Sistemul Ligii Natiunilor de protejare a minoritatilor isi are originea in tratatul de pace de la Paris din

1919. Aliatii au constrans noile state din Europa de Est si Centrala , state care si-au marit teritoriul
(Yugoslavia , Chehoslovacia , Polonia) dar si statele invise ca Austria , Ungaria si Bulgaria sa semneze
acorduri pentru a garanta egalitate religioasa si politica cat si drepturi speciale pentru minoritati.

Aceasta procedura a Ligii Natiunilor a fost o inovatie importanta a vremii.

Inainte de Primul Razboiu Mondial , istoria protectiei minoritatilor a fost plina de promisiuni
neindeplinite , popoare opresite si ambitiosi aparatori din afara.

In cele trei mari congrese ale celui de-al XIX-lea secol de la Viena , Paris si Berlin au fost incluse prevederi
in legatura cu drepturile si securitatea populatiilor care aveau sa fie transferate intr-o tara straina.

Dar in fata unor repetate acte de agresiune din partea vechilor imperii or ale noilor state formate in
Europa de Sud Est , Concertul European a esuat in a asigura aceste prevederi.

In Romania , refuzul autoritatilor de a garanta cetatenie populatiei evreiesti cat si pogromurile din Rusia
si Imperiul Otoman au incitat opinia publica a vremii.

La sfarsitul Primului Razboi Mondial , colapsul simultan al imperiilor ( Tarist ,Otoman , German , Austro-
Ungar) si retoricile Wilsoniene si Leniniste pentru autodeterminare au asezat scena pentru crearea de
noi configuratii de state intre Marea Baltica , Marea Neagra si cea Adriatica si pentru noi probleme
pentru minoritati.

Ca un rezultat al decalajului dintre constitutia si competenta Ligii Natiunilor , ideea de protectie a

minoritatilor si-a pierdut semnificatia universala si a fost retrogradata intr-o faza tarzie si secundara a
activitatii conferintei de pace de la Paris.

Cum tratatul cu Germania era aproape de a fi completat si Polonia era oficial renascuta problema
minoritatilor in Europa de Est a devenit una de prim plan.

Pe 1 Mai 1919 , Wilson a anuntat Conciliul celor Patru ca doreste sa includa garantii pentru minoritatile
nationale si religioase in tratatul German. Cateva milioane de Germani erau aproape de a fii incorporati
in teritoriul Polonez .

Prim Ministrul britanic David Lloyd George a largit propunerea lui Wilson sugerand obligatiile
internationale sa fie impuse tuturor statelor noi create pentru a le aduce intr-un standard the civilizatie
ca alte state ale lumii.

Un Comitet a Noilor State a fost format din reprezentantii Statelor Unite , Marea Britanie , Franta, Italia
si Japonia pentru rezolvarea problemei minoritatilor.

Prima lor realizare a fost semnarea Tratatului Minoritatilor Poloneze la 28 iunie 1919 , model pentru
toate acordurile ulterioare si a pus baza unui sistem international al minoritatilor.

Tratatul obliga Polonia sa asigure o protectie completa a vietii si libertatilor tuturor locuitorilor fara a
face distinge de nastere , nationalitate , limba , rasa sau religie astfel creeand preconditia pentru straini
si pentru polonezi de a functiona liber in granitele noului stat.

Dar Comitetul Noilor State reflectand dorinta Marilor Puteri au refuzat sa sanctioneze principii de
autonomie culturala sau nationala care ar putea creea un stat in stat.
Articolele 10 si 11 din tratat se refereau specific la Evrei , care permitea instituirea de scoli primare
folosind limba yiddish si respectarea sabbatului.

Toate aceste prevederi nu puteau fi modificate fara acordul si majoritatea Conciliului Ligii Natiunilor .

Prin initiativa sa in Paris , Woodrow Wilson a indus Aliatii sa faca un pas mic spre protectia minoritatilor.

Urmarind doua obiective distincte : de a oprii violenta raciala si religioasa si de a intarii noile granite ,
Marile Puteri au formulat principiu unei garantii internationale. In teorie , o comunicare catre Liga cu
privire la un pericol pentru pace prin o violare a tratatelor minoritatilor nu ar fii considerat de acum
inainte ca un act neprietenos de catre un stat membru catre altul.

