24 mai 1875 – înființarea

Partidului Național Liberal

Ideile liberale și liberalismul au început să aibă o pondere tot mai mare în
spațiul românesc odată cu Revoluția de la 1848, dar unificarea diferitelor
facțiuni liberale existente a început să fie resimțită odată cu Unirea Țării
Românești cu Moldova de la 1859. Era nevoie de o forță liberală capabilă să
facă față conservatorilor și care să îndrepte România spre modernitate.

La 11 martie 1871 este instalat la conducerea României guvernul conservator

condus de Lascăr Catargiu. Este un moment de cumpănă pentru diferitele facțiuni
liberale ce resimt tot mai puternic forța și unitatea conservatorilor. Vor urma ani de
discuții între diverși lideri liberali pentru construirea unei opoziții tot mai puternice
la adresa conservatorilor.

Imboldul a fost dat însă de campania pentru alegerile parlamentare din aprilie
1875. C.A. Rosetti, unul dintre lideri radicali ai liberalilor, a lansat mai multe
îndemnuri la unitate în jurul „liberalilor roșii – singurul grup politic organizat pe
principii moderne”. Rosetti a îndemnat „toate cercurile şi individualitățile de
aceeaşi credință politică, spre a constitui «o coalițiune» anticonservatoare”.

Dacă C.A. Rosetti era privit de mulți liberali drept prea radical, nu aceeași imagine
o avea o altă figură liberală emblematică de la aceea dată – Ion C. Brătianu. Spre
deosebire de alți lideri liberali, Brătianu dobândise o alură de „om de stat” mai
mult decât suficientă pentru ca în jurul său se poată constitui la acea vreme o
alianță anticonservatoare.

Campania liberalilor pentru alegerile din 1875

Chiar de la începutul anului 1875, în vederea alegerilor, liberalii au organizat un
Comitet central electoral, cu scopul de a coordona activitatea politică în întreaga
Românie. Câteva săptămâni mai târziu, la 23 ianuarie, liberalii lansează un periodic
intitulat ,,Alegătorul liber”, unde vor publica numele importante ale mișcării
liberale din România, precum: Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Ion Ghica, M.
Kogălniceanu, D.A. Sturdza şi alţii, dar și o serie de tineri ca Eugeniu Stătescu şi
Nicolae Fleva. Peste doar câteva zile, liberalii organizează o Ligă pentru
combaterea „ingerințelor administrației în alegeri”.

Campania electorală lansată de liberali a fost una deosebit de efervescentă. Au

tipărit o multitudine de ziare, afișe, broșuri, manifeste și au organizat nenumărate
reuniuni populare.

Liderii liberali i-au atacat dur pe conservatori pentru că, „prin măsurile lor
restrictive, înăbușeau germenii economiei moderne”. Liberalii promiteau o
guvernare prin care să dezvolte „puterile politice, economice şi sociale” ale
capitalismului, strivite de conservatori. Pe plan extern, obiectivul liberalilor era
deosebit de ambițios: obținerea suveranității depline prin independentă şi prin
transformarea României într-un stat neutru.

În ciuda tuturor eforturilor liberalilor din campania electorală, rezultatul alegerilor

pentru liberalii coalizați a fost un eșec, urmau să rămână din nou în opoziție.

Întâlnirile de la Mazar Pașa și fondarea PNL

Deși rezultatul alegerilor a fost deosebit de dezamăgitor pentru mișcarea liberală,
liderii ei nu au abandonat lupta politică, ba din contra, au hotărât să meargă înainte
spre a unifica diferitele facțiuni liberale pentru a avea forța de atac politic și apoi
de a-i îndepărta de la guvernare pe conservatori.

Discuțiile între liderii liberali au devenit tot mai frecvente și se desfășurau în

spațioasa casă boierească din centrul Bucureștiului, de pe strada Enei, ce
aparţinea maiorului englez Stephen Bartlett Lakeman. Acesta era un fost
ofițer din armata turcă în timpul războiului Crimeii, cunoscut sub numele de Mazar
Paşa, ce era căsătorit cu o româncă şi devenise un liberal înfocat.

Eforturile liberalilor de unificare au dat roade la 24 mai 1875. Atunci, Ion C.

Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C.
Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C.
Furculescu, precum şi M.C. Epureanu, un disident conservator, au pus bazele
Partidului Național Liberal.
Programul partidului a fost publicat la 4 iunie 1875 în „Alegătorul liber”.
Programul nu era o expunere clasică de principii doctrinare, ci o consemnare a
unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Liberalii
puneau accent pe dezvoltarea ,,bunei stări a claselor muncitoare” prin ocrotirea
muncii și avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatoare pentru
țărănime, împroprietărirea celor însurați de la sate, dezvoltarea învățământului
public, autonomie comunală etc.