MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELATII INTERNATIONALE,
STIINTE POLITICE SI ADMINISTRATIVE
CATEDRA RELATII INTERNATIONALE

HUBA TUDOR

Tehnologiile de formare a imaginii liderului politic.

Lucru individual

Conducatorul tiinific: Ejov Cristina

Autorul: HUBA Tudor

Gr. 304 RI

CHISINAU 2017
 INTRODUCERE

Omenirea intr ntr-o epoc cnd "realitatea virtual" este imaginea lumii creat de mass-
media cu ajutorul Internetului nu se incadreaza in multe aspect ale realitatii. Din cauza la acestea
statul schimba tehnologiile de baza a comunicarii politice intre stat si societate, stat si stat. In
ziua de astazi imaginea de stat este cel mai important instrument.Imaginea de stat este o imagine
create cu scopul de a oferi unui obiect politic (persoana, organizatie, tara etc. ) anumite valori
sociale si politice si care la fel promoveaza si niste perceptii emotionale.Imaginea politica a unui
stat joaca un rol foarte important in relatiile international. Succesul a politicii externe a unei tari,
dezvoltarea relatiilor economice si politice cu alte tari depinde in mare parte daca imagine este
pozitiva sau negative. Imaginea politicii externe are un impact pe procesele politice ce au loc in
cadrul statului, imaginea negative a unei tari poate fi folosita de catre opozitia acesteia ca un
argument de critica a guvernului si politicii acestuia. Cu toii suntem beneficiari ai produselor
mass-media, fie c sunt ele scrise, orale sau vizuale i aceasta pentru c suntem n era
informaiilor sau rzboiul informaional, aa cum deseori se afirm. Din toat presa, televiziunea
este instituia care poate manipula cel mai uor. Televiziunea dispune de imagine, cuvnt, sunet i
alte efecte, care n radio i n presa scris nu sunt att de relevante.
n secolul XIX, gafele oamenilor politici nu erau cunoscute att de mult ca astzi. De
aceea, mai trziu i-au luat consilieri, imagemakeri, pentru c nu-i mai puteau ascunde greelile,
cci lumea le cunotea pe toate din pres, iar mai trziu prin intermediul televiziunii, care nu
putea fi cenzurat la infinit. De la aceast idee pornete i prezenta lucrare. M voi referi n mod
special la comportamentul presei n campania electoral. Trim ntr-o lume grbit. Nu avem
timp pentru a ne expune spre a consuma interminabile furtuni informaionale, de aceea n locul
lumii reale preferm o lume mai compact cea a simbolurilor. Imagologia, n aceast ordine de
idei, este o component incontestabil a lumii simbolurilor. De exemplu, alegtorii nu au relaii
personale cu liderii politici din ealoanele superioare ale puterii, dar reacioneaz la anumite
simboluri, care transmit succint o informaie despre ei. Prin urmare, nu este deloc ntmpltor
faptul c, de cele mai dese ori, partidele politice aplic n timpul competiiilor electorale
strategia personalizrii. Alegtorul voteaz, astfel, persoana nzestrat cu anumite caliti, cum
ar fi experiena, putere de influen, perseverena, abiliti intelectuale, severitate etc. Astfel, n
mentalul maselor se proiecteaz o imagine ideal, dup care se racordeaz candidatul.
 IMAGINEA SI TRASATURILE LIDERILOR POLITICI

