Liberalismul

Scoala nr.
5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

prof. Juverdeanu Aurelia Melania
 Liberalismul este o doctrina care, opusa socialismului si
dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului în
economie, în relatiile economice existente între indivizi,
grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii
economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc.
 Un alt sens care i se mai atribuie liberalismului este cel de
doctrina politica si economica aparuta în epoca de ascensiune
a burgheziei industriale, când aceasta lupta împotriva
aristocratiei feudale pentru cucerirea puterii, care tindea sa
largeasca dreptul de vot si sa admita, în anumite limite,
libertati democratice.
prof. Juverdeanu Aurelia Melania Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad
John Locke David Hume Benjamin Franklin
Montesquieu Voltaire
Anders Chydenius Thomas Paine

J.J. Rousseau
Thomas Jefferson
Contractul social
Declaratia de Independenta Declaratia Drepturilor J.J. Rousseau
prof.SUA
Juverdeanu Aurelia Melania Scoala
Omului nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad
si Cetateanului
 LIBERALISM CLASIC- sf. sec.XVIII- prima jum. sec. XIX- se definitivează şi se
coagulează gândirea liberală, se pun bazele liniilor de forţă ce definesc liberalismul
şi se constituie doctrina liberală.
 LIBERALISM CLASIC AFLAT DEJA LA PUTERE - O CONSTRUCŢIE
POLITICĂ ŞI SOCIALĂ PUSĂ SUB SEMNUL LIBERALISMULUI- a doua jum.
sec.XIX- inc.sec. XX- a suferit mai multe mutaţii în special legate de asumarea
puterii şi de aplicarea principiilor liberale în spaţiul public. Construcţia politică
impusă de liberalism este aceea a unei democraţii instituţionale puternice, care se
focalizează în special pe construcţia statului naţional.
 LIBERALISM INTERBELIC –LIBERALISM SOCIAL-adoptând modelul
economic keynesian care se va repercuta şi în politicile sociale şi în cele ce ţin de
însăşi esenţa liberalismului (în special individualismul). Construcţia teoretică ce se
impune acum este una vizând drepturile şi libertăţile persoanei în raport cu
ansamblul social şi cu statul.
 LIBERALISM POSTBELIC- NEOCLASIC -o reîntoarcere a liberalismului la
modelul clasic, totuşi ideea liberală cu modificările apărute în perioada interbelică
continuă să reprezinte şi ea o tendinţă a liberalismului contemporan.
Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad
Abraham Lincoln
John Adams
Immanuel Kant
John Stuart Mill Jeremy Bentham
Adam Smith James Madison
Benito Juarez
Thomas Jefferson
W. von Humboldt Robert Owen
Fondatori ai liberalismului Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

