Introducere în relații

internaționale
Seminar
2016

Dr. Mészáros Edina Lilla

 Teme de prezentat
1. Relația dintre Răzobiul peloponesiac (Tucidide) Dialogul Melian și teoria realistă contemporană
2. Machiavelli și Machiavelianism
3. Războiul Rece, Realismul și moștenirea lui Hans J. Morgenthau
4. Realismul și balanța puterii
5. Împăratul Muștelor și adaptarea acestuia la teoria realistă a relațiilor internaționale
6. Realism, Putin și criza din Ucraina
7. Principiul securității colective și Războiul din Golf
8. Intervenționalismul liberal și războiul din Irak (2003)
9. Intervenționism și criza din Siria
10. Țări bogate vs. țări sărace și rolul acestora pe scena internațională (Grupul 77, ONU, obiective milenare)-
relații dintre centru și periferie
11. Apariția și consolidarea actorilor non-statali pe scena internațională, rolul ONU în asigurarea păcii mondiale
(operațiuni de menținere a păcii)
12. Rolul corporațiilor multinaționale pe scena intrernațională, globalizarea finanțelor
13. Rolul organizațiilor non-guvernamentale pe scena intrenatională: Human Rights Watch, Amnesty
International, Greenpeace etc.
14. Apariția și consolidarea actorilor non-statali violenți, studiu de caz: Hamas și Hezbollah
15. Noua ordine mondială: hegemonie americană vs. consolidarea țărilor BRICS
16. Proliferarea armelor de distrugere în masă, studiu de caz: Coreea de Nord
17. Amenințări asimetrice, terorismul global, studiu de caz: Al Qaeda
18. Amenințări asimetrice, terorismul global, studiu de caz: Statul Islamic
19. Statele eșuate și impactul acestora asupra securității regionale și securității globale: studiu de caz Somalia
20. Criza refugiaților și rolul statelor și ale organizațiilor internaționale în rezolvarea conflictului, perspectiva
UNHCR, UE, SUA, Rusia
 Bibliografie propusă

1. Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale,

Polirom, 2006
2. Liviu-Petru Zăpârțan, Relații Internaționale, Cluj-Napoca, Editura Studia, 2001
3. Joshua Goldstein, Jon C. Plevehouse, Relații Internaționale, Polirom
4. Maurice Vaisse, Relații Internaționale după 1945, Oradea, Institutul de Studii
Euroregionale, 2010
5. Richard W. Mansbach, Kirsten L. Rafferty, Introduction to Global Politics, New
York, Routledge, 2008
6. Chris Brown, Kirsten Ainley, Understanding International Relations,
Houndmills, Palgrave and Macmillan, 2005
7. John Baylis, Steve Smith, The Globalization of world politics, Oxford, Oxford
University Press, 2001
8. Leonida Moise, Introducere in Teoria Relatiilor Internationale, Paideia, 2008
9. Paul R. Viotii, Mark V. Kauppi, International Relations World Politics, Pearson,
2013
 Introducere în Relații Internaționale
• Termenul internațional a apărut la finele secolului al XVIII-lea, fiind pentru
prima dată folosit de filosoful şi juristul englez Jeremy Bentham.Noțiunea
provine din limba latină, de la intergentes, cuvânt ce desemna Relațiile dintre
ginți. Aceste relații erau fundamentate pe aşa-numitul jus gentium (dreptul
ginților), ceea ce prin extrapolare a devenit mai târziu dreptul națiunilor
• Unii scolari au văzut relațiile internaționale, ca fiind apanajul unui grup
restrâns de cetățeni, al unei elite, din care făceau parte şefi de stat, generali,
diplomați.
• Relațiile internaționale nu sunt altceva decât interacțiuni între diferiți actori,
care contribuie la politica internațională. Includem aici statele şi actorii
nonstatali, precum: Organizațiile internaționale, organizațiile
nonguvernamentale (ONG-uri), Entitățile subnaționale, precum structurile
birocratice şi guvernele locale şi nu în ultimul rând cetățenii, indivizii. Relațiile
internaționale studiază comportamentele, conduitele acestor actori, maniera
în care ei participă, individual sau împreună la procesul politic internațional.
• Relațiile internaționale sunt un ansamblu de raporturi obiective, incluzând
totalitatea relațiilor politice, diplomatice, militare, economice, culturale,
academice, sociale, juridice sau de altă natură, relații care se stabilesc atât
între actori statali, cât şi între actori nestatali.
Teoria relațiilor internaționale în secolul XX

• Studiul academic al relațiilor internaționale a existat

doar într-un formă incipientă înainte de Primul Război
Mondial.
• În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când științele
sociale așa cum le cunoaștem astăzi au început să fie
diferențiate, atunci când s-a dezvoltat Economia din
Economia Politică ca un domeniu de studiu științific, și
când "Sociologia", "Politica" și "Teoria socială "au ajuns
să abordeze agende diferite - o poziție care ar fi
surprins pe Jean-Jacques Rousseau, Adam Smith sau
Immanuel Kant -"Relații Internaționale", a rămas
neidentificat ca un focus discret de studiu.
• În schimb, ceea ce percepem în zilele noastre drept
Relații Internaționale a fost în cea mai mare parte
văzută ca pur si simplu o fațetă a unui număr de alte
discipline
• Masacrul din 1914-1918 i-a convins pe mai mulți
gânditori influenți și filantropi despre faptul că noi
modalități de gândire sunt necesare cu privire la relațiile
internaționale, astfel domeniul RI a apărut. Acești
filantropi au considerat că este esențială și teoretizarea
relațiilor internaționale.
Internaționalism liberal

• Distrugerea de pe câmpurile de luptă din 1914-1918 a

produs o serie de reacții. Prima reacție a constat în
învinovățirea Kaiserului, făcând-ul responsabil pentru
masacru- în Marea Britanie și Franța Kaiserul a fost
acuzat de marea masă și "Să spânzurăm Kaiserul" a
devenit un strigăt foarte popular, cu toate că după război
nici o încercare serioasă nu a fost făcută pentru ca acesta
să fie extrădat din Țările de Jos, unde era în exil.
• Chiar și în timpul conflictului, mai mulți savanți au ajuns
repede la concluzia că acesta a fost un răspuns
inadecvat la cauzele războiului.
• În timp ce Germania poate că avea o responsabilitate mai
mare decât celelalte țări, era ceva legat de sistemul de
relații internaționale, care a fost vinovat, și mai mulți
gânditori, politicieni și filantropi s-au găndit cum ar putea
schimba sistemul internațional pentru a preveni recurența
• Cele mai multe dintre aceste persoane au fost americani
sau britanici (și, de fapt, disciplina relațiilor internaționale
rămâne până la această zi în mare măsură un produs al
lumii vorbitoare de limba engleză.
• .
În Marea Britanie, filantropi precum baronul David Davies, fondator al Catedrei Woodrow Wilson de Politică
Internațională la University College din Țara Galilor, Aberystwyth, prima astfel de catedră stabilită în lume și
Montague Burton, al cărui departament de Relații Internaționale omonim poate fi găsit la Oxford și London
School of Economics, credeau că prin promovarea studierii relațiilor internaționale ei promovau de
asemenea și cauza păcii.

Studierea sistematică a relațiilor internaționale ar conduce la creșterea sprijinului pentru dreptul internațional
și Liga Națiunilor. Astfel se face că internaționalismul liberal a devenit prima otrodoxie (abordare) teoretică a
noii discipline, deși, chiar și atunci, în nici un caz toți oamenii de știință de Relații Internaționale nu s-au
subscris la aceasta - istoricii internaționali, de exemplu, au fost deosebit de sceptici.

Optimismul inițial cu privire la faptul că războiul ar putea fi prevenit a fost de scurtă durată. Doar după 20 de
ani mai târziu, lumea era zguduită din nou de război. La începutul celui de al doilea Război Mondial savanții
de Relații Internaționale au continuat să se concentreze asupra naturii relațiilor internaționale sau inter-
statale, în eforturile lor de a înțelege cauzele războiului. Criticau ideologia internaționalismului liberal

În urma conflictului au fost reînnoite eforturile de a organiza pacea, cu nașterea a Organizației Națiunilor
Unite în 1945. Cu toate acestea, starea de spirit din aceea perioadă a fost mai puțin optimistă. Ordinea care
a apărut după cel de al doilea război mondial a fost foarte diferită de lumea din anii 1920 și 1930. Germania
a fost aproape complet distrusă de război, și alți puteri europene, cum ar fi Marea Britanie și Franța, aveau
nevoie ajutor pentru a-și reconstrui economiile distruse.
Internaționalism Liberal este redenumit "utopism" (mai târziu scriitori folosesc uneori
termenul de "idealism"), și în contrast cu abordarea lui Carr, care se numește "realism".

După 1945 realismul a devenit teoria dominantă a Relațiilor

Internaționale
 I. Realism
Introducere și origini
• Realismul este considerat una dintre paradigmele principale ale relațiilor internaționale. Aceasta
a apărut ca o reacție la idealism, specific perioadei interbelice și s-a modelat în perioada de
după WW2, ajungând la un punct de vârf în primii ani ai perioadei post-război.
• Aceasta s-a dezvoltat în special în lumea anglo-americană, reprezentând efortul intelectual din
mediul academic pentru a justifica politica externă americană în noile condiții internaționale,
marcate de instalarea Războiului Rece
• Această paradigmă pretindea a fi mai realistă în comparație cu utopismul idealismului. De
asemenea realiștii susțin că ei prezintă analize mai exacte ale relațiilor internaționale decât
susținătorii altor perspective. Realiștii considerau că cea mai mare problemă a relațiilor
internaționale a fost anarhia.
• Anarhia a biruit pentru că, în relațiile internaționale, nu a existat nici o autoritate suverană,
care ar fi putut impune statul de drept și să se asigure că răufăcătorii să fie pedepsiți. Liga
Națiunilor a fost un substitut slab pentru o putere cu adevărat suverană în posesia unui sistem
de drept și a unei armate sub controlul unui singur guvern, suveran. Cu toate acestea, realiștii a
continuat să susțină că e imposibil crearea un veritabil guvern mondial, pentru că statele nu ar
renunța niciodată la suveranitatea lor în favoarea unui organism internațional.
• În consecință, realiștii au susținut că războiul nu putea fi evitat în totalitate. Este necesar, prin
urmare, să accepte inevitabilitatea războiului și să urmărească pregătirile necesare pentru
conflict. Numai în acest fel războiul poate fi descurajat în mod corespunzător, sau cel puțin a
gestionat.
După cel al doilea război mondial, realismul
a apărut ca o înțelepciune acceptată în
Relații Internaționale, din cauza lecțiilor
clare pe care conflictul apărut le-a reiterat

Realiștii susțin că lunga istorie a politicii mondiale a

demonstrat că aceasta nu a fost un proces de scris
legi și tratate sau de creare de organizații
internaționale. În schimb, a fost o luptă pentru putere
și securitate efectuată în condiții de fiecare țară
pentru sine.
Realismul a fost reprezentat
folosind ideea unei mese de
biliard în care bilele reprezintă
Realiștii au crezut că urmărirea puterii și statele suverane
interesul național au fost principalele forțe
care au condus politica mondială

Deși realiștii au acceptat că legile și morala au făcut

parte din modul de funcționare a politicii mondiale,
respectarea legii poate fi realizat doar în cazul în
care este sprijinit de amenințarea cu forța. Realiști,
de asemenea, au insistat că statul are o obligație și
responsabilitate față de propriile cetățeni, nu față de
o comunitatate internațională, mai degrabă abstractă.
Ipoteze de bază
 A. Unitatea de analiză: este
statul, înțeles ca a actor
rațional

B. Problematica de studiu Rațiunea existenței statului

este centrată pe securitatea este maximizarea puterii și
națională. unitatea sa.

