Hartile marine

Harta este o reprezentare n plan, convenional, micorat i generalizat

a suprafeei Pmntului. Micorarea se face pe baza unei scri de proporie iar
pentru ntocmirea hrii se folosete o proiecie cartografic. O hart folosete
anumite prescurtri sau simboluri explicate ntr-o legend. Elementele care se
figureaz pe hri definesc tipul hrii.
Exist astfel dou mari categorii de hri:
- harti generale,
- harti tematice.
Harta marina este reprezentarea pe un plan, la o anumita scara, a unei
zone maritime sau oceanice, continand datele care intereseaza conducerea
navei, ca:
- linia coastei,
- relieful coastei,
- repere de navigatie la coasta si la suprafata apei,
- adancimea apei,
- pericole hidrografice etc.
Harta marina este documentul nautic de baza folosit la bordul navei.

Imag 1.
www.Wikipedia.org

Hartile marine se impart in:

- harti batimetrice,
- harti de navigatie,
- harti didactice.
Hartile didactice sunt harti generale care ofera informatii cu privire la
morfologia regiunilor costiere,circulatia oceanelor de suprafata.
Hartile batimetrice se folosesc in cercetarea oceanografica
fundamentala si se realizeaza prin prelucrarea si interpretarea datelor
oceanografice,furnizate de sondajele acustice.
Hartile de navigatie sunt harti care redau valorile adancimilor si
morfologia zonelor de coasta.

Imag 2.
www. profudegeogra.eu

Evolutia reprezentarii cartografice a Oceanului

Planetar
1. Antichitatea elena si romana
Hartile au aparut din necesitati practice la toate popoarele antice.
La baza a stat nevoia de a cunoaste,de a transmite si de a memora
forma si localizarea elementelor spatiului cunoscut.
Cel mai vechi observator al relatiei om-mediu, mai precis a
influientei exercitate de mediu aspura omului a fost Hipocrate. El
observa ca naturii locului ii corespund forma corpurilor si dispozitia
sufletului; ca oamenii se resimt de schimbarile vanturilor si corpurile
lor se modifica dupa ele.
Aparitia geografiei in coloniile grecesti de pe tarmul Asiei Mici, nu
este deloc intamplatoare, ele fiind situate in apropierea marilor
civilizatii din Mesopotamia, Persia si din E si SE Mediteranei; prin
calatorii efectuate in aceste adevarate focare de cultura si civilizatie,
filosofii greci, transformati in logografi, au preluat numeroase
cunostinte stiintifice care treptat au fost inglobate in adevarate ssiteme
de gandire.
In spatiul culturat european, geografii din Milet au fost cei care au
introdus notiunea de continent precum si denumirile de Europa si
Asia.
Herodot, parintele istoriei dar si al geografiei, a fost un adevarat
cercetator al Lumii Vechi care a facut cunoscuta grecilor intreaga lume
accesibila cunoasterii lor , si aceasta atat prin calatorii in cele mai
indepartate regiuni, cat si prin inregistrarea celor auzite de el in
calatoriile respective despre alte locuri, necalcate de el.
Noptile albe intalnite la latitudini subpolare sunt semnalate ulterior
de catre Pytheas, primul navigator polar al omenirii.
Imag 3.
www.bucharestcity.ol
x.ro
Herodot este cel mai de seama reprezentatnt al directiei geografiei
antice elene- oferind informatii despre clima, relief, fauna, cai de
comunicatii , popoare si orase; el descrie Babilonul ca pe cel ma mare
oras al lumii si semnaleaza utilizarea bitumului.
Dupa Herodot, in secolele urmatoare, Geografia antica face
progrese insemnate atat in domeniul teoriei, al ideilor, cat si in cel al
cartografiei. Sub raport conceptual cea mai mare realizare este cea
privitoare la forma sferica a pamantului. Ea a fost formulata si
argumentata de catre Aristotel. El a introdus si conceptia despre