 Liberalii îşi afirmă voinţa de a impune în realitate conceptele de libertate, egalitate,
individualitate şi raţionalitate – aşa cum erau ele înţelese încă de la mijlocul
secolului al XVIII-lea. Ei construiesc conceptele de egalitate şi libertate plecând de
la dreptul natural. Conceptul de libertate stă astfel la baza eşafodajului pe care se
construieşte întregul edificiu al ideologiei liberale.
 Conform dreptului natural, Individul îşi este stăpânul propriului corp şi propriei
voinţe, fiind prin aceasta proprietar. De aici decurge ideea că proprietatea este
naturală, în această accepţiune, orice individ având o proprietate, pe aceea a
propriului corp, iar individul nu este prin nimic dator societăţii, bunurile pe care o
persoană le produce fiind extensii ale corpului şi deci proprietăţi ale acesteia.
Dorinţele şi interesele individului sunt înţelese de liberalism ca fiind suverane, atâta
vreme cât sunt determinaţii ale raţiunii.
 Pentru ca libertatea individuală să poată fi într-adevăr respectată este necesar ca toţi
indivizii să se bucure de drepturi egale (pentru că toţi sunt subiecţi ai dreptului
natural). Astfel, este evident că liberalii acceptă în continuare o serie de reguli şi legi
capabile să menţină ordinea în societate. Justiţia trebuie să se preocupe doar de a
permite indivizilor să îşi folosească libertatea şi să nu interfereze violent unii cu
alţii, şi ea nu trebuie să intervină decât în cazul în care libertatea este încălcată.
 Libertatea personală – constă în toate acele drepturi care garantează protecţia
individului în faţa guvernământului. Aceste drepturi trebuie să fie garantate
printr-o lege cu proceduri cunoscute. Locke:- . Asemenea legi trebuie să
apere pe toţi şi să restrângă puterea legislatorilor, şi trebuie să corespundă
libertăţilor individuale – libertatea de a gândi, de a comunica şi de a te
asocia.
 Libertatea civilă – constă în dezvoltarea acelor canale libere şi pozitive
precum şi a acelor arii care indică activitatea şi participarea cetăţenilor la
viaţa statului. Această implică libertatea de exprimare în raport cu legea şi
excluderea cenzurii, diseminarea liberă a ideilor politice şi formarea de
asociaţii politice apte să impună noi politici de dezvoltare cetăţenească.
Libertatea civilă trebuie să fie apărată printr-o lege fundamentală –
Constituţia – care să se raporteze egal la toţi cetăţenii.
 Libertatea socială – se referă la ceea ce numim astăzi egalitate de şanse şi
mobilitate socială. Este dreptul tuturor cetăţenilor (astăzi indiferent de rasă,
sex sau religie) de a ocupa o poziţie în cadrul societăţii conformă cu statutul
lor în funcţie de merite, pregătire şi capacităţi – căci altfel libertăţile
individuale devin doar o prescripţie formală şi goală de conţinut. De aceea
sintagma cea mai comună liberalismului este: Libertate pentru toată
lumea.
 Sursa autorităţii politice şi a puterilor statului asupra cetăţenilor constă în
consensul poporului.
 De aceea, statul ar trebui să aibă ca scop ultim prezervarea drepturilor
naturale: la viaţă, libertate şi proprietate.
 liberalismul clasic (James Stuart Mill şi la Tocqueville) nu a avut încredere
în votul universal – votul ignoranţilor. De aceea votul universal a devenit un
apanaj al socialiştilor, ereticii de stânga ai liberalismului.
 Constituţie scrisă, care să delimiteze funcţiile fiecărei puteri în parte, şi să
asigure libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, dar şi restricţiile care se
impun acestora. Guvernământul trebuie să fie atât limitat cât şi responsabil,
iar pentru aceasta trebuie să fie impuse alegeri periodice. Câinele de pază
trebuie să fie sistemul judiciar, care să prevadă şi o curte constituţională. –
Jeremy Bentham.
 Poporul trebuie să fie suveran, iar suveranitatea sa este “inalienabilă,
infailibilă şi indestructibilă”.
 Statul are doar obligaţia de a apăra individul şi sfera acestuia şi nu are
dreptul de a influenţa în nici un fel libera iniţiativă, de orice fel ar fi
aceasta atâta vreme cât nu intră în contradicţie cu libertatea altui
individ. J.St. Mill
 În prima fază s-a impus ideea jandarmului de noapte, care nu are alt
rol decât să menţină ordinea şi să păzească sfera privată de alţi
indivizi, lăsând o autonomie totală iniţiativei particulare şi sociale.
 În a doua fază liberalismul se va transforma în well-fare state(statul
bunastarii generale), lucru condamnabil şi acum pentru unii dintre
liberali.
 Liberalismul clasic nu a fost de la bun început un adept al
pluralismului politic ci al bipartitismuli. Realitatea politică i-a împins
însă la recunoaşterea pluripartidismului, însă mult prea târziu
deoarece epoca liberalismului se încheiase deja.
 Intruziunea statului în economie este un abuz şi societatea trebuie
lăsată să se descurce singură: oamenii trebuie să fie lăsaţi în pace să
îşi caute fericirea şi bunăstarea aşa cum pot, el introducând principiul
fundamental al economiei liberale “Laissez faire, laissez passer, le
monde va d’elle même”.
 Pentru liberalismul clasic modelul pieţei libere trebuia să fie un
panaceu universal pentru dezvoltarea şi bunăstarea unei societăţi
civilizate
 Conceptul de piaţă, care este cel mai important concept al
liberalismului, rezolva pentru Adam Smith nu probleme economice ci
două probleme sociale uriaşe ale timpului: 1. cea legată de motivul
războiului şi al păcii şi 2. care este fundamentul obligaţiei în plan
social.
 El a propus şi a realizat impunerea liberului schimb în procesul
comercial nu numai dintre pieţele aceluiaşi stat dar şi între pieţele
dintre diverse state.
 Între cele doua razboaie mondiale putem vorbi de
două curente principale ce se propagă în sânul
liberalismului, doua fatete ale neoliberalismului:
 1. Liberalismul social
 2. Liberalismul neo-clasic.
 Acest clivaj se va menţine şi în perspectiva
liberalismului contemporan.
 Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-
social şi politico-economic care se bazează, printre altele, pe
liberalismul clasic şi pe teoria neoclasică şi care urmăreşte
minimizarea influenţelor statului asupra evenimentelor
economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului
clasic se consideră necesară intervenţia regulatorie a statului
pentru garantarea pieţelor funcţionale.
 Politică economică liberală orientată înspre stabilitate
monetară sau înspre un stat suplu, şi sunt, în general,
împotriva statului social sau al statului prosper.

