Sunteți pe pagina 1din 19

Facultatea de Drept i tiinte Administrative, Universitatea Ovidius Constana Master Drept Public

NEGOCIERE SI CONFLICT IN RELATIILE INTERNATIONALE

Profesor Coordonator Confereniar Universitar Dr. Rus Mihaela

Studeni Crjil Mirela Elena Rcu Anca

1. CONFLICTELE INTERNAIONALE
Conflictul ntre state nu este o stare neobinuit. Conflictul poate fi definit ca un diferend n ceea ce privete rezultatele preferate ntr-o situaie de negociere. Conflictele internaionale vor exista ntotdeauna. n astfel de negocieri conflictuale, statele dezvolt capaciti care le ofer puterea de a obine rezultate mai favorabile dect ar obine n alte condiii. Corect sau nu, rezultatul final al procesului constituie soluionarea respectivului conflict. Violena este un factor eficient de influenare n anumite situaii de negociere. Aadar, statele dezvolt capaciti de a folosi violena n cadrul conflictelor internaionale, ns mijloacele menionate sunt puse n practic doar uneori n cadrul conflictelor internaionale. De fapt, marea majoritate a conflictelor internaionale nu duc la rzboi, ci sunt soluionate pe alte ci. Din acest motiv, studiul cauzelor rzboiului constituie cu adevrat un efort de a nelege izbucnirea rzboiului - apelul la violen ca factor de influenare n cadrul conflictelor internaionale. ns nelegerea izbucnirii rzboaielor necesit de asemenea studierea conflictelor care le stau la baz.

1.1. Tipologia conflictelor Putem ajunge la o mai bun cunoatere studiind diferite tipuri de conflicte pentru a nelege mai bine pentru ce se lupt statele ntre ele. Putem de asemenea examina unii dintre factorii de influenare, violeni sau nonvioleni, de care statele se folosesc n timpul conflictelor. n continuare vom analiza ase tipuri de conflict internaional. Exist trei conflicte legate de conflictele de interese, care sunt interese materiale tangibile: Dispute teritoriale, inclusiv disputele referitoare la frontiere i ncercrile de secesiune. Conflicte referitoare la cine controleaz guvernele naionale. Conflicte economice referitoare la comer, resurse financiare, resurse naturale, trafic de droguri i alte tranzacii economice. Celelalte trei tipuri privesc conflicte de idei mai puin tangibile, n general de natur nematerial: Conflicte etnice. Conflicte religioase. Conflicte ideologice. Aceste ase tipuri de conflict nu se exclud reciproc i se suprapun ntr -o msur considerabil n practic. De exemplu, dup destrmarea Uniunii Sovietice n 1991, conflictele ntre Rusia i Ucraina au fost complexe. Cele dou state noi aveau o disput teritorial asupra peninsulei Crimeea, pe care liderul sovietic Nikita Hruciov o transferase n anii '50 Ucrainei. n plus, etnicii rui care triau n Ucraina i etnicii ucrainieni din Rusia au avut parte de un conflict etnic. Exist diferene religioase ntre forma de cretinism ucrainean i cea rus. ntre cele dou state a existat de asemenea un conflict economic asupra comerului i banilor dup destrmarea URSS, care a dus la apariia de noi granie i monede. Aceste conflicte multiple nu au dus totui la utilizarea forei militare. n 2005, opoziia a preluat puterea n Ucraina (dup ce alegerile trucate au fost reluate, ca rspuns la masivele proteste 2

stradale ce au durat sptmni la rnd). Preedintele rus Puin, care organizase o campanie pentru partidul aflat la putere n Ucraina, a protestat energic, ns nu a luat cu seriozitate n considerare apelul la fora militar. Aadar, conflictele de interese se afl la baza tuturor negocierilor internaionale, de la cele comerciale la controlul armamentelor, ns ele devin doar uneori violente.

a. Conflictele de interese O metod de a privi conflictele internaionale este de a presupune c toate statele doresc s dein maximum de putere n raport cu celelalte state. n asemenea cazuri, conflictul devine o situaie universal ntre state, iar acestea se lupt pentru putere, statut i aliane n sistemul internaional. Aceast abordare realist ofer o nelegere a marilor rivaliti care se desprind uneori de conflictele iniiale asupra teritoriului, religiei sau altor cauze specifice. China a atacat Vietnamul n 1979 pentru a-i da Vietnamului o lecie" dup ce acesta din urm a invadat Cambodgia i a alungat guvernul Khmerilor Roii, aliat al Chinei. (China a nvat poate cea mai mare lecie -forele sale militare erau mai puin eficiente dect estimase, iar n urmtorii 25 de ani nu a mai purtat nici un rzboi.) n cazul acesta, China nu dorea teritoriul vietnamez: voia doar s pedepseasc o aciune pe care o dezaprobase. n asemenea cazuri, lupta pentru putere n sensul su abstract i asum propria logic. Dar de ce i doresc statele putere ? Puterea le ofer statelor beneficii specifice abilitatea de a obine rezultate mai bune n negocierea anumitor chestiuni care au importan pentru bunstarea lor. Cele mai multe conflicte internaionale - inclusiv cele care se afl n spatele zecilor de rzboaie care se desfoar n prezent - reprezint dispute asupra unor nedrepti i revendicri concrete. Ele sunt legate de granie teritoriale, ur etnic, revoluii i aa mai departe. Pentru a nelege natura conflictelor internaionale, inclusiv posibilitatea ca acestea s devin violente, trebuie s studiem interesele i scopurile fundamentale ale actorilor implicai.

Disputele teritoriale ntre conflictele internaionale legate de bunurile" tangibile, cele referitoare la teritorii au o importan special, datorit naturii teritoriale a statului. Conflictele pentru controlul asupra teritoriului se mpart de fapt n dou categorii: dispute teritoriale (pentru a stabili unde se traseaz graniele) i conflicte pentru controlul asupra unor state ntregi, n graniele lor existente (despre care urmeaz s discutm n seciunea Controlul asupra guvernelor"). S analizm nti diferendele referitoare la stabilirea granielor dintre dou state - adic cine controleaz o poriune de teren disputat. ntruct statele i preuiesc propriul teritoriu cu un devotament aproape fanatic, disputele legate de granie tind s se numere printre cele mai dificil de tratat n RI. Statele vor ceda rareori teritoriu n schimbul unei alte recompense. i nici nu dau uitrii cu uurin teritoriile pe care le pierd involuntar. De exemplu, n 2002, opinia public boliviana s -a opus exportului de gaze prin intermediul unei conducte care s treac prin Chile ctre ocean, deoarece, n 1879, Chile anexase zona de coast de la Bolivia. Scopul de a recpta teritoriul pierdut n favoarea altui stat se numete iredentism. Aceast form de naionalism duce adesea la grave conflicte interstatale1.
1

Paul F. Diehl (ed.), A Road Map to War: Territorial Dimensions of International Conflict, Vanderbilt, 1999; Paul F. Diehl i Gary Goertz, Territorial Changes and International Conflict, Routledge, New York, 1992; Arie Marcelo Kacowicz, Peaceful Territorial Change, South Carolina, 1994; Thomas Ambrosio, Irredentism: Ethnic Conflict and International Politics, Praeger, Westport, CT, 2001.

