ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

BUCUREȘTI
Facultatea de Relații Economice Internaționale
Economie internaţională şi afaceri europene

Organizația Națiunilor Unite (ONU)

Autor : Mitea Livia-Alexandra

Bucuresti 2020
 Cuprins

Introducere

Capitolul I
I.1 Înființare și obiectivele O.N.U.
I.2 Structurile O.N.U.

Capitolul II– Organizația Națiunilor Unite și rolul său în prevenirea și monitorizarea

conflictelor internaționale.
II.1 Necesitatea redefinirii rolului său
II.2 Metode de gestionare a conflictelor: menținerea păcii, realizarea păcii, impunerea
păcii
II.3 Medul înconjurător si problemele demografice

Capitolul III – Organizația Națiunilor Unite în Romania

III.1 Centrul de informare al ONU (UNIC)
III.2 Fondul ONU pentru Populație (UNFPA)
III.3 Centrul European UNESCO pentru Educație Superioară ( UNESCO-CEPES)

Concluzii

Bibliografie

2
 Introducere

Organizația Națiunilor Unite este succesoarea Societății Națiunilor, care a activat în

perioada interbelică. Societatea Națiunilor a fost prima organizație internațională având ca
obiectiv principal apărarea pacii și securității internaționale.
În timpul celui de-al doilea război mondial, statele din coaliția antifascistă au consi-
derat necesară înlocuirea Societății Națiunilor cu o nouă organizație, deoarece ea s-a dovedit
incapabilă să împiedice izbucnirea acestui război și a altor conflicte anterioare lui. În cadrul
conferințelor internaționale ale principalelor state din coaliția antifascistă (S.U.A., Anglia și
fosta U.R.S.S.) a fost dezbătută și chestiunea înființării unei noi organizații internaționale
pentru menținerea păcii și securității internaționale.
În cadrul Conferinței la nivel înalt de la Teheran, la care au participat liderii S.U.A.,
Angliei și fostei U.R.S.S. (28 noiembrie - 1 decembrie 1943) s-a adoptat hotărârea ca miniștrii
de externe ai celor trei state să pregătească proiectul statutului noii organizații internaționale.
Reuniunea miniștrilor de externe ai celor trei state a avut loc la Dumbarton Oaks (lângă
Washington), în anul 1944. La a doua rundă a acestei reuniuni a participat și China. Miniștrii
de externe au pregătit proiectul de statut al noii organizații internaționale, denumit propuneri
pentru înființarea unei organizații internationale universale". Chestiunile asupra cărora nu s-
a ajuns la un acord (funcționarea noii organizații, calitatea de membru al ei, mecanismul de vot
în cadrul organelor ei) au fost discutate la Conferința la nivel înalt de la Yalta, din februarie
1945.1
Conferința de la Yalta a adoptat regula unanimității voturilor celor cinci membri
permanenți ai Consiliului de Securitate al viitoarei organizații și a admis printre membrii ei
fondatori două republici unionale din cadrul U.R.S.S. de atunci - Ucraina și Belarus. De
asemenea, Conferința a hotărât convocarea unei alte conferințe internaționale la care să
participe toate statele membre ale coaliției antifasciste și care să adopte statutul noii organizații
internaționale. Această conferință s-a ținut la San-Francisco, între 25 aprilie și 26 iunie 1945,
cu participarea a 50 de state. Conferința a definitivat statutul noii organizații internaționale sub
denumirea de Carta Națiunilor Unite, care a fost semnată de participanți, în ziua de 26 iunie

1
S. G. Hantjissalatas, O.N.U. ’’Rolul sau în menținerea păcii și securitații
internaționale”- Edit. Enciclopedica, București, 1997, p.20-26, 31, 38-42, 53 și urm.

3
1945. Deși Polonia nu a participat la Conferința de la San-Francisco, ea a fost recunoscută ca
stat fondator al organizației (al 51-lea stat fondator).
La Yalta se convenise să fie invitate la conferință pentru constituirea noii organizații
internaționale toate statele care vor fi declarat război Puterilor Axei până la data de 1 martie
1945. România nu a fost însa invitată să participe la San-Francisco, deși trecuse de partea
coaliției antifasciste cu șase luni în urmă, la 23 August 1944. În ciuda contribuției sale la
înfrângerea Germaniei hitleriste, datorită opoziției fostei U.R.S.S., România nu a putut
dobândi, la sfârșitul războiului, statutul de țară aliată, nici măcar pe acela de cobeligerantă (cum
a fost cazul Italiei), ea fiind declarată țară învinsă. Așa se face că România a fost primită în
O.N.U. abia în decembrie 1955.