 Liberalismul bunăstării este o redimensionare a liberalismului de la individualism
spre societate.
 Liberalismul bunăstării nu are o istorie recentă, aşa cum s-ar putea crede. Încă de la
sfârşitul secolului al XIX-lea, când liberalismul intrase într-o criză teoretică
profundă, fiind eliminat aproape peste tot de socialism (mai puţin în ţările est
europene, unde liberalismul a fost întotdeauna un liberalism de stat), unii ideologi
liberali au consimţit la compromisul cu ideea de egalitate socială şi au încercat să
tempereze viziunea capitalistă existentă în doctrina lor.
 Primul care a introdus acest curent a fost T..H.Green (1832-1886), şi prin el
liberalismul a atins o nouă dimensiune – cea socială. Green şi-a construit
teoria pe distincţia între două feluri de a privi libertatea: libertatea negativă şi
libertatea pozitivă*. Libertatea negativă era cea propusă, anterior, de clasicii
liberalismului, adică acea libertate care există doar în absenţa constrângerii. Dar,
consideră el, aceasta nu e singura perspectivă asupra libertăţii, ea poate însemna şi
ceva pozitiv, adică capacitatea pozitivă de a face ceva. Dar această capacitate
pozitivă nu există decât în măsura în care există libertate de şanse. De aceea el
propunea, alături de alţi liberali adepţi ai societăţii bunăstării, că societatea
acţionând prin guvernământ ar trebuie să se implice activ în educaţie, sistemul
sanitar şi să reglementeze condiţiile de muncă ale proletarilor, care astfel s-ar
apropia de libertate.
White si Keynes
John Maynard
Keynes
F.D.Roosevelt
John Rawls
John Dewey
Liberalismul social- statul bunastarii generale

