Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE ȘTIINȚE

POLITICE

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

STUDENT: MOCĂNAȘU TEOFANA

ANUL : II

SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE ROMÂNĂ

1
Constituirea O.N.U.

Organizația Națiunilor Unite este succesoarea Societății Națiunilor, care a activat în


perioada interbelică. Societatea Națiunilor a fost prima organizație internațională având ca
obiectiv principal apărarea pacii și securității internaționale.
În timpul celui de-al doilea război mondial, statele din coaliția antifascistă au consi-
derat necesară înlocuirea Societății Națiunilor cu o nouă organizație, deoarece ea s-a dovedit
incapabilă să împiedice izbucnirea acestui război și a altor conflicte anterioare lui. În cadrul
conferințelor internaționale ale principalelor state din coaliția antifascistă (S.U.A., Anglia și fosta
U.R.S.S.) a fost dezbătută și chestiunea înființării unei noi organizații internaționale pentru
menținerea păcii și securității internaționale.
În cadrul Conferinței la nivel înalt de la Teheran, la care au participat liderii S.U.A.,
Angliei și fostei U.R.S.S. (28 noiembrie - 1 decembrie 1943) s-a adoptat hotărârea ca miniștrii de
externe ai celor trei state să pregătească proiectul statutului noii organizații internaționale.
Reuniunea miniștrilor de externe ai celor trei state a avut loc la Dumbarton Oaks (lângă
Washington), în anul 1944. La a doua rundă a acestei reuniuni a participat și China. Miniștrii de
externe au pregătit proiectul de statut al noii organizații internaționale, denumit propuneri pentru
înființarea unei organizații internationale universale". Chestiunile asupra cărora nu s-a ajuns la
un acord (funcționarea noii organizații, calitatea de membru al ei, mecanismul de vot în cadrul
organelor ei) au fost discutate la Conferința la nivel înalt de la Yalta, din februarie 1945.
Conferința de la Yalta a adoptat regula unanimității voturilor celor cinci membri
permanenți ai Consiliului de Securitate al viitoarei organizații și a admis printre membrii ei
fondatori două republici unionale din cadrul U.R.S.S. de atunci - Ucraina și Belarus. De
asemenea, Conferința a hotărât convocarea unei alte conferințe internaționale la care să participe
toate statele membre ale coaliției antifasciste și care să adopte statutul noii organizații
internaționale. Această conferință s-a ținut la San-Francisco, între 25 aprilie și 26 iunie 1945, cu
participarea a 50 de state. Conferința a definitivat statutul noii organizații internaționale sub
denumirea de Carta Națiunilor Unite, care a fost semnată de participanți, în ziua de 26 iunie
1945. Deși Polonia nu a participat la Conferința de la San-Francisco, ea a fost recunoscută ca stat
fondator al organizației (al 51-lea stat fondator).

2
La Yalta se convenise să fie invitate la conferință pentru constituirea noii organizații
internaționale toate statele care vor fi declarat război Puterilor Axei până la data de 1 martie
1945. România nu a fost însa invitată să participe la San-Francisco, deși trecuse de partea
coaliției antifasciste cu șase luni în urmă, la 23 August 1944. În ciuda contribuției sale la
înfrângerea Germaniei hitleriste, datorită opoziției fostei U.R.S.S., România nu a putut dobândi,
la sfârșitul războiului, statutul de țară aliată, nici măcar pe acela de cobeligerantă (cum a fost
cazul Italiei), ea fiind declarată țară învinsă. Așa se face că România a fost primită în O.N.U.
abia în decembrie 1955.
Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat internațional multilateral, care a fost
supus ratificării statelor fondatoare, pentru a putea intra în vigoare. Ea a intrat în vigoare la 24
octombrie 1945. Pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a O.N.U., ziua de 24 octombrie a fost
proclamată Ziua Natiunilor Unite. Pe baza Cartei a luat ființă Organizația Națiunilor
Unite, chemată, dupa cum se afirmă în Preambulul Cartei: să izbăvească generațiile viitoare de
flagelul războiului; să reafirme credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și
valoarea persoanei umane; să creeze condițiile necesare pentru menținerea justiției și respectarea
obligațiilor decurgând din tratate și alte izvoare ale dreptului internațional; să promoveze
progresul social și instaurarea unor condiții mai bune de trai într-o mai mare libertate.
Organizația Națiunilor Unite este definită ca fiind "o organizație internațională cu vocație
de universalitate, atât în ceea ce privește aria sa de interese, cât și competența, creată cu scopul să
mențină pacea și securitatea internațională; să dezvolte relații prietenești între națiuni; să
realizeze cooperarea între state pentru rezolvarea problemelor internaționale cu caracter
economic, social, cultural sau umanitar". Organizația Națiunilor Unite este o organizație cu
vocație de universalitate, adică deschisă tuturor statelor din societatea internațională. Ea are
personalitate juridică internațională, fiind subiect de drept internațional public, însă subiect
derivat, creat de către statele fondatoare și limitat, în privința competențelor sale, de dispozițiile
statutului ei.

