Sunteți pe pagina 1din 12

REFERAT

ROLUL ORGANIZAȚIILOR
INTERNAȚIONALE ÎN SOCIETATEA
INTERNAȚIONALĂ
Organizații internaționale

Organizațiile internaționale actuale reprezintă rezultatul unui lung proces de dezvoltare,


care a început concomitent cu constituirea societății moderne, in sec.al-XIX-lea. Momentul
formării primelor organizații internaționale a coincis cu cel al apariției acestei noțiuni in
interiorul societăților industriale, la sfârșitul sec.al XIX-lea. Aceste cadre de desfășurare a
relațiilor umane au încercat să răspunda noilor necesități ale societății moderne, determinate de
expansiunea economică, multiplicarea si diversificarea schimburilor si a cooperării. Cooperarea
interstatală s-a manifestat la inceput in plan bilateral ca apoi să se extindă în plan multilateral, în
domenii precise și limitate, ca mai târziu să cuprindă întreg ansamblul domeniilor internaționale,
care, la randul lor, s-au diversificat.
Inițial, cadrul de întrunire a statelor l-au reprezentat conferințele și congresele periodice,
fără o structură organizatorică clar delimitată.Treptat aceste cadre de reuniune s-au
instituționalizat în forme permanente de cooperare interstatală, prezentând o structură de
organizare identică cu cea a organizațiilor actuale.
Organizațiile internationale reprezintă o asociație de state construită printr-un act
constitutiv, tratat sau convenție, organizată dupa o strutură precisă și cu organe comune, având o
personalitate juridică distinctă față de cea a statelor membre.
O Organizaţie Internaţionala este o “asociaţie” statală, reunind deci mai multe state sau
nestatală, şi in acest caz reuneşte mai multe persoane fizice sau juridice cu naţionalităţi diferite.
Prima categorie de asociaţii poarta numele de Organizaţii Internaţionale Interguvernamentale, iar
a doua categorie, Organizaţii Internaţionale Neguvernamentale.
Numarul Organizaţiilor Internaţionale Interguvernamentale este mai mic (cca. 400), decât
numărul Organizaţiilor Internaţionale Neguvernamentale (cca. 13.000).
Aceste doua categorii de asociaţii acoperă toate domeniile activităţii umane.
Constituirea lor este explicată prin necesitatea organizării politice a societaţii
internaţionale, ca o reacţie la anarhia care rezultă din conflictele internaţionale. Pe de altă parte
unii teoreticieni văd Organizaţiile Internaţionale ca fiind embrionul unui guvern mondial în curs
de formare.

Factori care au determinat apariţia Organizaţiilor Internaţionale.


1. Constituirea Organizaţiilor Internaţionale a fost determinată de factori multipli, dar în primul
rând de necesitatea prevenirii războiului şi reglementarea regulilor de purtare a lui. Acesta a fost
şi scopul primordial al constituirii Societaţii Naţiunilor, cât şi a Organizaţiei naţiunilor Unite
(ONU).

2. Revoluţia industrială şi descoperirile din domeniile ştiinţei au favorizat cooperarea dintre state.
Domenii prioritare precum:

- comerţul,

- transferul de tehnologie,

- dezvoltarea regională.
Cel mai important mecanism pentru promovarea şi reglementarea comerţului internaţional a fost
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) creat in 1947. Principiile lui au fost
incorporate în Organizaţia Internaţionala de Comerţ (1995).
In 1945 au fost create:
Fondul Monetar Internaţional FMI,
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezoltare BIRD
3. Societatea s-a confruntat cu probleme noi:

- creşterea populaţiei,

- sărăcia, alimentaţia,

- deteriorarea mediului,

- epuizarea resurselor naturale,

- utilizarea spaţiului cosmic.