4
 Capitolul I
I.1 Înființare și obiectivele O.N.U. :

Carta Națiunilor unite este elementul constitutiv al organizației, precizând drepturile și

obligațiile statelor membre, stabilind organele de control ale acesteia precum și obligațiile
statelor membre, stabilind organele de. Control ale acesteia precum și procedurile sale. Acest
tratat internațional codifică cele mai importante principii ale relațiilor internaționale - de la
absouta egalitate - a statelor până la interzicerea folosirii forței în relațiile internaționale sub
orice formă incompatibilă cu scopurile organizației.2
Preambulul Cartei exprimă ideile și scopurile comune a tuturor celor ale căror guverne
formează Națiunile Unite: ’’NOI OAMENII ORGANIZAȚIEI UNITE SUNTEM HOTĂRÂȚI
să salvăm generațiile viitoare de la calamitatea războiului, care de două ori în viața noastră a
adus o inimaginabilă durere omenirii, și să reafirmăm încrederea în drepturile fundamentale
ale omului, în demnitatea și în valoarea individului, în egalitatea drepturilor bărbaților și
femeilor și a națiunilor mari și mici, și să creăm condiții sub care dreptatea și respectul pentru
obligațiile ce provin din tratate și din alte surse de drept internațional pot fi menținute, și să
promovăm progresul social și standarde de viață mai bune într-o mai mare libertate, să
practicăm toleranța și să trăim în pace unii cu alții ca niște buni vecini, și să ne unim forțele
pentru a menține pacea și securitatea internațională și să asigurăm, prin acceptarea principiilor
și prin instituirea metodelor, că forța armată nu va fi folosită, și să angajăm mecanismul
internațional pentru promovarea progresului economic și social al tuturor oamenilor.’’

Astfel obiectivele Națiunilor Unite, conturate în Carta O.N.U sunt:

1. să mențină pacea și securitatea internațională și, în conformitate cu principiile justiției

și dreptului internațional, să aplaneze ori să soluționeze diferențele internaționale sau
situațiile cu caracter internațional, care pot duce la încălcarea păcii;
2. să dezvolte între națiuni relații prietenești, întemeiate pe respectarea principiului
egalității în drepturi a popoarelor și a dreptului lor de a dispune de ele însele;
3. să realizeze cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu
caracter economic, social, cultural sau umanitar și să promoveze respectul față de

2
Bari I. – „Economie mondială’’- Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti,1994, pag.218.

5
 drepturile omului și libertățile fundamentale pentru toți oamenii, fără vreo deosebire
de rasă, sex, limbă sau religie;
4. să fie centrul în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor
scopuri.

I.2 Structurile O.N.U:

Instituțiile O.N.U îsi au sediul, majoritatea, la New York( acest fapt semnificând noul
raport de forte internaționale și decăderea Europei din pozitia de spațiu principal al lumii). Sunt
trei instituții centrale:3

1. Adunarea Generală - Este organul principal al organizației și cel mai reprezentativ.

Este formată din reprezentanții tuturor statelor membre ale organizației. Delegațiile
statelor membre în Adunarea Generală sunt formate din cel mult 5 membri și 5
supleanti. Indiferent de numarul delegaților săi, fiecare stat membru are un singur vot
în Adunarea Generală, potrivit principiului "un stat, o voce". Adunarea Generală își
desfășoară activitatea în sesiuni ordinare anuale, care încep întotdeauna în a treia zi de
marți din luna septembrie și se încheie la o dată fixată de către Adunarea Generală încă
de la începutul sesiunii. Adunarea Generală se poate întruni și în sesiune
extraordinară, convocata de Secretarul General al organizației, la cererea Consiliului de
Securitate sau a majorității membrilor organizației. Adunarea Generală mai poate fi
convocată și în sesiune extraordinară de urgență, adică în decurs de 24 de ore de la
primirea de către Secretarul General a unei cereri din partea Consiliului de Securitate
sau din partea majorității membrilor organizației, pentru convocarea unei astfel de
sesiuni. Fiecare sesiune a Adunării Generale își alege un președinte și mai mulți
vicepreședinți. Aceștia împreună cu cei 7 președinți ai comitetelor principale ale
Adunării constituie Biroul sesiunii respective.
Activitatea Adunării Generale se desfășoară în ședințe plenare și în cadrul
celor 7 comitete principale. Aceste comitete principale sunt: comitetul politic special;
comitetul pentru problemele politice și de securitate; comitetul pentru problemele
economice și financiare; comitetul pentru problemele sociale, umanitare și culturale;
comitetul pentru problemele de tutela; comitetul pentru problemele administrative și
bugetare; și comitetul pentru problemele juridice. Conform Regulamentului intern al

