III.

1 Modelele lui Galtung asupra conflictului, violenţei şi păcii

Johan Galtung propune în 1969 un model de soluţionare a conflictelor

care se axează asupra relaţiei dintre conflict, violenţă, pace.
Pentru a înțelege mai bine de unde provine conflictul, Galtung abordează
pas cu pas un set de întrebări: ce s-a întâmplat înainte de violență, de agresiune?
Răspunsul este polarizare, implicând dezumanizarea Celuilalt. Dar înainte de
polarizare? Răspunsul este un soi de frustrare care provine din existenţa unor
obiective incompatibile. Specific, acest lucru înseamnă conflict; între obiective
și între purtătorii acestor obiective. În consecință, violența ar proveni mai
degrabă dintr-un conflict netransformat sau dintr-o relație problematică decât de
la un actor problematic; persoană, stat, națiune.1
Înțelegând conflictul ca fiind alcătuit din obiective contradictorii,
incompatibile, Galtung explică că natura, cultura și structura se află la sursa
acelor obiective. “Natura e cea care se află în noi şi în jurul nostru, cultura e cea
care se află în noi ca norme şi valori internalizate, iar structura se află în jurul
nostru prin sancţiuni pozitive, negative, instituţionalizate.”2
Repetând exercițiul, de această dată de sus în jos, Galtung explică
următoarele:
- actorii individuali sunt condiționați, şi nu determinați de natură sau
cultură;
- actorii au obiective, printre care se află nevoi de bază derivate din natură,
valori derivate din cultură și interese derivate din structură;
- obiectivele incompatibile, care nu se află în armonie, ci în contradicție,
definesc conflictul;
- acolo unde există conflict, există și frustrare;
- acolo unde există frustrare, există polarizare și dezumanizarea celuilalt;
- frustrarea se poate transforma în agresivitate; ura creşte în intensitate la
nivel de atitudine, iar violența creşte în intensitate la nivel de
comportament. 3
Din perspectiva lui Galtung, conceptele de pace și violență sunt legate între
ele astfel încât pacea poate fi privită ca fiind „absența violenței.” Pentru a
înțelege ce este pacea, Galtung definește mai întâi violența.
„Violența apare când oamenii sunt influențați ȋntr-atât ȋncât reacțiile lor
actuale somatice și mentale ajung sub potențialul lor de realizare.”4
1
Johan Galtung (2007), „Introduction: peace by peaceful conflict transformation – the Transcend approach”
în
Charles Webel, Johan Galtung (ed.) Handbook of peace and conflict studies, Routledge Taylor & Francis
Group,
New York, p. 15.
2
Ibidem, p. 16.
3
Ibidem
4
Johan Galtung (1969), “Violence, Peace, and Peace Research”, Journal of Peace Research, vol 6, no. 3,
p.168.
 Definiția arată modul mai larg în care este percepută violența, reliefând
diferența între actual și potențial sau între ceea ce este și ceea ce ar fi putut să
fie. Când gradul de potențial este mai mare decât cel actual înseamnă că ceea ce
este actual poate fi prin definiție evitat, iar atunci când este evitabil, violența
este prezentă. De exemplu, o persoană decedată din cauza tuberculozei în
secolul XVIII nu aduce în discuție prezența violenței, deoarece medicina în acea
perioadă nu era atât de evoluată, iar leacul pentru tuberculoză nu exista. Cu alte
cuvinte, era inevitabil. Dacă aceeași persoană ar muri astăzi de tuberculoză
atunci, potrivit definiției de mai sus, am fi în prezența unui caz de violență.5
Pe baza conceptelor de conflict, violență, pace, Galtung a propus un
model de soluționare a conflictelor plecând de la imaginea unui triunghi format
din
contradicţii, atitudini şi comportament.6

Sursa: Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse, Hugh Miall (2011),

Contemporary Conflict Resolution – The prevention, management and
transformation of deadly conflicts, 3d ed., Polity Press, Cambridge, p. 10.