Definiţia Organizaţiilor Internaţionale


O posibilă definiţie, dată de unul dintre raportorii Comisiei de Drept Internaţional a
Organizaţiei Naţiunilor Unite, ar fi următorul: Organizaţiile Internaţionale sunt asocieri de state,
constituite prin tratat, înzestrate cu o constituţie şi organe comune, posedând o personalitate
juridică distinctă de cea a statelor membre.
Din definitie se pot deduce elementele principale ale unei organizatii:
• În primul rând, organizația este un cadru bine definit ce reunește mai multi participanți, care
pot fi state (în cazul organizațiilor guvernamentale), asociații private sau particulare (in cazul
organizațiilor nonguvernamentale).
• În al doilea rând, organizația rezultă dintr-un act de voință al participanților, manifestat într-un
acord care îmbracă forma actului constitutiv, care poartă diferite denumiri - statut, carta,
convenție etc.
• Organizația reprezintă un mecanism de coordonare a resurselor și acțiunilor în vederea
atingerii unor obiective.
• Organizația are o materialitate distinctă de cea a membrilor care o compun: un sediu
permanent, o structură organizatorică și o autonomie funcțională proprie.
Organizatiile guvernamentale sunt asociații de state, constituite printr-un tratat, dotate cu
un statut și organe proprii, având o personalitate juridică distinctă de cea a statelor care le
compun. Există si un drept al organizatiilor internaționale format din normele cuprinse în actele
lor constitutive, din cele cuprinse în tratatele încheiate de statele membre, din normele proprii
incluse în rezoluțiile emise de organele organizației și din norme cutumiare.
Calitatea de membru al unei organizaţii internaţionale se dobândeşte de către un stat prin
semnarea sau aderarea la tratatul constitutiv al ortganizaţiei.

Caracteristicile organizatiilor internationale:

1. La asociere participă, ca părţi contractante, statele prin reprezentanţii guvernelor.


2. Asocierea se realizează pe baza acordului de voinţă al statelor, acord care
sematerializează într-un tratat purtând denumirea de Cartă, Statut, Constituţie, Pact,etc. Aceste
două elemente disting organizaţiile internaţionale interguvernamentale de organizaţiile
internaţionale neguvernamentale la care părţi sunt persoane fizice şi juridice.Tratatul impune
părţilor o anumită conduită, drepturi şi obligaţii.
3. Asocierea presupune urmărirea unor scopuri, obiective comune cum ar fi menţinerea
păcii, dezvoltarea economică, cooperarea financiară.
4. Organizaţia internaţională interguvernamentală are o structură instituţională proprie,
adică are un număr de organe prin care îşi desfăşoară activitatea potrivit statutului.
5. Pentru a fi calificată drept organizaţie internaţională, asocierea de state trebuie să
seconstituie şi să-şi desfăşoare activitatea pe baza normelor de drept internaţional.
6. Organizaţia internaţională interguvernamentală are o personalitate juridică proprie, adică
are drepturi
şi obligaţiipe teritoriul statelor membre, în raporturile cu acestea sau cu alte subiecte de drept
internaţional

Rolul Organizaţiilor Internaţionale Interguvernamentale

Rolul principal, actorii principali in cadrul relaţiilor internaţionale îl au statele şi