Termeni precum război/pace,

strategie/diplomație, conflict,
alianțe militare și înarmare
sunt prezente în limbajul
realismului
 Imaginea lumii conform teoriei realiste
• Este redată, potrivit paradigmei realiste cel
mai bine ca fiind o masă de biliard, unde
bilele sunt mase impenetrabile, aflate într-un
șoc continuu cu celelalte bile.
• Morgenthau este considerat părintele
fondator al realismului contemporan, teoria sa
cunoscând alte derivații, cum ar fi cea a neo-
realiștilor, care-și centrează analiza pe
structura sistemului internațional .
• Raymond Aron face distincția între politica
internă (dominată de ordine) și politica
internațională (dominată de anarhie).
• Premisele teoretice ale realismului de
investigare în arealul RI-statocentrismul,
securitatea națională și anarhia- încep să
aibă probleme odată cu transformările din
societatea internațională, prin trecerea de la
războiul rece la destindere, transformări
inițiate în deceniul șapte ale secolului trecut.
• În anii 70’ are loc trecerea de la o lume
simplă, o lume de înaltă diplomație, o lume
dominată de cursa înarmărilor superputerilor.
Astfel apar 2 noi curente în RI:
transnaționalismul, și structuralismul.
 Clasificarea realismului

Realism

Realism Realism Structural

Strategic
clasic neoclasic (Neorealism)

Niccolo Thomas Hans J. Kenneth Thomas

Tucidide
Machiavelli Hobbes Morgenthau Waltz Schelling
 Realiști clasici
• Deși realismul a venit să domine disciplina academică de
Relații Internaționale, după al Doilea Război Mondial, susține că
ceea ce pretinde nu este nou și atribuie perspectivele sale unei
varietăți de surse.
• Realiștii sunt înclinați să-și traseze originile intelectuale în urmă
cu peste 2500 de ani la scrierile lui Tucidide sau chiar dincolo
de China antică și Sun Tzu.
• Ideile și ipotezele de bază ale realismului sunt înrădăcinate într-
o tradiție de gândire datând cel puțin la scrierile lui Tucidide cu
privire la Războiul Peloponesiac, dintre Atena și Sparta.
Tucidide a folosit războiul pentru a demonstra cum logica
politicii de putere (urmărirea puterii și interesului), caracteriza
relațiile dintre state și conflicte, mai degrabă decât cooperarea
sau acțiunea ghidată de principii morale.
• Se afirmă unoeri că oamenii de știință din zilele noastre sau
studenți de RI nu știu mai mult despre comportamentul statului
decât Tucidide. Studiile sale au arătat ca cei puternici au făcut
ceea ce au fost vrut iar cei slabi a trebuit să se supună și să
accepte. Apelul cetățenilor din Melos la principii superioare în
confruntarea lor cu atenienii s-a întâlnit cu un pumn de fier, care
cu câteva secole mai târziu a fost și soarta mai multor oameni
neputincioși pe tot parcursul secolului al XX-lea
 Tucidide
Războiul Peloponesiac
Studiu de caz: Dialogul Melian
Interpretarea dialogului Melian din perspectiva realistă

Războiul Peloponesiac (431-404 î.e.n. Melienii sunt amenințați

de Atenieni și în ciuda inferiorității lor militare nu se supun și
așteaptă ca zeitățile să vină în ajutorul lor în lupta lor împotriva
a ceea ce este rău. Melienii au rezistat o vreme însă la sfârșit
au fost zdrobiți de atenieni, vârstnicii omorâți iar femeile și
copiii luați prizonieri. Atenienii justifică propriile acțiuni
spunând că așa e lumea, cei puternici fac ce pot și ce vreau
iar cei slabi se supun și suferă ceea ce trebuie. Astfel puterea
triumfă peste justiție și moralitate.
 Machiavelli
• Machiavelli este faimos, sau poate
notoriu, pentru oferirea unor sfaturi
practice pentru lideri de stat, care ar
asigura că acestea au rămas la putere și
și-au atins obiectivele.
• El a propus o serie de ghiduri prin care
liderii ar putea maximiza puterea lor. El
spunea că promisiunile trebuie încălcate,
atunci când așa dictează interesul și este
mai bine să fii temut decât să fii iubit.
Acestea sunt două dintre multele motive
pentru care Machiavelli este deseori
acuzat de faptul că ar fi un gânditor
imoral.
• Termenul "machiavelic" este folosit în
limbajul comun pentru a desemna un
comportament cinic și lipsit de principii,
sau folosit pentru a descrie persoanele
care acționează într-un mod viclean și
subtil, manipulând situații fără scrupule în
avantajul lor..
Hobbes
Oamenii sunt egali
Interacționează în anarhie
Sunt conduși de competiție,
neîncredere și glorie
• Printre preocupările sale găsim natura
puterii politice, baza ordinii politice și în
special originile statului ca o puterea
centrală, suverană.
• În scopul de a explica motivele și justificarea
existenței statului și al guvernului Hobbes a
postulat existența unei "stări naturale", în
care toți s-au bucurat de libertate, nu era nici
un fel de constrângere dar în consecință
viața a fost urâtă, brutală și scurtă. Condițiile
de viață au fost neplăcute pentru că a fost
natura umană care încerca dominarea și
oprimerea celorlați.
 Machiavelli
• Putere și înșelăciune sunt cele două mijloace
esențiale pentru a conduce politica externă
• Valoarile politice supreme sunt libertatea și
independența națională
• Principala responsabilitate a conducătorilor este
de a căuta avantajele și de a apăra interesele
statului și, astfel, să asigure supraviețuirea.
Pentru asta este nevoie de putere: în cazul în
care un stat nu este puternic, va fi o invitație
permanentă pentru alții să-l cucerească, astfel
conducătorul trebuie să fie un leu.
• Acest lucru necesită, de asemenea viclenie, și
cruzime în urmărirea propriului interes:
conducătorul trebuie să fie, de asemenea și o
vulpe. Ipotezei principală a machiavelismului:
lumea este un loc periculos, dar, de asemenea,
un loc oportun. Recunoașterea și exploatarea
oportunităților și amenințărilor sunt esențiale în
conducerea politicii externe. Un lider de stat
responsabil nu trebuie să acționeaze în
conformitate cu etica creștină. Scopul scuză
mijloacele.
•
Hobbes
• Pentru Hobbes, politica mondială a fost
caracterizată de un război al tuturor
împotriva tuturor. Numai vulnerabilitatea
reciprocă (toți oamenii erau vulnerabi,
deoarece acestea trebuiea să doarmă la un
moment dat) și dorința de auto-conservare a
permis crearea unui organism suveran, care
ar asigura condițiile necesare pentru o viață
civilizată.
• Cu toate acestea, în timp ce oamenii ar
putea fi convinși să renunțe la libertatea lor
naturală în schimbul protecției oferite de un
suveran, domeniul internațional va rămâne
un război al tuturor împotriva tuturor,
deoarece condițiile de care au forțat oamenii
să renunțe la libertatea lor naturală pentru
securitate în "starea naturală "nu ar putea fi
realizat într-un context internațional.
Dilemă de securitate
Filosoful politic din Florența Niccolò
Machiavelli (1469-1527), și politologul
englez din sec. al XVII-lea, Thomas
Hobbes (1588-1679) nu au fost ei
înșiși realiști, însă comunicau gândire
realistă. Ceea ce au avut în comun a
fost o convingerea că elementele
centrale ale politicii globale au fost
puterea și securitatea. Potrivit lui
Machiavelli, conducătorii trebuie să fie
mereu preocupați de putere, chiar și pe
timp de pace; cei care neglijează
aspectele militare ale puterii și ale
securitatății cu siguranță vor
pierde puterea. " Hobbes propunea
pentru umanitate, "o dorință perpetuă
și neîncetată de putere după putere
care încetează numai în moarte."
 Realismul clasic și balanța puterii

Balanța puterii văzută de Honoré

Balanța de putere politică a statelor are ca și
Daumier scop prevenirea ca orice alt stat (e) să obțină o
preponderență de putere în raport cu rivalii săi
.
Echilibrul de putere
Politica globală pentru realiști este o luptă pentru putere în care
liderii trebuie să rămână atenți la eforturile altor state de a dobândi
putere suplimentară care ar putea pune în pericol securitatea și
supraviețuirea propriului lor stat.
Dilema securității

În fața unor astfel de eforturi, conform realiștilor, statele vor

încerca să echilibreze puterea altora, fie prin formarea de
alianțe sau creșterea armamentului lor. Puterea, cu alte cuvinte
produce putere de rezistență, rezultând într-un echilibru de
putere.

În Europa sec. al XVIII-lea și al XIX-lea Europa, gândirea balanței

de putere a condus politicile marilor puteri. Ei credeau că singura
modalitate de a limita puterea statelor agresive era confruntarea
acestora cu o putere egală sau chiar mai mare.
 Realismul lui Morgenthau
Contribuția lui Morgenthau la tradiția realistă trebuie să fie evaluată din
perspectiva a trei idei principale: - natura umană, putere și interes - și o
temă generală, echilibrul de putere.

Conform realiștilor natura umană este în mod inerent egoistă, care dă o predispoziție la
conflict. Potrivit lui Morgenthau bărbații și femeile sunt niște animale politice, care se
nasc pentru a urmări putere și să se bucure de roadele puterii, animus dominandi (pofta
umană pentru putere)

Crearea unui spațiu politic sigur este de asemenea foarte importantă,

spațiul politic final unde securitatea poate fi savurată este statul
independent, securitatea în afara statului este imposibil de atins

Animus dominandi aduce pe bărbați și femei într-o stare de conflict permanent. Politica
este o luptă de putere asupra oamenilor, și indiferent de scopul său final, puterea este
obiectivul său imediat și modurile de dobândire, menținerea și demonstrarea se
determina tehnica de acțiune politică

Dacă oamenii doresc un spațiu politic liber de intervenția unui control străin,
ei vor trebui să mobilizeze puterea lor în acest scop. Sistemul de state duce
la anarhie și conflict
Kenneth Waltz și realismul structural
 Morgenthau vs. Waltz și balanța puterii

În ciuda a 300 de ani de experiență echilibrul de

putere era foarte aproape de un eșec în secolul al
XX-lea, susținea Morgenthau.
Morgenthau a crezut că noul echilibru de putere (în
perioada Războiului Rece) nu dispunea de acele
caracteristici ale unui echilibru clasic de putere care
i-a acordat stabilitate

Waltz pe de altă parte, susținea că lumea bipolară a fost

mult stabilă. Pentru Waltz, dinamica unui sistem cu două
puteri a însemnat că cele două puteri sunt în măsură să
contrabalanseze unul pe celălalt mult mai eficient. În
opinia lui acest lucru este caracteristica unui sistem cu un
număr mai mic de actori. Cu mai puțini jucători (este mai
ușor controlul și menținerea acordurilor și mai mare
stimulent pentru a menține sistemul
 Teoria jocului:Dilema prizonierului
Prizonier I (vertical)
Liber Liber
II(orizontal)

10 ani
Prizonier

Liber (Fraier)
10 ani(Fraier) 3 ani

Liber 3 ani
Prizonier I Prizonier II

Statele sunt prinse în așa numitul joc al prizonierului. In acest joc

metaforic, statele suverane sunt prezentate ca doi prizonieri izolați
interogați de poliție cu privire la implicarea lor într-o crimă.
Acest joc simulează starea de opțiuni cu care statele autonome au de
a face într-un sistem internațional anarhic, în care neîncrederea și
incertitudinea domină așteptările cu privire la rațiunea rivalilor și
posibilele alegeri, care ar pune în pericol interesele lor.
 Implementarea filmului Împăratul Muștelor în
teoria realistă

“International anarchy is
the permissive cause of
war” and that, in a world
of structural anarchy, the
necessary pursuit of
survival in this self-help
world may well lead to
conflict
 Ierarhie
• Caracterizată prin norme,
rațiune, lege și ordine, toate
acestea sunt garantate de
prezența adulților
Anarhie
• Caracterizată prin absența
adulților care duce la lipsa
rațiunii, legii și ordinii, este o
lume sălbatică și crudă
 4. Conflictul
3. Ierarhia
erupe între
eșuează, 5. În final
5 etape
2. Încercare de a băieți, ducând
reimpune deoarece nu anarhia se
la război dintre
1. Pierderea Ierarhia prin există nimeni termină prin
reguli și cele două
Ierarhiei (lipsa care să reintroducerea
grupuri și
adulților) organizarea de pune în autorității
alegeri uciderea
aplicare adulților
intenționată a
regulile.
lui Piggy
 Liberalism
• Abordare optimistă cu privire la
perfectibilitatea omenirii, comerțului liber, și
a democrației; se concentrează mai degrabă
asupra indivizilor decât asupra statelor.
• Deși realismul este considerat ca teoria
dominantă a relațiilor internaționale,
liberalismul are pretenția de a deveni
alternativa istorică. Exact ca în cazul unui
guvern și partidele politice existente,
realismul reprezintă partidul la guvernare,
iar liberalismul este liderul opoziției.
• Spre deosebire de realism, liberalismul a
apărut între secolele al XVII-lea și al XIX-lea,
în Franța, Marea Britanie, și Statele Unite ale
Americii. În timpul acestor secole filosofi
liberali și gânditori politici au dezbătut
dificultățile stabilirii unor relații ordonate și
pașnice între popoare.
 II. Liberalism
Introducere

