John Keane –

Societatea Civilă
(Rezumat)

Alexandra Toma, Grupa 10, Anul II

Cuprins:

1. Începuturile
2. Puterea
3. Definiţia societăţii civile
4. Utilitatea termenului
5. Fazele renaşterii contemporane
6. Răspândirea dincolo de graniţele Europei
7. Dialogul global al societăţii civile
8. Efectele societăţii civile
9. Împotriva societăţii civile
10.Era societăţii civile
11.Este naţionalismul compatibil cu societatea civilă şi democraţia?
12.Formarea unei societăţi civile
13.Societatea necivilă
14.Sfera publică şi societatea civilă
15.Cele trei faze ale conceptului de sferă publică
16.Mass-media vs. viaţa publică
17.Maladia contemporană a serviciului public de audiovizual
18.Tipuri de sfere publice
1.Începuturile

„Se va crea o societate civilă, înţelegând prin aceasta o comunitate care se va conduce singură şi care-şi derivă
puterea din folosirea cunoştinţelor ştiinţifice, a talentului şi a valorilor inculcate ale omului”.

2.Puterea

Timp de aproape un secol şi jumătate, limbajul societăţii civile a lipsit aproape complet din viaţa intelectuală şi
politică, iar acum un deceniu, el suna încă straniu, demodat, fiind privit cu cinism şi ostilitate în anumite
cercuri.

Proiectele de cercetare privind societatea civilă şi statul au fost publicate, în cele din urmă, în 1988 şi
republicate zece ani mai târziu sub forma unei lucrări în două volume: „ Democraţia şi societatea civilă” şi
„Societatea civilă şi statul: noi perspective europene”.

Încă de pe vremea Revoluţiei Americane, mulţi scriitori au folosit termenul de societate civilă într-o diversitate
confuză de modalităţi pentru a se referi la o reţea dinamică de instituţii neguvernamentale asociate, cum ar fi
economia de piaţă, gospodăriile, grupurile de binefacere, cluburile şi asociaţiile voluntare, bisericile
independente şi editurile.

3.Definiţia societăţii civile

Keane spune că „societatea civilă este o categorie ideală tipică (un ideal tip, în sensul lui Max Weber) care nu
numai descrie, dar şi reprezintă un ansamblu complex şi dinamic de instituţii neguvernamentale protejate de
lege. Instituţiile sunt în general non-violente, se organizează, se determină singure şi sunt într-o permanentă
tensiune între ele, dar şi cu instituţiile statului care le „încadrează”, le restricţionează şi le înlesnesc activităţile.

4.Utilitatea termenului

 răspândirea geografică neomogenă a statelor absolutiste;

 apariţia formelor de moderne de excludere a femeilor din viaţa publică;
 civilizarea manierelor europene.

Distincţia stat - societate civilă este de importanţă vitală în contexte în care lipsesc libertăţile de bază, civile şi
politice.

Societatea civilă se ocupă în mod preferenţial de apărarea individului de violenţele cotidiene, de revendicările
privind importanţa garantării libertăţii grupurilor şi indivizilor în a-şi defini şi exprima în mod legal diferitele
identităţi sociale.

 Procesul de democratizare nu poate fi sinonim cu extinderea puterii totale a statului în sferele

nestatale ale societăţii civile.

5.Fazele renaşterii contemporane

 Prima fază a renaşterii a fost de durată scurtă;

 A doua fază a avut loc în anii `70, în Europa Centrală şi de Est;
 Cea de-a treia fază şi ultima s-a răspândit într-o varietate fără precedent de contexte geografice.
Termenul a apărut în discuţiile privind copiii şi maltratarea acestora, în examinarea controverselor
privind relaţiile dintre religie şi politică, precum şi în argumentele referitoare la „sub-politică” şi
„democraţia ecologică” (Ulrich Beck)

6.Răspândirea dincolo de graniţele Europei

 Zona latino-americană
 Africa sub-sahariană
 Africa de Sud
 Coreea de Sud
  Lumea musulmană, mai ales Maghreb şi Mashreq

Atât de uimitoare este popularizarea termenului încât se poate spune că limbajul societăţii civile trece în
momentul de faţă printr-o globalizare pe verticală şi pe orizontală. Indivizi, grupuri, organizaţii din toate
colţurile lumii vorbesc acum limbajul său. Unii vorbesc chiar de apariţia unei „societăţi civile globale”.

7.Dialogul global al societăţii civile

 Renaşterea dreptului umanitar internaţional care interzice genocidul şi dezvoltarea unui sentiment
împărtăşit în cadrul organizaţiilor neguvernamentale şi al publicului larg că cetăţenii au obligaţii faţă
de cei care trăiesc dincolo de frontierele statale, şi aceasta din simplul motiv că aparţin societăţii civile

8.Efectele societăţii civile

Se pune accentul pe necesitatea de a reduce violenţa în relaţiile umane şi pe bunul-simţ acut privind
importanţa divizării şi diversităţii în interiorul organismului politic.

