Referat nr.

2
Organizatii internationale

Organizaia internaional este o asociaie de state, stabilit prin i bazat pe un tratat,
care urmrete scopuri comune i care are organe speciale proprii, indeplinind funcii
particulare in interiorul organizaei.
Organizaiile internaionale reprezint un ansamblu structurat de participani,
constituit pe baza unui acord, avand o funcionare continu in vederea atingerii unor obiective
comune, prin coordonarea resurselor i aciunilor. Din definiia dat se pot deduce elementele
principale ale unei organizaii :
-In primul rand, organizaia este un cadru organizat ce reunete mai muli participani, care
pot fi state (in cazul organizaiilor guvernamentale), asociaii private sau particulare (in cazul
organizaiilor neguvernamentale de tipul Amnesty International, de exemplu).
-In al doilea rand, organizaia rezult dintr-un act de voin al participanilor, manifestat intr-
un acord care imbrac forma actului constitutiv, care poart diferite denumiri - Statut, Pact,
Cart, Convenie etc .
-Organizaia reprezint un mecanism de coordonare a resurselor i aciunilor in vederea
atingerii unor obiective.
-Organizaia are o materialitate distinct de cea a membrilor care o compun: un sediu
permanent, o structur organizatoric i o autonomie funcional proprie.
Organizaiile guvernamentale sunt asociaii de state, constituite printr-un tratat, dotate
cu un statut i organe proprii, avand o personalitate juridic distinct de cea a statelor care le
compun. Exist i un drept al organizaiilor internaionale format din normele cuprinse in
actele lor constitutive, din cele cuprinse in tratatele incheiate de statele membre, din normele
proprii incluse in rezoluiile emise de organele organizaiei i din norme cutumiare .
O organizaie internaional este o asociaie, care poate fi statal (reunind mai multe
state) sau nestatal (reunind persoane fizice sau juridice cu naionaliti diferite).
Prima categorie poart numele de organizaii internaionale interguvernamentale, iar
cealalt de organizaii internaionale neguvernamentale. Organizaiilor internaionale li se
recunoate calitatea de subiect de drept internaional, dar aceasta nu este comparabil cu aceea
recunoscut statelor (ele nu posed nici supremaie teritorial), avand personalitate limitat,
necesar indeplinirii mandatului incredinat prin voina statului.
Cel mai adesea, organizaiile adopt hotrri cu drept de recomandare, care nu creeaz
obligaii directe din partea statelor. Unele din ele pot adopta i hotrri cu caracter obligatoriu,
recurgndu-se i la o serie de sanciuni pentru nerespectatrea acestora. Pe de alt parte,
dispoziiile coninute n reglementrile interioare ale organizaiilor (adoptate n virtutea
dreptului lor de a se autoorganiza) au for obligatorie pentru statele membre, valoarea lor
juridic fiind recunoscut de Curtea Internaional de Justiie.

Caracteristicile organizaiilor internaionale
a. sunt fondate de ctre state i funcioneaz prin voina acestora. Organizaiile internaionale
sunt subiecte de drept internaional, aceasta nsemnnd c au o personalitate juridic (intern
i internaional) distinct de cea a statelor membre. Statele sunt considerate subiecte primare
de drept internaional, cu capacitate deplin, n timp ce organizaiile internaionale sunt
subiecte derivate, ntruct sunt create de ctre state iar capacitatea lor este limitat prin actul
constitutiv, la obiectul i scopul pentru care au fost nfiinate.
b. actul constitutiv al organizaiei trebuie s reflecte acordul de voin al statelor membre
fondatoare. De regul, acest acord mbrac forma unui tratat care n majoritatea cazurilor este
un tratat multilateral. Tratatul de constituire conine angajamente mutuale i impune statelor o
anumit cooperare n cadrul organizaiei i cu organizaia nsi. Prin tratatele constitutive se
creeaz drepturi i obligaii reciproce, opozabile tuturor membrilor.
c. asocierea statelor n organizaii internaionale presupune urmrirea unor obiective i scopuri
comune.
d. organizaia internaional trebuie s aib o structur instituional proprie. Ea trebuie s
dispun de un numr de organe, cu funcionare periodic sau permanent, prin intermediul
crora s i poat desfura activitatea, conform statutului.
e. asocierea dintre statele membre trebuie s se stabileasc i s se desfoare n baza
normelor de drept internaional.
Principiile organizaiilor internaionale
n activitatea lor, organizaiile internaionale:
Nu trebuie s ncalce suveranitatea statelor membre
Capacitatea juridic a organizaiilor internaionale este dependet de voina statelor i este
limitat de prevederile tratatelor prin care au luat natere
Deciziile i recomandrile lor devin obligatorii numai n msura n care sunt acceptate de
statele membre
Personalitatea juridic a organizaiilor internaionale
personalitate juridic intern n ordinea statelor care le-au creat
personalitate juridic internaional
Competenele i rspunderea internaional a organizaiilor internaionale
competen normativ
competen operaional- se refer la aciunile menite a acorda asisten economic,
financiar, administrativ i chiar militar
competena de control i sanciune.


Structura organizaiilor internaionale
Schema obinuit a sistemului de organe al acestor organizaii cuprinde:
a) Un organ plenar sau o adunare plenar, ca organ suprem al organizaiei, n care sunt
reprezentate toate statele membre, prin delegai ai parlamentelor naionale.
b) Un organ cu compunere restrns, ca entitate executiv, format din reprezentani ai
guvernelor naionale
c) Un secretariat avnd sarcini executorii i administrative.
Actul constitutiv al unei organizaii reprezint un tratat multilateral la elaborarea
cruia particip toate statele fondatoare ale organizaiei. Regimul su juridic este supus
regulilor prevzute n Convenia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969), Convenia
privind dreptul tratatelor ncheiate ntre state i organizaii internaionale sau ntre organizaii
internaionale (1986).
Orice tratat i, implicit, orice act constitutiv al unei organizaii conine o structur
tripartit:
a. Preambul este partea introductiv a tratatului, n care sunt menionate statele pri la
tratat, considerentele pentru care a fost ncheiat tratatul, principiile de baz ale organizaiei,
scopul pentru care a fost nfiinat.
b. Dispozitivul reprezint coninutul efectiv al tratatului, redactat pe articole, ce conin
obiectivele concrete ale organizaiei i mijloacele prin care acestea se vor realiza,
angajamentele asumate de statele membre, structura organizatoric, atribuiile organelor
principale, modul lor de funcionare, procesul decizional, modaliti de soluionare a
diferendelor, posibilitatea aplicrii de sanciuni n cazul nerespectrii angajamentelor,
organismele abilitate s controleze aplicarea tratatului.
c. Clauze finale, n care se prevd data sau modalitile de intrare n vigoare a tratatului,
posibilitatea de aderare a altor state la tratat, posibilitatea de denunare a tratatului i de ieire
din organizaie, aplicarea geografic a tratatului, data, locul semnrii tratatului, limbile n care
a fost adoptat, etc.
d. Semnturile .