Din cauza asocierii lor cu integritatea statelor, teritoriile sunt preuite mult peste valoarea economic sau strategic intrinsec pe care o au. De exemplu, dup ce Israelul i Egiptul au fcut pace n 1978, le-a luat un deceniu s rezolve o disput n privina graniei la Taba, o fie mic de plaj pe care constructorii israelieni ridicaser un hotel ce depea puin vechea grani. Cele dou state au supus n cele din urm problema unui arbitraj constrngtor, iar Egiptul a preluat fia. Rectigarea fiecrui centimetru de teritoriu a fost pentru Egipt o chestiune de onoare naional i un simbol al suveranitii i integritii teritoriale care definea statalitatea egiptean. Preuirea pe care statele o au pentru propriul teritoriu pare s fie nediminuat, n ciuda aparentei reduceri a valorii inerente a teritoriului, pe msur ce tehnologia se dezvolt. Din punct de vedere istoric, teritoriul a constituit baza produciei economice -a agriculturii i extraciei de materii prime. Chiar i n timpul lui Sun Tzu, se spunea c pmntul reprezint temelia statului". n aceste societi agrariene s-a dezvoltat sistemul internaional. Ctigarea sau pierderea rzboaielor nsemna ctigarea sau pierderea de teritorii, ceea ce semnifica bogie n cretere i, prin urmare, putere pe termen lung. Cu toate acestea, n prezent, mult mai mult bogie provine din comer i tehnologie dect din agricultur. Costurile celor mai multe dispute teritoriale par s depeasc orice beneficii economice pe care le-ar putea oferi teritoriul n discuie. Exist totui excepii, cum ar fi dobndirea de ctre rebeli a unor zone de unde se extrag diamante n cteva ri africane i folosirea veniturilor obinute de pe urma acestora pentru a finana rzboaie. (In 2002, 40 de state au pus bazele unui program ONU de certificare a diamantelor legitime", n ncercarea de a menine diamantele conflictuale" departe de piaa internaional.)

b. Conflictele de idei Dac toate conflictele internaionale ar fi strict materiale, ar putea fi mai uor de soluionat. Considernd c s-ar dispune de suficieni factori de influenare pozitivi - o plat ntr-o anumit form -, orice stat ar accepta condiiile altuia asupra unei chestiuni disputate. Mai dificile sunt tipurile de conflict n care intr n joc elemente nonmateriale cum ar fi ura etnic, fervoarea religioas sau ideologia. Conflictul etnic Conflictul etnic este poate cea mai important surs de conflict n numeroasele rzboaie care au loc n prezent peste tot n lume2. Grupurile etnice sunt grupuri mari de persoane care mprtesc legturi ancestrale, de limb, cultur sau uneori religie i o identitate comun i o asumare comun a istoriei (indivizii se identific cu grupul). Dei conflictele ntre grupurile etnice prezint deseori aspecte materiale - n special legate de teritoriu i de controlul asupra guvernului -, conflictul etnic n sine i are rdcinile ntr-o aversiune sau ntr-o ur pe care membrii unui grup etnic le resimt n mod sistematic fa de un alt grup etnic. Conflictul etnic nu este astfel bazat pe cauze tangibile (ce face cineva), ci pe cauze nonmateriale (ce reprezint cineva). Grupurile etnice formeaz adesea baza sentimentelor naionaliste. Nu toate grupurile etnice se identific drept naiuni; de exemplu, n Statele Unite, diferite grupuri etnice coexist (uneori cu dificultate) sub o identitate naional comun, ca americani. Dar n locurile unde
2

Ted Robert Gurr, Peoples Versus States : Minorities at Risk in the New Century, US Institute of Peace, Washington, DC, 2000; Stephen M. Saideman, The Ties That Divide, Columbia, 2001 ; Donald L. Horowitz, Ethnic Groups in Conflict, California, 1985 ; Donald Rothchild, Managing Ethnic Conflict in Africa : Pressures and Incentives for Cooperation, Brookings, Washington, DC, 1997 ; Amy Chua, World on Fire : How Exporting Free Market Democracy Breeds Ethnic Hatred and Global Instability, Doubleday, New York, 2003 ; Rob in M. Williams, The Wars Within : People and States in Conflict, Corneli, 2003.

milioane de membri ai unui grup etnic reprezint majoritatea populaiei care triete pe pmntul strmoilor lor, ei se consider de obicei o naiune. n majoritatea acestor cazuri, ei aspir s aib propriul stat cu statut internaional formal i granie teritoriale3. Controlul teritorial este strns legat de aspiraiile grupurilor etnice la stabilitate. Graniele oricrui stat deviaz ntr-o anumit msur (uneori substanial) n raport cu localizarea propriu-zis a comunitilor etnice. Situaia care se creeaz astfel poate fi periculoas, o parte a unui grup etnic controlnd un stat i o alt parte trind ca o minoritate n cadrul unui alt stat controlat de un grup etnic rival. Membrii grupului minoritar sunt supui frecvent discriminrii n cadrul celuilalt stat, iar patria-mam ncearc s-i salveze sau s-i rzbune. De exemplu, n 1974, dup o lovitur de stat progreceasc n Cipru, trupele turceti au preluat controlul asupra poriunii de nord a insulei, locuite de turci, lsnd guvernului doar controlul asupra poriunii de sud, unde triau greci. mprirea de-a lungul unei linii de ncetare a focului, patrulat de trupe de meninere a pcii ale ONU, a persistat timp de 30 de ani - chiar i acum, cnd Ciprul a devenit membru al UE, iar Turcia a nceput tratativele pentru a deveni membru al UE. Dup decenii de conflicte i ani de renegocieri, un plan de pace al ONU a fost supus unui referendum n 2004, n ambele pri. Partea turc a votat n favoarea acestuia, ns partea greac 1-a respins, iar stagnarea continu ca un testament al puterii persistente a conflictului etnic. Altor grupuri etnice le lipsete o patrie-mam. Kurzii mpart o cultur i muli dintre ei aspir s creeze un stat numit Kurdistan. ns kurzii locuiesc n patru state -Turcia, Irak, Iran i Siria -, toate opunndu-se cu nverunare la cedarea controlului asupra unei pri din propriul teritoriu pentru a crea un stat kurd. n anii '90, armatele de gheril kurde rivale s-au luptat att cu forele militare irakiene i turce, ct i ntre ele. La sfritul anilor '90, Turcia a trimis n repetate rnduri fore militare n partea de nord a Irakului pentru a ataca bazele gherilelor kurde. Kurzii s-au bucurat de autonomie ntr-o parte a nordului Irakului, care se afla n anii '90 sub protecia american i i-au meninut un statut cvasiautonom n Irak, dup cderea lui Saddam. Succesul kurzilor n alegerile irakiene din 2006 le-a oferit o poziie puternic pentru a-i menine acest statut4. n conflictele etnice exist adesea presiuni ca graniele s fie retrasate cu fora. De exemplu, fosta republic sovietic Moldova este locuit n cea mai mare parte de etnici romni, dar i de etnici rui concentrai n partea de est a Moldovei, cea mai ndeprtat de Romnia. Cnd Moldova a devenit independent n 1991 i a nceput s-i afirme identitatea romneasc - lund chiar n considerare unirea cu Romnia -, ruii care triau n est au ncercat s se desprind i s retraseze grania internaional. De aici a rezultat un conflict armat, iar Rusia a ameninat c va interveni militar. n cele din urm a fost implementat un aranjament de ncetare a focului i de meninere a pcii, fr nici o modificare oficial a granielor. Atunci cnd populaiile etnice reprezint minoriti n cadrul unor teritorii controlate de grupuri etnice rivale, acestea pot fi chiar alungate de pe pmntul lor sau (n cazuri rare) exterminate sistematic. Alungnd grupul etnic minoritar, un grup majoritar poate organiza un teritoriu mai unit, mai contiguu, mai extins pentru statul su naiune, aa cum au fcut etnicii srbi prin epurarea etnic", dup destrmarea Iugoslaviei. Statele din afar sunt adesea ngrijorate de soarta frailor lor" care triesc ca minoriti n statele nvecinate. De exemplu, Albania a fost preocupat de etnicii albanezi care constituie populaia majoritar n Kosovo (pn la autoproclamata independen a acestei
3

Lars-Erik Cederman, Emergent Actors in World Politics : How States and Nations Develop and Dissolve, Princeton, 1997. 4 David Mc Dowall, A Modern History of the Kurds, ed. a IlI-a, I.B. Tauris, Londra, 2004; Henri J. Berkey i Graham E. Fuller, Turkey's Kurdish Question, Rowman & Littlefield, Lanham, MD, 1998.

provincii). Probleme similare au alimentat rzboaie ntre Armenia i Azerbaidjan (n fosta Uniune Sovietic) i ntre India i Pakistan. nainte de cel de-al Doilea Rzboi Mondial, Adolf Hitler s-a folosit de soarta comunitilor etnice de germani din Polonia i Cehoslovacia pentru a justifica expansiunea Germaniei n acele state nvecinate. Probabil c periculoasa combinaie ntre conflictul etnic i disputele teritoriale va duce la apariia altor rzboaie n viitor. n cazuri extreme, cum a fost Germania n timpul lui Hitler, guvernele folosesc genocidul - exterminarea sistematic a unor grupuri etnice sau religioase, n ntregime sau parial - pentru a ncerca s distrug grupurile transformate n api ispitori sau rivalii politici. In Rwanda, unde grupul hutu reprezint majoritatea, iar grupul tutsi minoritatea, un guvern naionalist hutu a mcelrit n 1994 mai mult de jumtate de milion de tutsi (i hutu care s-au opus guvernului) n doar cteva sptmni. Rspunsul internaional neconvingtor n faa acestei atrociti relev ct de fragile sunt normele internaionale ale drepturilor omului n comparaie cu normele neamestecul n problemele interne ale altor state cel puin atunci cnd nu sunt n joc interese strategice. Ultranaionalitii hutu au pierdut repede puterea cnd rebelii tutsi au nvins guvernul, pe cale militar, ns rzboiul s-a extins n Republica Democrat Congo, unde s-au refugiat ultranaionalitii5. Att n cazul genocidului, ct i n cele mai puin extreme de gsire a unui ap ispitor, sentimentele de ur etnic nu se nasc doar natural, ci sunt provocate i canalizate de ctre oamenii politici pentru a-i fortifica propria poziie. Guvernele arabe se folosesc de antisemitism pentru a devia mnia populaiilor lor ctre Israel. In mod similar, la sfritul anului 2005, n ncercarea de a-i consolida puterea pe plan intern pe msur ce comunitatea internaional fcea presiuni asupra Iranului n privina programului su nuclear, islamist al Iranului a numit Holocaustul un mit" i a spus c Israelul ar trebui ters de pe hart".