Contradicţiile înseamnă „incompatibilitate de obiective” între două sau

mai multe părţi aflate în conflict şi presupune că atingerea unui obiectiv exclude
îndeplinirea celuilalt sau a celorlalte obiective.7 Contradicțiile sunt cele care
generează conflictul, sau pe modelul triunghiului, cauza apariției atitudinilor și
comportamentelor. În cazul conflictelor simetrice, contradicţia apare între părţi,
interesele lor şi ciocnirile de interese dintre ele. În cazul conflictelor asimetrice,
contradicţia este definită de părţi, relaţia dintre ele şi conflictul de interese
legate de această relaţie.8

5
Ibidem.
6
Johan Galtung (1996), Peace by peaceful means: peace and conflict, development and civilisation,
International Peace Research Institute, Oslo, p.71.
7
Johan Galtung (2007) „Introduction..., p. 22.
8
Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse and Hugh Miall (2011) Contemporary conflict resolution. The
prevention, management and transformation of deadly conflicts, 3d ed., Polity Press, Cambridge, p. 9.
 Atitudinile cuprind percepţii despre sine şi percepţii greşite despre
celălalt. Ȋn conflictele violente, atitudinile sunt influenţate de emoţii ca frică,
furie, ură. Percepţia despre sine se referă la modul în care o parte se
autodefineşte, aspiraţiile, viziunile sale. Modul în care o parte îl percepe pe
celălalt implică poziţia acesteia marcată de elemente din trecut. Altfel spus,
percepţia sau poziţia pe care o parte o adoptă faţă de altă parte este rezultatul
unei memorii colective. De aceea, eforturile se concentrează asupra dezvoltării
unui dialog constructiv între părți, în funcție de interese comune, astfel încât să
se poată ieși din cercul în care Celălalt este perceput ca fiind dușmanul.
Comportament poate însemna cooperare, coerciţie, gesturi semnificând
conciliere sau ostilitate. În conflictele violente, comportamentul se manifestă
prin ameninţări, coerciţie şi atacuri distructive. Din triunghiul lui Galtung, acest
element este singurul care este vizibil, deoarece implică acțiuni deschise,
evidente.
De exemplu, când două state doresc acelaşi teritoriu, obiectivele lor devin
incompatibile, moment în care apare contradicţia pe primul unghi al triunghiului
lui Galtung. Orice actor cu obiective neîndeplinite acumulează sentimente de
frustare care pot conduce la agresiune şi la formarea atitudinilor, cea de-a doua
componentă a triunghiului propus de Galtung. Din acest punct nu mai este decât
un pas până la apariţia violenţei directe, manifestată sub forma unui
comportament conflictual.9
Toate cele trei componente (contradicţii, atitudini, comportamente) sunt
necesare pentru a avea un conflict per se. Această precizare este importantă,
deoarece pentru a soluţiona un conflict este nevoie de abordarea fiecărui
element în parte, în aşa fel încât comportamentul conflictual să fie eliminat, să
se producă o schimbare la nivelul atitudinilor negative şi să se reuşească
depăşirea creativă a contradicţiilor. Dacă componenta de atitudini sau
comportament nu poate fi identificată, atunci conflictul este latent, structural sau
chiar numai cultural.
Conflictul este un proces dinamic ceea ce înseamnă că structura,
atitudinile şi comportamentele se schimbă constant şi se influenţează reciproc, 10
neexistând o liniaritate a acestor trei componente. Atitudinile influențează
comportamentele și contradicțiile, precum comportamentele și contradicțiile
afectează atitudinile. Dezvoltarea dinamicii conflictului ajunge la un moment în
care se formează conflictul manifest, vizibil, reprezentat prin ciocnirea directă a
intereselor dintre părţi şi a relaţiei opresive dintre ele. Părţile conflictului se
organizează în jurul acestei structuri pentru a-şi atinge obiectivele prin
dezvoltarea unor atitudini ostile şi a unui comportament conflictual. Astfel,
conflictul începe să crească, să se intensifice şi să se lărgească (atragerea altor
părţi în conflict), să se adâncească, să genereze conflicte secundare între părţile
9
Johan Galtung (2000) „Conflict theory and practice: a perspective” în Conflict Transformation by Peaceful
Means(Transcend Method), United Nations Disaster Management Training Programme, United Nations, p. 1.
10
Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse and Hugh Miall, (2011) op.cit., p. 10.
principale sau între actori externi care au fost atraşi în conflict. Toate aceste
lucruri duc la dificultatea sau complexitatea abordării conflictului iniţial.
Modalitatea de soluţionare presupune o dezescaladare a
comportamentului conflictual, o schimbare la nivel atitudinal şi o transformare a
relaţiilor şi a intereselor divergente care se ciocnesc într-un conflict. 11
Abordarea contradicțiilor este un pas foarte important în orice încercare de
soluționare a unui conflict. Contradicțiile duc la apariția atitudinilor, care
formează mai departe comportamentul. De aceea este necesar un răspuns la
întrebarea: care sunt rădăcinile conflictului ce alimentează obiectivele
incompatibile? Este vorba de o abordare a conflictului de la sursă și implică un
efort pentru a înțelege conflictul la un nivel profund.
În 1990, Galtung a rafinat primul model al triunghiului conţinând
contradicţii, atitudini, comportamente, cu un al doilea triunghi format din
violenţă directă, violenţă structurală şi violenţă culturală.