Clasificri

A. Temporare
a. Prima generaie (sec.XIX) include formele incipiente de organizaii aprute in contextul
expansiunii unor sectoare ale vieii economice, al progresului tiinific i tehnic, i al
dezvoltrii comerului i telecomunicaiilor, ce au determinat impulsionarea i diversificarea
cooperrii dintre state in cadrul relaiilor internaionale. Exemple: Uniunea Telegrafiei
Internaionale (1865), Uniunea Internaional a Potelor (1878) - devenite ulterior instituii
specializate ale O.N.U.- , sau comisiile create de ctre state pentru a reglementa un regim
internaional pentru folosirea fluviilor (de exemplu, Comisia pentru navigaia pe Rin -1815
sau pe Dunre - 1856).
b. A doua generaie de organizaii internaionale este reprezentat de cele create in perioada
interbelic: Societatea Naiunilor, Organizaia Internaional a Muncii. Societatea Naiunilor a
fost prima organizaie cu caracter general i permanent. Instituit in anul 1919, prin Pactul
adoptat la Conferina de pace de la Versailles, ea a avut ca scop promovarea cooperrii,
realizarea pcii i securitii prin rezolvarea pe cale panic a diferendelor, reducerea
armamentelor, dezvoltarea unor relaii juste intre naiuni, respectarea dreptului internaional,
meninerea justiiei. Contradiciile din perioada premergtoare celui deal doilea rzboi
mondial, aplicarea discreionar a regimului internaional stabilit, in defavoarea statelor mici,
au dus la incetarea activitii organizaiei, desfiinat expres in anul 1946. In aceeai epoc au
fost create Organizaia Internaional a Muncii, Comisia Internaional de Navigaie Aerian
(devenite ulterior instituii specializate ale O.N.U.).
c. A treia generaie de organizaii s-a instituit dup cel deal doilea rzboi mondial o dat cu
crearea Organizaiei Naiunilor Unite, prin Carta adoptat in anul 1945, la San Francisco. In
anii urmtori apar noi organizaii, la nivel universal sau regional, cu activiti i funcii
diverse: alte instituii specializate ale ONU, Uniunea Europei Occidentale, Consiliul Europei,
iar mai tarziu, Organizaia Statelor Americane, Organizaia Unitii Africane etc.
B. Dup alte criterii
a. Dup compoziia lor: organizaii universale - deschise aderrii tuturor statelor comunitii
internaionale: exemple, O.N.U. i instituiile sale specializate i organizaii regionale in
care participarea statelor e limitat la state dintr-un anumit spaiu geografic: Consiliul
Europei, Organizaia Statelor Americane, Organizaia Unitii Africane, Liga Arab etc.
b. Dup calitatea membrilor lor: organizaii guvernamentale, in care calitatea de membru
este deinut de ctre state i organizaii neguvernamentale, formate din persoane fizice,
grupuri de particulari, asociaii naionale iar statutul organizaiei e determinat de dreptul
naional al statului unde ii au sediul.
c. Dup specificul raporturilor dintre state, in cadrul organizaiei/instituiei, se disting:
organizaii de cooperare interguvernamental (forma de cooperare clasic), in care statele
relaioneaz de pe poziii de egalitate, pstrand integritatea suveranitii lor naionale (O.N.U.,
Consiliul Europei, O.S.C.E. etc) sau de integrare, in care statele renun la o parte din
competenele suveranitii lor in favoarea instituiilor comune, dotate cu puteri proprii i ale
cror decizii au aplicare direct i imediat in ordinea intern a statelor membre ( instituiile
Uniunii Europene).
d. Dup intinderea activitii lor: organizaii generale, cu competen nespecializat (ex.
Consiliul Europei etc), i organizaii sectoriale, cu vocaia de a facilita cooperarea intr-un
sector tehnic particular (ex. instituiile specializate ale O.N.U.)
e. Dup natura obiectului lor de activitate: organizaii politice (ex. Consiliul Europei),
organizaii economico-financiare i politice (instituiile Uniunii Europene), organizaii de
securitate, cooperare, aprare( N.A.T.O, U.E.O., O.S.C.E.)., organizaii tiinifice, tehnice
(instituii specializate ale ONU) etc
f. Dup posibilitatea de participare la organizaiile internaionale: organizaii
internaionale deschise i organizaii internaionale nchise.
O clasificare a organizaiilor internaionale incadreaz organizaiile regionale in
categoria criteriului geografic. Astfel, aceste organizaii s-au contituit in Europa, Africa, Asia,
America, Orientul Mijlociu.
1. In Europa funcioneaz un numr impuntor de organizaii regionale, fiind semnificative
prin potena i complexitatea obiectivelor urmtoarele:
- Consiliul Europei;
- Uniunea European;
- Organizaia pentru Securitate i Cooperare in Europa;
- Uniunea Europei Occidentale;
- Organizaia Atlanticului de Nord.
2. Comunitile regionale din Africa au membrii care fac parte din diferite organizaii,precum:
- Uniunea African (AU);
- Grupul rilor din Africa, Pacific i Caraibe (ACP);
- Comunitatea Economic a rilor din Africa de Vest (ECOWAS);
- Comunitatea Monetar i Economic a Africii Centrale (CEMAC);
- Comunitatea de Dezvoltare Sud-African;
- Comunitatea Est-African;
- Comisia Oceanului Indian.
3. Asia i Pacific:
- Asociaia Statelor din Asia de Sud;
- Forumul Insulelor din Pacific;
- Asociaia Sud-Asiatic pentru Cooperare Regional.
4. America:
- Comunitatea Andin (Pactul Andin);
- CARICOM;
- MERCOSUR;
- Organizaia Statelor Americane;
- Organizaia Statelor Est-Caraibiene;
- Grupul de la Rio.
5. Orientul Mijlociu:
-Liga Statelor Arabe.

Organizaia Naiunilor Unite (ONU)

Numele de Naiunile Unite a fost adoptat n timpul rzboiului, semnificnd
angajamentul a 26 de naiuni de a aciona mpreun contra puterilor Axei (Germania, Italia i
Japonia), mai trziu fiind reinut ca denumire a organizaiei mondiale postbelice. Este vorba
de Declaraia Naiunilor Unite, semnat la 1 ianuarie 1942 la Washington D.C.Fondat n
1945 dup Al Doilea Rzboi Mondial, are 192 de state membre.
ONU are misiunea de a asigura pacea mondial, respectarea drepturilor omului,
cooperarea internaional i respectarea dreptului internaional. Sediul central al organizaiei
este situat n New York. Carta ONU a fost semnat la 26 iunie 1945 de reprezentanii celor 50
de ri. ONU a nceput s existe oficial la 24 octombrie 1945, cnd Carta a fost ratificat de
China, Frana, Uniunea Sovietic, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii i de o
majoritate a celorlali semnatari. Ziua ONU este srbtorit la 24 octombrie a fiecrui an. Dei
dorina Romniei de a face parte din ONU a fost exprimat oficial nc din 1946, aderarea
rii noastre a fost blocat pn n 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea general a decis,
prin rezoluia nr. 995 (X), primirea Romniei n ONU, alturi de alte 15 state.
Sediul principal al ONU se afl la New York (United Nations Headquarters). Alte
dou sedii majore se afl la Geneva (United Nations Office at Geneva), n cldirea fostei
Societi a Naiunilor (Palais des Nations) i la Viena (United Nations Office at Vienna), n
cadrul Vienna International Centre. Carta prezint drepturile i obligaiile statelor membre i
stabilete organele principale i procedurile ONU.
Obiectivele ONU, conform Cartei, sunt urmtoarele :
sa mentina pacea si securitatea internationala si, in acest scop: sa ia masuri colective eficace
pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor impotriva pacii si pentru reprimarea oricaror
acte de agresiune sau altor incalcari ale pacii si sa infaptuiasca, prin mijloace pasnice si in
conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, aplanarea ori rezolvarea
diferendelor sau situatiilor cu caracter international care ar putea duce la o incalcare a pacii;
sa dezvolte relatii prietenesti intre natiuni, intemeiate pe respectarea principiului egalitatii in
drepturi a popoarelor si dreptului lor de a dispune de ele insele si sa ia oricare alte masuri
potrivite pentru consolidarea pacii mondiale;
sa realizeze cooperarea internationala in revolvarea problemelor internationale cu caracter
economic, social, cultural sau umanitar, in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie;
sa fie un centru in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri
comune.
n realizarea obiectivelor de mai sus, ONU i membrii si trebuie s acioneze n
conformitate cu urmtoarele principii:
egalitatea suveran a tuturor statelor membre;
ndeplinirea cu bun credin a obligaiilor asumate conform Cartei;
soluionarea diferendele internaionale prin mijloace panice;
abinerea de a recurge la ameninarea cu fora sau folosirea ei mpotriva integritii
teritoriale ori independenei politice a vreunui stat sau n orice alt mod incompatibil cu
scopurile ONU;
statele membre trebuie s acorde Organizaiei asisten n orice aciune pe care aceasta o
ntreprinde n conformitate cu Carta ONU i s se abin de a da ajutor vreunui stat mpotriva
cruia ONU ntreprinde o aciune preventiv sau de constrngere;
nici o prevedere a Cartei nu autorizeaz Organizaia s intervin n chestiuni care aparin
esenial competenei interne a fiecrui stat.
Sistemul ONU este format din ase organe principale: Adunarea General, Consiliul
de Securitate, Consiliul Economic i Social, Consiliul de Tutel, Curtea Internaional de
Justiie, Secretariatul, precum i agenii specializate, programe i fonduri de dezvoltare.
Adunarea General este organul principal deliberativ al ONU cu cele mai importante
atribuii fiind reglementat n Cart n capitolul IV.
Consiliul de Securitate este organ principal, deliberativ restrns al ONU cruia Carta i-
a conferit responsabilitatea principal n meninerea pcii i securitii internaionale, prima sa
ntrunire avnd loc la 16 ianuarie 1946. Consiliul a fost creat pentru a promova pacea i
securitatea internaional. Consiliul de Securitate se compune din 15 membri dintre care 5
sunt membri permaneni China, Frana, Federaia Rus, Regatul Unit i Statele Unite ale
Americii i 10 sunt membri nepermaneni alei de Adunarea General, pentru mandate de 2
ani, astfel: 5 locuri pentru statele din Africa i Asia, 2 pentru America Latin, 1 pentru Europa
de Est i 2 pentru Europa de Vest i celelalte. Aadar, meninerea pcii trebuie asigurat de
nelegerea i concertarea ntre cei cinci membri permaneni, n special ntre SUA i Rusia.
Consiliul Economic i Social (ECOSOC) este organul principal al ONU care are
responsabilitatea principal n promovarea cooperrii internaionale n domeniile social,
cultural i umanitar. Consiliul este compus din 54 de membri alei de Adunarea General
pentru un mandat de 3 ani, 18 dintre ei fiind alei n fiecare an. Mandatele sunt alocate pe
regiuni astfel: 14 pentru Africa, 11 pentru Asia,13 pentru Europa de Vest i altele, 10 pentru
America Latin i Caraibe i 6 pentru Europa de Est. Secretariatul este ultimul organ principal
al ONU, aa cum rezult din prevederile art.7 din Cart i este alctuit din Secretarul General
i personalul necesar organizaiei.
Secretariatul ONU este compus din funcionari internaionali care i desfoar
activitatea fie la sediul central al organizaiei n New York, fie la birourile regionale ale
organizaiei. Secretariatul are atribuii de la administrarea operaiunilor de meninere a pcii
pn la medierea disputelor internaionale, pregtete studii asupra problemelor care fac
obiectul ONU, organizeaz conferine internaionale sau urmrete msura n care deciziile
organelor ONU sunt puse n aplicare.
Curtea Internaional de Justiie (CIJ), organul judiciar al ONU (art.92), i are sediul
la Haga n Palatul Pcii, iar pri n cauzele supuse spre soluionare acesteia nu pot fi dect
statele. Potrivit art. 36 al Cartei, n competena Curii intr toate cauzele pe care i le supun
prile, precum i toate chestiunile prevzute, n mod special, n Carta Naiunilor Unite sau n
tratatele sau conveniile n vigoare.

Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord a fost nfiinat prin Tratatul Atlanticului
de Nord din 1949, la care se face referire n mod obinuit ca Tratatul de la Washington.
Conducerea Alianei se realizeaz printr-o structur complex, cuprinznd organisme civile i
militare care au rolul de a asigura coordonarea activitilor, elaborarea planurilor de aprare
colectiv, realizarea infrastructurii necesare aplicrii acestora i ncheierea acordurilor privind
programele de pregtire i exerciii comune.
Cartierul General al NATO se gsete la Bruxelles i este att sediul politic al Alianei,
ct i locul de dislocare permanent a Consiliului Atlanticului de Nord. Aici se afl birourile
urmtoarelor structuri:
ale reprezentanilor permaneni i ale delegaiilor naionale fiecare stat membru este
reprezentat la Consiliul Atlanticului de Nord de un ambasador (reprezentant permanent), care
este asistat de o delegaie naional;
Secretariatul internaional personalul acestuia, provenind din statele membre ale Alianei,
depind de Secretarul General i se subordoneaz exclusiv intereselor organizaiei, pe toat
durata mandatului (care, n general, se ntinde de la trei la patru ani);
Secretarul General;
reprezentanii militari naionali ofieri superiori, reprezentani direci ai efilor de Stat
Major; acetia formeaz Comitetul Militar n sesiune permanent;
Preedintele Comitetului Militar;
Statul Major Internaional;
alte agenii ale NATO.
Obiectivul principal este i rmne garania colectiv contra oricrei agresiuni armate.
De-a lungul timpului de la cei 12 membri originari, organizaia a crescut numeric la 28.
Summit-ul NATO de la Madrid, din iulie 1997, a dus procesul de extindere i reform la un
stadiu crucial. Astfel, efii de stat i de guvern au invitat Republica Ceh, Ungaria i Polonia
s nceap discuiile de aderare la NATO. De asemenea, s-a aprobat promovarea unei politici
a uilor deschise n ceea ce privete aderrile viitoare.
n prezent NATO are 28 de membri. Noii membri NATO realizeaz o consolidare a centrului
Europei (Slovenia, Slovacia), precum i a flancului nordic (rile Baltice), respectiv sudic
(Romnia, Bulgaria).
Consiliul Atlanticului de Nord este cea mai nalt autoritate politico-militar a
Alianei, care dispune de puteri politice efective, avnd dreptul de luare a deciziilor. Este
compus din reprezentanii permaneni (ambasadori) ai statelor membre, dar de dou ori pe an
se ntrunete la nivel de minitri ai afacerilor externe. Preedintele Consiliului este Secretarul
General. Conducerea militar aliat este reprezentat de ctre Preedintele Comitetului
Militar. n cadrul Consiliului, hotrrile sunt adoptate prin consens. Secretarul General are
obligaia de a promova i de a conduce procesul de consultri i de luare a deciziilor n cadrul
Alianei. Avnd n subordinea sa Secretariatul internaional i fiind principalul purttor de
cuvnt al Alianei, Secretarul General este, aa cum artam, Preedintele Consiliului
Atlanticului de Nord, dar i al Comitetului pentru planificarea aprrii i al Comitetului pentru
planificarea nuclear (printre altele).
Departamentul pentru probleme politice se afl n subordinea Secretarului General
adjunct pentru probleme politice i cuprinde dou direcii:
Direcia politic, care are drept activitate pregtirea dezbaterilor politice ale Consiliului,
redactarea de note i rapoarte asupra problemelor politice (care sunt supuse ateniei
Secretarului General i Consiliului), meninerea legturii cu delegaiile rilor membre i cu
reprezentanii partenerilor de cooperare, precum i cu alte organizaii internaionale
(guvernamentale i neguvernamentale), elaborarea de poziii i/sau propuneri comune n
domeniul dezarmrii i al controlului armamentelor;
Direcia economic, care are un rol consultativ n privina chestiunilor economice care
prezint pentru NATO consecine politice sau legate de domeniul aprrii.
Comitetul Militar este cea mai nalt autoritate militar din cadrul Alianei, fiind
rspunztor n faa Consiliului Atlanticului de Nord, a Comitetului pentru planificarea aprrii
i a Grupului de planificare nuclear. Preedinia de onoare a Comitetului Militar revine, pe
rnd, fiecrei ri, anual, n ordinea alfabetului englez. Preedintele prezideaz reuniunile
efilor de Stat Major i ale Comitetului Militar n sesiune permanent. De asemenea, el
reprezint Comitetul la reuniunile Consiliului Atlanticului de Nord, ale Comitetului pentru
planificarea aprrii i ale Grupului pentru planificarea nuclear. Are i un important rol
public, fiind principalul purttor de cuvnt pe probleme militare.
Comitetul Militar este ajutat n activitatea sa de Statul Major militar internaional
integrat, alctuit din personalul militar detaat de state i din personal administrativ civil. n
fruntea Statului Major se afl un director cu rangul de general cu trei stele. Propunerile pentru
ocuparea funciei vin din partea rilor membre, dar numirea se face de ctre Comitetul
Militar. Directorul poate fi cetean al oricrui stat aliat, mai puin din ara din care provine
Preedintele Comitetului Militar. Fiind organul executiv al Comitetului Militar, Statul Major
internaional are ca misiune vegherea asupra executrii n bune condiii a directivelor i
hotrrilor Comitetului Militar. n plus, trebuie s ntocmeasc planuri, s execute studii i s
recomande politica de urmat n probleme de natur militar.
Forele Militare ale NATO se afl sub comanda Consiliului Atlanticului de Nord i
sunt astfel structurate nct s asigure aprarea eficient a teritoriului statelor member n cazul
unor ameninri i s-i aduc o contribuie sporit la gestionarea crizelor.
n funcie de zona de plasare geografic, aceste fore se afl n subordinea a dou
comandamente strategice:
Comandamentul Suprem Aliat al Atlanticului;
Comandamentul Suprem Aliat al Europei, care, ncepnd cu 1994, a preluat i
responsabilitile Comandamentului Aliat al Canalului Mnecii.
n mare, forele aliate se mpart n trei categorii:
fore de reacie imediat i rapid forele de reacie sunt acele fore terestre, aeriene i
navale polivalente i extrem de mobile, meninute la un nalt nivel de pregtire i disponibile
n termen scurt pentru a asigura o reacie militar n caz de criz;
principalele fore de aprare au n compunere fore terestre, aeriene i navale din armata
activ mobilizabil, apte s asigure aprarea n caz de ameninare cu fora sau n caz de
agresiune; sunt alctuite din uniti multinaionale i naionale cu niveluri diferite de
pregtire; cele aflate la nivelul superior de pregtire pot fi folosite n gestionarea crizelor;
forele de ntrire forele aliate trebuie astfel organizate nct potenialul lor militar s
poat fi mrit n caz de nevoie, prin ntrirea, reconstituirea forelor sau mobilizarea
rezervitilor; prin urmare, forele ntrite sunt meninute la diferite niveluri de pregtire i de
disponibilitate.
Scopul esenial al NATO stabilit prin Tratatul de la Washington din 1949 este de a
apra libertatea i securitatea tuturor membrilor si prin mijloace politice i militare.
Realizarea acestui el poate fi pus in primejdie de riscurile unor crize i conflicte care ar
putea afecta securitatea spaiului euroatlantic. De aceea, Aliana nu asigur numai aprarea
membrilor si, dar contribuie i la pacea i stabilitatea in regiune.
Sarcinile fundamentale de securitate ale Alianei:
asigurarea unui mediu de securitate euroatlantic stabil, bazat pe instituii democratice i
soluionarea panic a diferendelor;
transformarea organizaiei intr-un forum de consultri intre aliai pe orice problem care ar
afecta interesele lor vitale;
descurajarea i aprarea impotriva oricrei ameninri de agresiune la adresa oricrui stat
membru NATO.
In vederea intririi securitii i stabilitii spaiului euroatlantic, Aliana este pregtit
s contribuie, de la caz la caz i prin consens, la prevenirea eficient a conflictelor i la
angajarea activ in managementul crizelor, inclusiv prin operaiuni de rspuns la crize, s
promoveze pe scar extins parteneriatul, cooperarea i dialogul cu alte ri din spaiul
euroatlantic, in scopul creterii transparenei, increderii reciproce i a capacitii de aciune
comune cu Aliana.
Aliana este angajat ntr-o abordare extins a securitii, recunoscnd importana
factorilor politic, economic, social i de mediu, suplimentar dimensiunii indispensabile a
aprrii.
elul colectiv al NATO este de a edifica o arhitectur de securitate european pentru
care contribuiile Alianei, la securitatea i stabilitatea spaiului euroatlantic, i a celorlalte
organizaii internaionale sunt complementare i se consolideaz reciproc, att prin adncirea
relaiilor ntre rile euroatlantice, ct i prin gestionarea crizelor.
Aliana ncearc s ntreasc securitatea i stabilitatea euroatlantic prin:
pstrarea legturii transatlantice;
meninerea unor capabiliti militare eficace i suficiente pentru descurajare i aprare,
pentru ndeplinirea ntregului spectru de misiuni ale NATO;
dezvoltarea Identitii Europene de Securitate i Aprare n cadrul Alianei, o capacitate
complet pentru gestionarea cu succes a crizelor;
continuarea procesului de deschidere fa de noi membri i urmrirea constant a relaiilor
de parteneriat, cooperare i dialog cu celelalte ri ca parte a abordrii problemelor de
securitate euroatlantic prin cooperare, inclusiv n domeniul controlului armamentelor i
dezarmrii.
Principalele direcii de aciune ale NATO Ataamentul NATO fa de legtura
transatlantic este indispensabil. Aliana este angajat ntr-un parteneriat puternic i dinamic
ntre Europa i America de Nord n sprijinul valorilor i intereselor pe care le au n comun.
Securitatea Europei i a Americii de Nord este indivizibil.
Meninerea unei capabiliti militare adecvate n vederea aciunii colective pentru
aprarea comun rmne punctul central al obiectivelor de securitate ale Alianei. O astfel de
capabilitate, mpreun cu solidaritatea politic, rmne esena capacitii Alianei de a preveni
orice ncercare de a face uz de for sau de intimidare i garanteaz faptul c o agresiune
militar direct mpotriva Alianei nu ar putea avea sori de izbnd.