 Tezele lui Green s-au materializat mult mai târziu, abia în a doua jumătate a
secolului XX, filtrate prin teoria lui economică propusă de lordul John Maynard
Keynes.
 Acesta susţine că statul ar trebui să se implice în economie, nu atât direct, în sensul
socialismului, cât mai ales indirect prin intermediul taxelor şi impozitelor, care au
rolul să “acordeze” economia cu momentul economic. Când preţurile cresc,
guvernul ar trebui să crească impozitele pentru a reduce cheltuielile consumatorilor
şi a reduce astfel inflaţia.
 Când preţurile se stabilizează ar trebui să scadă impozitele şi taxele sau să crească
programele sociale pentru a stimula economia şi a păstra şomajul scăzut, printr-o
ocupare a forţei de muncă cât mai adecvată.
 Anii ’60 au adus “împlinirea” ideologică a liberalismului bunăstării, în sensul că,
alături de perspectiva economică a egalizării şanselor, s-a introdus şi perspectiva
civico-etică privind egalizarea posibilităţilor de afirmare a diferenţelor dintre
cetăţenii aceluiaşi stat. În aceşti ani, în special datorită presiunilor venite din partea
unor minorităţi etnice şi apoi sexuale, liberalii au adoptat o linie extrem de
permisivă a capacităţii de exprimare a diferenţelor dintre minoritari, etnici, sexuali,
religioşi etc. şi majoritari.
 Liberalii bunăstării au militat nu numai pentru eliminarea oricărei discriminări dar şi
pentru oferirea de avantaje sociale şi economice tuturor celor care sunt consideraţi
discriminaţi.
 Această opţiune a adus linia liberalismului bunăstării în tabăra a ceea ce în anii ‘70-
80 s-a numit Noua Stângă**.
 Întregului eşafodaj al liberalismului bunăstării i s-a opus, permanent şi constant,
liberalismul neoclasic, sau liberalismul de orientare profund concurenţială, cel care
se bazează exclusiv pe libertate împotriva egalităţii şi egalizării, de orice fel.
 Acest tip de liberalism nu diferă prea mult de modelul secolului al XIX-lea, având
ca obiectiv dezvoltarea şi bunăstarea prin întărirea concurenţei libere dintre cetăţeni.
 El este adeptul unui capitalism total, în care statul se implică doar ca un regulator al
pieţei (având în sarcină numai sistemul normativ – justiţia – şi cel punitiv) şi nici
într-un caz în reglarea societăţii. Reglarea societăţii este văzută ca un abuz de putere
şi deci o limitare a libertăţii individuale, considerată bunul suprem al ordinii
capitaliste. Deşi a beneficiat de doctrinari şi teoreticieni de primă mână (cum ar fi
Hayek, Friedman şi alţii) acest tip de liberalism a fost perceput multă vreme ca un
exerciţiu intelectual, iar de ideologii socialişti ca premisa fundamentală pentru
fascism.
 În anii ‘60-70 el nu avea aproape nici un adept, fiind considerat mult prea de
dreapta şi chiar depăşit. Din acest motiv, titulatura sa a fost deseori aceea de
neoconservatorism sau chiar de conservatorism contemporan.
 Însă, în anii ’80 acest tip de ideologie, şi în special în partea sa economic-
monetaristă, a reuşit prin doi politicieni de marcă (Margaret Thatcer şi Ronald
Reagan, urmaţi apoi de Helmuth Kohl) să se impună ca o ideologie de succes. Mai
mult ea a devenit apoi şi ideologia oficială a globalizării până prin anii ‘97-98 (anii
începutului recesiunii globale).
Milton Friedman
Ludwig von Misess
Friedrich von Hayek
Piero Gobetti
Ronald Reagan Gerhard Schroder