Liderii politici ai unei ari sau chiar i ara n sine ambele pot fi obiecte de imagine. Una
din cele mai faimoase definiii a imaginii statului este dat de ctre World Tourism Organization
care spune ca imaginea statului este un set de percepii emoionale si tradiionale care apar din
comparaia tuturor caracteristicilor statului, experienele sale i zvonurile care afecteaz crearea
unei anumite imagini. Faa rii este foarte mult dependent de ctre imaginea acesteia.
Investitorii strini si opinia publica a alto state rspunde foarte mult la imaginea statului, avnd u
impact direct pe liderii acestor ri. Asemenea caracteristici sunt la fel si de inerente pentru
imaginea unui lider. Rating-ul unui lider este msura a ct de activ populaia percepe reformele
acestuia i care este nivelul de confiden n aciunile acestuia. Expertul francez n estetica
cinematografic, Jacques Aumont consider c am intrat n civilizaia imaginii. Tot ce ne
nconjoar se bazeaz pe o reprezentare, o imagine oarecare. 1 Publicul nu mai crede dac nu-i
dai imagini, dovezi, mai bine zis. Pn la urm imaginile l fac pe om s cread ntr-un fapt
anume i nu discursul unui lider politic care este citit de cel mai multe ori cu o expresivitate ce
poate dezarma pe oricine.
Cuvntul imagine este de origine latin. Imago-iuis semnific o imagine,
reprezentare, portretul cuiva. Grecescul eicon are acelai sens de imagine sau portret. De la el
provine cuvntul iconografie, iconocitate, iconic. n procesul evoluiei, cuvntul imagine a
cptat conotaii semantice noi. Dicionarul limbii romne contemporan de exemplu, fixeaz trei
sensuri printre care i reflectarea unui obiect n contiin sub forma unei senzaii, percepii sau
reprezentri. Dicionarul limbii engleze, Randam Hause indic 13 semnificaii ale aceluiai
cuvnt: reprezentarea mintal, idee, concepie, simbol, emblem, form, aparen, copie,
contrafigur, etc. Polisemantismul cuvntului imagine a fost motivul care i-a ndemnat pe unii
cercettori s renune la utilizarea lui n cmpul comunicaional, pentru a nu crea confuzii.2 n
cartea sa, Comunicarea instituional, cercettorul Constantin Marin, definete mai multe tipuri
de noiune de imagini specifice instituiilor. Am selectat cteva tipuri de imagine specifice
partidelor politice i liderilor politici, la crearea crora contribue ntr-o mare msur mass-media:
Imaginea inexistent, semnific lipsa acesteia. Despre politicieni putem spune c acetia
nu s-au ngrijit de pregtirea pistei de lansare n politic i respectiv au o imagine
 inexistent. Nu putem afirma acest lucru i despre politicienii tineri, care abia se lanseaz
n arealul politic;
Imaginea potenial, exist doar ca un proiect, implimentarea ei urmnd s vin. Dei
imaginea este colectiv ca percepie, nu doar ca o concepie, ar fi o eroare s credem c
politicianul, partidul e lipsit de dreptul i posibilitatea de a stabili parametrii imaginii
sale;
Imaginea real, a ceea ce crede publicul despre instituia social-politic, sau politicianul
care particip la alegeri. Aceasta poate fi diferit de imaginea pe care a proiectat-o i pe
care i-o dorete orice politician.
Imaginea parial, presupune c n cmpul de observaie al publicului au nimerit doar
unele aspecte ale identitii omului politic. n acest caz, omul politic beneficiaz de o
percepere incomplet din partea publicului;
Imaginea deplin este atestat atunci cnd despre liderul politic se judec n
complexitate, atunci cnd orientrile i concepiile politicianului sunt cunoscute n
detaliu;
Imaginea pozitiv consemneaz c n contiina uman s-au sedimentat calitile
atractive ale politicianului (arta de conversa, spre exemplu);
Imaginea negativ - arat c politicianul e apreciat de public prin filiera vulnerabilitii
lui;
Imaginea somatic - politicianul, partidul politic este perceput sau recunoscut de public
prin reprezentri iconice (platform, sigla partidului, culoare, a ctivitile sau aciunile pe
care le organizeaz, spre exemplu PPCD, revoluia portocalie-Tak Iucenko n
Ucraina);
Imaginea conceptual sugereaz c partidul politic este estimat prin prisma raionalului.
La baza ei se afl acceptarea filozofiei, doctrinei partidului respectiv;
Imaginea curent ilustreaz identitaea la zi a partidului politic ori a politicianului, nu
cea care era acum 50 de ani. De exemplu, alegtorii PCRM identificau partidul respectiv
cu imaginea de acum jumtate de secol, dei, ntre timp s-au schimbat concepiile,
orientrile, membrii, etc;
Imaginea de perspectiv e modul n care partidul dorete s fie perceput pe viitor. Astfel
de imagine este prognozat de acele partide care tind spre o reprofilare, spre o relansare
ntr-o nou ipostaz, formul, iar prin aceast nou identitate s surprind publicul. Este
cazul partidelor care nu au avut sori de izbnd la ultimele alegeri, poate din
considerentul c platforma lor politic nu a fost destul de atractiv pentru alegtor. Ne