3
Scopurile si principiile O.N.U.

Carta Organizației, în art. 1, proclamă urmatoarele scopuri:

a) să mențină pacea și securitatea internațională și, în conformitate cu principiile justiției și


dreptului internațional, să aplaneze ori să soluționeze diferențele internaționale sau situațiile
cu caracter internațional, care pot duce la încălcarea păcii;

b) să dezvolte între națiuni relații prietenești, întemeiate pe respectarea principiului egalității


în drepturi a popoarelor și a dreptului lor de a dispune de ele însele;

c) să realizeze cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracter


economic, social, cultural sau umanitar și să promoveze respectul față de drepturile omului și
libertățile fundamentale pentru toți oamenii, fără vreo deosebire de rasă, sex, limbă sau
religie;

d) să fie centrul în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor scopuri.

În acest sistem de scopuri al O.N.U., locul central îl ocupă menținerea păcii și securitații
internaționale. Prevederile Cartei O.N.U. au pus bazele unui sistem nou de securitate
internaționala întemeiat pe măsuri colective și eficace de prevenire și înlăturare a amenințărilor
la adresa păcii și de reprimare a actelor de agresiune sau a altor încălcări ale pacii. La baza
noului sistem de securitate internațională se află principiul soluționării numai prin mijloace
pașnice a tuturor diferențelor care se pot ivi intre state, în conformitate cu principiile justiției și
dreptului internațional.

Membrii O.N.U.

Membrii O.N.U. pot fi numai statele. Ei se împart în două categorii: a) membri


originari (fondatori), care sunt statele participante la Conferința de la San-Francisco și care au
semnat și ratificat Carta O.N.U.; și b) membri admiși ulterior în organizație.
Pentru ca un stat să poată deveni membru O.N.U. el trebuie să îndeplinească două
condiții: în primul rând, să promoveze o politică externă de pace și să accepte obligațiile din

4
Carta O.N.U., iar, în al doilea rând, după aprecierea organizației, să fie capabil și dispus să
îndeplinească aceste obligați. Admiterea unui stat în O.N.U. se face pe baza hotărârii Adunării
Generale a organizației, adoptată cu votul afirmativ a doua treimi din membrii ei prezenți și
votanți, la recomandarea Consiliului de Securitate. Recomandarea Consiliului de Securitate este
adoptată cu votul afirmativ a 9 membri, inclusiv voturile afirmative a celor 5 membri permanenți
(S.U.A., Anglia, Franta, China, Rusia).

Organele Organizației Națiunilor Unite

O.N.U. are doua categorii de organe: organe principale și organe subsidiare (ajutatoare).

Organele principale ale O.N. U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,


Consiliul Economic și Social (ECOSOC), Consiliul de Tutela, Curtea Internațională de Justiție și
Secretariatul.

Organele subsidiare ale O.N. U. sunt înființate de organele principale ale organizației. Ele
nu au o competență proprie, ci una delegată de organul principal care a creat acel organ
subsidiar. Organele subsidiare sunt formate din reprezentanți ai statelor membre sau din
specialiști care participă cu titlu personal. Spre exemplu, Comisia de drept international este un
organ subsidiar al Adunării Generale a O.N.U. pentru codificarea și dezvoltarea progresivă a
acestui drept.

