de rang 3 şi 4, copiii
proveniţi de la femeile salariate având o
pondere constantă în timp, de mai puţin
de 7 % din totalul nou-născuţilor.
Influenţa nupţialităţii şi a divorţia-
lităţii asupra comportamentului repro-
ductiv este neclară, cu o largă variaţie în
timp şi în spaţiu. Analize comparative
47
 capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE

realizate la nivel european sugerează negativă, nupţialitatea scăzută asoci-

30
faptul că dacă la începutul anilor `70, indu-se cu rate crescute ale fertilităţii .
corelaţia dintre nupţialitate şi fertilitate Creşterea numărului de naşteri în afara
era pozitivă (nupţialitatea scăzută se căsătoriei a compensat, în acest caz,
asocia cu rate scăzute ale fertilităţii), la diminuarea numărului de naşteri din
începutul anilor 2000, corelaţia a devenit cadrul căsătoriei.

Graficul 16: Ponderea copiilor de rang 2 şi a copiilor de rang 3 şi 4 în totalul născuţilor vii, în funcţie de
statutul ocupaţional al mamei

35 33 32
30 30
29 29
30
25 25 25
25
20
15
10 7 7 7 rang 2
5 rang 3+4
0
salariate

salariate

salariate
nesalariate

nesalariate

nesalariate

2002 2005 2006

Sursa: INS

În România, naşterile în afara acestor naşteri. Educaţia contraceptivă

căsătoriei reprezintă aproximativ 27% încă deficitară coroborată cu gradul
din totalul naşterilor, o valoare medie în redus de răspândire a coabitărilor
context european (valorile variază de la informale sunt o posibilă explicaţie
55% în Suedia până la 5% în Grecia). pentru ponderea crescută a sarcinilor
Particularitatea României ţine de profilul nedorite şi a naşterilor apărute în afara
socio-economic al mamelor: cele mai căsătoriei.
multe dintre acestea provin din rândul
femeilor nesalariate (aproximativ 81% în INTENŢII DE FERTILITATE
anul 2005). Având în vedere precaritatea
resurselor de care dispun pentru Dimensiunea ideală a familiei s-a
creşterea copiilor, putem presupune redus de-a lungul timpului în toate ţările,
caracterul mai degrabă accidental al reprezentând un element esenţial în

30
Kohler et al., Low Fertility în Europe: Causes, Implications and Policy Options, p. 12.

48
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
scăderea fertilităţii. Datele de anchetă
arată că în majoritatea statelor familia
ideală este formată din 2 copii, număr
cu mult mai redus decât al generaţiilor
precedente.
În România, modelul cel mai răs-
pândit de familie este cel cu un singur
copil. Conform datelor SGG, intenţia de
a avea un copil în următorii 3 ani variază
în funcţie de numărul copiilor existenţi
deja în gospodărie. Aproximativ 45%
dintre respondenţii fără copii doresc un
copil în următorii 3 ani, numai aproxi-
mativ un sfert dintre cei cu un copil îl
mai doresc şi pe al doilea şi sub 5%
dintre cei care au doi sau mai mulţi copii
îşi mai doresc alt copil. Distribuţia
răspunsurilor indică o preferinţa mai
degrabă pentru modelul de familie cu un
singur copil. În plus, 47% în cazul
femeilor şi 63% în cazul bărbaţilor dintre
cei care au declarat că intenţionează la
un moment dat să aibă un copil (dar nu
vor în următorii 3 ani) sunt de asemenea
persoane care nu au copii.
Potrivit datelor din Eurobarometru
(2006), media numărului ideal de copii
este în jur 2, sau uşor mai ridicată.
Austria şi România sunt singurele ţări UE
în care valoarea nu atinge nivelul de
înlocuire a generaţiilor (adică 2,1 copii pe
femeie) în rândul tinerilor (1,9 copii pe
femeie). Tinerii români fac puţini copii dar
şi vor mai puţin copii decât alţi europeni.
Diferenţa dintre numărul ideal şi
cel real trebuie interpretată însă cu
precauţie. Decalajul poate apărea nu
numai datorită faptului că mai multe
femei eşuează în a-şi atinge numărul
dorit de copii ci şi datorită faptului că tot
mai puţine depăşesc acest număr. Datele
validează această ipoteză în special în
ţările Europei Occidentale. Ponderea
femeilor al căror număr real de copii
este mai mic decât cel ideal nu a crescut
semnificativ, în timp ce ponderea celor
care depăşesc numărul dorit a scăzut
puternic. (Fahey, T., Spéder, Z., 2004).
Pe de altă parte, fertilitatea plasată
sub nivelul dorit este mai răspândită
printre femeile mai educate, cu venituri
mai mari, cu resurse materiale şi sociale
suficiente pentru a-şi controla comporta-
mentul reproductiv. Lipsa resurselor
tinde să nu restrângă numărul de copii ci
dimpotrivă, să slăbească controlul
natalităţii, crescând probabilitatea de a
depăşi numărul dorit de copii.
Datele SGG indică faptul că unul
din patru cupluri cu parteneri de vârstă
fertilă nu utilizează nici un fel de metodă
de contracepţie, chiar daca nu-şi doresc
copii, iar circa 40% apelează la metode
tradiţionale şi nu la contraceptivele
moderne. Ca urmare, România continuă
să aibă un număr mare de avorturi şi de
sarcini nedorite. Continuarea progra-
melor de ameliorare a accesului la
serviciile de planificare familială repre-
zintă principala cale de îmbunătăţire a
sănătăţii cuplului, de reducere a sarci-
nilor nedorite şi a naşterilor neintenţio-
nate şi implicit de scădere a avorturilor
şi mortalităţii materne şi infantile (mor-
talitatea infantilă de 12% este în conti-
nuare cea mai ridicată din Uniunea
Europeana, fiind cel puţin dublă faţă de
celelalte ţări).
49