2. NEGOCIERILE Negocierile reprezint att ca extindere, ca accesibilitate ct i ca potenial de soluionare, una dintre cele mai nsemnate ci de rezolvare i prevenire a conflictelor. Sunt de remarcat dou tendine n privina evoluiei negocierilor. Caracterul lor neoficial a intrigat de multe ori pe juriti care, de cele mai multe ori, sunt tentani s exploateze cile oficiale aflate la cellalt capt al spectrului soluiilor, ca de exemplu arbitrajul, soluiile judiciare sau instituiile i acordurile regionale. Astfel, la Curtea Internaional de Justiie de la Haga a fost discutat posibilitatea stabilirii de reguli stricte pentru desfurarea negocierilor, o iniiativ care le-ar lipsi tocmai de calitatea lor esenial i anume flexibilitatea. O alt abordare a ncercat s exacerbeze caracterul informal i liber al negocierilor, reducndu-le la un simplu dialog. Negocierile au drept raiune gsirea i construirea unei soluii la o problem clar definit: rezolvarea unui conflict, de preferin nainte de intrarea sa n faza violent. Ca metode, negocierile continu s se bazeze pe raionalitatea i resursele de inteligen i imaginaie ale negociatorilor. Ele se bazeaz n prezent i pe utilizarea modelelor matematice i logice, ce recurg, n sprijin la analize sociale i sociologice, economice i politice. Creterea complexitii i incertitudinii specifice evoluiei situaiei internaionale de dup sfritul rzboiului rece constituie un factor ce introduce n ecuaia negocierilor elementul neprevzut,
5

Samantha Power, T)ie Problemfront Hell: America and he Age ofGenocide, Basic Books, New York, 2002 ; Michael Barnett, Eyewitness io a Genocide : The United Nations and Rwanda, Corneli, 2003 ; Philip Gourevitch, We Wish to Inform You that Tomorrow We Will Be Killed With Our Families, Farrar, Straus i Giroux, New York, 1999.

ngreunnd comunicarea i dialogul dintre pri. n anexa nr. 13 este reprezentat un model simplu al unui proces de negociere, n care sunt implicate dou pri. Teoria negocierilor a reuit s identifice situaiile dificile i de nesoluionat, cum ar fi litigiile de distribuie i problemele identitare i s le ocoleasc, de multe ori recurgnd la soluii inovative, de canalizare a intereselor prilor spre abordri n baza unor interese comune. Negocierile rmn vulnerabile la influenele de context i conjunctur. Dintre acestea un element ce reduce marja de manevr a prilor i altereaz rezultatul negocierilor l constituie constrngerile temporale, determinate de termenele prestabilite. De cele mai multe ori negocierile de la ncheierea unui conflict stau sub semnul inegalitii dintre nvingtori i nvins, toate prile interesate i implicate concentrndu-i atenia, n primul rnd asupra consecinelor imediate, pe termen scurt. n timpul rzboiului rece, de exemplu, aproape toate negocierile de la sfritul perioadei colonialiste, din anii 60, s-au concentrat asupra unor rezultate imediate i anume ncetarea luptelor i obinerea grabnic a simbolurilor independenei, construcia imediat a instituiilor statalitii i a legilor proprii pentru fostele colonii. Aproape n nici un caz orizontul de ateptare pe termen lung, referitor la problemele consolidrii independenei ctigate nu a fost luat n considerare, pentru c, pe de o parte, superputerile aveau nevoie de clieni, iar, pe de alt parte, pentru c i fostele metropole aveau tot interesul s-i menin capacitatea de intervenie n fostele colonii. Problema negocierilor internaionale a intrat n atenia teoreticienilor, ct i a practicienilor diplomaiei de mai multe secole, nti n Frana, dar studiul sistematic al negocierilor, bazat pe proceduri standardizate a nceput s fie considerat o parte a procesului diplomatic de baz abia din anul 1960. n paralel s-a dezvoltat i teoria relaiilor internaionale, n cadrul creia negocierile au ocupat un loc distinct, mai ales avnd n vedere c acestea au fost i nc sunt considerate a avea un caracter dual, att de art, ct i de tiin. Primele lucrri ce au teoretizat negocierile internaionale sunt Strategia conflictului (Strategy of Conflict), aprut n 1960 sub semntura lui Tomas Schelling, Lupte, jocuri i dezbateri6 (Fights, Games, and Debates) aparinnd lui Anatol Rapoport, aprut, de asemenea, n 1960 i Cum negociaz naiunile (How Nations Negotiate), editat n 1964 sub semntura lui Charles Ikl. Primele dou cri au fost bazate n principal pe teoria jocurilor, n timp ce ultima carte este o abordare mai echilibrat n care aceast orientare teoretic matematizant este mbinat cu orientarea tradiional n privina relaiilor internaionale, bazat pe o serie extensiv de studii de caz. Punctul comun al tuturor acestor lucrri const n aceea c abordrile respective luau n considerare att motive de a dezvolta cooperarea ct i motive de a continua competiia. Aspectele principale ale procesului de negociere sunt caracterizate de discuii n care: - fiecare parte prezint oferte iniiale celeilalte pri; - fiecare parte i prezint acele puncte pe care le consider de nenegociat, asupra crora nu admite poziii divergente; - prile se angajeaz s ofere anumite recompense sau, dimpotriv, s utilizeze, dup caz, sanciuni, spre a determina cealalt parte s fac concesii; - se fac concesii de una sau de ambele pri, astfel nct punctele de vedere ale prilor devin mai apropiate; - una sau ambele pri i retrag, parial sau integral, ofertele precedente, iar unele concesii sunt admise atunci cnd pericolul de blocare al negocierilor devine iminent;
6

Lucrarea lui Tomas Schelling, Strategy of Conflict, nu a avut drept scop teoretizarea comunicrii n general ntre doi adversari jurai, care nu numai c nu aveau ncredere unul n altul, dar urmreau s se anihileze reciproc; lucrarea a fost parte a unui efort mai amplu de elaborare a regulilor descurajrii nucleare, cu corolarul ei mutual assured destruction, care presupunea un minim de comunicare ntre adversari. Vezi i M. Bnecher, J. Wilkenfeld, A Study of Crisis, The University of Michigan Press, 2000.