Un an dupa conferinta de pace , Liga Natiunilor ( cu Statele Unite in afara ei ) au infruntat perspectiva
oneroasa de a aduce un nou sistem al minoritatilor in forta.

Deasupra tuturor , noua Republica Germana a fost cea mai intens implicata in problema minoritatilor din
cauza celor sase milioane de germani din Europa Centrala si de Sud.

In 1925 Germania a ajutat in stabilirea Congresului European pentru Minoritati care milita pentru
autonomie culturala pentru toate minoritatile europene.

In acel an , palanta de putere din Europa s-a schimbat cand Germania a semnat tratatul de la Locarno si
a fost de acord sa adere la Liga. Cand ministrul de externe Gustav Stresseman a jurat sa protejeze
drepturile minoritatilor la Geneva , Liga imediat a amendat regula ca Germania sa fie exclusa de la
crucialul Comitet al celor trei.

Iesirea lui Hitler din Liga in Octombrie 1933 a creat un punct culminant ironic , aparatorul minoritatilor s-
a retras sub acuzarea propriilor sale persecutii ale evreilor.

Unsprezece luni mai tarziu , Polonia a renuntat la tratatul sau al minoritatilor.

Un anume caz poate servi pentru a ilustra functionarea efectiva a sistemului Ligii , un unic experiment
international pentru protejarea minoritatilor.

In noiembrie 1921 Organizarea minoritatilor Germane din Polonia a trimis doua petitii catre Liga.

Prima prevedea legea polonez din 14 iulie 1920 care a dus la exproprierea a 4000 de germani , care multi
dintre ei erau cetateni polonezi. A doua prevedere protesta asupra negarii cetateniei de catre Polonezi a
unor proprietari germani. Germania a trecut in actiune conducand o campanie diplomatica si de presa
impotriva politicii de exterminare a Poloniei. Curtea de la Haga tinea partea Germaniei : exproprierea si
refuzarea de a acorda cetatenie erau probleme inconsistente in termenii Tratatului Minoritatilor.

Rezolvarea acestor petitii a relevat mai multe adancituri in procedura Consiliului. Cazul s-a desfasurat pe
durata a trei ani si durat 20 de luni pentru a avea o opinie din partea Curtii de la Haga.

Ca urmare a confictului din Manciuria , problema minoritatilor a cazut rapid din area principala de
activitati.

O evaluare a muncii Ligi Natiunilor cu privire la protectia minoritatilor implica trei perspective :
Statele minoritare , minoritatile si sistemul international insasi. Statele minoritare erau adversari
consistenti ai sistemului , protejandu-si cu inversunare suveranitatea si provocand marile puteri in
crearea unui sistem universal al drepturilor minoritatilor.

Minoritatile si ei critici persistenti doreau inlocuirea eforturilor sporadice ale Ligii cu un sistem consisten
si permanent care includea supravegherea directa a guvernelor lor.

Este intradevar adevarat ca sistemul ligii pentru minoritati era framantat de compromisuri si
ambiguitati , drepturi pozitive versus drepturi negative , egalitate versus practicalitate , dreptate versus
pace.

Tratatele minoritatilor au reprezentat o incercare de rupere a drumului spre internationalizarea

problemei minoritatilor , pentru a rezolva serioase probleme de persecutare in acelasi timp prevenind
forme destabilizatoare de interventie.

Insa , Pacea Wilsoniana din 1919 a generat un ghidaj incert despre cum trebuie balantat principiul
autodeterminarii cu revendicarile minoritatilor. Articolul 12 era bazat pe asumptia nerealistica ca
guverne dezinteresate si-ar asuma responsabilitatea pentru a rezolva problema drepturilor minoritatilor.

In practica , principalul aparator al drepturilor minoritatilor a fost Germania care a incorporat scopuri
pragmatice , umanitariste in diplomatia sa pro-minoritara.

Esecul Ligii de a inaugura un sistem eficient pentru minoritati reflecta insa si problemele economice ,
sociale si politice in perioada interbelica. Esecul democratiei , esecul marilor puteri de a asigura un
sistem de securitate si dezarmare , iluzia pacii in anii 20’ care a mascat divizia structurala ideologica si
umana a Europei care vor reeruope dupa 1933 , au facut dificile pentru a implini viziunea Wilsoniana din
1919.