MOTIVELE INTENŢIEI DE FERTI-
LITATE ŞI PERCEPŢII PRIVIND
CONSECINŢELE
Majoritatea respondenţilor SGG
consideră că apariţia pe lume a unui
copil va avea un impact negativ asupra
libertăţii de a face ce doresc (două
treimi dintre femei şi 58% dintre
bărbaţi). Peste 70% dintre femei apre-
ciază că libertatea lor de a lucra le va fi
afectată negativ de un nou copil, în
timp ce mai puţin de 40% dintre bărbaţi
sunt de aceeaşi părere. De asemenea şi
libertatea de a lucra a partenerului va fi
afectată negativ: un sfert dintre femei
prevăd o înrăutăţire a situaţiei pentru
bărbaţi dar 60% dintre bărbaţi prevăd o
înrăutăţire a situaţiei pentru femei, în
ambele cazuri situaţia fiind apreciată mai
negativ atunci când există deja copii în
gospodărie. Situaţia financiară ar avea
de asemenea de suferit (70% dintre
bărbaţi şi 68% dintre femei prevăd o
deteriorare). Respondenţii cu copii au
răspuns mai pesimist decât cei fără
copii, întrucât s-au confruntat deja cu o
înrăutăţire a situaţiei din aceste puncte
de vedere.
Datele trag un semnal de alarmă
asupra dificultăţilor percepute de
conciliere a vieţii de familie cu munca.
Cel puţin pentru femei, apariţia pe lume
a copilului este asociată cu probleme la
locul de muncă, atât de către femei cât
şi de către bărbaţi. Situaţia este cu atât
mai îngrijorătoare cu cât percepţiile sunt
considerabil mai negative la cei care au
deja un copil, fiind un indicator al
50
capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE
experienţelor negative avute deja în
acest sens.
Dacă în privinţa aspectelor mate-
riale ale vieţii de familie impactul estimat
este unul negativ, schimbările unor
aspecte psihologice sau expresive se
consideră că vor fi pozitive. Părerea
oamenilor din jur se va îmbunătăţi,
bucuria şi satisfacţia pe care le pot
obţine de la viaţă vor creşte, mai ales în
cazul respondenţilor fără copii: aproxi-
mativ două treimi dintre femeile sau
bărbaţii fără copii apreciază o îmbună-
tăţire, comparativ cu o treime dintre cei
cu copii. Se consideră de asemenea că
partenerii vor deveni mai apropiaţi.
Copiii sunt percepuţi ca fiind
element de siguranţă şi un sprijin la
bătrâneţe. Un copil ar aduce o creştere a
îngrijirii şi a siguranţei de care se pot
bucura la bătrâneţe, mai ales în cazul
celor care nu au copii: două treimi dintre
femeile fără copii şi 70% dintre bărbaţii
fără copii apreciază pozitiv această
perspectivă.
Prin urmare, costurile percepute
ale apariţiei pe lume a unui copil sunt
mai ales de natură materială: dificultăţi
financiare şi dificultăţi la locul de muncă,
o libertate personală mai redusă, iar
beneficiile sunt de natură psihologică şi
expresivă: bucurie, satisfacţie cu viaţa, o
părere mai bună a celorlalţi despre ei, o
apropiere mai mare între dintre
parteneri dar şi siguranţă crescută la
bătrâneţe. Părinţii care au copii
evaluează mai negativ costurile iar
părinţii fără copii tind să perceapă
beneficiile mai mari.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

În privinţa factorilor celor mai femei, şi este de asemenea un factor

importanţi în decizia de a avea copii, important în decizia de a face sau nu
ierarhia acestora este uşor diferită la copii (al doilea ca importanţă pentru
femei faţă de bărbaţi. Pentru femei, femei). Datele SGG trag un semnal de
aspectele care contează cel mai mult în alarmă asupra dificultăţilor financiare cu
luarea deciziei sunt situaţia financiară care se confruntă familiile şi asupra
(aproximativ trei sferturi) şi munca lor dificultăţilor de conciliere a vieţii de
(două treimi). Faptul că au un partener familie cu munca, în special pentru
potrivit (61%) reprezintă de asemenea femei.
un aspect important, mai ales pentru
femeile fără copii. Alte motive menţio- POLITICI SOCIALE ŞI IMPLICA-
nate au fost: condiţiile de locuit şi faptul
ŢIILE ASUPRA FERTILITĂŢII
că ar avea cine să aibă grijă de copil
(58%), posibilitatea de a beneficia de
Politicile publice joacă un rol
concediu de maternitate sau pentru
important în opţiunile privind natalitatea
îngrijirea copilului (51%), sănătatea
întrucât intervin asupra costului copi-
partenerului/soţului (50%) şi sănătatea
lului, diminuându-l. Uniunea Europeană
proprie (49%) şi munca partenerului/
nu are o politică familială comună şi nici
soţului (49%). Şi pentru bărbaţi situaţia
o poziţie formală privind modelele de
financiară este pe primul loc (73%).
fertilitate existente.
Faptul că au o parteneră potrivită
Comparaţiile la nivel european
(65%), mai important pentru cei fără
confirmă relaţia dintre modelele de
copii, faptul că ar avea cine să aibă grijă
politică socială şi paternurile fertilităţii.
de copil (62%) sunt următoarele ca
Ţările nordice, în care măsurile de
importanţă. Munca este mai puţin
politică familială sunt integrate cu cele
importantă decât pentru femei. Alte
de ocupare şi cele de gen au nivelele de
aspecte menţionate au fost sănătatea
fertilitate cele mai ridicate. Strategiile de
partenerei/soţiei (60%), condiţiile de
transformare şi reorganizare a pieţei
locuit (594%), posibilitatea de a
muncii astfel încât atât bărbaţii cât şi
beneficia de concediu de maternitate
femeile să fie capabili să participe chiar
sau pentru îngrijirea copilului (48%) şi
daca au în întreţinere copii (mici) au
sănătatea proprie (4%).
avut un impact considerabil (Neyer G.,
În concluzie, cel puţin la nivel
2003). De asemenea extinderea largă a
declarativ, situaţia materială cântăreşte
serviciilor publice de îngrijire a repre-
cel mai mult pentru români în decizia de
zentat un factor major al participării
a face un copil şi reprezintă în acelaşi
egale a părinţilor pe piaţa muncii şi a
timp costul cel mai ridicat. Apariţia pe
egalizării rolurilor domestice. Analizele
lume a copilului este asociată cu pro-
privind impactul măsurilor de politică
bleme la locul de muncă în special la
socială asupra fertilităţii susţin concluzia

51

că numai prin măsuri corelate pe mai
multe sectoare, de la cele de promovare
a participării femeii pe piaţa muncii,
până la beneficiile de maternitate sau de
facilitare a îngrijirii copiilor se poate
obţine un efect asupra nivelului ferti-
lităţii.
Provocarea cheie pentru politica
socială o reprezintă rezolvarea conflic-
tului dintre necesitatea intervenţiei
pentru creşterea fertilităţii (având în
vedere impactul negativ asupra întregii
societăţi) şi principiul nonintervenţiei în
sfera privată a individului, familia şi
copiii reprezentând alegeri individuale.
Datele prezentate demonstrează că, cel
puţin în intenţie, indivizii ar putea avea
mai mulţi copii într-un context socio-
economic mai favorabil. Având în vedere
acest aspect, decidenţii politici ar putea
contribui la îmbunătăţirea nivelului
fertilităţii prin ameliorarea condiţiilor de
viaţă ale familiei.
Mijloacele posibile de intervenţie
sunt cele acceptabile într-o societate
democratică: lărgirea oportunităţilor,
diminuarea constrângerilor, fără a
încuraja un anumit model de familie şi
fertilitate. Cu atât mai mult în ţările foste
socialiste care au experimentat politici
agresive pronataliste, opţiunea pentru
măsuri directe de intervenţie asupra
natalităţii este puţin probabil să fie
susţinută de populaţie. Numeroase studii
privind situaţia României demonstrează
impactul benefic al măsurilor de politică
socială în general asupra familiei şi mai
puţin al măsurilor demografice specifice
(Zamfir, C., 1999; Zamfir, E., 2002,
52
capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE
Marginean, 2004). Măsurile de politică
socială în general au, deşi indirect, o
influenţă mai mare decât cele de suport
familial specific (Hantrais, 2003).
În România, după disoluţia politi-
cilor demografice coercitive, efectul
politicilor asupra fertilităţii este dificil de
măsurat. Istoria politicilor familiale şi
sociale întreprinse în această direcţie
este mult prea scurtă pentru a permite o
evaluare a impactului pe care l-au avut
asupra comportamentului reproductiv al
populaţiei. Experienţele statelor dezvol-
tate ne permit însă o anticipare a
acestor efecte, pornind de la natura
programelor, obiectivele acestora şi
categoriile de populaţie adresate.
Programele adoptate în spaţiul
românesc au vizat mai puţin creşterea
fertilităţii şi mai mult ameliorarea pro-
blemelor sociale, prin promovarea unor
măsuri care au adresat cu precădere
categoriile defavorizate din populaţie
(sărăcia la nivelul familiilor, în general şi
la nivelul familiilor cu copii, în special).
Este dificil de demonstrat o contribuţie
directă a acestor politici asupra fertilităţii
crescute de la nivelul familiilor sărace,
mai degrabă se poate vorbi de o influ-
enţă în ce priveşte menţinerea compor-
tamentului reproductiv în tendinţele
tradiţionale. Deşi niciunul dintre progra-
mele de asistenţă socială nu exclude
integrarea beneficiarilor pe piaţa muncii
(ci dimpotrivă, o încurajează), marea
majoritate a populaţiei beneficiare face
parte din populaţia neocupată.
Fertilitatea scăzută este caracte-
ristică însă mai mult populaţiei salariate:
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