- n final, atunci cnd dinamica acceptrii de concesii depete presiunea divergenelor, prile tind s ajung la puncte de vedere convergente, n interiorul plajei cuprinse ntre punctele lor de vedere de la demararea negocierilor. n cadrul paradigmei realiste cu privire la relaiile internaionale, negocierea oferea o alternativ la utilizarea forei, prin care statele puteau s-i promoveze interesele ntr-o lume a crei caracteristic principal era ostilitatea. n ultimii 20 de ani s-a afirmat o alternativ la acest cadru, bazat pe discuii, asociat parial cu interesul renscnd n paradigma liberal referitoare la politica internaional n ansamblul su. Fr ndoial, rdcinile acestei noi paradigme pot fi gsite n primele utilizri ale teoriei jocurilor, n mod special n lucrarea lui Rapoport, aprut n 1960. Rapoport arta c exist dou tipuri de utilizri a teoriei jocurilor, nici una dintre ele legat n mod direct cu conflictele. n primul rnd teoria jocurilor stimuleaz gndirea n legtur cu conflictele, iar n al doilea rnd aceast teorie creeaz impasuri determinate de baza sa axiomatic, insuficient pentru abordarea tuturor tipurilor de situaii conflictuale. Aceste impasuri creeaz tensiunea necesar spre a-i determina pe analiti s caute alte tipologii cadru, n care s se ncadreze diferitele tipuri de conflicte7. Rapoport a mers mai departe dect de a utiliza formalizarea teoriei jocurilor i a introdus conceptul pe care el l-a denumit dezbateri, cutnd prin acestea s ajung la o nelegere ntre indivizi, bazat pe un domeniu de validitate, n cadrul cruia interesele i viziunile asupra faptelor, proceselor i fenomenelor lor s se suprapun. O nou perspectiv bazat pe soluionarea problemelor s-a afirmat n anii 80, ca o abordare major i distinct a studiului i analizei negocierilor internaionale. Aceast abordare a jucat i continu s joace un rol foarte important n actualul context de desfurare a negocierilor internaionale, n special dup sfritul rzboiului rece. De o importan particular pentru influena crescnd a acestei paradigme este conceptul de negociere principial, lansat de Roger Fisher, William Kury i Bruce Patton8 care au pus accentul n fundamentarea negocierilor pe interese n mai mare msur dect pe poziiile avute de pri n cadrul negocierilor. Perspectiva bazat pe diagnoz-formule-detalii, lansat de William Zartman i Maureen Berman, pune accentul pe importana de a nelege nti problema, apoi de a ajunge la o formul conceptual general, care s direcioneze procesele de negociere i apoi stabilirea detaliilor. Toate aceste paradigme constituie tipuri ideale, forme pure, simple forme ale unor soluii diferite, n timp ce realitatea se bazeaz pe situaii care n cele mai multe cazuri ofer soluii aflate undeva ntre aceste versiuni. n general, rezultatul negocierilor poate fi evaluat n funcie de patru criterii: - Acordul. Primul i cel mai important criteriu se refer la faptul c prile ajung sau nu la acord. Pentru ca un acord s aib durabilitate, el trebuie s ofere tuturor prilor implicate condiii mai bune, mai avantajoase dect le aveau n lipsa sau naintea acordului. Uneori negocierile nu sunt conduse viznd ca obiect principal realizarea unui acord, ci obinerea de efecte secundare, ca de exemplu satisfacerea opiniei publice interne i internaionale. - Eficiena. Aceasta se refer la extinderea pe care prile sunt dispuse s o acorde nelegerilor semnate, n funcie de constrngerile inerente situaiei. - Echitatea. Echitatea se refer la msura n care acordul este perceput de ctre pri ca drept sau echitabil. Este, fr ndoial, un concept subiectiv. Acesta include componente, ca de exemplu: acordarea unui tratament nediscriminatoriu tuturor prilor, echitate

7 8

A. Rapoport, Fights, Games, and Debates, University of Michigan Press, Ann Arbor, 1960, pag. 242. R. Fisher, W. Kury and B. Patton, Getting to Yes: Negotiating Agreement Without Giving In, 2nd Edition, Penguin Books, New York, 1991.

distribuit, n sensul c toate prile beneficiaz n mod egal, n concordan cu anumite standarde universale. - Stabilitate. Durabilitatea n timp a acordurilor ncheiate este, de asemenea, important. Un acord poate fi considerat stabil dac nici una dintre pri nu are motive de a abdica de la respectarea sa. Acest criteriu deriv din cele anterioare, n msura n care fiecare parte l consider echitabil i aductor de beneficii i consider c este n interesul su s-l implementeze integral i cu bun credin.

RAZBOIUL
Razboiul reprezinta o disputa internationala caracterizata de violenta intre unitati militare nationale. In lucrarea sa monumentala, On War, Carl von Clausewitz considera razboiul ca fiind continuarea demersurilor politice, dar cu alte mijloace. Razboiul este o forma de interactiune in care doua sau mai multe armate duc o lupta de interese. Atunci cand se vorbeste de razboi civil, se vorbeste de fapt de o diputa in interiorul unei societati pentru preluarea guvernarii statului si nu pentru mentinerea suveranitatii ca si in cazul unei dispute intre doua state. Razboiul poate fi considerat si o entitate culturala, iar practica sa nu depinde de nici o singura tipologie de organizare politica sau de o societate. Mai degraba, razboiul este un fenomen international a carui forma si scop sunt definite de catre societatea care il poarta. Modul de purtare a unui razboi se extinde ca un continuum de-a lungul istoriei, de la razboaiele tribale aproape universale care au inceput inainte ca istoria umanitatii sa fie cunoscuta, la razboaie intre oraselestate, natiuni sau imperii. In cadrul oricarui teatru de razboi pot exista una sau mai multe campanii militare. O campanie militara include nu doar lupta propriu-zisa ci si inteligenta, miscari de trupe, aprovizionare, propaganda, si alte componente. Conflictul continuu este adeseori denumit o batalie, desi aceasta terminologie nu se potriveste in totalitate conflictelor care implica doar avioane, rachete si bombe, in absenta unor trupe terestre sau a unor forte navale. Un razboi civil reprezinta utilizarea fortei pentru rezolvarea diferendelor interne. Este de remarcat faptul ca razboiul nu se limiteaza la specia umana; furnicile si cimpanzeii, si probabil si alte animale, se angajeaza in conflicte masive intra-specie. Exista un dezacord in literatura de specialitate cu privire la originile razboiului. Unii considera ca razboiul a existat mereu, in timp ce altii subliniaza lipsa unor dovezi clare pentru existenta razboiului in trecutul nostru preistoric, si faptul ca numeroase societati pasnice, nonmilitare au existat si inca mai exista. Dar, razboiul a inceput de obicei datorita a doua motive: bani si putere. Original, razboiul consta in raiduri de mica anvergura. De la nasterea statului cu aproximativ 5000 de ani in urma, activitatea militara a aparut aproape pe intreg globul pamantesc. Descoperirea prafului de pusca si progresul tehnologic accelerat a dus la modernizarea razboiului. Raportul Human Security Report 2005 mentiona un declin semnificativ in numarul si gravitatea conflictelor odata cu sfarsitul Razboiului Rece la inceputul anilor 1990. Totusi, dovezile examinate in editia din 2008 a studiului Pace si Conflict indica faptul ca declinul numarului de conflicte a stagnat in ultimii ani.

Motivele pentru a purta un razboi sunt extrem de diferite pentru cei care ordona razboiul si pentru cei care cu adevarat sunt prezenti pe campul de lupta. Pentru ca un stat sa poata incepe un razboi trebuie sa aiba sprijinul conducerii, al fortelor sale militare, si al populatiei. Spre exemplu, in al Treilea Razboi Punic, liderii Romei ar fi dorit purtarea unui razboi cu Cartagina cu scopul eliminarii acestui rival rebel, in timp ce soldatii ar fi putut fi motivati de dorinta de a pune capat practicii sacrificarii copiilor. Deoarece numerosi oameni sunt implicati, razboiul poate dobandi o viata proprie din confluenta a numeroase motivatii diferite. In lucrarea Why Nations Go to War, autorul John G. Stoessinger subliniaza faptul ca ambele parti implicate intr-un razboi vor pretinde ca moralitatea le justifica razboiul. De asemenea, acesta afirma ca motivele pentru inceperea unui razboi depind de o evaluare mult prea optimista a rezultatelor posibile ale ostilitatilor (numar de morti si costuri), si de perceptia gresita a intentiilor inamicului. Aproximativ 90-95% din societatile cunoscute au fost implicate cel putin ocazional intrun razboi, in timp ce altele luptau constau. Razboiul apare atunci cand un grup de oameni sau o organizatie percepe ca beneficiile care pot fi obtinute sunt mai mari decat costurile. Razboiul are loc dintr-o varietate de motive: 1. pentru a proteja mandria nationala prin prevenirea pierderii de teritoriu 2. pentru a proteja viata cetatenilor prin prevenirea pierderii de resurse sau prin declararea independentei 3. pentu a-l pedepsi pe cel care a gresit, mai ales atunci cand un stat este perceput ca fiind mai puternic decat celalalt si poate cu adevarat sa fi pedepsit. Razboiul intre statele care detin arme nucleare este putin probabil sa aiba loc in era moderna, asa cum a fost demonstrat in timpul Razboiului Rece de catre cele doua superputeri, deoarece posibilele beneficii sunt clar depasite de costuri atunci cand vietile a milioane de oameni ar putea fi pierdute si economiile nationale distruse de un razboi nuclear.

Teorii privind aparitia razboiului


a. Teoriile evolutioniste Razboaiele sunt considerate a fi rezultatul caracteristicilor psihologice evoluate care care sunt aduse la suprafata fie prin atacarea acestora, fie prin perceptia unei populatii cu privire la un viitor sumbru. Aceste teorii pot explica actiunile IRA, organizatia paramilitara din Irlanda, insa produc o viziune limitata asupra razboaielor curente. Studiile privind violenta endemica si razboaiele tribale din tinuturile inalte din Papua Noua Guinee demonstreaza ca razboaiele intertribale sunt mai probabil sa apara in acele parti ale statului unde densitatea populatiei este mai mare si presiunea pentru detinerea de pamant este astfel maxima. In mod similar, dovezile privind razboaiele organizate din lumea antica, in Mesopotamia predinastica si in Egiptul antic, sugereaza ca razboiul sistematic organizat a aparut doar dupa ce densitatea populatiei a crescut, si astfel exista o presiune crescanda asupra resurselor ecologice limitate. b. Teorii behavioriste Psihologi precum E.F.M. Durban si John Bowlby au argumentat ca fiintele umane sunt violente din nastere. In timp ce aceasta violenta este tinuta sub control in societatile normale, aceasta are nevoie sa fie eliberata ocazional prin intermediul razboiului. Aceasta nevoie se alatura

10

altora precum stramutare, adica procesul prin care o persoana transforma suferintele si nemultumirile sale in ura fata de calalalt grup etnic, rasial, religios, national sau ideologic. In timp ce aceaste teorii ar putea avea o anumita valoare explicativa cu privire la motivele pentru care apar razboaiele, nu pot explica cand si cum acestea apar. Aceste teorii nu explica existenta unor persoane complet dezinteresate de razboi. Daca psihologia innascuta a mintii umane nu poate fi schimbata, aceste variatii sunt inconsistente. O solutie adaptata la aceasta problema de militaristi precum Franz Alexander este ca pacea nu exista de fapt in realitate. Perioadele care sunt considerate a fi pasnice sunt de fapt perioade de pregatire pentru un razboi ulterior sau sunt perioade in care razboiul este suprimat de catre o mare putere, cum ar fi Pax Britannica. Psiho-analistul Franco Fornari considera ca razboiul reprezinta proiectia si paranoia jelirii. Natiunea si tara noastra joaca un rol matern inconstient in sentimentele noastre, asa cum deriva si din expresia patria-mama. Fornari considera ca razboiul si violenta se dezvolta din nevoia noastra de dragoste: dorinta noastra de a prezerva si apara obiectul sacru de care suntem profund atasati, si anume mama noastra si fuziunea noastra cu ea. Pentru persoana adulta, natiunile sunt obiectele sacre care genereaza razboiul. Fornari s-a concentrat pe sacrificiu ca esenta a razboiului: dorinta impresionanta a fiintelor umane de a muri pentru tara lor, de a-si preda corpurile natiunii lor. Fornari a denumit razboiul constituirea spectaculoasa a unei situatii uman generale prin care moartea dobandeste o valoare absoluta. Suntem siguri ca ideile pentru care murim trebuie sa fie adevarate, iar moartea devine un proces demonstrativ. De asemenea se argumenteaza ca liderii iau rolul de tata iar oamenii iau rolul de copii. Aceasta teorie ar putea explica de ce oamenii sunt ori foarte rebeli fata de societate sau foarte obedienti. c. Teorii sociologice Sociologia a fost de mult preocupata de originile razboiului, si mii de teorii au fost avansate, numeroase dintre acestea fiind contradictorii. Sociologia s-a divizat astfel in mai multe scoli. Una dintre acestea, Primatul Politicii Domestice, bazata pe lucrarile lui Eckart Kehr si HansUlrich Wehler, vede razboiul ca fiind un produs al conditiilor domestice, doar tinta agresiunilor fiind determinata de realitatile internationale. Astfel, Primul Razboi Mondial nu a fost produsul unor dispute internationale, a tratatelor secrete sau a balantei de putere ci un produs al situatiei economice, sociale si politice a fiecaruia dintre statele implicate. Aceasta teorie difera de cea a Primatului Politicii Externe dezvoltata de Carl von Clausewitz si Leopold van Ranke, care sustin ca deciziile oamenilor de stat si situatia geopolitica sunt principalele caze ale unui razboi. d. Teoriile demografice Teoriile demografice pot fi grupate in doua categorii, teorii malthusiene si teorii privind abundenta tineretului. Teoriile maltusiene considera expansiunea populatiei si resursele limitate ca fiind sursele conflictelor violente. Papa Urban al II-lea in 1095, in ajunul primei cruciade, nota Pentru ca acest pamant pe care il ocupi acum, inchis din toate partile de apa si de piscuri inalte, este prea ingust pentru populatia ta; acesta nu ofera destula hrana pentru cultivatorii sai. Astfel veti omori si va veti devora unul pe celalalt, veti purta razboaie, si multi dintre voi vor pieri in luptele civile. Lasati ura sa se departeze de voi; incetati certurile. Veniti pe calea luptei sfinte, luati acel pamant de la rasele mai slabe si puneti-l in proprietatea voastra. Aceasta este una din exprimarile timpurii a ceea ce a ajuns sa fie cunoscuta drept teoria malthusiana a razboiului, in care razboaiele sunt cauzate de populatiile care se extind si de

11

resursele limitate. Thomas Malthus (1766-1834) scria ca populatiile cresc mereu pana ce sunt limitate de razboaie, boli sau foamete. Se considera de catre mathusieni ca aceasta teorie poate explica descresterea relativa a numarului razboaielor in ultimii cincizeci de ani, in special in lumea dezvoltata, unde descoperirile din agricultura au facut posibila sprijinirea unei populatii mai mari decat inainte, si unde controlul sarcinilor a incetinit in mod dramatic cresterea populatiei. Teoriile privind abundenta tineretului difera semnificativ de teoriile malthusiene. Adeptii sai considera ca o combinatie intre o mare cohorta de tineri barbati si lipsa oportunitatilpr de angajare in mod regulat pe timp de pace ca fiind un risc pentru aparitia violentei. In timp ce teoriile malthusiene se concentreaza pe disparitatea intre o populatie in crestere si resursele naturale disponibile, teoria privind abundenta tineretului se concentreaza pe disparitatea dintre excesul de tineri de sex masculin si pozitiile sociale disponibile in cadrul sistemului social de diviziune a muncii. Cei care au contribuit la dezvoltarea teoriilor privind abundenta tineretului sunt sociologul francez Gaston Bouthoul, sociologul american Jack Goldstone si sociologul german Gunnar Heinsohn. Samuel Huntington si-a modificat teoria privind ciocnirile dintre civilizatii prin utilizarea teoriei abundentei tineretului: Nu cred ca Islamul este mai violent decat orice alta religie, si consider ca daca toate sunt adunate la un loc, mai multi oameni au fost omorati de catre crestini de-a lungul secolelor decat de catre musulmani. Dar factorul cheie este cel demografic. Vorbind la modul general, oamenii care merg si omoara alti oameni sunt cei cu varste intre 16 si 30 de ani. In anii 1960, 1970 si 1980 au existat rate inalte ale natalitatii in lumea musulmana, si acest lucru a dus la aparitia unei mari populatii tinere. Dar acest numeros tineret va disparea. Ratele natalitatii in lumea musulmana sunt in descrestere; de fapt, au scazut in mod dramatic in unele state. Islamul s-a raspandit initial prin puterea sabiei, dar nu consider ca exista ceva inerent violent in teologia musulmana.' Teoria privind abundenta tineretului reprezinta o dezvoltare relativ recenta dar se pare ca a devenit influenta in ghidarea strategiei militare si de politica externa a Statelor Unite, deoarece atat Goldstone cat si Fuller au fost consultanti ai guvernului SUA. Inspectorul General al CIA, John L. Helgerson mentioneaza teoria abundentei tineretului in raportul sau din 2002 intitulat Implicatiile pentru Securitatea Nationala ale Schimbarilor Demografice Globale. Potrivit lui Heinsohn, persoana care a dezvoltat cel mai mult in forma sa generala teoria abundentei tineretului, acest fenomen apare atunci cand 30-40% din barbatii unei natiuni apartin varstei luptatorilor de la 15 la 29 de ani. Vor urma perioade cu rate totale de fertilitate de chiar 4-8 copii pentru o femeie. O rata totala a fertilitatii de 2 copii nascuti de o femeie in timpul vietii acesteia reprezinta o situatie in care fiul va inlocui tatal, fata va inlocui mama. Astfel, o rata totala a fertilitatii de 2 reprezinta nivelul de inlocuire, in timp ce orice rata mai joasa reprezinta o fertilitate sub rata de inlocuire care duce la un declin al populatiei. Ratele totale ale fertilitatii peste 2 vor conduce la cresterea populatiei si la abundenta tineretului. Din moment ce pozitiile respectabile nu pot creste cu aceeasi viteza ca si hrana, cartile si vaccinurile, numerosi oameni tineri nervosi se afla in situatia de a avea tendinte sa escaladeze mania lor adolescentina in violenta. Aceasta violenta poate fi eliberata in sase moduri: a. crima violenta b. emigrare (clonizare non-violenta) c. rebeliune sau puci

12

d. razboi civil sau/si revolutie e. genocide (pentru a prelua pozitiile celor ucisi) f. cucerire (colonizare violenta, care include adeseori genocidul peste hotare). Religiile si ideologiile sunt considerate a fi factori secundari care sunt utilizati in legitimarea violentei, deoarece acestia nu vor conduce la violenta in absenta unui tineret numeros. In consecinta, teoreticienii din aceasta categorie considera atat trecutul colonialism si imperialismul crestin european cat si actuala agitatie civila din cadrul islamului ca fiind rezultate ale ratelor inalte ale natalitatii care creaza un tineret numeros. In vreme ce in perioada colonialismului european, statele europene aveau rate inalte ale natalitatii si un tineret numeros care alimenta expansiunea coloniala, Afghanistanul actual, care are o rata totala a fertilitatii de 6 copii la o femeie si o rata a somajului estimata la 40%, reprezinta un stat tipic cu un tineret abundent. Fasia Gaza poate fi considerata un alt exemplu de zona in care violenta este cauzata de un tineret numeros, mai ales daca este comparata cu Libanul, un stat geografic apropiat, si totusi remarcabil mult mai pasnic. Din evenimentele istorice notabile care au legatura cu un tineret numeros se poate aminti rolul jucat de cohortele numeroase de tineri in cadrul rebeliunilor si a valurilor revolutionare din Europa moderna timpurie, incluzand in aceasta categorie Revolutia Franceza din 1789, si importanta depresiunii economice care a afectat cohortele de tineri germani in explicarea nasterii nazismului in Germania anilor 1930. Genocidul din Rwanda din 1994 a fost de asemenea considerat ca fiind cauzat de prezenta unui tineret numeros in aceasta tara. In timp ce implicatiile de securitate ale cresterii rapide a populatiei au fost cunoscute inca de la publicarea Memorandumul privind Studiul Securitatii Nationale in anul 1974, nici Statele Unite si nici Organizatia Mondiala a Sanatatii nu au implementat masurile care au fost recomandate cu privire la controlul cresterii populatiei pentru a micsora amenintarea terorista cu care se confrunta la momentul actual. Teoria privind abundenta tineretului a fost criticata pe motiv ca ar conduce la discriminare rasiala, de gen si bazata pe varsta. e. Teoriile rationale Teoriile rationala privind razboiul presupun ca ambele parti implicate in conflict sunt rationale, ceea ce inseamna ca fiecare parte doreste sa obtina cel mai bun rezultat posibil cu cea mai mica pierdere in vieti omenesti si proprietati de partea sa. Datoria acestei asumptii, daca ambele state ar sti dinainte cum se va sfarsi razboiul, ar fi mai bine pentru ambele sa accepte pur si simplu rezultatele post-razboi fara a trebui sa plateasca efectiv costurile razboiului. Acest lucru se bazeaza pe notiunea, acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta incepand cu Carl von Clausewitz, ca razboaiele sunt reciproce, ca toate razboaiele necesita atat o decizie de a ataca cat si o decizie de a se opune atacului. Teoriile rationale ofera trei motive pentru care statele nu pot ajunge la o intelegere si in schimb recurg la razboi: indivizibilitatea chestiunilor, asimetria informatiilor, si inabilitatea de a realiza angajamente credibile. Indivizibilitatea problemelor apare atunci cand cele doua parti nu pot evita razboiul prin negociere deoarece chestiunea pentru care se lupta nu poate fi impartita intre ei, doar detinuta in intregime de una sau cealalta dintre parti. Chestiuni religioase, precum controlul asupra Templului din Ierusalim, sunt mai probabil a fi indivizibile decat chestiunile economice.

13

O mai mare ramura a teoriei, avansata de catre teoreticieni ai relatiilor internationale precum Geoffrey Blainey, este axata pe problema asimetriei informatiei care produce impulsuri de a interpreta gresit o anumita problema. Cele doua state pot sa nu fie de acord asupra castigatorului din razboiul dintre ele, sau daca victoria va fi simpla sau nu, pentru ca fiecare parte are propriile sale secrete militare privind propriile capacitati. Acestia nu vor evita esecul unei negocieri prin impartasirea secretelor lor, din moment ce nu pot avea incredere unul in celalalt ca nu vor minti sau nu vor exagera pentru a obtine mai multe concesiuni din partea celuilalt. De exemplu, Suedia a facut eforturi de a induce in eroare Germania nazista cum ca va rezista unui atac nemilos, prin aducerea in discutie a mitului superioritatii ariane si prin a se asigura ca Hermann Goring va vedea doar trupe de elita in actiune, adesea imbracati ca soldati obisnuiti, atunci cand acesta venea in vizita. Decizia americanilor de a se implica in Razboiul din Vietnam a fost luata in deplina cunostinta ca fortele comuniste li se vor opune, dar nu credeau ca trupele de gherila aveau capacitatea de a rezista o lunga perioada atacurilor trupelor americane. In al treilea rand, negocierile ar putea esua datorita inabilitatii statelor de a realiza angajamente credibile. In acest scenariu, cele doua state ar putea fi capabile sa vina la o negociere care ar putea amana razboiul doar daca pot sa respecte intelegerea, dar beneficiile negocierii vor face o parte sa fie mai puternica si sa o faca sa ceara mai mult pe viitor, astfel incat partea mai slaba are impulsul de a rezista acestor negocieri inca de la inceput. Explicatiile rationale ale razboiului pot fi criticate din diferite motive. Asumptiile privind calculele costuri-beneficii devin suspecte in cazurile cele mai extreme de genocid din cel de al Doilea Razboi Mondial, unde singura intelegere oferita era infinit mai grava. Teoriile rationale presupun in mod tipic ca statul actioneaza ca un individ unitar, realizand ceea ce este cel mai bun pentru stat ca intreg; aceasta chestiune este problematica atunci cand, de exemplu, liderul unui stat raspunde doar in fata unui numar mic de persoane, asa cum este cazul intr-o dictatura. Teoriile rationale presupun de asemenea ca actorii sunt rationali, capabil sa estimeze corect posibilitatea lor de succes sau esec, insa proponentii teoriilor psihologice mai sus mentionate combat aceasta afirmatie. f. Teoriile economice O alta scoala de gandire considera razboiul ca fiind rezultatul competitiei economice intr-un sistem international competitiv si haotic. Din aceasta perspectiva, razboaiele incep cu scopul de a gasi noi piete, noi resurse naturale sau bogatie. Indisputabil cauza a unor razboaie, de la construirea imperiului britanic la invadarea de catre nazisti in 1941 a Uniunii Sovietice, aceasta teorie a fost aplicata multor aisltor conflicte. Cel mai adesea aceasta teorie este invocata de cei aflati la stanga spectrumului politic, care sustin ca acest tip de razboaie servesc intereselor celor bogati dar sunt purtate de cei saraci. Unii dintre cei aflati la dreapta spectrumului politic ar putea aduce ca contraargument faptul ca saracia este relativa si un sarac dintr-un stat poate fi relativ bogat intr-un alt stat. Astfel de contraargumente devin mai putin valabile odata ce mobilitatea in crestere a capitalului si informatiei uniformizeaza distributia bogatiei in lume, sau atunci cand avem in vedere ca diferentele relative de bogatie, si nu cele absolute, sunt cele care alimenteaza conflictele. Mai sunt si cei din extrema dreapta a spectrumului politic care ofera sprijin, in special fascistii, prin faptul ca insista asupra dreptlui natural al celui puternic asupra a tot ceea ce nu poate fi retinut prin forta de catre cel slab. Unii care se afla la centrul spectrumului politic, capitalisti, lideri mondiali, inclusiv presedinti ai Statelor Unite, isi exprima sprijinul pentru o viziune economica asupra razboaielor.