Organizaţiile Internaţionale Interguvernamentale.
Alături de aceştia:
Organizaţiile Internaţionale neguvernamentale,
Corporaţiile transnaţionale,
Persoanele fizice, în măsura în care participă la viaţa internaţională,
Mişcarile de eliberare naţională.
Statele sunt libere sa admită sau să refuze reglementarea diferendelor dintre ele prin
intermediul unei organizații internaționale, pot accepta, in limitele actului constitutiv al
organizației internaționale, deciziile sau revendicările acesteia sau pot refuza cooperarea pentru
punerea lor în aplicare.
Principala funcţie a Organizaţiilor Internaţionale Interguvernamentale este aceea de a
asigura mijloacele de cooperare între state în domeniile de interes comun. Aceste organizaţii au
la bază principiul cooperării voluntare.
De menţionat este activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite privind menţinerea păcii prin
organismul său, Consiliul de Securitate.
ONU este cea mai importantă organizaţie mondială cu rol de menţinere a păcii. ONU a
fost înfiinţată oficial în anul 1945, an în care a fost ratificată Carta ONU decătre China, Franţa,
Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite precum şi de o serie de alţi semnatari. Carta
ONU este instrumentul constitutiv al organizaţiei, consacrând drepturile şi obligaţiile statelor
membre şi stabilind totodată organele şi procedurile ONU. ONU implică oameni de pretutindeni.
Principalele domenii în care ONU joacă un rol marcant sunt: pacea, dezvoltarea, drepturile
omului, asistenţa umanitară,dezarmarea, dreptul internaţional. În ultimul deceniu, se poate
observa faptul că s-au diminuat considerabil conflictele din întreaga lume. În pofida acestui fapt,
se pot observa evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Carta ONU, ca tratat internaţional,
obligă statele membre să resolve eventualele diferende prin mijloace paşnice, într-o asemenea
manieră încât pacea şi justiţia internaţională să nu fie periclitate. Statele membre trebuie să se
abţină de la ameninţări sau uzul forţei împotriva oricăror altor state, precum şi să aducă orice
conflict înaintea Consiliului de Securitate.
Organizația Națiunilor Unite este o organizație interguvernamentală cu vocație
universală. In plus, ea urmareste atingerea unor scopuri si obiective multiple. Acestea se regasesc
in Cartă, așa cum a fost ea adoptată la San Francisco, la 26 iunie 1945.
Aceste scopuri sunt următoarele:
- să mențină pacea și securitatea internațională. In acest scop O.N.U. va lua măsuri
colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru
reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor violări ale păcii și va înfăptui, prin mijloace
pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea sau
rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o violare a
pacii;
- să dezvolte relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului
egalității în drepturi a popoarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele și de a lua orice alte
măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;
- să realizeze cooperarea internațională, rezolvand problemele internaționale cu caracter
economic, social, cultural și umanitar, promovând și încurajând respectarea drepturilor omului si
libertăților fundamentale pentru toți, fară deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
- sa fie un centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor
scopuri comune.
Consiliul de Securitate este organismul Naţiunilor Unite având drept principal
responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Prin prevederile Cartei ONU statele
sunt obligate să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. Atunci când
îi este adus în atenţie un diferend, Consiliul de Securitate solicită părţilor implicate să-l
soluţioneze prin mijloace paşnice. Consiliul de Securitate poate numi reprezentanţi speciali sau
să ceară secretarului General să facă uz de bunele sale oficii. În unele cazuri, chiar Consiliul de
Securitate preia iniţiativa investigaţiilor şi a medierii.În situaţia în care un conflict derivă în luptă
armată, Consiliul încearcă stoparea lui imediată. Adesea, Consiliul a dat dispoziţii de încetare a
focului, folositoare în prevenirea amplificării ostilităţilor. Prin Carta ONU, toţi membrii
Naţiunilor Unite au fost de acord să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de
Securitate. În timp ce alte organisme ale Naţiunilor Unite se limitează la a face simple
recomandări guvernelor statelor, Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care
statele membre sunt obligate, conform Cartei, să le respecte. Consiliul de Securitate este astfel
organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu, cu precizarea că un reprezentant
din partea fiecărui stat membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite.
De asemenea, obligația membrilor O.N.U. de a-i da sprijin deplin în orice acțiune
întreprinsă de ea în conformitate cu prevederile Cartei și de a nu acorda sprijin statului împotriva
căruia organizația întreprinde o acțiune preventivă sau de constrângere, pune puternic în lumină
necesitatea aplicării, prin eforturile tuturor, a principiilor Cartei, în prevenirea sau reprimarea, cu
ajutorul mecanismelor prevăzute în ea, a oricaror acțiuni care, încălcând principiile, tulbură ori
violează pacea și securitatea internatională.
Universalitatea principiilor Cartei demonstrează universalitatea și unicitatea dreptului
internațional contemporan, ale principiilor sale generale democratice. Aceasta înseamnă că ceea
ce este interzis în temeiul principiilor Cartei nu poate fi permis în numele vreunor alte reguli de
drept, în relațiile unui stat cu un alt stat.
Indivizibilitatea păcii are drept corolar indivizibilitatea legalității internaționale, una și
aceeași pentru toate statele.
În cadrul O.N.U. atenția acordată principiilor Cartei a sporit de-a lungul anilor, trecându-
se de la invocarea lor globală, sau a unui anumit principiu în preambulul diverselor rezoluții la
recomandări făcute statelor de a le înfăptui în relațiile lor, sau adoptându-se chiar declarații cu
privire la unele dintre ele.
Egalitatea suverană a statelor, egalitatea în drepturi a națiunilor și dreptul lor de a-si
hotărâ singure soarta au ca obiectiv întemeierea relațiilor dintre state pe respectul reciproc al
demnității și personalității lor. Înfăptuirea lor exclude amestecul în problemele de competență
natională a statelor, folosirea forței sau amenințarea cu forța împotriva integrității lor teritoriale și
a independenței politice și impune rezolvarea pasnică a diferendelor internaționale, ca și
respectarea obligațiilor armate în conformitate cu Carta, principii destinate să garanteze
suveranitatea și egalitatea în drepturi împotriva oricăror știrbiri.
Analiza substanței și conținutului diferitelor principii ale Cartei invederează finalitatea lor
comună: instaurarea între state a unor relații cu o structură deosebită, care să asigure înfăptuirea
intereselor proprii și comune ale popoarelor, de a dezvolta în mod liber și pe picior de egalitate
cooperarea pașnică și constructivă pentru progresul fiecăruia și al tuturor.