 vom referi aici i la strategia unui partid, cci orice formaiune politic care vrea s fie n
top are o strategie bine definit;
Imaginea internaional se refer mai mult la partidele care sunt bine cunoscute n
strintate, ex. partidul democrat i republican n SUA, partidul laburist n Marea
Britanie, partidul comunist din China, ori Cuba, regimurile monarhice din Japonia, Marea
Britanie, etc.
Imaginea fals este atunci cnd viziunea pe care o are publicul asupra partidului nu
corespunde realitii. Acest partid este acuzat n ultim instan de manipulare i inducere
n eroare a publicului. De regul, aceti politicieni sunt descoperii dup ce au fost votai
i au primit funcii n Guvern sau Parlament;
Imaginea exagerat ar putea fi calificat drept o varietate a imaginii false. n acest caz se
poate spune c partidul ori politicianul face abuz de credibilitatea publicului i de a-i
infiltra n mod premediatat o nchipuire vdit exagerat despre virtuile sale.
Cercettorul rus M. Coeliuk [2004: p.116], referindu-se la fenomenul imaginii omului
politic, constat c ea constituie, de facto, un alter ego al actorului politic. Imaginea politic
reprezint o sintez a ctorva elemente fapte biografice, exteriorul, atributele. n concepia lui
Coeliuk principalul autor al imaginii este politicianul nsui. Imaginea devine, n context,
modul de percepere, rezonana aciuniilor i personalitii actorului politic n spaiul public.
Autorul lanseaz urmtoarele trei teze ce caracterizeat imaginea politic [ ibidem.: p.199]:
imaginea este un fenomen socio-cultural;
imaginea simbolizeaz obinerea de ctre liderul politic a unui status suprasituaional
(istoric);
dreptul de autor al politicianului asupra imaginii sale publice.
Din optica acestei abordri, am putea determina sarcinile supreme n formarea imaginii
liderului politic:
determinarea rolului socio-politic, la care aspir candidatul X sau Y (precizare: rol i nu
funcie!);
elaborarea setului de aciuni, corespunztoare rolului ales;
ajustarea exteriorului, manierelor, atributelor, aciunilor la rolul respectiv;
asigurarea unei ample vizibiliti mediatice pentru a da sens acestui spectacol politic
(PR-ul).
Prin urmare, una din funciile principale ale imaginii politice const n stimularea i
motivarea alegerii fcute n favoarea unui actor politic.
Imaginea uni om politic reprezint un fenomen complex i dinamic, unitatea de msur a
unei lumi simbolistice. Ea corecteaz tipajul subiectului politic: n schimb, imaginea personal
nu este altceva dect portretul acestui personaj.
Cazul informaiei non-verbale n campaniile electorale este un fenomen rspndit i n
Republica Moldova. n scopuri de persuasiune i manipulare a unor segmente electorale actorul
politic i poate schimba, la figurat spus, redingota pe salopet. Este i o schimbare de imagine,
pe timp scurt, bineneles. O asemenea transformare vestimentar place poporului, n special,
segmentului electoral rural, cruia i se creaz senzaia de apropiere dintre mase i elitele
conductoare. Bunoar, n alegerile prezideniale de la 1996, Mircea Snegur, Preedintele
Republicii, n timpul ntlnirilor n teren cu alegtorii, schimb paltonul lung de drap negru,
vzut n reportajele oficiale, transmise de Televiziunea Naional, pe o scurt modest n stil
demi-sport i de producie autohton.
Un alt model de imagine este investigat de sociologul german Max Weber, care lanseaz
aa-numitul concept de imagine carismatic. Dei este un tipaj rar ntlnit n realitatea politic,
vom ncerca s facem o prezentare grafic a prefigurrii imaginii carismatice.
Imaginea, ns, nu presupune ntotdeauna transparen vizavi de viaa unui lider politic.
Dimpotriv, lipsa de informaie, misterul, de asemenea, pot servi drept mobil pentru imaginea
unui actor politic- aa-zisa imagine nchis. Este cazul liderilor sovietici, vzui i auzii doar
de la tribunele de partid. Gaura neagr, care se forma n jurul acestor personaje politice,
absorbea orice gen de informaii i supoziii. De fapt, se consider c cu ct publicul posed mai
puin informaie despre un personaj politic, cu att acesta devine mai impozant, mai serios.
Cercetarile efectuate n domeniile politologiei, sociologiei politice, psihosociologiei etc.
au pus n evidenta o serie de trasaturi ale comportamentului liderului, n masura sa faca din
acesta o personalitate politica, care sa se implice plenar si eficient n procesul dobndirii si
exercitarii puterii. ntre acestea mentionam:
Vocatia puterii (conducatorului). Eficienta (reusita) activitatii oamenilor politici
angrenati n procesul cuceririi si exercitarii puterii depinde, n mare masura, de existenta unor
motivatii, scopuri si calitati manageriale, psihologice, psihosociologice si morale adecvate, dar si
de folosirea, de catre ei si/sau staff-urile lor, a mijloacelor si resurselor institutionale si politice