numărul de nou - născuţi ai mamelor cu anul 2002, odată cu intensificarea

salariate este în mod constant mai
scăzut decât numărul copiilor ai
mamelor nesalariate. Evoluţia în timp a
distribuţiei copiilor nou-născuţi în funcţie
de statutul ocupaţional al mamei indică
o anumită receptivitate la politicile
adresate persoanelor ocupate. Începând
eforturilor financiare ale statului în
direcţia politicilor adresate persoanelor
salariate31, ponderea copiilor proveniţi de
la mame ne-salariate scade cu câteva
procente pe an, ajungând să reprezinte
aproximativ 54 % din totalul nou -
născuţilor, în anul 2006.

Graficul 17: Ponderea copiilor proveniţi de la mame nesalariate, în totalul copiilor nou-născuţi

66,0
64,0
62,0
60,0
58,0
56,0
54,0
52,0
50,0
48,0
2002 2003 2004 2005 2006
Sursa: INS

Politicile destinate populaţiei măsura în care accesarea lor se asociază

ocupate sunt puţin diversificate şi au
cunoscut o mare variaţie în timp, ca
urmare a numeroaselor modificări legis-
lative. Indemnizaţia pentru maternitate
şi concediul parental pentru îngrijirea
copilului sunt programe cu un nivel
crescut de generozitate, raportat la
spaţiul european, dar influenţa lor
asupra fertilităţii depinde de stabilitatea
în timp a condiţiilor de acordare şi de
cu reintegrarea rapidă pe piaţa muncii32.
Efectul schimbărilor legislative a fost
deja probat în anul 2005, când rapor-
tarea beneficiului la salariul mediu pe
economie şi nu la salariul anterior, a dus
la o creştere a fertilităţii în rândul
persoanelor cu studii medii.
Reintroducerea veniturilor ante-
rioare ca bază de calcul a indemnizaţiei
ar putea să ducă la un reviriment al

31
Dacă în 2002 cheltuielile pentru concediul de maternitate şi de îngrijire a copilului reprezentau 1,6 %
din totalul cheltuielilor efectuate din bugetul de asigurări sociale, în 2004 valoarea acestora se
triplează (Preda, M. coord., Impactul de gen al reformei sistemului de Securitate socială în România,
p. 14).
32
Subiectul este detaliat în capitolul de Reconciliere a vieţii de muncă cu viaţa de familie.

53

naşterilor la nivelul femeilor cu venituri
ridicate, însă cercetările din spaţiul
european indică faptul că, necorelate cu
alte forme de suport, transferurile
financiare nu sunt suficiente pentru
adresarea nevoilor acestui segment de
populaţie. Statele europene abordează
această problematică prin intermediul
măsurilor de reconciliere a vieţii
profesionale cu viaţa de familie, degre-
varea femeii de sarcinile casnice
asigurându-se prin încurajarea implicării
partenerilor sau a externalizării obliga-
ţiilor familiale către sectorul serviciilor
formale. Mai ales pentru copiii mai mici
de trei ani, sectorul serviciilor publice de
îngrijire din România înregistrează un
recul constant începând cu anii `90, în
timp ce oferta privată nu pare a fi o
alternativă viabilă.
Având în vedere nivelul deosebit de
scăzut al fertilităţii putem estima că cel
puţin pe termen scurt, poate fi atinsă o
54
capitolul 6 ¡ FERTILITATE ŞI POLITICI FAMILIALE
creştere uşoară a acestuia. Măsurile care
să îmbunătăţească participarea femeilor
pe piaţa muncii complementar cu servicii
care să faciliteze creşterea copiilor pot
contribui la micşorarea diferenţelor între
numărul de copii dorit şi cel real. Totuşi,
pe termen lung influenţa politicilor
sociale este limitată având în vedere
modelul larg împărtăşit al familiei
restrânse. În analizele de specialitate
există un consens asupra faptului că
transformările de la nivel valoric repre-
zintă principala cauză a declinului
fertilităţii. În acest context, statul are
posibilităţi limitate de a interveni şi a
modifica această tendinţă.
Chiar dacă rezultatele suportului
statului nu sunt o certitudine, datele
empirice demonstrează că lipsa protec-
ţiei sociale contribuie atât la diminuarea
şanselor de realizare personală şi socială
pentru copii şi familiile lor, cât şi la
declinul continuu al fertilităţii.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
familiilor de migranţi
M
igraţia românilor pentru muncă
este un fenomen ce a început
în anii '90, a câştigat amploare
în anii 1996-2002 şi a ajuns la matu-
ritate odată cu eliminarea vizelor pentru
spaţiul Schengen în anul 2002. În urma
crizei economice cu care se confruntă
ţările gazdă (în principal Italia şi Spania,
dacă ne referim la etapa prezentă) este
posibil să asistăm în prezent la o
Tabelul 6: Distribuţia pe sexe a migraţiei internaţionale pentru muncă a românilor
1990 - 1995
femei 12
bărbaţi 88
Sursa: Sandu, 2006
Având în vedere că este vorba
despre un fenomen de amploare (se
estimeaza că aproximativ 2.500.000 de
români trăiesc în afara graniţelor), el a
câştigat şi vizibilitate în mass-media şi se
regăseşte şi în discursul politic, dând
naştere la strategii şi măsuri menite să îl
gestioneze. Consecinţele sale se
manifestă pe mai multe paliere: cel
economic, cel social şi cel demografic.
Din punct de vedere economic,
plecarea românilor la muncă în
străinătate a însemnat un debuşeu
capitolul 7
Politici adresate
inversare sau cel puţin la o oprire a
curentului. Nu numai numărul, ci şi
structura pe sexe a plecărilor s-a modi-
ficat de-a lungul timpului. Dacă la
început plecau majoritar bărbaţii (85%
dintre emigranţi), structura pe sexe
aproape s-a echilibrat apoi, 45% dintre
migranţii pentru muncă din anul 2006
fiind femei (Sandu, 2006).
etape
Total
1996 - 2001 2002 - 2006
15 44 34
85 56 66
pentru forţa de muncă neocupată sau
ocupată în agricultura de subzistenţă.
Bineînţeles, procesul a avut şi efecte
negative, legate de lipsa de forţă de
muncă pe piaţa românească. Ca urmare
a emigrării, firmele din sectoarele textil,
construcţii şi hotelier s-au confruntat în
ultimii ani cu o lipsă de angajaţi pe care
au încercat să o compenseze prin import
de forţă de muncă. Odată cu resimţirea
crizei mondiale şi în ţara noastră, defi-
citul de personal s-a atenuat concomi-
tent cu creşterea ratei şomajului, ceea
55
 capitolul 7 ¡ POLITICI ADRESATE FAMILIILOR DE MIGRANŢI