•Liberalismul se bazează pe •Tradiția liberală în RI este strâns legată

interdependență, beneficiile liberului
schimb, securitate colectivă și existența
unei armonii reale de interese între state.
•În teoria politică sau filozofie politică,
liberalismul este explorat în mod
semnificativ în termeni diferiți. Acolo
liberalismul este prezentat ca un set de
revendicări normative sau morale cu
privire la importanța libertăților și a
drepturilor individuale
•În lucrările recente cu privire la sărăcia
globală și justiție economică, intervenție
umanitară, drept internațional și drepturile
omului, elementul normativ al
liberalismului este în reapariție ca o parte
esențială al argumentului liberal.
de apariția statului liberal modern.
Filosofi liberali, începând cu John Locke,
în secolul al XVII-lea au văzut un mare
potențial pentru progresul uman în
societatea civilă modernă și economia
capitalistă, dintre care ambele puteau
înflori în state care garantau libertatea
individuală.
•Procesul de modernizare declanșat de
revoluția științifică a dus la tehnologii
îmbunătățite și, astfel, la moduri mai
eficiente de a produce bunuri. Aceasta a
fost întărită de revoluția intelectuală
liberală, care a avut mare încredere în
rațiunea umană și raționalitate.
Ipoteze de bază
Originile găndirii liberale
Gândirea liberală asupra relațiilor internaționale poate fi regăsită vag în diverse planuri de pace articulate de
filozofi începând cu secolul al 16-lea. Astfel de gânditori au respins ideea anarhiei internaționale în care conflictul
a fost o condiție naturală pentru relațiile dintre state, conflict ce putea fi îmblânzit doar prin gestionarea atentă a
puterii prin echilibrul de putere și construirea de alianțe împotriva statului care amenința ordinea internațională

John
Erasmus William Voltaire Denis John Immanuel Jeremy Adam Richard Stuart J. A. Woodrow
Penn Diderot Locke Kant Bentham Smith Cobden Mill Hobson Wilson
• Erasmus
• În 1517 Erasmus a fost primul care introdus o temă liberală:
războiul este neprofitabil. Pentru prevenirea acestuia regii și
prinții Europei trebuie să dorească pacea și trebuie să
efectueze gesturi amiabile în relațiile cu colegii suverani în
speranța că acestea vor fi întoarse.

William Penn
•Alți gânditori liberali clasici au pus un accent pe nevoia
creării unor structuri instituționale care ar putea constrânge
crimele internaționale sau încălcările dreptului internațional.
La sfârșitul secolul al 17-lea William Penn a pledat pentru o
dieta (sau Parlament) a Europei. Paralelă remarcabilă între
ideile lui Penn și instituțiile UE.
• El a avut în vedere că numărul delegaților din Parlamentul
European ar trebui să fie proporțional cu puterea statului, iar
legislația impunea un fel de vot cu majoritate calificată
Voltaire (François Marie
Arouet) (1694-1778) a luptat
împotriva intoleranței și
superstiției, și Denis Diderot
(1713-1784), a crezut în
valoarea cunoașterii și a
reformei sociale. Immanuel
Kant (1724-1804), a pledat
pentru știință și rațiune, a
favorizat cetățenia globală,
și a susținut că democrațiile
sunt mai pașnice decât
autocrațiile
Liberalii britanici din John Stuart Mill (1806-
secolele al XVIII-lea și al 1873), considera că
XIX-lea au inclus numele educația ar putea
filosofului politic John Locke încheia războiul; și
(1632-1704), cine a susținut Adam Smith (1723-
că oamenii au drepturi
1790), autorul cărții
inalienabile; medicul John
Bright (1811-1889) și Avuția națiunilor,
reformatorul Richard părintele capitalismului,
Cobden (1804-1865), avocat al comerțului
amândoi au susținut cu liber, și adversarul
ardoare comerțul liber sclaviei.
Clasificarea liberalismuli
 Internaționalism liberal
• Ordinea naturală a fost coruptă de către
lideri de stat nedemocratici și de politici
învechite, cum ar fi echilibrul de putere.
•Contactul dintre oamenii din lume prin
intermediul comerțului va facilita o formă mai
pacifică de relații internaționale
Instituționism liberal
• În anii 1940, 60 ', 70', instituționaliștii liberali
au apelat la instituțiile internaționale pentru a
efectua o serie de funcții pe care statul nu a
putut efectua.
•Acest lucru a fost catalizatorul pentru teoria
integrării în Europa și pluralismul în SUA.
•Acesta s-a axat pe noi actori, cum ar fi
corporațiile transnaționale, organizații non-
guvernamentale și noi modele de
interacțiune (interdependență, integrare)
Idealism
• Idealismul crede în importanța de a construi o ordine
internațională. Pentru idealiști, spre deosebire de
internaționaliști, libertatea statelor este o parte a
problemei relațiilor internaționale și nu parte a soluției.
Sunt necesare norme pentru promovarea păcii și
statele trebuie să facă parte din organizații
internaționale și să acționeze conform normelor
stipulate de acestea.
Idealism
• Ideea centrală a idealismului a fost formarea
unei organizații internaționale care să faciliteze
schimbarea pașnică, dezarmarea, arbitrajul și
aplicare forței în cazul în care era necesară.
•Liga Națiunilor a fost formată în 1920, dar
sistemul său de securitate colectivă nu a reușit
să prevină apariția WW2
După 1945 nașterea Organizației Națiunilor
Unite
•
 •Liberalism intervenționist
•Exemplul singur nu a fost suficient
pentru a difuza idei liberale; în schimb, a
Liberalism fost necesar pentru statele liberale să
intervenționist intervină în alte țări, uneori cu forța, să
O versiune a răspândească aceste idei.
liberalismului clasic, care •Cei care au susținut acest punct de
vedere au fost de multe ori inspirați de
se vede ca o datorie de a convingeri religioase și etice profunde.
interveni peste hotare Ei au susținut că istoria are nevoie
pentru a aduce libertate, uneori de o intervenție din afară și că
democrație, și alte virtuți Liberalism este obligația actorilor să îndrepte
liberale pentru oamenii greșelile ori de câte ori este necesar.
neintervenționist Efortul revoluționarilor francezi și
de pretutindeni.
armatele lui Napoleon după 1789 de a
O versiune a extinde "libertatea, egalitate și
liberalismului care fraternitatea" în Europa a fost un
susține că istoria va exemplu timpuriu de astfel de liberalism,
aduce îmbunătățiri în așa cum au fost eforturile depuse prim-
ministrul britanic William E. Gladstone
societate, fără ajutor (1809-1898 ) pentru a exporta drepturile
din partea actorilor omului și alegerea individuală țărilor
externi precum Imperiul Otoman.
Liderul liberal
intervenționist al Americii a
fost președintele Woodrow
Wilson (1856-1924). Ca și
mulți alți liberali
intervenționiști, și el a fost
profund etic și religios. În
1917, Wilson a justificat
intrarea Statelor Unite în
Primul Război Mondial, cu
scopul de "a face lumea
sigură pentru democrație."
Acesta a fost un "război de
a pune capăt tuturor
războaielor". Influențat de
Kant, Wilson a crezut că
pacea ar rezulta din
abandonarea politicilor
vechi de putere și al
practicilor folosite de
balanța de putere și de
construirea unei organizații
internaționale care ar fi
dominată de state
democratice și, prin urmare,
iubitoare de pace
În unele privințe,
președintele american
George W. Bush este, ca
Wilson, un liberal
interventionist profund
religios. Astfel, Bush a
afirmat că printre cele mai
importante motive pentru
invadarea Irakului în 2003 a
fost transformarea țării într-o
democrație în care irakienii
s-ar bucura de libertate și de
drepturile omului. Mulți
observatori nu au reușit să
recunoască acest aspect al
gândirii lui Bush pentru că el
a fost privit ca un
conservator în cele mai
multe probleme politice. De
fapt, intervenția în numele
libertății este una din
trăsăturile definitorii ale
susținătorilor lui Bush, care
sunt cunoscuți sub numele
de neoconservatori.
Internaționalism liberal
John Locke și teoria dreptului naural
Locke a susținut că legea naturii (legea morală a existat înainte de politică,
pentru că este dat de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu ne face pe toți egali
înseamnă că putem elabora principiile de bază ale politicii, cum ar fi dreptul
natural de a fi liber de orice autoritate căreia nu i-am dat consimțământul.
Această lege este absolută și triumfă peste necesitatea politică.
Liberalismul lui Locke a fost folosit pentru a apăra drepturile omului și
redistribuirea avuției la nivel mondial de la cei foarte bogați la cei foarte săraci
sub motivul că cei bogați nu au avut dreptul să exproprieze bogăția numai
pentru ei.

Jeremy Bentham și utilitarismul

Bentham a fost o figură cheie în școală filosofică cunoscută sub numele de
utilitarism. Utilitariștii susțin că ar trebui să bazăm judecățile noastre politice pe
ceva ce putem măsura. Am putea clasifica lucrurile în funcție dacă ei au avut
tendința de "a produce beneficii, avantaj, plăcere, bunătate, sau fericire. . . sau.
. . pentru a preveni întâmplarea unui lucru rău, durere sau nefericire ", și noi ar
trebui să ne organizăm viețile noastre politice, astfel încât să se realizeze" cea
mai mare fericire al celui mai mare număr de oameni "sau prin maximizarea
utilității."
• Bentham a încercat să abordeze problema specifică a
tendinței în rândul statelor de a recurge la război ca mijloc
de soluționare a diferendelor internaționale.
Al patrulea eseu din cartea Principii de Drept Internațional
intitulat "Un plan pentru o pace universală și perpetuă",
Bentham susține crearea unui un tribunal internațional cu
puteri asemănătoare Curții Internaționale Permanente de
Justiție, care a fost stabilit în sub auspiciile Ligii Națiunilor
și al Curții Internaționale de Justiție a Națiunilor Unite.
• Instanța, susținea el, este o soluție evidentă pentru a
preveni costurilor ridicole angajprii într-un război pentru a
soluționa litigiile fără să schimbe nimic legat de sistemul
internațional sau suveranitatea națiunilor. Nu există nici o
sugestie că instanța ar deveni o autoritate suverană ci
Bentham face referire doar la faptul că rolul unei asemena
instanțe ar fi să ia o decizie cu privire la un diferend înre
două sau mai multe state.
• Bentham a arătat că statele federale, cum ar fi Dieta
Germană sau Confederația Americană au fost capabile de
a transforma identitatea lor de la una bazată pe interese
contradictorii la o federație mai pașnică.
• .
Atât Locke și Bentham au reactionat la barbarismul relațiilor internaționale, sau la ceea ce
Kant a descris ca fiind "starea fără de lege a sălbăticiei". Ura față de această lume
sălbatică le-a făcut să elaboreze planuri pentru o "pace perpetuă". Kant a recunoscut că,
pentru a realiza o ordine mondială justă au fost necesare anumite condiții, inclusiv
stabilirea unor republici opuse monarhiilor și dictaturilor
 Idealism (1918-1930’)
Woodrow Wilson “14 puncte”

Perioada idealismului a fost motivată de dorința de a preveni războiul. Cu toate acestea, mulți idealiști
au fost sceptici cu privire la ipoteza conform căreia pricipiile eocnomice liberale, printre care cel de liber
schimbpoate oferi pace.
WW1 a schimbat gândirea liberală față de recunoașterea faptului că pacea nu este o stare naturală, ci
este una care trebuie construită. Potrivit Woodrow Wilson pacea ar putea fi asigurată numai prin
crearea unei instituții internaționale care ar reglementa anarhia internațională.
Securitatea nu a putut fi lăsată în seama afacerilor diplomatice secrete și în credința oarbă în balanța de
putere.
Instituționalism liberal

It focused on new actors,

transnational corporations,
NGOs and new patterns of
interaction (interdependence
and integration)
 Instituționalism liberal
(Neo-liberalism)
• Liberalii susțin că statele suverane sunt importante, dar ele nu sunt
singurii actori importanți în relațiile internaționale. La fel ca
separarea puterilor presupune că esența suveranității este dificil de
stabilit sau localizat, liberalii contemporani susțin că statul poate
ceda unele elemente ale suveranității sale către alte organisme,
cum ar fi, de exemplu, Organizația Națiunilor Unite sau Uniunea
Europenă.
• În plus, actori, cum ar fi corporațiile multinaționale (CMN),
instituțiile internaționale și regionale, organizații non-
guvernamentale (ONG-uri) noile mișcări sociale și chiar grupuri
teroriste pot fi, de asemenea, declarați influenți. Pluraliștii liberali
au fost primii care au extins în mod semnificativ domeniul de
aplicare a teoriei relațiilor internaționale către alți actori altele decât
state și "procese", altele decât politica externă, războiul sau
diplomație, care a dominat teoria realistă.
Norvegia are o mare influență în
• Pluraliștii liberali susțin că puterea militară a devenit din ce în ce negocierele cu privire la interdicția
mai ineficientă și așa nu mai este un indicator fiabil a cât de internațională privind vânătorea de
puternic este un stat în politica mondială. Putere nu trebuie să fie balene
conceptualizată în termeni simpli, de sumă nulă.
• Pluraliștii liberali susțin că este imposibil de cuantificat puterea pur
și simplu din punct de vedere militar. Bogăția economică a țărilor,
cum ar fi Japonia sau mai multe CMN, cum ar fi Shell, IBM, Nissan
și așa mai departe, este în mod clar un factor în înțelegerea
faptului că unde se află puterea în relații internaționale. Mai mult,
actori ar putea avea, de asemenea, mai multă sau mai puțină
putere, în funcție de zona de litigiu în cauză.
 Modelul cobweb (pânză de
păianjen) și găndirea liberală