Margaret Thatcher Tony Blair
Liberalismul neoclasic
 Termenul neoliberalism a fost caracterizat de catre economiştii
Friedrich Hayek, Wilhelm Röpke, Walter Euken şi alţii la o conferinţă
din Paris, în anul 1938, pe tema dezvoltării unui concept pentru o
politică economică pe termen lung, care a fost înteleasă ca o cale de
mijloc între capitalismul pur şi socialism. Conform acestui concept,
intervenţiile statului în economie sunt doar atunci justificate şi
necesare când, de exemplu, distorsiunile pieţei sunt împiedicate prin
monopoluri şi carteluri.
 Ideea de a reformula ideile liberalismului s-a pus în practică în diferite
şcoli din Germania şi Austria: pe de o parte în Ordoliberalismul şcolii
freiburgheze (economia de piaţă socială); pe de altă parte în şcoala
austriacă care este apreciată ca şi clasic-liberală; şi nu în ultimul rând
în monetarismul şcolii din Chicago
 În România neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe
Ştefan Zeletin, Vintilă Brătianu şi pe Mihail Manoilescu.
Principiile de bază ale acestui curent erau: dezvoltarea
industriei, proces de care depindeau modernizarea
societăţii şi consolidarea independenţei naţionale;
susţinerea intereselor burgheziei naţionale; libertatea
pătrunderii capitalului străin prin promovarea politicii
prin noi înşine şi un regim parlamentar bazat pe votul
universal.
 Individualismul normativ: o sursă pentru deciziile politico-
economice, este preferinţa individuală a subiecţilor economici.
 acest principiu se aseamănă cu principiul suveranităţii populare
din cadrul teoriei politice liberale.
 Proprietatea privată/Privatizarea: în concepţia neoliberală
statul nu are datoria de a fi întreprinzător activ. Se cere, de aceea,
privatizarea întreprinderilor de stat respectiv datoria statului de a
se implica, în special în monopolurile de stat din domeniul
infrastructurii (măsurile existenţiale de prevedere) cum ar fi
telecomunicaţiile, transportul, energia sau învăţământul
 Politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuie să
garanteze preţuri stabile, printr-o monedă stabilă (stabilitate
macroeconomică) şi printr-un buget echilibrat.
 Piaţa ca instrument de conducere: în convingerea neoliberală
trebuie ca piaţa, deci cererea şi oferta să hotărască asupra tipului,
preţului şi cantităţii realizărilor materiale şi asupra serviciilor,
deoarece astfel ar avea loc o alocare optimă a resurselor.
 Concurenţa: statul se îngrijeşte de pieţele funcţionale şi intervine
în cazul pieţelor evident imperfecte, de exemplu prin taxe şi
impozite în cazul efectelor externe şi prin legile cartelului.
 Deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea şi liberalizarea
economiei în sensul unei reduceri a legilor şi regulamentelor, atât timp
cât acestea sunt considerare birocratice şi nu sunt neapărat necesare,
deoarece prin aceasta acţiunile economice individuale ar fi
împiedicate.
 Comerţul mondial: neoliberalii sunt de acord cu globalizarea în
sensul unei stimulări a comerţului liber între state, fie prin organizaţii
globale sau fie prin zone de comerţ liber şi mai multe zone economice
speciale sau desfiinţarea graniţelor statelor naţionale. Conform
evaluării neoliberalismului, comerţul liber ar conduce la stimulatea
bunăstării mondiale. Limitarea comerţului prin taxe vamale şi
obstacole comerciale ne-tarifare şi o stimulare a anumitor scopuri
economice de către stat prin subvenţii, conduce, după părerea
neoliberalilor la inegalitate şi sărăcie în lume.
 Politica taxelor: de regulă se cere ca procentele taxelor să fie reduse, de
exemplu sub forma tarifelor proporţionale sau a tarifelor în trepte şi un
sistem de taxe simplu în locul unui sistem de dispoziţii variate. Taxele
indirecte sunt preferate celor directe. Taxele pe avere sunt respinse, fiind
considerate ca o taxe duble, dar şi taxele de bagatelă. În general este
favorizată scăderea taxelor plătite de firme, mai ales că prin aceasta s-ar
produce o creştere a încasărilor din taxe.
 Sistemul social: şi în domeniul sistemelor sociale, neoliberalii sunt pentru
soluţii organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi
birocratice. Prin aceasta trebuie realizată o administrare eficientă a
mijloacelor cetăţenilor.
 Performanţele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au
intr-adevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt în stare
să-şi asigure traiul zilnic.
 Liberalismul românesc a fost dintotdeauna excentric, în special datorită
diferenţelor de climat politic. Preocuparea permanentă liberalismului
românesc
de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la sfârşitul celui de al doilea război
mondial a fost modernizarea rapidă a României şi conectarea ei la
dimensiunea economică europeană a acelor timpuri. Această încercare extrem
de lăudabilă a presupus un continuu exerciţiu al puterii, fie reale fie virtuale şi
mai puţin o structurare ideologică a ideii liberale româneşti.
 Mai mult, datorită unor condiţii istorice specifice, liberalismul românesc
nu şi-a construit ideologia luptând împotriva unui etatism excesiv (pentru că în
bună măsură liberalii au fost cei care au condus statul) şi nici, mai târziu,
împotriva socialismului colectivist, ca în cazul ţărilor occidentale.
 Construcţia ideologică liberală, atâta câtă a existat, a avut mai mult o
dimensiune naţională, punând în centru construcţia unei naţiuni şi a unui stat
prosper şi liber. Dar, atât statul cât şi naţiunea sunt concepte abstracte, iar
liberalismul românesc s-a complăcut în a emite abstracţiuni. Desigur, că în
acea perioadă s-au impus politici privind situaţia familiei şi s-a încercat
îmbunătăţirea situaţiei acesteia, dar efectele nu au fost extraordinare. Situaţia
femeii nu s-a îmbunătăţit considerabil, modelul chiar cel mai liberal
păstrându-se de tip patriarhal.
Ion C. Bratianu Ion C. Bratianu
Dimitrie C. Bratianu
C. A. Rosetti Mihail Kogalniceanu N. Kretzulescu