Pentru ca organizațiile interguvernamentale să-și poată atinge scopurile pentru care au


fost create,trebuie ca acestea să poată încheia acte juridice spre a dobândi drepturi și a-și asuma
obligații în temeiul unor tratate, să poată sta în justiție spre a-și valorifica eventualele pretenții și
să aibă un statut juridic care le subliniază poziția internațională, beneficiind de anumite imunități
și privilegii. Pe lângă aceste capacități fundamentale legate de personalitatea juridică
internațională s-au mai adăugat capacitatea de a întreține relații diplomatice, dreptul de a
recunoaște alte subiecte de drept internațional și autonomia financiară.
Capacitatea de a încheia tratate este prevăzută de Convenția de la Viena din 1986 cu
privire la dreptul aplicabil tratatelor încheiate între state și organizațiile internaționale. Potrivit
articolului 6 al Convenției, „capacitatea unei organizații internaționale de a încheia tratate este
cârmuită de regulile pertinente ale organizației”.
Tratatele pot avea ca obiect statutul organizației, schimbul de informații între
organizațiile internaționale, statutul sediului organizației. Organizațiile interguvernamentale pot
participa la încheierea unor tratate alături de state (de exemplu, Uniunea Europeană poate încheia
tratate referitoare la acordurile tarifare și comerciale, acordurile de asociere cu statele terțe,
acorduri de pescuit, acorduri din domeniul transporturilor, al mediului înconjurător sau al
energiei).
Dreptul de a stabili relații diplomatice înseamnă că fiecare organizație
interguvernamentală poate stabili relații cu misiunile permanente ale statelor membre, fie prin
trimiterea de misiuni permanente, fie prin primirea de astfel de misiuni (drept de legație activ și
pasiv).
În temeiul dreptului de a prezenta reclamații internaționale organizațiile
interguvernamentale pot formula proteste, cereri de anchetă, de negocieri sau pot solicita
folosirea unei proceduri arbitrale sau juridice.
Imunitățile și privilegiile sunt prevăzute în actele constitutive ale organizațiilor
internaționale, în tratate multilaterale privind imunitățile și privilegiile, în acorduri bilaterale sau
în legislația unor state.În temeiul imunității de jurisdicție, organizația interguvernamentală nu
poate fi chemată în justiție și nu poate fi cercetată. La imunitatea de jurisdicție se adaugă
imunitatea de la executarea silită. Bunurile organizației internaționale (clădiri, mașini, avioane,
documente) sunt inviolabile. Privilegiile recunoscute organizațiilor interguvernamentale includ
scutirile fiscale, scutirile vamale, facilități de comunicații.
Dreptul de a recunoaște alte subiecte de drept internațional este, în principiu, o
prerogativă a statelor. Cu toate acestea, organizații interguvernamentale ca ONU sau unele
organizații regionale pot recunoaște statele noi, iar autonomia financiară înseamnă că
organizațiile interguvernamentale pot avea buget propriu.