Bile de biliard se
ciocnesc Conflict dezactivat
Analogia modelului pânză de păianjen este adesea
utilizată pentru a descrie complexitatea relațiilor
internaționale. Imaginea pe care ne arată modelul
pânză de păianjen este o matrice complexă cu un
număr enorm de noduri ( puncte de intersecție), care
reprezintă modul în care numărul mare de actori care
sunt legate unii de alții în relațiile internaționale
Dintr-un punct de vedere pluralist liberal, o multitudine Model de pânză de păianjen
de actori interacționează în moduri nenumărate. arată către o lume condusă de o
Liberalii susțin că aceste relații sunt de diferite tipuri și cooperare reciproc avantajoasă
nu trebuie să fie caracterizate de conflicte. Într-adevăr, decât de la conflicte antagoniste.
caracterul spontan și voluntar al acestor legături, mai Pentru că persoane fizice (state,
degrabă sugerează că o cooperare bazată pe interese actori ai societății internaționale)
reciproce este o caracteristică importantă a relațiilor sunt membri ai diferitelor grupuri,
internaționale. conflictul va fi oprit, dacă nu sunt
În mod evident, modelul pânză de păianjen implică eliminate; apartenența la
faptul că puterea este larg difuzată în relațiile aceleași grupuri reduce la
internaționale. Cu toate acestea, una dintre problemele minimum riscul unui conflict
cu acest model este acela că nu ne arată care "fire" sau serios între două grupuri !
noduri sunt cele mai importante sau care "actori "au cea
mai mare putere și influență.
 Adam Smith și liberalismul economic

• Liberalismul economic își are rădăcinile într-o

tradiție intelectuală care se întinde înapoi la
lucrările lui Adam Smith și David Ricardo.
Ipotezele principale ale liberalismului clasic al XIX-
lea au fost că pe termen lung este benefic pentru
toți dacă se permite piețelor să opereze liber, fără
intervenția statului și în cazul în care țările sunt în
măsură să facă comerț deschis și liber între ele.
• Acest lucru se datorează faptului că piața este
văzută ca cel mai eficient mijloc de organizare a
producției umane și de schimb, care funcționează
aproape ca și cum "o mână invizibilă" ar ghida și
ar coordona activitățile economice.
• În cazul în care piața e liberă să funcționeze fără
intervenția guvernului, va fi o diviziune și o
distribuire eficientă a forței de muncă și a
resurselor atât în cadrul economiilor naționale cât
și în cadrul sistemului economic internațional.
Rezultatul va fi: niveluri mai ridicate de bogăție și
de producție pentru toți, conducând la satisfacerea
nevoilor umane și o mai bună calitate a vieții.
• Liberalii, cum ar fi Adam Smith au acceptat că
piața nu neapărat ar produce "bunurile
publice"necesare și că guvernele ar trebui să le
furnizeze. Statele au fost, de asemenea,
necesare, pentru că au oferit un cadru de
reglementare - un sistem juridic - printre altele,
asigurând respectarea contractelor și protecția
împotriva corupției și a concurenței neloiale.
• Cu toate acestea, liberalismul clasic a considerat
că este în interesul tuturor oamenilor, pe termen
lung, dacă intervenția statului este menținută la un
nivel minim. Potrivit liberalilor, avantajele unei
piețe libere nestingherite nu se limitează doar la
economia națională
• Economie de piață liberă generează o nevoie de
injectare de materii prime în procesul de
producție, iar unele dintre acestea trebuie să fie
importate din străinătate. Întreprinderile sunt, de
asemenea, în mod constant în căutarea de noi
piețe pentru bunurile și serviciile lor.
• În acest fel, schimbul comercial între state este
încurajat. Potrivit liberalilor, avantajele comerțului
sunt numeroase. Acest lucru este, desigur, un
argument foarte puternic împotriva
protecționismului economic, care, dintr-o
perspectivă liberală, este o consecință a statelor
care acționează în conformitate cu concepțiile pe
termen scurt și perverse ale "interesului național".
• Lăsat să se desfășoare liber, comerțul s-ar dovedi
a fi reciproc avantajos, de exemplu, prin realizarea
interdependenței între state și prin generarea
bogăției, ambele dintre acestea reducând
probabilitatea unui conflict.
• Acest lucru se datorează faptului că integrarea
între state și persoane duce la interese comune și
o creștere a costurilor de conflict. În cazul celor
din urmă, creșterea bogăției ajută pentru a
satisface nevoile umane, precum și într-o măsură
dorește să reducă astfel nevoia de a le atinge pe
acestea prin conflicte.
Liberalismul și jocul de sumă variabilă

• În special liberalii cred că în anumite domenii ale

vieții politice, cum ar fi comerțul, toți participanții pot
profita sau toți pot pierde (aceasta se numește un
joc de sumă variabilă). De exemplu, toți participanții
într-o relație comercială liberă câștigă: mai multe
produse de bună calitate la prețuri mai mici.
• Acesta este un joc de sumă variabilă în care toți
câștigă. În aceste situații, liberalii susțin că actorii
sunt mult mai preocupați de câștigurile lor absolute
(toată lumea vrea să câștige ceva) decât de
câștigurile relative, sau a ceea ce ei primesc în
comparație cu alții. Un joc de sumă variabilă
încurajează cooperarea în scopul de a maximiza
câștigurile și de a minimiza pierderile. Prin contrast,
un joc de sumă nulă este una de conflict aproape
pur pentru că doar un singur actor poate câștiga, în
timp ce celălalt pierde în mod necesar.
• Jocul de sumă variabilă e o situație în care câștigul
total pentru una dintre părți nu este identic cu
pierderile celuilalt; ambii pot câștiga, ambii pot
pierde, sau unu poate câștiga sau pierde mai mult
sau mai puțin decât celălalt.
Unul câștigă, celălalt pierde

Actor 1 Actor2

Repartiție inegală
a pierderilor și
câștigurilor

Repartiția inegală a
costurilor și beneficiilor
Studiu de caz: Liberalism, Războiul din Golf și securitatea colectivă

Invazia Kuweitului din 2 Presedintele Bush senior a

august 1990 a dus la o serie declarat că războiul a fost
de rezoluții ONU care mai mult decât apărarea
solicita Irakul să se retragă unei țări mici, a fost vorba
necondiționat. Sancțiunile despre o idee mare, o nouă
economice au fost aplicate ordine mondială. Conținutul
în timp ce coaliția forțelor acestui ordin mondial a fost
internaționale condusă de soluționarea pașnică a
SUA s-a adunat în Arabia conflictelor, solidaritate
Saudită. Operațiunea Desert împotriva agresiunii,
Storm a zdrobit rezistența arsenalele reduse și
irakiană în 6 săptămâni. controlate și tratamentul just
Războiul din Golf a reînviat al tuturor popoarelor.
doctrina ONU de securitate
colectivă, deși un număr de
îndoieli au rămas cu privire
la motivația care stă la baza
războiului și modul în care
acesta a fost luptat.
 Gândire liberală
Sumar

În timp ce oamenii urmăresc rațional propriile interese, poate exista și armonie între
oameni.

Dacă oamenii sunt în mod inerent buni, și există o armonie de interese între oameni, am
putea deduce că lăsați singuri, oamenii nu au nici un interes să inițieze războaie

În mod similar, liberalii au tendința de a sublinia distribuirea diferitelor forme de putere

(incluzând forme militare, economice, socio-culturale și intelectuale) și influența dintre o
gamă largă de actori, mai degrabă decât să concentreze exclusiv asupra statului
.
Liberalii cred că rolul guvernului trebuie să fie limitat, deși există unele dezacorduri cu
privire la faptul că în ce și până unde ar trebuie statul să intervină în societatea civilă

În ceea ce privește economia, teoriile liberale ale pieței sunt deosebit de asociate cu
Adam Smith, David Ricardo și John Maynard Keynes

Liberalii consideră că nu numai statele, ci, de asemenea, ONG-uri, corporații și instituții

multinaționale sunt actori importanți în RI.
 III. Structuralism
• Cu toate că structuralismul a scăzut în
popularitate în ultimii ani, a fost
important în istoria teoriei relațiilor
internaționale și continuă să aibă
relevanță și astăzi.
• În primul rând, cererile structuraliste
pentru justiție continuă să răsune în
special în lumea în curs de dezvoltare.
• Structuralismul poate fi văzut ca o
perspectivă asupra lumii care
prioritizează lupta celor săraci,
marginalizați și celor oprimați împotriva
celor bogați. Structuraliștii susțin că
relațiile economice mondiale sunt
structurate în așa fel încât să
beneficieze numai anumite categorii
sociale, astfel sistemul mondial care
rezultă este în mod fundamental
nedrept.
• Structuralismul subliniază legătura
dintre politică și economie.
Structuraliștii accentuează importanța
structurii de ansamblu a relațiilor în
cadrul căreia interacțiunile politice și
economice au loc, precum și procesele
și mecanismele care susțin această
structură.
• Conform acestei teorii statele,
corporațiile multinațonale, elitele
transnaționale trebuie să fie înțelese în
legătură cu locul lor în structura
generală a capitalismului global.
• Structuraliștii cred că statele și
instituțiile internaționale joacă un rol în
gestionarea ordinii capitaliste globale.
Cu toate acestea, ei privesc clasele
sociale ca actori-cheie în ordinea
capitalistă globală
Clasificarea structuralismului
• Structuralismul are o serie de denumiri. A fost puternic
influențat de gândirea marxistă și este, prin urmare,
denumit uneori marxism structural, marxism științific sau
neo-marxism.
• Structuralismul este adesea menționată ca teoria
dependenței, teoria sistemelor mondiale, modelul-centru-
periferie- toate acestea sunt elemente ale
structuralismului, dar acestea nu ar trebui să fie înțelese
greșit ca reprezentând totalitatea gândirii structuraliste.
 Introducere

Apare într-un context istoric similar cu

supranaționalismul –procesul de destindere, însă
acesta are o percepție total diferită despre RI.
 Progresele economice ale Europei de Vest și ale
Japoniei, precum și impactul crizei economice , au
scos la în evidență starea de subdezvoltare în care
trăia o parte a umanității.
În consecință structuralismul și-a centrat
eforturile sale de analiză a RI asupra factorului
economic observabil, a sistemului capitalist
mondial.
Spre deosebire de supranaționalism,
structuralismul nu vedea în capitalism un factor
capabil să asigure integrarea și cooperarea-având
în vedere că el a provocat problemele
subdezvoltării în lume.
Cei mai renumiți anticapitaliști: Hobson,
Hilferding, Rosa de Luxembourg, Lenin.
 Unitatea de analiză

• Este sistemul capitalist mondial și părțile sale componente (clase sociale,

întreprinderi multinaținale).
• Și-a concentrat atenția asupra sistemului global, conform căreia actorii ce
acționează se supun logicii dominante de existența capitalismului. Astfel
relațiile dintre actori trebuie interpretate din perspectiva istorică (dezvoltatea
sistemului capitalist) și din perspectiva economică- relații centru-periferie.
 Problematica de studiu

Trebuie analizate din 2 puncte de vedere pe de o

parte ca rezultat a cunoșterii originilor, a
funcționării și a naturii sistemului capitalist
mondial.

Pe de altă parte din punct de vedere al

relațiilor economice actuale și
mecanismelor sale de perpetuare-
dependența și subdezvoltarea.

Structuraliștii sunt preocupați să explice situația de marginalitate

în care trăiesc unele popoare, apoi mecanismele care
perpetuaza această stare (dominația politico-militară, politica de
dezvoltare a lumii) și nu în ultimul rând programele de ieșire din
impas (programale de sprijin, echivalența de prețuri între
materiile prime și produsele manufacturate).
Imaginea lumii

• O imagine conflictuală a lumii, fiind expresia politicii de exploatare a țărilor

subdezvoltate.