D. Al. Sturdza
Ca si în perioada moderna a istoriei noastre, liberalismul continua sa
reprezinte principalul curent de gândire economica.
Spre deosebire de perioada anterioara însa, intervin modificari substantiale
în relatiile sale cu alte curente de gândire economica; astfel, scade ireversibil
influenta conservatorismului, în schimb se dezvolta taranismul, care va
cunoaste o audienta crescânda în opinia publica, mai ales dupa 1926 (momentul
crearii Partidului National-Taranesc), iar influenta socialismului si a marxismului
se atenueaza vizibil ca urmare a sciziunii miscarii muncitoresti în mai multe
partide politice(socialist, social-democrat si comunist).
Gândirea liberala din perioada interbelica exprima, în esenta, interesele
marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata sa-si asigure
suprematia economica si politica împotriva puternicei concurente a capitalistilor
occidentali.
Se continua, astfel, traditia gruparii democratice a liberalismului din secolul
al XIX-lea, fiind preocupata de crearea unui complex economic national modern
si eficient, ca suport material al independentei statului national unitar român,
desavârsit în acele momente.

"Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a
descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii
oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei "trei
mari": Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la
ţări mici, oameni mari."
Contele de Saint-Aulaire, Ministrul Franţei la Bucureşti.
Gheorghe I.
Bratianu
Ctin.I.C.Bratianu
(Dinu)

Vintila I.C. Bratianu
prof. Juverdeanu Aurelia Melania I. G. Duca
Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul national
anterior cel putin trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne
ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de miscare a agentilor
economici, ideea industrializarii României si a protejarii ei de concurenta straina
distrugatoare si ideea prioritatii intereselor nationale fata de capitalistii straini,
sintetizata în formula ,,prin noi însine”.
Comparând principiile liberalismului traditional cu noile probleme pe care
trebuie sa le rezolve promotorii lui în secolul XX în România, în special dupa
1918, tinând seama de unele neajunsuri ale economiei de piata (mai ales
inegalitatea de avere si de venituri), precum si de unele critici aduse
liberalismului de adversarii lui (socialismul, nationalismul, radicalismul,
marxismul etc.), noii liberali au ajuns la concluzia ca doctrina economica liberala
trebuie sa tina pasul cu noile evenimente, sa aduca unele modificari principiilor
liberale care s-au dovedit depasite.

Principalele inovatii pe care le-au adus promotorii liberalismului român în
perioada interbelica doctrinei lor economice, se refera la accentuarea rolului
statului în sprijinirea procesului de industrializare a tarii (deci justificarea
interventionismului statal si a elementelor de dirjism) si luarea în considerare a
unor probleme sociale care au aparut ca urmare a unor efecte negative ale
economiei de piata (pauperizare si somaj, inegalitati în venituri) sau ale unor
particularitati ale agriculturii nationale (slabiciunile micii proprietati rurale,
saracia generalizata, datoriile masive ale taranilor fata de institutiile de credit).
Referindu-se la necesitatea adaptarii permanente a doctrinei liberale la
noile probleme economice, I.G.Duca spunea ca „Liberalismul fiind....prin esenta
lui o doctrina de progres, nu este o formula rigida, un ce intangibil. Dimpotriva e
ceva viu care trebuie mereu sa se adapteze nevoilor sociale, sa urmareasca
neincetatele prefaceri ale vietii moderne, sa priceapa noile curente, sa le atraga,
sa le îndrumeze”
În acelasi sens s-a pronuntat si M.Manoilescu atunci când scria ca
„liberalismul a suferit încercari teribile, care îi dicteaza astazi imperios înnoirea
si regenerarea. Forma sa regenerata va fi neoliberalismul”.