Adunarea Generală a O.N.U.

Este organul principal al organizației și cel mai reprezentativ. Este formată din
reprezentanții tuturor statelor membre ale organizației. Delegațiile statelor membre în Adunarea
Generală sunt formate din cel mult 5 membri și 5 supleanti. Indiferent de numarul delegaților săi,
fiecare stat membru are un singur vot în Adunarea Generală, potrivit principiului "un stat, o
voce".
Adunarea Generală își desfășoară activitatea în sesiuni ordinare anuale, care încep
întotdeauna în a treia zi de marți din luna septembrie și se încheie la o dată fixată de către
Adunarea Generală încă de la începutul sesiunii. Adunarea Generală se poate întruni și în sesiune
extraordinară, convocata de Secretarul General al organizației, la cererea Consiliului de

5
Securitate sau a majorității membrilor organizației. Adunarea Generală mai poate fi convocată și
în sesiune extraordinară de urgență, adică în decurs de 24 de ore de la primirea de către
Secretarul General a unei cereri din partea Consiliului de Securitate sau din partea majorității
membrilor organizației, pentru convocarea unei astfel de sesiuni.
Fiecare sesiune a Adunării Generale își alege un președinte și mai mulți vicepreședinți.
Aceștia împreună cu cei 7 președinți ai comitetelor principale ale Adunării constituie Biroul
sesiunii respective.
Activitatea Adunării Generale se desfășoară în ședințe plenare și în cadrul celor 7
comitete principale. Aceste comitete principale sunt: comitetul politic special; comitetul pentru
problemele politice și de securitate; comitetul pentru problemele economice și financiare;
comitetul pentru problemele sociale, umanitare și culturale; comitetul pentru problemele de
tutela; comitetul pentru problemele administrative și bugetare; și comitetul pentru problemele
juridice. Conform Regulamentului intern al Adunării Generale, limbile oficiale ale organizației
sunt: engleza, chineza, spaniola, franceza, rusa și araba.

Consiliul de Securitate al O.N.U.

Spre deosebire de Adunarea Generală care este organul principal deliberativ și de


recomandare al organizației, Consiliul de Securitate este organul principal de acțiune și de
aplicare a măsurilor de constrângere pentru menținerea păcii și securității internaționale. Carta
O.N.U. precizează că membrii organizației "conferă Consiliului de Securitate răspunderea
principală pentru menținerea păcii și securității internaționale". Consiliul de Securitate este
format din 15 membri ai organizației, din care 5 sunt membri permanenți (S.U.A., Anglia,
Franța, China și Rusia), iar 10 sunt membri nepermanenți, aleși de Adunarea Generală pe timp de
doi ani. În alegerea membrilor nepermanenți se iau în considerare contribuția lor la menținerea
păcii și criteriul repartiției geografice echitabile. Consiliul de Securitate fiind un organ
permanent al organizației, membrii săi trebuie să aibă reprezentanți permanenți la sediul
organizației.

6
Aspectele cele mai importante ale activității O.N.U.

Menținerea păcii și securității internaționale

Menținerea păcii și securității internaționale este scopul principal al organizației. Toate