• Într-un asemenea sistem mondial nu se pot genera interese comune și

interdependeță.
• Structuralismul duce la aparariția economiei politice internaționale, și teme
precum comerțul internațional, MNC, probleme economice globale, politica
externă a statelor.
Originile structuralismului

•Influența majoră (deși nu singura) asupra

structuralismului a reprezentat Karl Marx (și într-o
măsură co-autorul lui Friedrich Engels.
•Marx a acordat o mai mare atenție naturii relațiilor
economice în societățile capitaliste, decât
problemelor specific umane.
•Marx a argumentat că organizarea economiei și a
relațiilor economice- a ceea ce el a etichetat -modul
de producție au format baza materială a societății
Marxism
• La fel cum statele suverane și indivizii sunt considerați de realiști și liberali ca actorii cheie în
politica globală, pentru Marx și adepții săi actorii cheie au fost clasele economice."Istoria tuturor
societăților existente", a scris Marx și Friedrich Engels colaboratorul său (1820-1895), la începutul
Manifestului Comunist", este istoria luptelor de clasă.
• Departe de a fi principalul actor în politica mondială, statul a fost privit ca un instrument în mâinile
clasei dominante de a menține puterea, și nu a făcut nici o diferență, cum liberalii au insistat, dacă
a fost sau nu democratică.
• În fraza memorabilă a lui Engels, "statul nu este altceva decât o mașină pentru oprimarea unei
clase de către alta și, într-adevăr, în republica democratică nu mai puțin decât în ​monarhie”.
Potrivit lui Engels "starea celei mai puternice clase conducătoare economic, care, prin intermediul
acesteia devine și clasa politică guvernatoare, astfel capătă noi mijloace de a trage în jos și de a
exploata clasa asuprită.“
• Cu toate acestea, în urma revoluției și debutul unei societăți fără clase, statul în care Marx și
Engels au crezut, nu ar mai avea o funcție. Acesta pur și simplu ar dispărea treptat.
•
•Dezgustat de nedreptățile revoluției
industriale, Karl Marx (1818-1883) și
asociatul său, Friedrich Engels (1820-1895),
au oferit o alternativă revoluționară
capitalismului care a conceput istoria la nivel
mondial ca o luptă între clase economice,
mai degrabă decât între state.
•În 1848 în Manifestul Comunist, Marx și
Engels au avertizat că un "spectru bântuie
Europa - spectrul comunismului" și i-au cerut
lucrătorilor din lume să se ridice împotriva
asupritorilor lor capitaliști.
•Ideile lui Marx au fost modificate ulterior de
Vladimir Lenin (1870-1924), apoi
transformate într-o ideologie totalitară de
dictatorul sovietic Iosif Stalin (1879-1953), și
adaptată de Mao Zedong (1893-1976) la
particularitățile Chinei rurale.
 Fiecare perioadă istorică a reprezentat o luptă între clase, care s-a culminat
1 într-o revoluție violentă, răsturnând clasa dominantă

In În Europa Evului Mediu o clasă feudală a dominat viața economică și politică, care, conform lui
2 Marx a fost răsturnată de o nouă clasă capitalistă, care, la rândul său, va fi răsturnată de către
clasa muncitoare, deoarece industrializarea a schimbat modul în care s-au produs bunurile.
.
Revoluția, pe care Marx a prezis, va avea loc mai întâi în țările industrializate
3 avansate, precum Anglia si Germania, care au avut un număr mare de lucrători
săraci

Odată ce capitalismul a fost răsturnat și socialism stabilit, el a prezis că ciclul istoric al

4 revoluțiilor se va termina, iar statul “va dispărea treptat."

În cele din urmă, proletariatul va ridica împotriva asupritorilor săi și vor distruge capitalismul. În urma
5 revoluției, un nou sistem, socialismul, va apărea în care lucrătorii vor deține mijloacele de producție și
de schimb, și munca lor va fi compensată în mod corect, în funcție de contribuția lor, mai degrabă
decât în conformitate cu legea capitalistă a cererii și ofertei.

Bogăția societății va fi distribuită "de la fiecare în funcție de capacitatea lui,

pentru fiecare după munca lui." După socialism, lumea va intra în faza
comunismului, o societate fără clase care va distribui bogăția "de la fiecare în
funcție de capacitatea sa, pentru fiecare în funcție de nevoile sale."
Studiu de caz: Condiția muncii copiilor în Anglia victoriană, Rezumat preluat din
Raportul Comisiei pentru Munca în Fabrică în 1832, reprodus în H. Allsopp,
Schimbare în Anglia Modernă

“At what time in the morning did those girls go to work? In the brisk time, for about
six weeks, they had gone at three o’clock in the morning and ended at ten, or nearly
half past ten at night.
What intervals were allowed for rest or refreshment during those nineteen hours of
work? Breakfast a quarter of an hour, and dinner half an hour and drinking a quarter
of an hour.
Was any of this time taken up in cleaning machinery? They generally had to do what
they called ‘dry down’, sometimes this took the whole of breakfast or drinking and they
go their dinner or breakfast as they could.
Had you great difficulty in awakening your children in this excessive labour? Yes, in
the early time we had to take them up asleep and shake them, before we could get them
off to their work.
Had any of them any accident in consequence of this labour? My eldest daughter
caught her forefinger nail and screwed it off below the knuckle, and she was five weeks
in Leeds infirmary.
Were her wages paid during that time? As soon as the accident happened, the wages
were totally stopped.”
Lenin și teoria imperialismului
 Lenin și teoria imperialismului
•Predicțiile lui Marx cu privire la revoluție au rămas
nerealizate la izbucnirea primului Război Mondial, astfel
în 1916 Lenin a încercat să explice de ce.
•Lenin a susținut că lucrătorii din țările puternic
WW1 industrializate din lume a fost cumpărați cu câștigurile
imperialismului de peste mări.
•În loc să devină mai săraci, așa cum a prezis Marx,
Revoluția
sărăcia lor a fost ușurată de profiturile aduse acasă de
rusă
imperiile coloniale ale Europei, câștigate prin
exploatarea țărilor colonizate.
•Lenin a susținut că revoluția nu s-ar întâmpla în mod
spontan așa cum a crezut Marx. In schimb, muncitorii
trebuie conduși de un partid comunist, format din
revoluționari dedicați ca "avangarda proletariatului."
Lenin a susținut că revoluția a avut loc în Rusia
înapoiată și nu în țările ​mai dezvoltate, deoarece Rusia a
fost "veriga cea mai slabă în lanțul imperialismului”.
•Odată ajuns la putere, partidul comunist ar guverna în
conformitate cu principiul centralismului democratic,
ceea ce a însemnat că membrii ar putea dezbate politici,
dar, odată ce o decizie a fost luată, toți erau obligați să
se supună.
•Lenin a folosit acest principiu pentru a impune o
dictatură după preluarea puterii în Uniunea Sovietică, și
de asemenea a ajuns la concluzia că statul nu va
dispărea treptat, în viitorul apropiat, datorită persistenței
"dușmanilor clasei.“
•Succesorul lui Lenin, Stalin, a folosit aceleași principii
pentru a justifica epurările sale criminale și pentru a
promova totalitarism în URSS
Lenin, imperialism și colonialism
 Indigènes / Days of Glory și teoria imperialismului și a colonialismului
Acest film premiat din 2006 descrie povestea unui grup de soldați algerieni care
s-au voluntariat să participe în cel de al doilea război mondial, ca parte a
Forțelor Franceze Libere. Algeria a fost cucerită și anexată de către Franța în
secolul al XIX-lea, dar algerienilor nu s-a dat cetățenia franceză. Cu toate
acestea, aproximativ 200.000 de soldați africani au luptat pentru Franța, o mare
parte dintre ei au venit din Algeria. Indigenii spune povestea unora dintre acești
soldați cum aceștia se antrenează și se luptă în teatrele europene și africane
de război. În mod paralel se prezintă povestea a patru soldați algerieni în timpul
războiului.
.

>> 0 >> 1 >> 2 >> 3 >> 4 >>

 Indigènes / Days of Glory
Fiecare are propria motivație de a adera la armată, variind de la dorința de scăpa de
sărăcia din Algeria rurală, la lupta pentru drepturi egale și recunoaștere pentru algerieni. In
cele din urmă acești patru soldați și celelalte forțe africane care luptă pentru Franța se
confruntă cu greutăți, discriminare și abandon. Este interesant de notat faptul că un număr
mare de soldați africani au murit în numele Franței în al doilea război mondial, dar nici cei
căzuți, nici conaționalii lor nu au fost răsplătiți cu drepturi sociale, politice sau economice
pentru sacrificiile și loialitatea lor față de Franța.
Unii au susținut că filmul Indigenii, nu este numai o simplă poveste de război, ci reprezintă
o critică a imperialismului, colonialismului și a exploatării supușilor colonizați. Prin
evidențierea acestor evenimente istorice și procese filmul ilustrează unele dintre rădăcinile
resentimentelor și tensiunilor continue dintre cetățenii francezi europeni și cetățenii
francezi algerieni.

>> 0 >> 1 >> 2 >> 3 >> 4 >>

 Versiunile structuralismului:
Teoria sistemului mondial
• Ideile lui Lenin despre sfârșitul capitalismului erau populare în rândul
intelectualilor în perioada interbelică. Cu toate acestea, cu așa-numitele ani
de aur a liberalismului (adică, boom-ul economic de după al doilea război
mondial) astfel de idei au devenit rapid demodate, în Occident, cel puțin, și
așa mai departe explicațiile de tip structuralist nu a jucat un rol semnificativ
în dezvoltarea timpurie a Relațiilor Internaționale. În orice caz, aceasta s-a
schimbat prin 1960 și 1970, când ideile derivate din marxism au fost culese
de către comunitatea de Relații internaţionale.
• .
 Teoria sistemului mondial
• Influențat de marxism, politologul Immanuel
Wallerstein a dezvoltat teoria sistemului
mondial pentru a explica diferența dintre
bogați și săraci.
• Potrivit lui Wallerstein, modern "sistemul
capitalist mondial", s-a dezvoltat dintr-o
lume feudală și a dus la creșterea Europei
de Vest, între 1450 și 1670.
• După o perioadă de stagnare, care a
început prin 1300, capitalismul a crescut,
însoțit de formarea unor state puternice în
Europa. Capitalismul apoi s-a extins dincolo
de Europa, creând un sistem economic
mondial, care a depășit granițele naționale.
• Potrivit lui Wallerstein, sistemul capitalist
mondial a implicat o diviziune globală a
muncii în care unele regiuni au prosperat iar
altele s-au lâncezit.
•
 Extern

Periferie
Periferia a inclus regiuni care au exportat
materii prime și au fost legate de miez prin
relații comerciale inegale. Inițial, o mare parte
din America Latină și Europa de Est a
constituit periferie, iar acestora s-au alăturat
ulterior zonele colonizate din Africa și Asia