Sursa: Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse, Hugh Miall (2011),

Contemporary Conflict Resolution – The prevention, management and
transformation of deadly conflicts, 3d ed., Polity Press, Cambridge, p. 10

Din perspectiva lui Galtung, violența nu trebuie înțeleasă într-un sens

restrâns și de bază, cum se întâmplă de cele mai multe ori. Violența nu
înseamnă doar agresiune, ci și injustiție socială – distribuție inegală a puterii și a
resurselor (violență structurală).12 O astfel de violență provinde din violența care
se află mai degrabă în structura societății decât cea care provine direct și
personal de la un actor/persoană.
Violenţa directă este vizibilă, distructivă şi are la bază elemente conative
clare de a provoca rău, de a distruge. Potrivit lui Galtung, efectele vizibile ale
violenței directe pot fi traduse în numărul de morți, răniți, refugiați, precum și în
11
Oliver Ramsbotham (2010), Transforming violent conflict. Radical disagreement, dialogue and survival,
Routlefge Taylor&Francis Group, London, New York, p. 44.
12
Johan Galtung, (1969), “Violence, Peace, and Peace Research”, Journal of Peace Research, vol. 6, no.3, p.
171.
distrugeri materiale. Cu toate acestea, efectele invizibile ale violenței directe pot
fi mai periculoase deoarece, prin recurgerea la acest tip de violență are loc
implicit consolidarea violenței structurale și culturale. Practic, chiar dacă
aspectele structurale și culturale ale unui conflict nu se pot vedea, acestea joacă
cel mai important rol în timpul prevenirii și în etapele incipiente ale conflictului.
Violența structurală și culturală conduc la apariția violenței directe prin
intermediul unor actori care se revoltă împotriva structurilor și care folosesc
elementele culturale drept instrumente de legitimare a violenței.13
Spre deosebire de violența personală sau directă, violența structurală este
“indirectă în sensul în care s-ar putea să nu existe o persoană care să provoace
rău în mod direct unei alte persoane în structură. Violența este construită în
structură și se arată ca putere inegală și, în consecință, în șanse de viață
inegale.”14
Deși violenţa structurală nu are la bază o voinţă de a provoca daune, ea
poate fi însă la fel de distructivă sau chiar mai distructivă decât violenţa
directă.15 Problema este că puterea de a decide asupra distribuirii resurselor este
repartizată inegal. De aceea violența structurală are în centru exploatarea. Acest
lucru înseamnă că unii (topdogs) obțin mult mai mult în urma interacțiunii din
structură decât ceilalți (underdogs).16 Prin urmare, violența structurală provine
din distribuția inegală a puterii ȋntre actori, care îi dezavantajează pe cei care nu
dețin la fel de multă putere (underdogs). Aceștia din urmă pot fi ȋntr-atât de
dezavantajați încât ajung să și moară (de exemplu, prin înfometare) sau pot fi
lăsați într-o stare de mizerie permanentă, incluzând malnutriție sau boală.
Pătrunderea, segmentarea (a-i da celui dezavantajat posibilitatea să aibă doar o
vedere parțială asupra realității), marginalizarea (a-i păstra pe cei dezavanatajați
în afară), fragmentarea (a-i ține la distanță pe cei dezavantajați) sunt exemple de
violență structurală.17
Violența structurală este injustiție, exploatare contruită în sistemul social
care generează bunăstare pentru unii și sărăcie pentru alții, blocând în acest fel
șansele la o dezvoltare umană pe deplin. Privilegiind unele clase, etnii, sexe,
naționalități în detrimentul altora, se instituționalizează oportunități inegale
pentru educație, resurse. Violența structurală formează astfel baza pentru
capitalism, patriarhat, precum și pentru orice sistem dominator.18 De exemplu,
în cazurile de discriminare rasială în America, structurile sociale dezavantajează