3
MIga-Beșteliu R. – „Organizații internaționale interguvernamentale” – Editura Beck, Bucuresti 2006, pag.143

6
 Adunării Generale, limbile oficiale ale organizației sunt: engleza, chineza, spaniola,
franceza, rusa și arabă.
2. Consiliul de Securitate al O.N.U.- Spre deosebire de Adunarea Generală care este
organul principal deliberativ și de recomandare al organizației, Consiliul de Securitate
este organul principal de acțiune și de aplicare a măsurilor de constrângere pentru
menținerea păcii și securității internaționale. Carta O.N.U. precizează că membrii
organizației "conferă Consiliului de Securitate răspunderea principală pentru
menținerea păcii și securității internaționale". Consiliul de Securitate este format din 15
membri ai organizației, din care 5 sunt membri permanenți (S.U.A., Anglia, Franța,
China și Rusia), iar 10 sunt membri nepermanenți, aleși de Adunarea Generală pe timp
de doi ani. În alegerea membrilor nepermanenți se iau în considerare contribuția lor la
menținerea păcii și criteriul repartiției geografice echitabile. Consiliul de Securitate
fiind un organ permanent al organizației, membrii săi trebuie să aibă reprezentanți
permanenți la sediul organizație
3. Secretariatul ONU – reprezintă vasta mașinărie administrativă a Organizației(5000 de
funcționari internaționali): organizează ședințele, stabilește ordinea de zi, pune în
aplicarea rezoluțiile Adunării Generale și, mai ales, cele ale Consiliului de Securitate.
Un rol important îl deține secretarul general al ONU, ales de Adunarea Generală, la
recomandarea Consiliului de Securitate, pentru un mandate de 5 ani.4

4
Secretarii generali ai ONU: norvegianul Trygve Lie(1946-1952), suedezul Dag Hammarskjold(1953-1961)....

7
 Capitolul II
II.1 Necesitatea redefinirii rolului său :
De la crearea sa, mandatul Națiunilor Unite a rămas, în esență, neschimbat. Cu toate
acestea, natura acțiunilor de prevenire a conflictelor s-a schimbat, cu precădere după încheirea
Războiului Rece. Spre deosebire de situația înregistrată în anul 1960, când Secretarul General
de atunci al Națiunilor Unite a apelat la sprijinul statelor membre în favoarea eforturilor
diplomației preventive, în ultima vreme, statele membre au fost acelea care au apelat la
Secretarul General pentru a sugera modalități de consolidare a acestei activități.5
Națiunilor Unite li se atribuie astăzi un rol esențial în modelarea unei noi ordini
mondiale, concentrată, în primul rând, asupra menținerii păcii și garantării respectării dreptului
internațional, care să promoveze libertățile fundamentale și drepturile omului, destinată
înlăturării sărăciei, la care doresc să aibă un cuvânt de spus Germania și Japonia. Cert este că
ONU va fi apreciată prin prisma rezultatelor de adaptare la noile realităti internaționale.
Procesul de regândire a modului de acțiune al ONU, început de secretariatul general, continuat
prin remodelarea structurilor organizației și a documentelor adoptate sau care vor fi adoptate
de către Conferințele internaționale pe diverse domenii, precum și raportul Agenda pentru
Dezvoltare, conferă sistemului ONU posibilitatea afirmării sale și creează premisele unei
funcționări eficace pentru cooperarea internațională.