corespunzatoare pentru a stimula si satisface asteptarile adeptilor si sustinatorilor lor.
Competenta politica. Cucerirea si exercitarea puterii politice presupune astazi, mai mult
ca oricnd, un sistem coerent de cunostinte, deprinderi, priceperi, abilitati si aptitudini speciale
(organizatorice si manageriale) pentru influentarea si orientarea vietii sociale n directia ceruta de
idealurile comunitare fundamentale. Pentru atingerea acestui scop, liderul politic trebuie sa faca
dovada capacitatii de a influenta si conduce/comanda pe ceilalti, sa ntruneasca calitatile
profesionistului desavrsit, care stapneste pna la nivel de detaliu stiinta si arta elaborarii
politicii majore - megapolitica.
 Daca n perioadele anterioare, omul politic se definea mai ales prin legitimitate,
societatile moderne sunt guvernate de politicieni profesionisti. Nivelul ridicat al pregatirii
profesionale ntr-un domeniu, imaginea specialistului sau a expertului poate determina
ncrederea celor guvernati ntr-o mai buna si eficienta administrare a intereselor lor.
Autoritatea charismatica. Charisma are un rol ce nu poate fi ignorat n viata si destinul
conducatorului politic, n activitatea sa orientata spre obtinerea si exercitarea puterii. Ea induce
acceptarea neconditionata a acestuia, identificarea cu el, coincidenta convingerilor adeptilor cu
cele ale sale, implicarea emotionala n misiunea grupului. Focalizarea interesului multimii asupra
liderului genereaza fidelitate, speranta, fascinatie. Charisma unui lider consta n: prestigiul
personal aureolat de credinta ntr-un ideal, intuitie (perceptia directa si spontana a elementelor
concrete ale realitatii politice), inspiratie, imaginatie, capacitate de persuasiune, instinct de
dominare, capacitate de adecvare a prezentei scenice.
Conform opiniei lui G. Hermet ("Poporul contra democratiei"), liderul charismatic are o
serie de particularitati, ntre care: a) accede la putere n virtutea unui drept istoric si nu a unui
consens explicit; b) se "confunda" cu un proiect pe care l ntruchipeaza n timp; c) se
legitimeaza doar prin destinul sau istoric.
Gheorghe Teodorescu enumera, n acelasi context, charisma (ideea de gratie, har, cu
aspect providential) ntre cele mai importante elemente de structura ale personalitatii liderului
politic, alaturi de: competenta (pregatire solida ntr-un domeniu de activitate); sarm (farmec)
personal - varianta materiala a charismei: aspect fizic, timbru vocal, stil de vorbire,
vestimentatie; capacitatea de garantare a existentei celor guvernati (axa responsabilitatii); ideile
si programul politic pe care le promoveaza (axa ideologica); capacitatea de reprezentare si
identificare cu interesele colectivitatii pe care o reprezinta si o conduce (axa
psihologica); comportamentul moral (relatia de continuitate ntre tinuta, atitudinile si ideile pe
care le promoveaza).
Prestigiul, considerat aici drept capacitatea liderului politic de a influenta si determina
comportamentul maselor n directia dorita, confera acestuia o mare putere, capacitate persuasiva
a discursului si relatiilor sale de comunicare cu societatea. Gustave Le Bon supralicita, fara
ndoiala, rolul prestigiului atunci cnd arata ca influenta conducatorilor politici se "bazeaza prea
putin pe rationamentele lor si foarte mult pe prestigiul lor. Daca prestigiul este.stirbit, ei nu mai
au nici o influenta.Multimea ramne supusa prestigiului conducatorului." . Afirmatia
gnditorului francez surprinde, nsa, o dimensiune a realitatii politice ce nu poate fi ignorata.
Inteligenta si instructia. Liderii politici de succes nu trebuie sa aiba doar un coeficient
de inteligenta (IQ) ridicat si performante scolare deosebite, ci si un coeficient ridicat de
inteligenta emotionala (IE), care presupune autocunoastere emotionala (constientizarea si
stapnirea propriilor emotii). Conform lui Anthony Giddens, utilizarea adecvata de catre lider a
limbajului emotional are un mare efect de motivare asupra celor pe care i conduce, ca urmare a
mai bunei ntelegeri a conceptiilor si atitudinilor lor. Inteligenta emotionala (la D. Goleman) sau
interpersonala (la Gardner) nu este ereditara, mostenita, ci se cultiva prin educatie.
n conceptia lui D. Misin (studiul "Inteligenta politica si politicomul"), inteligenta
politica a liderului se materializeaza n: dovedirea competentei necesare pentru ndeplinirea n
conditii de eficienta a sarcinilor asumate/ncredintate; recunoasterea si respectarea competentei
celorlalti n exercitiul actului politic; acceptarea retragerii, la momentul oportun, din pozitia de
frunte pe care o detine pentru a lasa locul celor mai tineri; refuzul de a transforma pozitia de lider
ntr-o sursa de privilegii; responsabilitatea morala pentru faptele si actiunile ntreprinse, fata de