Semi-periferie
Guverne autoritare
Exportă produse gata
Importă materii prime
Salarii mici
Servicii de asistență socială reduse
Centrul era format din state de bază din Europa și
America de Nord care au fost principalii beneficiari ai
sistemului economic mondial în detrimentul țărilor de la
Wallerstein a identifcat patru tipuri regionale periferie.
• Europa de Est a fost guvernată de către
proprietari aristocrați, care exportau cereale
la centru, folosind lucrători din mediul rural
prost plătiți pentru a face munca.
• America Latină exporta metale prețioase și
materii prime pentru Europa, iar elitele
spaniole și portugheze au exploatat
popoarele cucerite, precum și sclavii
africani, ca forță de muncă ieftină.
Wallerstein a examinat evoluția economiei
mondiale, în cursul căreia unele țări s-au
mutat de la bază (centru) la periferie și vice-
versa.
• Din secolul al XVIII-lea, industrializarea a
favorizat imperialismul în căutarea de noi
piețe și materii prime, iar Asia și Africa au
aderat la economia mondială, ca parte a
periferiei, în timp ce Germania și Statele
Unite ale Americii au devenit țări de bază. În
acest fel, teoria sistemului mondial, cum ar fi
marxismul clasic, consideră că schimbarea
economică stă la baza evoluției istorice.
• Adepții teoriei dépendencia considerau că
țările mai puțin dezvoltate ar trebui să
înceteze importul de bunuri din lumea
dezvoltată, încheind astfel dependența lor
de nucleul capitalist și, în schimb, să adopte
politici protecționiste pentru a reduce
importurile.
• Teoreticieni au sugerat că structura de bază
a economiei mondiale a fost de așa natură
încât a lucrat pentru a promova interesele
economiilor deja bogate, dezvoltate din
Occident (sau nord) sărăcind în mod
progresiv țările deja sărace (lumea a treia
sau sud)
• Teoria dependeței poate fi considerată o
variantă a gândirii structuraliste, deoarece
sugerează că putem înțelege partea latino-
americană a economiei mondiale numai în
ceea ce privește relația sa cu sistemul
economic mondial în ansamblu.
Robert Tressell/Ragged Trousered
Philanthropists și structuralismul
 Interpretarea romanului lui Robert Tressel
dintr-o perspectivă structuralistă
•Ideile lui Marx au fost influente în
politică, sociologie, istorie, economie și
filozofie. Cu toate acestea, ideile lui Marx
au inspirat, de asemenea, mari opere de
ficțiune. Romanul lui Robert Tressell este
o emoțianantă și informativă apărare a
valorilor socialiste, cu un mesaj cordial.
•Romanul este centrat pe un grup de
pictori care încep renovarea unei case,
deținută de o familie bogată. Pe măsură
ce romanul se desfășoară, se conturează
o imagine a trudei de zi cu zi, în condiții
precare de muncă, pentru salarii
mizerabile și vieți caracterizate prin
greutăți, și nesiguranța locului de muncă,
de sănătate subredă și teamă.
Romanul lui Robert Tressell The Ragged Trousered
•Romanul arată modurile în care condițiile Philanthropists, a încapsulat ideea că oamenii
materiale ale vieții favorizează treptat o dădeau truda lor ca ceilalți să fie bogați. Romanul lui
conștiință de clasă socială și natura Tressell încurajează oamenii să privească spre un
exploatării.
viitor socialist glorios.
•.
 Decalaj Nord-Sud
• Sărăcia Lumii a Treia poate fi văzută din mai multe
perspective teoretice. Experții în RI au păreri diferite
asupra cauzelor sau implicațiilor unei astfel de
sărăcii, asupra soluțiilor la această problemă,
precum și asupra naturii relațiilor dintre statele
sărace și cele bogate. Însă, toată lumea este de
acord că mare parte din Sudul global este extrem de
săracă.
• În total, aproximativ un miliard de oameni trăiesc în
sărăcie extremă, fără a avea acces la hrană de bază
sau la îngrijire medicală. Ei sunt concentrați în
Africa, unde nivelurile de venit au rămas în urmă cu
căteva decenii. În urmă cu două decenii,
concentrația a fost la fel de puternică în Asia de
Sud, dar creșterea economică a redus în mod
semnificativ sărăcia extremă. Cu toate acestea,
venitul mediu pe persoană în Asia de Sud (regiune
cu o populație de 2 miliarde de oameni) este de doar
4.000 $ pe an, iar în Africa doar $ 2300 (chiar și
după ajustarea pentru costurile mai scăzute ale vieții
în aceste regiuni, comparativ cu cele mai bogate).
Cu toate că miliarde de oameni reușesc să iasă din
sărăcie, din cauza creșterii populației, numărul
persoanelor foarte sărace rămâne la fel.
 Sudul Global
• Sudul Global este descrisă uneori ca o "zonă de turbulențe" sau "Axă de răsturnare,"
în mare măsură, deoarece, în contrast cu Nordul Global pașnic și democratic, cele
mai multe persoane din Sudul Global trebuie să înfrunte sărăcia cronică în mijlocul
războiului, tiraniei și anarhiei.
• În țările cele mai sărace din Sudul Global, unde condițiile pre-existente de dictaturi și
perspectivele financiare sumbre persistă, șansele cresc ca aceste țări vor
experimenta războaie civile și conflicte armate între ele. Într-adevăr, mai mult de 90%
din conflictele inter și intrastatale și 90% de pierderi de vieți omenești în ultimii 60 de
ani au avut loc în Sudul Global.
• ONU, în anul 2000 a adoptat Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care
stabilesc obiective pentru măsuri de nevoi de bază care urmează să fie atinse până
în 2015 și măsurate în contrast cu datele din 1990. Primul din cele opt obiective este
de a reduce la jumătate proporția populației lumii care trăiește în "sărăcie extremă"
(definit ca venit de mai puțin de 1,25 $ pe zi). Acest obiectiv a fost îndeplinit înainte
de termen, în 2010, cu toate că Africa a rămas mult în urma Asiei în reducerea
sărăciei. Din 1990, 2 miliarde de oameni au dobândit acces la apă potabilă
îmbunătățită, dar în jur de 1 miliard oameni sunt înfometați în intreaga lume.
 Subnutriția mondială și lipsa apei
potabile
• Subnutriția și malnutriția sunt uneori
provocate de război, însă mai des de
alți factori care dezrădăcinează
oamenii de pe pământurile cultivabile
și îi mână către orașe, unde mulți nu
pot găsi o altă sursă de venit
 Subnutriția mondială și lipsa apei
potabile
• Aproximativ jumătate din populația
lumii nu are rezerve adecvate de apă
potabilă. Aproape jumătate locuiesc în
case insalubre sau nu au nici un
adăpost. În jur de o treime sunt
malnutriți, iar unul din șapte este
cronic subnutrit (incapabil să-și
mentină greutatea corpului). Aproape
jumătate sunt analfabeți iar 99% nu au
o educație superioară.
• În 1990-2010, numărul oamenilor fără
acces la apă potabilă a scăzut cu
jumătate, îndeplinind obiectivului ODM
mai devreme, dar unul din șase
oameni din întreaga lume încă nu
dispune de apă potabilă. Și mulți dintre
cei cu apă potabilă nu dispun de
instalații sanitare (cum ar fi sistemul de
canalizare și fose septice sanitare).
 Subnutriția mondială și lipsa apei
potabile
• Aproximativ 2,5 miliarde de oameni, o
treime din populația lumii, nu au acces
la canalizare. Rezultatul este: epidemii
recurente și diaree pe scară largă,
care ucid milioane de copii în fiecare
an. Zonele rurale sunt mai rele decât
orașele. Salubritatea săracă în Haiti a
permis o epidemie de holeră
(introdusă în mod ironic, de forțele de
menținere a păcii din Nepal, trimiși
pentru a ajuta Haiti) să ucidă mii de
persoane în 2010-2013.
• În ciuda progresului imens pe care
lumea a făcut în îmbunătățirea
accesului la apă potabilă și canalizare,
cu o creștere a populației există încă
aproximativ 1 miliard de persoane
lipsite de apă potabilă sigură și mai
mult de 2 miliarde fără instalații
sanitare adecvate
 HIV/SIDA și Sudul Global
• Acum, în al treilea deceniu al său, HIV / SIDA
este gata să devină cea mai devastatatoare
pandemie din istoria omenirii moderne. Peste
tot în lume aproximativ 40 milioane de oameni
trăiesc cu HIV, în timp ce în unele țări africane
rata de răspândire a HIV la nivel național
cuprinde o treime din populația adultă.
• SIDA ajunge o preocupare la nivel global în
1985. De atunci a existat o creștere abruptă și
neașteptată a numărului de infecții. Din
decembrie 2003 UNAIDS estimează că
aproximativ 40 de milioane de oameni trăiesc
cu HIV sau au SIDA. Conceptual, acest număr
depășește întreaga populație a unei țări ca
Spania sau Argentina. dintre acestea
40 de milioane de oameni, 37 de milioane
sunt considerați adulți cu vârste cuprinse între
15-49, și 2,5 milioane sunt copii sub vârsta de
15.
•
 Regiuni cele mai afectate și Obiectivele de
dezvoltare ale Mileniului
• Succesul sau eșecul unui stat în limitarea răspândirii HIV (virusul
imunodeficienței umane) afectează infectarea și în alte state. Simptomele
apar aiba după 5-10 ani de la infectare, iar în această perioadă o persoană
infectată poate infecta alte persoane (prin sex sau sânge). SIDA se
răspândeste la nivel internațional prin intermediul-comerțului, turismului,
migrației, precum și operațiuni militare, reflectând interdependența statelor
 Răspândirea în rândul populației în Africa sub-
sahariană depășește 30%: Botswana 38.8%,
Lesotho, 31 %, Swaziland 33.4%, Zimbabwe

Congo
33.7%

Angola
Infectia este, de asemenea, foarte agresivă în
armatele din Africa, cu implicații directe pentru
Eritrea
securitatea internațională. În Angola sfârșitul
războiului civil lung a fost cel care a deschis granițele
și a crescut traficul cu statele vecine care au avut rate Răspândirea HIV în rândul
mari de infectări cu HIV. Cum rata de infectare a militarilor: Angola 40–60%,
Angolei au început să crească, ofițerii militari au avut Congo-Brazzaville 10–25 %,
inițiativa de a înființa programe de educație și de Coasta de Fildeș 10–20%, Rep.
testare cuprinzătoare a HIV în armată. Spre deosebire Dem. Congo 40–60%, Eritrea
de alte state africane, cu rate ridicate de infectări în 10%, Nigeria 10–20%,Tanzania
rândul militarilor, programul agresiv al Angolei a ținut
rata în rândul populației la nivelul sub 10%
15–30%
Căștile albastre ale ONU și răspândirea
virusului HIV
• A devenit din ce în ce bine cunoscut faptul că
menținătorii ai păcii ONU sunt la un risc deosebit
atât de contractare cât și de răspândire a HIV,
atunci când au loc operațiuni. Există trei moduri
importante în care HIV / SIDA a început deja să
afecteze operațiunile de menținere a păcii de-a
lungul ultimilor ani.
• În primul rând pe timpul operațiunilor pacificatorii
contribuie la răpândirea HIV.
• Un al doilea mod în care impactul HIV / SIDA
asupra forțelor armate ar putea constitui
o provocare în viitor pentru operațiunile
internaționale de menținere a păcii este că ea
poate, de asemenea, face astfel de misiuni din ce în
ce nepopulare printre țările care contribuie la aceste
operațiuni.
• În al treilea rând, rata ridicată a HIV în cadrul
forțelor armate din Africa de asemenea, face mult
mai greu găsirea de personalul pentru operațiunile
internaționale de menținere a păcii
 „ajungem la una
dintre cele mai
urâte adevăruri
secrete. . . despre
SIDA: se transmite
prin pacificatorii
ONU”

Richard Hoolbroke

• Aproape cea mai mare ironie dintre toate: operațiuni de menținere a păcii
contribuie la răspândirea HIV, boală care ucide de zece ori mai mulți
oameni ca războiul

Recunoașterea faptului că pacificatorii pot fi surse de

transmitere HIV a început să creeze probleme politice
pentru operațiunile internaționale de menținere a păcii, cum
țările citează această problemă ca un motiv pentru refuzul
de a găzdui astfel de misiuni.
În Africa de Est, de exemplu, oficialii din Eritreea au dorit
inițial o garanție că nici un soldat infectat să nu participe la
misiuni.
Ei au scris consiliului de Securitate în 2001 solicitând în
mod expres că țările care contribuie cu trupe ar trebui să-i
examineze pe aceștia și să vadă dacă sunt infectați sau nu.
 Sierra Leone
Războiul civil pare să fi
escaladat numărul de infectii
cauzate parțial de menținători
ai păcii, care au fost, printre
alte locuri, din Zambia, Kenya,
Nigeria –toate țări cu rate
ridicate de prevalență în rândul
armatei
Cambogia
Cum ONU a ajuns în Cambogia
între primăvara anului 1992 și luna
septembrie 1993, pentru a pune în
aplicare acordul de pace și pentru a
Nigeria
organiza alegeri democratice, rata
HIV a cresut dramatic. Până la Guvernul nigerian a recunoscut în
sfârșitul anului 1999 s-au estimat decembrie 1999 că a existat o rată
220.000 de oameni care trăiesc cu extrem de mare de răspândire
HIV. printre trupele care participă în
operațiunile de menținere a păcii ale
Grupului de Monitorizare ECOWAS
în țările vecine din Africa de Vest.
• Consiliul de Securitate a început să ia problemă în serios,
elaborând Rezoluția 1308 care îndeamnă statele membre să examineze
soldații lor în mod voluntar. De asemenea, solicită să se prevadă ca
secretarul general să ofere orientare înainte de desfășurarea trupelor
privind prevenirea răspândirii HIV pentru forțele de menținere a păcii.
Forțele armata din Bangladesh, ca una dintre cele mai mari contribuabili la
operațiuni de menținere a păcii, de asemenea încep să ia în serios
problema. Dintre 90.000 de soldați examinați până acum după
implementare, doar trei au fost testați pozitiv.
Dependența postcolonială
• Dacă imperialismul a concentrat
acumularea bogăției în centru și a
extras surplusul economic de la
periferie, ne-am putea aștepta ca,
odată colonialismul indepărtat,
acumularea în Sudul global să se
accelereze. În general, lucrurile nu s-
au intămplat așa.
• Puține state, un exemplu fiind
Singapore, au reușit să acumuleze
capital din momentul în care au
devenit independente. Însă altele,
inclusiv multe state africane, par să
regreseze, având puțin capital nou
care să se acumuleze pentru a înlocui
fostele infrastructuri coloniale. Cele
mai multe foste colonii fac doar
progrese lente în privința acumulării.
Independența politică nu a fost un
remediu universal pentru țările sărace
 Dependența postcolonială
• Un motiv al acestor probleme constă in
faptul că, sub colonialism, pregătirea și
experiența necesare pentru a conduce
economia erau adesea accesibile numai
albilor. Câțiva locuitori nativi au mers in
Europa pentru studii universitare, însă cei
mai mulți manageri de fabrici, doctori,
bancheri etc. erau albi. Adesea, europenii El
albi au fugit din țară în momentul dobândirii Zambia
Salvador
independenîei, lăsând o discrepanță uriașă
în privința abilităților tehnice si
administrative.
• O altă problemă cu care s-au confruntat
statele nou independente a fost aceea că, în
perioada colonială, economiile lor fuseseră
dezvoltate într-un mod îngust, pentru a servi
nevoilor metropolei europene. Multe dintre
aceste economii se bazau pe exportul unuia
sau a două produse. Botswana
 1.
O asemenea economie de export limitată ar părea foarte potrivită să
folosească avantajul comparativ al statului pentru a se specializa
într-o nișă a economiei mondiale. Însă aceasta lasă statul vulnerabil
in fața fluctuațiilor de pe piețele mondiale. Dat fiind diferența de
putere dintre Nord și Sud, materiile prime exportate de țările Lumii a
Treia nu au tendința de a avea prețuri mari (petrolul a constituit o
excepție de la mijlocul anilor 70 până la mijlocul anilor 80).