ce a avut consecinţe negative pentru lucrează foarte mult pentru a acumula

muncitorii străini care au fost afectaţi de
disponibilizări.
Alt efect în plan economic este cel
al remitenţelor. Românii care pleacă în
străinătate la muncă, şi nu cu scopul
precis de a se stabili acolo, o fac pentru
a strânge bani fie pentru consum/
investiţii actuale, fie pentru viitor. Ei
sacrifică astfel o perioadă de timp fie
pentru a beneficia mai târziu de banii
acumulaţi, fie pentru a-şi ajuta rudele
apropiate. În general, pentru a econo-
misi în privinţa chiriei şi a întreţinerii,
migranţii locuiesc în apartamente înghe-
suite (este foarte frecventă situaţia în
care fiecare cameră a apartamentului
este ocupată de câte o familie, iar
deseori aceste familii nu sunt înrudite) şi
cât mai repede banii doriţi. În ultimii ani,
remitenţele au constituit o sursă
importantă de intrări de bani în ţară,
însă se prognozează că în anul 2009 ele
vor scădea dramatic.
Din punct de vedere social,
migraţia afectează în primul rând familia.
Primii care au plecat au fost în majori-
tatea lor bărbaţi căsătoriţi. Ei şi-au lăsat
acasă soţiile şi copiii, cărora le trimiteau
bani. Odată cu obţinerea unei anumite
stabilităţi, soţiile şi apoi copiii i-au urmat.
Lucrurile par simple, însă de fapt des-
părţirea a fost în multe cazuri definitivă,
finalizându-se în divorţ (de multe ori
chiar în ţara de destinaţie), iar copiii
rămaşi în grija bunicilor, a altor rude sau
chiar a vecinilor au manifestat uneori

Graficul 18: Structura pe vârste a populaţiei României în comparaţie cu românii care locuiesc
în Spania (procente, 2006)

85 şi peste
80-84
75-79
70-74
65-69
60-64
55-59
50-54
45-49
40-44
35-39
30-34
25-29
20-24
15-19
10-14
05-09
0-4

0 5 10 15 20 25
Populaţia României Migranţi români în Spania
Sursa: INSSE, INE

56
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
dificultăţi de adaptare şi comportamente
deviante.
Din punct de vedere demo-
grafic, migraţia românilor pentru muncă
înseamnă o accentuare a dezechilibrelor
şi a îmbătrânirii populaţiei. În figura 1
este reprezentată structura pe vârste a
populaţiei României în comparaţie cu
cea a românilor care sunt înregistraţi în
Spania, una dintre principalele destinaţii
ale migraţiei româneşti. Cazul Spaniei
este relevant şi fiindcă în urma regulari-
zărilor succesive avem motive întemeiate
să credem că cifrele oficiale nu se abat
foarte mult de la cele reale. În plus, este
de aşteptat ca structura pe vârste a
populaţiei care emigrează să fie similară
şi pentru alte state care atrag masiv
forţă de muncă românească (în principal
Italia). Se poate observa că cei care
pleacă sunt în general persoane tinere,
de vârstă activă şi aflaţi în perioada
fertilă. De asemenea, ceea ce este şi
mai important este că mulţi aleg să îşi
crească copiii în străinătate, iar probabi-
litatea ca aceşti copii să se întoarcă în
România odată ajunşi la maturitate este
foarte scăzută, ceea ce exclude practic o
reechilibrare a structurii pe vârste a
populaţiei României.
POLITICI LEGATE DE EMIGRARE
Există două direcţii în care se pot
concentra politicile cu privire la românii
aflaţi în afara hotarelor: suportul pentru
cei aflaţi în străinătate, respectiv
33
Exemple de coetnici care nu sunt emigranţi: românii din Republica Moldova, Ukraina, Ungaria,
Bulgaria, Serbia.
valorificarea resurselor pe care le au cei
aflaţi în străinătate. Prima direcţie
corespunde mai degrabă modelului
ţărilor europene foste surse de
emigraţie, pe când a doua corespunde
mai degrabă modelului Asiatic (vezi
Skrentny et.al., 2007).
În prima situaţie este vorba despre
sprijinul acordat cetăţenilor propriei ţări
sau descendenţilor acestora pentru a se
întoarce în ţara de origine, respectiv
33
încurajarea coetnicilor de a imigra (cu
testarea autenticităţii culturale: cunoaş-
terea limbii şi a altor elemente ale
culturii). În aceeaşi categorie pot fi
încadrate măsurile prin care este
sprijinită legătura emigranţilor şi a
coetnicilor din alte state cu ţara de
origine şi cultura acesteia.
A doua direcţie se axează pe
atragerea coetnicilor şi a emigranţilor
care au capital uman şi/sau financiar
crescut. În acest caz, se urmăreşte
atragerea investiţiilor şi a personalului
calificat, astfel încât ţara de origine să
beneficieze economic de pe urma
revenirilor. Modelul asiatic, pentru care
este caracteristică orientarea pe această
direcţie, se concentrează mai puţin pe
autenticitatea culturală, ci pe cea
sanguină, de descendenţă.
Care ar fi opţiunea României în
domeniul politicilor de migraţie? Până de
curând, din acest punct de vedere
existau două categorii de români: pe de
o parte coetnicii, minorităţile de români
aflate în statele vecine, pentru care se
57