cei care l-au ales, dar si fata de propria constiinta; ncrederea n valorile nationale si efortul n
vederea afirmarii lor pe plan international.
Flexibilitatea, adaptabilitatea, arta de a negocia sunt tot attea mijloace de a realiza o
buna comunicare cu cercurile puterii, opozitiei politice, cu societatea civila. Liderul trebuie sa se
adapteze, sa se sincronizeze cu dinamica situatiilor politice concrete, sa se manifeste ca o
adevarata "personalitate tranzactionala" prin stapnirea "artei compromisului" si "manevrarea
oamenilor" n sensul atingerii obiectivelor obtinerii si exercitarii n conditii de eficienta a puterii.
Studii sociologice si de psihologie sociala valoroase scot n evidenta ca numai realismul,
rationalitatea politica, inteligenta nu sunt suficiente pentru cstigarea ncrederii/sustinerii
adeptilor si simpatizantilor n vederea exercitarii puterii. Adesea, n perceptia si opinia publica
sunt mai apreciati liderii politici care se remarca prin efortul si angajarea n rezolvarea
problemelor cu care se confrunta marea masa a cetatenilor.
Angajarea. Aceasta trasatura exprima devotamentul complet pe care liderul politic
trebuie sa l manifeste fata de ndatoririle si atributiile ce i revin, el consolidndu-si, astfel,
legitimitatea si autoritatea. Una din conditiile sine qua non ale reusitei activitatii liderului
implicat n obtinerea si exercitarea puterii este daruirea pentru aceasta cauza, care trebuie
completata, pe buna dreptate, de constientizarea pozitiei sale si a sarcinilor pe care le are de
ndeplinit, simtul proportiilor, evaluarea efectelor si urmarilor faptelor sale.
Energia. Energia face trimitere la entuziasmul (elanul si efortul de asumare a initiativei)
pe care este necesar sa l demonstreze liderul politic n realizarea scopului si intereselor
urmarite. Este de retinut ca eficienta energiei cu care el si ndeplineste ndatoririle si atributiile
ncredintate depinde de loialitatea si integritatea manifestate. Nu de putine ori, entuziasmul
liderului are un rol la fel de important ca si calitatea pregatirii sau munca sustinuta pentru
realizarea scopurilor politice propuse si poate suplini un coeficient de inteligenta mai redus,
competenta, calitatile deficitare. n acest sens, este cu att mai ndreptatita remarca potrivit
careia: "Capacitatea de a transmite altor oameni entuziasmul pentru un tel comun este aproape
o definitie a calitatii de lider".
Hotarrea exprima dorinta de actiune, perseverenta, vointa, ncrederea n victorie,
concentrarea, disciplina, si asumarea responsabilitatii liderului n raport cu sarcinile politice
asumate/ncredintate. Trebuie retinut ca liderul politic, care are o vointa puternica si de lunga
durata, exercita o influenta importanta asupra maselor si este urmat (ascultat) de acestea pe o
perioada mai ndelungata. "Un mare geniu politic - arata, foarte sugestiv, Emil Cioran - trebuie
sa fie un dominator. Daca stie si nu poate comanda, n-are nici o valoare".
Integritatea. Integritatea presupune aderarea de catre lider la un set de valori morale
(onestitate, corectitudine etc.) n activitatea politica pe care o desfasoara, fara de care nu poate
obtine si/sau consolida ncrederea celor pe care i conduce.
Loialitatea reprezinta sinceritatea abordarii responsabilitatilor politice
asumate/ncredintate, fata de superiori, fata de sine si fata de subalterni. Pentru o reusita deplina
n atingerea scopurilor propuse, loialitatea pe care liderul o pretinde subalternilor trebuie
completata cu cea manifestata de acesta fata de nivele ierarhice inferioare.
Altruismul. Altruismul implica sacrificarea intereselor si ambitiilor personale si
angajarea plenara a liderului politic n rezolvarea si realizarea intereselor colective si
performantei grupului/organizatiei pe care le reprezinta, dar si stabilirea, n egala masura, de
relatii interpersonale pozitive cu membrii acestora, destinate scopului n cauza.
ncrederea n subordonati este acea trasatura care conduce spre stabilirea de relatii
interpersonale bazate pe ncredere reciproca, ntruct ncrederea liderului n subordonatii sai
implica, n mod direct, ncrederea acestora n autoritatea si personalitatea sa. Capitalul de
ncredere cstigat, astfel, de lider are efecte benefice n planul initiativei, angajarii sale n
rezolvarea sarcinilor ncredintate si convingerii cu care le abordeaza.
Succesul si performanta lidership-ului (activitatea de conducere) politic sunt obtinute, n
mod special, de liderii care se sprijina mai mult pe subalterni, pe experienta, participarea,
capacitatea, competenta si initiativa acestora. n acelasi timp, liderul de succes trebuie sa-si
constientizeze subalternii de rolul sau determinant n cadrul organizatiei si de faptul ca fara
sprijinul si competenta sa organizatia va esua.