2.
Regimul de comerț liber liberal bazat în jurul OMC a corectat doar
parțial poziția de negociere superioară a Nordului în comerțul Nord-
Sud. Iar OMC a permis agriculturii (exportate de către periferie) să
rămână protejate în statele din centru, promovând în același timp
liberalizarea comerțului cu mărfuri exportate fabricate de către miez.
3.
Nu este ușor să se restructureze o economie, îndepărtând-o de
exportul câtorva produse de bază. Și în general lideri statelor nu
doresc așa ceva, pentru că aceștia pot beneficia pe urma importurilor
care pot fi cumpărate cu valută forte (inclusiv arme).
4.
În orice caz, plantații de cafea și minele de cupru necesită timp și de capital
pentru a fi create, si reprezintă acumulări de capital, așa că acestea nu pot
fi pur și simplu abandonate. În plus, este posibil concentrarea
competențelor locuitorilor locali în industriile existente. Mai mult decât atât,
infrastructuri, cum ar fi căile ferate, au fost create pentru a servi economiei
de export. De exemplu, în Angola și Namibia principalele căi ferate,
construite în timpurile coloniale, făceau legătura între regiunile miniere sau
plantațiile și porturile.
5.
Noile state independente au moștenit frontiere care au fost trasate în
capitalele europene de către ofițerii străini ce studiau hărțile. Ca
rezultat, mai ales în Africa, rivalitățile interne între grupurilor etnice și
regiuni a făcut foarte dificilă pentru noile state să pună în aplicare
planuri economice coerente. În unele cazuri, conflictele etnice din
fostele colonii au dus la războaie civile, care au oprit sau au inversat
acumularea de capital.
 După independență, statul postcolonial a continuat să ocupe aceeași
poziție periferică în sistemul mondial pe care o avusese și înainte. Iar în
unele cazuri, el a continuat să se bazeze pe fostul său colonizator
pentru asigurarea securității. Din aceste motive, perioada de după
independență este denumită uneori neocolonialism-continuarea
exploatării coloniale fără control politic oficial.

Susținătorii Franței i-au oferit acesteia permisiunea nelimitată de a

interveni militar. Oficialii francezi au intervievat un potențial președinte al
Gabonului înainte de a-i permite să preia funcția, iar împăratul
autodeclarat al Africii Centrale (acuzat mai târziu de canibalism) l-a
numit pe Președintele De Gaulle al Franței ,,Tată”

În mai multe cazuri, statele nou independente din Africa nu au fost

decât guverne- marionetă care iși serveau foștii colonizatori. Potrivit
unui memoriu recent al unui oficial francez, in anii '60, Franța a
pedepsit și chiar a ajutat la asasinarea liderilor africani care se
opuneau politicilor franceze
 Dependența
Teoria dependenței explică lipsa de acumulare în țările din Lumea a Treia. Dependența= o situație
în care acumularea de capital nu se poate susține pe ea însăși pe plan intern. O țară dependentă
trebuie să împrumute capital pentru a produce bunuri, plățile datoriilor reduc acumularea
surplusului.
 Economia de enclavă
Într-o tară din lumea a Treia este
investit capital străin pentru a
extrage o anumită materie primă
dintr-un anumit Ioc - de obicei, o
mină, un puț de petrol sau o
plantație. Aici, ciclul acumulării de
capital este pus în funcțiune de
capitalul străin, este alimentat de
resursele locale și se completează
prin vânzarea produselor pe piețele
externe.
Provincia Cabinda din Angola
•Chevron extrage petrol
•Banii merg la oficialii guvernamentali
angolezi care cheltuie o parte din ei pe
arme pentru răzbiul civil,
•Cealaltă parte merge în buzunarul lor,
corupție
•Număr mic de oameni din Cabinda
lucrează la Chevron, ceilalți sărăcie
extremă
•În interiorul complexului americanii au
infrastructură, drumuri asfaltate, teren de
golf
 Producția controlată la nivel național și
apariția Corporațiilor Multinaționale
(CMN)
• Producția controlată la nivel național în care o clasă capitalistă locală
controlează ciclul de acumulare bazat pe producerea de produse de export.
Ciclul depinde încă de piețele externe, dar profiturile revin capitaliștilor
locali, construind o clasă puternică de proprietari bogați în interiorul țării.
• După cel de al doilea război mondial, o a treia formă de dependență a
devenit mai frecventă penetrarea economiilor naționale de către CMN. Aici
capitalul este furnizat din exterior (ca la enclavele), dar producția este
pentru piețele locale. De exemplu, o fabrica GM din Brazilia produce mașini
vândute mai ales în Brazilia.
• Pentru a crea piețe locale pentru astfel de bunuri fabricate, veniturile
trebuie să fie suficient de concentrate pentru a crea o clasă de mijloc, care
își pot permite astfel de mărfuri. Acest lucru accentuază disparitățile de
venit în țară (cei mai mulți oameni rămân săraci). Ciclul de acumulare
depinde de forța de muncă și de piețele locale, pentru că aceste CMN
furnizează capitalul străin, pe care le iau în mare parte din surplusul ca
profit.
Problema corupției în Sudul Global
• Corupția este un important factor negativ
în dezvoltarea economică a multor state;
• În deceniul trecut, cazurile de corupție la
nivel înalt au devenit știri internaționale de
maximă importanță doborând de la putere
guvernele în Brazilia, Italia, Pakistan,
Indonezia și in alte țări și trimitând doi
foști președinți sud-coreeni la inchisoare.
• Corupția se concentrează asupra
guvernului ca fiind actorul principal în
dezvoltarea economică, în special în
aspectele sale internaționale.
• Funcționarii statului sunt cei care vor
decide dacă să permită unei corporații să
pătrundă în țară, căreia dintre CMN-uri să
îi ofere drepturile de forare și asupra
căror condiții să insiste (taxe de
închiriere, procentaje din vânzări etc.).
Problema corupției în Sudul
Global
• În Ciad, in 1999, un consorțiu condus
de Exxon Mobil și sprijinit de Banca
Mondială prin împrumuturi a încheiat
un acord de 4 miliarde de dolari
pentru construcția unei conducte de
petrol din această țară fără ieșire la
mare.
• Veniturile din petrol urmând si treacă
printr-un cont de la Citibank Londra,
spre a se evita coruptia. Ciadul a
promis si folosească,72% din bani
pentru a reduce sărăcia. Dar în 2005,
guvernul din Ciad - atacat de rebeli cu
bazele în Sudan - s-a retras din
înlelegere spre a folosi fondurile în
scopuri militare, iar Banca Mondială
si-a suspendat împrumuturile.
 Datoria Nord-Sud
• Împrumutarea banilor este o alternativă la
investițiile străine ca modalitate de a obține
fonduri pentru a lansa un ciclu de acumulare
economică. Dacă acumularea reușește, ea
produce suficient surplus pentru a returna
împrumutul și a păstra totuși un profit.
Împrumutul are mai multe avantaje. Menține
controlul în mâinile statului (sau ale debitorului
local) și nu impune sacrificii dureroase asupra
cetățenilor, cel putin pe termen scurt.
• Datoria are însăși dezavantaje. Debitorul
trebuie să returneze datoria – făcând plăți
regulate ale dobânzii și returnând împrumutul
în condițiile stabilite. Plata datoriei reprezintă
o cheltuială constantă din orice surplus
generat de investirea banilor
• Neîndeplinirea obligațiilor financiare=distruge
încrederea creditorului și are drept consecință
blocarea viitoarelor împrumuturi
Rezumatul soldurilor conturilor curente (FMI
raport 2016)
Condiționalitatea FMI
• FMI nu oferă bani la
întămplare
• Program de ajustare
economică
• Inflația adusă sub control,
reducerea cheltuielilor
publice, reducerea
deficitelor bugetare
Ajutor extern
• Bani și alt tip de spirijin
• Donații
• Țări CAD (Comitetul de
Asistențăpentru
Dezvoltare (CAD), care
este format din state din
Europa Occidentală,
America de Nord și
Japonia/Pacific/ 0.7%din
PIB țărilor sărace
Ajutor extern
• Subvenții
• Credite
• Ajutor militar
• Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare
• Modelul misionar
• Modelul oxfam, grup
caritabil privat
Actori nestatali
• Guvernele naționale ar putea fi cei mai importanți
actori în RI, dar sunt puternic condiționate,
influențate și constrânse de o varietate de actori
nestatali. Acești actori sunt, de asemenea, numiți
actori transnaționali atunci când își desfășoară
activitatea peste granițele internaționale.
• Acești actori nestatali pot fi grupați în mai multe
categorii. În primul rând există grupuri și interese în
cadrul statelor care influențează politica externă a
acestora. Aceștia sunt actori substatali. De expl.
industria americană de automobile și cea a
tutunului au interese distincte în ceea ce privește
politica economică externă a SUA (pentru a vinde
țigări și mașini peste granițe, pentru reducerea
importurilor deproduse concurente fabricate afară).
Aceștia mobilizează politicul prin intermediul
grupurilor de interese, lobbyului și a altor mijloace
pentru a influența respectivele politici.
Actori nestatali în societatea internațională

• Instituțiile create de către guvernele

statelor, care le conferă autoritatea de a
Organizații lua decizii colective pentru a gestiona
interguvernamentale probleme specifice de pe agenda
(OIG-uri) globală

• Organizațiile transnaționale ale cetățenilor

privați, menținând statut consultativ lângă
Organizații ONU; ele includ asociații profesionale,
neguvernamentale fundații, corporații multinaționale sau pur și
simplu grupuri active internațional în diferite
(ONG-uri) state care s-au unit pentru a lucra pentru
interese comune.
Categorii de actori nestatali