derulau programe de dialog şi sprijin
cultural (prin Departamentul Românii de
Pretutindeni), şi pe de altă parte
emigranţii, al căror flux se voia controlat
mai ales în contextul aderării României
la Uniunea Europeană.
În ultimii doi ani, însă, preocuparea
statului român pentru emigranţi s-a
extins dincolo de gestionarea şi controlul
fluxului de migraţie. Au fost iniţiate
programe pentru păstrarea legăturii
emigranţilor şi a copiilor lor cu cultura
română prin detaşarea de profesori
români în şcoli din Italia şi Spania şi prin
sprijinirea asociaţiilor româneşti. Au fost
organizate de asemenea şi evenimente
culturale adresate românilor din străi-
nătate dar şi cetăţenilor ţărilor de
destinaţie, ca o invitaţie la a cunoaşte
cultura română. Cu toate acestea, multe
dintre asociaţiile românilor emigranţi
sunt foarte mici şi nu au activitate, iar la
evenimentele organizate pentru români
participarea este de multe ori foarte
scăzută.
Planul de guvernare pentru peri-
oada 2009-2012 include un capitol
special referitor la românii aflaţi în afara
graniţelor, care se concentrează pe
aspecte ce ţin de păstrarea legăturii cu
cultura română şi de facilitarea accesului
pe piaţa europeană a lucrătorilor
români. Nu se regăseşte nicio prevedere
care să meargă pe direcţia modelului
asiatic, de atragere de resurse din
partea emigranţilor.
În condiţiile demografice şi econo-
mice în care se află ţara noastră, există
câteva aspecte de care ar trebui să se
58
capitolul 7 ¡ POLITICI ADRESATE FAMILIILOR DE MIGRANŢI
ţină cont în elaborarea politicilor referi-
toare la românii emigraţi. În primul rând,
este vorba despre o categorie de
populaţie tânără, cu resurse economice
superioare. Atragerea în ţară a emi-
granţilor ar însemna o atenuare a
dezechilibrului demografic precum şi un
influx de capital, fără a genera dezechi-
libre sociale majore (chiar dacă pot
apărea anumite probleme de integrare,
acestea ar fi mai mici decât în cazul
importului de forţă de muncă din alte
ţări). Se pune însă problema locurilor de
muncă: unde ar putea să lucreze cei
proaspăt întorşi acasă astfel încât pentru
ei să merite să se întoarcă? Bursele de
locuri de muncă organizate în străinătate
se bucură de o audienţă foarte scăzută.
O explicaţie ar fi că salariile din dome-
niile în care lucrează cei mai mulţi
români aflaţi în străinătate (construcţii,
menaj, HORECA, agricultură) sunt mult
mai mici în ţara noastră decât în ţările
de destinaţie. Atunci când se pune
problema întoarcerii românilor, trebuie
ţinut cont de faptul că în general
migrează familiile. Dacă bărbaţii, care
lucrează în străinătate în principal în
construcţii, şi-ar putea găsi eventual
locuri de muncă echivalente în România,
situaţia este diferită în cazul femeilor
care lucrează în menaj. În plus, pe
fondul crizei economice, sectorul
construcţiilor se află în declin şi în
România, ceea ce scade probabilitatea
de întoarcere pentru mulţi emigranţi.
În aceste condiţii, mai realist este
ca politicile pentru emigranţi să se
concentreze pe păstrarea legăturii pe
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
care aceştia o au cu România şi cultura
română, prin creşterea vizibilităţii mani-
festărilor culturale adresate românilor,
educarea copiilor români aflaţi în
străinătate, astfel încât ei să nu se rupă
de cultura română, şi prin sprijinirea
asociaţiilor româneşti din străinătate
pentru a deveni active.
Tot prin intermediul asociaţiilor ar
trebui organizate programe de informare
corelate cu facilităţi acordate de către
statul român pentru emigranţii care
doresc să investească în România. Ar fi
crescute astfel atât beneficiile econo-
mice de pe urma emigraţiei, cât şi
probabilitatea de reîntoarcere a româ-
nilor aflaţi în străinătate.
POLITICI LEGATE DE IMIGRAŢIE
Pentru a compensa dezechilibrele
economice, România s-a orientat în
ultimii ani către importul de forţă de
muncă. În septembrie 2007 a fost
adoptată Strategia naţională privind
imigraţia pentru perioada 2007-2010
care are motto-ul “migraţia este un
proces care trebuie gestionat şi nu o
problemă care trebuie rezolvată”. Vom
axa discuţia despre politicile de imigrare
pe cele două paliere consacrate în
literatura de specialitate: controlul
imigraţiei şi integrarea imigranţilor.
În ceea ce priveşte controlul
imigrărilor, strategia susţine imigrarea
persoanelor cu calificare superioară în
funcţie de nevoile pieţei muncii şi
simplificarea procedurilor pentru anga-
jarea străinilor în România, cu scopul de
a preveni munca la negru a imigranţilor.
Cu alte cuvinte, tendinţa este de a
încuraja imigraţia, fără însă a pierde
controlul asupra ei. Deocamdată, riscul
ca România să se confrunte cu o pro-
blemă majoră în domeniul acesta este
scăzut, având în vedere că în august
2008, în ţară erau înregistraţi doar
aproximativ 53.000 de cetăţeni străini.
Totuşi, în urma restrângerii activităţii din
domeniul construcţiilor, unii dintre
muncitorii importaţi şi-au pierdut locul
de muncă şi se află în imposibilitatea de
a se întoarce în ţara de origine prin
propriile forţe financiare, lucru care ar
putea deveni o problemă socială şi
economică serioasă în măsura în care
fenomenul se amplifică.
Din punctul de vedere al integrării
străinilor, legislaţia română este destul
de incluzivă în ceea ce priveşte aju-
toarele acordate refugiaţilor, precum şi
în legătură cu drepturile salariaţilor.
Cetăţenia, considerată forma cea mai
înaltă de integrare, este accesibilă
oricărei persoane de altă cetăţenie sau
fără cetăţenie, cu condiţia să locuiască
în România de mult timp (perioada
variază de la 2,5 la 8 ani, în funcţie de
situaţie), să cunoască limba română,
imnul naţional şi prevederile constituţiei.
În acest sens, politica românească în
domeniu se află în continuarea mode-
lului european, dobândirea cetăţeniei
române de către descendenţii emigran-
ţilor români fiind posibilă doar după ce
aceştia dovedesc cunoaşterea limbii
române. Oficiul Român pentru Imigrări
(înfiinţat la sfârşitul anului 2007) deru-
59