II.2 Metode de gestionare a conflictelor: menținerea păcii, realizarea păcii, impunerea

păcii:
Menținerea păcii este un concept pe care nu îl regăsim, ca atare in Carta ONU, dar a
cărui evoluție din ultimii ani l-a transformat intr-o modalitate acceptată pe plan internațional
de ținere sub control a conflictelor și de promovare a reglementării pașnice a conflictelor. El
introduce principiul nonviolenței în sfera militară. Astfel, pentru prima dată în istorie, forțele
militare sunt folosite nu pentru a participa într-un război, ci pentru a controla și a pune capăt
conflicteelor dintre popoare și comunități. Este esențial ca ONU să păstreze legătura strânsă
între menținerea păcii și construirea păcii. Dezbaterile și eforturile practice de a revigora
acțiunile de menținere a păcii și cooperare dintre ONU și organizațiile regionale au avut, până
în prezent, doar un succes limitat. În acest context, a demarat, în Somalia, o nouă operațiune
de protecție militară și ajutor umanitar. Care sunt căile și mijloacele prevenirii conflictelor?

5
Albu A.D. – „Cooperare economică internațională’’ – Editura Expert, Bucuresti, 1994, pag.87

8
Există două probleme extrem de importante în absența cărora ONU, ar putea fi mult mai
eficientă în gestionarea crizelor:
- Prima dintre ele este de natură financiară. Chiar înainte de izbucnirea războiului din
Iugoslavia, Secretarul General a fost confruntat cu grave probleme financiare. De aceea s-
au manifestat disensiuni marcante între Secretariatul ONU și cei cinci membrii permanenți
ai Consiliului de Securitate, care au întârziat punerea la dispoziție a fondurilor solicitate.
Absența finanțării poate avea – așa cum s-a văzut – consecințe grave. Este evident faptul
că problemele globale majore abordate de Națiunile Unite nu pot fi rezolvate fără mijloace
financiare corespunzătoare.
- A doua problemă este capacitatea de gestionare a Secretariatului însuși. Acesta se află,
adesea, într-o ’’stare tensionată până la extrem”. În aceste condiții, este clar că eficiența
intervenției este, în cel mai bun caz, întârziată. Cum se poate obține pacea în aceste situații?
Evidențierea metodelor sau modalităților uzuale în gestionarea conflictelor este
semnificativă. Teoretic, dar și practic, atunci când se decide pentru rațiuni explicite ele pot
fi împărțite în șase categorii :
a) Negocierea
b) Bunele oficii
c) Ancheta și misiunea de strângere de informații
d) Medierea și concilierea
e) Arbitrajul
f) Reglementarea pe cale juridică
În concluzie, ONU își va putea continua contribuția la eforturile de prevenire a
conflictelor, numai dacă statele îsi vor menține sprijinul și îsi vor păstra voința politică. Nu
numai prin folosirea mandatului și a procedurii de adoptare a deciziilor și prin metodele de
gestionare a acestora, pe care le-au creat în cadrul sistemului. În plus, ONU va continua să
joace un rol important în prevenirea conflictelor internaționale și a securității colective, în
funcție de atitudinea statelor în cadrul Consiliului de Securitate care, o dată cu încheierea
Războiului Rece, a început să fie mai eficientă.

9
 II.3 Mediul înconjurator și problemele demografice:

Organizația Națiunilor Unite se preocupă și de protejarea mediului înconjurător și de