Aciuni de mbuntire a imaginii liderului politic

Eficienta activitatii de lidership depinde de respectarea/aplicarea n practica a
unor principii (reguli si norme specifice, rezultate din experienta pozitiva a acelor lideri si
organizatii politice care realizeaza performante notabile ori de cte ori le respecta)
si cerinte menite sa-i consolideze liderului puterea si pozitia n cadrul grupului/colectivitatii pe
care o conduce. Cele mai semnificative tehnici manageriale si mecanisme psihosociale prin care
conducatorul politic si exercita puterea si influenta sunt:
Organizarea si directionarea activitatii politice spre ndeplinirea obiectivelor
colectivitatii pe care o conduce. Practica exercitarii eficiente a puterii politice face necesara
cunoasterea si sustinerea corespunzatoare, de catre lider, a obiectivelor si standardelor de calitate
ale activitatii de conducere, ndeplinirea functiilor si responsabilitatilor specifice ce-i revin. ntre
acestea, organizarea si coordonarea activitatii unei anumite comunitati de interese politice au un
rol esential. n context, conducatorul trebuie sa faca dovada capacitatii de a motiva si concentra
eforturile celor pe care i conduce (sa aiba aptitudini organizatorice), de a le supraveghea si
evalua corect si obiectiv contributiile n acest sens (sa manifeste, de asemenea, calitati
psihosociale, exprimate prin inteligenta interpersonala si emotionala sau sociala).
Demonstrarea competentei si abilitatii politice si manageriale. Competenta
(capacitatea) si abilitatea conducatorului politic deriva din cunoasterea si pregatirea ndeplinirii
adecvate a raspunderilor si responsabilitatilor rezultate din rolul/statutul sau. Demonstrarea
competentei si autoritatii, esentiale n activitatea de organizare si conducere pe care o desfasoara,
depind de nivelul pregatirii sale politice, dar si de cel al pregatirii psihologice si
psihosociologice. Orice lider politic, cu att mai mult cel care se pregateste sa exercite puterea
politica, trebuie sa aiba un "simt" psihologic si psihosociologic dezvoltat, n masura sa i permita
sa recepteze corect mesajele si informatiile primite, sa le prelucreze si sa le valorifice n favoarea
sa.
Prin pregatirea si competenta dovedite, liderul poate fi un model viabil pentru cei pe care
i conduce si le poate mari capitalul de ncredere n capacitatea sa de a gestiona problemele
fundamentale ale colectivitatii, n conformitate cu orizontul lor de asteptare. n mod obisnuit,
sunt preferati si acceptati liderii pragmatici, n proportie mai mare dect cei sofisticati, la care
prevaleaza mai ales abordarile teoretice ale realitatii politice.
Comunicarea eficienta cu subordonatii (guvernatii). Comunicarea este un principiu si,
totodata, o cerinta de mare importanta n activitatea liderului politic. Ea are rolul de a realiza
coeziunea si legatura dintre acesta si membrii organizatiei/colectivitatii pe care o conduce, de a
le orienta, confirma, infirma, analiza si evalua activitatea pentru ndeplinirea n bune conditiuni a
scopului si obiectivelor asumate/ncredintate (de lider/liderului) sau, dupa caz, n legatura cu care
se exprima sperante, asteptari n directia realizarii (de catre colectivitate/populatie).
Comunicarea/informarea bilaterala corecta, eficienta n cadrul activitatii de exercitare a puterii
politice specifica binomului lider-guvernati determina efecte pozitive: pe de o parte, liderul
reuseste sa evalueze n mod realist activitatea, sperantele celor pe care i conduce si, pe cale de
consecinta, sa ia cele mai oportune si eficiente decizii; pe de alta parte, se diminueaza
suspiciunea, nencrederea subordonatilor (guvernatilor) fata de lider si sporeste autoritatea
acestuia.
Nu putine studii sociologice si de psihologie sociala au abordat si explicat convingator
rolul benefic al comunicarii asupra eficientizarii raportului dintre conducatori-condusi n
procesul exercitarii puterii. Comunicarea politica faciliteaza, astfel:
a) reactii pozitive, care pot determina sentimente/atitudini de solidaritate prin care cei doi
termeni ai relatiei de putere se ncurajeaza /se ajuta reciproc; reactii de destindere prin care se
ncearca diminuarea tensiunii acumulate n timp (se utilizeaza, n acest sens, unele "artificii" ce
intra n recuzita si retorica politicii - gluma, anecdota, acordul disimulat, ntelegerea si
acceptarea tacita, consensul);
b) formularea de raspunsuri prin care liderul politic ofera sugestii si indicatii la
problemele presante cu care se confrunta comunitatea. Exprimarea opiniilor personale, a
sentimentelor si dorintelor liderului cu privire la probleme politice, sociale, economice etc. de
interes major pentru colectivitate, informarea cetatenilor, criticarea unor solutii si initiative ale
adversarilor politici, asumarea responsabilitatii, ntr-un cuvnt transparenta relatiei cu obiectul
actului puterii i ntareste autoritatea si pozitia. Cetatenii si arata, de multe ori, preferinta si
sustinerea pentru liderii politici care comunica, dialogheaza, se implica direct n rezolvarea
problemelor comunitare, dect fata de cei care conduc "din umbra" si sunt lipsiti de transparenta;
c) reactii negative, ce vizeaza dezacordul, dezaprobarea, refuzul, tensiunea, ncordarea si,
n consecinta, respingerea liderului de catre organizatie/populatie sau respingerea acestora de
catre lider. Reactiile negative rezultate n procesul comunicarii au rolul de a contribui la
rezolvarea unor probleme latente care agraveaza tensiunea si predispun la conflicte
organizationale si, n ultima instanta, conduc la scaderea autoritatii si legitimitatii liderului si a
structurii de putere din cadrul grupurilor, organizatiilor, comunitatilor politice.
Motivarea subordonatilor (guvernatilor). Un lider politic eficient trebuie sa asigure
conditii favorabile, stimulative ale motivatiei celor condusi de a-i recunoaste competenta si
autoritatea n procesul exercitarii puterii. Exista diferite modalitati prin care guvernatii pot fi
motivati ntr-o asemenea directie. Cele mai semnificative sunt: atitudinea pozitiva (angajarea) si
interesul (preocuparea) manifestate cu privire la satisfacerea nevoilor lor personale;
recunoasterea competentei acestora n ndeplinirea unor misiuni si atributii; recompensarea
succesului si performantelor obtinute; crearea si ntretinerea unui climat psihosocial favorabil si
a unei coeziuni ridicate; existenta unor structuri si facilitati care sa le permita ascensiunea n mod
democratic spre functii de conducere politica (puterea politica).
Controlul ndeplinirii de catre subordonati (guvernati) a sarcinilor si obligatiilor ce
le revin. Una din cerintele fundamentale ale activitatii conducatorului politic este controlul direct
sau prin organisme statale specializate a modului de ndeplinire a atributiilor si obligatiilor pe
care le au subordonatii (guvernatii). Prin evaluarea si urmarirea executarii unor asemenea
atributii si obligatii, liderul are posibilitatea sa cunoasca daca cei pe care i conduce
constientizeaza responsabilitatile ce le revin si sa dispuna, dupa caz, aplicarea unor masuri
corective adecvate n raport cu abordarile de factura negativa (superficialitate, incompetenta,
dezinteres etc.) manifestate de acestia n context. Necunoasterea modului n care subordonatii si
ndeplinesc sarcinile si obligatiile ncredintate determina scaderea performantelor, a autoritatii si
legitimitatii liderului si se rasfrnge negativ, n ultima instanta, asupra eficientei activitatii
grupului/colectivitatii.

Educatia si instruirea. Eficienta si performanta activitatii liderului de exercitare a puterii