Personalitatea juridică internaţională

Exprimă calitatea de subiect de drept internaţional. Temeiul ei îl constituie acordul de


voinţă al statelor materializat în actul constitutiv în care se stabilesc obiectivele, principiile de
funcţionare etc.
Actele constitutive nu prevăd, de regulă, că Organizaţiile Internaţionale au personalitate juridică
internaţională, ea apare ca implicită.
Întinderea personalităţii juridice diferă de la o organizaţie la alta în funcţie de actele constitutive.
În ceea ce priveşte opozabilitatea persoanei juridice a Organizaţiei Internaţionale
distingem 2 aspecte:
opozabilitatea faţă de statele membre și opozabilitatea faţă de celelalte state.

Opozabilitatea faţă de statele membre decurge din: necesitatea de a îndeplini scopurile


organizaţiei. Organizaţia are organe speciale în acest sens, iar membrii organizaţiei se angajează
să-i acorde sprijin în acest sens. Organizaţia Internaţională ia măsuri, întreprinde acţiuni, ia
decizii, impune sarcini statelor membre. Acestea trebuie să le respecte.
n ce priveşte opozabilitatea faţă de terţe state, nemembre ale organizaţiei, există o regulă
cutuniară de drept internaţional potrivit căreia un acord nu crează prin el însuşi obligaţii şi
drepturi pentru un stat terţ, fără consimţământul acestuia. Rezultă deci că opozabilitatea
personalităţii juridice internaţionale a Organizaţiilor Internaţionale depinde de recunoaşterea
acesteia de către terţi.
Personalitatea juridică de drept intern

Organizaţiile Internaţionale intră în raporturi juridice cu persoane fizice sau juridice


aparţinând statelor membre. Personalitatea juridică de drept intern se manifestă în raporturile cu
statul pe teritoriul căruia are sediul şi în raporturile cu statele membre.
Această personalitate semnifică tratamentul de care se bucură Organizaţia Internaţională
din partea acestor state. Între organizaţie şi statul de sediu se încheie acordul de sediu în care se
stabilesc drepturi şi obligaţii reciproce, respectiv conţinutul personalităţii juridice.
În ceea ce priveşte raportul cu statele membre, ca urmare a ratificării actului constitutiv,
acestea recunosc personalitatea juridică de drept intern a organizaţiei, astfel încât aceasta poate
întreprinde pe teritoriul lor toate masurile şi acţiunile necesare pentru atingerea scopului
organizaţiei. Totuşi, aceasta nu echivalează cu asimilarea Organizaţiilor Internaţionale cu
subiectele de drept intern.

