Sociologia Copilariei

Vlad Elena Lavinia

Definiții
Dicționarul explicativ al limbii române definește sociologia ca știință care se
ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în
cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată.
Copilăria- perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență.
Conceptul de copilărie aparține istoricului francez Philipine Aries (1962) care susține
inexistența ideii de copilărie în societatea medievală, precum și că, odată cu
modernitatea, putem discuta despre copii și copilărie ca reprezântând un univers diferit de
cel al adulților: „în societatea medievală, ideea de copilărie nu exista; aceasta nu
înseamnă că erau neglijați, părăsiți sau disprețuiți copiii. Ideea de copilărie nu trebuie
confundată cu afecțiunea pentru copii: ea se referă la perceperea naturii particulare a
copilăriei, care distinge copilul de adult, chiar și pe cel tânăr. În societatea medievală,
această percepție nu exista” (Aries, apud. Cojocaru, 2008:35).
 Conceptul de copilărie diferă considerabil în funcție de culturi și generații, dar
mai ales în funcție de nevoile specifice și competențele copiilor care sunt reglementate în
legislație și politicile sociale, dar mai ales care reies din interacțiunile zilnice dintre adulți
și copii.
A vorbi despre copilărie este diferit de a vorbi despre copii sau copil. Termenul de
copilărie exprimă o condiție comună a unui grup de indivizi ce se găsesc la o vârstă
determinată. Această condiție nu este naturală, ci este construită social, adică este definită
de o serie de norme, reguli și comportamente care sunt atribuite condiției de copil, într-un
moment istoric și într-o societate determinată.
Modelele, normele și reglementările ce dictează atitudinile față de copii sunt unice
și particulare pentru fiecare societate în parte. Se poate vorbi de mai multe copilării care
coexistă într-un anumit timp istoric. Poziția copiilor în societate este în continuă
schimbare. Construcția copilăriei este relativ recentă după Aries și pornește de la
începutul epocii moderne.
Copilăria este o perioadă „de pregătire pentru viață, de asimilare a naturii umane
fără de care copilul nu poate deveni adult, este o perioadă de ucenicie” a cărei durată
depinde de complexitatea mediului adult la care trebuie să se adapteze, „copilăria este
vârsta speranței și a visului. Copilul este ființa și singura ființă care trăiește în ea însăți.
Un copil este o ființă care crește” (Chateau, apud. Bonchiș, 1998:12)
În opinia lui Jean Chateau, copilăria este „o mișcare spre înainte, plecare spre
orizonturi multiple, o plenitudine de proiecte, o îndrăzneală. Copilăria este vârsta fericită,
în care elanul primitiv care l-a făurit pe om această neliniște în legătură cu sine și cu
lumea care a împins umanitatea la cele mai nobile realizări ca și la eșecurile cele mai
usturătoare, acest impuls care ne face să ieșim din noi înșine pentru a căuta ceea ce este
mai bun în noi, nu este încă înfrânat, constrâns” (Bonchiș, 1998:12).
O caracteristică a acestei perioade este „promovarea unei atitudini colective de
sensibilitate la nevoile copiilor și a unor moduri dezirabile de „protecție”, „sprijin” și
„facilitare”. Pe de altă parte copilul este văzut ca o formă de „nostalgie, un dor de
timpurile trecute” , el devine „sursă primară și neechivocă de dragoste și parteneri în cea
mai importantă dată, nenegociată formă de relație” (Jenks, apud. Cojocaru, 2008:37).

Acest articol incepe să identifice o relație strânsă între imaginea copiilor generată
de câteva cercetări sociologice in cadrul noii perspective a sociologiei copilăriei și
cererile și inițiativele susținătorilor drepturilor copilului. Noua sociologie a copilăriei
vine cu o noua imagine a copilului și anume, o persoană competentă, un agent social cu
stăpânire de sine și nu o persoană vulnerabilă, de accea articolul identifică două
dezvoltări(concepte) teoretice în cadrul sociologiei și anume sociologia identității
(apartența la un grup) și capacitatea indivizilor de a acționa independent.
Se pare că sociologia academică a îmbrațișat pe deplin abordările teoretice cu
privire la problemele copiilor după 10 ani de când a apărut preocuparea pentru această
ramură, timp în care s-a consolidat nu numai in spațiul englez ci și în Germania și
Scandinavia.
Una din dificultățile cu care s-a confruntat noua sociologie a copilăriei a fost
aceea de a stabili o linie clară de separare între ceea ce se pretinde a fi o nouă înțelegere
teoretică a copiilor și apărarea drepturilor copilului. În mod evident, ar fi naiv să sugerăm
că apariția simultană a acestui interes teoretic nou asupra copilăriei și creșterea
drepturilor copilului ca fenomen global a fost o simplă coincidență. Acestea două scot în
evidență faptul că, cu cât un copil este mai competent și autonom, cu atât apare mai
nejustificat paternalismul adult și refuzul de a recunoaște capacitățile copiilor, dându-le
drepturi similare adulților.
Berry Mayall, un profesor specializat pe studii asupra copilăriei din Londra spune
că este nevoie de o sociologie a copilăriei ,,pentru a atrage atenția asupra anumitor
caracteristici neglijate în copilărie, pentru a oferi o vedere mai bună a modului în care
funcționează ordinea socială, și de a utiliza aceste cunoștințe ca bază pentru greșelile de
redresare pentru copii”.
Un alt argument pentru care ar fi nevoie de o sociologie a copilăriei este acela că
trebuie sa existe o diviziune a lumii intre copii si adulti. Copiii sunt o identitate sociala
diferita de a adultilor si au nevoie de drepturi si protectie speciala, diferita.
Sociologia copilăriei a facut un pas inapoi in ceea ce priveste notiunile comune
de copil/copilarie si a deschis noi cai de analiza pe doua concepte importante: copilul ca
actor social si copilul ca generator de ordine.
Luhmann- sociolog german Constructivism operațional
Acestă teorie spune că societatea nu poate vorbi despre persoana copiilor sau
mintea lor fără a comunica cu ei. Simpla observare a comportamentului lor este doar o
observare secundară pe care oricare dintre noi o face.
Văzut în acești termeni, discursul actual privind autonomia copiilor și drepturile
lor la auto-exprimare și participare la luarea deciziilor reprezintă un program în cadrul
societății moderne. Acesta este un program care pune accentul pe capacitatea copiilor de
a lua singuri decizii sau de a acționa ca adulții. În acest sens, se reduce la minim diferența
între ei și adulți. Noua sociologie a copilăriei reprezintă o reproducere în cadrul
sociologiei, o reconstituire din punct de vedere "științific" a unui program de pedagogie,
care generează imagini cu copii ca ființe competente a căror autonomie este negată de
către adulți. În acest fel se speră ca, copilul să fie capabil să câștige acceptarea socială
pentru comunicările sale.