lează programe prin care li se oferă
cetăţenilor străini cursuri de iniţiere în
limba română, în special azilanţilor care
şi-au manifestat dorinţa de a rămâne în
România.
Dacă România adoptă importul de
personal ca strategie de compensare a
dezechilibrului demografic, atunci
orientarea către integrarea socială şi
60
capitolul 7 ¡ POLITICI ADRESATE FAMILIILOR DE MIGRANŢI
culturală a imigranţilor trebuie să fie o
componentă esenţială a acesteia.
Orientarea către coetnici în acest scop ar
uşura această sarcină, însă este discu-
tabil în ce măsură România este o
destinaţie atractivă pentru ei, şi nu mai
degrabă o punte de plecare către alte
ţări din Uniunea Europeană.
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
L
a nivelul Uniunii Europene există
un acord general privind necesi-
tatea suportului pentru familie,
fără să se poată vorbi de o politică
familială comună. Există o serie de
principii şi direcţii comune, dar măsurile
concrete de politică socială cunosc o
largă varietate la nivelul statelor
membre.
În România, politicile de protecţie
destinate familiilor cu copii s-au diversi-
ficat, în timp ce efortul financiar al
statului a crescut semnificativ în ultimii
ani. Sistemul este însă orientat mai mult
spre beneficii financiare, fiind neglijată
componenta serviciilor care să susţină
familia în eforturile sale de îngrijire, să
integreze copilul şi să îi lărgească
perspectivele de realizare socială.
O problemă specială la nivelul
familiei, cu implicaţii asupra politicilor
sociale o reprezintă fertilitatea deosebit
de scăzută din România. Această situaţie
se înregistrează în condiţiile în care
numărul ideal de copii este foarte mic, în
special în rândul tinerilor, plasându-se
sub nivelul de înlocuire a generaţiilor.
Declinul dramatic al fertilităţii poate fi
explicat ca o consecinţă directă a
transformărilor socio-economice de după
1990, dar şi ca un rezultat natural al
Concluzii
unei tendinţe de scădere a natalităţii
declanşată încă din perioada socialistă,
ca urmare a unor schimbări valorice.
Efectul negativ pe care fertilitatea
scăzută îl are asupra structurii pe vârste
a populaţiei este amplificat de emigrarea
populaţiei active, importantă atât prin
potenţialul său în direcţia creşterii
natalităţii, cât şi prin potenţialul său
economic. Migranţii reprezintă o cate-
gorie de populaţie tânără, iar o parte din
copiii care sunt înregistraţi ca făcând
parte din populaţia României se nasc şi
cresc de fapt în străinătate. Acest lucru
creşte şansele ca cel puţin o parte din
populaţia aflată peste graniţe să fie
pierdută definitiv. În condiţiile acestea,
este important să fie păstrată legătura
cu emigranţii prin sprijinirea asociaţiilor
româneşti din străinătate. De asemenea,
pentru a facilita reîntoarcerea familiilor,
este important ca cei care se nasc şi/sau
cresc în străinătate să înveţe limba
română, lucru care deja este susţinut de
către Ministerul Educaţiei. Soluţiile
acestea nu au însă şanse de reuşită
decât în măsura în care România devine
atractivă ca destinaţie pentru persoane
care sunt obişnuite cu condiţiile econo-
mice şi serviciile sociale occidentale.
Studiul SGG scoate în evidenţă
61

faptul că cele mai importante costuri
percepute asociate cu naşterea unui
copil sunt mai ales de natură materială
(dificultăţi financiare şi dificultăţi la locul
de muncă), iar beneficiile sunt de natură
psihologică şi expresivă: bucurie,
satisfacţie cu viaţa, o părere mai bună a
celorlalţi, o apropiere mai mare între
dintre parteneri dar şi siguranţă crescută
la bătrâneţe. Părinţii care au copii
evalue a ză mai negativ costurile, iar
părinţii fără copii tind să valorizeze în
mai mare măsură beneficiile.
Naşterea copilului este asociată de
asemenea cu probleme la locul de
muncă, în special la femei şi este un
factor important în decizia de a face sau
nu copii. Datele SGG indică faptul că pe
lângă dificultăţile financiare, problemele
care afectează decizia de a face sau nu
copii sunt dificultăţile de conciliere a
vieţii de familie cu munca, în special în
rândul femeilor.
Modelul românesc larg împărtăşit
este cel al familiei restrânse. Românii nu
îşi doresc mulţi copii. Majoritatea îşi
doresc un singur copil şi o pondere mai
mică din populaţie cel mult doi.
Majoritatea românilor susţine impli-
carea statului în protecţia familiei. Pe
lângă suportul financiar pe care îl aş-
teaptă familiile, există o nevoie implicită
de sprijin la nivelul serviciilor de creştere
a copiilor, de facilitare a accesului pe
piaţa muncii pentru părinţi şi mai ales
pentru mame.
Sistemul românesc de reconciliere
a vieţii de muncă cu viaţa de familie se
bazează pe măsurile de transfer finan-
ciare, care, în comparaţie cu beneficiile
62
CONCLUZII
similare din spaţiul european oferă o
rată înaltă a înlocuirii veniturilor
anterioare, coroborată cu o perioadă
îndelungată de acordare. Prin promo-
varea măsurilor financiare, se asigură o
bună acoperire doar pentru categoria
copiilor în vârstă de 0-2 ani, copiii în
vârstă de 2-3 ani rămânând într-o
proporţie covârşitoare în afara sistemului
formal de îngrijire.
În România, politicile familiale nu
încurajează dezvoltarea serviciilor
publice şi private de îngrijire a copiilor.
Oferta de servicii publice înregistrează
un regres începând cu anii 1990, în timp
ce oferta de servicii private nu reprezintă
o alternativă viabilă nici din punctul de
vedere al posibilităţii de a susţine costu-
rile asociate şi nici din punctul de vedere
al nivelului de dezvoltare. Opiniile
obţinute în cadrul studiului „Generaţii şi
Gen” sunt revelatorii pentru nevoia
sporită de sprijin al familiei prin politici
de ocupare şi prin servicii de îngrijire a
copiilor.
Lipsa serviciilor publice şi accesibili-
tatea scăzută a celor private coroborate
cu nivelul înalt al beneficiilor financiare şi
cu perioada îndelungată de acordare
încurajează accesarea concediului
parental până la expirarea perioadei
maxime şi creează premisele pentru o
reintrare greoaie a beneficiarilor pe piaţa
muncii.
Sistemul bazat pe măsuri financiare
poate avea efecte contradictorii favo-
rizând o fertilitate diferenţiată în rândul
populaţiei: mai ridicată la categoriile
defavorizate, fapt ce generează o
multiplicare a problemelor sociale şi mai
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA
scăzută în rândul populaţiei majoritare
ocupate, afectând negativ rata totală a
fertilităţii. Pe termen lung, sprijinul
public pentru categoriile mai sărace
poate avea un impact pozitiv asupra
controlului comportamentului repro-
ductiv, care în final va duce la scăderea
natalităţii şi la nivelul acestor categorii.
Persoanele cu un nivel de bunăstare mai
ridicat sunt în acelaşi timp cel mai bine
plasate competitiv pe piaţa muncii şi
înalt averse la riscul pierderii avantajelor
câştigate în timp, ca urmare a deciziei
de a avea un copil. O mai bună protecţie
împotriva riscurilor existente pe piaţa
muncii ar fi o măsură mai eficientă. În
acest sens, politicile de flexibilizare a
muncii şi de lărgire a oportunităţilor de
realizare profesională, precum şi servi-
ciile de armonizare a vieţii ocupaţionale
cu viaţa de familie, sunt măsuri care
explică, fie şi parţial, revirimentul fertili-
tăţii în anumite zone ale Europei.
Având în vedere nivelul scăzut al
fertilităţii din România, cel puţin pe
termen scurt, pot fi atinse uşoare
îmbunătăţiri. Însă principiile intervenţiei
statului ar trebui să fie lărgirea oportu-
nităţilor, concomitent cu evitarea încura-
jării unui anumit model de familie şi
fertilitate.
Chiar dacă nu există suficiente
dovezi că statul poate contribui semnifi-
cativ la creşterea nivelului fertilităţii,
datele empirice demonstrează că lipsa
sprijinului financiar destinat familiei, a
politicilor de ocupare şi a sistemului de
servicii de îngrijire a copilului conduce la
declinul continuu al fertilităţii.
63
Bibliografie

