In Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului al XX-lea existau doua partied principale:

Partidul National Liberal sic el Conservator. La aceste partide, mai tarziu, Adera altele mai mici.

Fiecare din aceste doua partide avea mai multi reprezenanti dintre care: Ion Bratianu, C.A. Rosetti ,
Dimitrie A. Sturdza (faceau parte din partidul liberal), si Manolache Costache Epureanu, Lascăr Catargiu,
Ion Emanuel Florescu (faceau parte din partidul conservator).

Partidul conservator se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor

intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici
investițiilor în industria grea. Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor
reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au
acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. După Marea Unire a
Transilvaniei cu România, conservatorii nu au mai jucat însă un rol important în Politica României.

„Prin Noi Înșine!” a fost denumirea uneia dintre doctrinele economice promovate de Partidul Național
Liberal, în prima jumătate a secolului XX. Numele acestei doctrine provine de la articolul manifest „Prin
noi înșine!”, publicat la 3 mai 1905 de către Vintilă I.C. Brătianu în ziarul Voința Națională. Doctrina avea
să fie pusă în practică pe timpul guvernărilor liberale din 1922-1926 și 1927-1928, artizanul implemetării
sale fiind Vintilă Brătianu, care a deținut funcția de ministru de finanțe. Principalii teoreticieni ai acestui
curent doctrinar au fost: Vintilă I.C. Brătianu, Ștefan Zeletin și Mihail Manoilescu.

Liberalii au continuat să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid
politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919, când, asemenea altor
partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal.