George Balandier- Antropologia politica

I.Construirea antropologiei politice.

Antropologia politica se defineste ca proiect (ncearca sa fondeze o stiinta a politicului) si ca
specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza sistemelor politice proprii
societatilor primitve/arhaice).
1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce ncearca sa dobndeasca statut
stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor politice diferite.
Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea
societatilor n functie de traditii. Antropologia a ncercat sa determine succesiunile
culturale pe baza criteriilor tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor
strucuturilor politice. Studieaza societati "arhaice", n care statul nu este clar constituit sau
prezinta configuratii deosebite.
Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu l leaga nici de
singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de
formare si transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a
istoricului; c)un studiu comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice
nu n limitele unei istorii anume, ci n toata ntinderea ei istorica si georgrafica.
2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care

produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta n Principele

ntre doua tipuri de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Webersultanism si patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima ncercare de
inventariere si clasificare a tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie
economica si politica, si elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri
ale calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law,
1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H.
Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii statului, Sir James G. Frazerstudieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea studiilor sunt facute pe societatile
africane;
3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii
si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice n
societatile primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c)
demersul tipologic- vizeaza determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si
clasificarea lor; d) demersul terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina
foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la
lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor formale,
care explica raporturile de putere instaurate ntre indivizi/grupuri; f) demersul dinamistsesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a celui
structuralist).

II. Domeniul politicului

Att antropologia politica, ct si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar
relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii
lor, caracterului normativ al filosofiei politice.
1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme
politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar nainte de acest
demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua
tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui
Aristotel cu omul ca animal politic si anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistiise arata sceptici fata de aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le
considera lipsite de organizare politica, traind n anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare
nu exprima dect absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista n statul
modern. Este nevoie nsa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul. Majoritatea
autorilor considera ca acesta ncepe, acolo unde se sfrsesc relatiile de rudenie.
2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de
organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza
n cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de
decizie, de organizare a treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca
ndeplinind functii de integrare si adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea
legitima la constrngere fizica; c) definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea
sociala este actiune politica atunci cnd ncearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind
treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera
la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a doua
autoritate); guvernarea unei societati implica ntotdeauna aceasta forma dubla de actiune;
d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea
antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel
nalt de formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului
politic, sunt adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca
delimitarile ramn imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;
3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra
persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor
recurgnd la mijloace ce varieaza ntre persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta n
orice societate, indiferent ct de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate n
care regulile sa fie respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de
rudenie, pentru a limita efectele competitiei aparute ntre indivizi, puterea este vazuta ca
necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca
ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar consimtamntul care
o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).
4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare
pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau
autoritate pentru mentinerea ordinii sociale ntr-un cadru teritorial. Max Weber porneste
de la relatia fundamentala, aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.

III. Rudenie si putere

Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca
structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica
dezvaluie legaturile ntre cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.
1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele n care functiile si institutiile politice
sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1) Lingajele
se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; n functie de numarul
de generatii si extinderea lor varieaza numarul de segmente care l compun. Din acest
motiv grupurile lignajere se numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri
este derivata din faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de
ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul
teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi sau
schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii administrative
bazate pe ierarhie. n societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice este
structura genealogica.
2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a
cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si
lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de
diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si confruntare un factor producator de
coeziune sociala si de ordine, folosind ca instrument politicul. B) manifestarile si mijloacelen societatile segmentare, viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice
dect prin institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang
superior, antagonismele pun n evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de
putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si
lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de
centru integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa n retelele de
aliante.
3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramne o problema
delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramne
difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta
uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de
clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si lignaje integrate ntr-un singur sistem
piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de descendenta devenite interdependente;
3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot situa n acelasi cadru genealogic.

IV. Stratificare sociala si putere

Nu exista societate fara putere politica (nteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici
putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate ntre indivizi si grupuri sociale.
1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare n antropologia politica pe baza
ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc
n natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este nradacinata n cultura. Exista o
multitudine de stratificari si ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de
tipuri. Este legitim nsa, sa se restrnga aplicarea conceptului de stratificare la societatile
care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii
dect cele de vrsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile ntre grupuri ierarhizate se
produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.

2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia
personala a unui individ fata de ceilalti, n cadrul unui grup; ea permite aprecierea
distantei sociale existente ntre persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol
este definita ca statutul n termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau
functie cu titlu) este un termen generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare.
Oficiu desemneaza distinctia ntre functia detinuta si persoana care o detine pentru o
vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;
3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a
defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonalarelatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.