! Chipea, Florica, 2001. Familia contemporană - tendinţe globale şi

configuraţii locale. Bucureşti: Expert.
! Esping-Andersen, Gøsta, 1999. Social Foundations of Postindustrial
Economies. Oxford: Oxford University Press.
! Esping-Andersen, Gøsta, 2002. A new gender contract. În: Esping-Andersen,
G., Duncan, G., Hemerijck A. & Myles, J. Why we need a new welfare state.
Oxford: Oxford University Press
! European Council (2002). Presidency Conclusions. Barcelona European Council,
15 and 16 March 2002. http://europa.eu.int/council/off/conclu/.
! Fahey, T., Spéder, Z., 2004. Fertility and family issues in an enlarged
Europe. European Foundation for the Improvement of Living and Working
Conditions, Luxembourg: Office for Official Publications of the European
Communities.
! Gheţău, Vasile, 2000. Demografia anilor 90 şi populaţia tânără. Ioan
Mihăilescu (coord), Un deceniu de tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei
în România. Bucureşti: UNICEF
! Gheţău, Vasile, 2007. Declinul demografic şi viitorul populaţiei României.
Ed. Alpha MDN.
! Greenstein, T. N., 2000. Economic dependence, gender, and the division of
labor în the home: A replication and extension. Journal of Marriage and
Family, 62, 322-335.
! Guvernul României, 2007. Strategia naţională privind imigraţia pentru
perioada 2007-2010.
! Hantrais, Linda (ed), 2003. Policy Relevance Of 'Family And Welfare'
Research. Luxembourg: Office for Official Publications of the European
Communities.
! Hantrais, Linda, 1999. Comparing Family Policies în Europe. Comparative
Social Policy - Concepts, Theories and Methods. Oxford: Blackwell
Publishers Ltd.
! Hărăguş, P.T. (2005). Folosirea timpului şi sarcinile domestice în Europa, în
Studia Universitatis Babes-Bolyai Sociologia, nr. 2/2005

64
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

! Kohler, Hans-Peter; Billari, Francesco C. şi Ortega, José Antonio, 2006. Low

Fertility în Europe: Causes, Implications and Policy Options, în Harris, F.
R. (Ed.), The Baby Bust: Who will do the Work? Who Will Pay the
Taxes? Lanham, MD: Rowman & Littlefield Publishers.
! Lesthaeghe, R.; G. Moors, 2000. Recent trends în fertility and household
formation în the industrialized world. Review of Population and Social Policy, 9
! Mărginean, Ioan, 2004. Imperativul reorientării, dezvoltării şi diversificării
serviciilor sociale individualizate pentru copii. Revista de Asistenţă Socială, 1
! Neyer, Gerda, 2003. Family Policies and Low Fertility în Western Europe.
Max Planck Institute for Demographic Research Working Paper WP 2003-021.
! Neyer, Gerda, 2006. Family policies and fertility în Europe: Fertility
policies at the intersection of gender policies, employment policies and
care policies. Max Planck Institute for Demographic Research Working Paper WP
2006-010 (http://www.demogr.mpg.de/papers/working/wp-2003-021.pdf)
! Oppenheimer, V., 1994. Women's Rising Employment and the Future of the
Family în Industrial Societies. Population and Development Review 20, 293-342.
! Philipov Dimiter, 2001. Low fertility în Central and Eastern Europe: Culture
or economy? Tokyo: paper presented at the IUSSP Seminar on "International
Perspectives on Low Fertility: trends, theories and policies".
! Popescu, Raluca, 2002. Situaţia familiei şi a copilului în societatea
românească. Mărginean, Ioan şi Balaşa, Ana (coord.). Calitatea vieţii în
România. Bucureşti: Expert.
! Popescu, Raluca. 2007. Valori ale familiei în Europa. Bogdan Voicu, Mălina
Voicu (coord.). Valori ale românilor 1993 - 2006. Iaşi: Institutul European.
! Preda, M. (coord). Impactul de gen al reformei sistemului de securitate
socială în România.
! Raphael, D., & Schlesinger, B. (1993). Caring for elderly parents and adult
children living at home. Social Work Research & Abstracts, 29, 3-10.
! Sandu, Dumitru (coord), 2006. Locuirea temporară în străinătate. Migraţia
economică a Românilor: 1990-2006, Fundaţia pentru o Societate Deschisă.
! Skrentny, John D., Chan, Stephanie, Fox, John, Kim, Denis, 2007. Defining
Nations în Asia and Europe: A Comparative Analiysis of Ethic Return
Migration Policy. International Migration Review, Vol. 41, No 4
! Van de Kaa, D., 1997. Postmodern fertility preferences: from changing
value orientation to new behaviour. Working Papers în Demography, 74,
Demography Program, Australian National University, Canberra.
! Voicu, Bogdan, 2005. Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului
Românesc. Bucureşti: Expert.
! Voicu, Bogdan, Voicu, Mălina (coord.), 2007. Valori ale românilor 1993 -
2006. Iaşi: Institutul European Zamfir, Cătălin (coord.), 1999. Politici sociale în

65
 BIBLIOGRAFIE

România: 1990 - 1998. Bucureşti: Expert.

! Voicu, Mălina, 2004. Women Work and Family Life: Value Patterns and
Policy Making. Arts, W. şi Halman, L. (eds.). European Values at the Turn of
the Millennium. Leiden: Brill.
! Voicu, Mălina, Voicu, Bogdan, 2002. Gender values dynamics: Toward a
common European pattern? Romanian journal of Sociology, 1-2.
! Zamfir Cătălin (coord.), Cosmin Briciu, Vlad Grigoraş, Raluca Popescu, Manuela
Stănculescu, Elena Zamfir, 2005. Diagnoza sărăciei şi a riscurilor în
dezvoltarea copilului din România. Bucureşti: UNICEF.
! Zamfir, Elena (coord.), 2002. Politici de protecţie a copilului în situaţii de
risc. Bucureşti: UNICEF.