organele O.N.U. sunt chemate să contribuie la asigurarea păcii și securității internaționale. Dintre
ele, în special două au un rol deosebit în acest domeniu: Adunarea Generală și Consiliul de
Securitate.
Adunarea Generală este chemată să examineze principiile generale de cooperare a
statelor în menținerea păcii și să discute chestiunile privind pacea lumii. Ea poate face
recomandări cu privire la menținerea păcii și securității internaționale. Adunarea Generală nu
adoptă măsuri concrete și practice în acest domeniu.
In asigurarea legalității și ordinii internaționale, un rol deosebit îi revine Consiliului de
Securitate al O.N.U., care este competent nu numai să adopte măsurile necesare pentru
menținerea păcii sau restabilirea ei, ci și să dispună măsuri de constrângere împotriva celor ce se
fac vinovați de încălcarea păcii și securității internaționale.
Consiliul de Securitate poate aplica măsuri de constrângere care nu se bazează pe
folosirea forței, cum este embargoul față de statul vinovat (de exemplu, embargoul care s-a
aplicat unor țări din spațiul fostei Iugoslavii sau embargoul impus Irakului). De asemenea,
Consiliul poate să trimita misiuni de observatori în zonele de conflict sau să ceară Secretarului
General să întreprindă acțiuni de bune oficii sau de mediațiune între părțile aflate în diferend. El
poate trimite și comisii de ancheta pentru stabilirea cauzelor conflictelor.
Consiliul de Securitate poate sa adopte hotărâri privind aplicarea unor măsuri de
constrângere bazate pe folosirea forțelor armate ale statelor membre O.N.U. Forțele militare ale
O.N.U., instituite prin rezoluții ale Consiliului de Securitate, execută cu precădere așa-
numitele operțiuni pentru menținerea păcii (peace-keeping), intervenind în zona tampon abia
după ce se realizează un acord de încetare a focului între părțile beligerante. Din punct de vedere
juridic, operațiunile de menținere a păcii inițiate de O.N.U. se caracterizeaza prin urmatoarele:

a) ele au un caracter consensual, deoarece se întemeiază pe consimțământul tuturor statelor


interesate (al statului pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea forțelor armate ale O.N.U.,
al statelor care au pus la dispoziția organizației contingentele militare necesare forțelor

7
O.N.U. ori care au pus la dispoziție teritoriul pentru survol, tranzit sau aprovizionare, ca și al
statelor cărora Consiliul de Securitate le-a recomandat încetarea ostilităților);

b) operațiunile de menținere a păcii desfășurate de O.N.U. au, în principiu, un caracter


necoercitiv, în sensul că nici una dintre părțile în conflict nu este declarată de Consiliul de
Securitate ca agresor și, ca atare, nu se întreprind împotriva ei operațiuni militare ale O.N.U.;

c) operațiunile de menținere a păcii ale O.N.U. au un caracter conservator,în ce privește


situația creată prin hotărârea Consiliului de Securitate cu privire la încetarea ostilitaților;

d) operațiunile de menținere a păcii inițiate de O.N.U. se combină, de regulă, cu acțiuni


umanitare, desfașurate cu participarea de personal civil și cu implicarea unor organizații
internaționale neguvernamentale.

Între anii 1948 și 1987, O.N.U. a inițiat 13 operațiuni de menținere a păcii, dar după 1988
numărul operațiunilor de menținere a păcii inițiate de organizație s-a triplat. Explicația trebuie
căutata în numărul mare de conflicte declanșate în diverse zone de pe glob, conflicte care s-au
înmulțit alarmant țn anii din urmă.
Rapiditatea cu care s-au succedat crizele și conflictele locale, mai ales dupa îcheierea
Războiului Rece, a demonstrat că O.N.U. se află practic în imposibilitate de a acționa singură,
organizația neavând capacitatea de a mobiliza resursele necesare desfășurării unor operațiuni de
anvergură. Așa a apărut conceptul coaliției multinaționale constituita pe bază de voluntariat,
justificată de considerente umanitare și autorizată de către Consiliul de Securitate al O.N.U.,
concept care a devenit operațional în timpul războiului din Golf și s-a impus apoi ca "răspuns
standard" la crizele majore, care reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității
internaționale.

Reglementarea cursei înarmărilor și a măsurilor de dezarmare a statelor

O altă direcție importantă a activității O.N.U. este preocuparea ei în domeniul


reglementării cursei înarmărilor și a măsurilor de dezarmare a statelor. O.N.U. are o
responsabilitate specială în acest domeniu. Înca din anul 1946, Adunarea Generală a organizației
a adoptat o rezoluție prin care recomandă statelor membre să elimine din dotarea lor armele

8
nucleare și celelalte arme de distrugere în masă, revenind, de-a lungul timpului, cu alte rezoluții
și declarații în această privință și constituind o serie de organisme specializate în domeniul
dezarmării.
Ca urmare a activității O.N.U. în acest domeniu, au fost adoptate, în decursul deceniilor,
mai multe acte internaționale referitoare la dezarmarea statelor, cum sunt: Acordul de interzicere
a experientelor cu arme nucleare în atmosferă, în spațiul extraatmosferic si sub apa, din anul
1963; Tratatul spațial din anul 1967, care interzice plasarea și folosirea armelor nucleare și a
altor arme de distrugere în masă în spațiul extraatmosferic si pe corpurile cerești; Tratatul de
neproliferare a armelor nucleare, din anul 1968; Tratatul de interzicere a amplasării armelor
nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și oceanelor, din anul 1971;
Convenția de interzicere a punerii la punct, a fabricării și stocării armelor bacteriologice
(biologice) sau toxice și de distrugere a lor, din anul 1975; Convenția pentru eliminarea armei
chimice, din anul 1993; Convenția pentru interzicerea minelor anti-persoana, din 1997 etc.
Aceste din urmă convenții sunt primele tratate internaționale adoptate sub egida O.N.U., care
prevăd măsuri reale de dezarmare parțială a statelor, prin faptul că ele stipulează obligația pentru
state de a distruge și opri producția unor tipuri de arme.
Adunarea Generală a O.N.U. a avut sesiuni extraordinare consacrate problematicii
dezarmării statelor și a proclamat două decenii ale dezarmării (1971-1980 si 1981-1990).
Pe baza actelor internaționale cu privire la dezarmarea statelor adoptate sub egida O.N.U.
sau în afara ei, a aparut și se dezvoltă un principiu nou al dreptului internațional - principiul
dezarmării, ca și o parte nouă a acestui drept - dreptul internațional al dezarmării.

Problema alimentației în lume

O altă preocupare a O.N.U. este problema alimentației în lume. În anul 1974, sub egida
O.N.U., s-a ținut Conferința mondială a alimentației, care a recomandat Adunării Generale a
organizației să înființeze un Consiliu mondial al alimentației, ca organ subsidiar al ei. Acest
Consiliu are misiunea să examineze, în mod periodic, problemele alimentației în lume și să
exercite influențe privind aceste probleme asupra statelor și organelor organizației. În anul
1977, Consiliul mondial al alimentației a adoptat Programul de acțiune pentru eliminarea
definitivă a foametei și subnutriției. Programul s-a dovedit irealizabil, de vreme ce Conferința
mondială asupra alimentației, care a avut loc la Roma în noiembrie 1996, constată ca numarul

9
celor care sufereau de foame și malnutriție se ridică la 840 milioane de oameni, stabilind ca
obiectiv reducerea la jumătate a numărului lor, pâna în 2015, deziderat reafirmat recent la
Monterrey.

Mediul înconjurător și problemele demografice

Organizația Națiunilor Unite se preocupă și de protejarea mediului înconjurător și de


problemele demografice, care afectează în mod serios progresul omenirii și condițiile ei de viață.
În anul 1972 s-a ținut, la Stockholm, prima Conferință a Națiunilor Unite pentru mediul
înconjurător. Ea a adoptat Declarația internațională asupra principiilor vizând protecția mediului
înconjurător și Planul de acțiune în acest domeniu. Tot atunci, s-a decis constituirea unui
organism subsidiar - Programul Națiunilor Unite pentru mediu, chemat să definească prioritățile
mondiale în materie, să coordoneze acțiunile legate de mediu și să contribuie la codificarea unor
reguli internaționale pentru protecția mediului. În 1992 a avut loc a doua Conferință mondială
privind mediul înconjurător, care a adoptat mai multe documente declarative, între care
Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea și Agenda 21, dar si doua convenții cu privire
la diversitatea biologica și, respectiv, schimbările climatice.

O altă mare reuniune internațională în materie a avut loc la Kyoto (Japonia), în prima
jumătate a lunii decembrie 1997, când reprezentanții a 160 de state s-au întrunit pentru a discuta
despre diminuarea efectului de seră. Controversele în legatură cu limitarea poluării
permise fiecărei țări au împiedicat, și de această dată, adoptarea unor plafoane obligatorii și
stabilirea unor sancțiuni pentru cei care nu le respectă. S-a adoptat, totuși, un protocol prevăzând
reducerea cu 5,2%, pâna în anii 2008-2012, raportat la nivelul anului 1990, a emisiunilor de gaze
cu efect de seră. Cum, ulterior, unele țări au manifestat rețineri în ratificarea acestui acord, iar
altele l-au respins de-a dreptul, a fost nevoie de negocieri îndelungate și dificile pentru stabilirea
căilor concrete de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto. Dupa ce Conferința
internaționala de la Haga asupra schimbărilor climatice, din noiembrie 2000, s-a încheiat cu un
esec total în această privință, la Conferința de la Bonn privind încălzirea globală, care a avut loc
în vara anului 2001, s-a convenit, în sfârșit, asupra unui compromis care să permită ratificarea
Protocolului de la Kyoto. Deși sunt responsabile pentru un sfert din emisiunile de gaze care
produc efectul de seră, S.U.A. refuză, în continuare, ratificarea documentului, pe motiv că

10
prevederile sale ar afecta economia americana și ar impune constrângeri numai statelor
industrializate.
O.N.U. se preocupă de problema demografică înca din anul 1946, când Consiliul
Economic și Social și-a creat o Comisie pentru populație, ca organ subsidiar, iar în anul 1967, a
înfiintat Fondul Națiunilor Unite pentru activități în domeniul populației, care studiază evoluția
populației lumii, planificarea familială și stabilește programe de informare și educare cu privire
la explozia demografică din lume.
Prima Conferință mondială a populației a fost organizată de O.N.U. în anul 1974, la
București. O altă mare reuniune mondială, în acest domeniu, a avut loc la Cairo în 1994, dar fară
rezultate notabile din cauza controverselor legate de controlul nașterilor.

Terorismul internațional

În fine, notăm că evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au adus în centrul preocu-


părilor O.N.U. problema terorismului internațional. Consiliul de Securitate s-a implicat imediat
prin adoptarea unor rezoluții condamnând terorismul, cerând statelor să sprijine lupta
antiteroristă și autorizând, în cele din urmă, intervenția unei forțe multinaționale în Afganistan.
La rândul ei, Adunarea Generală a fixat ca prioritate, pe ordinea de zi a celei de-a 56-a sesiuni,
întarziată din pricina acelorași evenimente de la 11 Septembrie, problema combaterii
terorismului. Ca niciodată în istoria existentei Organizației Națiunilor Unite, statele membre au
făcut front comun, afirmându-și solidaritatea deplină și voința de a acționa împotriva acestui
flagel al vremurilor noastre.

11
BIBLIOGRAFIE:

S. G. Hantjissalatas, O.N.U. Rolul sau în menținerea păcii și securitații internaționale, Edit.


Enciclopedica, București, 1997, p.20-26, 31, 38-42, 53 și urm.

R. Neagu, O.N.U. Adaptarea la cerințele lumii contemporane, Edit. Politica, București, 1983,
p.46.

Ph. Moreau Defarges, op.cit., p.16.

R. G. Feltham, Introducere în dreptul și practica diplomației, Edit. ALL, București, 1997, p. 83.

J. Mayall, Politica mondiala. Evoluția și limitele ei, Edit. Antet, București, 2000, p.103.

Madalina Voican, Ruxandra Burdescu, Gh. Mocuta, Curți Internaționale de Justiție, Edit. ALL
BECK, București, 2000, p. 116 si urm.

-B. Boutros-Ghali, Rapport sur l'activite de l'Organisation de la quarante-sixieme a la quarante-


septieme session de l'Assemblee generale, Nations Unies, New York, 1992, p.7.

D. Mazilu, Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) - evaluări


necesare privind aporturile comerciale internaționale, in "Revista de drept comercial" nr.
5/2000, p. 98-108.

R. Caplescu, Saracia, sursă permanentă de alimentare a terorismului, în "Adevarul", nr. 3656,


sambătă, 23 martie 2002, p. 10.

12