Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Despre autor:
Conceptul de familie a fost utilizat prima data de Stacey, pentru a semnala caracterul
divers al aranjamentelor de gen si de rudenie contemporane in urmatorul context: “Familia
postmoderna nu este un nou model de viata familiala, nu este urmatoarea etapa in progresia
ordonata a istoriei familiale, ci etapa in care credinta intr-o progresie logica a stadiilor dispare”.
Sfera fenomenelor familiale este delimitata de catre Beutler, de alte domenii ale experientei
umane, prin cateva caracteristici distinctive:
• natura generationala si permanenta relatiilor familiale;
• implicarea individului in relatiile familiale ca persoana totala;
• natura policrona a timpului familial;
• urmarirea unor obiective calitative (cresterea si educarea copiilor, crearea intimitatii) cu
prioritate fata de cele cantitative(resurse materiale);
• intensitatea emotionala caracteristica relatiilor dintre membri;
• intemeierea relatiilor dintre membri pe altruism, ca valoare fundamentala; •
metodele de relationare intre membrii familiei sunt orientate pe scopul ingrijirii;
De asemenea, Jaber Gubrium si James Holstein, propun o alta perspectiva foarte diferita
de abordare a familiei ca grup sau realitate obiectiva, care poate sa exista in afara procesului de
interpretare, conform acestei perspective familia este consituita in situ, pe masura ce interactantii
se descriu pe sine si pe ceilalti ca membri ai unui grup, si clasifica relatiile sociale in diverse
tipuri de grupuri.
Capitolul I incepe cu o descriere a familiei, diversele perspective ale ei din mai multe
puncte de vedere si din partea a mai multor autori, si continua cu conceptul de copilarie,
considerat un concept al modernitatii.
Prezentarea conceptului de copilarie ca pe o constructie sociala ii apartine istoricului
francez Phillipe Aries. Acesta sustine teza inexistentei ideii de copilarie medievala, precum si
faptul ca, odata cu modernitatea, putem discuta despre copii si copilarie ca reprezentand un
univers diferit de cel al adultilor.
Copilaria are si partile ei mai vizibile, in care copii au fost definiti ca persoane
incomplete, in curs de devenire , ca « proiecte pentru atentia adultilor », de asemenea ei au fost
considerati ca neavand suficienta competenta cognitiva si morala, de unde vine si intrebarea daca
capacitatea lor de a lua decizii ar fi una corecta. Dar are si partile de invizibilitate, aceasta parte a
ei fiind surprinsa in patru modalitati sociologice : copilul ca obiect, copilul ca subiect, copilul ca
actor social si copilul ca participant sau cocercetator.
Capitolul se incheie cu o recomandare de adaptare a unor noi tehnici si instrumente de lucru la
diferitele etape de dezvoltare a copilului, care sa « lase deoparte ceea ce deja » stim si sa avem o
abordare mai deschisa.
Teza deprivatizarii vietii familiale este sustinuta intr-o serie de lucrari, care abordeaza
familia din perspectiva epistemologica si analitica a unui constructionism de factura
etnometodologica. “Contururile sociale ale deprivatizarii” vietii familiale sunt trasate de tendinta
generala de situare si organizare a vietii familiale din ce in ce mai mult, in conditiile
postmodernitatii, sub auspiciile gruprurilor formale si informale, ale organizatiilor, birocratiilor
si institutiilor, adesea implicate in relatiile familiale.
Prin arbitrajul realizat de o serie de institutii asupra practicilor ingrijire parentala are loc
o deprivatizare substantiala a domesticitatii, pentru ca “ interesul copilului” a reprezentat o
notiune care a servit si serveste ca justificare pentru interventia statului in familie.
In Romania a fost sesizata o reactie similara a sistemului de protectie in cazurile de abuz
si neglijare a copilului difuzate de mass-media, in mediul rural.