Tip Cine sunt aceștia? Exemple

OIG-uri Membri sunt guvernele naționale ONU, NATO,
Uniunea Africană,
Liga Arabă
ONG-uri Membri sunt indivizi sau grupuri Amnesty
International, Lions
Clubs, Red Cross,
Greenpeace, Caritas
Corporații multinaționale Companii care depășesc frontiere ExxonMobil, Toyota,
Wal-Mart, Microsoft,
IBM
Alții Indivizi, orașe, grupări Bono, Iraqi Kurdistan,
teroriste, circumscripții al Qaeda, Statul
Islamic
 OIG
• În primul rând, statele de multe ori operează
prin intermediul, sau în contextul
organizațiilor interguvernamentale (OIG)-
organizații ai căror membri sunt guvernele
naționale.
• OIG-urile îndeplinesc o multitudine de funcții
și variază în mărime de la doar câteva state
la până aproape toți membrii ai ONU.
• De expl. Organizația Țărilor Exportatoare de
Petrol (OPEC) caută să coordoneze politicile
privind prețurile de petrol celor 13 sate
membre, Organizația Mondială a Comerțului
(OMC), coordonează negocierile privind
diminuarea barierelor puse în calea
comerțului mondial și aplică regulile
comerciale. De asemenea, alianțe militare
precum NATO și gupări politice
cum ar fi Uniunea Africană (UA) sunt toate
OIG-uri.
•
ONG
• Un alt tip de actori transnaționali organizații
neguvernamentale (ONG-uri), sunt
organizații private, unele de dimensiuni și
resurse considerabile. ONG-urile sunt din ce
în ce mai recunoscute, în cadrul ONU și a
altor forumuri, ca actori legitimi, împreună cu
statele, dar nu egale acestora.
• Unele dintre aceste grupuri au un scop
politic, altele scop umanitar, economic sau
tehnic. Uneori, ONG-urile își unesc eforturile
prin intermediul rețelelor transnaționale de
advocay.
• Nu există nici un singur model pentru ONG-
uri. Împreună, OIG și ONG-urile sunt
denumite ca organizații internaționale (OI).
S-a constatat că există peste 25.000 de
ONG-uri și peste 5.000 de OIG-uri.
 Caracterul OIG-urilor
• Organizațiile internaționale (OI), cunoscute sub numele de organizații
interguvernamentale (sau OIG) pot fi bilaterale (între cele două state,
(Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD), dar
cele mai multe sunt multilaterale, deoarece trei sau mai multe state sunt
membre. Printre exemple se numără organizații cu apartenența limitată,
cum ar fi Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea
Europeană (UE), Organizația Statelor Americane (OSA), Asociația
Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), și Uniunea Africană (UA ). Cea
mai cunoscută organizație universală este Organizația Națiunilor Unite
(ONU). Calitatea de membru în cadrul ONU este deschis tuturor statelor.
 Organizații internaționale
Să aibă caracter
statal

Organe
permanente

Autonomie

Competențe pentru
satifacerea nevoilor
 Organizații internaționale
guvernamentale

Scopuri generale,
OIG
tehnice, funcționale

Regionale Globale
Consorțiu de guverne și companii
private care operează sateliți de
comunicare
Creșterea numărului OIG, ONG-urilor și ale statelor
din 1900
 Organizația Națiunilor Unite

• Organizația Națiunilor Unite a apărut după

WW2. În ciuda eșecului Ligii Națiunilor,
aliații au decis să creeze o nouă organizație
internațională, cu obiectivul de menținere a
păcii în întreaga lume.
Proiectul Cartei ONU a fost elaborat la
Dumbarton Oaks în 1944 a fost adoptată la
Conferința ONU de la San Francisco, la 26
iunie 1945.
• Sediul a fost stabilit la New York
Sediul ONU la New York
Sedii ONU și rețeaua globală de agenții
specializate
 Goal 04
Funcționând ca un
centru pentru
armonizarea acțiunilor
țărilor la
atingerea acestor
scopuri comune

Goal 01
Goal 02 Goal 03

Realizarea cooperării
Dezvoltarea relațiilor internaționale în rezolvarea
problemelor internaționale
Menținerea păcii de prietenie dintre cu caracter economic,
și securității state bazate pe social, cultural sau
respectarea umanitar, precum și în
internaționale principiului egalității în promovarea și încurajarea
respectării drepturilor
drepturi și omului și a libertăților
autodeterminare a fundamentale pentru toți
 In 2003 SUA
a contribuit
cu 45% din
bugetul ONU

Bugetul ONU in 2011 %

30
25 27.79
20 22
15
10 12.53
5 8
6.6 6.12 4.99 0 3.2 3.18 3.17 2.35
0
SUA Japonia Germania UK Franța Italia
Canada China Spania Mexic Alte țări
Bugetul ONU 2016-2017
5.4 miliarde de dolari
 • 51 de membri fondatori în 1945

1945 membri fondatori 1960-1989

1946-1959 1990-prezent
 Criterii pentru a deveni membri ONU

În cazul în care sunt îndeplinite aceste criterii

admiterea este decisă de către Adunarea
Generală a ONU
Bazat pe recomandarea
Consiuliul de Securitate al ONU Criză în timpul
războiului rece,
1973 blocarea procedurii de
acceptare din cauza
1977 dreptului de veto
 Consiliul de securitate
• Consiliul de Securitate răspunde pentru
menținerea păcii și securității internationale,
precum și pentru restaurarea păcii. Cei cinci
membri permanenți ai Consiliului de
Securitate - Statele Unite, Marea Britanie,
Franța, Rusia și China - sunt cei mai
importanți. Consiliul are și rnembri
nepermanenți care, prin rotație, fac parte din
Consiliu timp de doi ani.
• Membrii nepermanenți sunt aleși (cinci în
fiecare an) de către Adunarea Generală
dintr-o listă pregătită de comitetele informale
regionale. De obicei sunt desemnate state
de mărimi diferite și din regiuni diferite, deși
nu este o formulă strictă. Președinția
Consiliului trece lunar prin rotație la fiecare
membru al Consiliului.
• Acest lucru are uneori importanță.
În 1990, Statele Unite au făcut presiuni
pentru o acțiune împotriva Irakului înainte ca
președinția să treacă de la Statele Unite la
Yemen, care se opunea poziției americane..
•
Adunarea Generală
• Adunarea generală este abilitată să discute
orice problemă relativă la Carta ONU, sau
la funcţiunile oricărui organism al
organizaţiei.
• Poate face recomandări statelor membre
ONU şi Consiliului de securitate în orice
chestiune, cu excepţia celor aflate în
dezbaterea Consiliului de securitate.
• Adunarea generală primeşte şi analizează
rapoarte din partea altor organe şi
organisme ale ONU şi a secretarului
general al organizaţiei mondiale.
• Alege cei zece membri nepermanenţi ai
Consiliului de securitate şi cei 54 de
membri ai Consiliului economic şi social.
Împreună cu Consiliul de securitate, dar
votând independent, alege membrii Curţii
internaţionale de justiţie.
• De asemenea, îl numeşte pe secretarul
general al ONU, la recomandarea
Consiliului de securitate. Aprobă bugetul
organizaţiei mondiale.
 Consiliul de securitate
• Deciziile pe teme procedurale sunt luate cu
votul favorabil al nouă membri. Pe aspectele
de fond, deciziile se adoptă cu cel puţin
nouă voturi favorabile, membrii permanenţi
votând în favoare sau abţinere. În structura
Consiliului de Securitate se mai află
comitetele permanente (comitetul de experţi
privind regulile de procedură, comitetul
pentru reuniuni în afara cartierului general,
comitetul privind admiterea de noi membri,
grupuri de lucru ad-hoc, Comitetul Militar,
comitetele de sancţiuni, Comitetul pentru
Operaţiuni de Menţinere a Păcii, comisiile pe
diverse problematici, tribunalele
internaţionale, alte organisme.
Adunarea Generală
• Deciziile în probleme privind pacea şi securitatea
internaţionale sunt adoptate cu 2/3 din votul
statelor membre prezente şi votante, iar în alte
probleme, cu majoritate simplă. Potrivit regulilor de
procedură, structura Adunării generale cuprinde:
comisii principale, comitete procedurale, comitete
permanente şi organe subsidiare.
• Adunarea generală îşi desfăşoară activitatea în
cadrul sesiunilor plenare anuale, care se deschid
formal, de regulă, în a doua marţi a lunii
septembrie a fiecărui an, precum şi în cadrul celor
şase comisii principale.
• Dezbaterile generale se desfăşoară de-a lungul
unei perioade de două săptămâni, începând cu a
treia săptămână din luna septembrie. Sesiunile se
organizează la sediul ONU din New York. Sesiuni
speciale pot fi organizate la cererea secretarului
general sau la cererea majorităţii statelor membre.
Sesiuni de urgenţă pot fi organizate în 24 de ore,
în baza unei cereri primite de secretarul general
din partea Consiliului de securitate (potrivit unei
decizii adoptate cu 9 voturi favorabile) sau a unei
decizii adoptate de Adunarea generală (majoritate
simplă).
 Consiliul de Securitate
5 membri permamenți+10 membri
nepermanenți

UK France USA
Membri nepermanenți
Angola (2016)
Egipt (2017)
Japonia (2017)
Russia China
Malaisia (2016)
Noua Zeelandă (2016)
Senegal (2017)
Cei 10 membri nepermanenți
Spania (2016)
Ucraina (2017)
Uruguay (2017)
Venezuela (2016)
 Operațiuni de menținere a păcii ONU
• Căştile Albastre au fost înfiinţate ca o
modalitate de rezolvare a conflictelor dintre
state. Trupele, aflate sub mandat şi
comanda ONU, erau neînarmate sau
purtau doar arme uşoare şi interveneau
între două forţe armate, pentru încetarea
conflictului care ameninţa stabilitatea
regională, pacea şi securitatea
internaţională.
• Căştile albastre", operaţiunile ONU de
menţinere a păcii, împlinesc 68 de ani de
existenţă. pe 29 mai 1948, Consiliul de
Securitate înfiinţa prima misiune ONU de
menţinere a păcii în Orientul Mijlociu, cu
rolul de a monitoriza Acordul de Armistiţiu
dintre Israel şi vecinii săi arabi.
• De atunci ONU a desfăşurat peste 67 de
operaţiuni de menţinere a păcii, la care au
participat sute de mii de militari, zeci de mii
de poliţişti şi personal civil din 120 de ţări
• Căştile Albastre nu trebuiau să răspundă
la foc cu foc, aveau rolul de a interveni
doar atunci când înceta focul şi când cele
două părţi implicate consimţeau asupra
prezenţei lor. Se oferea astfel timp
diplomaţilor să îndepărteze cauzele
conflictului.
• În cei 68 de ani, misiunile ONU de
menţinere a păcii au crescut în
complexitate, au trecut de la
monitorizarea încetării focului la
revigorarea statelor aflate în conflict.
• Căştile albastre şi misiunile de civili
colaborează la organizarea alegerilor, la
înfiinţarea fortelor de poliţie şi a sistemului
judiciar, promovează şi protejează
drepturile omului, curăţă câmpurile de
mine, promovează egalitatea de şanse,
negociază dezarmarea voluntară a foştilor
combatanţi şi ajută la reîntoarcerea
refugiaţior.
• În ultimii ani a crescut rolul poliţei ONU,
care acţionează după plecarea forţelor
militare ONU şi formarea instituţiilor locale
de securitate.
Operațiuni de mențienere a păcii ONU
16 în 2016
 Participarea României la operaţii de
menţinere a păcii sub egida ONU

• România la operaţii de menţinere a păcii sub egida ONU în 2016

• La 30 septembrie 2016, România era prezentă în operaţiunile ONU de menţinere
a păcii cu un total de 98 militari, poliţişti şi jandarmi în 10 misiuni ONU de
menţinere a păcii, dintr-un total de 16, ceea ce corespunde locului 69 din 122
de state contributoare.
• Misiunea ONU Interimară de Administrare în Kosovo (UNMIK) cu un observator militar;
• Misiunea ONU din Cipru (UNFICYP) cu 4 ofiţeri de poliţie;
• Misiunea ONU de Stabilizare în RD Congo (MONUSCO) cu 22 observatori militari şi 10
ofiţeri de poliţie;
• Misiunea ONU din Coasta de Fildeş (UNOCI) cu 3 observatori militari;
• Misiunea ONU din Liberia (UNMIL) cu 1 ofiţer de poliţie;
• Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMISS) cu 2 ofiţeri de poliţie şi 7 observatori militari;
• Misiunea ONU din Republica Centrafricană (MINUSCA) cu 9 ofiţeri de poliţie;
• Misiunea ONU din Republica Mali (MINUSMA) cu 7 ofiţeri de poliţie şi un observator
militar;
• Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH) cu 29 ofiţeri de poliţie;
• România participă la Misiunea ONU de asistenţă din Afganistan (UNAMA) cu doi
observatori militari.
 Corporații multinaționale
• Mii de corporații multinaționale reprezintă
actori transnaționali importanți.
• Interesele unei mari companii de a face
afaceri la nivel global nu coincid
cu interesele oricărui stat. CMN deseori
controlează resurse mai mari, și operează
la nivel internațional, cu o mai mare
eficiență, decât multe state mici.
• Acestea pot sprijini(sau chiar crea) guverne
străine prietenoase, așa cum a făcut United
Fruit Company în a "republicile bananiere”
din America Centrală un secol în urmă.
• Dar tot CMN sunt acelea care oferă mult
doritele investiții stăine și venituri din taxe.
Corporațiile la rândul lor depind de state
pentru a primi protecție, piețe de desfacere
regularizate, precum și un mediu politic
stabil.