Surse de date utilizate:

! Site-ul de Statistică al Comisiei Europene: www.europa.eu/eurostat
! Baze de date ale Institutului Naţional de Statistică: www.inssse.ro
! Site oficial Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: www.mmuncii.ro

66
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

Anexă

Tabelul 7: Evoluţia ratei fertilităţii în Europa

1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2006
Austria 2,70 2,71 2,29 1,83 1,65 1,47 1,46 1,42 1,36 1,41 1,40
Belgia 2,56 2,62 2,25 1,74 1,68 1,51 1,62 1,56 1,66
Bulgaria 2,32 2,09 2,17 2,22 2,05 1,98 1,82 1,23 1,30 1,31 1,37
Cehia 2,11 2,18 1,90 2,40 2,10 1,96 1,90 1,28 1,14 1,28 1,33
Danemarca 2,57 2,61 1,99 1,92 1,55 1,45 1,67 1,80 1,77 1,80 1,83
Estonia 1,96 1,93 2,16 2,04 2,02 2,12 2,04 1,32 1,34 1,50 1,55
Finlanda 2,72 2,48 1,83 1,68 1,63 1,64 1,78 1,81 1,73 1,80 1,84
Franţa 2,73 2,84 2,47 1,93 1,95 1,81 1,78 1,71 1,88 1,94 2,00
Germania 2,37 2,50 2,03 1,48 1,56 1,37 1,45 1,25 1,38 1,34 1,32
Grecia 2,21 2,24 2,40 2,32 2,23 1,67 1,39 1,32 1,29 1,33 1,39
Ungaria 2,02 1,82 1,98 2,35 1,91 1,85 1,87 1,57 1,32 1,31 1,34
Irlanda 3,78 4,04 3,85 3,43 3,24 2,48 2,11 1,84 1,90 1,86 1,90
Italia 2,41 2,66 2,43 2,21 1,64 1,42 1,33 1,20 1,24 1,32
Letonia 1,94 1,74 2,02 1,97 1,90 2,09 2,01 1,26 1,24 1,31 1,35
Lituania 2,59 2,21 2,39 2,18 1,99 2,09 2,03 1,55 1,39 1,27 1,31
Luxemburg 2,37 2,39 1,97 1,55 1,49 1,38 1,60 1,69 1,76 1,66 1,65
Malta 2,17 1,98 1,99 2,04 1,82 1,72 1,38 1,41
Olanda 3,12 3,04 2,57 1,66 1,60 1,51 1,62 1,53 1,72 1,71 1,70
Polonia 2,98 2,69 2 ,26 2,26 2,26 2,32 2,05 1,62 1,34 1,24 1,27
Portugalia 3,16 3,15 3,01 2,75 2,25 1,72 1,57 1,41 1,55 1,40 1,35
România 2,34 1,91 2,90 2,60 2,43 2,31 1,84 1,34 1,31 1,32 1,31
Slovacia 3,10 2,80 2,40 2,53 2,31 2,26 2,09 1,52 1,30 1,25 1,24
Slovenia 2,18 2,46 2,12 2,17 2,10 1,71 1,46 1,29 1,26 1,26 1,31
Spania 2,77 2,94 2,88 2,80 2,20 1,64 1,36 1,18 1,24 1,35 1,38
Suedia 2,20 2,42 1,92 1,77 1,68 1,74 2,13 1,73 1,54 1,77 1,85
Marea Britanie 2,71 2,86 2,43 1,81 1,89 1,79 1,83 1,71 1,64 1,78 1,84

Notă: Rata totală a fertilităţii = numărul mediu de copii care ar fi născuţi vii de o femeie în timpul vieţii dacă s-ar
menţine ratele de fertilitate specifice pe vârste din anul respective. În ţările dezvoltate, nivelul de înlocuire a
generaţiilor este 2,1.

Sursa: Comisa Europeană, Eurostat

67
Graficul 19: Rata fertilităţii totale în România

3,5

2,5

2
rata totală a fertilităţii
1,5

0,5

0
1968
1970
1975
1980
1985
1989
1990
1994
1995
2000
2005
2006

Tabelul 8: Ponderea copiilor de rang 1 în total copii şi Rata fertilităţii totale

Ponderea copiilor de rang 1 în Rata fertilităţii totale

total copii - 2005 2005
Polonia 51 1,24
Slovacia 42 1,25
Slovenia 50 1,26
Letonia 51 1,27
Cehia 49 1,28
Ungaria 47 1,31
Bulgaria 58 1,31
România 52 1,32
Grecia 47 1,33
Spania 55 1,35
Malta 51 1,38
Portugalia 54 1,40
Austria 46 1,41
Elveţia 48 1,42
Lituania 49 1,49
Estonia 48 1,50
Luxemburg 42 1,66
Olanda 45 1,71
Suedia 44 1,77
Finlanda 42 1,80
Danemarca 42 1,80
Irlanda 40 1,86
Franţa 58 1,94
Islanda 39 2,05

68
POLITICI FAMILIALE ŞI DE GEN ÎN ROMÂNIA

Lista graficelor
şi a tabelelor

Lista graficelor

Graficul 1: Atitudini privind relaţiile intergeneraţionale: părinţi faţă de copii (%)..........................12

Graficul 2: Atitudini privind relaţiile intergeneraţionale: copii faţă de părinţi (%)..........................13
Graficul 3: Atitudini privind îngrijirea şi suportul financiar pentru categorii în nevoie.....................14
Graficul 4: Cheltuieli totale cu protecţia socială în anul 2005 (Preţuri curente - % PIB).................25
Graficul 5: Cheltuieli sociale pe diferite domenii, la nivelul Uniunii Europene (UE 27) în 2006........26
Graficul 6: Beneficii sociale acordate pentru familie şi copii (% total beneficii sociale)..................26
Graficul 7: Cheltuieli sociale pe diferite domenii în România în anul 2006....................................27
Graficul 8: Evoluţia alocaţiei pentru copii ca procent din salariul mediu.......................................29
Graficul 9: Rata de ocupare în rândul femeilor şi al bărbaţilor (România)....................................32
Graficul 10: Rata de ocupare pe sexe şi nivel de instruire (România)..........................................32
Graficul 11: Populaţia ocupată după sex şi statut profesional (România).....................................33
Graficul 12: Rata de ocupare a femeilor în 2005........................................................................34
Graficul 13: Rata totală a fertilităţii - 2005................................................................................43
Graficul 14: Rata totală a fertilităţii în anul 2005, pe judeţe........................................................45
Graficul 15: Vârsta femeilor la prima naştere - 2005..................................................................46
Graficul 16: Ponderea copiilor de rang 2 şi a copiilor de rang 3 şi 4 în totalul născuţilor vii,
în funcţie de statutul ocupaţional al mamei..................................................................48
Graficul 17: Ponderea copiilor proveniţi de la mame nesalariate, în totalul copiilor nou-născuţi.....53
Graficul 18: Structura pe vârste a populaţiei României în comparaţie cu românii care locuiesc
în Spania (procente, 2006).........................................................................................56
Graficul 19: Rata fertilităţii totale în România............................................................................68

Lista tabelelor

Tabelul 1: Tipuri de gospodării în ţările UE (2000-2002)............................................................. 10

Tabelul 2: Distribuţia sarcinilor domestice.................................................................................19
Tabelul 3: Îngrijirea copilului....................................................................................................20
Tabelul 4: Numărul beneficiarilor şi ponderea în PIB a costurilor unor alocaţii pentru copii
şi familii în anul 2007...................................................................................................28
Tabelul 5: Valoarea alocaţiilor - ponderea cuantumului în salariul minim pe economie..................29
Tabelul 6: Distribuţia pe sexe a migraţiei internaţionale pentru muncă a românilor......................55
Tabelul 7: Evoluţia ratei fertilităţii în Europa..............................................................................67
Tabelul 8: Ponderea copiilor de rang 1 în total copii şi Rata fertilităţii totale.................................68

69
Publicaţie tipărită cu sprijinul
UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie

ISBN 978-973-139-097-0