Consiliul Europei (CE)

Spre deosebire de ONU, Consiliul Europei are atribuii in domenii ce par diametral
opuse, cum ar fi, spre exemplu cele privind promovarea i afirmarea democraiei i cele
privind transplantul de organe umane. Tot spre deosebire de O.N.U., el asigur o cooperare
interstatal complex, atat la nivel guvernamental, cat i al parlamentelor i, respectiv, al
colectivitilor locale i regionale.
Structura Consiliului Europei
a) Comitetul Minitrilor
Comitetul Minitrilor este principala instan de decizie. Fiecare stat membru este
reprezentat in Comitet de ministrul de externe sau de reprezentantul permanent al guvernului
(delegaii minitrilor). Comitetul studiaz urmrile care se dau recomandrilor Adunrii
parlamentare i Congresului puterilor locale i regionale ale Europei, ale propunerilor
diverselor comitete interguvernamentale i ale conferinelor minitrilor specializai. Adopt
programul de activiti i bugetul Consiliului Europei.
Discuiile in cadrul Comitetului Minitrilor privesc toate subiectele politice de interes
comun, cu excepia problemelor de aprare: aspectele politice ale integrrii europene,
dezvoltarea cooperrii, aprarea instituiilor democratice i protecia drepturilor omului, altfel
spus toate problemele care necesit identificarea unor soluii de nivel european.
Minitrii exercit preedinia Comitetului pe rand, pe o durat de ase luni.
Schimbrile de preedinie se efectueaz in mod tradiional in mai i in noiembrie. Minitrii
de externe ai statelor membre se reunesc cel puin de dou ori pe an pentru a trage concluzii
asupra cooperrii europene i actualitii politice, i pentru a impulsiona politica necesar
activitilor Organizaiei.
Deciziile Comitetului Minitrilor sunt transmise guvernelor sub form de recomandri
sau fac obiectul unor convenii i acorduri europene obligatorii din punct de vedere juridic
pentru statele care le-au ratificat. Comitetul Minitrilor adopt de asemenea declaraii sau
rezoluii privind probleme politice de actualitate. In caz de inclcare grav a obligaiilor sale
statutare, Comitetul Minitrilor poate suspenda dreptul de reprezentare al unui stat membru,
s-l invite s se retrag, i chiar s decid c acesta a incetat s aib calitatea de membru al
Organizaiei.
Comitetul Minitrilor vegheaz, de asemenea, la punerea in practic efectiv a
conveniilor i acordurilor incheiate intre statele membre. Aceast responsabilitate privete in
special conveniile eseniale cum sunt cele ce privesc drepturile omului, (Convenia european
a Drepturilor Omului, Carta social european, Convenia european pentru prevenirea
torturii, Convenia-cadru pentru protecia minoritilor naionale) i care au prevzut existena
unor mecanisme de control.
b) Adunarea parlamentar
Adunarea parlamentar a Consiliului Europei a fost prima adunare european creat in
istoria continentului nostru. Constituit din delegaiile a 40 de parlamente naionale, ea
rmane una dintre cele mai importante adunri europene. Adunarea abordeaz subiecte de
actualitate i teme cu caracter prospectiv care au legtur indeosebi cu problemele societii i
chestiunile de politic internaional. Deliberrile sale joac un rol important in orientarea
activitilor Comitetului Minitrilor. In plus, ele se repercuteaz prin intermediul
parlamentarilor pe lang parlamentele naionale i exercit astfel o influen asupra
guvernelor naionale.
Textele adoptate de Adunare ofer orientri Comitetului Minitrilor, guvernelor,
parlamentelor i partidelor politice naionale. In genere, Adunarea se reunete de patru ori pe
an, la Strasbourg, ora desemnat in acest sens in mod simbolic ca reprezentand "reconcilierea
postbelic intre popoare i naiuni", cunoscut fiind faptul c se afl situat la zona de frontier
a Franei cu Germania, in regiunea Alsacia, teritoriu disputat de-a lungul secolelor de cele
dou state.
c) Congresul Autoritilor Locale i Regionale ale Europei
Congresul Autoritilor Locale i Regionale ale Europei este compus din reprezentani
ai tuturor statelor membre i care formeaz Camera autoritilor locale i, respectiv, Camera
regiunilor. El ii desfoar lucrrile intr-o singur sesiune plenar anual la Strasbourg.
Raiunea constituirii sale a fost de a consolida, in acest mod, structurile democratice de baz,
indeosebi in noile democraii.
d) Secretariatul general
Secretariatul general este alctuit din circa 1300 de funcionari europeni i are menirea
de a asista tehnic toate organele i organismele ce se reunesc sub egida Consiliului Europei.





Organizaia pentru Cooperare i Securitate n Europa (OSCE)