problemele demografice, care afectează în mod serios progresul omenirii si condițiile ei de viață.
În anul 1972 s-a ținut, la Stockholm, prima Conferința a Națiunilor Unite pentru mediul
înconjurător. Ea a adoptat Declarația internațională asupra principiilor vizând protecția
mediului înconjurător si Planul de actiune in acest domeniu. Tot atunci, s-a decis constituirea
unui organism subsidiar - Programul Natiunilor Unite pentru mediu, chemat sa defineasca
prioritatile mondiale in materie, sa coordoneze actiunile legate de mediu si sa contribuie la
codificarea unor reguli internationale pentru protectia mediului.
În 1992 a avut loc a doua Conferinta mondiala privind mediul inconjurator, care a
adoptat mai multe documente declarative, intre care Declarația de la Rio privind mediul si
dezvoltarea si Agenda 21, dar si doua conventii cu privire la diversitatea biologica si, respectiv,
schimbarile climatice.6
O alta mare reuniune internațională în materie a avut loc la Kyoto (Japonia), in prima
jumatate a lunii decembrie 1997, cand reprezentantii a 160 de state s-au întrunit pentru a discuta
desprediminuarea efectului de sera. Controversele în legatură cu limitarea poluării
permise fiecarei tari au împiedicat, si de aceasta data, adoptarea unor plafoane obligatorii si
stabilirea unor sanctiuni pentru cei care nu le respecta. S-a adoptat, totusi, un protocol prevazand
reducerea cu 5,2%, pana in anii 2008-2012, raportat la nivelul anului 1990, a emisiunilor de
gaze cu efect de sera. Cum, ulterior, unele tari au manifestat retineri in ratificarea acestui acord,
iar altele l-au respins de-a dreptul, a fost nevoie de negocieri indelungate si dificile pentru
stabilirea cailor concrete de punere in aplicare a Protocolului de la Kyoto. Dupa ce Conferinta
internationala de la Haga asupra schimbarilor climatice, din noiembrie 2000, s-a incheiat cu un
esec total in aceasta privinta, la Conferinta de la Bonn privind incalzirea globala, care a avut loc
in vara anului 2001, s-a convenit, in sfarsit, asupra unui compromis care sa permita ratificarea
Protocolului de la Kyoto. Desi sunt responsabile pentru un sfert din emisiunile de gaze care
produc efectul de sera, S.U.A. refuza, in continuare, ratificarea documentului, pe motiv ca
prevederile sale ar afecta economia americana si ar impune constrangeri numai statelor
industrializate.
O.N.U. se preocupa de problema demografica inca din anul 1946, cand Consiliul
Economic si Social si-a creat o Comisie pentru populatie, ca organ subsidiar, iar in anul 1967,
a infiintat Fondul Natiunilor Unite pentru activitati in domeniul populatiei, care studiaza

6
https://www.eea.europa.eu/ro/articles/mediul-inconjurator-in-europa-puterea

10
evolutia populatiei lumii, planificarea familiala si stabileste programe de informare si educare
cu privire la explozia demografica din lume.
Prima Conferință mondială a populatiei a fost organizată de O.N.U. în anul 1974, la
București. O alta mare reuniune mondiala, in acest domeniu, a avut loc la Cairo in 1994, dar
fără rezultate notabile din cauza controverselor legate de controlul nașterilor.

Capitolul III
România beneficiază de un volum important de asistentă tehnică și financiară în
sectoare de interes pentru țară: protecția mediului, demografie, drepturile omului, sănătate,
agricultură, industrie, consolidarea instituțiilor democratice, etc.
Asistența financiară oferită de către sistemul ONU este atent armonizată cu strategiile
și programele naționale ale României pentru a asigura un răspuns eficient la prioritățile de
dezvoltare ale României. Sistemul ONU din România răspunde cererilor guvernamentale de
asistentă în formularea și implementarea strategiilor naționale. Națiunile Unite îti pun la
dispoziția guvernului experiența și capacitatea de analiză pe baza cărora propun și încurajează
implementarea unor politici publice importante ale guvernului. ONU este reprezentată în
România de 11 fonduri, programe și agenții specializate, fiecare cu propriile responsabilități,
dar toate colaborând pentru a rezolva o mare varietate de probleme.

III.1 Centrul de informare al ONU (UNIC):

Prima instituție a Națiunilor Unite care și-a deschis un birou în România a fost Centrul
de Informare al ONU(UNIC)-iunie 1970. UNIC oferă publicului român materialele
informative actualizate cu privire la obiectivele și activitățile Națiunilor Unite în sectorul
politic, economic, social și umanitar. Dintre activitățile derulate de UNIC fac parte7:

- Dezbateri organizate în colaborare cu Asociația Romănă a Profesioniștilor în Relații

Publice (ARRP) si CNA;
- Training pentru jurnaliști pesubiecte legate de drepturile omului;
- Tipărirea de cărți poștale și plicuri aniversale pentru Anul Internațional și Ziua
Internațională a Persoanelor Vârstnice.

