În numele statului – modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane

James C.Scott

James C. Scott, profesor de științe politice și antropologie la Universitatea Yale, este

preocupat de explicarea apatiei care domină populațiile aflate în cursul unor experimente
sociale care se dovedesc a avea efecte distructive remanente. Modele arhetipale în acest sens
sunt colectivizarea sovietică, revoluția culturală , holodomorul , regimul agrarian al khmerilor
roșii sau sedentarizarea forțată din Tanzania, Mozambic și Etiopia.
În cele trei secțiuni ale sale, lucrarea abordează în mod detaliat managementul
pădurilor din Germania, arhitectura modernistă și gruparea țăranilor din Tanzania în sate
construite expres pentru creșterea bunăstării. Concluzia care se degajă din aceste expuneri
atrage atenția că deși intențiile ordonării administrative tot mai accelerate sunt oneste,
simplificarea realității conduce la neglijarea unor caracteristici locale, care, deși aparent sunt
desuete sau incomode, de fapt sunt capitale pentru dezvolarea societății. Exterminarea
arbuștilor, ciupercilor și a puieților de esență moale din pădurile de stejar a dus pe termen
scurt la un succes economic al industriei germane a lemnului. „Termenul scurt” a durat
aproximativ o sută de ani, ceea ce a inoculat convingerea că modelul respectiv de cultură este
de viitor. Când copacii au început să fie vulnerabili la boli, să se dezvolte anormal și mult mai
lent în timp din cauza sărăcirii solului de substanțele produse de vegetația înlăturată, industria
a falimentat, iar populația afectată a fost revoltată împotriva modelului științific de silvicultură
pe care îl elogiaseră anterior. Aici, analogia se face cu taxarea cetățenilor. Deși diverse
sisteme de taxare sunt folosite de zeci de ani, fiind apreciate ca eficiente, întotdeauna există
fisuri care permit eschiva anumitor membri, iar ceea ce pare neglijabil ajunge la un moment
dat să fie acuzat drept cauza falimentului și a nemulțumirilor sociale.
Guvernarea folosind, literalmente, logica militară și geometrică a fost încercată în
provincia Punjab, a cărei capitală, Chandigarh, a fost construită de arhitectul modernist Le
Corbusier. Stilul său monumental a înfăptuit un oraș care nu se potrivea cu nevoile religioase,
culturale și sociale în care indienii erau înrădăcinați. Piețele de dimensiuni mici, situate la
intersecțiile străzilor importante, loc al întâlnirilor neprotocolare, spontane și mai cu seamă
spații de conturare a opiniei publice și a naționalismului au fost considerate focar de revoluții
și astfel, pentru funcționarea eficientă a guvernelor, s-a decis construirea unor agore imense
care au privat cetățenii de intimitate și au crescut nemulțumirea acestora vizavi de modelul
urbanistic care nu ținea cont de funcțiile economice, sociale și de nevoile individuale ale
locuitorilor. Eroarea de separare rigidă a funcțiilor orașului și de privire din perspectivă strict
estetică a condus la supradimensionarea mahalalelor. Aproximativ același efect l-a avut și
sedentarizarea forțată din Tanzania: țăranii care au fost concentrați în unități standardizate nu
s-au putut adapta agriculturii științifice, ceea ce a dus la scăderea calității recoltelor.
Problema esențială care duce la efectele nedorite ale unor premise bune este
febrilitatea cu care se încearcă implementarea unor soluții eficiente în anumite centre de
dezvoltare globală, dar care nu sunt universal valabile. Viziunea multiculturalistă și mai ales
tactul sunt de esență în orice studiu de modernizare a unei societăți și de conducere a politicii
interne și externe, volumul oferind și motive de temperare a universalismului în contextul
lumii multiculturale.