Organizaia pentru Securitate i Cooperare in Europa24 (OSCE) a aprut in anul 1973,
iniial sub numele de Conferina pentru Securitate i Cooperare in Europa. Cunoscut ulterior
drept "procesul de la Helsinki", CSCE a constituit un forum de dialog i negocieri
multilaterale intre Est i Vest.
Istoria CSCE se imparte in dou perioade:
- Intre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki i, respectiv, a Cartei de la Paris
pentru o nou Europ), in care CSCE a funcionat ca un proces de conferine i reuniuni
periodice.
- Evoluiile pe planul securitii europene aprute in anii 90 au impus schimbri
fundamentale atat in ceea ce privete structura i caracterul instituional al procesului inceput
la Helsinki, cat i rolul acestuia. Conferina la nivel inalt de la Budapesta, 1994, a hotrat
adoptarea denumirii de Organizaie pentru Securitate i Cooperare n Europa (OSCE).
Organizaia pentru Securitate i Cooperare in Europa (O.S.C.E.), forumul in care se
regsesc toate rile Europei, alturi de Canada i Statele Unite, reprezint un element cheie al
arhitecturii europene de securitate. La 3 iulie 1973 s-au deschis lucrrile Conferinei pentru
Securitate i Cooperare in Europa, cu participarea a 35 de state europene (fr Albania, dar cu
SUA i Canada). La inceput a fost un proces de consultare politic, un forum multilateral de
dialog i negociere, fr structuri permanente, care incerc s organizeze destinderea pe
continent.
Statele membre au semnat la 30 iulie 1975 in capitala Finlandei, "Actul final de la
Helsinki", document prin care sunt stabilite: principii fundamentale, destinate s stea la baza
relaiilor, dintre state; msuri de cretere a increderii in domeniul militar; hotrarea statelor
membre de a continua examinarea i elaborarea unei metode general acceptabile pentru
reglementarea panic a disputelor; msuri in privina respectrii drepturilor omului i a
libertilor fundamentale; o baz de cooperare in domeniul economic, cultural, al tiinei i al
tehnologiei.
Conform Actului final de la Helsinki, s-a hotarat continuarea i aprofundarea
procesului CSCE. In acest scop, a funcionat pan in 1990 sub forma unor reuniuni i
conferine, stabilind o serie de norme i angajamente i analizand periodic felul cum sunt
implementate acestea: Belgrad (77-78), Madrid (80-83), Viena (86-89). Dupa 1990
CSCE este forumul in care se stabilesc primele negocieri in materie de securitate european.
La intalnirea la varf de la Paris, din noiembrie 1990, se adopt Carta pentru o noua
Europa", care marcheaz sfaritul formal al razboiului rece i inceputul instituionalizrii
CSCE25. Tot acum, statele membre in cele doua aliane militare semneaz "Tratatul asupra
forelor armate convenionale in Europa" (CFE) care limiteaz forele convenionale in
Europa, de la Atlantic la Urali. efii de stat i de guvern din rile participante la CSCE au
adoptat la finalul reuniunii de analiz din iulie 1992 la Helsinki, Declaraia intitulata
"Provocrile schimbrii". Documentul precizeaza c CSCE este un acord regional in spiritul
cap.8 al Cartei ONU i reflect acordul la care se ajunsese asupra intririi instituiilor CSCE,
asupra elaborrii unei structuri de alarmare rapid, de prevenire a conflictelor i de gestionare
a crizelor (cuprinzand misiuni de anchet i misiuni de raportori). Cu acelai prilej se
hotrte crearea, la Viena, a unui forum CSCE pentru cooperarea in domeniul securitii,
Forum care, in noiembrie 1993, a adoptat 4 documente importante privind msurile de
stabilizare a situaiilor de criz localizate, principiile pe care s se bazeze transferurile de arme
convenionale, planificarea aprrii, precum i contactele i cooperarea pe plan militar.
La finalul conferinei de analiz a CSCE din 1994 de la Budapesta este adoptat
documentul intitulat "Spre un parteneriat real intr-o era noua" care cuprinde: schimbarea de
nume a CSCE, devenit de la 1 ianuarie 1995, Organizatia pentru Securitate i Cooperare in
Europa (OSCE); continuarea dezvoltrii mijloacelor CSCE in materie de prevenire a
conflictelor i de gestionare a crizelor; un cod de conduit asupra aspectelor politico-militare
ale securitii. Summitul de la Lisabona din 1996, prin documentul "Un model de securitate
comun i cuprinztor pentru Europa sec. XXI" prezint provocarile la adresa securitii
statelor membre i posibilitile de cooperare pentru preintampinarea lor.
La Istambul, in ianuarie 1999 au fost adoptate "Carta pentru securitatea european" i
alte documente referitoare la msurile de incredere i securitate, precum i la reducerea
forelor armate convenionale in Europa.
Astazi OSCE este o organizaie paneuropean de securitate, care in randul celor 55 de
state membre (54 + Iugoslavia suspendat in 1992) include toate statele europene, SUA,
Canada i fostele republici sovietice din Asia Centrala. Este conceput pentru a servi drept
instrument de prim instan pentru avertizarea din timp i prevenirea conflictelor, gestionarea
conflictelor i reconstrucia post-conflict n Europa. Regulile de baz sunt egalitatea
membrilor i consensul in adoptarea deciziilor.
OSCE este structurat astfel:
Consiliul Permanent, alctuit din reprezentanii statelor membre ale organizaiei; se reunete
sptmanal la Viena, pentru a dezbate i lua decizii in toate domeniile aferente OSCE;
Consiliul Superior; dezbate periodic aspectele de natur politic;
Consiliul Ministerial, reunirea minitrilor de externe;
Preedintele in exercitiu al OSCE, respectiv ministrul de externe al rii desemnate, asistat
de precedentul i urmatorul; deine intreaga responsabilitate a activitii executive a
organizaiei;
Secretarul general al OSCE actioneaza in calitate de reprezentant al presedintelui in
exercitiu, pe care il sprijina in toate activitatile destinate sa duca la indeplinirea obiectivelor
OSCE. Secretariatul mai include: Centrul de Prevenire a Conflictelor, Departamentul de
Administratie si Operatiuni si Coordonatorul activitatilor OSCE in domeniul economic si cel
al mediului.
Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului; joaca un rol important in
monitorizarea alegerilor si dezvoltarea de institutii nationale electorale sau de aparare a
drepturilor mentionate.
Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale (functie ocupata acum de olandezul Max van
der Stoel); are un rol important in semnalarea din timp si prevenirea conflictelor, prin
recomandari si rapoarte incurajeaza mentinerea unei politici a nonconfruntarii.
Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media; urmareste indeaproape evenimentele din
aceasta sfera de activitate si reactioneaza promt fata de orice incarcare a principiilor
organizatiei si angajamentelor statelor participante, in ce priveste libertatea de opinie si cea a
presei.
Adunarea Parlamentara; alcatuita din 300 de reprezentanti ai tuturor tarilor membre; isi
desfasoara sesiunea anuala in luna iulie; dezbate teme de larg interes si adopta rezolutii si
recomandari specifice profilului OSCE.
Curtea de Conciliere si Arbitraj prin care statele semnatare ale Conventiei pot supune
atentiei o problema in divergenta, urmand ca aceasta sa fie reglementata de Tribunalul de
Arbitraj sau de Comisia de Conciliere.
OSCE si-a stabilit urmatoarele prioritati:
consolidarea valorilor comune ale statelor membre si ajutarea lor in construirea societatii
civile democratice, bazate pe suprematia legii;
prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si readucerea pacii in zonele de conflict;
surmontarea unor deficite, ori numai presupuse, ale starii de securitate a statelor membre si
prevenirea unor noi destructurari ale acestora, prin promovarea unui sistem regional de
securitate bazat pe cooperare.
Instrumentele la dispozitia organizatiei sunt:
misiunile de informare a raportorilor OSCE;
misiunile sau alte activitati similare in teren, ca instrument principal pentru prevenirea pe
termen lung a conflictelor , managementul crizelor, rezolvarea conflictelor si revenirea la
normalitate;
reprezentantii personali ai presedintelui executiv, desemnati a-l asista in rezolvarea unor
situatii survenite in diverse regiuni;
grupurile de conducere, pentru indeplinirea unor misiuni sau sarcini concrete in domeniul
prevenirii conflictelor, managementului crizelor si rezolvarii disputelor;
mecanismele pentru rezolvarea pasnica a conflictelor;
actiunile de mentinere a pacii.








Fondul Monetar International (FMI)

Fondul Monetar International a fost fondat ca parte integranta a sistemului Bretton-
Woods, fiind institutia responsabila cu asigurarea conditiilor monetare si financiare propice
unui sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezinta primul sistem monetar international
din istoria relatiilor internationale si vizeaza un ansamblu de principii si reglementari
coerente, asumat de statele semnatare, privind politicile ratei de schimb si al cooperarii
monetare multilaterale. Intemeiat oficial in 1944 prin Articolele Acordului de la Bretton-
Woods, sistemul a avut drept initiatori Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, carora li
s-au alaturat majoritatea aliatilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In timp ce Acordurile reprezinta punctul de plecare oficial al institutiilor Bretton-
Woods, planificarea lor a inceput, de fapt, la inceputul anilor 40. In acest proces de durata au
fost implicate doua personalitati marcante, John Maynard Keynes, de partea britanica, si
Harry Dexter White, de partea americana. Idealul lor calauzitor a fost construirea unui sistem
care sa impiedice reaparitia unor recesiuni economice de proportii, precum si izbucnirea unui
nou razboi mondial.