Aria de manifestare a personalităţii juridice a Organizaţiilor Internaţionale


1. Relaţia cu statele membre.
Obligaţiile născute din actul constitutiv precum şi din decizii ale organizaţiilor sunt obligaţii
interne, iar cele rezultate dintr-un acord special încheiat între organizaţie şi un anumit stat
membru sunt obligaţii externe . Spre exemplu, obligaţia de a plăti contribuţia la bugetul
organizaţiei constituie o obligaţie internă, iar angajamentul unor state de a contribui cu fonduri
suplimentare reprezintă o obligaţie externă.
2. Relaţia cu statele nemembre
Atunci când un stat este interesat de activitatea unei Organizaţii Internaţionale, dar nu poate
deveni membru al acesteia din diferite motive, are posibilitatea de a participa la lucrările ei ca
observator sau ca membru asociat, în măsura în care actul constitutiv al organizaţiei permite
acest lucru.
3. Relaţii cu alte Organizaţii internaţionale.
Se desfăşoară în baza unor acorduri.

Formele de manifestare a personalităţii juridice


1. Capacitatea de a încheia tratate. Unele acte constitutive prevăd expres acest drept, altele
nu. Astfel s-a conturat 2 curente de opinie: se consideră că Organizaţiile Internaţionale au
capacitatea de a încheia tratate numai dacă actele constitutive prevăd acest lucru şi numai în
limitele prevăzute de acestea.
Organizaţiile Internaţionale au capacitatea de a încheia tratate chiar dacă aceasta nu este
prevăzut în mod expres în actele constitutive, în temeiul deciziilor şi regulilor stabilite de
organele organizaţiei şi în temeiul regulilor dreptului internaţional.
Convenţia de la Viena 1986 privitoare la dreptul tratatelor prevede la art. 6: „Capacitatea
unei organizaţii Internaţionale de a încheia tratate este guvernată de regulile acestei organizaţii”.
Putem formula următoarele concluzii:
- actul constitutiv este principalul temei al acestei capacităţi;
- deciziile Organizaţiilor Internaţionale pot constitui temeiul acestei capacităţi;
- dacă actul constitutiv nu conţine prevederi exprese în acest sens, această capacitate se
poate deduce din funcţiile organizaţiei;
- organizaţiile internaţionale nu pot încheia acorduri care nu au legătură cu obiectivele,
scopul sau funcţiile organizaţiei.

Dreptul de legaţie.
Ca şi statele, Organizaţiile Internaţionale au dreptul de a fi reprezentate pe lângă alte
subiecte de drept internaţional (legaţie activă) şi de a primi reprezentanţi ai acestora (legaţie
pasivă).
Legaţia activă.
Nici o Organizaţie Internaţională nu este împuternicită expres prin actul constitutiv să
trimită reprezentaţi în statele membre. Totuşi acest lucru se întâmplă. În ţara noastră, spre ex.
sunt reprezentate următoarele organizaţii: Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană,
Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Organizaţia Iinternaţională a Muncii, Organizaţia
Internaţională pentru Migraţii, etc. Organizaţiile Internaţionale pot avea misiuni permanente şi
misiuni speciale.
Misiunile permanente au rolul de a informa statul despre activităţile desfăşurate şi de a
coordona programele de asistenţă.
Misiunile speciale sunt efectuate temporar, cu un scop bine determinat. Asemenea
misiuni pot fi trimise şi pe lângă state terţe sau alte Organizaţii Internaţionale.
Legaţia pasivă.
Organizaţiile Internaţionale pot primi reprezentanţi dacă regulile organizaţiei o permit şi
dacă acest lucru a fost prevăzut în acordul de sediu încheiat de organizaţie. Denumiri întâlnite:
„delegaţii permanente”, „misiune permanentă”, „reprezentant permanent”.
Exemplu: România are asemenea misiuni pe lângă:
Organizaţia Naţiunilor Unite (New York, Geneva, Veneţia),
Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură - FAO (Roma),
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă şi Cultură - UNESCO (Paris),
Consiliul Europei (Strassburg),
Uniunea Europeană (Bruxelles),
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord - NATO (Bruxelles),
Comisia Dunării (Budapesta),
Organizaţia Mondială a Turismului (Madrid).