atmosfera ca invelis al Terrei si a dezvoltata conceptia zonalitatii

climatice, in raport cu care a dezvoltat si unele idei antropogeografice.
Cea mai importanta contributie a lui Aristotel priveste insa metoda
de lucru stiintifica. Este vorba de metoda inductiva, metoda folosita sin
in zilele noastre in explicarea fenomenelor lumii reale, concrete din
jurul nostru.
Erathostene a fost primul care a folosit notiunea/ cuvantul
GEOGRAFIE spre a desemna studiul Pamantului; tot este cel care a
calculat pe baze geometrice su o eroare de numai 0,5%(!) dimensiunile Pamantului.
Marele Geograf Strabon a redactat o impunatoare lucrare, in 17
volume, intitulata Geographica.
Cel mai cunoscut dintre geografii acestei perioade de apogeu a
antichitatii este insa Ptolemeu. El a impartit stiinta geografica in doua
parti: geografia si chorografia.
Lumea cuprinsa pe hartile lui Ptolomeu este surprinzator de mare,
desi localizarile sunt inexacte iar contururile, formele sunt
distorsionate. Intre altele ele cuprind Scandinavia si China, dar mai
surprinzator este prezentarea zonei izvoarelor Nilului, fapt cunoscut de
europeni abia in secolul al 19-lea. Un alt lucru, acum banal, este ca de
la Ptolomeu avem amplasarea N in partea de sus a hartii si a E in
partea dreapta.
Cu Ptolomeu se inchide, putem spune, perioada de glorie a
geografiei antice europene, care a permis conturarea ca domeniu al
cunoasterii stiintifice.
Datorita descoperirilor arheologice din ultimele decenii, acum se
cunoaste ca au existat reprezentari cartografice cu mult mai vechi decat
acea prima harta intocmita in Milet de Anaximandru. Este vorba mai
intai, de planuri ale oraselor mesapotamiene Lagash(mileniul 3 i.Hr.) si
Akkad, apoi de prima harta a lumii din jurul anului 600i.Hr.- gravata
pe o tablita de lut din Babilon, harta ce avea in partea centrala
Mesopotamia.
2. Evul Mediu
Evul Mediu este apreciat ca fiind o perioada negra pentru
cunoasterea stiintifica europeana, in particular pentru cea geografica.
Cele mai utilizate materiale cartografice devin acum portulanele,
care aveau inscrise pe ele linia tarmurilor si porturilor ce interesau pe
navigatori.
Prima harta de acest tip a fostHarta pisana in 1290.Portulanele au
constituit un progres in dezvoltarea cartografiei,fiind construite cu
ajutorul busolei magnetice si fiind folosite de-a lungul mai multor
secole.
Reprezentrile caracteristice acestei perioade sunt hrile Terrarum