13
Johan Galtung (2004), Violence, War, and Their Impact: On Visible and Invisible Effects of Violence, Polylog,
Forum for Intercultural Philosophy 5 http://them.polylog.org/5/fgj-en.htm
14
Johan Galtung (1969), “Violence, Peace, and Peace Research”, Journal of Peace Research, vol.6, no.3, p.
171.
15
Johan Galtung (2000) „Violence Theory” în Transformation by Peaceful Means (Transcend Method), United
Nations Disaster Management Training Programme, United Nations, p. 2.
16
Johan Galtung (1990) „Cultural Violence”, Journal of Peace Research, vol. 27, no.3, p. 293.
17
Idem, pp. 293-294.
18
William T. Hathaway (2013) „Varieties of Violence: Structural, Cultural, and Direct” Conflict
Resolution/Mediation, Transcend Media Service https://www.transcend.org/tms/2013/10/varieties-of-violence-
structural-cultural-and-direct/
în mod sistematic bărbații și femeile africano-americane, care suferă de șanse
inegale la viață.19
Violența culturală se referă la acele aspecte ale culturii (religie, ideologie,
limbă, artă, știință) care pot fi utilizate pentru a justifica sau legitima violența
directă sau structurală. Violența culturală face ca, prin internalizare, violența
directă și structurală să pară ceva natural, sau cel puțin ceva care nu este rău.20
Anumite sentimente de superioritate sau inferioritate sunt transmise oamenilor
încă din copilărie. Astfel, percepțiile și credințele despre ei și despre lume sunt
modelate. Cu alte cuvinte, aceștia ajung să fie convinși că acesta este modul în
care lucrurile sunt și ar trebui să fie.21
Un exemplu care să cuprindă toate cele trei tipuri de violență este acela al
africanilor capturați și duși cu forța peste ocean pentru a lucra ca sclavi.
Milioane de africani sunt uciși în acest proces de îmbarcare. Acest tip de
violență directă se estompează cu trecerea anilor, dar sedimentează tipul de
violență structurală, albii fiind cei avatajați (topdogs) și cetăţenii de culoare cei
dezavantajați (underdogs). Ȋn acest mod, violența culturală cu idei rasiste este
produsă şi reprodusă peste tot. După un anumit timp, violența directă se uită
pur și simplu. La fel și sclavia. Doar cele două tipuri de violență (structurală și
culturală) rămân la nivelul manualelor de școală: discriminare pentru violența
structurală și prejudiciu pentru violența culturală.22
Galtung explică modul în care relaționează aceste tipuri de violență
apelând la imaginea unui triunghi. Atunci când triunghiul are la cele două
vârfuri de la bază violența directă și structurală, violența culturală apare ca
legitimându-le pe celelalte două. Dacă triunghiul are în vârf violența directă,
imaginea rezultată va fi cea a violenței structurale și culturale, ca surse ale
violenței directe. Triunghiul va rămâne întotdeauna un triunghi, doar imaginea
ce rezultă va fi diferită. Ȋn ciuda simetriei, există o diferență de bază în ceea ce
priveşte relația în timp a celor trei tipuri de violență. Violența directă este un
eveniment, violența structurală este un proces cu suișuri și coborâșuri, iar
violența culturală este permanentă, rămâne la fel în timp.23
Violența directă este dinamică, vizibilă, în timp ce celelalte două tipuri de
violenţă sunt invizibile. Violența directă provine din violența structurală și
culturală. Aceste trei tipuri de violență interacționează, se află în legătură.
Datorită faptului că cele trei tipuri de violență interacționează, orice încercare de
eliminare a violenței ar trebui să înceapă din toate cele trei unghiuri