Recunoaşterea altor subiecte de drept internaţional.


Organizaţiile Internaţionale intră în contact: cu state membre, cu state terţe, cu alte
Organizaţii Internaţionale, cu entităţi nestatale, cum ar fi popoarele şi mişcările de eliberare
naţională, cărora acestea le recunosc astfel calitatea de subiect de drept internaţional,
Echivaleaza cu o recunoaştere:
- admiterea unui stat ca membru în organizaţie;
- încheierea unui acord;
- invitaţia la o sesiune sau conferinţă.

Capacitatea de a prezenta reclamaţii.


Organizaţiile Internaţionale trebuie să se protejeze şi să-şi protejeze agenţii, şi trebuie să
răspundă pentru actele lor. Mijloacele de reglementare a diferendelor sunt: negocierea, arbitrajul,
ancheta etc.
Organizaţiile Internaţionale se bucură în statele membre de privilegii şi imunităţi.
Întinderea lor este stabilită în actele constitutive şi în acorduri speciale, în acordul de sediu.
Privilegiile şi imunităţile agenţilor organizaţiei sunt asimilate privilegiilor şi imunităţilor
agenţilor diplomatici, cum ar fi spre exemplu : imunitate juridică, scutirea de impozite, taxe
vamale etc.,beneficiază de paşapoarte diplomatice.

Dizolvarea organizaţiilor internaţionale


Cauze care pot determina dizolvarea:
- expirarea termenului pentru care a fost constituită;
- realizarea sarcinilor pentru care a fost înfiinţată;
- schimbarea condiţiilor care au determinat constituirea;
- necesitatea creării unei noi organizaţii, care să o înlocuiască pe cea veche.
Actele constitutive pot cuprinde dispoziţii privitoare la dizolvare, însă cele mai multe nu
cuprind asemenea dispoziţii. Din momentul dizolvării Organizaţiei Internaţionale, personalitatea
juridică a acesteia încetează.

Categorii de organizații interguvernamentale


Organizațiile interguvernamentale pot fi clasificate după mai multe criterii: după aria de
acțiune (în raport cu numărul statelor participante), după obiectul lor (general sau specializat),
după posibilitatea statelor de a deveni membre ale organizației (deschise, în cazul cărora, pe
lângă membrii fondatori pot participa și alte state, deschise în principiu, în situația în care este
necesar acordul tuturor statelor deja membre pentru ca un alt stat să obțină calitatea de membru,
și închise, dacă nu pot fi membre decât statele fondatoare sau statele dintr-o anumită regiune).
Organizațiile interguvernamentale sunt clasificate și după criteriul activității (interstatale, care au
drept scop promovarea cooperării între state și cărora nu li se transferă puteri suverane, și
suprastatale, care concep legislația aplicabilă pe teritoriul statelor membre, în temeiul
suveranității care le-a fost delegată de acestea).

Organizații internaționale cu vocație de universalitate


Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală cu vocație de universalitate și cu
obiect general de activitate.
Pactul Ligii Națiunilor a fost adoptat la Conferința de pace de la Versailles la 28 iunie
1919.
Liga Națiunilor și-a încetat activitatea odată cu izbucnirea celui de-al doilea război
mondial, dar a constituit un experiment complex și important în perspectiva istoriei. Organizația
Națiunilor Unite a fost creată pornind de la experiența Ligii Națiunilor.
Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație internațională actuală
pentru că are un caracter universal -cuprinde aproape toate statele lumii - și pentru că scopurile
care i-au fost conferite sunt numeroase și cuprind domenii vaste ale activității internaționale.
Organizația Națiunilor Unite acționează pentru îndeplinirea scopurilor sale prin
intermediul instituțiilor înființate pentru diferite domenii de activitate. Instituțiile specializate
sunt organizații internaționale guvernamentale cu vocație de universalitate create în temeiul
acordurilor între state, care funcționează pe baza propriilor statute și care își exercită atribuțiile
internaționale în domeniul economic, social, cultural, educativ, al sănătății și în alte domenii
conexe acestora, având raporturi de coordonare cu ONU, prin intermediul Consiliului Economic
și Social (art.63 din Carta ONU), precum și între ele.

