Ideologii şi practici politice în

România

După 1918, viaţa politică a cunoscut o

accentuată dezvoltare democratică, fiind
fundamentată pe introducerea votului
universal (1918), adoptarea Constituţiei din
1923.
Constituţia din 1923 stabilea, la articolul 5,
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: libertatea
conştiinţei, întrunirilor, presei,
învăţământului. Articolul 33 enunţa principiul
suveranităţii poporului (toate puterile emană
de la naţiune). Constituţia avea la bază
principiul separării puterilor.
` Prevederile Constituţiei au stat la baza
democraţiei interbelice româneşti, dar
funcţionarea mecanismului democratic
stabilit de aceasta a fost dificilă. Lipsa de
experienţă a electoratului, ambiţiile politice,
gravitatea problemelor de rezolvat, au dus
la deteriorarea mecanismelor
constituţionale şi concentrarea puterii în
mâinile executivului şi ale şefului statului.

Partidele politice

În sistemul politic din România, partidele

au jucat un rol important. După 1918,
sistemul partidelor politice cunoaşte
modificări:
- dispar partide (Conservator),

- apar partide noi (Partidul Ţărănesc, Liga

Poporului),
- se menţin partide (P.N.L.),
- au loc fuziuni (Partidul Naţional+Partidul

Ţărănesc=Partidul Naţional Ţărănesc),

- se manifestă partide ale minorităţilor,
- se constituie partide de extremă stângă
(P.C.R.) sau de extremă dreaptă
(L.A.N.C., Garda de Fier).
Între 1918-1921, se înregistrează maxima
proliferare a partidelor politice. Unele s-au
intitulat ţărăniste sau agrariene pentru a
atrage electoratul din mediul rural. Altele
s-au intitulat naţionaliste pentru atragerea
celor sensibili la naţionalism.
Viaţa politică a fost dominată de două
partide: P.N.L. şi P.N.Ţ.

Liberalismul

Reprezenta interesele burgheziei

industriale şi financiare, unor meseriaşi,
intelectuali.
P.N.L. apare în 1875. În perioada
interbelică, la conducerea partidului au fost:
I.I.C. Brătianu(1909-1927), Vintilă Brătianu
(1927-1930), I.G. Duca (1930-1933), C I.C.
Brătianu (1937-1947).
Deviza partidului era „prin noi înşine”.
Organul de presă central era „Viitorul”.
Puneau în centrul societăţii individul,
teorie susţinută până la primul război
mondial. După război, au apărut schimbări
în ideologia liberală, apărând
neoliberalismul, care punea accent pe
intervenţia statului, apreciind că interesul
general prima asupra celui individual.
Această concepţie a fost susţinută de Vintilă
Brătianu şi Ştefan Zeletin.
Viitorul, în concepţia lui Zeletin, era în
industrializare şi urbanizare. Pentru el
Constituţia din 1923 reprezenta documentul
oficial de naştere a neoliberalismului
românesc. Liberalii au accentuat rolul
industriei şi au întrevăzut o strânsă legătură
între industrializare, modernizare şi
consolidarea independenţei politice.
Deviza „prin noi înşine” nu trebuie înţeleasă
ca o atitudine exclusivistă, de excludere a
capitalului străin, ci ca o colaborare cu
acesta în condiţii mai avantajoase ca până
atunci.