VI. Aspecte ale statului traditional.

Interpretarile statului care l identificau cu orice organizare politica autonoma sunt n
regres, n vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.
1.Punerea n discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit
crearea si mentinerea ordinii n limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a
formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au
restrns ntrebuintarea, definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice n
vigoare. Interpretarea lor este eronata, ntruct nu cuprinde si nivelul politic. ntre aceste
doua interpretari (una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce
caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamntul populatiei ce traieste ntre
respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin complexe
care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari este ca nu sunt
specifice, abordnd o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund introduce conceptul de
rationalitate statala- ce i permite sa opuna creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si
strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii.
Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, i ramne acesteia exterior si realizeaza
acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc n mod necesar n
raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica reciprocitate,
n timp ce statul implica autoritate si constrngere ce implica nereciprocitate.
2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate n
definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a
concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a nvecinarii spatiale; rudenia e nlocuita
cu proprietatea ca baza a organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun n evidenta 3
caracteristici ale acestui proces: numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei,
organizarea spatiului n scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra n
concurenta cu relatiile personale;
b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul si putea asigura puterea mult mai
bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru
a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe
imperii africane au disparut din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentarcentralizat nu exista legat doar de teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei
tendinta unitara o combate. A. Southal distinge ntre stat unitar (complet dezvoltat) si stat
segmentar, statul unitar realizndu-se foarte rar. sase caracteristici ale statului segmentar:
1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se aplica regiunilor mai

departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale asupra carora nu

exercita dect un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata; 4)
autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip
piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu att mai multe posibilitati de schimbare cu ct
ocupa o pozitie mai periferica.
c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor
politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o
tendinta de organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista n
cazuri rare de stat traditional; ea devine mai accentuata n cazul "despotismului oriental" acolo unde exista proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala
birocratica- acolo unde statul devine mai puternic dect societatea.
d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie,
personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale,
rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul
traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce l-ar opune radical statului
modern; n masura n care e stat el se conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie
ignorat de catre antropologie anumite aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa
exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe
care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la ntarirea dominatiei dect la
slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate n despotismul oriental). Trasaturi distinctive
ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati
politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care l diferentieaza de statul modern
centralizat, ramne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de
"patrimonialism" definit de Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute
personale, actioneaza printr-un mandat primit din cer/ zei n numele traditiei.
3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea
voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca
factorul de cucerire este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care
trebuie a fi mplinite pentru constituirea statului: existenta unor raporturi sociale
exterioare rudeniei si existenta unor grupuri/asociatii care sa permita n cadrul lor sa se
desfasoare raporturi de inegalitate.

VII. Traditie si modernitate

1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se
raporteaza n general la colonizare/dependenta, colonizarea aparnd drept un factor
modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati
n curs de modernizare: denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin
depolitizare, distrugerea sistemelor traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea
celor sisteme de putere si autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica
tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter
foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale,
celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si cele
novatoare, toate fiind n incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala n
societatile n curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3
tipuri de roluri se gasesc n fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultnd conflice, a
caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan politic.

2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita

imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale,
pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul
fundamental asigura protectia valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut.
Traditionalismul formal coexista cu cel precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate
doar anumite mijloace, functiile si scopurile schimbndu-se. Traditionalismul de rezistenta
a servit, n perioada de dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentnd disimularea
reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata
devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o revendicare.
Trebuie luat n considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate n urma formarii
statelor nu pot fi interpretate n perioada de tranzitie, dect recurgnd la vechiul limbaj.
Sugestii pentru studiul modernizarii:
a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea
constituie cmpul de confruntare ntre traditie si modernitate; b) partidul politic,
instrument modernizator, avnd n vedere ca n societatile traditionale n curs de
modernizare, partidul ndeplineste functii multiple: orienteaza economia nationala,
organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc de modernizare
pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de a avea un contact
direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o functie
stimulata n perioadele modernizatoare (n cazul societatilor traditionale, ideologia apare
odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se
prezinta n doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru
difuzarea n exterior si una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate;
ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative dect
o perioada de timp scurta.

ncheiere. Perspective ale antropologiei politice.

Antropologia politica se prezinta ca un proiect n curs de realizare dect ca un domeniu
constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pna si la grupurile cu
putere minimala). Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea
necesita luarea n considerare a dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca
opereaza pe o realitate esential dinamica.