19
Kathleen Ho (2007) „Structural Violence as a Human Rights Violence” Essex Human Rights Review, vol. 4,
no.2,
http://projects.essex.ac.uk/ehrr/V4N2/ho.pdf
20
Johan Galtung (1990) „Cultural Violence”, Journal of Peace Research, vol. 27, no.3, pp. 291-292.
21
William T. Hathaway (2013) „Varieties of Violence: Structural, Cultural, and Direct” Conflict
Resolution/Mediation, Transcend Media Service https://www.transcend.org/tms/2013/10/varieties-of-violence-
structural-cultural-and-direct/
22
Johan Galtung (1990) „Cultural Violence”, Journal of Peace Research, vol. 27, no.3, p. 295.
23
Ibidem, p. 294.
concomitent. O schimbare fundamentală la un capăt al triunghiului nu va
înseamna în mod automat o schimbare la celelalte două capete.24
Acest gen de abordare este similar cu conceptele de pace pozitivă și
negativă avansate de Galtung. Pacea negativă este un concept care presupune
absența violenței colective organizate. Pacea pozitivă se obţine atunci când
violenţa culturală şi structurală sunt înlăturate.25
Revenind la primul triunghi format din contradicții, atitudini și
comportamente, se poate spune că, într-un conflict atitudinile sunt alimentate
de violenţă culturală, comportamentul de violenţă directă şi contradicţiile de
violenţă structurală. Pentru a ȋnlătura violenţa directă este nevoie de schimbarea
comportamentului conflictual26, care se află în natura umană. 27 Pentru a ȋnlătura
violenţa structurală este nevoie de eliminarea contradicţiilor 28, care se găsesc în
structură.29 Violenţa culturală este ȋnlăturată atunci când are loc o schimbare la
nivelul atitudinilor,30 aflate în legătură cu noţiunea de cultură. 31 Aceste trei
forme de încetare a violenţei directe, structurale şi culturale se află în legătură
cu trei strategii mai largi sau trei concepte complementare soluţionării de
conflicte descrise de Galtung tot prin imaginea unui triunghi: peacekeeping,
peacemaking şi peacebuilding.32

24
Johan Galtung (1990) „Cultural Violence”, Journal of Peace Research, vol. 27, no.3, p. 302.
25
Johan Galtung (1967) Theories of Peace. A Synthetic Approach to Peace Thinking, International Peace
Research
Institute, Oslo, http://www.transcend.org/files/Galtung_Book_unpub_Theories_of_Peace_-
_A_Synthetic_Approach_to_Peace_Thinking_1967.pdf
26
Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse and Hugh Miall, (2011) op.cit., p.11.
27
Johan Galtung (2007) „Introduction: peace by peaceful conflict transformation – the Transcend approach” în
Charles Webel, Johan Galtung (ed.) Handbook of peace and conflict studies, Routledge Taylor & Francis
Group, New York, p. 18.
28
Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse and Hugh Miall, (2011) op.cit., p.11.
29
Johan Galtung (2007) „Introduction...., p. 18.
30
Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse and Hugh Miall, (2011) op.cit., p.11.
31
Johan Galtung (2007) „Introduction...., p. 18.
32
Johan Galtung (1976) “Three Approaches to Peace. Peacekeeping, Peacemaking and Peacebuilding”, ȋn
Johan Galtung, Peace, War and Defence –Essays in Peace Research, vol. 2, Ejlers, Copenhaga, pp. 282-304.
Sursa: Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse, Hugh Miall (2011),
Contemporary Conflict Resolution – The prevention, management and
transformation of deadly conflicts, 3d ed., Polity Press, Cambridge, p. 10.