Orbis (T-O). Arhetipul hrilor T-O a fost (se pare) creat de

clugrul spaniol Beatus de Libeana n secolul al VIII-lea. Hrile de
tip T-O s-au bazat pe reprezentrile antice, simple, a lumii
protocretine. Acest gen de reprezentri a fost dezvoltat timp de peste
cinci secole pn la apariia cartografiei tehnice dezvoltate pentru
nevoile navigaiei, ncepnd cu secolul al XIV-lea.
In modelulT-O , litera O reprezint Pmntul, iar litera T
mparte aceast lume n trei pri: Europa, Asia i Africa care erau
dispuse n jurul Mrii Mediterane (Mare Nostrum a latinilor).
Modelul cel mai elaborat al hrilor T-O este considerat
mapamondul Ebsdorf realizat n Germania sec. al XIII-lea, pstrat la
Hanovra (i bombardat n timpul celui de-al doilea rzboi mondial).
O alt hart de acest gen, mai puin minuioas, se regsete n
catedrala Hereford (1290). Aceste hri aveau n comun caracterul
pictural (fiind hri-imagini) care nu se pretau msurtorilor
cartometrice i navigaiei.
Geografii arabi au preluat mostenirea lui Ptolomeu, mai mult ei au
realizat o seama de harti si de lucrari care pe de o parte au extins
orizontul cunoasterii geografice al anticilor, iar pe de alta parte au
aprofundat cercetarea geografica.
Un alt popor mare al evului mediu , cel chinez se face si el
remarcat prin actiuni de largire a propriului orizont geografic, actiuni
determinate de interese economice, comerciale.
Insemnarile lui Marco Polo - cu o experienta asiatica extraordinara
si considerat a fi cel mai renumit calator al tuturor timpurilor - s-au
constituit intr-un resort puternic ce a generat epopeea Marilor
Descoperiri Geografice.
3. Marile Descoperiri Geografice
Sfarsitul Evului Mediu coincide cu Renasterea iar pe plan
geopolitic cu disparitia califatului arab si a Imperiului Bizantin odata
cu ocuparea capitalei de la Bosfor de armatele otomane.
Initial Marile Descoperi Geografice au constituit un precedent , la
o scara mult mai mare, al acelor gold rush ce au marcat mijlocul si
sfarsitul secolului al 19-lea.
Prima lucrare, care s-a bucurat si de un mare succesx la vremea sa
a fost Cosmographia universalis intocmita de Sebastian
Mnster(1544). Ea poate fi considerata prima lucrare de geografie
descriptiva moderna in care se trece la problemele de geografie
regionala.
Pe continent tot in aceeasi perioada, se evidentiaza olandezul P.
Clver(Cluverius) cu lucrarea Introductio in geographian universam
tam veteram quam novam , o lucrare de in sase vlomume, publicata in
1624 , prezinta deosebirea de continut/obiect de studiu dintre

geografie (descrierea intregului pamant atat cat nee este el cunoscut) ,

cosmografie(studiul intregului univers si nu doar al Terrei),
chorografie(descrierea unor sectiuni ale planetei,ale suprafetei terestre)
si topografie(descrierea unor locuri).
Marile Descoperi Geografice au indus un flux enorm de informatii
foarte greu de prelucrat si interpreta; primul care a facut-o a fost
Varenius unul dintre cei mai mari geografi din toate timpurile.
4. Perioada moderna
Geografia reprezentata de Alexander von Humboldt si Carl Ritter
reprezinta inceputul dezvoltarii moderne a geografiei. Totusi la o
analiza mai atenta, se observa ca dupa acest inceput stralucitor exista
in evolutia geografiei un hiatus de aproape doua decenii pana la
aparitia unui alte personalitati impunatoare, Friedrich Ratzel
fondatorul antrogeografiei, considerat de multi drept cel mai mare si
mai influent geograf al tuturor timpurilor.
Al.von Humboldt a realizat un numar mare de masuratori de
altitudine,o serie de profile topografice, a corectat hartile referitoare la
tarmul vestic al Americii Centrale si a Mexicului. Aceste masuratori
ale sale au fost apoi folosite in studiile sale asupra zonelor climatice si
de vegetatie, studii ce s-au dovedit fundamentale pentru cercetarile
ulterioare de climatologie si biogeografie.
Contributia lui C. Ritter la dezvoltarea geografiei poate fi
sintetizata pe cinci paliere: cel al unitatii in diversitate, cel al noii
stiinte geografice, cel al studiilor inductive , cel al
regionalismului si cel al teologiei.
5. Perioada contemporana
Secolul al XX-lea a presupus, a a cum era de ateptat, o
revoluionare a tiinei cartografice prin dezvoltarea
aerofotogrammetriei, a aparatelor electronice de ridicare topografic,
prin utilizarea informaiei satelitare, i nu n ultimul rnd prin apariia
computerelor i a reelei Internet.
Sfritul de secol XX aduce cu sine o nou revoluie n tiina
cartografic, odat cu apariia cartografiei digitale.

Imag. 6.
Importanta oceanografiei pentru viata omului zilelor noastre si mai
ales pentru generatiile viitoare,deriva din numeroase considerente.
Marea este nu numai leaganul vietii, dar viata pe Terra depinde in
cea mai mare masura de mare. Oceanul Planetar este cel care asigura
mentinerea pe planeta noastra a unei ambiante propice vietii, prin
nenumaratele schimburi dintre mare si atmosfera, prin evolutia
cuvetelor oceanice,prin oscilatiile de nivel.