7
Guzzini S.- „Realism și Relații Internaționale”, Editura Institutul European, Iași, 2000, pag.154.

11
III.2 Fondul ONU pentru Populație (UNFPA):

UNFPA este o agenție internațională de dezvoltare care promovează dreptul-fiecărui

om- femeie, bărbat, copil – la o viață sănătoasă și cu șanse egale în sociatate. Aceasta ajută
țările în care activează să folosească informațiile despre populație pentru a elabora politici și
promograme de a reducere a săraciei. În 2005, Guvernul României și UNFPA au semnat
Planul de acțiune al Programului pentru România, prin care s-au pus bazele colaborării pe
următorii cinci ani. Ariile principale de acțiune sunt:
- populație și dezvoltare;
- sănaătatea reproducerii și egalitatea de șanse între bărbați și femei8
Principalele obiective vizează îmbunătățirea capacității instituțiilor guvernamentale de
a elabora și implementa eficient politici privind populația.

III.3 Centrul European UNESCO pentru Educație Superioară ( UNESCO-CEPES):

UNESCO-CEPES și-a început activitatea la 21 septembrie 1972 și este găzduit de
Palatul Kretzulescu din centrul Bucureștiului. Crearea unei istituții pentru consolidarea
cooperării europene în domeniul educatt1iei superioare fusese recomandată în timpul celei de-
a XVI-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO din toamna anului 1970. UNESCO-CEPES
și-a concentrat activitățile pe:
- formularea și implementarea de politici în domeniul educației superioare;
- autonomie universitară și libertate academică;
- statutul și pregătirea profesorilor;
- folosirea noilor tehnologii informatice;

8
‘’Naţiunile Unite în România ‘’– http://mpnewyork.mae.ro

12
 Concluzii
Organizaţiile internaţionale de securitate promovează dialogul de securitate şi
gestionarea crizelor, creează sisteme de cooperare militară bazate pe constrângeri reciproce sau
pe capacităţi comune pentru misiuni de pace, aplică standarde democratice şi respectădrepturile
omului, promoveazăsecuritatea prin mecanisme economice şi nu numai, dar şi prin abordări
cooperative ale riscurilor şi provocărilor, inclusiv terorismul şi proliferarea armelor de
distrugere în masă.
Pentru delimitarea ştiinţifică a celor mai importante organizaţii internaţionale de
securitate, considerăm că pot fi stabiliţi ca indicatori principali: scopul declarat, aria de acoperire,
numărul de membri, cel de mari actori ai lumii membri ai respectivei organizaţii, numărul
misiunilor de pace pe termen mediu şi lung (peste 6 luni) în care organizaţia este implicată în
momentul realizării analizei, dar şi bugetul, numărul personalului angajat, numărul acordurilor
şi tratatelor de cooperare cu alte state şi organizaţii internaţionale.
Ca organizaţie internaţională de securitate principală, ONU a construit o nouăgamăde
instrumente pentru prevenirea conflictelor, a susţinut şi susţine dezvoltarea economică şi socială
a statelor lumii, se implică în protecţia drepturilor omului, încearcă să răspundă la dezastrele
naturale sau produse de om, să reducă vulnerabilitatea ţărilor la dezastre. Eficientizarea viitoare
a ONU ţine de profunzimea reformării structurilor şi acţiunilor sale, de perspectiva nouă pe care
va şti să şi-o traseze în construcţia păcii, cu accentul pe prevenirea conflictelor, lupta cu sărăcia
şi inegalităţile sociale, apărarea drepturilor individuale şi colective, optimizarea capacităţilor
statelor de a respecta şi promova dezvoltarea, securitatea şi drepturile omului, democraţia şi statul
de drept.

13
 Bibliografie

1. S. G. Hantjissalatas, O.N.U. ’’Rolul sau în menținerea păcii și securitații

internaționale”- Edit. Enciclopedica, București, 1997, p.20-26, 31, 38-42, 53 și urm.
2. Bari I. – „Economie mondială’’- Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti,1994,
pag.218.
3. Guzzini S.- „Realism și Relații Internaționale”, Editura Institutul European, Iași,
2000, pag.154.
4. R. Capleascu, ’’Saracia, sursă permanentă de alimentare a terorismului”, în „
Adevărul’’, 2002, p 10.
5. J. Mayall, ’’Politica mondiala” Edit.Antet, București, 2000, p.103
6. https://www.eea.europa.eu/ro/articles/mediul-inconjurator-in-europa-puterea
7. https://www.mae.ro/node/1587
8. https://www.dw.com/ro/organizația-națiunilor-unite/t-50044425

14