14

Exista vreun barbat, exista vreo femeie, chiar copil care nu stie c a samanta razboiului in lumea moderna se gaseste in rivalitatea industriala si comerciala?- Woodrow Wilson. g. Teoriile marxiste Teoriile marxiste privind razboiul argumenteaza ca toate razboaiele iau nastere din lupta de clasa. Acestea considera razboaiele ca fiind actiuni imperiale pentru a creste puterea claselor conducatoare si a diviza proletariatul lumii prin a-i opune pe cei care fac parte din ultima clasa pentru idei precum nationalismul sau religia. Razboaiele sunt consecinte naturale ale sistemului pietelor libere si a claselor, si nu vor disparea pana ce nu va avea loc o revolutie mondiala. h. Teoriile stiintelor politice Exista cateva diferite scoli ale teoriilor relatiilor internationale. Adeptii realismului in relatiile internationale considera ca motivatiile statelor pentru a recurge la razboi sunt nevoia de securitate si asigurarea supravieturii. O alta scoala de gandire, care uneori contrazice viziunea realista, sustine ca exista numeroase dovezi empirice pentru a sustine ca statele care sunt democratii nu se razboiesc unele cu celelalte, o idee cunoscuta in literatura de specialitate drept teoria pacii democratice. Alti factori includ diferentele in credintele morale si religioase, dezacordurile economice si in materie de comert, declararea independentei si altele. O alta teorie majora legata de puterea in relatiile internationale este teoria puterii in schimbare, care imparte lumea intr-o ierarhie si explica razboaiele majore ca parte a unui ciclu de hegemoni care sunt destabilizati de o mare putere care nu sprijina controlul exercitat de hegemon.

Tipuri de razboaie
Razboiul conventional reprezinta o incercare de a reduce capacitatea militara a oponentului prin batalie deschisa. Acesta este un razboi declarat intre state in care armele nucleare, biologice, sau chimice nu sunt utilizate sau sunt utilizate limitat pentru a sprijini scopurile si manevrele militare conventionale. Razboiul nuclear este un razboi in care armele nucleare sunt metoda primara de fortare a capitularii celeilalte parti, un rol opus celui strategic si tactic de sprijin in cadrul conflictului conventional. Opusul razboiului conventional, razboiul neconventional, este o incercare de a dobandi victoria militara prin silire, capitulare sau sprijin clandestin pentru una din partile implicate intr-un conflict existent utilizand mijloace non- traditionale. Razboiul civil este un razboi in care fortele aflate in conflict apartin aceleiasi natiuni sau entitati politice si doresc obtinerea controlului asupra acelei natiuni sau entitati politice. Razboiul asimetric este un conflict intre doua populatii cu armate dramatic diferite in ceea ce priveste tehnologia, marimea sau capacitatea. Conflictele asimetrice adeseori rezulta in tactice de gherila fiind utilizate pentru a depasi aceste diferente in tehnologie si marime. Poluarea intentionata a aerului in cadrul unui conflict este una dintre multele tehnici denumite colectiv razboi chimic. Gazul toxic ca arma chimica a fost utilizat in timpul Primului Razboi Mondial, si a produs moartea unui numar estimat de 91.198 de morti si 1.205.655 raniti. Diferite tratate au incercat sa limiteze utilizarea acestuia pe viitor. Armele chimice non-letale, precum gazele lacrimogene, sunt larg utilizate, uneori cu efecte mortale.

Moralitatea razboaielor

15

De-a lungul istoriei razboiul a fost considerat o sursa pentru intrebari morale serioase. Desi numeroase natiuni antice si unele moderne au vazut in razboi ceva nobil, odata cu trecerea timpului au inceput sa creasca ingrijorarile cu privire la moralitatea razboiului. Astazi, razboiul este considerat de unii a fi de nedorit sau problematic din punct de vedere moral. In acelasi timp, numerosi vad razboiul, sau cel putin pregatirile si disponibilitatea de a se implica in razboi, ca fiind necesare pentru apararea tarii lor. Pacifistii cred ca razboiul este inerent imoral si ca nici un razboi nu ar trebui sa aiba loc. Viziunea negativa asupra razboiului nu a fost mereu atat de larg impartasita ca si azi. Razboiul a fost adeseori considerat cea mai inalta activitate a umanitatii unde curajul, onoarea si abilitatea erau mai necesare decat in orice alt demers. Si Friedrich Nietzsche a considera ca razboiul este o oportunitate pentru oameni de a afisa eroism, onoare si alte virtuti. Un alt suporter al razboiului, Friedrich Hegel, considera ca acesta este un proces necesar istoriei pentru ca societatea sa progreseze. La izbucnirea Primului Razboi Mondial, scriitorul Thomas Mann scr ia: nu este pacea un element al coruptiei civile iar razboiul o purificare, o eliberare, o speranta enorma?. Aceasta atitudine a fost imbratisata de societati de la Sparta si Roma in lumea antica pana la statele fasciste din anii 1930. Legislatia internationala recunoaste doar doua cazuri de razboi legitim: 1. Razboi de aparare: atunci cand o natiune este atacata de catre un agresor, este considerat a fi legitim ca acea natiune sa se apere in fata agresorului; 2. Razboaie sanctionate de catre Consiliul de Securitate al ONU: atunci cand Natiunile Unite actioneaza ca un organism impotriva unei anumite natiuni. Exemplele includ operatiunile de mentinere a pacii din intreaga lume. O subcategorie a dreptului international cunoscut drept dreptul razboiului sau dreptul umanitar international cuprinde reglementari privind modul de purtare a unui razboi, inclusiv Conventiile de la Geneva care guverneaza legitimitatea anumitor tipuri de arme si tratamentul aplicat prizonierilor de razboi. Cazurile in care aceste legi sunt incalcate se considera a fi crime de razboi, si de la Porcesele de la Nurnberg de la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial comunitatea internationala a infiintat un numar de astfel de tribunale destinate a rezolva si pedepsi asemenea cazuri. Totusi, exista anumite aspecte ale razboiului care trebuiesc a fi luate in considerare. Suprapopularea este un astfel de aspect major, deoarece atunci cand au loc razboaie se pierd si vieti omenesti. In timp ce numerosi oameni considera acesta ca fiind un lucru rau, altii il vad ca fiind de bun augur. Pamantul devine suprapopulat, si va continua aceasta tendinta. Razboaiele au ajutat la tinerea sub control a populatiei, dar totusi ratele actuale ale natalitatii exced de departe ratele mortalitatii si astfel populatia globala continua sa creasca. Un alt aspect major este economia. Atunci cand au loc razboaiele, economiile intra intr-o etapa de crestere. Mai multe arme, haine militare etc. sunt necesare a fi fabricate si vandute armatelor. O depresie majora, Marea Criza Economica, a luat sfarsit datorita celui de al Doilea Razboi Mondial. Acest fenomen este denumit economie de razboi. Astfel, se poate afirma ca razboiul are atat parti negative cat si pozitive.