NICOLAE FRIGIOIU- ANTROPOLOGIE POLITIC

Alturi de antropologia fizic, juridic, cultural, social, lingvistic, economic,
vizual, antropologia politic este o ramur a antropologiei generale care ca tiin
integral despre om, studiaz evoluia lui filogenetic de la hominide la humanide, de la
primele fpturi umane, nedifereniate rasial, pn la marea varietate a raselor umane, de la
procesul antropogenezei pn la marea diversitate a proceselor etnogenezei, de la
complexitatea lui biologic, social i psihologic pn la activitatea lui creatoare. (...) n
funcie de obiect, antropologia este o tiin care i propune s studieze omul ntreg,
total, att n structura lui biologic, ct i n realizrile lui umane; tiin care studiaz
paralel influenele externe i interne asupra comportamentului uman, a muncii, a
comunitii social-istorice.2
Obiectul antropologiei politice este i relaia dintre om i mediul su politic,
considerat n integralitatea manifestrilor i caracteristicilor sale. Dac n ce privete

obiectul etnografiei i etnologiei lucrurile sunt relativ clare, ele ocupndu-se cu studiul
societilor primitive, arhaice sau exotice, antropologia politic actual i-a
diversificat cercetrile i a invadat domeniul de studiu al altor discipline, precum sociologia
sau politologia. Se confirm astfel ipoteza lui G. Burdeau dup care tiinele politice se
deosebesc de celelalte tiine sociale i umane din unghiul de vedere propriu din care
analizeaz realitile sociale comune. Reunirea acestor trei elemente - un obiect, o metod,
un ansamblu de interogaii specifice definesc originalitatea antropologiei n cadrul
tiinelor politice i i confer un statut de disciplin autonom.aa
Prin opera lui Herodot, n istoria gndirii politice reflecia despre valoarea
instituiilor politice n amenajarea spaiului public devine o structur permanent a
culturii politice europene. Herodot nu numai c a lsat o prezentare cuprinztoare a
obiceiurilor altor culturi i popoare, dar a fost preocupat ndeosebi de cunoaterea acestor
fenomene: cum apar obiceiurile, ce anume le determin clima sau caracterul oamenilor?
Sau invers: nu este oare caracterul oamenilor determinat de obiceiuri? Oare aceste
obiceiuri apar independent sau sunt legate unele de altele i se rspndesc dintr-un centru?
Bineneles c acestea au fost ntrebri ale grecilor din secolele VIV . e. n., dup cum i
descrierile altor popoare de ctre el au purtat fatalmente amprenta mediului su
indiferent ct s-a strduit s fie de obiectiv n descrierea celor vzute. L-a interesat trecutul
popoarelor i al elementelor culturale i a fost primul care a aplicat metoda comparativ n
prezentarea materialului observat i acumulat. El a descris diferite elemente culturale,
ndeosebi credine i obiceiuri religioase. A fost primul care a definit criteriul etnic: aceiai
strbuni, limb comun, religie comun, comportare i obiceiuri asemntoare (n
alimentaie, mbrcminte, case etc.). Ct de contemporan este gndirea sa despre cultur
putem vedea din urmtoarele cuvinte ale lui: Mi-e clar sub toate aspectele c Kambuz a
fost un mare nebun fiindc

altfel nu i-ar fi btut joc de sfini i de obiceiuri. Dac cineva ar lsa pe oameni s aleag
dintre toate obiceiurile i s stabileasc care sunt cele mai bune, sigur c fiecare i le-ar
alege pe ale sale. Aa cred toi oamenii c obiceiurile lor sunt cele mai bune... i mie mi se
pare c Pindar are dreptate atunci cnd spune c obiceiul este cel mai puternic rege 2.
Tot n Grecia antic, Aristotel i Hipocrate sunt primii care au ncercat s treac
problema originii omului din mitologie n domeniul cunoaterii obiective i al gndirii
critice3 n Historia animalium Aristotel situeaz omul pentru prima dat n regnul animal,
dup cum tot el subliniaz c omul, scpat de controlul comunitii, redevine animal.
Aristotel a observat c unele animale sunt asemntoare, iar prin unele trsturi se
aseamn cu omul. El distinge ntre homo sapiens i homo monstruosus, ceea ce reprezint
prima ncadrare a omului n clasa antropomorfelor, mpreun cu maimuele.
Aristotel poate fi considerat un pionier al metodei comparative n tiinele politice.
Lucrarea sa Statul atenian este rezultatul comparaiei a 158 de constituii (modaliti de
organizare a Cetilor stat din Grecia i din Asia Mic), operaie prilejuit de campania
elevului su, Alexandru cel Mare, n Asia. Acest demers a dus la evidenierea principalelor
structuri ale statului antic care va individualiza statul occidental fa de statul oriental, pe
de o parte, societile cu istorie fa de societile fr istorie, pe de alta.
Dac n Etica nicomahic Aristotel vede omul ca scop n sine (entelehie), n
Politica pornete de la comunitate ca scop n sine, care apoi determin individul. Definiia
omului, ca animal politic (zoon politikon), subliniaz, dup exemplul lui Platon, c omul
fr lege i justiie ar fi cel mai ru dintre toate animalele, iar ca om se poate realiza numai
ca cetean. Trebuie amintite i trsturile pe care Aristotel le vede la om i anume, c el
crete i se ntreine ca plantele, are senzaii ca animalele i, ceea ce constituie caracteristica
lui este raiunea, capacitatea de a gndi i judeca; Aristotel ncadreaz omul, ca gen viu,
ntr-o serie organic natural.