În sens tradiţional, peacekeeping (menținerea păcii) presupune

desfășurarea de personal internațional militar și civil într-o zonă de conflict, cu
consimțământul părților implicate, pentru a stopa ostilitățile sau pentru a
supraveghea obţinerea unui acord de pace.33 În opinia lui Galtung, peacekeeping
contribuie la reducerea limitei de distrugere cauzată de un conflict. De exemplu,
prin aplicarea unor instrumente care să garanteze şi să monitorizeze acordurile
de încetare a focului (recurgerea la forţe militare imparţiale şi neutre) se pot
reduce consecinţele prime, negative ale unui conflict.34
Pe de altă parte, peacemaking (înfăptuirea păcii) implică folosirea
medierii şi a negocierii ca mijloace de reconciliere a obiectivelor şi intereselor
incompatibile ale părţilor, interese care au alimentat conflictul într-o primă fază.
În sens tradițional, peacemaking include activități specifice pentru a opri un
conflict în desfășurare și pentru a convinge părțile să încheie un acord (de
exemplu, cele indicate de Carta Națiunilor Unite, capitolul VI).35
Peacebuilding36 (construirea păcii) presupune demersuri pentru obţinerea
unei păci sustenabile prin abordarea cauzelor profunde ale conflictului, prin
reconciliere, prin consolidarea instituțiilor, prin transformare politică și
economică. Peacebuilding este mai mult decât conflict management, deoarece o
pace sustenabilă, durabilă trebuie să fie construită pe un fundament social,
economic și politic puternic, care să includă și relații interpersonale și inter-grup
solide. Într-un sens mai larg, peacebuilding implică un proces de durată în care
sunt abordate cauzele profunde ale unui conflict și efectele sale, reconcilierea
diferențelor, normalizarea relațiilor, formarea unor instituții care să gestioneze
un conflict, fără a recurge la violență. În opinia lui Galtung, peacebuilding
presupune abordarea rădăcinilor adânci ale conflictului, înseamnă schimbare
socială paşnică prin reconstrucţie socio-economică şi dezvoltare, transformarea
durabilă şi sustenabilă a cauzelor structurale ale conflictului şi a modelelor din
toate sectoarele societăţii, inclusiv politic, militar şi economic. 37 Galtung este de
părere că activităţile de peacebuilding pot conduce la stabilirea unei păci
33
United Nations Peacekeeping, What is peacekeeping?
http://www.un.org/en/peacekeeping/operations/peacekeeping.shtml accesat 21 iulie 2015
34
Andrea Warnecke, Volker C. Franke (2010) “Sustainable conflict transformation. An analytical model for
assessing the contribution of development activities to peace-building”, International Journal of Peace Studies,
vol.15, no. 1, pp. 76-77.
35
United Nations, Department of Political Affairs, Peacemaking and conflict prevention
http://www.un.org/wcm/content/site/undpa/main/issues/peacemaking accesat 21 iulie 2015
36
United Nations, Peacebuilding Support Office, What is peacebuilding?
http://www.un.org/en/peacebuilding/pbso/pbun.shtml accesat 21 iulie 2015
37
Andrea Warnecke, Volker C. Franke (2010) “Sustainable conflict transformation. An analytical model for
assessing the contribution of development activities to peace-building”, International Journal of Peace
Studies, vol.15, no. 1, pp. 76-77.
pozitive, sustenabile prin transformarea violenţei structurale. Ȋn acest mod, se
previne reizbucnirea violenţei şi a unor alte conflicte în viitor.