Prin urmare, neoliberalismul reprezenta doctrina moderna a Partidului
National- Liberal, a marii burghezii industriale si financiare din România,
indiferent daca aceasta adera sau nu adera în mod formal la partidul respectiv.
Liberalismul si neoliberalismul se aseamana din punct de vedere
,,strategic”, întrucât concep desfasurarea activitatii economice pe baza libertatii
si a încrederii în puterea creatoare a personalitatii umane, deosebindu-se din
punct de vedere ,,tactic” prin metodele folosite, respectiv prin trecerea de la
individualismul total la asigurarea libertatii tuturor, respectiv a ,,egalitatii de
sanse”, de la principiul ,,laissez-faire, laissez-passer” la principiul interventionist
etc.
Referindu-se la acest ultim aspect, pe care-l considera esential, Stefan
Zeletin scria în anul 1927 ca ,,politica interventionista este tocmai cea ce
caracterizeaza în timpul de fata liberalismul nou –neoliberalismul- burgheziei
europene, în opunere cu vechiul liberalism clasic. Acesta din urma se marginea a
sta privitor pasiv al vietii sociale, noul liberalism însa intervine energic, spre a
împaca conflicte, a armoniza interese, a înlatura risipe, a alina suferinte – scurt,
spre a organiza. Organizarea este flamura sub care militeaza liberalismul nou al
zilelor noastre”.
•În calitate de doctrine politico-economice, iar apoi de curente de gândire
economico-sociala, liberalismul si neoliberalismul sunt mult mai cuprinzatoare
decât partidul politic liberal care le-a propovaduit.
•Curentul neoliberal de gândire economica din perioada interbelica a reunit un
numar însemnat de gânditori prestigiosi atât din interiorul PNL, cât si din afara lui,
apartinând generatiei care a luptat pentru faurirea României Mari, cum au fost
fratii I.I.C. Bratianu (1864-1924) si Vintila I.C. Bratianu (1867-1930), I.N. Angelescu
(1885-1930), dar si unor generatii mai tinere care s-au afirmat dupa Marea Unire
din 1918, cum au fost Mihail Manoilescu (1891-1950), Stefan Zeletin (1882-1934),
Gheorghe Tasca (1875-1951), Victor Slavescu (1891-1977), Mitita
Constantinescu(1890-1946).
•În ciuda denumirii asemanatoare, gândirea economica neoliberala româneasca
se
deosebeste substantial de neoliberalismul european în sensul ca prin metodele de
rezolvare a problemelor economiceScoala (mainr.ales interventia masiva a statului si
5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad
O dovada în acest sens este aprecierea facuta de Gh.N. Leon într-un articol din
anul 1932 (,,Economie libera sau economie dirijata”), unde scrie ,,Sistemul
economiei organizate preconizat cu talent de colegul nostru d-l M.Manoilescu,
daca nu este frate bun cu sistemul economiei dirijate, are totusi o strânsa
legatura de rudenie cu el”.
Practic, putem concluziona faptul ca gândirea neoliberala apara economia
moderna de piata bazata pe proprietatea privata si libertatea de actiune a
agentilor economici, fara a absolutiza însa aceste doua trasaturi, preconizând
interventia masiva a statului în economie, atât în legatura cu dezvoltarea
industriei nationale si protejarea ei de concurenta straina, cât si pentru
înfaptuirea echilibrului social pe plan intern (solidarismul politic, juridic, social-
economic).
De asemenea, reliefam faptul ca neoliberalii urmareau si sporirea eficientei
comertului exterior al României, fiind convinsi de posibilitatea organizarii
rationale a economiei prin masuri de control (dirijare) exercitate de stat,
îndeosebi asupra fluxurilor comertului exterior al tarii pentru a atenua si a
înlatura apoi ceea ce Mitita Constantinescu numea ,,dezvoltarea asimetrica”
(inegala) a diferitelor ramuri si subramuri ale economiei nationale.
Prioritatea acordata industriei nationale si atentia deosebita acordata
relatiilor economice internationale ale tarii noastre au facut ca, aparând
interesele marii burghezii industriale si financiare, respectiv segmentul cel mai
dinamic din economia de piata, gândirea neoliberala sa apere, într-o masura
însemnata, interesele nationale fundamentale ale statului român interbelic.
Din analiza dezvoltarii fortelor de productie între anii 1934-1938, prin prisma
consecintelor sale finalizate, concretizate în structura economiei nationale,
constatam: pe de o parte, comparativ cu anii anteriori, sporirea ponderii
activitatilor neagricole în general si a celor industriale în special în economia