În secolul al XX-lea au existat diferite versiuni ale unei diviziuni statocentrice: eliberarea Lumii a Treia, statul
keynesian al bunăstării, fascismul, socialismul, naţionalismul, modernizarea, etc.

Nu există niciun dubiu că anumite tendinţe noi - internaţionalizarea telecomunicaţiilor, influenţa

„econocraţilor” unor organizaţii majore ca FMI – au efecte profund destabilizatoare asupra statelor teritoriale,
care nu se retrag, ci, dimpotrivă, îşi redirecţionează priorităţile în domeniul guvernării economice, în interesul
unor corporaţii mari şi al claselor sociale mai bogate.

9.Împotriva societăţii civile

Toţi aceia care nu recunosc necesitatea acestor instituţii ale societăţii civile, ale statului sau ale intermediarilor
lor, nu sunt prieteni ai pluralismului. Societatea civilă este un „a priori” fie real, fie anticipat al luptei pentru
diversitatea egalitară, iar aceia care neagă practic acest „a priori” sunt monişti şi, foarte probabil, bigoţi,
agresori, tirani sau totalitari.

10.Era societăţii civile

Tema societăţii civile a renăscut pe scară largă şi se poate spune că ea se îndreptă spre ocuparea terenului
central din gândirea politică contemporană.

Cei care se pronunţă pentru o nouă paradigmă a societăţii civile sau care abordează politic conceptul, ca
substitut pentru ideologii neconvingătoare sau aflate pe cale de dispariţie, precum socialismul, naţionalismul şi
eliberarea Lumii a Treia, riscă să transforme societatea civilă într-un concept ideologic.

11.Este naţionalismul compatibil cu societatea civilă şi democraţia?

Naţionalitatea este un produs complet al industrializării moderne este excesiv de funcţionalistă, dar şi lipsită
de consideraţie pentru unele probleme politice importante.

Noi, cei moderni, suntem obligaţi să ne asociem identitatea culturală cu birocraţia de stat, economică,
educaţională şi teritorială din jurul nostru.

 În sistemele democratice, totul este in perpetuă mişcare;

 Unitatea ţelurilor şi sentimentul de comunitate din societăţile predemocratice lipsesc;
 Democraţiile nu ating niciodată un punct de echilibru homeostatic.

Calitatea de autocercetare şi de destabilizare a regimurilor democratice este aceea care nu numai că oferă
susţinătorilor identităţii naţionale ocazia să-şi prezinte cazul unui public mai larg, dar sporesc şi atracţia unor
ideologii antidemocratice, cum este şi naţionalismul.

În zona europeană, naţionalismul este unul dintre cele mai puternice şi mai atrăgătoare sisteme de viaţă
închise (ideologii).
Naţionalismul are o esenţă fanatică. Hotarele sale sunt presărate cu posturi de control şi cu o poliţie de
frontieră care are sarcina să monitorizeze duşmanii interni şi externi ai Naţiunii.

Dacă democraţia este o luptă continuă contra simplificării lumii, atunci naţionalismul este o luptă continuă de a
distruge complexitatea, o dorinţă de a nu cunoaşte anumite probleme, o ignoranţă impusă, nu acea ignoranţă
a inocenţei.

Esenţa naţionalismului este tratarea simultană a Celuilalt ca totul şi nimic.

12.Formarea unei societăţi civile

Fără îndoială, internaţionalizarea societăţii civile este distrusă de naţionalism şi de războiul genocid, ca în sudul
Europei Centrale, unde pentru mulţi oameni viaţa de fiecare zi este un iad al non-cetăţeniei, cu expulzări,
teroare, lipsă de locuinţe şi cu frica şi suferinţa vărsărilor de sânge.

Uneori, această nouă societate civilă europeană erupe dramatic, ca în dorinţa populară larg răspândită de
„întoarcere în Europa”, exprimată în timpul revoluţiilor de catifea din 1989-1991. Dar, de cele mai mule ori,
formarea unei societăţi civile europene este un proces lipsit de dramatism, aproape invizibil, care pare să nu
merite atenţia jurnaliştilor, intelectualilor, politicienilor şi teoreticienilor.