Dreptul razboiului

16

Dreptul razboiului (sau legile conflictului armat) este dreptul care priveste practicile acceptate cu privire la razboi. In cazuri altele decat razboaiele civile, acesta este considerat a fi un aspect al dreptului international public. Legile razboiului sunt divizate in doua categorii: - jus in bello, legi privind modul de purtare a unui razboi - jus ad bellum, legi privind justificarile acceptate pentru utilitatea fortei armate. Incercarile de a defini si reglementa modul de purtare a razboiului intre indivizi, natiuni sau alti agenti si de a limita efectele cele mai grave ale razboiului au o istorie lunga. In Europa medievala Biserica Romano-Catolica promova invatarea razboiului just, reflectat partial in miscari precum Pacea si Armistitiul Domnului. Dorinta de a restrictiona razboiul, si in special de a proteja vietile si proprietatile non-combatantilor, au continuat cu Hugo Grotius si incercarea sa de a rescrie legile razboiului. Dreptul umanitar international pozitiv consta in tratate care se preocupa direct de legile razboiului prin angajarea statelor semnatare si obtinerea unui sprijin larg, si include: - Conventiile de la Haga din 1899 si 1907 - Protocolul de la Geneva din 1935 - Carta Natiunilor Unite din 1945 - Conventiile de la Geneva si protocoalele ulterioare, inclusiv: a. Prima Conventie de la Geneva privind ameliorarea conditiilor ranitilor si a bolnavilor din fortele armate pe terenul de lupta (1864, actualizat in 1949) b. A Doua Conventie de la Geneva privind ameliorarea conditiilor ranitilor, bolnavilor si a naufragiatilor membri ai fortelor armate pe mare (1949, sucesor al Conventiei de la Haga din 1907, capitolul X) c. A Treia Conventie de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de razboi (1922, actualizata in 1949) d. A Patra Conventie de la Geneva privind protectia persoanelor civile pe timp de razboi (1949, bazata in parte pe Conventia de la Haga din 1907, capitolul IV) e. Primul Protocol privind protectia victimelor in conflictele armate internationale si f. Al Doilea Protocol privind protectia victimelor in conflictele armate non-internationale ambele din 1977. Opusul dreptului pozitiv al razboiului este dreptul cutumiar al razboiului, mare parte a sa fiind explorata la procesele de razboi de la Nurnberg. Aceste legi definesc atat drepturile permisive ale statelor cat si prohibitiile privind modul lor de comportare atunci cand au de a face cu forte neregulate sau non-semnatare. Interpretarile dreptului umanitar international se schimba de-a lungul timpului si acest lucru afecteaza si dreptul razboiului. De exemplu, Carla del Ponte, procuror sef al Tribunalului

17

Criminal International pentru fosta Iugoslavie amintea in 2001 ca, desi nu exista un tratat care sa interzica in mod specific utilizarea proiectilelor cu uraniu, exista o dezbatere stiintifica care evolueaza si se preocupa in mod expres de impactul utilizarii unor astfel de proiectile si ca este posibil pe viitor sa existe o viziune de consens in cercurile legale internationale ca utilizarea unor astfel de proiectile violeaza principiile generale ale dreptului aplicabil utilizarii armelor in conflictele armate. A fost adesea subliniat ca crearea unor legi pentru ceva atat de criminal si lipsit de legalitate precum razboiul pare o aburditate. Totusi, bazandu-se pe cutumele internationale acceptate de-a lungul vremii de state, s-a considerat ca, codificarea legilor razboiului va fi benefica. Unele dintre principiile care stau la baza dreptului razboiului sunt: - razboaiele ar trebui sa se limiteze la atingerea scopurilor politice care au condus la inceperea razboiului (controlul teritorial) si nu ar trebui sa produca distrugeri care nu sunt necesare; - razboaiele ar trebuie sa ia sfarsit cat de repede posibil; - persoanele si proprietatea care nu contribuie la efortul de razboi ar trebui protejate in fata distrugerii. In acest sens, legile razboiului au menirea de a limita relele produse de razboaie prin: - protejarea atat a combatantilor cat si a non-combatantilor de suferinta care nu este necesara; - asigurarea anumitor drepuri ale omului fundamentale persoanelor care cad in mana inamicului, in special prizonierii de razboi, ranitii, bolnavii si civilii; - facilitarea restabilirii pacii.

4.CAI DE SOLUTIONARE PASNICA A CRIZELOR INTERNATIONALE Carta ONU este documentul ce prevede n modul cel mai explicit i mai cuprinztor n acelai timp, modalitile prin care actorii din mediul internaional trebuie s soluioneze n mod panic disputele i diferendele dintre ei. Prile n orice diferend a crui prelungire ar putea pune n primejdie meninerea pcii i securitii internaionale vor trebui s caute s -l rezolve, nainte de toate, prin negocieri, anchet, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale juridiciar, recurgerea la organizaii sau acorduri regionale sau prin orice mijloace panice la alegerea lor9. Organizaia mondial acord o atenie deosebit modalitilor de soluionare panic a conflictelor, ntreg Capitolul VI fiind dedicat acestui aspect. n momentul n care s-a semnat Carta ONU la San Francisco, documentul ncorpora nvmintele istoriei, experiena limitat a Societii Naiunilor, ct i concluziile rezu ltate n urma celui de-al doilea rzboi mondial. Obiectivul principal al organizaiei a fost izbvirea generaiilor viitoare de flagelul rzboiului dar n acelai timp i instaurarea unei stri de drept

Cf. Carta Organizaiei Naiunilor Unite, semnat la San Francisco n ziua de 26 iunie 1945, art. 33.

18

prin meninerea justiiei i respectarea obligaiilor asumate sau prevzute de dreptul internaional. Mijloacele panice de soluionare a conflictelor urmresc ndeplinirea scopului principal prin utilizarea resurselor bazate pe drept, la care se recurge cu prioritate. Cum dreptul internaional posed mijloace relativ slabe de aplicare, constrngere sau executare, Carta prevede posibilitatea interveniei armate colective n msur s opreasc agresiunea sau s stopeze ameninarea pcii i securitii mondiale. Aceast intervenie este bazat pe principiul unul pentru toi, toi pentru unul, un adevrat model pentru sistemul de securitate colectiv. Consiliul de Securitate desemneaz agresorul i lanseaz chemarea pentru represiunea armat mpotriva sa. Statele membre sunt obligate s rspund acestor solicitri trimind trupe, sub mandat ONU, organizaia mondial asigurnd o strategie corespunztoare ct i o conducere adecvat. Acest sistem a funcionat de foarte puine ori, iar atunci cnd a funcionat, conducerea propriu-zis a aciunilor nu a fost exercitat direct de ctre ONU, ci de ctre o naiune conductoare. De exemplu, att n rzboiul din Coreea, din 1950-1953 ct i n cel din Irak din 1990-1991, naiunea conductoare a fost SUA. n plus, n timpul rzboiului rece ONU, prin operaiile sale de meninere a pcii, a organizat misiuni internaionale aflate direct sub comanda sa, dar necombatante, ce aveau ca scop separarea prilor n conflict i supravegherea liniilor de ncetare a focului. Organizaia Mondial a fost, de asemenea, prezent n operaii de mediere i de prevenire a conflictelor i a servit drept forum n care s-au purtat negocieri n scopul dezamorsrii conflictelor, ct i pentru asigurarea de contacte neoficiale ntre pri i negocieri. Carta ONU este un document conceput de reprezentanii statelor i care se adreseaz aproape exclusiv acestora, n primul rnd statelor membre ONU. Carta ONU este ilustrarea perfect a sistemului internaional n care actorii principali sunt statele. n puine locuri se fac referiri n Cart la un sistem care s cuprind i ali actori, ca de exemplu n privina drepturilor omului, problemelor globale, bunstrii i progresului social. Doar articolul 33, la care am fcut referire anterior, se adreseaz prilor i nu statelor, avnd n vedere c n conflicte actorii implicai pot fi dintre cei mai diveri i nu doar statele. Acest articol ine cont de un adevr elementar: cile de rezolvare panic sunt valabile pentru un sistem mult mai larg dect acela al statelor. n afar ns de instrumentele prevzute n articolul 33 al Cartei ONU, n prezent, n practica curent se utilizeaz i alte tipuri de soluii de rezolvare prin mijloace nemilitare a conflictelor i crizelor internaionale, cum ar fi interveniile umanitare i diplomaia nsi, ca instrument n sine, de modelare a comportamentului statelor. Cu toate acestea, evoluiile recente demonstreaz c dreptul internaional reprezint, de regul, cel mai mic numitor comun al nelegerii dintre state asupra unui aspect al vieii internaionale, pe care consider c este n interesul lor s l reglementeze. Al doilea, ca n perioade de reaezare a raportului mondial de fore cum este i cea pe care o traversm statele mari doresc s aib ct mai mult libertate de aciune, ceea ce le determin s nu pun un prea mare accent pe dreptul internaional. Desigur, am atins un grad de civilizaie, care nu ne permite s ignorm dreptul iar n plus, globalizarea ne constrnge , dar i atunci se caut modaliti care, n aparen, s fie n concordan cu dreptul internaional, dar n realitate, s permit statelor mari s acioneze cu ct mai mult impunitate. Sau, pur i simplu, se rescrie dreptul internaional nsui.

19