Organizații interguvernamentale regionale


Organizațiile interguvernamentale regionale au fost constituite în scopuri diverse prin
acordul statelor apropiate din punct de vedere geografic sau prin voința statelor care au un interes
comun de cooperare.
Carta ONU permite crearea unor acorduri sau organizații regionale în vederea rezolvării
unor probleme privind menținerea păcii și securității internaționle, care sunt compatibile cu
scopurile și principiile ONU. De exemplu, organismele politice și militare, pentru a fi conforme
cu carta, trebuie să aibă numai scopuri defensive.
Organizația Statelor Americane a fost înființată după cel de-al doilea război mondial ca
organizație interguvernamentală regională a statelor din America Latină și SUA cu scopuri
speciale, de natură politică, economică și militară.
Organizația Unității Africane a fost creată în anul 1963 la Conferința de la Addis Abeba a
miniștrilor de externe din 30 de state din Africa, iar unul dintre scopurile sale a fost acela de a
elimina toate formele de colonialism din Africa.
Liga Statelor Arabe a fost prima organizație interguvernamentală creată după cel de-al
doilea război mondial și are ca scop întărirea legăturilor dintre statele participante, colaborarea
politico-militară dintre ele, apărarea independenței și a suveranității, dezvoltarea colaborării
economice, financiare, culturale, sociale.
Asociația Statelor din Sud-Estul Asiei a fost înființată în anul 1967 în Asia și are scopuri
economice și politice.
Consiliul Europei a fost creat la 4 mai 1949 de către 10 state. În prezent are 47 de state
membre.
Scopul declarat al Consiliului este de a promova unitatea europeană pe baza câtorva
principii: ocrotirea și consolidarea democrației pluraliste și garantarea printr-un mecanism
evoluat a drepturilor și libertăților omului, definirea unor soluții comune pentru problemele
sociale, punerea în valoare a identității culturale europene.
Uniunea Europeană este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 27
de țări. Având în vedere că statele membre i-au delegat organizației, în parte, atributul
suveranității, Uniunea Europeană este exemplul tipic de organizație internațională suprastatală.

CONCLUZII
Se observă faptul că este necesar ca organizațiile internaționale neguvernamentale să fie
privite și să fie considerate drept organizații intersocietale, al căror rol este acela de a facilita
încheierea de întelegeri și încheierea de tratate între state pe fondul unor probleme care privesc
majoritatea populației. Marea majoritate a organizatiilor neguvernamentale cooperează și chiar
interacționează cu organizațiile interguvernamentale. De exemplu, mai mult de o mie de
organizații internaționale neguvernamentale se află în relații de cooperare și de consultare cu
diferitele agenții ale sistemului de instituții al O.N.U., menținând birouri de legătura în mai mult
de o sută de localități. Parteneriatul dintre organizațiile neguvernamentale și organizațiile
interguvernamentale dă posibilitatea ambelor tipuri de organizații de a lucra împreună, de a se
constitui uneori într-un singur grup de interese sau de presiune în urmărirea unor politici și
programe asemănătoare sau chiar comune.
BIBLIOGRAFIE

A.Fuerea – Drept internaţional privat. Editura Universul Juridic, Bucureşti.2005;

A. I. Filipescu – Tratat de drept internaţional privat. Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept internaţional privat. Editura


Hamangiu, Bucureşti, 2007;

Năstase A., Aurescu B. - Drept internaţional public, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.

Mihail Niemesch - Drept internațional public, Editura: Hamangiu, Bucureşti, 2018.