politice presupune, n mod neconditionat, competenta si profesionalism. Acestea sunt rezultatul
unui proces permanent de educatie si instruire att a conducatorului, ct si a celor pe care i
conduce.
Educatia nu vizeaza numai formarea/dezvoltarea unor abilitati, deprinderi, calitati
specifice domeniului politic si culturii politice, ci si dimensiunilor civica, morala, de cultura
generala ale personalitatii umane. n acest sens, o atentie aparte trebuie acordata formarii
liderului politic n spiritul valorilor tolerantei, fair-play-ului, bunavointei, bunului simt si
respectului fata de subalterni.
Cunoasterea de sine. Autocunoasterea l determina pe liderul politic, implicat n
procesul cuceririi si exercitarii puterii, sa-si formeze o imagine corecta asupra personalitatii sale
(cunoasterea trasaturilor acesteia, a propriilor capacitati si limite etc.), care sa-l determine sa
adopte un comportament adecvat realizarii obiectivelor propuse/ncredintate. Respectarea acestui
principiu conduce la punerea n valoare a potentialului managerial, moral si psihofizic al
liderului, la dozarea corespunzatoare a eforturilor depuse pentru depasirea anumitor limite si
vulnerabilitati, deschide calea autoperfectionarii, determina consolidarea autoritatii si
legitimitatii puterii sale.
Modelul (exemplul) psihocomportamental personal. Modelul liderului este un
principiu si, n acelasi timp, un mecanism de functionare al oricarui grup sau organizatie.
Puterea poate fi creata si sustinuta, n mod direct, prin comportamentul si prin
personalitatea liderului, aflate n corespondenta. Pe cale de consecinta, liderul politic trebuie sa
fie sau sa devina un model comportamental si moral pentru cei pe care i conduce,
ntruct tocmai acest model constituie substratul motivational al recunoasterii autoritatii si
legitimitatii sale. Reusita angajarii si mobilizarii corespunzatoare a subalternilor (guvernatilor),
respectiv eficienta activitatii de conducere, depinde, ntr-o masura semnificativa, de capacitatea
liderului de a-si demonstra calitatile prin modelul psihocomportamental pe care l ofera
(angajare, initiativa, competenta, fermitate, consecventa, asumarea riscului, integritate morala,
convingerea n ceea ce afirma si mai ales, n ceea ce face).
Formarea de noi lideri si echipe de conducere. ntre cerintele fundamentale ale
activitatii conducatorului politic, figureaza si aceea a selectarii si formarii de noi lideri, care sa
continue exercitarea puterii, n conformitate cu ideologia si practica politica specifice
organizatiei/grupului/colectivitatii pe care o reprezinta (de provenienta). Eforturile subsumate
identificarii, pregatirii si promovarii de indivizi compatibili cu aceasta cerinta trebuie ferite de
practicile daunatoare (voluntarism, subiectivism, clientelism politic, arbitrariu etc.) care se
manifesta, din pacate, nu de putine ori, n prezent. Cnd activitatea n cauza este desfasurata
corect si eficient ea are ca efecte nu numai dezvoltarea spiritului si solidaritatii de grup (care
motiveaza subalternii n participarea responsabila la actul deciziei politice, prin conturarea
sperantei ca pot accede, astfel, la putere), dar si ntarirea autoritatii si legitimitatii liderului aflat
n exercitiul mandatului.

STRATEGII SI TACTICI UTILIZATE DE LIDERUL POLITIC PENTRU

DOBNDIREA SI EXECITAREA PUTERII

Practica social-istorica releva ca liderul politic, angrenat n procesul obtinerii si