Un spirit comun de liberalism a animat procesul de planificare, iar multilateralismul a
devenit solutia comuna pentru fondarea unei noi ordini postbelice. Din punct de vedere
politic, planurile prevedeau asigurarea pacii mondiale printr-o institutie globala care sa fie o
versiune imbunatatita a Ligii Natiunilor. Din punct de vedere economic, pacea si prosperitatea
urmau sa fie sprijinite de comertul liber intre natiuni. Astfel, pilonul economic principal al
noii ordini ar fi fost reprezentat de Organizatia Internationala a Comertului (ITO). Plecnd de
la lectiile perioadei interbelice, politicile monetare si ale ratei de schimb au fost considerate
instrumente necesare comertului liber; ele nu puteau fi niciodata considerate ca scop
economic in sine .
Pentru consacrarea acestei lectii in modul de functionare al economiei internationale s-
a avut in vedere fondarea unei institutii financiare internationale care sa monitorizeze
politicile monetare si de schimb ale statelor membre.
Datorita diferentei semnificative dintre pozitia internationala (politica si economica) a
Marii Britanii si a SUA, la acea ora, cele doua planuri initiale au evidentiat cteva puncte de
dezacord. Keynes era preocupat in principal de asigurarea izolarii economiilor nationale in
cazul importului de tendinte deflationiste si de furnizarea de lichiditati internationale pentru
tarile cu deficit, pe cnd White era interesat de convertibilitatea si stabilitatea cursurilor si de
eliminarea acordurilor bilaterale restrictive in privinta comertului liber. Totusi, similitudinile
au fost mult mai importante. Ambii economisti au crezut ferm in importanta unei ordini
mondiale organizate conform principiului comertului liber, pentru asigurarea pacii si
prosperitatii internationale.
Pe plan national, ocuparea totala a fortei de munca si un puternic stat al bunastarii
urma sa sprijine astfel de teluri. Controlul capitalului, control directionat impotriva miscarilor
speculative si ratele stabile de schimb au fost percepute drept mijloacele necesare comertului
si prin urmare, supuse cerintelor acestuia.
Acordurile fondatoare au pastrat spiritul acestei viziuni, desi in negocierile politice
dintre cele doua parti s-au pierdut mai multe elemente importante . Propunerile americane au
avut cstig de cauza tinnd cont de circumstantele economice si politice care faceau din SUA,
la acea ora, cea mai importanta putere si cel mai important creditor al lumii, detinnd 75% din
rezervele monetare mondiale.
Scopurile declarate ale noii organizatii, Fondul Monetar International, asa cum
au rezultat la finalul negocierilor, erau:
1. promovarea cooperarii monetare internationale;
2. facilitarea expansiunii si a cresterii echilibrate a comertului international si contribuirea,
prin acestea, la promovarea si mentinerea unor nivele inalte de ocupare si de venituri reale si
la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor membrilor ca obiective primordiale ale
politicii economice;
3. promovarea stabilitatii ratei de schimb, a unor mecanisme disciplinate de schimb si evitarea
deprecierii schimbului prin competitie;
4. contribuirea la stabilirea unui sistem multilateral de plati si la eliminarea restrictiilor de
schimb extern care impiedica dezvoltarea comertului mondial;
5. punerea la dispozitie de resurse, pe termen scurt, pentru a asista membrii in corectarea
balantelor de plati, fara a recurge la masuri destructive pentru prosperitatea nationala si
internationala.
6. diminuarea duratei si nivelului dezechilibrului din balanta de plati externa a membrilor sai.
Cateva principii fundamentale stateau astfel la baza sistemului monetar international
inaugurat la Bretton Woods: cooperarea monetara internationala, universalitatea sistemului
orice stat care recunoaste prevederile statutului FMI poate adera la aceasta organizatie si,
implicit, poate deveni membru al sistemului monetar international, fixitatea paritatii si
cursurilor valutare, convertibilitatea reciproca a monedelor prin desfiintarea restrictiilor
asupra platilor curente, in vederea multilateralizarii platilor, convertibilitatea in aur a
dolarului, la care se raporteaza celelalte monede si asigurarea unor rezerve de mijloace de
plata internationale in concordanta cu nevoile de echilibrare a balantei de plati externe ale
tarilor membre (pentru evitarea unor dezechilibre pe termen scurt).
Structura si functionare
1. Structura
Fondul Monetar International este o organizatie hibrid, reunind caracteristici ale unei
organizatii internationale interguvernamentale dar si ale unei societati anonime pe actiuni, de
drept american. Fondul este situat pe teritoriul SUA, in Washington D.C. Actionarii sai sunt
tarile participante la Conferinta de la Bretton Woods si cele care au semnat Acordul de
infiintare pna la data de 27 decembrie 1945, plus tarile care au aderat intre timp la acest
acord si la organizatie. Guvernele statelor (viitoare) membre au decis asadar infiintarea sa,
pentru a rezolva intr-un cadru multilateral probleme financiare importante, ceea ce il face sa
fie, in egala masura, o organizatie internationala, afiliata de altfel sistemului specializat al
agentiilor ONU. Spre deosebire de alte organizatii, statele membre sunt reprezentate in
structurile sale de conducere potrivit unui principiu de proportionalitate cu puterea economiei
nationale.
Tarile membre ale FMI au urmatoarele drepturi:
dreptul la vot si la participare in adoptarea deciziilor
dreptul de a efectua tranzactii si operatii cu FMI
dreptul de a cumpara valuta convertibila sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din
resursele Fondului, in schimbul monedei nationale, pe termen scurt sau mediu, in caz de
nevoie pentru echilibrarea balantei de plati;
dreptul de a primi alocatii de DST
dreptul de a deveni membu al Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare.
2. Functiile FMI
Asa cum rezulta indirect din prezentarea istoricului institutiei si a structurii ei, precum
si din trecerea in revista a activitatii FMI in ultimii ani, functiile Fondului Monetar
International constau in:
1. coordonarea sistemului monetar international;
2. supravegherea politicilor monetare, financiare si economice ale statelor membre;
3. furnizarea de credite pe termen scurt si mediu, din resursele proprii, pentru asistarea unor
dezechilibre ale balantei de plati, in tarile membre;
4. intermedierea obtinerii unor credite pe termen scurt si mediu, din fonduri private sau
nationale, pentru finantarea dezechilibrelor balantei de plati in tarile membre;
5. monitorizarea si acordarea de credite in situatiile in care problemele financiare ale unei tari
risca sa se transforme intr-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global;
6. oferirea asistentei tehnice catre alte organizatii internationale si catre statele membre.
Dintre acestea, doua functii sunt foarte importante pentru intelegerea rolului si functionarii
FMI: supravegherea si finantarea (creditarea) membrilor.
Finantarea acordata statelor membre
Creditele acordate de FMI sunt destinate, in general, echilibrarii pe termen scurt si
mediu a balantei de plati curente a tarilor membre. Utilizarea resurselor FMI de catre tarile
membre pentru rezolvarea unor deficite ale balantei de plati imbraca doua forme de baza:
trageri de la FMI si credite propriu-zise.
Tragerile de la FMI pot sa ia forma unor schimburi valutare, in sensul ca orice
membru poate sa cumpere de la FMI moneda altei tari sau DST-uri, contra monedei nationale.
Intr-o perioada fixa de timp, Fondul obliga acest membru sa isi rascumpere moneda nationala
si sa plateasca un comision pentru operatiunile realizate.
Nici un stat membru nu poate sa solicite FMI o cantitate de valuta forte mai mare
dect valoarea propriei cote-parti. Exista de altfel cteva praguri prestabilite pentru efectuarea
operatiunilor financiare de tragere. Preluarea de catre o tara a unui echivalent de 25% din
valoarea propriei cote-parti, in valuta de care are nevoie sau in DST-uri, se poate face
automat, in orice moment si fara conditii. Aceasta operatiune se numeste tragere in contul
transei-rezerva. Orice acordare de fonduri in valuta care depaseste acest prag se incadreaza
in categoria transelor superioare de credit si poate fi efectuata doar prin asumarea anumitor
conditionari si masuri de corectare a dezechilibrelor economice. Nici o operatiune de tragere
in contul propriei cote-parti nu poate depasi echivalentul a 200% din contributia unei tari la
resursele FMI.
In aceste situatii este impropriu sa vorbim despre imprumuturi propriu-zise, ele
reprezentnd operatiuni de schimbare a propriei cote-parti in schimbul unei valute forte,
urmnd ca moneda nationala sa fie rascumparata dupa corectarea problemelor cu care se
confrunta statul care efectueaza tragerea. Dincolo de un anumit plafon insa, nici operatiunile
de tragere nu au loc fara conditionari impuse de FMI si angajamente din partea tarii
solicitante.
Creditele propriu-zise se acorda de FMI in mod conditionat, in functie de
angajamentele tarii solicitante si progresele inregistrate in domeniul unor politici economice
menite sa redreseze economia pe termen scurt si mediu.
Asistenta tehnica oferita de FMI se refera cel mai adesea la:
- politici fiscale si bugetare (legislatia referitoare la fiscalitate, colectarea impozitelor si
taxelor, inclusiv cele vamale, controlul cheltuielilor publice, privatizarea, modalitatile de
gestionare si monitorizare a cheltuielilor publice, gestionarea datoriei publice si finantarea
politicilor sociale);
politica monetara (organizarea si functionarea bancii centrale, functionarea pietei valutare,
reglementarile bancare, interventiile bancii centrale pe piata, controlul pietei de capitaluri,
gestiunea rezervelor valutare si mecanismele de compensare bancara),
statistica si analiza economica utilizate la nivelul administratiei centrale si a bancilor
centrale (metode de programare financiara, previziuni macro-economice, statisticile
referitoare la balanta de plati, statisticile monetare si cele bugetare);
alte domenii ale gestiunii financiare la nivel macro (negocierea si restructurarea datoriei
externe, asistenta juridica in domeniul financiar, reglementari fiscale, s.a
3. Resursele FMI
FMI foloseste, pentru evidenta operatiunilor si resurselor sale, o unitate de cont
proprie, denumita Drept Special de Tragere (DST). Aceasta moneda proprie scriptica a FMI
a inceput sa fie emisa in 1970, fiind initial echivalentul unui dolar american. In timp, valoarea
DST a ajuns sa se calculeze in functie de un cos valutar alcatuit din monedele celor cinci state
membre cele mai puternice. Statele membre trebuie sa isi raporteze cotele lor parti la un nivel
constant al DST, atribuit lor, pe baza unei rate de schimb a monedei nationale determinata de
FMI.
Cu alte cuvinte, statele membre contribuie cu o anumita suma in moneda lor nationala
la activele Fondului, o alta in devize si in aur, dar aceasta contributie se calculeaza, in
interiorul FMI, in echilvalentul ei in DST. O schimbare in valoarea activelor Fondului in
moneda unei tari genereaza o debitare sau o creditare, in raport cu tara respectiva, pentru a
mentine constanta valoarea in DST a detinerilor FMI in moneda tarii.
Resursele de creditare ale FMI sunt impartite, dupa cum rezulta si din prezentarea
functiilor organizatiei, in resurse proprii si resurse atrase din exterior. In prima categorie intra
cotele-parti ale statelor membre, rezervele FMI constituite pe baza profitului net rezultat din
perceperea de comisioane si dobnzi, precum si alte resurse proprii. In a doua categorie intra
imprumuturile contractate de FMI pentru completarea si diversificarea resurselor de creditare
si alte angajamente ale FMI fata de tarile membre.