Copii ca identitate socială

Teoria identitatii sociale(Tajfel) se bazează pe o distinctie fundamentala intre
procesele de grup si procesele interpersonale, primele nu pot fi in nici un fel de explicatie
prin intermediul celor secunde. Comportamentul social si relatiile dintre indivizi variaza
pe un continuum ale carui extreme sunt, de o parte, relatiile strict personale iar de cealalta
parte comportamentul de grup stereotipic si etnocentric. Aceasta dimensiune
comportamentala este completata de o schimbare in conceptia de sine de identitate
personala ( conceptia individului despre propriul eu). Multimea de categorii ale caror
membrii suntem ne furnizeaza un repertoriu de apartenente sau de identitati sociale , care
variaza ca importanta contextuala in conceptul de sine. Cu ajutorul acestor identitati
sociale construim sensul a ceea ce suntem. Ele ne aseaza in rețeaua complexa a relatiilor
sociale dintr-o comunitate.

Daca e să cuplam drepturile copiilor și sociologia vom gasi o relatie diferita intre
identitatea individuala si apartenenta la un grup, dacă grupul exista pentru a promova si
proteja pe cei care fac parte din el sau este un grup suport existent in stiintele sociale. In
timp ce grupul de identitate poate fi rezervat pentru copii, cei care isi iau angajamentul de
a proteja si promova interesele copiilor sunt adultii. Adulții sunt cei care promovează și
apără drepturile copiilor în lume, astfel in societatea de astăzi copii sunt văzuți ca un mod
de transformare socială pentru a reinventa societatea.
Copii sunt văzuti in noua sociologie a copilariei ca agenti sociali pentru ca ei pot
influenta structura socială si pot aduce o schimbare in societate. Un sociolog englez
spunea ca ,, noul nostru discurs privind copilaria intelege copilul ca ,,fiind”. Copilul este
conceput ca o persoana, ca status, un mod de a actiona, un set de nevoi, drepturi sau
diferente- adunate, un nou actor social...un agent la fel ca orice adult”.
Insa copii sunt perceputi diferit in anumite sisteme, ca legea si politica. Cu toate
acestea schimbarile care au avut loc, de exemplu decizia Gillick din Anglia( copii de la
16 in sus pot decide ce tratament medical sa urmeze), si legislatia adoptata de guvern din
multe tari postindustriale indreptata impotriva pronografiei infantile pe internet si
pedofililor, nu transmite o imagine buna a copilului rational, autonom si independent. Pe
de alta parte, copii pot fi vazuti in unele situatii ca fiind competenti, de a lua independent
de părintii lor decizii si chiar si decizii de ordin medical sau altele. Insa ei apar si ca
persoane vulnerabile, fara experienta si cu nevoie de protectie impotriva abuzului sexual
si psihic sau a traficului de persoane. S-ar putea de asemenea sa fie o multime de exemple
de copii care desfășoară activități sociale utile și necesare, dar aceste activități pe cont
propriu nu aduc schimbări în programele de functionare a sistemului social. Copii nu
afecteaza in mod direct modul in care politica, legea, economia si educatia ,,comunica”
despre ei, ci in mod indirect pentru ca totul tine de sistem si nu de actiunile copiilor.
Un avocat englez pe drepturile copiilor Michael Freeman spunea ca ,, sociologia
copiilor are multe sa ii invete pe cei care se concentreaza pe drepturile copiilor. Copilul
este un agent social sau un actor social caracteristic fiind pentru cercetarile sociologice
despre copilarie. Recunoasterea si incurajarea exprimarii opiniei copilul( art 12 in
Conventie) scoate in evidenta faptul că, copii sunt fiinte sociale care contribuie la
existenta societatii si ca sunt mult mai competenți decat credem noi”.

Bibliografie:
1. Boncu, Ș., Psihologie socială, curs 31- Teoria identității sociale
2. Doris Bühler-Niederberger, Defining the State of the Art and-
Introduction: Childhood Sociology Ensuring Reflection, 2010 58: 155 Current Sociology;
3. Michael King, The sociology of childhood as Scientific communication.
Observations from a social systems perspective, Childhood 2007 14: 193.