13.Societatea necivilă

 Unde nu există societate civilă, nu există posibilitatea ca cetăţenii să-şi aleagă identităţile, drepturile şi
obligaţiile într-un cadru politico-juridic;

După Edward Shils, o societate civilă presupune un mare volum de civilitate, înţeleasă ca „solicitudine pentru
interesul întregii societăţi, grija pentru binele comun”. În condiţii de conflict, societăţile civile au nevoie, pentru
a-şi asigura stabilitatea, de „persoana civilă”, o fiinţă cu spirit public, de sex masculin desigur, care să
„perceapă societatea civilă în primul rând ca obiect al obligaţiilor sale, nu din perspectiva interesului membrilor
familiei sale, al statului, al partidului, al grupului său etnic, al clasei sale sociale sau al profesiei sale”.

Premisa şi concluzia societăţii necivile sunt problematice şi dacă vrem ca potenţialul lor autoritar – „tratează
pe cel violent cu violenţă” – să fie restrâns, sarcina de a adopta accepţiunea larg răspândită a diferitelor tipuri
de efecte negative ale necivilităţii, precum şi variatele şi mai puţin eficientele remedii împotriva necivilităţii
sunt probabil o prioritate.

14.Sfera publică şi societatea civilă

Violenţa este opusă vorbirii şi acţiunii publice – este în zilele noastre menţinută vie şi implicit recunoscută prin
viu grai, mergându-se până la a se afirma că sfera publică susţinută de un sistem liber de comunicaţii este
vitală unei societăţi civile.

15.Cele trei faze ale conceptului de sferă publică

 Inventarea
 Rafinarea
 Popularizarea

Prima fază coincide cu lupta modernă timpurie împotriva statelor despotice din zona europeană. Cuvinte
precum „public”, „opinie publică”, „virtuţi publice” erau arme în sprijinul „libertăţii presei” şi altor libertăţi
manifestate public.

Faza a doua: Odată cu creşterea puterii şi a dinamismului economiilor capitaliste moderne, idealul sferei
publice a ajuns să fie folosit mai ales pentru a critica monopolul producţiei şi consumului de mărfuri asupra
unor zone ale vieţii civile considerate a avea nevoie de protecţie împotriva consideraţiilor întemeiate pe
calculul profiturilor şî pierderilor.

Faza a treia: Primele două faze de definire şi apărare a sferei publice au amplificat problemele specific
moderne ale puterii de stat teritoriale, ce nu se justifică în faţa cetăţenilor săi, respectiv egoismul mercantil al
unei societăţi dominate de capitalismul de piaţă. În cea de-a treia fază de folosire a conceptului de sferă
publică, aceste probleme îngemănate, caracteristice societăţilor moderne, sunt amplificate simultan, iar idealul
sferei publice este pus în legătură cu instituirea serviciului public de difuziune.

16.Mass-media vs. viaţa publică

Garnham spune că mass-media dominată de piaţă reprezintă un inamic al vieţii publice. În contrast puternic cu
serviciul public de difuziune, mass-media dominată de piaţă restrânge limitele a ceea ce se poate spune public.
Numărul întreprinderilor care controlează (sau influenţează într-o mare măsură) producţia şi circulaţia
informaţiilor şi a culturii este redus.

Mijloacele de comunicare ale serviciilor publice din Europa şi de pretutindeni păşesc şi alunecă într-o criză de
identitate care, de la început, a persistat in mass-media americane, care au trecut prin nesiguranţe
permanente privind baza lor financiară, statutul lor legal şi rolul lor public.

17.Maladia contemporană a serviciului public de audiovizual

Cauze:

 Restricţiile fiscale: bazele financiare ale serviciului public de audiovizual din zona europeană sunt pe
punctul de a se destrăma şi de a se nărui; astfel de tendinţe spre „autocomercializare” reduc
legitimitatea modelului serviciului public prin diluarea caracterului specific al programelor şi prin
încurajarea „dereglementărilor” în cruciada lor de marginalizare a serviciilor publice
 Probleme de legitimitate: posturile publice ar putea să se folosească de opţiunea de a faca campanie
publică pentru a revigora atractivitatea activităţilor lor, dar, de fapt, astfel de contraatacuri sunt
înfrânate de o problemă tot mai mare de legitimitate
 Transformări tehnologice: apariţia reţelelor de cablu, de televiziune prin satelit, a posturilor de radio
comunitare şi a reţelelor computerizate este cea mai serioasă deoarece a distrus convingerea
tradiţională că un spectru mai redus de posibilităţi acorda posturilor publice statutul de „monopol
natural” în interiorul frontierelor unui anumit stat-naţiune teritorial

18.Tipuri de sfere publice

 Sfere micropublice: există zeci, sute sau mii de participanţi care interacţionează în principal la nivel
substatal
 Sfere mezopubice: cuprind milioane de oameni ce interacţionează la nivel de stat-naţiune teritorial
 Sfere macropublice: sute de milioane şi chiar miliarde de oameni angrenaţi în dispute la niveluri de
putere supranaţionale şi globale