Sărăcia ca problemă de dreptate socială

Sărăcia poate fi definită ca o stare socială în care un individ, activ pe piața forței de

muncă, nu are posibilitate să-și asigure ,lui și familiei sale, mijloacele materiale minime de
subzistență. Pe de alta parte ,sărăcia conduce la o viață lipsită de șansele de a trăi în cadrul unui
anumit standard minim de nivel de trai. Acest standard  este relativ, fiind foarte diferit după țară
sau regiune. Organizația Mondială a Sănătății organizație din cadrul ONU, definește sărăcia ca
pe un indice rezultat din raportul dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor și venitul mediu
(salariul mediu) pe cap de locuitor al țării respective. Cunoasterea saraciei , ca unul dintre cele
mai grave fenomene sociale care marcheaza lumea contemporana si mai ales fundamentarea unor
programe eficiente de combatere a ei impun masurarea saraciei , estimarea proportiilor sale si a
parametrilor care ii caracterizeaza evolutia in timp , variabilitatea spatiala si determinarea
cauzala. Masurarea saraciei este o sarcina deosebit de complexa si dificila . numeroasele
probleme de ordin teoretic si metodologice pe care le implica fac obiectul unei tot mai bogate
literaturi de specialitate.
Definirea saraciei nu este deloc simpla si univoca atunci cand se pune problema
transpunerii ei in termeni operationali, adica atunci cand este necesara identificarea concreta a
celor saraci ,pentru a fi ajutati , ei si numai ei , sau pentru a evalua proprtiile acestui fenomen la
scara nationala sau planetara. Saracia este definita , in general , din perpectiva bunastarii , fiind
considerata o stare de lipsa a acesteia , o privare de atributele bunastarii. 
Fiecare dintre noi am simțit uneori lipsa banilor. Aceasta este o experiență individuală și
nu înseamnă același lucru ca și problema socială a sărăciei. Săracia ca problemă socială este o
rană cu rădăcini adânci care afectează fiecare dimensiune a culturii și a societății. Pe lângă
menținerea unui nivel scăzut de venituri printre membrii unei comunității, sărăcia include
limitarea accesului la servicii comunale ca apa, sanitația, drumurile, transportul și comunicațiile.
Mai mult, spiritul sărăciei permite membrilor aceleiași comunități să creadă și să împărtășească
sentimente ca disperarea, lipsa de speranță, apatia și timiditatea. Sărăcia, la fel ca și factorii care
contribuie la apariția și menținerea ei, reprezintă o problemă socială și, de aceea, soluția trebuie
să fie una socială.
Factorii sărăciei (ca problemă socială) sunt următorii: ignoranța, boala , apatia , lipsa de
onestitate și dependența . Ei sunt considerați doar ca simple condiții  fara nici o evaluare morală:
acești factori nu sunt considerați ca fiind răi sau buni, ei doar există.  Dacă decizia unui grup de
oameni într-o societate sau comunitate este de a reduce sau a elimina sărăcia, acel grup va trebui
să-și realizeze obiectivul fără a judeca ci doar prin a observa și identifica factorii care duc la
sărăcie pentru a-i putea elimina. Acest lucru este cu atât mai important cu cât cei cinci mari
contribuie la apariția factorilor secundari ai sărăciei ca: lipsa de piețe, lipsa infrastructurii,
slăbirea conducerii, proasta guvernare, lipsa de locuri de munca, lipsa de pregatire, absenteism,
lipsa de capital și altele. Așa cum am accentuat deja, fiecare dintre aceștia are la origini unul
dintre cei cinci mari, reprezintă o problemă socială și contribuie la perpetuarea sărăciei; prin
urmare, eradicarea lor este necesară pentru eliminarea sărăciei.
 Evoluţia sărăciei din România a fost invers proporţională cu evoluţia generală a
economiei. Astfel, creşterea economică începând cu 2000 a determinat o scădere semnificativă a
numărului şi ponderii persoanelor aflate în sărăcie totală, de la 36% la 29% din populaţia totală.
În schimb, ratele sărăciei extreme şi sărăciei alimentare au înregistrat scăderi mult mai moderate
(de la 14% la 11%, respectiv de la 7% la 6%). Aceste tendinţe s-au manifestat atât la nivel
naţional, cât şi la nivelul celor două medii de rezidenţă.
În concluzie, un nivel de viata foarte ridicat,asigurat prin venituri foarte mari , nu
inseamna automat o calitate foarte buna a vietii, dar un nivel de viata foarte
scazut,saracia,privarea de cele necesare unei vieti indestulate la nivelul mediu inseamna cu
siguranta frustrarea de o viata buna, calitativ corespunzatoare.