nationala a României si, pe de alta parte, amplificarea formelor capitaliste de
organizare a productiei.
 A crescut productia industriala si agricola, s-a accentuat procesul de
concentrare a capitalului si a productiei, mai ales în ramurile extractiva si
prelucratoare, s-a intensificat formarea monopolurilor.
Totodata, sub imboldul cerintelor de intensificare a productiei agricole si
accentuarea integrarii acesteia în economia de schimb, s-au facut noi pasi si pe
calea lichidarii ramasitelor feudale din agricultura. A crescut ponderea muncii
salariate în agricultura si s-au produs usoare deplasari ale culturilor spre
plantele tehnice si, în general, spre forme de exploatare mai intensiva.
Reliefam rolul foarte important jucat de statul român si de guvernarea
liberala (1934-1938) în efortul major de modernizare economica si, în special,
industriala, pe toate caile posibile – legislatie, facilitati acordate societatilor
industriale, tarif vamal etc.
Statul român, dispunând de un important patrimoniu economic - industrial,
de
transport si comunicatii, comercial, agrar etc., evaluat în 1938 la peste 180
miliarde lei – a devenit cel mai important cumparator al produselor industriei
prelucratoare pentru întreprinderile, cât si pentru institutiile sale: armata,
ministere administrative si economice, administratia locala si unitatile sale
economice, de servicii.
Daca în perioadele anterioare, statul contracta comenzile pentru utilajul
necesar cailor ferate, înzestrarii armatei etc. în strainatate, începând cu deceniul
patru aceste comenzi sunt cu prioritate realizate pe piata interna, industriei
nationale.
Gh.Dobrovici, reputat specialist în domeniul finantelor, sublinia ca
„activitatea economica privata este strâns legata de activitatea normala a
statului întrucât daca Statul, cel mai important client al industriei particulare nu
face fata angajamentelor sale aceasta activitate lâncezeste”.
Bugetele de stat au constituit o sursa prioritara de finantare a unor mari
industrii, dar si un instrument de redistribuire a venitului national în favoarea
marelui capital; se apreciaza ca la sfârsitul deceniului patru, între 20-25% din
venitul national trecea prin sistemele bugetelor de stat.
Important pentru orientarea industriei sunt comenzile si achizitiile masive
realizate de stat, mai ales ramurilor industriei grele: carbonifera, pentru
combustibil (80% din productia nationala de carbuni era consumata de caile
ferate), metalurgica (70% din comenzi erau destinate înzestrarii cailor ferate,
dotarea cu armament si material al armatei), industriei chimice, de materiale de
constructii, textile si pielariei etc.
Integrarea statului atât de adânc în viata economica a României scoate în
evidenta fenomenul major al dezvoltarii puternice a capitalismului de stat, fara
de care nu poate fi analizata cu rezultate pozitive si înteleasa evolutia
economica a tarii, particularitatile sale si o suma întreaga de consecinte sociale
si politice ale perioadei.

La sfârsitul deceniului patru, industria româneasca încheia prima
faza a industrializarii sale (a dezvoltarii industriei usoare) si trecea la
urmatoarea – dezvoltarea industriei grele, în special a siderurgiei,
metalurgiei, chimiei, energiei electrice, materialelor de constructii
etc.
Totusi, perioada interbelica, în care România a înregistrat progrese
incontestabile, a fost prea scurta pentru a produce transformari
radicale, mai ales daca avem în vedere ca, din cele doua decenii,
doar aproximativ zece ani au reprezentat crestere peste nivelul
antebelic.
România anului 1938 se afla pe traseul evolutiei între societatea
agrara traditionala, întârziata si cea dezvoltata economic,
industrializata si urbanizata.


Liberalismul

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Liberalismul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Scoala nr.

5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Anders Chydenius Thomas Paine

John Stuart Mill Jeremy Bentham

Adam Smith James Madison

W. von Humboldt Robert Owen

Fondatori ai liberalismului Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Liberalismul social- statul bunastarii generale

Ludwig von Misess

Friedrich von Hayek

Ronald Reagan Gerhard Schroder

C. A. Rosetti Mihail Kogalniceanu N. Kretzulescu

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

Scoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu" Barlad

S-ar putea să vă placă și