Ţărănismul

Reprezintă a doua concepţie importantă

din România. A fost susţinut de Constantin
Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache,
Gheorghe Zane.
În 1918, se constituie Partidul Ţărănesc,
reprezentând interesele lumii satelor.
La 10.10.1926, are loc fuziunea cu
Partidul Naţional, rezultând Partidul
Naţional Ţărănesc. Conducerea a fost
asigurată de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.
Organul de presă era „Dreptatea”.
Deviza ţărăniştilor era „politica porţilor
deschise”.
Faţă de poziţia proindustrială susţinută de
P.N.L.(acesta considera că problema
agrară a fost rezolvată prin aplicarea
reformei agrare după război), Partidul
Ţărănesc şi, apoi P.N.Ţ., au pus accent pe
gospodăria ţărănească şi agricultură.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii ca
o clasă omogenă şi independentă cu
importanţă în evoluţia ulterioară a societăţii.
Puneau accent pe creşterea rolului statului
în economie. Pornind de la concepţia
conform căreia România trebuia să fie un
stat predominant agrar, reprezentanţii
ţărănismului nu negau dezvoltarea unor
ramuri industriale (mai ales cele care
valorificau produsele agricole şi bogăţiile
subsolului), dar se împotriveau
protecţionismului vamal ridicat susţinut de
liberali.
Ţărăniştii considerau că România nu
dispune de suficient capital necesar
susţinerii dezvoltării economice şi se
pronunţau pentru politica „porţilor deschise”
în faţa capitalului străin.
Din punct de vedere politic, Constantin
Stere considera că România trebuia să fie
stat ţărănesc deoarece poporul român este
un popor de ţărani şi munca ţăranilor
condiţionează întreaga viaţă economică şi
socială.
La început, ţărăniştii au promovat
(1919-1924) „lupta de clasă” a ţăranilor şi
muncitorilor împotriva burgheziei oligarhice.
După 1924, au susţinut „apărarea de clasă”
a ţărănimii oprimate de burghezie.
La congresul din 1935 al P.N.Ţ., s-a afirmat
ideea colaborării tuturor forţelor sociale în
cadrul statului naţional ţărănesc, pe baza
unei reale democraţii.
Mecanismul constituţional stabilit prin
Constituţia din 1923 a fost dificil de pus în
aplicare. O problemă era legată de faptul că
şi după 1918 s-a menţinut o practică mai
veche,instituită de Carol I: regele numea
guvernul, apoi dizolva corpurile legiuitoare
şi se organizau alegeri. Astfel, executivul
desemna legislativul, şi nu invers.
Primul deceniu interbelic (1918-1921) a
fost dominat de liberali. Guvernele liberale,
fidele devizei „prin noi înşine”, au urmărit
valorificarea bogăţiilor ţării, emanciparea de
sub dependenţa capitalului străin. Printre
măsurile luate de liberali:
- adoptarea constituţiei din 1923;
 - legea privind comercializarea şi
controlul întreprinderilor de stat (1924);
- legea minelor(în întreprinderile miniere
capitalul autohton să fie de cel puţin
60% iar cel străin de cel mult 40%);
- legea energiei(1924)
- legea unificării administrative (1925)

Ţărăniştii s-au aflat la guvernare între

1928-1931 şi 1932-1933 punând în practică
„politica porţilor deschise”. Au modificat
legea minelor, au realizat stabilizarea
monetară (1929), au contractat
împrumuturi.
Liberalii revin la putere în 1933, şi sunt
preocupaţi de dezvoltarea industriei,
creşterea rolului statului. Printre măsuri s-a
numărat şi legea pentru lichidarea datoriilor
urbane (1934- reduse cu 50-70%, restul se
plătea pe 17 ani).
Pe scena politică, s-au manifestat şi
grupări de extremă dreaptă şi stângă.
 Extrema dreaptă

Corneliu Zelea Codreanu, desprins din

L.A.N.C., înfiinţează, în 1927, Legiunea
Arhanghelului Mihail. În 1930, constituie o
secţie politică - Garda de Fier. Doctrina
legionară se proclamă, înainte de toate,
creştină, idee susţinută pentru a justifica
atitudinea antisemită şi condamnarea
morală a oamenilor politici acuzaţi de lipsa
credinţei în Dumnezeu.
Legionarii au lansat teoria purificării prin
moarte, exacerbând misticismul,
promovând ura, intoleranţa, apologia morţii.
Ei considerau că democraţia parlamentară
este vinovată de unele rele: lipsa de
moralitate, sărăcirea populaţiei, slăbirea
autorităţii statului şi în special de facilitarea
acaparării avuţiei ţării de către politicieni şi
evrei şi subordonarea României marii
finanţe internaţionale evreieşti. Afirmau că
şeful lor- Zelea Codreanu - va face din
România „O ţară mândră ca soarele pe
cer”.
Din punct de vedere al politicii externe,
susţineau apropierea de Italia şi Germania
Organ de presă - „Sfarmă piatră”.
În 1940, legionarii ajung la guvernare. Au
instaurat un regim dictatorial, au promovat o
politică de teroare.

Extrema stângă

P.C.R. a fost înfiinţat în 1921. A aderat la

Internaţionala a III-a comunistă.
Concepţia comunistă considera că
societatea capitalistă este perimată din
punct de vedere istoric şi trebuia înlăturată
prin revoluţie.
Esenţa doctrinei comuniste se regăseşte
în documentele Partidului Comunist. Se
aprecia că România este veriga slabă a
lanţului capitalist şi era nevoie de o revoluţie
pentru înlăturarea de la putere a burgheziei
şi moşierimii şi instaurarea puterii
proletariatului, naţionalizarea mijloacelor de
producţie în vederea edificării societăţii
socialiste.
În 1923 este adoptată teza cominternistă
potrivit căreia România este stat
multinaţional „creaţie a imperialismului
apusean” şi trebuia dezmembrată.
În 1924, partidul este scos în afara legii.
În 1944, după înlăturarea lui Antonescu,
participă la guvernare şi treptat va prelua
puterea.