Banca Mondial

Concomitent cu nfiinarea n 1944, la Bretton Woods, a Fondului Monetar
Internaional s-a decis i crearea unei bnci internaionale care s se axeze pe finanarea i
reconstrucia economiilor europene, slbite n timpul celui de al doilea rzboi mondial: Banca
Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare (B.I.R.D.). Aceast banc este cunoscut n
general sub numele de Banca Mondial i acest termen generic include i instituiile nrudite,
nfiinate ulterior i avnd funcii specifice: Corporaia Financiar Internaional (CFI) i
Asociaia pentru Dezvoltarea Internaional (ADI).
Scopul principal al tuturor acestor instituii este acelai: promovarea progresului
economic i social in rile n curs de dezvoltare, prin creterea productivitii economice.
Instituiile menionate acorda credite i mprumuturi i ofer consultan tehnic i economic
n sectorul public i privat din rile n curs de dezvoltare.n primii ani de existen, Banca
Mondial va acorda cteva imprumuturi pentru reconstructia Franei, Olandei, Danemarcei i
Japoniei, pentru a le ajuta la finanarea reconstruciei economiilor lor.
Capitalul Bncii este format din subscripiile statelor sale membre. 80% din capitalul
subscris poate fi cerut n orice moment de Banca Mondial pentru a face fa la rambursarea
de mprumuturi sau garanii.Banca Mondial trebuie s se asigure de rentabilitatea proiectului
finanat i de capacitatea celui care mprumut de a rambursa mprumutul acordat.
Structura financiara prevazut pentru Banca Mondial este n mod singular diferit de
cea a FMI-ului. Fondul funcioneaz prin punerea n comun a devizelor, pe care statele
membre le pot mprumuta temporar, n timp ce Banca Mondial are o structur mai clasic de
intermediar financiar nsrcinat cu acordarea de mprumuturi obinut pe piaa de capital.
Fondul trebuie s acorde credite pe termen scurt destinate restabilirii balanei de pli, n timp
ce Banca Mondial trebuie s se angajeze n ajutorarea pe termen lung a proiectelor de
investiie).
Pentru a-i ndeplini activitile, Banca Mondial dispune de un personal de peste
7000 persoane (2000 numai pentru Fond) i peste 40 de reprezentani n toat lumea.
Personalul are un evantai impresionant de competene: economiti, ingineri, urbaniti,
agronomi, statisticieni, juriti etc. Ea are nevoie de un astfel de evantai de competene, cci
operaiunile sale acoper un vast demeniu de activitate.
Drepturile rilor membre ale bncii sunt:
- contractarea de mprumuturi pentru investiii
- contractarea de mprumuturi pentru finanarea pe baz de program
- participarea la licitaiile internaionale organizate de Banca Mondial, pentru adjudecarea
lucrrilor finaate de aceasta.
- obinerea de asisten tehnic pentru anumite lucrri de specialitate
- termene maxime de pn la 20 ani.
Obligaiile pe care trebuie s i le asume statele membre sunt:
- aderrarea prealabila la F.M.I;
- participarea la capitolul pe aciuni al bncii;
- furnizarea de informaii i date privind situaia economic i financiar a rii, n vederea
fundamentrii politicii de mprumuturi a bncii, fa de ara respectiv.



Organizatia Mondiala a Comertului (OMC)

Organizaia Internaional a Comerului s-a nfiinat ca urmare a nevoii constituirii a
unui al treilea organism economic mondial n reuniunile de la Bretton Woods din 1944.
In 1948 s-a aprobat documentul constitutiv al OIC care ns nu a fost votat i de SUA;
abia in 1995 a luat fiin Organizaia Mondial a Comerului, OMC. n timpul acestor ani
piaa mondial a fost rigid printr-o conjuncie de norme comerciale i concesiuni tarifare
acordate ntre un grup de ri, care s-a numit Acordul General asupra Tarifelor Vamale si
Comer (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade)
GATT avea un caracter provizoriu i un cmp de aciune care excludea rile din
blocul sovietic, dar succesul su n dezvoltarea comerului mondial de-a lungul a 47 de ani
este de necontestat. Reducerile continue ale tarifelor au stimulat n deceniile 1950, 1960
creterea comerului mondial, care a atins rate foarte nalte (in jur de 8% anual pe termen
mediu). Ritmul de cretere al comerului mondial a fost ntotdeauna superior creterii
produciei pe vremea cnd exista GATT. Afluena de noi membri n timpul rundei Uruguay,
dup prbuirea sistemului economic sovietic, a fost o prob de recunoatere c sistemul
multilateral comercial constituia un suport de dezvoltare i un instrument de reform
economic i comercial.
Organizaia Mondial a Comerului (OMC) este singurul organism internaional care
se ocup de normele ce dirijeaz comerul ntre ri. Nucleul su este constituit din Acordurile
OMC, care au fost negociate i semnate de majoritatea rilor ce au participat la comerul
mondial. Aceste documente stabilesc norme juridice fundamentale ale comerului
internaional. Sunt contracte care oblig guvernele s-i menin politicile comerciale ntre
limitele convenite. Chiar daca sunt negociate i formate de guverne, obiectivul lor este de a
ajuta productorii de bunuri i servicii, exportatorii i importatorii s-i continue activitile.
Scopul principal al sistemului este de a ajuta la circulaia fluxurilor comerciale cu
maxim libertate posibil, atta timp ct nu se produc efecte secundare defavorabile. Aceasta
nseamn pe de o parte eliminarea de obstacole. Pe de alta parte denot c particularii,
intreprinderile i guvernele cunosc care sunt normele ce dirijeaz comerul n toat lumea,
dndu-le sigurana c politicile nu vor suferi schimbri brute. Cu alte cuvinte, normele
trebuie sa fie "transparente" i previzibile.
Cum acordurile sunt redactate i semnate de comunitatea rilor comerciante, adeseori
dup ample dezbateri i controverse, una dintre funciile cele mai importante ale OMC este de
a servi ca for pentru celebrarea negocierilor comerciale.
Al treilea aspect important al muncii OMC este soluionarea divergentelor. Relaiile
comerciale poarta adeseori interese contrare. Contractele i acordurile inclusiv cele negociate
cu grij din sistemul OMC, necesit cteodat s fie interpretate. Modul cel mai bun de a
rezolva aceste diferene este prin intermediul unei proceduri impariale, bazat pe un
fundament juridic convenit. Acesta este cel care inspir procesul de soluionare a diferenelor
stabilite de Acordurile OMC.
OMC cuprindea 76 de ri membre la nfiinare. Ali 72 de membri au urmat n
urmtorii zece ani, ultima fiind Cambodgia care a aderat la data de 13 octombrie 2004.
Exist ri care nu sunt membre i care au participat ca observatori la WTO: Algeria,
Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia i Heregovina, Capul Verde,
Guineea Ecuatorial, Etiopia, Sfntul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban,
Libia, Federaia Rus, Samoa, So Tom i Prncipe, Arabia Saudit, Serbia i Muntenegru
(fiecare republic a aplicat separat pentru fi membr), Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga,
Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, Vietnam i Yemen. Multe dintre aceste ri doresc s devin
membre.
Iranul a aplicat pentru prima oar la WTO n 1996, ns aplicaia sa a fost blocat de
ctre Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaia c Teheranul ar susine terorismul internaional.
n luna martie, 2005, SUA a declarat c i va folosi dreptul de veto pentru a ncepe
negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales s nu blocheze ultima cerere de
aderare, ca parte a unei nelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este nc ar
membr, dei a aplicat pentru aderarea la GATT n 1993.

Principiile sistemului comercial
Acordurile OMC sunt ntinse i complexe pentru c se refer la texte juridice care
abordeaz o mare varietate de activiti. Este vorba despre: agricultur, textile i
mbrcminte, servicii bancare, telecomunicaii, contracte publice, norme industriale, reguli
despre sntatea alimentelor, proprietate intelectuala si multe alte teme. Toate aceste
documente sunt inspirate din diferite principii simple si fundamentale. Aceste principii sunt
baza sistemului multilateral de comer.
Aceste principii sunt:
1. Comerul fr discriminri
a. Naiunea cea mai favorizata (NMF): tratarea celorlali n mod egal.
n virtutea acordurilor OMC, rile nu pot prin regula generala s stabileasc
discriminri ntre diverii si interlocutori comerciali. Dac i se acord unei ri un avantaj
special (reducerea tarifului aplicabil la unul din produsele sale, de exemplu), trebuie s se fac
acelai lucru cu toi ceilali membri ai OMC.
Acest principiu este cunoscut drept clauza naiunii celei mai favorizate (NMF). Sunt
permise anumite excepii. De exemplu, rile care fac parte dintr-o regiune pot stabili un acord
de liber comer, care nu se aplic mrfurilor ce provin din exteriorul grupului. O ar poate
pune obstacole produselor ce provin din anumite ri, ce sunt considerate obiect al unui
comer neloial. i n cazul serviciilor, se permite ca rile, n anumite circumstane restrnse,
s aplice anumite discriminri. Totui, acordurile permit doar aceste excepii cu referire la
condiii stricte. In general, clauza naiunii celei mai favorizate nseamn c de fiecare dat
cnd o ar nltur un obstacol din faa comerului sau deschide o pia, trebuie s fac
acelai lucru pentru aceleai produse sau servicii ale tuturor partenerilor comerciali, bogai sau
sraci, slabi sau puternici.
Expresia "cea mai favorizat" sun ca o contradicie. Pare s sugereze c este vorba de
vreun tip special de clauz pentru o ar determinat, dar n OMC nseamn n termeni reali
nediscriminarea, adic tratament egal pentru toi.
Ceea ce se ntmpl n OMC este: fiecare membru i trateaz pe ceilali membri n
mod egal ca interlocutori comerciali "cei mai favorizai". Dac o ar crete beneficiile pe care
le d altui partener de afaceri, trebuie s acorde acest "cel mai bun" tratament tuturor celorlali
membri ai OMC astfel nct toi s continue s fie "cei mai favorizai".
Condiia de naiunea cea mai favorizat (NMF) nu nseamn ntotdeauna egalitate n
modul de tratare. n secolul XIX, cnd s-au semnat primele tratate bilaterale NMF, includerea
n grupul de interlocutori comerciali "cei mai favorizai" ai unei ri nsemn c fac parte
dintr-un club exclusivist, pentru c doar puine ri se bucurau de acest privilegiu. Astzi cnd
marea majoritate a rilor sunt membre ale OMC, clubul NMF nu mai este exclusivist.
Principiul NMF asigur ca fiecare ar i trateaz egal pe toi cei 100 de membri.

b. Tratatul naional: tratatul de egalitate pentru naiuni i strini

Mrfurile importate i cele produse n ar trebuie s primeasc un tratament egal, cel
puin dup ce mrfurile strine au intrat pe pia. Acelai lucru se aplic serviciilor strine i
celor naionale i mrcilor de fabric sau de comer, dreptul de autor i patentele strine i
naionale. Acest principiu de "tratat naional" (a-i trata pe ceilali la fel ca pe conaionali)
figureaz n cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT, articolul 17 din
AGCS i articolul 3 din Acordul asupra ADPIC), chiar daca n acest caz principiul se
abordeaz pentru fiecare dintre ei intr-o maniera diferit.
Tratatul naional se aplic doar cnd produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe pia.
Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a tratatului
naional, chiar daca produsele fabricate in ar nu sunt supuse unui impozit echivalent.
2. Un comer mai liber, de form gradual i prin intermediul negocierilor.
Reducerea obstacolelor ctre comer este unul din mijloacele cele mai evidente de a
nsuflei comerul. Aceste obstacole includ taxele vamale (sau impozite) i anumite
instrumente cum ar fi interzicerile de importuri sau contingentele care restrng selectiv
cantitile importate. n mod ocazional s-au dezbtut i alte probleme, cum ar fi rolul
administrativ i politicile de schimb.
Deschiderea pieelor poate fi benefic, dar cere i o adaptare. Acordurile OMC permit
ca rile s introduc schimbri graduale, prin intermediul "liberalizrii progresive". n
general se acord rilor n dezvoltare termene mai ndelungate pentru a-i ndeplini
obligaiile.
3. Posibilitate prin intermediul consolidrilor.
n unele cazuri, promisiunea de a nu ridica un obstacol in faa comerului poate fi att
de important ca i reducerea lui, acum c promisiunea permite intreprinderilor s aib o
panoram mai clar asupra oportunitilor sale viitoare. Prin intermediul stabilitii i
previziunii, se ncurajeaz investiiile, se creeaz locuri de munc i consumatorii pot profita
de beneficiile concurenei: posibilitatea de a alege i preturi mai joase. Prin intermediul
sistemului multilateral de comer, guvernele ncearc s dea stabilitate i s previzioneze
activitile economice.
In OMC, cnd rile se hotrsc s-i deschid pieele de mrfuri i servicii, i
"consolideaz" obligaiunile. Pentru mrfuri, aceste consolidri depind de tipul taxelor. n
unele cazuri, drepturile de import aplicate sunt inferioare tipurilor consolidate. Aceasta
obinuiete s se ntmple n rile n dezvoltare. n rile dezvoltate tipurile efectiv aplicate i
cele consolidate obinuiesc s fie identice.
4. Dezvoltarea unei concurente loiale
Cteodat OMC este descris ca o instituie de "comer liber ", dar asta nu este exact.
n realitate sistemul autorizeaz aplicarea de tarife i, n circumstane restrnse, alte forme de
protecie. Este mai corect s se spun c un sistem de norme destinat dobndirii unei
concurene libere, leale i fr distorsiuni.
Normele asupra nediscriminrii - NMF i tratatul naional - au ca obiectiv ndeplinirea
condiiilor echitabile de comer. Acesta este i el obiectivul normelor referitoare la dumping
(exporturi la preturi inferioare costului pentru a ctiga piaa) i subveniile. Problemele sunt
complexe i normele ncearc s determine ce este leal sau nu i cum pot rspunde guvernele,
n particular prin intermediul aplicrii drepturilor de import adiionale calculate pentru a
compensa prejudiciul ocazionat de comerul neloial.
Multe din celelalte acorduri ale OMC sunt destinate s sprijine concurena loiala, de
exemplu n ceea ce privete agricultura, proprietatea intelectual i serviciile. Acordul asupra
Contractrii Publice (care este un acord "plurilateral" pentru c a fost semnat doar de unii din
membrii OMC) extinde normele n materie de competenta n ceea ce privete cumprturile
realizate de mii de entiti "publice" ale multor ri. i tot aa n mod succesiv.
5. Creterea dezvoltrii i reforma economic.
Economitii i experii n probleme comerciale recunosc n mare c sistemul OMC
contribuie la dezvoltare. Se recunoate de asemenea c rile mai puin avansate au nevoie de
flexibilitate n momentul n care aplica Acordurile. i propriile texte ale acordurilor
ncorporeaz dispoziiile anterioare ale GATT, care prevd o asisten special i concesiuni
comerciale pentru rile n curs de dezvoltare.
Mai mult de trei sferturi din membrii OMC sunt ri n curs de dezvoltare i n
tranziie spre o economie de pia. De-a lungul a apte ani i jumtate ct a durat Runda
Uruguay, mai mult de 60 din aceste ri au aplicat n mod autonom programe de liberalizare a
comerului. n acelai timp, rile n dezvoltare i economiile in tranziie au fost mult mai
active i influente n negocierile din Runda Uruguay ca n nici o alt rund anterioara.
Aceast tendin a distrus n practic ideea c sistemul de comer exist doar pentru rile
industrializate.






Bibliografie :


- Ionescu, Nicolae, Organizaii internaionale, Editura Lumina Lex, 2000.

- Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organizaii europene i euroatlantice, Lumina Lex,2001.

- Rusu, Ioan, Organizaii i relaii internaionale, Editura Lumina Lex, Bucureti,2002.

- Miga-Beteliu, Raluca, Organizaii internationale interguvernamantale, Editura C.H.Beck,
Bucureti, 2006.




































Bibliografie :

- ERDELI G., BRAGHIN C., FRSINEANU D., (2000), Geografie Economic Mondial,
Editura Fundaiei Romnia de Mine, 328 pg, 82 fig., ISBN 973-582-259-8.