exercitarii puterii, foloseste o serie de strategii, tactici si tehnici menite a conduce la ndeplinirea
obiectivelor pe care si le-a asumat. Unele dintre acestea au valente pozitive, altele fac parte dintr-
un "arsenal" aflat n dezacord cu normele morale. Asupra ctorva dintre ele ne vom opri, pe
scurt, n cele ce urmeaza.
Recurgerea la consilieri. Recurgerea la consilieri consta n consilierea liderului politic
sau a staff-ului acestuia de catre specialistii n diferite domenii. O asemenea tactica este menita
sa dea consistenta si eficienta sporite actului de management politic nfaptuit de lider, cu efecte
benefice asupra cresterii cotelor sale de autoritate, legitimitate si popularitate.
Aliantele-coalitiile. Consolidarea puterii liderului si a grupului/organizatiei din care face
parte se poate realiza, ntre altele, prin folosirea aliantelor-coalitiilor cu lideri si
grupuri/organizatii care au convingeri sau interese politice asemanatoare. Punerea de acord si
coroborarea, pe anumite paliere, a strategiilor, tacticilor si resurselor de care dispun, la un
moment dat, grupurile/organizatiile politice animate de interese convergente este, de regula, de
bun augur pentru ndeplinirea obiectivelor fixate. Practica demonstreaza nsa ca rolul coalitiilor,
n acest context, nu trebuie absolutizat: ele pot produce si efecte contrare, determinate de
interesele ascunse ale anumitor organizatii/grupuri de a patrunde n intimitatea procesului
decizional al celor concurente, sub acoperirea ncheierii de aliante formale cu acestea.
Comunicarea. Comunicarea are un rol esential n ntarirea autoritatii si legitimitatii
liderului la nivelul organizatiei politice care este angrenata n procesul dobndirii/exercitarii
puterii. Liderul cu abilitati relationale si de comunicare are sanse superioare sa-si mareasca
influenta, att asupra organizatiei/grupului, ca ntreg, ct si asupra fiecaruia din membrii
acestora, sa le mentina sub control, sa prevada si sa anihileze actiunile ce pot sa-i submineze
autoritatea. Comunicarea favorizeaza relationarea liderului cu subordonatii (prin nlesnirea
cunoasterii reciproce) n actiunea de coroborare a eforturilor pentru atingerea obiectivelor
politice de interes comun.
Manipularea. Manipularea, respectiv tactica de care cel care manipuleaza se foloseste
pentru a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gndeasca si sa actioneze n
functie de interesele sale, apelnd la tehnici de persuasiune ce induc, n mod fals, impresia
libertatii de decizie a respectivului actor social, este din ce n ce mai prezenta astazi n procesul
obtinerii si exercitarii puterii politice. Nu de putine ori, liderul politic utilizeaza instrumente
specifice manipularii (minciuna, demagogia, optimismul triumfalist afisat, argumentul falsificat
etc.) pentru convingerea membrilor grupului din care provine sau ai altor colectivitati, animate
de interese comune sau apropiate, cu privire la justetea si eficienta activitatii de organizare si
conducere pe care el o desfasoara.
Compromisul. Ca tactica utilizata mai ales n rezolvarea starilor conflictuale, ce au o
anvergura ridicata si un impact complex, compromisul politic este caracterizat prin cedarea
temporara de catre majoritate n raport cu minoritatea. Realizarea compromisului presupune
constientizarea reciproca, de catre majoritate si minoritate, a intereselor lor politice prezente si de
perspectiva si cautarea unor solutii care sa conduca spre convergenta acestor interese,
satisfacerea, pe ct posibil, a intentiilor nedeclarate, evitarea viitoarelor conflicte si asigurarea
stabilitatii/echilibrului de forte n cadrul unor structuri sau zone geografice de influenta.
Avnd n vedere rolul foarte important pe care liderul politic l are n actiunile de
obtinere, mentinere sau exercitare a puterii de catre grupul/organizatia din care provine si ale
carei interese le promoveaza, se impune ca el sa stapneasca perfect tactica compromisului. Este
relevant, astfel, ca desi, pentru moment, compromisul determina scaderea autoritatii si puterii
partilor care intra n relatie (majoritatea si minoritatea), o asemenea tactica va contribui, n timp,
la refacerea sau chiar la cresterea credibilitatii lor si a liderilor acestora.
Utilitatea si eficienta compromisului, devenit o modalitate curenta de rezolvare a
numeroase probleme politice contemporane, sunt determinate de abilitatile celor care negociaza
si impun conditii si solutii favorabile acceptarii sale.
 ncrederea. Crearea unui capital consistent de credibilitate (ncredere) n rndul
subordonatilor/guvernatilor este, de asemenea, o problema de importanta majora cu care se
confrunta liderul politic preocupat de obtinerea/exercitarea puterii. Cstigarea si mentinerea
ncrederii este un proces complex, care presupune competenta, cunoastere, realism etc.. Ea
limiteaza sentimentul de incertitudine al colectivitatii pe care o conduce liderul si, pe cale de
consecinta, mareste autoritatea si legitimitatea acestuia.
Entuziasmul. Din "arsenalul" si "recuzita" de tactici si tehnici politice utilizate n scopul
mai sus mentionat nu poate lipsi entuziasmul. Acesta reflecta optimismul si ncrederea liderului
politic n viabilitatea si eficienta actiunilor specifice de organizare si conducere pe care le
desfasoara, uneori chiar n dezacord cu realitatea si posibilitatile oferite, si este menit sa
alimenteze/stimuleze ncrederea comunitatii n persoana sa. Cnd un asemenea comportament
depaseste anumite limite ale rationalitatii, liderul si puterea pot cadea n derizoriu si desuetudine.
Temporizarea. Tactica temporizarii presupune amnarea (dar nu si renuntarea definitiva)
realizarii proiectului politic initial sau chiar schimbari de ordin decizional si strategic, ca urmare
a anticiparii insuccesului si scaderii credibilitatii liderului si puterii. Recurgerea la temporizare
este determinata de lipsa, la un moment dat, a resurselor organizationale necesare (materiale,
umane etc.) sau de presiuni externe si vizeaza refacerea acestor resurse pentru ndeplinirea
obiectivelor asumate.
Tactica "cacialmalei"/bluffing-ului. O asemenea tactica presupune adoptarea de catre
liderul politic a unui comportament apropiat celui al jucatorului de pocker, lundu-se n calcul
analogia existenta uneori ntre "etica" jocului n cauza si etica politica. Este relevant de retinut, n
context, ca imperativul ndeplinirii obiectivelor asumate, cere liderului politic, ca oricarui
"jucator", pe lnga pregatire, experienta etc. - ndrazneala, fler, risc asumat, disimularea
atitudinilor, determinndu-l, uneori, sa apeleze la modalitati "neortodoxe" de actiune si
relationare (santaj, trisare etc.). Fara ndoiala ca, n final, un asemenea comportament va conduce
la "cacialma", care are efecte negative, la nivel individual si comunitar.
 BIBLIOGRAFIE

1. ARON, Raymond, Democratie si totalitarism, Editura "All Educational", Bucuresti, 2001.

2. CARNEGIE, D.; LEVINE, S.R.; CROM, M.A., Liderul poti fi tu, Editura "Curtea Veche",
2002.
3. CIORAN, Emil, Schimbarea la fata a Romniei, Editura "Humanitas", Bucuresti, 1990.
4. GIDDENS, Anthony, Sociologie, Editura "Bic All", Bucuresti, 2001.
5. HERMET, G., Poporul contra democratiei, Institutul European, Iasi, 1998.
6. JUDE, Ioan, Paradigmele si mecanismele puterii. Kratologia - o posibila stiinta despre
putere, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003.
7. LE BON, Gustave, Psihologia multimilor, Editura "Anima", Bucuresti, 1990.
8. MORRIS, D., Noul principe. Machiavelli n secolul XXI-lea, Editura "Ziua", Bucuresti.
9. NAZARE, Vasile, Liderul politic. Note de personalitate si tipologie, n "Sfera politicii",
Bucuresti, anul XII, 2004, nr. 110-111.
10. SNTION, F.; PAPARI, A., Psihologie manageriala, Editura Fundatiei "Andrei saguna",
Constanta, 2000.
11. TEODORESCU, Gheorghe, Putere, autoritate si comunicare politica, Editura "Nemira",
Bucuresti, 2000.